Birotica Italia

Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării
Instituţia Publică: Centrul de Excelenţă în Informatică şi Tehnologii Informaţionale
Italia
Realizat: Botezat Iana

Profesor: Gribineţ Luminiţa
Chişinău 2018
„În Italia, majoritatea oamenilor politici nu luptă pentru proiecte, ci pentru
interese.”
Italia
1.Etimologie .............................................................................................................................................. 3
2.Istorie ..................................................................................................................................................... 3
2.1Preistoria şi antichitatea .................................................................................................................. 3
2.2 Evul Mediu....................................................................................................................................... 4
2.3 Începutul Epocii Moderne ............................................................................................................... 5
2.4 Unificarea Italiei, regimul liberal și participarea la Primul Război Mondial .................................... 6
2.5 Regimul fascist................................................................................................................................. 8
2.6 Italia republicană ............................................................................................................................. 9
3. Politica .................................................................................................................................................10
3.1 Guvernul ........................................................................................................................................10
3.2 Justiția ...........................................................................................................................................11
3.3 Forțele polițienești ........................................................................................................................12
3.4 Relații externe ...............................................................................................................................12
3.5 Armata ...........................................................................................................................................13
4. Geografie .............................................................................................................................................14
4.1 Mediul ...........................................................................................................................................15
4.2 Clima ..............................................................................................................................................16
5. Economie .............................................................................................................................................16
5.1 Infrastructura ................................................................................................................................18
5.2 Știința și tehnologia .......................................................................................................................19
6. Demografie ..........................................................................................................................................20
6.1 Grupuri etnice ...............................................................................................................................21
6.2 Limbile ...........................................................................................................................................22
6.3 Educație .........................................................................................................................................23
6.4 Sănătate ........................................................................................................................................24
7. Culură ..................................................................................................................................................24
7.1 Arhitectură ....................................................................................................................................24
7.3 Literatură și teatru.........................................................................................................................27
7.4 Muzica ...........................................................................................................................................27
7.5 Cinematografia ..............................................................................................................................29
7.6 Sport ..............................................................................................................................................29
7.7 Modă și design ..............................................................................................................................31
7.8 Bucătăria .......................................................................................................................................31
2
interese.”
Italia
1.Etimologie
Prezumpțiile privind etimologia numelui de „Italia” sunt numeroase și foarte
variate. Conform uneia dintre cele mai comune explicații, termenul latinesc Italia a
fost împrumutat prin greaca antică din oscanul Víteliú, care înseamnă „țara
vițeilor” (cf. Lat vitulus „vițel”, Umb vitlo „vițel”). Taurul era un simbol al
triburilor din sudul peninsulei și apărea adesea în luptă cu lupoaica romană ca
simbol al sfidării Italiei libere în timpul Războiului Social. Istoricul grec Dionis din
Halicarnas afirmă aceasta odată cu legenda că Italia ar fi fost denumită astfel
după Italus, legendă amintită și de Aristotel și Tucidide. Numele de Italia s-a
aplicat doar la o parte din ceea ce este astăzi Italia de Sud – conform lui Antioh din
Siracuza, porțiunea sudică a peninsulei Bruttium (Calabria de astăzi:
provincia Reggio, și parte din provinciile Catanzaro și Vibo Valentia). Dar până la
vremea sa Oenotria și Italia deveniseră sinonime, și numele s-a aplicat și asupra a
mare parte din Lucania. Grecii au ajuns și ei să folosească denumirea de „Italia”
pentru o regiune mai extinsă, dar abia în timpul domniei lui Cezar August (sfârșitul
secolului I e.n.) termenul s-a extins asupra întregii peninsule până la Alpi.
2.Istorie
2.1Preistoria şi antichitatea
Săpăturile arheologice efectuate în toată Italia au dezvăluit prezența omului
de Neanderthal în perioada paleolitică, acum circa 200.000 de ani, urmată de
sosirea omului modern acum circa 40.000 de ani. Vechile popoare ale Italiei
preromane – cum ar fi umbrii, latinii (care aveau să stea la baza civilizației
romane), volscii, samniții, celții și ligurii, care au locuit nordul Italiei, dar și mulți
alții – erau popoare indo-europene; principalele popoare care nu erau de origine
indo-europeană erau etruscii, elimii și sicanii în Sicilia și sarzii preistorici.
Între secolele al XVII-lea și al XI-lea î.Hr. grecii micenieni au stabilit
contacte cu Italia, iar în secolele al VIII-lea și al VII-lea î.Hr.au fost
înființate colonii grecești de-a lungul coastelor Siciliei și în sudul peninsulei
Italice, teritoriu ce a căpătat denumirea de Magna Graecia. Fenicienii au stabilit și
ei colonii pe coastele Sardiniei și Siciliei.
Roma, un oraș-stat format în jurul unui vad de pe Tibru, fondat conform
tradiției în 753 î.Hr., a evoluat de-a lungul secolelor într-un mare imperiu, întins
din Britannia până la granițele Persiei, și cuprinzând întregul bazin al Mediteranei,
în care cultura greacă și cea romană s-au unit formând o civilizație unică.
Moștenirea culturală a Imperiului Roman a influențat puternic civilizația
occidentală și a modelat în mare măsură lumea modernă. Într-un lent declin început
cu secolul al III-lea, Imperiul s-a divizat în două părți în anul 395. Imperiul Roman
de Apus, sub presiunea invaziilor barbare, s-a dizolvat în cele din urmă în 476,
3
interese.”
când ultimul său împărat a fost detronat de căpetenia germanică Odoacru, în timp
ce Imperiul Roman de Răsărit a mai supraviețuit încă aproape o mie de ani.
Colosseumul din Roma, construit c. 70 –

80 e.n., este considerat a fi una dintre
cele mai mari opere de arhitectură și
inginerie.
2.2 Evul Mediu

După căderea Imperiului Roman, Italia a fost cucerită de ostrogoți, urmați în
secolul al VI-lea de o scurtă recucerire de către împăratul bizantin Iustinian.
Invazia unui alt trib germanic, lombarzii, spre sfârșitul aceluiași secol, a redus
prezența bizantină la câteva fragmente teritoriale izolate (Exarhatul de Ravenna) și
a dus la începutul sfârșitului unității politice a peninsulei pentru următorii 1.300 de
ani. Regatul lombard a fost ulterior absorbit de Imperiul Franc al lui Carol cel
Mare la sfârșitul secolului al VIII-lea. Francii au contribuit și la formarea Statului
Papal în Italia centrală. Până în secolul al XIII-lea, politica italiană a fost dominată
de relațiile dintre împărații Sfântului Imperiu Roman și papalitate, majoritatea
orașelor-state italiene implicându-se în conflict, fie de partea primului (ghibelinii)
fie de partea celei de a doua (guelfii) după cum le convenea pe moment. În această
epocă haotică, în Italia a apărut o instituție caracteristică ei, comuna medievală.
Dat fiind vidul de putere produs de fragmentarea teritorială extremă și de lupta
dintre Imperiu și Sfântul Scaun, comunitățile locale au căutat să-și afirme
autonomia pentru a restaura legea și ordinea. În 1176, Liga Lombardă, o asociație
de orașe-stat, l-a învins pe împăratul german Frederic Barbarossa în bătălia de la
Legnano, asigurând practic independența a mare parte
dintre orașele din Italia nordică și centrală. În zonele
sudice și de coastă, orașele-stat-porturi s-au constituit
în republici maritime, cele mai cunoscute
fiind Veneția, Genova, Pisa și Amalfi. Ele s-au implicat
mult în cruciade, au ajuns să domine Mediterana și să
monopolizeze rutele comerciale către Orient. În sud,
Sicilia devenise emirat islamic în secolul al IX-lea,
înflorind până când a fost cucerită de italo-normanzi la
sfârșitul secolului al XI-lea împreună cu mare parte din
principatele lombarde și
Medic din sec. XVII purtând echipament de protecţie. Sub bizantine din Italia sudică.
imagine scrie: Aşa s-au luptat cu moartea în Roma, în anul
1665, cu îmbrăcăminte de protecţie, împotriva morţii.
Printr-un șir complex de
evenimente, Italia sudică s-a
4
interese.”
dezvoltat ca regat unitar, la început sub dinastia Hohenstaufen, și apoi sub dinastia
capețiană de Anjou și, începând cu secolul al XV-lea, cu dinastia de
Aragon. În Sardinia, fostele provincii bizantine au devenit state independente
denumite Giudicati, deși unele părți din insulă s-au aflat sub control genovez sau
pisan până la cucerirea sa de către Aragon în secolul al XV-lea. Pandemia Moartea
Neagră din 1348 și-a lăsat amprenta asupra Italiei ucigând poate o treime din
populație. Recuperarea din ravagiile făcute de ciumă a dus la o resurgență a
orașelor, a comerțului și economiei, ceea ce a permis
înflorirea umanismului și Renașterii, curente care s-au răspândit apoi în toată
Europa.
2.3 Începutul Epocii Moderne

În secolele al XIV-lea și al XV-lea, Italia centrală și de nord a fost împărțită
în mai multe orașe-state aflate în război, restul peninsulei fiind ocupată de Statul
Papal și de Regatul Siciliei, ultimul denumit și Neapole. Cele mai puternice dintre
aceste orașe-stat absorbeau teritoriile înconjurătoare dând naștere unor seniorii,
state regionale adesea conduse de puternice familii de negustori care înființau
dinastii locale. Războaiele între orașele-state erau foarte frecvente, și se duceau în
principal cu armate de mercenari denumiți condottieri, bande de soldați aduși din
toată Europa, mai ales germani și elvețieni, cu comandanți italieni. Deceniile de
lupte au dus în cele din urmă la apariția Florenței , Milanului și Veneției ca actori
dominanți, semnatari în 1454 ai păcii de la Lodi, prin care s-a instaurat un calm
relativ în regiune pentru prima oară după multe secole. Pacea avea să dureze circa
patruzeci de ani.
Renașterea, o perioadă de viguroasă revigorare a artelor și culturii, și-a avut
originea în Italia datorită mai multor factori, cum ar fi marile avuții acumulate de
marile târguri, patronajul familiilor dominante, ca familia Medici din Florența, și
migrația cărturarilor greci care au adus în Italia texte antice după căderea
Constantinopolului în mâinile turcilor otomani. Renașterea italiană și-a avut
apogeul la jumătatea secolului al XVI-lea, invaziile străine aruncând regiunea în
tumultul Războaielor Italiene. Ideile și idealurile Renașterii s-au răspândit însă
rapid în Europa de Nord, Franța, Anglia și în mare parte din Europa. Între timp,
descoperirea Americii de către Columb și a noilor rute către Asia de către
navigatorii portughezi, coroborate cu ascensiunea Imperiului Otoman, au erodat
dominația exercitată de negustorii italieni și de republicile maritime asupra
comerțului cu Orientul, ceea ce a produs un declin economic accentuat al
peninsulei.
5
interese.”
După Războaiele Italiene (1494–1559), declanșate de rivalitatea între Franța

