Auto Car

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.
net/publication/327750798
Economia turismului: suport de curs
Preprint · January 2016

DOI: 10.13140/RG.2.2.23049.90720
CITATIONS READS
0 249
1 author:
Ovidiu Ioan Moisescu

Babeş-Bolyai University
71 PUBLICATIONS 162 CITATIONS
SEE PROFILE
Some of the authors of this publication are also working on these related projects:
"Marketing - from information to decision" (MID) International Conference - 11th Edition (26-27 Oct, 2018) View project
Sustainability - Tourism in Romania View project
All content following this page was uploaded by Ovidiu Ioan Moisescu on 19 September 2018.
The user has requested enhancement of the downloaded file.

Economia turismului
Cadru didactic: Ovidiu I. Moisescu
Suport de curs
Anul universitar
2016-2017
Economia turismului / Suport de curs / UBB FSEGA / Anul universitar 2016-2017
CUPRINS
1. ABORDĂRI CONCEPTUALE ȘI TERMINOLOGIE ÎN TURISM ............................................................................... 2

1.1 COORDONATE ETIMOLOGICE ȘI ISTORICE ................................................................................................................ 2
1.2 DEFINIȚII ȘI ABORDĂRI CONCEPTUALE ALE TURISMULUI .............................................................................................. 4
1.3 TERMINOLOGIE DE SPECIALITATE ÎN TURISM............................................................................................................. 5
2. SERVICIILE TURISTICE ................................................................................................................................... 8
2.1 INDUSTRIA TURISTICĂ ŞI INDUSTRIA OSPITALITĂȚII ..................................................................................................... 8
2.2 TIPOLOGIA SERVICIILOR TURISTICE ...................................................................................................................... 10
2.3 CARACTERISTICILE SERVICIILOR TURISTICE ........................................................................................................... 12
3. FORME DE TURISM ...................................................................................................................................... 20
3.1 CLASIFICĂRI UZUALE ALE FORMELOR DE TURISM ..................................................................................................... 20
3.2 TURISMUL CULTURAL ........................................................................................................................................ 23
3.3 TURISMUL DE AFACERI...................................................................................................................................... 23
3.4 TURISMUL DE ÎNGRIJIRE A SĂNĂTĂȚII .................................................................................................................... 24
3.5 TURISMUL RURAL ȘI AGROTURISMUL .................................................................................................................... 26
3.6 ECOTURISMUL (TURISMUL „VERDE”) ..................................................................................................................... 27
3.7 TURISMUL DE AVENTURĂ ................................................................................................................................... 28
4. CAPACITATEA DE SUSȚINERE ȘI CICLUL DE VIAȚĂ AL DESTINAȚIILOR TURISTICE ....................................... 31
4.1 TEORIA CAPACITĂȚII DE SUSȚINERE TURISTICĂ A TERITORIULUI .................................................................................. 31
4.2 TEORIA CICLULUI DE VIAȚĂ AL DESTINAȚIILOR TURISTICE .......................................................................................... 33
5. EFECTELE TURISMULUI ............................................................................................................................... 35
5.1 EFECTELE ECONOMICE ALE TURISMULUI ............................................................................................................... 35
5.2 EFECTELE SOCIO-CULTURALE ALE TURISMULUI....................................................................................................... 42
5.3 EFECTELE TURISMULUI ASUPRA MEDIULUI ............................................................................................................. 45
6. FACTORII DE INFLUENȚĂ AI TURISMULUI ..................................................................................................... 47
6.1 MEDIUL POLITIC ............................................................................................................................................... 47
6.2 MEDIUL ECONOMIC ........................................................................................................................................... 48
6.3 MEDIUL SOCIO-CULTURAL,, ,, ............................................................................................................................... 52
6.4 MEDIUL TEHNOLOGIC ........................................................................................................................................ 55
6.5 MEDIUL NATURAL ............................................................................................................................................. 57
6.6 MEDIUL LEGISLATIV .......................................................................................................................................... 58
7. ANALIZA CERERII TURISTICE ....................................................................................................................... 59
7.1 DELIMITĂRI CONCEPTUALE ................................................................................................................................. 59
7.2 ANALIZA CANTITATIVĂ A CERERII TURISTICE ........................................................................................................... 60
7.3 ANALIZA CALITATIVĂ A CERERII TURISTICE ............................................................................................................. 67
8. ANALIZA OFERTEI TURISTICE ...................................................................................................................... 71
8.1 DELIMITĂRI CONCEPTUALE ................................................................................................................................. 71
8.2 ANALIZA CANTITATIVĂ A OFERTEI TURISTICE .......................................................................................................... 74
8.3. ANALIZA CALITATIVĂ A OFERTEI TURISTICE ............................................................................................................ 77
1
1. Abordări conceptuale și terminologie în turism

