Principiile de obtinere a fibrelor de sticla

Procesul tehnologic de obţinere a fibrelor de sticlă cuprinde dou ă faze principale: obţinerea

sticlei şi filarea fibrei. Materia prima pentru fabricarea fibrelor de sticlă o constituie produsele

anorganice fuzibile, pe bază de silicaţi, extrase din nisipurile silicoase.

În funcţie de compoziţia chimică a materiei prime, se poate obţine o gamă extinsă de fibre, cu

proprietăţi foarte diferite între ele. Pentru fabricarea fibrelor se folosesc mai mult două grupe de

sticle şi anume: sticla sodiu–var–silice şi sticla boro–silicoasă. Ambele grupe au ca principală

componentă bioxidul de siliciu, la care se adaugă o serie de oxizi metalici, care duc la schimbarea

proprietăţilor sticlei.

Dintre principalele categorii de fibre de sticlă care se obţin în funcţie de compoziţia chimică pot fi

menţionate următoarele: fibre din sticlă tip E (cu rezistenţă electrică mare), tip C (cu rezistenţă

chimică), tip S (cu rezistenţă mecanică mare), tip L (absorbantă de radiaţii), tip A (alcalină).

Procesul de obtinere a fibrelor de sticla

Cele doua etape :

– topirea minereului silicos la 1200÷1600°C în cuptoare speciale. Din topitura de sticlă se

confecţionează baghete sau bile (sfere), care sunt sortate, pentru eliminarea acelora care conţin

părţi netopite sau alte defecte;– filarea se realizează din topirea bilelor sortate la temperatura

de topire specifică tipului de minereu folosit şi trecerea acestei mase vâscoase prin orificiile

filierelor. Filamentele la ieşirea din filieră, în contact cu un curent de aer, se răcesc şi se

solidifică, apoi se înfăşoară cu o viteză mare pe formate speciale, realizându-se astfel o

puternică etirare, cu subţierea corespunzătoare a filamentelor.

În cazul filării fibrelor scurte (Verranne), filamentele formate la ieşirea din filieră (nu mai sunt

etirate mecanic) sunt antrenate de către două jeturi paralele de aer comprimat în direcţia de

filare, cu scopul de a provoca rupere la anumite intervale, în funcţie de lungimea fibrei dorite.
Fibrele rupte sunt pulverizate cu anumite substanţe de încleiere şi sunt depuse pe un tambur

perforat, prin care se aspiră aer, ceea ce face ca pătura să devină compactă, cu o structură

,,neţesută“.

Înfăşurarea filamentelor pe formate nu este posibilă fără uleierea lor, având şi rolul de apret

pentru a le ţine lipite între ele, conferindu-le în acelaşi timp şi o elasticitate mai bună.

Pentru firele destinate ţesăturilor se folosesc, ca agenţi de uleiere–apretare, substanţe ca:

dextrină, parafină, gelatină, agenţi de emoliere, alcool polivinilic etc. În cazul folosirii acestora,

pentru armare (în compozite) cu polimeri (matrice), nu se utilizează uleierea ci alte substanţe cu

rol de adezivitate.