Feedback-ul a fost definit ca fiind „toate mesajele verbale şi nonverbale pe care o persoană le

transmite în mod conştient sau inconştientă ca răspuns la comunicarea altei persoane”.Autorii au

făcut o clasificare a feedback-lui: feedback-ul evaluativ şi feedback-ul nonevaluativ.

Feedback-ul evaluativ –presupune formularea unei opinii despre o problemă- poate fi pozitiv,
negativ sau formativ. Feedback-ul pozitiv încearcă comunicarea în direcţia în care se petrece, cel
negativ are o funcţie corectivă, ajutând la „ameliorarea” demersului comunicaţional. Cel
formativ are un caracter aparte, fiind tot un tip de feedback negativ : el nu sancţionează imediat
aspectul neconform („Nu e corect”), ci amână formularea unei opinii până în momentul când se
poate remedia „Eu văd situaţia...” sau „ Poate ar fi bine”, decât „Este aşa”.

Din alt punct de vedere, feedback-ul nonevaluativ este

a) de sondare- solicitarea de informaţii suplimentare, de detalii care fac mai uşor de receptat
mesajul iniţial sau să ducă la înţelegerea unei manifestări, atitudini. De exemplu un elev este
nemulţumit de nota obţinută „Toti colegii mei au luat mai mult decât mine”. Profesorul poate
greşi, afirmând „9 Este o notă excelentă” sau „ Nu e cazul să te superi pe un lucru atât de
neimportant”. Nota este un lucru foarte important pentru un elev! Poate că elevul a promis
mamei pe care tocmai a supărat-o că va lua zece la următoarea lucrare. Corect este „ Şi de ce te
supără acest lucru?” Astel se obţin informaţii, se clarifică faptul necunoscut şi, mai ales, se evită
gafa (posibilă).

b) Feedback-ul de înţelegere ajută să asigurăm prin parafrază că înţelegem ce spune

interlocutorul, ce simte, că suntem alături de el. Când elevul relatează o întâmplare care l-a oprit
/ împiedicat să rezolve tema, de exemplu, se poate spune „ Înţeleg ce spui”, „ Trebuie să-ţi fi fost
foarte dificil...” etc.

c) Feedback-ul „mesajul-eu”- transferă accentul comunicării de pe „tu” (interlocutorul) pe cel

care comunică. Dacă un elev insistă cu intrebări tot timpul, având o nevoie de atenţie particulară,
profesorul este tentat să spună „Mă deranjezi cu insistenţa ta”. În cazul în care apelează la
feedback-ul eu, profesorul va spune „ Nu am mereu timpul necesar să răspund la toate
întrebările”. Este important de asumat/ conştientizat de către educatori faptul că:

a) fedback-ul nu este un sfat,

b) feedback-ul nu este critică (după cum nu este nici laudă);
c) feedback-ul nu este verbiaj gratuit (ex. “Se putea mai bine” ), colocvial.Este intervenţia
verbală, nonverbală, paraverbală care va asigura “punerea în comun” a energiilor pentru
învăţarea conţinuturilor, a noţiunilor noi, pentru afirmarea şi dezvoltarea personalităţii pentru
asigurarea succesului personal.

După cum se poate remarca, feedback-ul este o reacţie conştientă, deliberată al cărei efect
este aproape anticipat. El nu mai este o reacţie spontană, ci un răspuns care urmăreşte ceva:
dezvoltarea personală a elevilor sub aspect emoţional, stimularea unei atitudini pozitive faţă de
şcoală, educaţie, educator. În constituirea imaginii de sine se pot enumera componente:
convingerea, care poate fi întemeiată sau neîntemeiată (componenta cognitivă); atitudinea
emoţională la aceasta convingere (componenta emoţional-apreciativă); exprimarea celor
enumerate mai sus în comportament (componenta comportamentală).

Feedback-ul care se produce în cadrul şi prin interacţiunea didactică are consecinţe

asupra tuturor celor trei componente: elevul va căpăta încredere în sine dacă ştie că “are o
lucrare bună”, că “se pricepe la compuneri”, că “se vede că se străduieşte”. Componenta
cognitivă a imaginii de sine este susţinută, aşadar, de aprecierile verbale care dau valoare,
încurajează, confirmă interesul, efortul. Sub aspect emoţional, influenţa este cea mai mare,
datorită impactului pe care îl are asupra “sinelui” elevului. Acesta din urmă, elevul, are nevoie
sub aspect emoţional de: încredere, valorizare, evaluare care să-i confirme în pemanenţă cum
este văzut, privit, apreciat de către alţii.
Adesea se uită un aspect foarte important, care derivă chiar din definiţia termenului. Preluat din
electricitate şi electronică, termenul feedback retroacţiunea care se manifestă la nivelul a
diferite sisteme (biologice, tehnice etc.) în scopul menţinerii stabilităţii şi echilibrului lor faţă de
influenţe exterioare; retroacţiune inversă, conexiune inversă, cauzalitate inelară, lanţ cauzal
închis.

Prin urmare, se urmăreşte echilibrul, armonia, autoreglarea relaţiei interpersonale, a

activităţii de învăţare, şi nu emiterea de mesaje, oricare ar fi acestea. În faţa unei întrebări de
tipul “Ce credeţi despre compunerea mea?”, educatorul va răspunde “ Nu ai folosit figurile de stil
indicate” sau “ Ar trebui sa fii mai atent la folosirea punctuaţiei”. (Desigur, posibilităţile de
răspuns sunt nenumărate, dar am luat spre exemplificare doar două). Ce greşeşte profesorul? În
primul caz, îşi exprimă părerea nu despre compoziţia elevului, aşa cum i s-a cerut,
ci formulează o critică. În al doilea caz, educatorul dă un sfat, dar care conţine o nuanţă
devalorizantă : nu mai contează valoarea compoziţiei, în ce măsură impresionează pe cititor etc,
ci faptul că elevul a folosit greşit punctuaţia. Ceea ce trebuie reţinut, din acest punct de vedere
este faptul că: a) fedback-ul nu este un sfat, b) feedback-ul nu este critică (după cum nu este nici
laudă); c)feedback-ul nu este verbiaj gratuit (ex. “Se putea mai bine” ), colocvial. Este
intervenţia verbală, nonverbală, paraverbală care va asigura “punerea în comun” a energiilor
pentru învăţarea conţinuturilor, a noţiunilor noi, pentru afirmarea şi dezvoltarea personalităţii
pentru asigurarea succesului personal.

Se pot remarca nişte condiţii ale feedback-ului: a) să se bazeze pe încredere (elevul

crede în opinia profesorului care este obiectiv, nepărtinitor); b) să se limiteze la conţinutul lecţiei,
c) să răspundă strict la întrebările / cerinţele elevilor, d) să încurajeze ( să stimuleze reuşita
personală. Comunicarea face ca profesorul şi elevii să devină parteneri, să colaboreze pentru
acelaşi obiectiv, să trudească şi să se bucure împreună, pentru că au “pus în comun”
competenţele, efortul, energia, cunoştinţele.