1.1 Coordonate etimologice și istorice
În prezent, termenii de „turism” și „turist” pot fi considerați internaționali, fiind utilizați în majoritatea limbilor
moderne în forme relativ similare pentru a desemna călătoria și, respectiv, persoanele care călătoresc în scopuri
turistice. Totuși, stabilirea certă a originii etimologice a acestor termeni reprezintă o sarcină dificilă, literatura de
specialitate cuprinzând păreri și argumente diverse din acest punct de vedere.
Astfel, o parte semnificativă a autorilor susțin ideea că termenii de „turism” și „turist” au fost preluați în majoritatea
limbilor moderne din limba engleză, cuvântul englezesc „tour” semnificând, în esență, vizitarea sau călătoria,
sufixele „ism” și „ist” sugerând activitatea și, respectiv, persoana care desfășoară această activitate.
Unii autori1,2 susțin că utilizarea acestor termeni își are originea în limba engleză dintr-o practică socială
răspândită în perioada secolelor XVII–XVIII, când tinerii aristocrați britanici care se pregăteau să devină politicieni
sau diplomați obișnuiau să facă o „călătorie de inițiere” de trei ani prin țările continentului european, călătorie
denumită generic „The Grand Tour”.
Mai mult decât atât, există autori3,4 care susțin că, în perioada secolelor XVII–XVIII, nu numai aristocrații englezi,
ci și cei germani, francezi sau ruși efectuau călătorii în scopul vizitării și cunoașterii continentului european,
călătoriile lor fiind desemnate, în limba engleză, tot prin termenul de „tour”. Deși primul ghid dedicat acestor tipuri
de călătorii a fost publicat de-abia în 1778 (Thomas Nugent – „The Grand Tour”), termenul de „Grand Tour” este
consemnat încă din anul 1670 de către Richard Lassels într-un ghid de călătorie („The Voyage of Italy”) publicat
la Paris. Totuși, în niciuna din aceste două lucrări nu se consemnează, efectiv, utilizarea termenilor de ”tourist”
sau ”tourism”.
Prima consemnare scrisă a termenului de „tourist” apare la începutul secolului al XIX, în 1814, când Samuel
Pegge, în lucrarea sa „Anecdotes of the English Language” remarca faptul că populația utilizează ”mai nou”
termenul de „tourist” pentru a desemna persoanele care călătoreau.
Totuși, termenii de „turism” și „turist” nu au o origine „pur” anglo-saxonă. Astfel, unii autori5 prezintă ideea
conform căreia cuvântul englezesc „tour” derivă, la rândul său, din cuvântul francez „tour”, care era utilizat pentru
a desemna plimbarea în aer liber încă dinainte de utilizarea sa în limba engleză, fiind, ulterior, preluat pentru a
desemna o călătorie cu scop de agrement sau recreere.
De altfel, prima consemnare scrisă a termenului de „touriste” în limba franceză datează din prima parte a
secolului XIX, când, în 1838, apare lucrarea „Mémoires d'un touriste” a scriitorul francez Stendhal. Deși apariția
acesteia este ulterioară lucrării lui Samuel Pegge, există autori6 care susțin că ”inventarea” termenului de turist îi
poate fi atribuită lui Stendhal.
Originea etimologică a termenilor de „turist” și „turism” poate fi datată, însă, cu mult mai mult timp în urmă. Astfel,
prin cuvântul „tur” în limba aramaică (ebraica veche)7 se înțelegea explorarea, călătoria, deplasarea oamenilor,
fiind utilizat și consemnat pentru prima dată în Vechiul Testament în relatarea despre exodul poporului evreu
condus de Moise. Unii autori8 susțin că termenul „tour”, din limba engleză sau franceză, își are originea, mai
1 Leiper, N., The Framework of Tourism: Towards a Definition of Tourism, Tourist, and the Tourist Industry, Annals of
Tourism Research, Vol.6, Nr.4, 1979
2 Towner, J., The Grand Tour: A Key Phase in the History of Tourism, Annals of Tourism Research, Vol.12, Nr.3, 1985
3 Kaul, R. N., The Dynamics of Tourism, Volume 1: The Phenomenon, Sterling Publishers, 1985
4 Cooper, C., Essentials of Tourism, Financial Times Prentice Hall, 2011
5 Snak, O., Baron, P., Neacşu, N., Economia turismului, Expert, Bucureşti, 2003
6 Feifer, M., Tourism in History: From Imperial Rome to the Present, Stein & Day, 1985
7 Haulot, A., Le Tourisme et la Bible, Revue de l´Academie Internationale du Tourisme, 1961
8 Theobald, W. F., The meaning, scope, and measurement of travel and tourism, Global Tourism, Elsevier, Oxford, 2005
2
degrabă, în cuvintele „tornare” (din limba latină) și, respectiv, „tornos” (din limba greacă), ambele având relativ
aceeaşi semnificație: disc, cerc, mişcarea de rotație din jurul unui punct sau a unei axe centrale. Semnificația
inițială a acestor cuvinte s-ar fi transformat în timp, prin folosirea cuvântului „tour” în sensul de deplasare circulară
a unei persoane și, ulterior, în sensul de deplasare, în general, a unei persoane, cu plecarea dintr-un loc și
revenirea, după o perioadă, în același loc.
În fine, o altă perspectivă etimologică9 susține ideea că termenul „tour” provine din numele unei familii de
aristocrați francezi - Della Tour – care, în sec. XVI, a primit din partea autorităților franceze dreptul exclusiv de a
organiza expediții comerciale între Franța și Anglia – o abordare care pune accentul pe scopul comercial al
călătoriilor.
Mai trebuie menționat și faptul că, pentru unii autori, inexistența unui cuvânt care să definească, în mod specific,
toate aceste activități ca fiind turistice, nu este un indiciu relevant pentru existența fenomenului în sine. Din acest
punct de vedere, turismul a existat încă din vechime, cu mult înainte să se fi inventat un cuvânt anume pentru a-l
desemna, iar evoluția sa poate fi analizată prin prisma evoluției călătoriilor (destinație, motivație etc.), a
infrastructurii specifice și a serviciilor oferite celor care călătoresc. Astfel, pot fi identificate trei etape distincte în
evoluția istorică a fenomenului turistic10:
(1) Etapa turismului incipient, suprapusă peste perioada antichității și a marilor migrații, etapă în care
călătoriile erau realizate, în principal, în scop religios, de afaceri sau către reședințe secundare aflate „la
țară”, elementele de infrastructură turistică constau, în principal, drumuri, hanuri și stațiuni de cură balneară,
iar serviciile turistice oferite se limitau la servicii de cazare, luare a mesei și călăuzire (ca formă de ghidaj).
(2) Etapa pseudo-turistică, cuprinzând perioada Evului Mediu timpuriu și mijlociu, etapă în care se
cristalizează principalele pelerinaje religioase ale umanității (către Roma, Ierusalim, Mecca etc.), se extinde
turismul de afaceri către noi destinații maritime și terestre și apare, pentru prima dată, o formă de turism
cultural, stimulată de înființarea universităților. Toate acestea rescriu rețelele de drumuri, legăturile maritime
și amplasarea infrastructurilor de primire (hanuri).
(3) Etapa turismului de anvergură, cu trei sub-perioade:

• perioada 1400 – 1800, cu accent deosebit pe apariția și dezvoltarea resurselor culturale
(capodoperele Renașterii) și a noilor rute comerciale către coloniile din Oceanele Atlantic și Indian;
• perioada 1800 – 1950 marcată, mai mult decât orice altceva, de revoluția mijloacelor de transport
(în această perioadă de 150 de ani este concentrată toată evoluția omenirii de la trăsură la
automobil și cale ferată, de la navele cu vele către cele cu aburi și, mai apoi, către cele utilizând
motoare pe benzină și de la balonul cu aer cald la dirijabile și avioane); această revoluție permite
apariția turismului de masă, ca număr de practicanți, ca destinații specifice și ca tipuri de organizații
turistice (hoteluri, agenții de turism, alți prestatori specializați, care, împreună, oferă forme
organizate ale călătoriilor turistice);
• perioada de după 1950, caracterizată prin dezvoltarea explozivă a turismului de masă, ca urmare a
acțiunii unor factori precum: scurtarea zilei și a săptămânii de muncă, ridicarea nivelului de trai,
dezvoltarea căilor și a mijloacelor de transport și comunicații, dezvoltarea și diversificarea ofertei
turistice, creșterea nevoii de recreere și recuperare ca urmare a intensificării stresului urban.
9 Leiper, N., An etymology of tourism, Annals of Tourism Research, Vol.10, Nr.2, 1983
10 Cocean, P., Dezsi, Ş., Geografia turismului, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2009
3
1.2 Definiții și abordări conceptuale ale turismului