și Spania, orașele-stat și-au pierdut treptat independența și au căzut sub dominație
străină, mai întâi spaniolă (între 1559 și 1713) și apoi austriacă (între 1713 și
1796). În 1629–1631, o nouă epidemie de ciumă a ucis circa 14% din populația
Italiei. Pe lângă aceasta, Imperiul Spaniol a început să decadă în secolul al XVII-
lea, și la fel și posesiunile acestuia în Neapole, Sicilia, Sardinia și Milano. În
particular, Italia sudică a sărăcit și a fost deconectată de evenimentele importante
din Europa. În secolul al XVIII-lea, ca urmare a Războiului Succesiunii
Spaniole, Austria a luat locul Spaniei ca putere străină dominantă, iar Casa de
Savoia a devenit putere regională, extinzându-și puterea
în Piemont și Sardinia. În același secol, declinul de două
sute de ani a fost întrerupt prin reforme economice și
administrative efectuate în mai multe state de către elitele
dominante. În timpul Războaielor Napoleoniene, Italia
nordică și centrală au fost invadate și reorganizate ca un
nou Regat al Italiei, un stat clientelar al Imperiului
Francez, în timp ce jumătatea sudică a peninsulei a intrat
sub administrația lui Joachim Murat, cumnatul lui
Napoleon, care a fost încoronat rege al
Neapolelui. Congresul de la Viena din 1814 a restaurat
situația de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, dar
idealurile Revoluției Franceze nu au putut fi eradicate, și
au reapărut la suprafață în timpul frământărilor politice
care au caracterizat prima parte a secolului al XIX- Napoleon în cabinetul său de lucru,
lea. de Jacques-Louis David, 1812.
2.4 Unificarea Italiei, regimul liberal și participarea la Primul Război Mondial

Nașterea Regatului modern al Italiei a fost consecința eforturilor
naționaliștilor italieni și monarhiștilor loiali Casei de Savoia pentru a înființa un
regat unit care să cuprindă întreaga Peninsulă Italică. În contextul revoluțiilor
liberale din 1848 care s-au răspândit în întreaga Europă, Austriei i s-a declarat
război. Acest Prim Război pentru Independența Italiei a fost pierdut de Regatul
Sardiniei, dar a fost clar că acesta nu poate reuși să obțină de unul singur unificarea
și independența teritoriilor italiene. În 1859, Sardinia a atacat din nou Imperiul
Austriac, de această dată aliat cu Franța în al Doilea Război pentru Independența
Italiei, de această dată reușind să elibereze Lombardia, cu Giuseppe
Garibaldi înlăturând monarhia bourbonă în sud. În 1860–1861, generalul Giuseppe
Garibaldi s-a aflat în fruntea mișcării pentru unificare în Neapole și
Sicilia, permițând guvernului sard condus de contele de Cavour să proclame
regatul Italiei la 17 martie 1861. În 1866, Victor Emmanuel al II-lea s-a aliat
cu Prusia în Războiul Austro-Prusac. Participarea Italiei la acest conflict este
6
interese.”
considerată a fi un al Treilea Război pentru Independența Italiei, Italia reușind de

această dată să anexeze Veneto. În cele din urmă, după ce Franța și-a abandonat
garnizoanele din Roma în urma dezastruosului Război Franco-Prusac din 1870,
italienii s-au grăbit să umple vidul de putere ocupând Statul Papal.
Statutul Albertin piemontez din 1848, extins la nivelul întregului Regat al
Italiei în 1861, dădea cetățenilor libertăți de bază, dar legile electorale excludeau
de la vot clasele needucate și fără proprietăți. Guvernarea noului regat se înfăptuia
în contextul unei monarhii constituționale, dominate de forțe liberale. În 1913, a
fost adoptat votul universal pentru bărbați. Italia nordică s-a industrializat rapid,
dar sudul și zonele rurale ale nordului au rămas subdezvoltate și suprapopulate,
ceea ce a obligat milioane de oameni să emigreze în străinătate, în timp ce Partidul
Socialist Italian își mărea constant forța, contestând stabilimentul tradițional liberal
și conservator. Începând cu ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, Italia s-
a transformat într-o putere colonială, profitând de slăbiciunea Imperiului
Otoman muribund și preluând controlul asupra Somaliei, Eritreei și
apoi Libiei și Insulelor Dodecaneze.Italia, aliată nominal cu Imperiul German și
cu Austro-Ungaria în Tripla Alianță, a refuzat să intre în Primul Război Mondial în
1914 de partea acestora, deoarece considera că alianța este una defensivă. În cele
din urmă, în 1915, ea s-a alăturat Antantei după ce i s-au promis teritorii
importante, inclusiv Carniola Interioară, fostul Litoral Austriac, Dalmația precum
și părți din Imperiul Otoman. Participarea Italiei nu a adus la început rezultatele
dorite, armata italiană împotmolindu-se într-un îndelungat război de uzură în Alpi,
înaintând foarte puțin și suferind pierderi grele. În cele din urmă, în contextul
prăbușirii totale a Austriei și Germaniei în octombrie 1918, italienii au lansat o
ofensivă masivă, culminând cu victoria în bătălia de la Vittorio Veneto. Victoria
italiană a marcat sfârșitul războiului pe Frontul Italian, a contribuit la dizolvarea
Imperiului Austro-Ungar și la sfârșitul războiului după două săptămâni.
În timpul războiului, peste 650.000 de soldați italieni și tot atâția civili au murit iar
regatul a ajuns în pragul falimentului. În urma tratatelor de pace de la Saint-
Germain, Rapallo și Roma, Italia a obținut mare parte din teritoriile promis, dar nu
și Dalmația (cu excepția Zarei), ceea ce a permis naționaliștilor să descrie victoria
ca fiind una „mutilată”. Italia a anexat de la Ungaria și portul Fiume, care nu făcea
parte din teritoriile promise la Londra, dar fusese ocupată după sfârșitul războiului
de către Gabriele D'Annunzio.
Cimitirul militar de la Redipuglia, unde

odihnesc circa 100.000 de soldați
italieni. Peste 650.000 au murit pe
câmpurile de bătălie ale Primului
Război Mondial.
7
interese.”
2.5 Regimul fascist

Agitațiile socialiste care au urmat devastărilor războiului erau inspirate
de Revoluția Rusă și au provocat agitație și anarhie în toată Italia. Clasa politică
liberală se temea de o revoluție de tip sovietic, și a început să se ralieze de partea
micului Partid Național Fascist, condus de Benito Mussolini. În octombrie 1922,
„cămășile negre” fasciste au încercat o lovitură de stat („Marșul asupra
Romei”). Lovitura de stat propriu-zisă a eșuat, dar în ultimul moment regele Victor
Emmanuel al III-lea a refuzat să proclame starea de asediu și l-a numit pe
Mussolini prim ministru. În următorii ani, Mussolini a interzis toate partidele
politice și a restrâns libertățile personale, instaurând dictatura. Aceste acțiuni au
atras atenția opiniei publice internaționale, și au inspirat dictaturi similare
în Germania Nazistă și în Spania Franchistă.
În 1935, Mussolini a invadat Etiopia, izolând țara pe plan internațional și
retrăgând-o din Societatea Națiunilor. Ca urmare, Italia s-a aliat cu Germania
Nazistă și cu Imperiul Japonezși l-a susținut pe Francisco Franco în Războiul Civil
Spaniol. În 1939, Italia a anexat Albania, care era de
facto protectorat italian încă de la independența sa.
Italia a intrat în al Doilea Război Mondial la 10
iunie 1940. După ce la început a înaintat în
Somalilandul Britanic și în Egipt, italienii au suferit
înfrângeri grele pierzându-și cele mai bune divizii
în Grecia, în Rusia și în Africa de Nord.
Sicilia a fost apoi invadată de Aliați în iulie
1943, ceea ce a dus la prăbușirea regimului fascist și
la căderea lui Mussolini la 25 iulie. La 8 septembrie
1943, Italia a capitulat. Germanii au reușit pentru
scurt timp să cucerească Italia nordică și centrală.
Țara a rămas câmp de luptă tot restul războiului. Republica Socială Italiană
În nord, germanii au proclamat Republica Socială Italiană (RSI), un stat-

marionetă nazist, condus de Mussolini. Perioada de după armistițiu a adus apariția
mișcării antifasciste de rezistență, denumită Resistenza. Ostilitățile au luat sfârșit la
29 aprilie 1945, când forțele germane din Italia au capitulat. Aproape jumătate de
milion de italieni (inclusiv civili) au murit în conflict, iar economia italiană fusese
aproape distrusă; venitul pe cap de locuitor în 1944 era la minimul secolului al
XX-lea.
8
interese.”
2.6 Italia republicană

Italia a devenit republică după un referendum ținut la 2 iunie 1946, zi
sărbătorită de atunci ca „Ziua Republicii”. A fost pentru prima oară când femeile
italiene au avut drept de vot. Fiul lui Victor Emmanuel al III-lea, Umberto al II-lea,
a fost obligat să abdice și să plece în exil. Constituția republicană a fost aprobată la
1 ianuarie 1948. În urma tratatului de pace din 1947, mare parte din Veneția
Iuliană⁠ a fost cedată Iugoslaviei și s-a înființat o structură statală neutră,
denumită Teritoriul Liber Trieste⁠, care a fost în 1954 împărțit între cele două
țări. Italia și-a pierdut și posesiunile coloniale.
Temerile electoratului italian de o posibilă preluare a puterii de către
comuniști s-au dovedit cruciale pentru rezultatul alegerilor din 18 aprilie 1948,
câștigate detașat de creștin-democrații lui Alcide De Gasperi. Ca urmare, în 1949
Italia a devenit membră fondatoare a NATO. Planul Marshall a contribuit la
refacerea economiei italiene care, până la sfârșitul anilor 1960, s-a bucurat de o
perioadă de creștere economică susținută denumită „Miracolul Economic”. În
1957, Italia a devenit membră fondatoare a Comunității Economice
Europene (CEE), care avea în 1993 să devină Uniunea Europeană (UE). Începând
cu sfârșitul anilor 1960 și până la începutul anilor 1980, țara a trecut prin așa-
numiții Ani de Plumb⁠, perioadă caracterizată de criză economică (mai ales
după criza petrolului din 1973), conflicte sociale pe scară largă și masacre teroriste
comise de grupări extremiste rivale, cu presupusa implicare a serviciilor de
informații american și sovietic. Anii de Plumb au culminat
cu asasinarea liderului creștin-democrat Aldo Moro în
1978 și cu masacrul din gara Bologna din 1980, în care au
murit 85 de oameni. În anii 1980, pentru prima oară după
1945, au fost două guverne conduse de premieri care nu
erau creștin-democrați: unul liberal (Giovanni Spadolini)
și unul socialist (Bettino Craxi); creștin-democrații au
rămas, însă, principalul partid parlamentar. În timpul
guvernului lui Craxi, economia și-a revenit și Italia a
devenit a cincea cea mai mare economie industrializată din
lume, fiind primită în grupul G7. Ca urmare a
Alcide De Gasperi, primul șef de guvern
cheltuielilor publice făcute atunci, datoria publică republican al Italiei, unul dintre Părinții
a Italiei a depășit 100% din PIB. Fondatori⁠ ai Uniunii Europene.
La începutul anilor 1990, Italia s-a confruntat cu provocări importante,

