Sunteți pe pagina 1din 6

Circumcizia feminina – Mutilarea genitala feminina (Vlad Badiu)

Generalitati
Practica mutilarii genitale a femeilor este interzisa prin legile de protectie a copiilor din
cele mai multe tari civilizate, actele normative clasificand-o ca procedura in afara legii. De
asemenea este ilegal sa scoti un copil din aceasta tara pentru a i se face aceasta operatie in afara
granitelor. Exista posibilitatea de a exista parinti adoptivi ai caror copii au fost supusi unor astfel
de practici anterior adoptiei sau imigratiei in Australia. In acest caz se considera ca este o idee
buna sa se informeze autoritatile din domeniul protectiei minorilor sau invatatorul de la scoala,
pentru a i se asigura o ingrijire cat mai potrivita acelui copil.
Mutilarea genitala feminina, numita uneori si circumcizie feminina, inglobeaza un
numar de tehnici de indepartare prin taiere a unor parti ale organelor genitale externe feminine,
sau de ingustare prin coasere a orificiului natural al vaginului. Mutilarea este o practica cultural-
traditionala despre care se stie ca se practica in peste 40 de tari de pe mapamond, fiecare grup de
practicanti avand propriile sale metode specifice de mutilare genitala.

Ce este mutilarea genitala feminina?


- Mutilarea genitala feminina se practica in douazeci de tari de pe continentul African, in
cateva regiuni ale Asiei, in America de Sud si cateva state din Orientul Mijlociu.
- Exista trei tipuri principale, unele mai grave decat altele.
- Cea mai putin intalnita metoda este numita sunna sau clitoridectomie si se refera la indepartarea
preputului clitoridian si a unei parti sau in totalitate a clitorisului.
- Eliminarea partiala sau totala a clitorisului si a tesutului inconjurator –labiile mici; de asemenea
aceasta poarta tot denumirea de sunna sau clitoridectomie.
- Indepartarea completa a clitorisului, labiilor mici si chiar a labiilor mari, urmata de coaserea cu
catgut a labiilor mari, cu lasarea unui mic orificiu pentru scurgerea urinii sau a sangelui
menstrual, practica denumita „infibulare” sau „circumcizie faraonica”.
- Alte tipuri includ arderea clitorisului si a regiunilor adiacente, taierea vaginului („taieturile
gishiri”) sau producerea de excoriatii la nivelui orificiului vaginal. Se mai practica aplicarea de
substante corozive sau ierburi in vagin pentru a produce sangerari si cicatrizari, in scopul de a-l
ingusta.
- Mutilarea genitala se practica la varste diferite in fiecare comunitate, mergand de la cele mai
mici varste si pana in copilarie sau chiar la pubertate.
- In anumite locuri (de obicei zone rurale sau indepartate) se efectueaza fara anestezie (in
conditiile in care procedura este extrem de dureroasa) si in conditii de igiena precara, ceea ce
mareste riscul de infectii sau sangerare.
Motivele mutilarii genitale feminine
De obicei preceptele de la care pleaca aceste practici de mutilare sunt dragostea si grija
pentru copii. Lista de motive este lunga, in multe comunitati aceste practici avand la baza un
cumul de cateva motive din aceasta lista care este departe de a fi exhaustiva:
- Apartenenta la un grup;
- Intentia de a scadea interesul fetei fata de sex;
- Protectia impotriva violului;
- Pentru a se asigura ca pana la momentul nuntii mireasa se pastreaza virgina;
- Uneori mutilarea genitala este o practica de initiere, o metoda initiatica in viata de adult;
- Unele grupuri de practicanti o considera o practica igienica;
- Unele comunitati considera ca organele genitale feminine sunt respingatoare si recurg la aceste
mutilari in scop estetic;
- Teama potrivit careia clitorisul ar putea fi ceva periculos pentru barbat, sau ca ar avea un rol
negativ in timpul nasterii;
- Este o practica importanta pentru acceptarea sociala si recunoasterea sociala;
- Exista si un mit conform caruia clitorisul poate creste si atinge dimensiunile unui penis, daca nu
este taiat inainte ca acest lucru sa se intample;
- Teama nefundamentata conform careia femeia va experimenta dificultati in a avea copii, sau ca
se va putea transforma in barbat.