În general, literatura de specialitate în domeniul turismului consemnează două tipuri de definiții ale turismului:
definiții conceptuale și, respectiv, definiții tehnice.
Definițiile conceptuale ale turismului se axează pe o abordare teoretică menită să identifice caracteristicile
esențiale și distinctive ale turismului în raport cu alte activități înrudite sau asemănătoare11. În general, definițiile
conceptuale sunt rezultatul gândirii analitice a teoreticienilor și specialiștilor din mediul academic cu preocupări în
sfera turismului, fiind caracterizate printr-o mare diversitate, generată de domeniul de expertiză al autorilor.
Astfel, din punctul de vedere al specialiștilor în economie, turismul a fost definit și analizat prin prisma efectelor
sale economice și a contribuției sale la dezvoltarea economică, punându-se accentul pe cerere, ofertă, schimb
comercial, balanță de plăți, crearea de locuri de muncă, venituri fiscale etc.
Din punctul de vedere al specialiștilor în sociologie sau antropologie, turismul a fost definit și analizat prin prisma
comportamentului individual și de grup, cu accent pe obiceiuri, tradiții, artă, cultură, stiluri de viață, atât referitoare
la vizitatori, cât și la locuitorii destinațiilor turistice.
În fine, din punctul de vedere al specialiștilor în geografie, s-a încercat definirea și analizarea turismului din
perspectiva amenajării turistice a teritoriului, a utilizării raționale a spațiului fizic, a protejării mediului natural, a
originii și naturii fluxurilor turistice etc.
În continuare, vor fi enunțate două dintre definițiile conceptuale consacrate pe plan internațional:
(1) Prima definiție pune în evidență, pe de o parte, actorii care formează cererea și oferta turistică
(persoanele care călătoresc și, respectiv, întreprinderile care furnizează bunurile și serviciile necesare
acestora), iar, pe de altă parte, efectele economice, socio-culturale și de mediu ale turismului. Astfel,
conform acestei definiții, turismul include12:
a. persoanele care călătoresc în afara habitatului lor obișnuit,
b. ”industria” care răspunde nevoilor acestora și, respectiv,
c. impactul pe care atât persoanele, cât și ”industria” îl au asupra mediului socio-cultural,
economic și natural al locului-gazdă.
(2) A doua definiție conceptuală este axată, pe de o parte, pe activitățile desfășurate de către vizitatori, iar
pe de altă parte, pe infrastructura specifică a sectorului turistic, menită să satisfacă nevoile vizitatorilor.
Conform acestei definiții, turismul reprezintă13:
a. deplasarea temporară a persoanelor către destinații aflate în afara locului în care acestea
obișnuiesc să trăiască sau să muncească,
b. activitățile desfășurate de către aceste persoane pe parcursul șederii lor în cadrul destinațiilor
și, respectiv,
c. infrastructura creată în cadrul destinațiilor pentru a satisface nevoile acestor persoane.
Definițiile tehnice se axează pe o abordare practică, al cărei scop este să delimiteze clar, oficial și formal,
persoanele și activitățile economice care sunt incluse în sfera de cuprindere a turismului, ținând cont de o serie
de dimensiuni ale călătoriilor, printre care cele mai importante sunt legate de scopul, distanța și durata acestora14.
Definițiile tehnice au fost formulate de-a lungul timpului de către organizații sau instituții internaționale din
domeniul turismului, fiind adesea preluate și incluse, în forme mai mult sau mai puțin modificate, în legislațiile
naționale privitoare la domeniul turismului. Printre principalele organizații sau instituții internaționale din domeniul
turismului se numără: Organizația Mondială a Turismului (”World Tourism Organization”), Consiliul Mondial al
Călătoriilor și Turismului (”World Travel & Tourism Council”), Comisia Europeană a Călătoriilor (”European Travel
Commission”) ș.a.
11 Burkart, A.J., Medlik, S., Tourism: Past, Present and Future, Heinemann, London, 1981
12 Jafari, J., Editor’s page în Annals of Tourism Research, Vol.5, Ediţie specială, 1977
13 Mathieson, A., Wall, G., Tourism: Economic, Physical and Social Impacts, Longman Group, Londra, 1982
14 Theobald, W. F., 2005, op. cit.
4
În general, formularea unor definiții tehnice ale turismului este motivată de aspecte de ordin legislativ (de
exemplu, aplicarea unui regim fiscal distinct bunurilor și serviciilor vândute turiștilor și/sau afacerilor din sectorul
turistic, autorizarea sau clasificarea pe categorii de calitate și/sau confort a unităților economice din domeniul
turismului) și/sau statistic (de exemplu, necesitatea de a înregistra, în mod unitar și comparabil, fluxurile turistice
la nivel național, regional și internațional).
În ultimele două decenii, la nivel internațional, definiția tehnică cea mai cuprinzătoare şi larg acceptată reiese din
terminologia elaborată de către Organizația Mondială a Turismului (OMT) în 1993 și revizuită în 200815.
Sintetizând aspectele cuprinse în documentele metodologice elaborate și publicate de către OMT, turismul poate
fi definit ca fiind ansamblul activităților desfăşurate pe durata călătoriilor de către persoanele care se
deplasează în afara mediului lor obişnuit, cu revenire în mediul lor obișnuit după o perioadă mai mică de
un an şi al căror scop principal al deplasării este altul decât migrația sau obținerea unui loc de muncă în
cadrul unei organizații rezidente în locația sau locațiile geografice vizitate.
1.3 Terminologie de specialitate în turism

Trebuie menționat faptul că terminologia de specialitate elaborată de către OMT este disponibilă oficial
(deocamdată) doar în cinci limbi de circulație internațională (engleză, franceză, spaniolă, arabă și rusă), iar
traducerea exactă a unor termeni în limba română este dificilă. Totodată, datorită importului masiv de
neologisme, atât specialiștii români din domeniul teoretic, cât și practicienii, sunt deseori tentați să folosească
anumite cuvinte care în limba lor de origine înseamnă altceva decât am vrea noi să însemne în limba română.
Din acest motiv, în continuare vom clarifica din punct de vedere conceptual termenii folosiți în definirea tehnică
turismului și vom prezenta și denumirile lor în limba engleză, așa cum acestea se regăsesc în terminologia
oficială adoptată și publicată de către OMT16:
✓ Călătorie (engleză: travel). Termenul de ”călătorie” desemnează orice deplasare spaţială, între oricare două
locaţii geografice, pentru orice durată şi cu orice scop.
✓ Călător (engleză: traveller). Prin ”călător” se înțelege orice persoană care efectuează o călătorie sau, cu alte
cuvinte, orice persoană care se deplasează între oricare două locaţii geografice, pentru orice durată şi cu
orice scop.
✓ Voiaj (engleză: trip). Voiajul reprezintă o călătorie care presupune plecarea din şi întoarcerea în aceeaşi
locaţie geografică.
✓ Vizită (engleză: visit). Orice voiaj este compus din una sau mai multe vizite, o vizită presupunând
oprirea/staționarea călătorului într-o anumită locație geografică, indiferent de durata sejurului/șederii în
locația respectivă (chiar dacă durata șederii este sub 24 ore și nu include nicio înnoptare).
✓ Voiaj turistic (engleză: tourism trip). Voiajul turistic este un voiaj care îndeplinește cumulativ condițiile:
o este efectuat în afara mediului obişnuit al călătorului,
o pentru o perioadă mai scurtă de un an,
o scopul principal al voiajului este altul decât migrația sau obținerea unui loc de muncă în cadrul
unei organizații rezidente într-o locație geografică vizitată.
✓ Vizită turistică (engleză: tourism visit). Orice vizită inclusă în cadrul unui voiaj turistic este o vizită turistică.
✓ Mediu obișnuit (engleză: usual environment). Mediul obișnuit al unei persoane include ansamblul
următoarelor locații geografice:
o locația în care persoana îşi are reşedința obişnuită (engleză: usual residence), adică în care acea
persoană domiciliază sau intenționează să domicilieze pentru o perioadă de cel puțin un an în mod
continuu sau pentru mai multe perioade de timp succesive mai mici de un an, dacă persoana
respectivă percepe, tratează şi declară locul respectiv ca fiind domiciliul său principal;
o locația în care persoana îşi are locul de muncă; chiar dacă locul de muncă este situat în altă
locație geografică decât reședința obișnuită, faptul că persoana se deplasează în respectiva locație
frecvent și cu regularitate implică includerea ei în mediu său obișnuit;
15 UNWTO, International Recommendations for Tourism Statistics, 2010,