alegătorii – nemulțumiți de paralizia politică, de datoria publică uriașă și
de corupția endemică (sistem denumit Tangentopoli⁠) descoperită de
anchetele Mani pulite⁠ – au cerut reforme radicale. Scandalurile au implicat toate
marile partide, dar mai ales pe cele din coaliția de guvernare: creștin-democrații,
care guvernau de aproape 50 de ani, au trecut printr-o criză gravă partidul ajungând
9
interese.”
să se desființeze, divizându-se în câteva facțiuni. Comuniștii s-au reorganizat ca o

forță social-democrată.
În deceniile anilor 1990 și 2000, au alternat guverne de centru-dreapta
(dominate de magnatul media Silvio Berlusconi) și de centru-stânga (în frunte cu
profesorul universitar Romano Prodi), țara intrând într-o perioadă prelungită de
stagnare economică. În 2008, Italia a fost lovită de recesiune, înregistrând din 2008
până în 2015, 42 de luni de contracție a PIB. Criza economică a fost una dintre
principalele probleme care l-au forțat pe Berlusconi să demisioneze în
2011. Guvernul premierului conservator a fost înlocuit cu cabinetul de tehnocrați al
lui Mario Monti. În aprilie 2013, după alegerile generale, vicesecretarul Partidului
Democrat Enrico Letta a format un nou guvern în fruntea unei coaliții de uniune
națională; dar în urma tensiunilor cu noul secretar al PD Matteo Renzi, Letta a
demisionat la 14 februarie 2014 și a fost înlocuit la 22 februarie cu Renzi, care a
anunțat că va promova reforme constituționale importante, cum ar fi trecerea la
parlament unicameral și o nouă lege electorală.
3. Politica
Din 2 iunie 1946, Italia este republică
parlamentară unitară; la acea dată, monarhia a fost
abolită în urma unui referendum constituțional.
Președintele Italiei (Presidente della Repubblica),
actualmente Sergio Mattarella din 2015, este șeful de
stat al Italiei. El este ales în funcție pentru un mandat
unic, de șapte ani, de către camerele Parlamentului
reunite în ședință comună. Italia are o constituție
democratică, elaborată de Adunarea Constituantă
formată de forțele antifasciste care au contribuit la
înfrângerea fasciștilor și naziștilor în Războiul Civil
Italian.
Președintele Sergio 3.1 Guvernul
Mattarella
Italia are un sistem de guvernare parlamentar,
bazat pe un sistem de vot cu reprezentare proporțională. Parlamentul este
bicameral, dar cele două camere, Camera Deputaților (cu sediul în Palazzo
Montecitorio⁠) și Senatul (cu sediul în Palazzo Madama⁠), au aceleași puteri. Primul
ministru, denumit Presidente del Consiglio dei Ministri, este șeful guvernului.
Primul ministru și cabinetul său sunt numiți de către președinte, dar trebuie să
obțină votul de încredere al Parlamentului.
10
interese.”
Deși organizarea guvernării este similară cu cea a

majorității sistemelor parlamentare, primul ministru
italian are mai puțină autoritate ca omologii săi din alte
republici parlamentare. Primul ministru nu poate cere
dizolvarea Parlamentului și nu poate demite miniștri
(acestea fiind prerogative exclusive ale președintelui) și
are nevoie de un vot de aprobare din partea Consiliului de
Miniștri—deținătorul puterii executive efective—pentru
majoritatea activităților politice.
O particularitate a Parlamentului Italiei este
reprezentarea acordată cetățenilor italieni cu domiciliul în
străinătate: 12 deputați și șase senatori aleși în patru Prim-ministrul Giuseppe
circumscripții distincte ale diasporei. Senatul Italian este Conte
și el caracterizat de existența unui număr mic de senatori
pe viață⁠, numiți de președinte „pentru merite patriotice deosebite în domeniile
social, științific, artistic sau literar”. Foștii președinți sunt senatori pe viață din
oficiu.
Cele trei mari partide politice ale Italiei sunt Partidul Democrat, Forza
Italia⁠ și Mișcarea Cinci Stele. La alegerile generale din 2013, aceste trei partide au
câștigat 579 de locuri din cele 630 disponibile în Camera Deputaților și 294 din
315 în Senat. Mare parte din restul locurilor au fost obținute de o platformă
efemeră care îl susținea pe fostul prim ministru Mario Monti, de partidul de
extremă stânga Stânga, Ecologie, Libertate⁠ sau de partidele ce participă la alegeri
doar în anumite regiuni ale Italiei: Liga Nordului⁠, Partidul Popular din Tirolul de
Sud⁠, Vallée d'Aoste⁠ și Marele Sud⁠. La 15 noiembrie 2013, 58 de parlamentari
demisionari din Forza Italia au înființat Noul Centru-Dreapta.
3.2 Justiția
Sistemul juridic italian se bazează pe dreptul

roman, modificat de codul napoleonian și de
statutele ulterioare. Curtea Supremă de Casație⁠ este
cea mai înaltă instanță din Italia pentru apeluri în
cazuri civile și penale. Curtea Constituțională a
Italiei⁠ (Corte Costituzionale) decide cu privire la
constituționalitatea legilor și este o inovație
postbelică.
Curtea Supremă de Casație
De la apariția lor la jumătatea secolului al XIX-
lea, criminalitatea organizată⁠ a infiltrat viața economică și socială a multor regiuni
din sudul țării, cea mai notorie fiind Mafia Siciliană, care avea apoi să se extindă și
peste hotare, inclusiv în Statele Unite. Veniturile Mafiei ar putea ajunge la 9% din
11
interese.”
PIB-ul Italiei. Un raport din 2009 a identificat 610 de comune cu prezență mafiotă
puternică, în care locuiesc 13 milioane de italieni și în care se produce 14,6% din
PIB. Gruparea calabreză 'Ndrangheta, astăzi poate cea mai puternică organizație
mafiotă italiană, controlează circa 3% din PIB-ul țării. Cu toate acestea, la 0,013
omucideri la mia de locuitori, Italia are doar a 47-a rată a crimelor dintr-un grup de
62 de țări, clasându-se și pe locul 47 din 65 de țări la rata violurilor, cifre relativ
scăzute comparativ cu alte țări dezvoltate.
3.3 Forțele polițienești
Există în Italia mai multe forțe polițienești, dintre care

cinci sunt agenții la nivel național. Polizia di
Stato⁠ (Poliția Statului) este forța civilă de poliție a
Italiei. Pe lângă munca de patrulare și atribuții de
anchetă și aplicare a legii, ea patrulează și autostrăzile și
supraveghează securitatea transportului feroviar, a
podurilor și căilor fluviale. Carabinieri⁠ este o organizație
de tipul jandarmeriei, cu atribuții polițienești. Ea
funcționează ca poliție militară pentru forțele
armate. Guardia di Finanza⁠, (în traducere, Garda
financiară) se află sub autoritatea Ministerului Carabinieri călare in Milano.
Economiei și Finanțelor, cu rol de forță polițienească.
Ea se ocupă cu securitatea publică, financiară, economică și judiciară. Corpo
Forestale dello Stato⁠ (Departamentul Forestier al Statului) este responsabil cu
aplicarea legilor în parcurile naționale și în pădurile Italiei. Atribuțiile sale sunt
cele de a aplica legile braconajului, de a veghea la siguranța speciilor de animale
protejate, și de a preveni incendiile forestiere.
3.4 Relații externe
Italia este membru fondator al Comunității Europene, astăzi
devenită Uniunea Europeană (UE), și al NATO. Italia a fost primită în ONU în
1955, și este stat membru și puternic susținător al
mai multor organizații internaționale, cum ar
fi Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică (OCDE), Organizația Mondială a
Comerțului, Organizația pentru Securitate și
Cooperare în Europa (OSCE), Consiliul Europei,
și Inițiativa Central Europeană. A asigurat
președinția prin rotație a unor astfel de organizații: Matteo Renzi cu președintele
american Barack Obama.
12
interese.”
în 1994 la CSCE (un predecesor al OSCE); G8; și la Uniunea Europeană între iulie
și decembrie 2003.
Italia susține ferm politicile internaționale multilaterale, oferind suport
pentru ONU și pentru activitățile sale de securitate internațională. În 2013, Italia
avea 5.296 de militari desfășurați în operațiuni peste hotare, în cadrul a 33 de
misiuni sub egida ONU și NATO în 25 de țări. Italia a desfășurat trupe pentru a
susține misiunile ONU de menținere a păcii din Somalia, Mozambic⁠, și în Timorul
de Est⁠(en) și susține operațiuni NATO și ONU în Bosnia⁠, Kosovo și Albania⁠. Italia
a desfășurat peste 2.000 de soldați în Afganistan în cadrul Operațiunii Enduring
Freedom⁠ (OEF) din februarie 2003. Italia susține încă eforturile internaționale de
reconstrucție și stabilizare a Irakului, dar își retrăsese contingentul militar de circa
3.200 de soldați în noiembrie 2006, păstrând doar personal civil și misiuni
umanitare. În august 2006, Italia a desfășurat circa 2.450 de soldați în Liban în
contextul misiunii ONU de menținere a păcii⁠ UNIFIL⁠. Italia este unul dintre cei
mai mari finanțatori ai Autorității Naționale Palestiniene, contribuind cu 60 de
milioane de euro doar în 2013.
3.5 Armata
Armata⁠, Marina⁠, Forțele Aeriene Italiene și Carabinieri⁠ formează
împreună Forțele Armate Italiene, aflate sub comanda Consiliului Suprem de
Apărare, prezidat de președintele Italiei. Din 2005, serviciul militar este în
întregime voluntar. În 2010, armata italiană avea 293.202 de cadre militare
active, dintre care 114.778 la Carabinieri. Cheltuielile totale cu armata efectuate de
guvernul italian în 2010 se clasau pe locul zece în lume, cu 35,8 miliarde de dolari,
adică 1,7% din PIB. Ca parte a strategiei de codiviziune nucleară în cadrul NATO⁠,
Italia găzduiește 90 de bombe nucleare americane, aflate în bazele
aeriene Ghedi și Aviano⁠.
Armata Italiană este forța terestră națională
de apărare, cu 109.703 de militari în 2008. Cele mai
cunoscute vehicule de luptă ale sale sunt vehiculul
de luptă de infanterie Dardo⁠, distrugătorul de
tancuri Centauro⁠ și tancul Ariete, iar între
vehiculele aeriene folosite se numără
elicopterul Mangusta, recent desfășurat în misiuni
ONU. Ea are la dispoziție și un număr mare de
Un Eurofighter Typhoon operat
tancuri Leopard 1 și blindate M113⁠.
de Forțele Aeriene Italiene⁠.
Marina Italiană avea în 2008 35.200 de
militari activi, cu 85 de vase și 123 de vehicule aeriene. Ea este echipată din 10
iunie 2009 cu un portavion mai mare (Cavour⁠), distrugătoare, submarine
și fregate. După intrarea în NATO în 1949, Marina Italiană a luat parte la
numeroase coaliții de menținere a păcii în lume.Corp autonom al serviciilor
13
interese.”
militare, Carabinieri constituie jandarmeria și poliția militară ale Italiei. Deși

