Cuptorul electric

Cuptorul electric de curent continuu nu s-a raspandit prea mult in

metalurgie, deoarece curentul electric era scump. Cuptorul electric de capacitate
industriala revine in siderurgie dupa construirea primului generator puternic de
curent alternativ (1891 –Dolivo-Dobrovolski) primul tip fiind cel Stassano
(1898) cu arc cu actiune indirecta, apoi cuptorul Héroult (1900) cu doi electrozi
verticali in bolta, respectiv cu trei electrozi la curent trifazat, acesta fiind
prototipul cuptorului cu arc de azi. Un alt tip constructiv de cuptor este cuptorul
Girod cu electrozi in bolta si in vatra, ultimii ajutand la incalzirea uniforma a
baii metalice.

Dintre cuptoarele cu arc electric cu actiune directa pentru elaborarea

otelului, cel mai raspandit este cuptorul de tip Heroult alimentat cu curent
electric trifazat, prin intermediul a trei electrozi care patrund in incinta de lucru a
cuptorului prin bolta acestuia. Preferinta care s-a acordat acestui tip de cuptor la
elaborarea otelurilor de calitate se datoreaza avantajelor care decurg din modul
de producere a caldurii, din simplitatea constructiei si din posibilitatea de a lucra
in conditii oxidante, reducatoare sau neutre.

Transformarea energiei electrice in caldura are loc in cea mai mare

masura in arcul electric, imediat deasupra incarcaturii, concentrata intr-un volum
mic si la temperaturi foarte inalte. Arcul electric se stabileste intre electrozii
solizi, separati de un mediu gazos ionizat, in prezenta unei tensiuni
corespunzatoare. Transmiterea caldurii de la arcul electric la incarcatura
cuptorului se face prin conductie si prin radiatie. Caldura produsa prin rezistenta
incarcaturii metalice este neglijabila in raport cu cea produsa de arcul electric,
dar avand importanta numai cand electrozii lucreaza in interiorul incarcaturii (la
topire) cu arc acoperit.

Ca urmare a modului de producere a caldurii procedeul electrotermic cu

arc cu actiune directa se aplica metalelor si aliajelor cu temperatura inalta de
topire si care nu se volatilizeaza exagerat. In aceasta grupa intra si otelul. Un
dezavantaj caracteristic acestui tip de cuptor este disocierea moleculelor de azot
(N2 → 2N) sub influenta arcului electric, deci continutul mai mare de azot in
otel.
Avantajele cuptoarelor pentru elaborarea otelurilor sunt
urmatoarele :
-pot fi incarcate numai cu deseuri de fier vechi;
-au capacitate foarte mare (s-a ajuns in prezent la 400 tone) ;
-permit reglajul automat si conducerea cu calculatorul de proces a elaborarii;
-consumul specific de energie electrica este in limitele 500÷640 kWh/t.

Dezavantajele acestor cuptoare sunt:

-solicitare termica mare a boltii si peretilor incintei, datorita radiatiei arcului
electric;
-variatia de putere intre faza de topire si cea de afinare (cca. 40÷100%);
-factor de putere scazut (cos j ≈ 0,7), acuzand variatii rapide;
-baia de metal topit prezinta o agitatie redusa;
-functionarea este insotita de zgomot care atinge 90÷120 db in faza de topire.

Constructia metalica a cuptorului cu arc electric cu actiune directa se

compune din:
- cuva cuptorului (delimiteaza vatra cuptorului, de forma tronconica sau de
calota sferica);
-usa de lucru a cuptorului;
-orificiul si jgheabul de evacuare;
-inelul boltii;
-mecanismul de basculare al cuptorului