http://unstats.un.org/unsd/tradeserv/egts/CG/IRTS%20compilation%20guide%207%20march%202011%20-%20final.pdf
16 Toate aceste definiţii se regăsesc în UNWTO, 2010, op. cit.
5
locația în care persoana îşi are locul de studii, dacă respectivele studii implică participarea
o
frecventă şi regulată la cursuri;
o orice altă locație pe care persoana respectivă o vizitează în mod frecvent şi regulat (indiferent de
distanța acelei locații față de reşedința obişnuită a persoanei), cu excepția caselor de vacanță;
prin casă de vacanță (engleză: vacation home) a unei persoane se înțelege o reşedință secundară
a acesteia, vizitată mai mult sau mai puțin frecvent şi periodic de către persoana în cauză, cu
scopul de recreare (deconectare, destindere, relaxare), petrecere a vacanțelor sau orice altă formă
de petrecere a timpului liber .
✓ Scop principal al unui voiaj (engleză: main purpose of a trip). Scopul principal al unui voiaj se referă la
acel scop în absența căruia voiajul respectiv nu ar mai avea loc. Evident, un voiaj poate să fie motivat de mai
multe scopuri, însă în cazul oricărui voiaj poate fi identificat un scop principal și, eventual, alte scopuri
secundare. De exemplu, o persoană se poate deplasa pentru o perioadă de două luni într-o locație
geografică dată, în afara mediului său obișnuit, pentru a exercita o muncă sezonieră pentru o firmă din
locația respectivă și, respectiv, pentru a vizita, în timpul liber, atracțiile turistice ale locației; în acest caz,
voiajul a avut două scopuri, însă scopul principal a fost obținerea unui loc de muncă în cadrul unei organizații
rezidente în locația vizitată și, implicit, vizita și voiajul nu sunt turistice. Conform terminologiei actuale
adoptate de către OMT, scopurile principale ale voiajelor turistice pot fi:
o profesionale şi de afaceri (engleză: business and professional) – de exemplu: negocierea unor
afaceri, identificarea unor oportunități de afaceri, promovarea şi/sau vânzarea unor produse,
participarea la conferințe, congrese, târguri, expoziții etc., susținerea unor cursuri, discursuri,
prelegeri etc., susținerea (în calitate de artist profesionist) a unor concerte, spectacole, piese de
teatru etc., participarea (ca și sportiv de performanță) la competiții sportive profesioniste etc.;
o personale (engleză: personal), acestea fiind la rândul lor grupate în opt sub-categorii astfel:
▪ vacanţele, petrecerea timpului liber17, recrearea (engleză: holidays, leisure, recreation)
– exemple: odihnă şi relaxare într-o stațiune, vizitarea unor obiective turistice naturale sau
antropice, participarea la manifestări cultural-artistice sau sportive ca spectator sau ca
artist/sportiv amator etc.;
▪ vizitarea prietenilor şi a rudelor (engleză: visiting friends and relatives) – în această
categorie sunt incluse și participarea la nunţi, botezuri, funeralii sau alte evenimente
familiale, precum și voiajele întreprinse pentru îngrijirea invalizilor sau persoanelor în
vârstă pe perioade scurte de timp;
▪ educaţie şi pregătire (engleză: education and training) – este vorba despre deplasări
ocazionate de participarea la cursuri de scurtă durată (formare şi perfecţionare
profesională, cursuri universitare, post-universitare etc.), suportate de către organizaţii
pentru angajaţii lor, de către stat sau de către instituţiile de învăţământ pentru studenţii
acestora (burse de studii la alte instituţii), de către cursant însuşi etc.;
▪ îngrijirea sănătăţii şi tratament medical (engleză: health and medical care) – aici sunt
incluse voiajele turistice efectuate pentru a beneficia de tratament medical de scurtă durată
concretizat fie în servicii medicale propriu-zise (furnizate în cadrul spitalelor, clinicilor,
cabinetelor medicale etc.), fie în servicii de tratament furnizate în cadrul unor stațiuni
balneo-climaterice, centre wellness, spa, fitness etc., cu condiţia ca aceste tratamente să
fie determinate de prescripţii şi indicaţii medicale de specialitate (în caz contrar voiajul
turistic intră în categoria vacanţelor, petrecerii timpului liber şi recreării);
▪ scopuri religioase/ pelerinaje (engleză: religion/ pilgrimages) – este vorba despre
întreprinderea unor pelerinaje în locurile simbolice reprezentative ale religiei vizitatorului
sau în locurile istorice legate de apariţia religiei respective, participarea la anumite întâlniri,
evenimente sau ceremonii religioase etc., toate activităţile anterior menţionate fiind
întreprinse în calitate de practicant sau potenţial practicant al religiei în cauză (dacă este
vorba doar de contemplarea unor edificii, tradiții sau ritualuri religioase, fără implicare ca
practicant, voiajul turistic intră în categoria vacanţelor, petrecerii timpului liber şi recreării);
▪ cumpărături (engleză: shopping) – această categorie de scopuri se referă la cumpărarea
unor bunuri din interiorul locului vizitat, pentru uzul personal sau pentru oferirea drept
17 Petrecerea timpului liber este adesea desemnată prin termenii „leisure” (din engleză) sau „loisir” (din franceză).
6
cadouri; în cazul în care vizitatorul intenţionează să revândă aceste bunuri sau să le

