Reflexoterapia/masajul reflexogen este componenta reflexologiei care se ocupă cu

tratamentul prin masaj al punctelor reflexe situate pe suprafaţa corpului (mâini, picioare,
coloana vertebrală, ureche etc.) diagnosticate ca fiind sensibile (dureroase), aplicată în scop
terapeutic(curativ) sau profilactic (de prevenire a anumitor afecţiuni). În cadrul reflexoterapiei,
prima etapă o constituie depistarea punctelor dureroase de tratat/ameliorat pe baza cărora se
stabileşte schema de tratament, numărul de şedinţe, durata şi frecvenţa acestora.Reflexoterapia
funcționează pe principiul actului reflex.
Reflexologia permite, la fel ca acupunctura, prevederea problemelor, întru-cât cu mult timp
înainte ca durerea să iradieze dintr-un anumit organ, terminaţiile nervoase corespunzătoare
acelui organ devin dureroase. În plus, metoda aceasta, recomandată pentru a aduce corpul spre
echilibru , nu implică folosirea medicamentelor chimice şi nu pretinde o dotare specială.
Această tehnică simplă de masare a punctelor reflexe se poate aplica practic oricând şi
oriunde.În afară de faptul că prevede problemele fizice înainte ca acestea să devină cu adevărat
serioase, ea conduce la scăderea sau eliminarea completă a durerilor puternice, la relaxarea
tensiunii nervoase şi la ameliorarea funcţionării corpului uman.
Prin şedinţele de reflexoterapie se urmăreşte în primul rând îmbunătăţirea circulaţiei sanguine
şi limfatice în organism şi accelerarea eliminării reziduurilor, astfel încât toxinele să nu se mai
acumuleze în concentraţii dăunătoare în ficat, rinichi sau intestin.De asemenea , prin
reflexoterapie se realizează scăderea senzaţiei de durere prin stimularea eliberării de endorfine-
forme de morfină naturală produse de anumite zone ale creierului, mai ales glanda hipofiză- în
fluxul sanguin.În plus se pare că endorfinele reprezintă elementul prin care acupunctura poate
produce anestezie.
Reflexoterapia este mai eficientă când este folosită pentru tratarea întregului organism
şi nu numai pentru anumite afecţiuni, deoarece corpul uman este compus dintr-un ansamblu de
sisteme și aparate interdependente unul de celălalt .În acest mod, reflexoterapia îmbunătăţeşte
toate funcţiile organismului, ceea ce stimulează procesul natural de vindecare, făcându-l mai
rapid şi mai eficient.
Deci , principalul scop al reflexoterapiei constă în dizlocarea şi eliminarea toxinelor
adunate în ani sau zeci de ani dar şi în a stimula toate funcţiile organismului.
În timpul şedinţei de reflexoterapie pot aparea o serie de reacţii, care îl ghidează pe
terapeut în reglarea intensităţii presiunii aplicate şi în desfăşurarea şedinţei.
 Între şedinţe apar reacţii care oferă informaţii asupra efectelor masajului aplicat, ele
apărând de regulă între a 3-a şi a 7-a şedinţă şi evidenţiaza modul în care procesul de vindecare
(energia vitală) a pacientului a intrat în acţiune.
Stimularea organelor de eliminare şi detoxifiere prin reflexoterapie implică accelerarea
circulaţiei libere în corp a toxinelor, provocând stări de ameţeală, greaţă, somnolenţă, cefalee,
nelinişte şi rău general.
Dacă punctele reflexe sunt intens solicitate prin masaj, pot apărea următoarele reacţii
pasagere:
♥ creşterea în volum a varicelor deja existente;
♥ inflamaţii articulare datorate stazelor limfatice;
♥ deschiderea ulcerelor varicoase la gambele cu tulburări cronice de circulaţie;
♥ apariţia unor pete albe atunci când există un dezechilibru privind asimilarea calciului
în organism;
♥ dureri vii în organele corespondente datorită creşterii rapide a volumului de
sânge;deoarece volumul de sânge care asigură funcţionarea acestora crește rapid datorită
masării terminațiilor reflexe ale acestora.
♥ febră, dacă în corp există o infecţie latentă şi se stimulează formaţiunile limfatice.
Aceste reacţii atestă răspunsul organismului la tratament şi nu reprezintă contraindicaţii
în continuarea lui ci impun numai reglarea intensităţii şi a duratei acestuia până la confirmarea
adaptării la tratament prin dispariţia tulburărilor, care sunt tranzitorii.

Durata tratamentului, numărul de şedinţe

Ca regulă generală, se respectă recomandarea ca un tratament să cuprindă 10-15 şedinţe

.În cazul afecţiunilor cronice putem lucra şi 20 şedinţe/cura.
Prima şedinţă de explorare va dura aprox. 75-90 min, iar următoarele aproximativ 45-
50 minute.
Principiul fundamental al acestui tratament îl constituie continuitatea.
Dacă avem de-a face cu tulburări acute, la începutul tratamentului, se recomandă
aplicarea masajului reflex al picioarelor zilnic.
Dacă pacientul nu suferă de tulburări acute se aplică 2 tratamente anual, numărul de
şedinţe stabilindu-se în funcţie de: constituţia pacientului, evoluţia bolii, vârsta, reactivitatea
organismului, mod de viaţă, atitudinea faţă de tratament.
 Contraindicaţii

Cele mai frecvente contraindicaţii sunt date de bolile de piele. Nu se va executa masaj
reflexogen celor care prezintă: eczeme, erupţii, plăgi, arsuri, micoze care s-ar putea extinde,
agrava sau contamina. Nu se va aplica masajul pe regiuni ale pielii care acoperă un proces
inflamator .
Se interzice categoric masajul în bolile sau leziunile cu caracter hemoragic şi atunci
când există pericolul unor complicaţii grave cum ar fi: bolile de cord şi ale aparatului circulator,
precum miocardita, infarctul miocardic, hipertensiunea arterială, varice voluminoase şi
inflamate, ulcerul varicos,tromboflebita etc. In cazul unui AVC nu se aplica masajul reflexogen
mai devreme de 6 luni.
Masajul reflexogen este de asemenea contraindicat în cazul unor boli psihice, sau in
stare de ebrietate.
Nu se recomanda a se face masaj reflexogen mai devreme de 1 sau 2 ore după servirea
mesei si nici cu 1 – 2 ore inainte de masa.
Ca regulă generală, se recomandă ca în toate cazurile în care masajul ar putea produce
efecte negative, să aplicăm principiul hipocratic „Primum Non Nocere!” („In primul rând să nu
faci rău”) şi să se renunţe la reflexoterapie.
În anumite boli grave ca Scleroza în plăci, boala Parkinson, paralizia, masajul reflex al
picioarelor nu poate înlătura afecţiunea, dar poate ameliora starea pacientului prin:
- diminuarea/suprimarea durerii;
- stimularea organelor excretoare şi a respiraţiei;
- îmbunătăţirea autocontrolului asupra micţiunii şi defecaţiei.