William James

Pragmatismul este o miscare filosofica care s-a desfasurat

in SUA la sfarsitul secolului al XIX si inceputul secolului XX.
Teza fundamentala a miscarii este aceea ca semnificatia
unei idei (concept) este determinata de relevanta sa practica ;
pragmatisti interpreteaza fiecare conceptie dupa consecintele sale
practice .
Intemeietorul acestei miscari este considerat Charles
Sanders Pierce, sub influenta lui William James acesta s-a extins
si s-a distantat de varianta initiala , s-a extins spre etica si
metafizica ( ca teorie a adevarului si a realitati ).
Pragmatismul se apropie foarte mult de utilitarism si de
curentele antiitelectualiste .
In ceea ce priveste teoriile stiintifice , se subliniaza
caracterul lor instrumental : teoriile sunt instrumente de cercetare
, nu raspunsuri ultime , definitive la vreo enigma .
 William Janes
William James este cel mai de seama reprezentant , pentru acesta metoda pragmatista:
“ consta in a interpreta fiecare conceptie dupa consecintele sale practice “ , orientandu-se
spre faptele concrete , individuale, spre experienta . Problema centrala a uneii teorii a adevarului este formulata in urmatorii
termini:
Cum putem sti care idei sunt adevarate si care sunt false ?
Ce rezulta pentru viata practica daca o idée este adevarata sau falsa?
Ce consecinte vom avea daca acceptam ca o idée este adevarata ?

Consecintele practice pozitive care confera valoare

unei conceptii sau idei se refera la posibilitatea de a ne
conduce direct ,de a ne orienta cu succes in asteptarile
noastre .
O idee adevarata este astfel un instrument util
pentru adaptarea la realitate , teoriile nu sunt reproduceri
ale realitatii , ci “ stenografie conceptuala a acesteia .
 Ideile devin adevarate in contextul utilizarii lor , sunt facute
adevarate de catre anumite fapte . Ideile care nu au, consecinte
practice utile sunt un fel de adevaruri “supranumerare” care in
imprejurari viitoare favorabile ar putea deveni utile .Cata vreme nu
utilizam o idee , adevarul acesteia este totusi o posibilitate la
indemana noastra .Va deveni efectiv insa numai daca ideea
respectiva va fi utilizata si se va dovedi eficienta .
Cu alte cuvinte, adevarul este ceea ce este util sa credem sau
sa acceptam . Adevarul nu este un atribut atemporal , o valoare
statica si poate fi atribuit unei idei numai in masura in care aceasta
poate fi verificata . Adevarul nu este o valoarae intelectuala si nici
un scop al cunoasterii , ci un mijloc de a satisface diferite nevoi ale
vietii.

Ideile devin adevarate in contextul utilizarii lor , sunt facute

adevarate de catre anumite fapte . Ideile care nu au, consecinte
practice utile sunt un fel de adevaruri “supranumerare” care in
imprejurari viitoare favorabile ar putea deveni utile .Cata vreme nu
utilizam o idee , adevarul acesteia este totusi o posibilitate la
indemana noastra .Va deveni efectiv insa numai daca ideea
respectiva va fi utilizata si se va dovedi eficienta .
Cu alte cuvinte, adevarul este ceea ce este util sa credem sau
sa acceptam . Adevarul nu este un atribut atemporal , o valoare
statica si poate fi atribuit unei idei numai in masura in care aceasta
poate fi verificata . Adevarul nu este o valoarae intelectuala si nici
un scop al cunoasterii , ci un mijloc de a satisface diferite nevoi ale
vietii.
 Printe obiectiile principale aduse teoriei pragmatiste
a adevarului mentionam :
a) uneori si o idee falsa poate fi utila ( de exemplu :
diagnosticul gresit al unei boli);
b) unele idei considerate adevarate pot fi lipsite de
utilitate;
c) oamenii pot aprecia diferit utilitatea unui enunt ,
aceeasi idee poate fi considerata adevarata de unii si falsa
de altii;
In consecinta , se apreciaza ca teoria pragmatista a
adevarului ofera cel mult un criteriu al adevarului , dar nu
reuseste sa arate ce este adevarul.
 Teoria James-Lange

Această teorie se referă la William James şi fiziologistul danez Carl Lange şi

constă în faptul că emoţia provoacă stimuli ce
determină o schimbare în starea fiziologică. Ambii au sugerat că emoţia se
datorează perceperii unor schimbări în organism.
Conform teoriei lor, oamenii simt emoţiile numai în cazul în care devin
conştienţi de reacţiile lor fizice interne la evenimente, cum ar fi bătăile
crescute ale inimii sau tensiunea arterială crescută:

Teoria mea... este că modificările corporale urmează direct percepţia

faptului existent, şi că sentimentul nostru asupra aceloraşi schimbări, aşa
cum se întâmplă ele, îl reprezintă emoţia...că ne pare rău deoarece
plângem, suntem supăraţi deoarece lovim, ne e teamă deoarece tremurăm...

Contribuţia lui William James la pragmatism a inclus accentul pus pe emoţii,

autorul fiind de părere că există două posibilităţi cu privire la modul în care
emoţiile ar putea fi luate în considerare.
Emoţia ar putea fi gândită ca fiind localizată în cortex, sau ar putea fi gândită
ca fiind corespunzătoare proceselor care au loc în centrele senzoriale şi
motorii ale creierului.

Pentru început, James ia în considerare doar emoţiile

însoţite de manifestări fiziologice, care sunt cele "in which a wave
of bodily
disturbance of some kind accompanies the perception of the
interesting sights or sounds, or the passage of the exciting train of
ideas."
James nu crede că percepţia mentală a unor fapte excită
percepţia mentală numită emoţie. Pentru el comanda nu e corectă
în sensul că manifestările corporale trebuie mai întâi interpuse şi,
consideră că afirmaţia mai raţională este că ne pare rău pentru că
plângem, suntem supăraţi pentru că lovim, şi ne e teamă pentru că
tremurăm şi, nu viceversa, că plângem, lovim, tremurăm pentru că
ne pare rău, suntem supăraţi sau ne e teamă, după caz,. El a
acordat până acum o atenţie restrânsă emoţiilor standard, care au o
legătură evidentă cu expresia corporală.
 Emoţiile joacă un rol important atât în determinarea, cât şi în
subminarea gândirii raţionale şi acţiunii.
Emoţia este de obicei considerată a fi un sentiment despre sau
o reacţie la anumite evenimente importante sau gânduri. Ele sunt
stări care afectează nu numai comportamentul; vorbim despre un
întreg mecanism de acţiuni care
apare după: sentimente, amintiri, aşteptări, senzaţii fizice şi mentale,
cognitive, schimbări comportamentale şi motivaţionale.
Inţelegerea diferitelor şi variatelor nivele ale emoţiilor noastre
ne ajută să trăim mai uşor cu ele şi să le utilizăm ca instrumente şi
aliaţi, în loc de a lupta
împotriva lor. A afla ce apare mai intâi, frica sau fuga, lacrimile sau
tristeţea, fericirea sau zâmbetul, are mai puţină importanţă decât a
învăţa cum să manipulăm simptomele.

Opera lui William James a reprezentat o cotitură necesară

în gândirea secolului al XIX-lea. Dincolo de contribuțiile de
pionierat din domeniul psihologiei și al fiziologiei, James a
marcat, în filosofie, întoarcerea către rigoarea faptelor, după
modelul științei, urmărind ca apelul la datele experienței să aducă
mai multă claritate ipotezelor metafizice.