utilizeze într-o activitate productivă, scopul călătoriei turistice devine unul profesional;
▪ tranzit (engleză: transit) – este vorba despre pasagerii aflați în tranzit într-o anumită
locație geografică și al căror scop principal nu este altul decât de a se deplasa mai departe
către o altă locație, cu condiţia ca aceştia să iasă temporar din zona de tranzit (gară,
autogară, aeroport), ocazie cu care vor putea vizita, cumpăra, admira etc. în scurtul timp
pe care îl au la dispoziție până la continuarea deplasării;
▪ alte scopuri (engleză: other purposes).
✓ Vizitator (engleză: visitor). Vizitatorul este un călător care efectuează un voiaj turistic. Cu alte cuvinte,
vizitatorul este un călător care îndeplinește cumulativ condițiile:
o efectuează un voiaj în afara mediului său obişnuit,
o pentru o perioadă mai scurtă de un an,
o scopul principal al voiajului este altul decât migrația sau obținerea unui loc de muncă în cadrul unei
organizații rezidente într-o locație geografică vizitată.
✓ Sejur sau ședere (engleză: stay). Sejurul sau șederea reprezintă perioada de timp alocată unei vizite, adică
perioada pentru care un călător se oprește/staționează într-o anumită locație geografică, indiferent de durata
acesteia (sejurul poate fi mai mic sau mai mare de 24 ore, cu sau fără înnoptare). Din punct de vedere
etimologic, termenul „sejur” provine din cuvântul francez „sejour” care la origine avea înţelesul de şapte zile
(„sept jours”), însă sensul său actual nu mai este restricționat la o anumită durată fixată. În funcție de durata
sejurului (șederii) unei vizite turistice într-o locație geografică dată, vizitatorii pot fi încadrați în două categorii:
o excursionişti sau vizitatori de o zi („excursionists”, „same-day visitors”), al căror sejur este mai scurt
de 24 de ore şi nu include nicio înnoptare în locul vizitat (sunt incluşi în categoria excursioniştilor şi
pasagerii croazierelor care, chiar dacă nava staționează într-un port pentru mai multe zile
consecutive, iar aceştia părăsesc zilnic nava pentru a vizita obiective turistice terestre locale,
înnoptează la bordul navei şi nu într-o unitate de cazare de pe uscat);
o turişti („tourists”, „overnight visitors”), al căror sejur include cel puțin o înnoptare în locul vizitat; unii
autori18 consideră că turiştii pot fi separați la rândul lor, în funcție de durata sejurului, în turişti de
weekend sau mini-vacanțieri, al căror sejur include cel mult 3 înnoptări, şi, respectiv, vacanțieri, al
căror sejur include cel puțin 4 înnoptări în locul vizitat.
La nivel național, în România, definiția tehnică a turismului este inclusă în legislația din domeniu. Conform
acesteia, turismul reprezintă „o ramură a economiei, cu funcții complexe, ce reuneşte un ansamblu de bunuri şi
servicii oferite spre consum persoanelor care călătoresc în afara mediului lor obişnuit, pe o perioadă mai mică de
un an şi al căror motiv principal este altul decât exercitarea unei activități remunerate în interiorul locului vizitat”19.
Deşi definiția tehnică națională din România este armonizată cu definiția care reiese din terminologia OMT, fiind
în mare parte similară, există totuşi o diferență de abordare esențială, legislația românească definind turismul prin
prisma bunurilor şi serviciilor oferite spre consum persoanelor care călătoresc, în timp ce OMT prin prisma
activităților desfăşurate de către acestea.
18 Tinard, Y., Le tourisme: économie et management, 2nd Edition, Ediscience international, Paris, 1994 (citat în Minciu R.,
Economia turismului. Ediția a III-a, Uranus, București, 2005)
19 Ordonanţa 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România
7
2. Serviciile turistice
2.1 Industria turistică şi industria ospitalității
Delimitarea conceptuală a industriei turistice şi a industriei ospitalității necesită în prealabil divizarea serviciilor
de cazare în servicii comerciale și, respectiv, necomerciale20 (sociale, instituționalizate). Primele sunt prestate cu
scopul obținerii de profit (hoteluri, moteluri, pensiuni, vile turistice, campinguri, sate de vacanță etc.), în timp ce
ultimele sunt prestate în folosul unei anumite părți a comunității, fără scopul obținerii de profit (adăposturi pentru
persoane defavorizate, case de copii, case de bătrâni, cămine studențești, spații de cazare în spitale, mănăstiri,
închisori etc.).
În mod similar, și serviciile de alimentație publică pot fi comerciale (restaurante, baruri, unități de tip fast-food)
sau necomerciale, sociale, instituționalizate, prestate în cadrul cantinelor studențești sau școlare, militare, sociale
(destinate persoane nevoiașe), spitalelor, închisorilor, caselor de copii sau bătrâni, armată sau alte instituții non-
profit.
Serviciile de cazare comerciale, la rândul lor, pot fi grupate în două categorii – primare și secundare21 – primele
referindu-se la acele unități de cazare care alături de serviciul de cazare propriu-zis oferă și servicii de alimentație
publică prestate în cadrul aceluiaşi imobil sau grup de imobile (toate hotelurile și motelurile şi, respectiv, acele
pensiuni care au un restaurant propriu). Corespunzător, se poate vorbi de o ”industrie hotelieră” (incluzând
serviciile de cazare primare) și, respectiv, de o ”industrie” a serviciilor de cazare secundare.
În cadrul serviciilor de alimentație publică comerciale pot fi de asemenea delimitate două categorii aparte de
servicii de acest tip: turistice (prestate în cadrul restaurantelor din incinta unităților de cazare sau în cadrul
unităților de alimentație publică situate în municipii, stațiuni turistice sau pe trasee turistice şi care se adresează
cu precădere sau în mare măsură vizitatorilor) și, respectiv, non-turistice (prestate în cadrul unităților de
alimentație publică, altele decât cele menționate anterior, şi care se adresează cu precădere localnicilor,
rezidenților).
În practică și în literatura de specialitate serviciile de alimentație publică sunt adesea desemnate prin termenul de
sorginte anglo-saxonă - ”catering” – sau franceză – ”restaurație” (de la ”restauration”). Din punctul de vedere
al semnificației internaționale, termenul de ”catering” este însă ambiguu22. Astfel, deși în SUA termenul este
frecvent asociat serviciilor de furnizare de produse și preparate alimentare cu anumite ocazii speciale și la
anumite date și locații stabilite ad-hoc, în Marea Britanie termenul este utilizat pentru a desemna activitatea de
alimentație publică în toată complexitatea ei (fiind sinonim cu termenul francez ”restauration”). Deși în limba
română, în limbajul cotidian, termenul de ”catering” a fost preluat cu sens restrâns, de ”livrare și servire de
preparate culinare și băuturi sau de organizare de evenimente sociale (nunți, aniversări etc.) și de afaceri (bufete,
cocteiluri etc.) în alte locuri (sedii de firme, instituții) decât restaurantele”23, ca termen al literaturii de specialitate
”catering”-ul reprezintă în fapt serviciile de alimentație publică, în ansamblu.
Termenul ”ospitalitate” are rădăcini străvechi, datând încă din vremea civilizației romane, în limba latina verbul
”hospitare” semnificând găzduirea oaspeților. Ținând cont de delimitările conceptuale prealabile, industria
ospitalității cuprinde ansamblul activităților de furnizare de servicii de cazare şi/sau alimentație, indiferent dacă
acestea sunt comerciale sau necomerciale, primare sau secundare, turistice sau non-turistice. Industria
ospitalității se referă, din acest punct de vedere, la ”furnizarea de cazare, hrană și băutură în afara casei”24 (nu
doar vizitatorilor, ci chiar și rezidenților, localnicilor25), la satisfacerea nevoilor fundamentale ale persoanelor aflate
temporar în deplasare/călătorie: primirea, cazarea și/sau satisfacerea nevoilor de hrană și băutură.
20 Goeldner, C.R., Ritchie, J.R.B., Tourism: principles, practices, philosophies. 11th Edition, John Wiley & Sons, 2009
21 Stănciulescu, G., Managementul operațiunilor de turism, All Beck, București, 2002
22 Medlik, S., Dictionary of Travel, Tourism and Hospitality. Third Edition, Elsevier, 2003
23 Gal, A.M., Dicționar gastronomic explicativ, Gemma Print, 2003
24 Medlik, S., 2003, op. cit.
25 Pizam A., International Encyclopedia of Hospitality Management. Second Edition, Elsevier, Oxford, 2010
8
Figură: Relația dintre industria turistică şi industria ospitalității
Pe de altă parte, industria turistică este un concept mai larg decât industria ospitalității, pe care însă nu o
include, dar peste care se suprapune în mare parte. Astfel, industria turistică reprezintă ansamblul activităților ce
furnizează servicii a căror funcție este satisfacerea tuturor nevoilor şi dorințelor specifice ale vizitatorilor (turişti şi
excursionişti).
Din acest punct de vedere, industria turistică cuprinde, în principal:

• Serviciile de cazare comerciale (atât primare, cât şi secundare) – acestea reprezintă principala
componentă a serviciilor turistice.
• Serviciile de alimentație publică comerciale (însă numai cele turistice) – prestate de către
restaurante, baruri, cofetării etc.
• Serviciile de transport turistic – servicii de transport propriu-zis sau servicii asociate transportului, pe
parcursul acestuia, precum serviciile de transfer (de exemplu, de la aeroport la autogară), serviciile de
manipulare a bagajelor sau serviciile de întreținere și reparații auto, în cazul în care deplasarea turiștilor
se face cu automobilul personal. Principalele forme de transport turistic, cu avantajele și dezavantajele
aferente, sunt:
o Transportul rutier cu autocare, microbuze sau automobile. Avantajele acestei forme de
transport turistic se concretizează în: preț redus, contact direct cu peisajul de pe traseu,
panorame, libertatea de alegere a traseului (la automobil) etc. Dezavantajele constă în: viteza
și confort redus (la autocare și microbuze), siguranța redusă și solicitarea fizică și nervoasă a
șoferului (la automobil) etc.
o Transportul aerian, concretizat sub forma curselor regulate (de linie), pe care o companie
aeriană le operează în conformitate cu orarul său public, în aceleași zile și la aceleași ore, pe
durata unui întreg sezon, sau sub forma curselor charter, pe care o companie aeriană le
organizează, de regulă, la cererea agențiilor de turism touroperatoare. Printre avantajele
transportului aerian pot fi menționate rapiditatea, confortul, siguranța etc., în timp ce
principalele dezavantaje se concretizează în dependența de condiții naturale, prețurile ridicate
etc.
9
o Transportul feroviar. Această formă de transport prezintă o serie de avantaje precum:

regularitatea, siguranța, independența totală de starea vremii, prețul mic, confortul, rapiditate
etc. În schimb, dezavantajele se referă la: rigiditatea programului și a opririlor, uneori traseele
feroviare evită centrele urbane bogate în resurse turistice antropice etc.
o Transportul naval. Principalele avantaje constă în potențialul de instalare a unor veritabile spații
de cazare pe nave și organizarea de croaziere, în timp ce dezavantajele se referă la viteza
redusă, prețul mare, dependența de existența porturilor în destinațiile vizitate etc.
• Serviciile de agrement şi divertisment – sunt oferite cu ocazia vizitării parcurilor tematice de distracții
sau a obiectivelor turistice special amenajate în acest sens (cetăți, castele, case memoriale, muzee,
trasee turistice în zona unor forme de relief deosebite, rezervații naturale etc.), sunt ”consumate” pe
pârtii de schi, terenuri de sport sau în cazinouri, îmbracă forma spectacolelor (cinema, teatru, operă,
cabaret etc.), serbărilor, festivalurilor ş.a.
• Serviciile de tratament – oferite de centre de tratament, spa, wellness etc.
• Serviciile de organizare şi comercializare. În această categorie de servicii se includ26:
o Servicii de pregătire a călătoriilor, constând în organizare, intermediere, rezervări, informare,
promovare etc. Aceste servicii sunt prestate de către agențiile de turism on-line sau
tradiționale, utilizând de regulă sisteme de rezervare computerizate. Agenția de turism este o
întreprindere comercială specializată care organizează și/sau vinde pachete de servicii turistice
sau componente ale acestora. În general, în funcție de specificul activității, agențiile de turism
se împart în:
▪ agenții touroperatoare (engrosiste), care organizează pachete de servicii turistice și le
comercializează prin intermediul altor agenții și/sau pe cont propriu) și, respectiv,
▪ agenții detailiste, care vând, în contul unor agenții de turism touroperatoare, pachete
de servicii turistice sau componente ale acestora.
o Servicii de închirieri de automobile, săli pentru congrese sau hale pentru târguri și expoziții,
echipament de schi sau sportiv etc.
o Servicii de informare în legătură cu obiectivele turistice, traseele, direcțiile de deplasare etc.
o Servicii de ghidaj, interpretariat și animare a grupurilor de vizitatori.
o Servicii de inițiere, asistență, și supraveghere a practicării unor sporturi (schi, echitație etc.).
2.2 Tipologia serviciilor turistice

Cel mai relevant criteriu de clasificare a serviciilor turistice este unul mixt și se referă la natura, importanța și
rolului serviciilor turistice. Din acest punct de vedere, pot fi delimitate două categorii tipologice principale27:
- Servicii turistice specifice – acestea sunt „determinate de desfășurarea propriu-zisă a călătoriei turistice”,
sunt legate în mod direct de aceasta și se adresează, cu precădere, turiștilor (de exemplu: servicii
hoteliere, servicii de ghid turistic etc.).
- Servicii turistice nespecifice – acestea sunt generate de „existența unei infrastructuri generale a
destinației turistice, infrastructură care se adresează în egală măsură localnicilor/rezidenților și turiștilor”.
Acestea pot include: servicii de comerț (magazine de proximitate, hipermarketuri, magazine de
suveniruri etc.), servicii financiare (bancare, schimb valutar, asigurări etc.), servicii de transport în comun
și taxi, servicii de protecție și securitate (salvamar, salvamont, poliție, pompieri, protecția consumatorului
ș.a.), servicii de telecomunicații (telefonie mobilă, acces Internet etc.), servicii medicale etc.
Serviciile turistice specifice se împart, la rândul lor, în două mari categorii28:

- Servicii turistice de bază – „acelea la care, în mod normal, turistul nu poate renunța” și/sau care au
determinat și motivat călătoria. Acestea cuprind: serviciile de transport (servicii de transport propriu-zis,
servicii de transfer, servicii de manipulare a bagajelor sau serviciile de întreținere și reparații auto,
acestea din urmă numai în cazul în care deplasarea turiștilor se face cu automobilul personal, fiind astfel
indispensabile), serviciile de cazare, serviciile de alimentație, serviciile de agrement și divertisment și,
26 Neacşu, N., Baron, P., Snak, O., Economia turismului, Ediţia a II-a, Pro Universitaria, 2006
27 Minciu, R., Economia turismului. Ediţia a III-a revăzută și adăugită, Uranus, Bucureşti, 2005
28 Idem
10
respectiv, serviciile de tratament (acestea din urmă numai în cazul în care călătoria turistică a fost
motivată și determinată de aceste servicii).
- Servicii turistice complementare (cele care „se asociază unor servicii de bază, neputând exista în afara
acestora”) și suplimentare (cele care „contribuie la diversificarea prestației propriu-zise”). În practică,
delimitarea serviciilor complementare de cele suplimentare este foarte dificilă, unul și același serviciu
putându-se întâlni în ambele ipostaze. Astfel, serviciile turistice specifice complementare și suplimentare
pot include29: serviciile de pregătire a călătoriilor (organizare, intermediere, rezervări, informare,
promovare etc.), serviciile de închirieri, de informare, de ghidaj, interpretariat și animare a grupurilor, de
inițiere, asistență, și supraveghere a practicării unor sporturi (schi, echitație etc.).
După cum se poate remarca, unele tipuri de servicii turistice au un caracter variabil în privința încadrării în
tipologia anterior descrisă. Astfel, unele servicii turistice specifice de bază pot deveni complementare sau
suplimentare, dacă nu au determinat sau motivat călătoria, iar turistul poate renunța la ele. În mod similar, unele
servicii nespecifice pot deveni servicii specifice de bază dacă devin esențiale și turistul nu poate renunța la ele.
Totodată, este important de menționat că, în cadrul bugetelor alocate călătoriilor turistice, ponderea cheltuielilor
cu serviciile turistice specifice de bază este majoritară, transportul, cazarea și alimentația cumulate depășind, de
regulă, un procent de 80% din consumul turistic valoric total.
În ceea ce priveşte clasificarea serviciilor turistice, alte criterii frecvent folosite sunt:
• Forma de manifestare a cererii turistice – în baza acestui criteriu, serviciile turistice se împart în30:
o servicii turistice ferme, „angajate anterior consumului turistic propriu-zis, în localitatea de
reședință a turistului, de regulă prin intermediul unor agenții de turism”, cu ajutorul sistemelor
de rezervare computerizate, prin intermediul website-urilor furnizorilor primari ai serviciilor
(prestatori direcți) sau prin alte variante; serviciile turistice ferme reprezintă, de obicei, servicii
turistice specifice de bază, pe care turistul le dorește asigurate și rezervate;
o servicii turistice spontane, „solicitate și angajate în momentul în care turistul intră în contact
cu oferta la destinație”; aceste servicii constă, de regulă, în servicii turistice specifice
complementare sau suplimentare, dar se pot regăsi aici și servicii turistice specifice de bază,
dacă efectuarea călătoriei turistice este pe cont-propriu, fără o planificare riguroasă anterioară
călătoriei.
• Etapele de desfășurare a călătoriei turistice – conform acestui criteriu, serviciile turistice pot fi31:
o servicii legate de organizarea voiajului – prestate înaintea sosirii în cadrul destinației
turistice de către agenții de turism (informare, concepere de pachete de servicii, vânzare,
promovare etc.) sau firme de transport (planificarea rutei, transportul propriu-zis, transferul,
manipularea bagajelor etc.);
o servicii determinate de sejur – prestate în cadrul destinației turistice de către unități de
cazare, unități de alimentație publică, unități specializate în prestarea de servicii de agrement
sau tratament etc.
• Natura relațiilor financiare implicate – în raport cu acest criteriu, serviciile turistice se împart în servicii
gratuite sau cu plată32:
o în cadrul serviciilor turistice gratuite pot fi identificate:
▪ servicii efectiv gratuite, oferite, în scop promoțional, pentru atragerea turiștilor de către
destinații aflate în criză sau declin (de exemplu33, la finalul anului 2011, Japonia,
pentru a stimula sosirile de turiști care scăzuseră drastic din cauza accidentului
nuclear de la Fukushima, a oferit unui număr de 10.000 de vizitatori străini transport
aerian gratuit, cu condiția ca aceștia să suporte restul cheltuielilor de călătorie –
cazare, masă etc. – și să realizeze rapoarte/jurnale ale vizitelor lor în Japonia, urmând
ca acestea să fie publicate pe Internet);
29 Neacşu, N., Baron, P., Snak, O., 2006, op.cit.