Mutilarea genitala feminina este adanc inradacinata in credintele populare, fiind mai veche decat
iudaismul, islamismul sau religiile crestine si este practicata de catre adeptii unor religii animiste,
crestine sau musulmane, precum si de catre agnostici. Nici Biblia si nici Coranul nu recomanda
mutilarea genitala feminina, desi credinta conform careia aceasta practica ar fi un element al
credintei islamice este extrem de raspandita. Invatatorii islamici spun ca aceasta practica nu este
recunoscuta de catre doctrina pe care o reprezinta si ca nu se practica decat extrem de rar in tari
precum Iran, Arabia de Sud sau Pakistan.

In timp ce exista numeroase motive pentru stoparea acestei practici la nivel mondial, grupurile
umanitare si societatea civila din tarile in care se practica aceste metode poarta in prezent
numeroase razboaie ideologice. Pe baza amenintarilor fata de sanatatea persoanelor supuse
acestor practici si a unor tendinte de emancipare a femeii din aceste tari, au fost introduse diferite
programe de educatie de la a caror implemantare se asteapta un impact semnificativ in ceea ce
priveste stoparea mutilarii genitale feminine.

Impactul mutilarii genitala feminine asupra sanatatii


Problemele de sanatate care apar la victimele mutilarii genitale sunt:
- Dificultati la urinat si la eliminarea sangelui menstrual;
- Dureri menstruale (care se pot adauga dismenoreii experimentate de multe dintre femei);
- Infectii urinare (cistite);
- Incontinenta – scaderea controlului voluntar asupra vezicii urinare;
- Rezervele legate de perceperea propriei sexualitati;
- Infectiile rinichilor;
- Dureri abdominale datorate infectiilor;
- Fistulele care pot aparea intre vezica urinara si vagin sau intre vagin si rect, fistule care pot
cauza incontinenta si probleme sociale serioase;
- Abcese – infectii ale tegumentului din vecinatatea vaginului;
- Dureri in timpul actului sexual (dispareunie);
- Necesitatea interventiilor chirurgicale de refacere a anatomiei locale in vederea asigurarii unei
functionalitati normale;
- Poate aparea infertilitatea cauzata de infectiile genitale.

Problemele emotionale aparute ca urmare a mutilarilor genitale feminine


Mutilarea genitala feminina se realizeaza la o varsta frageda, si din acest motiv se
asociaza cu intimidarea, fortarea, minciuna si violenta din partea persoanelor de incredere
precum parintii, rudele si prietenii. Avand in vedere ca de cele mai multe ori lipseste anestezia,
fetele experimenteaza dureri atroce, care pot avea rasunet ulterior asupra dezvoltatii emotionale.

Pot aparea:
- Furia si depresia, mai ales in adolescenta;
- Stresul post-traumatic si ruminatia experientei mutilarii;
- Probleme ale somnului – dificultatea de a adormi, cosmarurile;
- Atacurile de panica;
- Alterari ale dispozitiei;
- Pierderea stimei de sine;
- Dificultati de concentrare si invatare;
- Anxietate si fobii.