ramurile diferite ale Carabinierilor sunt responsabile față de diferite ministere
pentru funcțiuni individuale, activitatea de ansamblu de menținere a siguranței și
ordinii publice este supervizată de Ministerul Afacerilor Interne.
4. Geografie
Italia se află în Europa de Sud, între paralelele de 35° și 47° latitudine
nordică, și între meridianele de 6° și 19°
longitudine estică. La nord, Italia se învecinează
cu Franța, Elveția, Austria și Slovenia, fiind
delimitată în principal de lanțul Munților Alpi,
cuprinzând Valea Padului și Câmpia
Venețiană⁠(en). La sud, ea cuprinde în
întregime Peninsula Italică și două mari insule
mediteraneene — Sicilia și Sardinia — alături de
numeroase alte insulițe. Statele suverane San
Marino și Vatican sunt enclave în Italia, în timp
ce Campione d'Italiaeste o exclavă italiană în
Elveția.
Aria totală a țării este de 301.340 km²,
dintre care 294.140 km² este uscat și 7.200 km² este Hartă fizică a Italiei
apă. Incluzând și insulele, Italia are 7.600 km de coastă
și frontieră, cu 740 km de coastă la Mările Adriatică, Ionică și Tireniană. Are
frontiere terestre cu Franța (476 km), Austria (404 km), Slovenia (218 km) și
Elveția (698 km). San Marino (37 km) și Vatican (3,4 km), ambele enclave,
reprezintă restul de lungime de frontieră. Italia are în total 1.836,4 km² de graniță
terestră.
Munții Apenini formează coloana vertebrală a
peninsulei și Alpii formează frontiera nordică, unde
se află și cel mai înalt punct al Italiei, Mont
Blanc (4.810 m). Padul, cel mai lung curs de apă din
Italia (652 km), curge din Alpi de la frontiera vestică
cu Franța și traversează Câmpia Padului în drumul
său spre Marea Adriatică. Cele mai mari cinci lacuri
sunt: Garda (367,94 km²), Maggiore (212,51 km², pe Mont Blanc, aflat pe frontiera
granița cu franco-italiană, este cel mai înalt
Elveția), Como (145,9 km²), Trasimeno (124,29 km²) vârf din Uniunea Europeană.
și Bolsena (113,55 km²).
Țara se află la punctul de întâlnire între Placa Eurasiatică și Placa Africană,
ceea ce conduce la o activitate seismică și vulcanică susținută. În Italia sunt 14
vulcani, dintre care patru sunt activi: Etna, Stromboli, Vulcano și Vezuviu.
14
interese.”
Vezuviul este singurul vulcan activ din Europa continentală și este celebru pentru
erupția sa care a distrus orașele Pompeii și Herculanum. Activitatea vulcanică a
condus la apariția mai multor insule și dealuri, și există încă o caldeiră
vulcanică activă mare, Campi Flegrei⁠, la nord-vest de Napoli.
Deși țara cuprinde Peninsula Italică și mare parte din bazinul Alpin sudic, o
parte din teritoriul Italiei se extinde dincolo de acest bazin și unele insule sunt
aflate în afara platoului continental eurasiatic. Aceste teritorii sunt
comunele: Livigno, Sesto, San
Candido, Dobbiaco (parțial), Chiusaforte, Tarvisio, Curon Venosta (parțial), aflate
în bazinul hidrografic al Dunării, în timp ce Val di Lei constituie parte a
bazinului Rinului, iar insulele Lampedusa și Lampione se află pe platoul
continental african.
4.1 Mediul
După rapida industrializare, Italiei i-a luat mult timp până a început să
abordeze problematica mediului. După mai multe ameliorări, a ajuns să se claseze
în 2010 pe locul 84 în lume la sustenabilitate ecologică. Parcurile naționale acoperă
circa 5% din suprafața țării. În ultimul deceniu, Italia a devenit unul dintre cei mai
mari producători mondiali de energie regenerabilă, clasându-se pe locul al patrulea
în lume după capacitatea instalată de producție de energie solară și pe locul al
șaselea la capacitatea de producție de energie eoliană. Energiile regenerabile
reprezintă astăzi 12% din consumul primar total și final de energie, autoritățile
fixându-și un obiectiv de 17% pentru anul 2020.
Poluarea aerului rămâne însă o problemă gravă, mai ales în nordul
industrializat, țara ajungând în anii 1990 să aibă al
zecelea nivel din lume de emisii industriale de dioxid
de carbon. Astăzi, Italia este al doisprezecelea cel mai
mare producător de dioxid de carbon. Traficul rutier
și congestia sa în zonele metropolitane continuă să
producă grave probleme de sănătate și de mediu, chiar
dacă concentrațiile de smog s-au redus dramatic din
anii 1970 și 1980, iar prezența smogului devine un
fenomen din ce în ce mai rar și nivelele de dioxid de
sulf sunt în scădere. Numeroase cursuri de apă și zone
de coastă au fost și ele contaminate de activitatea
industrială și agricolă și, din cauza creșterii nivelului
apelor, Veneția a fost inundată în mod repetat în
ultimii ani. Deșeurile provenite din activități industriale nu
Hartă a parcurilor
sunt evacuate întotdeauna prin mijloace legale și au produs
naționale din Italia.
efecte permanente asupra sănătății locuitorilor zonelor
afectate, așa cum este cazul cu dezastrul de la Seveso. Țara
a avut și câteva reactoare nucleare între 1963 și 1990 dar, în urma accidentului de
15
interese.”
la Cernobîl și a unui referendum pe această temă⁠, programul nuclear a fost oprit,

decizie asupra căreia guvernul a revenit în 2008, cu planuri de a construi până la
patru reactoare nucleare cu tehnologie franceză. Acestea au fost și ele anulate după
un referendum convocat în urma accidentului nuclear de la Fukushima.
Despăduririle, proiectele imobiliare ilegale și politicile de gestiune a
resurselor funciare au condus la o importantă eroziune în zonele montane ale
Italiei, care s-a manifestat prin dezastre ecologice majore, ca scurgerea din Barajul
Vajont⁠ din 1963, și scurgerile de noroi de la Sarno din 1998 și de la Messina din
2009.
4.2 Clima
Datorită întinderii mari pe longitudine și datorită configurației interne
predominant montane, clima Italiei este deosebit de diversă. În mare parte din
regiunile nordice și centrale continentale, clima are caracteristici de la subtropicale
umede până la continentale umede și oceanice. În particular, clima văii
Padului este predominant continentală, cu ierni geroase și veri călduroase.
Zonele de coastă din Liguria, Toscana și mare
parte din sud se potrivesc cel mai bine stereotipului
de climă mediteraneană (Csa în Clasificarea climatică
Köppen). Condițiile climatice din zonele peninsulare de
coastă pot fi foarte diferite de cele ale zonelor mai
înalte și ale văilor din interior, în special în lunile de
iarnă, când la altitudinile mai înalte tinde să fie mai
rece, mai umed și adesea să cadă zăpadă mai abundentă. Italia de sud are climă
Regiunile de coastă au ierni blânde și veri în general uscate, mediteraneană.
deși în văi și în câmpii, vara tinde să fie călduroasă.
Temperaturile medii pe timp de iarnă variază de la 0 °C în Alpi până la 12 °C în
Sicilia, iar mediile pe timp de vară se încadrează între 20–30 °C.
5. Economie
Italia are o economie mixtă capitalistă, a treia cea mai mare din zona Euro și
a opta din lume. Țara este membră fondatoare a G7, G8, a zonei Euro și a OCDE.
Italia este considerată a fi una dintre cele mai industrializate țări din lume și
un lider în domeniul comerțului mondial și exporturilor. Este o țară foarte
dezvoltată, pe locul 8 în lume după calitatea vieții și pe locul 25 după Indicele
Dezvoltării Umane. PIB-ul nominal al Italiei este al patrulea din zona Euro, cu
1,642.4 miliarde de euro. Rata șomajului, 11,9% în noiembrie 2016, este a patra
din zona Euro. Țara este cunoscută pentru mediul de afaceri creativ și inovator, și
pentru un sector agricol mare și competitiv. În 2010 Italia a fost cel mai mare
16
interese.”
producător mondial de vinuri. Este cunoscută și

pentru influența și calitatea ridicată a industriilor de
automobile, construcții de mașini, alimentară și de
design vestimentar.
Italia este a șasea țară din lume la producția
industrială, fiind caracterizată de prezența unui
număr mai redus de corporații multinaționale
globale decât în alte economii comparabile ca
dimensiune, și de un număr mare de întreprinderi
mici și mijlocii, aglomerate în câteva districte
industriale ce reprezintă coloana vertebrală a
Italia face parte din zona
industriei italiene. Acestea alcătuiesc împreună un
Euro(albastru închis), și din
sector al industriei producătoare adesea concentrat
piața unica europeană.
pe exporturi pe piețe de nișă și de produse de lux,
adică pe de o parte mai puțin capabil de competitivitate în ce privește cantitatea,
dar pe de altă parte mai capabil să facă față cu produse de calitate net superioară
concurenței venite din partea Chinei și economiilor emergente asiatice și bazate pe
costul redus al forței de muncă.
Țara era în 2009 al șaptelea cel mai mare
exportator din lume. Cele mai strânse legături
comerciale ale Italiei sunt cu celelalte țări ale
Uniunii Europene, cu care efectuează circa 59% din
comerț. În cadrul UE, cei mai mari parteneri
comerciali sunt Germania (12,9%), Franța (11,4%)
și Spania (7,4%). Turismul este și el unul dintre cele
mai profitabile și mai rapid crescătoare sectoare ale
Noul Ferrari 488 GBT⁠. economiei naționale: cu 47,7 milioane de turiști sosiți
Italia este unul dintre cei
din întreaga lume, și cu venituri estimate la 43,9
mai mari fabricanți și
miliarde de dolari în 2013, Italia a fost a cincea cea mai
exportatori de autovehicule.
vizitată țară din lume și a șasea ca venituri din turism.
Italia a fost însă lovită puternic de recesiunea de la
sfârșitul primului deceniu al secolului al XXI-lea și de criza datoriilor suverane
care a urmat, ceea ce i-a exacerbat problemele structurale. După o creștere
puternică de 5–6% pe an din anii 1950 până în anii 1970, și o încetinire progresivă
în anii 1980-90, țara a stagnat practic în anii 2000. Eforturile politice de
revitalizare a creșterii cu investiții masive de stat au produs o gravă creștere a
datoriei publice, care în 2014 se ridica la peste 135% din PIB, a doua din UE după
cea a Greciei (174%). Cu toate acestea, cea mai mare parte din datoria publică a
Italiei aparține unor entități private, o diferență majoră față de situația Greciei, iar
nivelul datoriilor personale este mult mai scăzut față de media OCDE.
17
interese.”
Principalul factor de slăbiciune socio-