30 Minciu, R., 2005, op. cit.
31 Neacşu, N., Baron, P., Snak, O., 2006, op.cit.
33 ***, Japan offers 10000 free trips to foreigners, The Telegraph, 10 Oct. 2011,
http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/asia/japan/8818400/Japan-offers-10000-free-trips-to-foreigners.html#
11
▪ servicii aparent gratuite (de exemplu, un hotel poate oferi spre vânzare spații de
cazare la un anumit preț, specificând că le vor fi oferite clienților, în mod gratuit,
servicii precum aerul condiționat sau accesul wireless la Internet, toate cheltuielile cu
aceste servicii fiind, în realitate, incluse în preț; de asemenea, o agenție de turism
poate comercializa un pachet de servicii, la un preț forfetar-global, incluzând cazarea
și transportul, specificând că alături de acestea se vor adăuga o serie de servicii
gratuite precum o excursie sau asistența turistică; în realitate, și în acest caz, toate
cheltuielile cu aceste servicii sunt incluse în preț);
o în cazul serviciilor turistice oferite contra cost, plata poate fi simultană, anterioară sau
ulterioară prestării serviciului; totodată plata anterioară sau ulterioară a serviciilor poate fi
parțială sau integrală; nu în ultimul rând, plata poate fi efectuată în numerar, prin mijloace de
plată electronice (de exemplu, prin card bancar, ordin de plată etc.) sau prin cecuri de călătorie
sau alte instrumente de plată tipărite care nu implică folosirea numerarului.
2.3 Caracteristicile serviciilor turistice