Experienta emigrarii din comunitatile in care se practica mutilarea genitala feminina


Emigrarea ulterioara in tarile in care nu se practica mutilarea genitala poate adauga
elemente stresante in viata victimelor mutilarii genitale:
- Apare necesitatea adaptarii la un nou stil de viata, la o noua limba, gasirea unei case si a unei
slujbe. Datorita faptului ca tara in care se muta tinerele fete are legi impotriva mutilarii genitale
pot aparea sentimente confuze de culpabilizare si umilinta.
- Femeile care au suferit mutilari pot uneori sa aiba dificultati in intelegerea si acceptarea reactiei
negative a opiniei publice vis-a-vis de problematica mutilarii genitale feminine. Acestea pot
conduce la sentimente de alienare si insingurare.
- Unele femei pot fi constranse de comunitatile din care au plecat sa continue practicile de
mutilare.
- Femeile care refuza mutilarea genitala pot avea ulterior dificultati de comunicare in sanul
familiei sau al comunitatii din care provin.
- Suportul emotional si intelegerea sunt foarte importante atat pentru aceste femei, cat si pentru
familiile si comunitatile acestora.

Ce este de facut? Posibile solutii


Iata cateva sfaturi care ar putea fi de folos celor care au sau care au adoptat un copil care
a suferit mutilari genitale:
- Comunicati cu fata despre corpul uman si despre sex in general, inca de la varste fragede;
- Ajutati-o sa invete ce sa spuna cand ceilalti observa ca este diferita;
- Oferiti-i suport neconditionat, ori de cate ori simte nevoia;
- Asigurati-i sprijinul unui psiholog daca observati tendinte depresive sau relateaza retrairea
experientelor nefericite;
- Asigurati-i consultul medicului ori de cate ori exista infectii, sangerari, dureri sau alt tip de
probleme in aria genitala;
- Consultati un ginecolog specializat in pediatrie pentru a vedea daca sunt necesare interventii
chirurgicale pentru asigurarea functionalitatii normale si refacerea anatomiei zonei genitale.
In toate cazurile in care suspectati practici de mutilare genitala, este recomandat sa anuntati
autoritatile.

Tipuri de excizie

Mutilarea genitală în principal este de trei tipuri: eliminarea parţială sau totală a
clitorisului şi a labiilor mici – poartă numele de sunna sau clitoridectomie; îndepărtarea completă
a clitorisului, a labiilor mici şi chiar a celor mari, intervenţie urmată apoi de coaserea labiilor
mari, cu lăsarea unui mic orificiu pentru scurgerea urinii sau a sângelui menstrual – această
formă de circumcizie feminină poartă numele de infibulare sau circumcizie faraonică. În noaptea
nunţii, bărbatul taie cicatricea formată cu orice fel de obiect ascuţit, pentru a face sex. Există
cazuri în care femeile au fost cusute la loc şi descusute doar când trebuie să nască.
Al treilea tip de tăiere presupune arderea clitorisului şi a regiunilor adiacente, tăierea
vaginului sau chiar aplicarea de substanţe corozive pentru a produce sângerări şi cicatrizări, cu
scopul de a-l îngusta.
La baza mutilării genitale feminine în comunităţile musulmane stau motive precum
protecţia împotriva violului, intenţia de a scădea interesul fetei faţă de sex, ca viitorul soţ să fie
sigur că femeia sa este virgină la nuntă şi tradiţia care cere tăierea ‘penisului’ feminin.
În anumite zone rurale, în special din Africa, tăierea genitală feminină se efectuează fără
anestezie, în condiţii de igienă precară. Din acest motiv se întâmplă adesea ca fetiţele, care
supravieţuiesc durerilor îngrozitoare din timpul intervenţiei, să moară mai târziu de infecţie.
În zonele mai civilizate, circumcizia feminină se practică la spitale şi clinici, iar fetiţele
sunt duse acolo chiar de proprii părinţi, neştiind ce le aşteaptă.
PE SCURT:

Ce este mutilarea genitală la femei?