economică este o divizare mare între nord și sud. Ea
se poate observa prin uriașa diferență între
veniturile statistice înregistrate la nivelul comunelor
din nord și cele din comunele din sud. În plus, Italia
are nevoie să-și importe circa 80% din necesarul de
energie. Mai mult, după Indicele Libertății
Economice, țara se clasează abia pe locul 86 în
Podgorii în regiunea Chianti. lume din cauza birocrației ineficiente a statului, a
Italia este cel mai mare protecției scăzute a drepturilor de proprietate, a
producător mondial de vinuri. nivelului ridicat de corupție, a taxelor ridicate și
cheltuielilor publice care reprezintă jumătate din PIB-
ul țării. Conform Indicelui de Percepție a Corupției, Italia prezintă un nivel ridicat
de corupție, aflându-se pe locul 60 în lume. Crima organizată ar reprezenta venituri
de circa 90 de miliarde de euro și 7% din PIB-ul Italiei.
5.1 Infrastructura
În 2004, sectorul italian al transporturilor a generat venituri de
119,4 miliarde de euro, și a angajat 935.700 de persoane în 153.700 de agenți
economici. În ce privește rețeaua de drumuri, în
2002 existau 668.721 km de drumuri la nivel
național, între care 6.487 km de autostrăzi, în
proprietatea statului dar administrate privat de
către Atlantia⁠. În 2005, prin rețeaua națională de
drumuri au circulat 34.667.000 de automobile (590
de vehicule la mia de locuitori) și 4.015.000
vehicule de marfă.
Tren de mare viteză Frecciarossa
Rețeaua feroviară națională, deținută de 1000⁠ al FS⁠, care atinge viteza
stat și operată de Ferrovie dello Stato⁠, totaliza în maximă de 400 km/h, cel mai rapid
2013 16.752 km de cale ferată, dintre care 11.969 tren din Italia și din Europa.
electrificați.
Rețeaua de navigație fluvială cuprindea în 2002 1.477 km de canale și râuri
navigabile. În 2004, funcționau circa 30 de aeroporturi principale (inclusiv cele
două huburi Malpensadin Milano și Leonardo da Vinci din Roma) și 43 de mari
porturi (inclusiv portul maritim Genova, cel mai mare din țară și al doilea cel mai
mare port la Marea Mediterană). În 2005, Italia avea o flotă aeriană civilă de circa
389.000 unități și o flotă comercială de 581 de nave.
18
interese.”
5.2 Știința și tehnologia
De-a lungul secolelor, Italia a fost leagănul comunității științifice care a

produs numeroase descoperiri în domeniul fizicii și altor
științe. În timpul Renașterii, polimați italieni ca Leonardo
da Vinci (1452–1519), Michelangelo (1475–1564) și Leon
Battista Alberti (1404–1472) au adus importante
contribuții într-o gamă variată de domenii, între care
biologia, arhitectura și ingineria. Galileo Galilei (1564–
1642), fizician, matematician și astronom, a jucat un rol
major în Revoluția Științifică⁠. Între realizările sale se
numără progrese esențiale în dezvoltarea telescopului și a
observațiilor astronomice realizate de el, și în cele din
urmă triumful copernicanismului față de modelul
ptolemaic⁠. Alți astronomi, ca Giovanni Domenico Galileo este recunoscut ca
Cassini (1625–1712) și Giovanni Schiaparelli (1835– părinte al științei moderne,
fizicii și astronomiei de
1910) ai venit cu importante descoperiri despre Sistemul observație.
Solar. În matematică, Joseph Louis Lagrange (născut
Giuseppe Lodovico Lagrangia, 1736–1813) a activat și înainte de a părăsi
Italia. Fibonacci (c. 1170 – c. 1250), și Gerolamo Cardano (1501–1576) au făcut
progrese fundamentale în matematică. Luca Pacioli a fost
fondatorul contabilității în lume. Fizicianul Enrico Fermi (1901–1954), laureat al
Premiului Nobel, a condus echipa din Chicago care a dezvoltat primul reactor
nuclear⁠ și a rămas în istorie și pentru numeroasele sale contribuții în domeniul
fizicii, inclusiv contribuția la dezvoltarea teoriei cuantice și a fost una dintre
figurile de referință în crearea armei nucleare. El, Emilio G. Segrè (1905–1989)
(care a descoperit elementele technețiu și astatin, precum și antiprotonul) , Bruno
Rossi (1905–93), pionier în domeniul razelor cosmice și astronomiei cu raze X. și
mulți alți fizicieni italieni au fost obligați să plece din Italia în anii 1930 de
către legile fasciste împotriva evreilor⁠.
Alți fizicieni de marcă au fost: Amedeo Avogadro (rămas în istorie pentru
contribuțiile sale la teoria moleculară⁠, mai ales cu legea lui Avogadro și numărul
lui Avogadro), Evangelista Torricelli (inventatorul barometrului), Alessandro
Volta (inventatorul bateriei electrice), Guglielmo
Marconi (inventatorul radioului), Ettore Majorana (care a descoperit fermionii
Majorana⁠), Carlo Rubbia (Premiul Nobel pentru Fizică 1984 pentru munca ce a
condus la descoperirea particulelor W și Z⁠ la CERN). În biologie, Francesco Redi a
fost primul care a contestat teoria generării spontane, demonstrând că viermușii ies
din ouă de muște și a descris în detaliu 180 de paraziți; Marcello Malpighi a
fondat anatomia microscopică⁠, Lazzaro Spallanzania efectuat importante cercetări
asupra funcțiilor organismului, reproducerii animalelor și teoriei celulare; Camillo
Golgi, ale cărui mari realizări includ descoperirea aparatului Golgi, a deschis calea
19
interese.”
acceptării teoriei neuronului⁠; Rita Levi-Montalcini a descoperit factorul de creștere

a nervilor⁠ (primind în 1986 Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină). În
chimie, Giulio Natta a primit Premiul Nobel pentru Chimie în 1963 pentru munca
sa în domeniul polimerilor. Giuseppe Occhialini a primit Premiul Wolf pentru
Fizică pentru descoperirea dezintegrării pionilor sau mezonilor pi în 1947. Ennio
de Giorgi a rezolvat problema lui Bernstein⁠ pe tema suprafețele minime⁠ și a
nouăsprezecea problemă a lui Hilbert⁠ despre regularitatea soluțiilor ecuațiilor
eliptice cu derivate parțiale⁠, pentru care a primit Premiului Wolf pentru
matematică în 1990.
6. Demografie
La începutul lui 2013, Italia avea 60.656.000 de locuitori. Densitatea
populației, de 202,7 locuitori/km², este mai mare decât în majoritatea țărilor
Europei de Vest. Distribuția populației este însă foarte neomogenă. Cele mai dens
populate zone sunt Valea Padului (unde trăiește
aproape jumătate din populația țării) și zonele
metropolitane Roma și Napoli, în timp ce unele
regiuni vaste, cum ar fi Alpii și Apeninii, podișurile
din Basilicata și insula Sardinia, sunt foarte rarefiat
populate.
Populația Italiei aproape s-a dublat de-a
lungul secolului al XX-lea, dar modelul de creștere
a fost extrem de eterogen, din cauza migrației
interne pe scară largă dinspre sudul rural către
orașele din nord, fenomen ce a avut loc ca urmare
a miracolului economic italian⁠ din anii 1950–1960.
Fertilitatea ridicată și o rată mare a natalității au
persistat până în anii 1970, după care au început să Harta densității populației în
scadă dramatic, ceea ce a dus la o îmbătrânire Italia.
demografică rapidă. La sfârșitul primului deceniu al
secolului al XXI-lea, unul din cinci italieni avea peste 65 de ani. Ulterior, însă, în
Italia rata natalității a crescut semnificativ. Rata totală a fertilității a crescut și ea de
la un minim istoric de 1,18 copii pe femeie în 1995 la 1,41 în 2008. Se așteaptă ca
rata fertilității totale să ajungă la 1,6–1,8 în 2030.
De la sfârșitul secolului al XIX-lea și până în anii 1960, Italia a fost o mare
sursă de emigrație. Între 1898 și 1914, anii de vârf ai diasporei italiene⁠, circa
750.000 italieni au emigrat în fiecare an. Diaspora cuprindea peste 25 de milioane
de italieni și este considerată a fi cea mai mare migrație în masă din vremurile
contemporane. Ca urmare, astăzi peste 4,1 milioane de cetățeni italieni trăiesc în
străinătate, iar cel puțin 60 de milioane de oameni cu toți sau o parte din strămoși
italieni trăiesc în afara țării, predominant în
20
interese.”
Argentina, Brazilia, Uruguay, Venezuela, Statele Unite, Canada, Australia, și

