VASILE

ALECSANDRI
 Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821 (alte surse menţionează 1818 sau 1819),
Bacău - d. 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi), poet şi dramaturg, membru
fondator al Academiei Române, om politic, diplomat. Exponent al generaţiei
paşoptiste, a fost puternic implicat în evenimentele revoluţionare de la 1848 şi
în mişcarea unionistă. Lui Alecsandri i-a fost oferit tronul Moldovei însă acesta l-
a refuzat pentru a înlesni calea spre Unirea Principatelor sub sceptrul unui domn
mai puţin criticat de politica vremii. Ca ministru al Afacerilor Străine în primii
ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a colindat cancelariile occidentale pentru
a face cunoscută cauza unionistă a românilor.
 A fost în primul rând un poet important şi un dramaturg original. S-a bucurat de
recunoaştere şi admiraţie atât în ţară cât şi peste hotare, fiind deosebit de
apreciat de lumea francofonă, devenind laureat al premiului „Ginta latină” la
Montpellier în 1878.

Originea. Studiile
Fiu al spătarului Vasile Alecsandri şi al Elenei Cozoni, urmează primii ani de
şcoală (1824 - 1828) în particular cu un dascăl grec, apoi cu dascălul
maramureşean Gherman Vida. A fost intern la pensionul din Iaşi al lui Victor
Cuenim în perioada 1828 - 1834. În 1835 şi-a trecut bacalaureatul în litere la
Paris, iar în anul următor s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a abandonat-
o pentru a-şi pregăti un bacalaureat în ştiinţe în 1837.
A revenit în ţară în 1839, unde a ocupat funcţiile de „şef de masă” la „Serviciul
scutelnicilor şi al pensiilor” din Iaşi (1839 - 1846) şi director al Teatrului
Naţional din Iaşi (1840), căruia i-a dat o nouă organizare şi un nou repertoriu de
piese originale.
Participarea la Revoluţia de la 1848. Exilul şi
activitatea unionistă

Începând din anul 1843 Alecsandri a desfăşurat o activitate politică intensă, fiind
unul dintre liderii evenimentelor din primăvara anului 1848. Domnul Moldovei,
Mihail Sturdza, a retezat imediat orice tentativă de mişcare revoluţionară
arestând pe majoritatea complotiştilor. Împreună cu mai mulţi colegi, Alecsandri
reuşeşte să se refugieze în Ardeal unde colaborează la redactarea programului
politic „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei” de la Braşov, apoi la
Cernăuţi, unde colaborează la revista fraţilor Hurmuzachi, „Bucovina”.
Ulterior, se retrage în exil, iar împreună cu Alecu Russo şi Nicolae Bălcescu
înfiinţează revista „România viitoare”, susţinând cauza unionistă a românilor. De
asemenea, în perioada exilului, Alecasandri călătoreşte foarte mult în străinătate
şi acumulează o vastă experienţă diplomatică.
Revenit în ţară, noul domnitor, Grigore Alexandru Ghica îl numeşte arhivar al
statului (1850) şi membru în Comisia pentru reorganizarea învăţământului
public din Moldova (1851). În timpul Căimăcămiei de Trei, tânărul paşoptist este
secretar de stat la Departamentul Trebilor de Afară.
Alecsandri a desfăşurat o bogată activitate unionistă şi a fost ales deputat de
Bacău în Divanul ad-hoc al Moldovei în anul 1857, iar în anul următor a fost
membru în Comitetul central al Unirii de la Iaşi şi membru în Adunarea Electivă a
Moldovei. În acest context, el a fost candidatul la tron care întrunea cele mai
multe voturi din partea aripei liberale a Partidei Naţionale, însă acesta a refuzat,
propunându-l pe Costache Negri. Acesta, în schimb, nu era agreat de moşieri,
care se temeau că odată ce acesta va deveni domn, va împărţi pământurile lor
ţăranilor .
În final a fost formulată „soluţia” Alexandru Ioan Cuza, cel care avea să devină
primul domn al Principatelor Unite.

Cariera diplomatică. Ministru de Externe al Moldovei

 După Unire, Cuza îl preferă pe Alecsandri pentru a duce o campanie diplomatică
dură la Cancelariile occidentale, pledând pentru recunoşterea „faptului împlinit”.
Aşadar, recunoaşterea Unirii Principatelor se datorează într-o bună măsură
carismei şi stăruinţei excelentului diplomat Alecsandri. În următoarea perioadă
devine ministru de Externe al Moldovei, deputat şi ministru plenipotenţiar la
Paris.
 În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, în
noiembrie 1857. S-au căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie
1876. Din 1860, familia Alecsandri se stabileşte la Mirceşti, unde rămâne până la
 sfârşitul vieţii, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din ţară în misiuni
diplomatice.

Activitatea literară şi publicistică

 În viaţa culturală a ţării s-a remarcat ca membru al directoratului Teatrului
Naţional din Iaşi, editor al revistei Propăşirea, alături de Mihail Kogălniceanu şi
Ion Ghica, iniţiator şi redactor al revistei „România literară”, membru al Societăţii
„Junimea”, colaborator la publicaţiile „Concordia”, „Convorbiri literare”, „Dacia
literară”.
 În literatură, Vasile Alecsandri a debutat în 1840 cu nuvela romantică Buchetiera
de la Florenţa publicată în paginile „Daciei literare”. A urmat la câteva luni piesa
Farmazonul din Hârlău. Posesor al unei opere impresionante, Alecsandri este
cunoscut drept unul dintre pionierii pastelului în literatura română. Pastelurile
lui Alecsandri evocă natura aşa zis domestică, adică tot ce constituie cadrul
obişnuit al unei vieţi patriarhale, idilice. Elementele descriptive apar aici nu
incidental, ca un cadru al unui conflict de natură romantică, ci sunt scopul
elementar al acestei poezii. Natura nu mai este, ca în marea poezie romantică,
refugiu, ci cadrul natural privit cu obiectivitate descriptivă.
 Politician, dramaturg, poet, Vasile Alecsandri este una dintre personalităţile
marcante din viaţa literară şi culturală a României. S-a stins din viaţă la Mirceşti,
pe 22 august 1890, la vârsta de 69 de ani.

Activitatea politică

Activitate Mandat

deputat în Divanul ad-hoc al

1858
Moldovei

deputat în Adunarea Electivă a

1859
Moldovei

17 ianuarie 1859 - 10
Ministru de Externe (Moldova)
noiembrie 1859

Ministru de Externe (Ţara 10 octombrie 1859 - 28 mai

Românească) 1860