Mutilarea genitală la femei (MGF) este definită de Organizația Mondială a Sănătății
(OMS) ca fiind procedura care constă în îndepărtarea parțială sau totală a organelor genitale
externe feminine, sau crearea altor leziuni organelor genitale feminine fără a avea un motiv
medical.
Majoritatea fetelor care sunt supuse la mutilarea genitală au vărste cuprinse între patru
și 12 ani. OMS consideră că MGF este o problemă de sănătate la nivel mondial,
datorită efectelor sale psihice și mentale dăunătoare.
Complicațiile pe termen scurt a procedurii MGF pot include hemoragie, durere, șoc și
chiar moartea. Pe termen lung, complicațiile includ formarea de chisturi, probleme în timpul
contactului sexual și în timpul nașterii, infecție pelvină cronică și chiar sterilitate.
Trauma provocată de MGF durează adesea toată viața și poate provoca depresie, anxietate și alte
probleme psihologice.
MGF reduce sau elimină complet plăcerea sexuală a victimei.

Cine este afectat?


În fiecare an, aproximativ trei milioane de fete sunt supuse la MGF. Alte 200 de
milioane de fete și femei au trecut prin această procedură. Cel mai mult MGF se practică în
Africa, dar acestastă procedură este întâlnită în țările musulmane și în comunitățile de imigranți
din Europa, Statele Unite și Canada.
MGF nu este menționată în Coran, însă ea apare în multe surse islamice seminale și mulți lideri
islamici o consideră o practică lăudabilă.

Tipuri de MGF
Există patru tipuri de mutilare genitală la femei:
Tipul I: îndepărtarea prepuțului (pliul pielii din jurul clitorisului) cu sau fără îndepărtarea
clitorisului întreg (partea sensibilă și erectila a organului genital feminin).
Tipul II: excizia clitorisului și de multe ori a labiilor minore și a labiilor majore parțial sau totale.
Tipul III: excizia clitorisului, labiilor mici și părților interne ale labiilor mari urmând apoi ca
acele două părți laterale ale vulvei să fie cusute, lăsând o mică deschidere pentru urină și sânge
menstrual (infibulația)
Tipul IV: înțeparea, perforarea sau incizia clitorisului și/sau a labiilor; întinderea clitorisului
și/sau a labiilor; căuterizarea prin arderea clitorisului și a țesutului înconjurător; răzuirea țesutului
care înconjoară orificiul vaginal sau tăierea vaginului; introducerea de substanțe corozive sau
ierburi în vagin pentru a provoca sângerări.
De ce sunt tăiate fetele și femeile?
MGF este o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Aceasta înlătură
libertatea sexuală a femeii, a integrității sale fizice și mentale.
MGF este efectuată din motive religioase și culturale. Este un mijloc de a controla femeia
prin „asigurarea” că ea se va păstra virgină și nu va putea să aibă un comportament promiscuu.
MGF este folosit în anumite culturi ca un ritual tradițional. Femeile care au fost tăiate
sunt considerate „curate” și „pure” în unele culturi. În aceste culturi, practica este adesea
perpetuată de femeile înșiși.

Eradicarea MGF
MGF este în continuare legală în 18 țări. Zece țări europene au adoptat o lege care
incriminează această practică. SUA a adoptat o lege federală care o criminalizează iar 20 de state
americane au o legislație care să împiedice transportul fetelor în altă țară pentru a le face MGF.
Există mai multe organizații non-profit și programe care încearcă să pună capăt MGF
prin educarea populației cu privire la pericolele acestei proceduri.

MGF din perspectivă creștină


Deoarece MGF amenință sănătatea fizică, emoțională și relațională a fetelor și a femeilor
afectate, creștinii se opun acestei practici. Biserica cheamă profesioniștii din domeniul
sănătății, instituțiile educaționale și medicale și membrii ei ca împreună să-și unească eforturile
pentru a elimina această practică traumatizantă și dureroasă. Prin prezentarea iubirii Evangheliei,
speranța noastră este ca cei implicați în această practică să găsească lumină iar femeile care au
fost supuse acestui chin să găsească compasiune și vindecare.

S-ar putea să vă placă și