Franța.
6.1 Grupuri etnice

De la începutul anilor 1980, până atunci o societate omogenă din punct de
vedere lingvistic și cultural, Italia a început să atragă fluxuri substanțiale de
imigranți străini. Cifra actuală de circa 4,9 milioane de străini rezidenți, alcătuind
circa 8,1% din totalul populației, include peste
jumătate de milion de copii născuți în Italia din
Imigranți după țară
părinți străini—imigranți de a doua generație, dar
exclude străinii care au dobândit naționalitatea
italiană; aceștia erau în 2008 în număr de 53.696. Țară 2013
Cifrele oficiale exclud și imigranții ilegali,
al căror număr este foarte dificil de determinat; în
România 1.081.400
2008, acesta era estimat la cel puțin 670.000. De
la căderea zidului Berlinului și, mai recent, după
extinderile Uniunii Europene din 2004 și 2007, 495.709
Albania
principalele valuri de migrație au provenit din
țările foste comuniste din Europa Centrală și de
Est (în Maroc 454.773
special România, Albania, Ucraina și Polonia). A
doua cea mai importantă sursă de imigrație în
Italia a fost dintotdeauna Africa de Nord aflată în China 256.846
vecinătate (mai ales Maroc, Egipt și Tunisia),
valuri de imigranți crescând ca urmare
a Primăverii Arabe. În anii mai recenți, s-au Ucraina 219.050
înregistrat și fluxuri de migrație din Orientul
Îndepărtat (în special China și Filipine) și din Filipine 162.655
America Latină (în special din America de Sud).
Circa un milion de cetățeni români (circa o
zecime din ei etnici romi) sunt înregistrați oficial Republica Moldova 149.434
ca locuitori ai Italiei, ei reprezentând astfel cel
mai important grup individual de imigranți după țara de origine, urmați fiind
de albanezi și marocani cu câte circa 500.000 de oameni. Numărul românilor
neînregistrați este dificil de estimat, dar Balkan Investigative Reporting Network
sugera în 2007 că la acea vreme ar fi fost circa o jumătate de milion. Albanezii au
început să sosească mai ales după căderea regimului Hoxha în 1990, Italia fiind
principala țintă a emigranților albanezi; ei traversau Marea Adriatică în
ambarcațiuni improvizate, iar Italia s-a văzut nevoită să patruleze Adriatica pentru
a frâna fenomenul.
21
interese.”
În total, la sfârșitul primului deceniu al secolului al XXI-lea, populația

străină din Italia provenea din: Europa (54%), Africa (22%), Asia (16%), America
(8%) și Oceania (0,06%). Distribuția imigranților este neechilibrată: 87% dintre
aceștia trăiesc în zonele nordice și centrale ale țării (cele mai dezvoltate economic),
și doar 13% trăiesc în jumătatea sudică a peninsulei și în Sicilia.
6.2 Limbile
Limba oficială a Italiei
este italiana. Se estimează că există
circa 64 de milioane de vorbitori
materni ai limbii italieni în timp ce
numărul total de vorbitori,
cuprinzându-i și pe cei care o
folosesc ca a doua limbă, ar fi de
aproximativ 85 de milioane. În Italia Distribuția geografică a limbii italiene în lume:
sunt numeroase dialecte regionale, limbă maternă
forma literară a limbii italiene fiind
limbă secundară sau neoficială
bazată pe dialectul
florentin. Standardizarea s-a extins și Minorități italofone
mai mult în anii 1950 și 1960 datorită
creșterii economice și a dezvoltării mass media și televiziunii (postul
național RAI a contribuit la promovarea limbii italiene standard).
Sunt recunoscute câteva limbi minoritare:

albaneza, catalana, germana, greaca, slovena, croata, franceza, provensala, friulana,
ladina, occitana și sarda(conform legii numărul 482 din 15 decembrie
1999). Franceza este cooficială în Valea Aostei—deși în realitate acolo se vorbește
mai mult provensala. Germana are același statut în Tirolul de Sud, la fel ca ladina
în anumite părți ale acelei provincii precum și în Trentinoul vecin. Slovena este
oficial recunoscută în provinciile Trieste, Gorizia și Udine.
Din cauza imigrației importante de dată recentă, Italia are și alte populații
mari a căror limbă maternă nu este italiana. Conform Institutului Național Italian
de Statistică, româna este cea mai frecventă limbă maternă între locuitorii rezidenți
în Italia: circa 800.000 de oameni au româna ca limbă maternă (21,9% din numărul
rezidenților străini cu vârste de la 6 ani în sus). Alte limbi materne în comunitățile
de imigranți sunt araba (vorbită de 475.000 de oameni; 13,1% din locuitorii
străini), albaneza (380.000 de oameni) și spaniola (255.000 de oameni); cu numere
mai mici de vorbitori sunt ucraineana, Hindi, polona și tamila.
22
interese.”
6.3 Educație
Educația în Italia este gratuită și obligatorie de la șase la șaisprezece ani, și
constă din cinci etape: grădinița (scuola dell'infanzia),
școala primară (scuola primaria), școala gimnazială
(scuola secondaria di primo grado), liceul (scuola
secondaria di secondo grado) și studiile universitare
(università). Școlile superioare postuniversitare sunt
instituții independente similare cu Grandes écoles din
Franța și care oferă pregătire avansată și programe de
cercetare prin cursuri de tip universitar, fiind dedicate
studiilor postuniversitare și postdoctorale.
Italia găzduiește o gamă largă de universități, colegii
și academii. Înființată în 1088, Universitatea din
Universitatea Sapienza din
Bologna este cea mai veche din lume. În 2009,
Roma este cea mai mare
universitate din Europa după Universitatea din Bologna era, conform The Times,
numărul de studenți. singura din Italia în primele 200 din lume. Universitatea
Bocconi din Milano a fost clasată între cele mai bune
20 de academii economice din lume de către The Wall Street Journal, în special
datorită programului de MBA, care în 2007 o făcea să fie pe locul 17 în lume la
preferințele de recrutare a absolvenților de către marile companii
multinaționale. Bocconi a fost clasată de Forbes pe primul loc în lume la categoria
specială a raportului preț-calitate. În mai 2008, Bocconi a depășit mai multe
universități economice aflate tradițional în topurile mondiale în clasamentul
studiilor de management alcătuit de Financial Times, ajungând pe locul 5 în
Europa și 15 în lume.
Alte universități teoretice și tehnice de top sunt Universitatea Politehnică din
Torino, Politecnico di Milano (care în 2011 era pe locul 48 în clasamentul mondial
al universităților tehnice alcătuit de QS World University Rankings), Universitatea
Sapienza din Rome (aflată pe locul 33 în Europa în 2005, și aflată în primele 50 de
colegii din Europa și primele 150 din lume iar în 2013, Center for World
University Rankings a plasat-o pe locul 62 în lume și pe primul loc în Italia
în World University Rankings) și Universitatea din Milano. Aceasta din urmă este
singura membră din Italia a Ligii Europene a Universităților de Cercetare, un grup
prestigios de douăzeci de universități europene centrate pe cercetare.
Conform National Science Indicators (1981–2002), bază de date produsă de
Research Services Group cu liste de statistici ale citărilor și rezultatelor pentru
peste 90 de țări, Italia are o producție peste medie de lucrări științifice (ca număr
de articole scrise cu cel puțin un autor din Italia) în științele spațiale (9,75% din
lucrările din lume provin din Italia), matematică (5,51% din
lucrări), informatică, neuroștiințe și fizică; cea mai mică producție de lucrări, dar
23
interese.”
tot aflată peste media mondială, se înregistra în domeniile științelor sociale,

psihologiei și psihiatriei, economiei și afacerilor.
6.4 Sănătate
Statul italian derulează un sistem universal public de asigurări sanitare
începând cu anul 1978. Sistemul de ansamblu este unul mixt public-privat. Partea
publică este reprezentată de Servizio Sanitario Nazionale, organizat sub egida
Ministerului Sănătății și administrat prin instituții deconcentrate la nivel regional.
Cheltuielile sanitare din Italia reprezentau peste 9% din PIB în 2008, puțin peste
media țărilor OCDE de 8,9%.
Sistemul sanitar italian a fost clasat în 2000 pe locul 2 în lume, după ce în
1997 fusese pe locul 3. Italia are a opta speranță de viață din lume, conform datelor
din 2013. Ca și în multe alte țări occidentale, Italia se confruntă cu o creștere a
proporției persoanelor supraponderale sau obeze, 34,2% dintre italieni declarându-
se supraponderali și 9,8% considerându-se obezi. Ponderea fumătorilor era în 2008
de 22%. Fumatul în spațiile publice (baruri, restaurante, cluburi de noapte și
birouri) este restricționat din 2005 la zone special ventilate.
7. Culură
Divizată politic și geografic de secole până la unificarea din 1861, Italia și-a
dezvoltat o cultura unică, modelată de o multitudine de obiceiuri regionale și de
centre locale de putere și patronaj. În Evul Mediu și în Renaștere, mai multe curți
concurau pentru atragerea celor mai buni arhitecți, artiști și cărturari, producând
astfel un imens patrimoniu de monumente, picturi, muzică și literatură.
Italia are mai multe situri în patrimoniul mondial UNESCO (51) decât orice
altă țară din lume, și are bogate colecții de artă, cultură și literatură din multe
perioade diferite. Țara a avut o influență culturală foarte largă pe plan mondial, și
datorită numeroșilor italieni emigrați în alte țări. Mai mult, în toată țara se află
circa 100.000 de monumente de orice fel (muzee, palate, clădiri, statui, biserici,
galerii de artă, vile, fântâni arteziene, case istorice și situri arheologice).
7.1 Arhitectură
Italia are un stil arhitectonic foarte larg și divers, ce nu poate fi clasificat
doar după perioadă, ci și după regiune, având în vedere divizarea Italiei în mai
multe state regionale până la 1861. Aceasta a creat o diversitate și un eclectism a
designului arhitectural.
24
interese.”
Italia este cunoscută pentru considerabilele

realizări din arhitectură, cum ar fi construcția de
arcuri, domuri și structuri similare în Roma Antică,
fondarea mișcării renascentiste în arhitectură între
sfârșitul secolului al XIV-lea și secolul al XVI-lea, a
cărei origini îi este atribuită lui Filippo
Brunelleschi. Este țara de origine a palladianismului⁠,
un stil de construcții care a inspirat mișcări cum ar Orasul Veneția, construit
fi arhitectura neoclasică⁠, și a influențat stilul în care nobilii pe 117 de insule
și-au construit conacele de la țară în toată lumea, în special
în Regatul Unit, Australia și SUA între sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul
secolului al XX-lea. În Italia se găsesc unele dintre
cele mai spectaculoase opere de arhitectură din
Occident, cum ar fi Colosseumul, Bazilica Sfântul
Petru din Roma, catedrala din Milano, catedrala din
Florența, turnul înclinat din Pisa și clădirile
din Veneția. Arhitectura italiană a influențat în mare
măsură arhitectura mondială. Arhitectul
Turnul înclinat și Domul din Pisa britanic Inigo Jones⁠, inspirat de designul clădirilor și
orașelor italiene, a readus ideile arhitecturii
renascentiste italiene în Anglia secolului al XVII-lea, inspirat fiind de Andrea
Palladio. În plus, un stil inspirat din cel italian, modelat în special pe arhitectura
Renașterii, a fost popular în Statele Unite în secolul al XIX-lea.
7.2 Artele vizuale
Istoria artelor vizuale italiene face parte din istoria

picturii occidentale. Arta romană a fost influențată de
Grecia și poate fi considerată în parte o succesoare a
picturii antice grecești. Pictura romană are însă și unele
caracteristici unice și importante. Singurele picturi romane
care s-au păstrat până astăzi sunt picturi murale, multe
găsite în vilele din Campania, în Italia sudică. Aceste
picturi pot fi grupate în 4 „stiluri” sau perioade
principale și multe conțin primele exemple de trompe-
l'œil, pseudo-perspectivă și peisaj pur.
Pictura pe lemn a devenit mai frecventă în
perioada romanescă⁠, sub influența icoanelor
bizantine. Către mijlocul secolului al XIII-lea, arta
medievală⁠ și pictura gotică⁠ au devenit mai realiste, apărând David de Michelangelo
și interesul pentru ilustrarea volumului și perspective în
25
interese.”
Italia cu Cimabue și discipolul său Giotto. Ei sunt considerați a fi cei mai mari doi
maeștri ai picturii în cultura occidentală.
Mulți afirmă că Renașterea Italiană a
fost epoca de aur a sculpturii, întinsă de-a
lungul perioadei dintre secolul al XIV-lea și
jumătatea secolului al XVII-lea, cu o
importantă influență în afara granițelor
Italiei moderne. În Italia, artiști ca Paolo
Uccello, Fra Angelico, Masaccio, Piero
della Francesca, Andrea Mantegna, Filippo
Lippi, Giorgione, Tintoretto, Sandro Cina cea de Taină de Leonardo
Botticelli, Leonardo da Vinci, Michelangelo da Vinci: pictură religioasă din
Buonarroti, Rafael, Giovanni Bellini și Titian au toate timpurile.
dus pictura la un nivel superior prin utilizarea
perspectivei, prin studiul anatomiei umane și proporțiilor, și prin dezvoltarea unui
rafinament fără precedent al tehnicilor de desen și pictură. Michelangelo a fost un
sculptor activ între 1500 și 1520, și între marile sale capodopere se
numără David, Pietà, Moise. Alți sculptori renascentiști au fost Lorenzo
Ghiberti, Luca Della Robbia, Donatello, Filippo Brunelleschi, Andrea del
Verrocchio.
În secolele al XV-lea și al XVI-lea, Renașterea Înaltă⁠ a adus o artă stilizată
denumită manierism. În locul compozițiilor echilibrate și al abordării raționale a
perspectivei, care caracterizau arta de la începutul secolului al XVI-lea, manieriștii
căutau instabilitate, artificiu și îndoială. Chipurile și gestica imperturbabile ale
lui Piero della Francesca și liniștitele Fecioare ale lui Rafael sunt înlocuite cu
expresiile tulburi ale lui Pontormo și cu intensitatea emoțională a lui El Greco. În
secolul al XVII-lea, între cei mai mari pictori ai barocului italian⁠ se
numără Caravaggio, Annibale Carracci, Artemisia Gentileschi, Mattia Preti, Carlo
Saraceni și Bartolomeo Manfredi. Ulterior, în secolul al XVIII-lea, rococoul
italian⁠ a fost inspirat în principal de rococoul francez, Franța fiind țara
fondatoare a acestui stil particular, cu artiști ca Giovanni Battista
Tiepolo și Canaletto. Sculptura neoclasică italiană, prin nudurile lui Antonio
Canova, s-a concentrat pe aspectul idealist al mișcării.
În secolul al XIX-lea, marii pictori romantici⁠ italieni erau Francesco
Hayez, Giuseppe Bezzuoli și Francesco Podesti. Impresionismul a fost adus în
Italia din Franța de către Macchiaioli⁠, în frunte cu Giovanni Fattori, și Giovanni
Boldini; realismul — de Gioacchino Toma și Giuseppe Pellizza da Volpedo. În
secolul al XX-lea, cu futurismul, în principal reprezentat de operele lui Umberto
Boccioni și Giacomo Balla, Italia a redevenit epicentru al evoluției artistice în
pictură și sculptură. Futurismului i-au urmat picturile metafizice ale lui Giorgio de
26
interese.”
Chirico, care a exercitat o puternică influență asupra suprarealiștilor și generațiilor

de artiști ce le-au urmat.
7.3 Literatură și teatru
Baza limbii italiene moderne a fost stabilită de poetul florentin Dante
Alighieri, a cărui operă de căpătâi, Divina Comedie,
este considerată a fi între cele mai de seamă
manifeste literare produse în Europa în Evul Mediu.
În Italia de astăzi au trăit numeroase personalități ale
literaturii universale: Giovanni Boccaccio, Giacomo
Leopardi, Alessandro Manzoni, Torquato
Tasso, Ludovico Ariosto și Francesco Petrarca, al
căror vehicul de exprimare cel mai
binecunoscut, sonetul, a fost creat în Italia. Dante, ilustrat între
muntele Purgatoriului și orașul
Între filosofii de marcă se numără Giordano
Florența, arată celebra
Bruno, Marsilio Ficino, Niccolò
introducere Nel mezzo del
Machiavelli și Giambattista Vico. Romanul lui Carlo
cammin di nostra vita într-un
Collodi din 1883, Aventurile lui Pinocchio, este cea
detaliu al picturii lui Domenico
mai cunoscută operă literară clasică pentru copii
scrisă de un autor italian. Figurile literare moderne, di Michelino, 1465.
laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură sunt
poetul naționalist Giosuè Carducci în 1906, scriitoarea realistă Grazia Deledda în
1926, dramaturgul modern Luigi Pirandello în 1936, poeții Salvatore
Quasimodo în 1959 și Eugenio Montale în 1975, satiristul și dramaturgul Dario
Fo în 1997.
Teatrul italian își trage originile din tradiția romană, la rândul său puternic
influențată de cea grecească; ca și multe alte genuri literare, dramaturgia romană a
tins să adapteze și să traducă din cea grecească. De exemplu, Phaedra lui Seneca s-
a bazat pe cea a lui Euripide, și multe dintre comediile lui Plaut erau traduceri
directe ale operelor lui Menandru. Din secolul al XVI-lea și până în cel al XVIII-
lea, Commedia dell'arte a fost o formă de teatru de improvizație⁠, încă interpretat și
astăzi. Trupele ambulante de actori își amenajau o scenă în aer liber și țineau
spectacole de jonglerie, acrobație și, cel mai adesea, de scenete amuzante pe baza
unui repertoriu de personaje cunoscute, cu o acțiune vag definită,
denumit canovaccio.
7.4 Muzica
De la muzica populară⁠ la cea clasică, muzica a jucat mereu un rol important
în cultura italiană. Instrumentele asociate muzicii clasice, între care pianul și
vioara, au fost inventate în Italia, și multe dintre formele de artă muzicală, cum ar
fi simfonia, concertul și sonata, își găsesc rădăcinile în inovațiile din muzica
italiană a secolelor al XVI-lea–al XVII-lea.
27
interese.”
Cei mai celebri compozitori din Italia sunt compozitorii

renascentiști Palestrina și Monteverdi, compozitorii baroci Scarlatti, Corelli și
Vivaldi, compozitorii clasici Paganini și Rossini, și compozitorii romantici Verdi și
Puccini.
Compozitori italieni moderni, ca Berio și Nono⁠ s-au dovedit importanți în
dezvoltarea muzicii experimentale și electronice. Deși tradiția muzicii clasice este
încă puternica în Italia, după cum demonstrează numeroasele teatre de operă din
țară, cum ar fi La Scala din Milano și San Carlo din Napoli, și interpreți ca
pianistul Maurizio Pollini și tenorul Luciano Pavarotti, italienii apreciază și scena
muzicii contemporane.
Italia este celebră ca loc de naștere al
operei. Opera italiană⁠ se crede că a apărut la
începutul secolului al XVII-lea, în orașe italiene
ca Mantova și Veneția. Ulterior, lucrări și piese
compuse de compozitori italieni din secolele al
XIX-lea și al XX-
lea,ca Rossini, Bellini, Donizetti, Verdi și Puccini,
sunt între cele mai celebre opere scrise vreodată și Luciano Pavarotti, unul din cei mai
sunt astăzi interpretate în opere din toată lumea. celebri tenori ai tuturor timpurilor.
Opera La Scala din Milano este și ea una dintre
cele mai bune din lume. Între celebrii cântăreți italieni de operă se numără Enrico
Caruso și Alessandro Bonci.
Introdus în anii 1920, jazzul a căpătat o bază deosebit de puternică în Italia,
și a rămas popular în ciuda politicilor culturale xenofobe ale regimului
fascist. Astăzi, cele mai notabile centre de muzică jazz din Italia sunt Milano,
Roma și Sicilia. Ulterior, Italia a ajuns în avangarda rockului progresiv din anii
1970, prin formații ca PFM și Goblin⁠. Italia a fost și o țară importantă în
dezvoltarea muzicii disco și electronice, italo-disco, cunoscut pentru sunetul
futuristic și utilizarea sintetizatoarelor și mașinilor de ritm, unul dintre cele mai
vechi genuri de muzică dance electronică, dar și a formelor europene de disco
alături de Euro disco⁠ (care avea să influențeze alte genuri, ca Eurodance și Nu-
disco).
Producători și compozitori ca Giorgio Moroder⁠, laureat a trei Premii ale
Academiei Americane de Film pentru muzica sa, au avut o influență importantă în
dezvoltarea muzicii dance electronice. Astăzi, muzica pop italiană își ține
anual principalul festival la Sanremo, sursă de inspirație pentru concursul de
cântec Eurovision, și Festivalul a Două Lumi⁠ la Spoleto. Cântăreți ca diva pop
Mina, artistul clasic crossover Andrea Bocelli, laureata premiului Grammy Laura
Pausini, și artistul de anvergură europeană Eros Ramazzotti au reputație
internațională.
28
interese.”
7.5 Cinematografia
Istoria cinematografiei italiene a început la câteva luni după ce frații

Lumière începuseră proiecțiile de filme. Primul film italian avea câteva secunde și
îl arăta pe Papa Leon al XIII-lea dând o binecuvântare către cameră. Industria
italiană de film s-a născut între 1903 și 1908 cu trei
companii: Società Italiana Cines, Ambrosio Film și
Itala Film. Au urmat și alte companii în Milano și
Napoli. În scurt timp, aceste prime companii au
ajuns la o calitate rezonabilă a producțiilor, care au
început să se vândă și în afara Italiei.
Cinematografia a fost utilizată apoi de Benito
Mussolini, care a înființat celebrul
studio Cinecittà din Roma pentru producția de
propagandă fascistă în preludiul celui de al Doilea
Război Mondial.
După război, filmul italian a fost recunoscut
pe plan mondial și a devenit produs de export până
la începutul unui declin artistic în preajma anilor
Takeshi Kitano cu Leul de Aur de 1980. Regizori de film cunoscuți ai acestei
la festivalul de film de la Veneția, perioade au fost Vittorio De Sica, Federico
unul dintre cele mai prestigioase și Fellini, Sergio Leone, Pier Paolo Pasolini, Luchino
mai mediatizate festivaluri de film Visconti, Michelangelo Antonioni și Dario
din lume Argento. Între filmele produse de ei se numără și
capodopere ale cinematografiei mondiale, ca La
dolce vita; Cel bun, cel rău, cel urât și Hoții de biciclete⁠. Între jumătatea anilor
1940 și începutul anilor 1950 a avut loc apogeul filmelor neorealiste⁠, ce reflectau
starea precară a Italiei postbelice.
Pe măsură ce țara și-a revenit și a devenit una bogată în anii 1950, a urmat o
nouă formă de neorealism, denumită „neorealismul roz”, apărând și alte genuri de
film, cum ar fi peplum și apoi western spaghetti, care au fost populare în deceniile
anilor 1960 și 1970. Mai recent, scena italiană a dispărut din atenția cineaștilor la
nivel mondial, deși a primit ocazional atenție, cu ocazia lansării unor filme ca La
vita è bella în regia lui Roberto Benigni, Il postino cu Massimo Troisi și La grande
bellezza regizat de Paolo Sorrentino.
7.6 Sport
Cel mai popular sport în Italia este, de departe, fotbalul. Echipa națională de
fotbal a Italiei, poreclită Squadra Azzurra este una dintre cele mai de succes astfel
de echipe, fiind de patru ori campioană mondială (1934, 1938, 1982 și
2006). Cluburile italiene au câștigat 27 de trofee europene, federația italiană fiind
29
interese.”
astfel cea mai titrată în fotbalul european, iar primul eșalon în întrecerea între
cluburi, Serie A, se clasează pe locul 4 în Europa, întrecerile sale fiind urmărite în
toată lumea.
Alte sporturi de echipă populare în Italia sunt voleiul, baschetul și rugby-
ul. Echipele naționale masculină și feminină de volei s-a clasat adesea în primele
patru din lume, iar liga este considerată una cele mai bune ligi din lume. Echipa
națională de baschet a Italiei a obținut aurul la Eurobasket 1983 și EuroBasket
1999, precum și argintul la Olimpiada din 2004. Liga italiană este considerată a fi
una dintre cele mai competitive din Europa. Rugby-ul are și el un nivel ridicat de
popularitate, mai ales în nordul țării. Echipa națională concurează în Turneul celor
Șase Națiuni, și participă regulat la Campionatul Mondial de Rugby. Conform
clasamentului dat publicității de International Rugby Board la data de 6 iunie 2016,
Italia se clasează pe locul al 14-lea la nivel mondial.
Italia are o lungă tradiție și în sporturile individuale. Ciclismul este un sport
foarte cunoscut în țară. Italienii au câștigat Campionatele Mondiale⁠ de mai multe
ori decât cei din orice altă țară cu excepția Belgiei. Giro d'Italia este o celebră cursă
ciclistă pe distanță lungă ținută în luna mai a fiecărui an, și constituie una dintre
cele trei Mari Tururi Cicliste⁠, alături de Tour de France și Vuelta a España, fiecare
durând aproximativ trei săptămâni. Schiul alpin este și el un sport foarte răspândit
în Italia, aici fiind mai multe stațiuni de sporturi de iarnă, destinații populare pe
plan mondial pentru schiori. Schiorii italieni au obținut rezultate bune la Jocurile
Olimpice de Iarnă, la Cupa Mondială FIS de Schi Alpin⁠, și la Campionatele
Mondiale⁠. Tenisul are un public fidel în Italia, și în același timp este al patrulea cel
mai practicat sport la nivel național. Mastersul de la
Roma, inițiat în 1930, este unul dintre cele mai
prestigioase turnee din lume. Tenismenii
profesioniști italieni au câștigat Cupa Davis în 1976
și Fed Cup în 2006 și 2009. Sporturile cu motor sunt
și ele deosebit de populare în Italia, această țară
câștigând de departe cele mai multe mari premii de Mașina lui Felipe
motociclism. Scuderia Ferrari este cea mai veche Massa la Marele Premiu al
echipă de raliuri din lume, concurând din 1948, și cea Italiei din 2008.
mai titrată echipă de Formula 1 din istorie, cu 15 titluri
mondiale la piloți și 16 la constructori.
Istoric, Italia a avut mult succes și la Jocurile Olimpice, luând parte la prima
Olimpiadă modernă și la 47 de ediții din cele 48. Sportivii italieni au câștigat 522
de medalii la Jocurile Olimpice de Vară, și alte 106 la Jocurile Olimpice de Iarnă,
având în total 628 de medalii, dintre care 235 de aur, ceea ce îi clasează pe locul
cinci în istoria olimpică și pe locul șase la numărul de medalii. Țara a găzduit două
Olimpiade de Iarnă (în 1956 și 2006) și una de Vară (în 1960) și concurează pentru
organizarea Olimpiadei din 2024.
30
interese.”
7.7 Modă și design

Moda italiană are o lungă tradiție și este considerată a fi una dintre cele mai
importante din lume. Milano, Florența și Roma sunt principalele capitale ale modei
italiene. Conform Top Global Fashion Capital Rankings 2013 realizat de Global
Language Monitor⁠, Roma s-a clasat pe locul șase în lume, iar Milano pe 12. Marile
firme italiene de modă, cum ar fi de
exemplu Gucci, Armani, Prada, Versace, Valentino, Dolce &
Gabbana, Missoni, Fendi, Moschino, Max Mara, Trussardi și Ferragamo sunt
considerate între cele mai reputate case de modă din
lume. Revista de modă Vogue Italia este și ea una
dintre cele mai prestigioase din lume.
Italia este între primele țări din lume la
design, în special design interior, arhitectural,
industrial și urban. Țara a dat lumi mai mulți
designeri celebri de mobilier, cum ar fi Gio
Pontiși Ettore Sottsass, iar expresii italiene ca „Bel
Disegno” și „Linea Italiana” au intrat în vocabularul Deodorant Gucci
designului de mobilă. Exemple de electrocasnice și
piese de mobilier italiene sunt mașinile de spălat și frigiderele Zanussi, canapelele
„New Tone” de la Atrium, și bibliotecile post-moderne ale lui Ettore Sottsass,
inspirate din cântecul lui Bob Dylan„Stuck Inside of Mobile with the Memphis
Blues Again”.
Astăzi, Milano și Torino sunt liderii naționali în design arhitectural și
industrial. Orașul Milano găzduiești Fiera Milano, cel mai mare târg european de
design. Milano găzduiește și evenimente majore de design și arhitectură, cum ar
fi Fuori Salone și Salone del Mobile⁠, și aici au activat designerii Bruno
Munari, Lucio Fontana, Enrico Castellani și Piero Manzoni.
7.8 Bucătăria
Bucătăria italiană modernă s-a dezvoltat prin secole de schimbări politice și
sociale, rădăcinile ei⁠ datând din secolul al IV-lea î.e.n. Bucătăria italiană în sine a
primit puternice influențe străine, începând cu cele etruscă, grecească antică⁠,
continuând cu cea bizantină⁠ și evreiască⁠. Schimbări importante au intervenit odată
cu descoperirea Lumii Noi și introducerea unor ingrediente de acolo, cum ar
fi cartoful, tomatele, ardeiul gras și porumbul, astăzi toate elemente centrale dar
introduse în cantități importante abia în secolul al XVIII-lea. Bucătăria italiană are
drept importante caracteristici o mare diversitate regională, o abundență de gusturi
diferite, și este una dintre cele mai populare din lume, cu mare influență peste
hotare.
31
interese.”
Dieta mediteraneană formează baza

bucătăriei italiene, bogată în paste, pește, fructe și
legume și caracterizată printr-o simplitate și
varietate extreme, multe feluri de mâncare având
doar între patru și opt ingrediente. Bucătarii italieni
se bazează în principal pe calitatea ingredientelor și
mai puțin pe tehnici elaborate de preparare. Rețetele
și felurile de mâncare sunt adesea rezultate din
tradiția locală și de familie, fiind mai rar creații ale
unor maeștri culinari⁠, astfel că multe rețete sunt
ideale pentru gătitul în gospodărie, unul dintre
Unele dintre cele mai
principalele motive din spatele popularității explozive
populare preparate culinare
italiene: pizza, pasta, gelato și a bucătăriei italiene din America până în Asia.
espresso. Un factor important al succesului bucătăriei
italiene este faptul că se bazeaza pe produse
tradiționale; Italia are cele mai multe specialități tradiționale protejate conform
legislației europene⁠. Brânzeturile, salamurile și vinul italian sunt o mare parte a
specificului culinar italian, multe mărci fiind produse de origine protejată și, alături
de cafele (în special espresso) formează o parte foarte importantă a culturii
gastronomice italiene. Deserturile au o lungă tradiție de unificare a aromelor
locale, cum ar fi citricele, fisticul și migdalele cu brânzeturi dulci
ca mascarpone și ricotta sau cu gusturi exotice cum ar fi cacao, vanilie și
scorțișoară. Gelato, tiramisù și cassata se numără printre cele mai celebre deserturi
și prăjituri italiene.
32

Birotica Italia

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Birotica Italia

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării

Instituţia Publică: Centrul de Excelenţă în Informatică şi Tehnologii Informaţionale

Realizat: Botezat Iana

Colosseumul din Roma, construit c. 70 –

2.2 Evul Mediu

2.3 Începutul Epocii Moderne

După Războaiele Italiene (1494–1559), declanșate de rivalitatea între Franța

2.4 Unificarea Italiei, regimul liberal și participarea la Primul Război Mondial

considerată a fi un al Treilea Război pentru Independența Italiei, Italia reușind de

Cimitirul militar de la Redipuglia, unde

2.5 Regimul fascist

În nord, germanii au proclamat Republica Socială Italiană (RSI), un stat-

2.6 Italia republicană

La începutul anilor 1990, Italia s-a confruntat cu provocări importante,

să se desființeze, divizându-se în câteva facțiuni. Comuniștii s-au reorganizat ca o

Deși organizarea guvernării este similară cu cea a

Sistemul juridic italian se bazează pe dreptul

3.3 Forțele polițienești

Există în Italia mai multe forțe polițienești, dintre care

militare, Carabinieri constituie jandarmeria și poliția militară ale Italiei. Deși

la Cernobîl și a unui referendum pe această temă⁠, programul nuclear a fost oprit,

producător mondial de vinuri. Este cunoscută și

Principalul factor de slăbiciune socio-

5.2 Știința și tehnologia

De-a lungul secolelor, Italia a fost leagănul comunității științifice care a

acceptării teoriei neuronului⁠; Rita Levi-Montalcini a descoperit factorul de creștere

Argentina, Brazilia, Uruguay, Venezuela, Statele Unite, Canada, Australia, și

6.1 Grupuri etnice

În total, la sfârșitul primului deceniu al secolului al XXI-lea, populația

Sunt recunoscute câteva limbi minoritare:

tot aflată peste media mondială, se înregistra în domeniile științelor sociale,

Italia este cunoscută pentru considerabilele

Istoria artelor vizuale italiene face parte din istoria

Chirico, care a exercitat o puternică influență asupra suprarealiștilor și generațiilor

Cei mai celebri compozitori din Italia sunt compozitorii

Istoria cinematografiei italiene a început la câteva luni după ce frații

7.7 Modă și design

Dieta mediteraneană formează baza

S-ar putea să vă placă și