Sintetizând diverse abordări din literatura de specialitate34, putem spune că serviciile turistice prezintă o serie de
caracteristici, unele dintre acestea fiind comune serviciilor, în general (intangibilitatea, inseparabilitatea,
eterogenitatea, perisabilitatea și absența proprietății), având totuși manifestări și consecințe particulare în cazul
serviciilor turistice, iar altele fiind specifice sau îndeosebi întâlnite în cazul particular al serviciilor turistice.
2.3.1 Intangibilitatea
Intangibilitatea serviciilor turistice se referă la caracterul lor imaterial și, respectiv, la implicațiile acestui fapt
asupra riscurilor percepute de către consumatori. Pe de o parte, în cazul majorității serviciilor turistice, rezultatul
prestării este imaterial, exprimându-se sub forma unei experiențe subiective trăite de consumator. Chiar dacă
există anumite excepții în privința caracterului exclusiv intangibil al rezultatului prestării (de exemplu, în cazul unui
serviciu de tratament facial din cadrul unei destinații turistice, rezultatul poate fi asociat unui anumit aspect
tangibil/material al tenului), rezultatul, în complexitatea și totalitatea sa, rămâne o experiență subiectivă.
Pe de altă parte, serviciile turistice nu pot fi testate sau încercate și nu pot fi percepute cu ajutorul organelor de
simț înainte de cumpărare, ceea ce face ca, în momentul deciziei de achiziție a serviciilor turistice, riscurile
percepute de către consumator să fie mai mari decât în cazul bunurilor materiale. Din acest punct de vedere,
principalele riscuri percepute de către consumatori pot fi:35
- riscuri financiare – de exemplu, riscul de a pierde bani, plătind pentru serviciile respective mai mult decât
ar merita; neexistând posibilitatea de pre-testare, evaluarea preț-calitate a acestora este posibilă doar
post-utilizare;
- riscuri funcționale – de exemplu, riscul ca serviciul cumpărat să nu corespundă specificațiilor sau
promisiunilor comunicate prin reclame, broșuri, pliante etc. sau prezentate de agențiile de turism;
- riscuri fizice / de utilizare – de exemplu, riscul ca serviciul cumpărat să afecteze negativ sau să dăuneze
sănătății, securității, integrității fizice a turistului;
- riscuri psihologice – de exemplu, riscul ca serviciul cumpărat să genereze disconfort psihic, culpabilitate,
mustrări de conștiință etc., fiind nepotrivit cu personalitatea, temperamentul sau stilul de viață al
turistului;
34 O listă a principalelor lucrări de referință pentru acest subiect include, într-o ordine alfabetică, următoarele titluri:
- Cetină, I., Brandabur, R., Constantinescu, M., Marketingul serviciilor. Teorie și aplicații, Uranus, Bucureşti, 2001
- Middleton, V.T.C., Fyall, A., Morgan, M., Marketing in Travel and Tourism. Fourth edition, Elsevier, 2009
- Minciu, R., Economia turismului. Ediţia a III-a revăzută și adăugită, Uranus, Bucureşti, 2005
- Neacşu, N., Baron, P., Snak, O., Economia turismului, Ediţia a II-a, Ed. Pro Universitaria, 2006
- Olteanu, V., Marketingul serviciilor, Ecomar, Bucureşti, 2005
- Vorzsák, Á (coord.), Marketingul serviciilor. Probleme de ansamblu ale terțiarului, Alma Mater, Cluj-Napoca, 2006
35 Jacoby, J., Kaplan, L. B. The Components of Perceived Risk, The 3rdAnnual Conference of the Association for Consumer
Research, 1972
12
- riscuri sociale – de exemplu, riscul ca serviciul cumpărat să deterioreze imaginea turistului în ochii
celorlalți (modul în care este el perceput de către anturaj);
- riscuri temporale – de exemplu, riscul de a pierde timpul cu reclamații, cu învățarea și acomodarea cu
procesul de prestare (serviciul este prea complicat, implică prea multă birocrație etc.).
Pentru minimizarea riscului perceput de către consumator la momentul luării deciziei de cumpărare se pot adopta
o serie de măsuri, precum:
- Atașarea de dovezi fizice ofertelor de servicii turistice (fotografii, materiale video, tururi virtuale,
formulare de contracte care să includă specificații și detalii ale serviciilor etc.). Astfel, consumatorii își
vor putea imagina serviciul și vor dobândi un anumit grad de încredere în ceea ce vor primi la destinație
(de exemplu, un aspect foarte bun al uniformelor personalului, al clădirilor sau al camerelor prezentate
în materialele de promovare poate induce anumite așteptări și o anumită atitudine favorabilă față de
ofertă).
- Popularizarea mărturiilor altor consumatori – astfel, consumatorul va dobândi un anumit nivel de
încredere în serviciul respectiv. Diseminarea acestor ”mărturii” se poate realiza în format video-audio
sau scris, în cadrul unor canale comerciale (cataloage, broșuri, pliante, website-uri ale prestatorilor,
agențiilor de turism etc.) sau publice (forumuri online unde turiștii își pot exprima opiniile, portaluri online
de rezervări care permit preluarea feedback-ului din partea utilizatorilor, diverse bloguri etc.).
- Crearea unei imagini puternice, pozitive a mărcii (brandului) firmei și/sau serviciului în rândul publicului,
astfel încât simplul nume al prestatorului să sugereze calitate, încredere etc. și să fie redus, astfel, riscul
perceput de potențialul cumpărător al serviciilor.
- Impunerea de către stat a anumitor standarde de calitate prestatorilor de servicii turistice prin36:
o Licențierea organizatorilor și intermediarilor din turism (agențiilor de turism), cu îndeplinirea
obligatorie a anumitor cerințe minime legate de natura, cantitatea și calitatea serviciilor oferite.
De exemplu, agențiile de turism își pot desfășura activitatea de creare și comercializare a
serviciilor și a pachetelor de servicii turistice pe teritoriul României numai în baza licenței de
turism emise de ministerul de resort.
o Obligativitatea încheierii de către organizatorii și intermediarii din turism a unor asigurări
împotriva riscului de insolvabilitate. De exemplu, în România agențiile de turism trebuie să facă
dovada unei polițe de asigurare în scopul garantării plății cheltuielilor de repatriere a turiștilor și
a rambursării sumelor achitate de turiști pentru achiziționarea serviciilor sau pachetelor
turistice, în cazul neexecutării integrale a acestora.
o Brevetarea persoanelor care asigură conducerea prestatorilor de servicii turistice, brevetare
condiționată de îndeplinirea unor criterii legate de experiență și studii în domeniu. De exemplu,
în România, în cazul anumitor unități economice din turism (precum agențiile de turism,
hotelurile, motelurile, cabanele, campingurile și satele de vacanță cu minim 100 de locuri,
restaurantele și barurile de 3, 4 și 5 stele) persoana care asigură conducerea operativă trebuie
să dețină fie un brevet de turism, fie un certificat de absolvire a unui curs de formare
managerială în domeniu, organizat de un furnizor de formare profesională autorizat, fie o
diplomă de licență, masterat sau doctorat obținută în urma absolvirii cursurilor universitare sau
postuniversitare în domeniul turismului.
o Clasificarea pe stele sau categorii a unităților de cazare, alimentație sau a mijloacelor de
transport, în funcție de nivelul dotărilor și calitatea serviciilor. De exemplu, în România, atât
unitățile de cazare, cât și cele de alimentație situate în destinații turistice sau pe trasee turistice,
se clasifică în mod obligatoriu de la 1 la 5 stele (flori, în cazul pensiunilor agroturistice), în timp
ce autocarele destinate transportului turiștilor se clasifică de la 1 la 4 stele.
36 Ordinul M.D.R.T. 1051/2011 pentru aprobarea normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare, a
licenţelor și brevetelor de turism; Ordinul 85/1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea autocarelor
utilizate pentru transporturi turistice în trafic intern și internațional și pentru transporturi publice de persoane în trafic
internațional
13
2.3.2 Perisabilitatea
Perisabilitatea serviciilor turistice se referă la faptul că resursele folosite pentru ”producerea” lor nu pot fi stocate.
Din punctul de vedere al consumatorilor, principalele consecințe ale perisabilității serviciilor turistice constau în
faptul că, pe de o parte, multe servicii turistice sunt tarifate, total sau parțial, chiar dacă, în cele din urmă, nu se
prestează (de exemplu, în cazul anulării unor rezervări prealabile de servicii), iar, pe de altă parte, plata serviciilor
turistice se face, deseori, înaintea prestării fie parțial, sub forma unui avans, fie integral.
Din punctul de vedere al prestatorilor de servicii turistice, perisabilitatea generează o serie de consecințe, atât
negative, cât și pozitive. Astfel, ca o consecință negativă, este de menționat faptul că perisabilitatea accentuează
efectele negative ale sezonalității cererii turistice, serviciile turistice neputând fi stocate în cazul în care nu se
comercializează în timp util. Din acest punct de vedere, perisabilitatea impune prestatorului sincronizarea ofertei
cu cererea (estimarea cererii pe baze științifice și, respectiv, adaptarea ofertei la cererea estimată). Pe de altă
parte, ca o consecință pozitivă, perisabilitatea și imposibilitatea stocării implică absența cheltuielilor de stocare,
spre deosebire de domeniul bunurilor materiale, în cazul cărora cheltuielile de stocare și logistică pot genera
costuri semnificative.
2.3.3 Inseparabilitatea
Inseparabilitatea serviciilor turistice se referă la faptul că prestarea și ”consumul” acestora sunt simultane (având
loc în același timp și spațiu) și impunând ca necesară prezența simultană a personalului de contact al
prestatorului (recepționer, chelner etc.), a echipamentelor și infrastructurii (spații de cazare, de servire a mesei
etc.) și, respectiv, a clientului.
Principalele consecințe ale inseparabilității serviciilor turistice se referă la faptul că nivelul calitativ al serviciului
prestat depinde de triada prestator – client – alți clienți.
Astfel, în primul rând, calitatea serviciului prestat nu depinde doar de prestator, ci și de interacțiunea dintre
prestator și client. Ca urmare:
- este esențială colaborarea și implicarea clientului în procesul de prestare prin indicații, feed-back,
urmarea anumitor etape în procesul de prestare etc., fiind astfel necesară existența permanentă a
posibilității de comunicare între client și prestator;
- pregătirea, amabilitatea, aptitudinile de comunicare și alte abilități ale personalului sunt fundamentale în
sectorul serviciilor turistice;
- ponderea cheltuielilor cu resursa umană în totalul cheltuielilor unităților economice din domeniul
turismului este mult mai mare comparativ cu alte domenii circumscrise produselor tangibile (sectoarele
economice primare și secundare) și relativ mai mare comparativ cu alte domenii din sectorul terțiar, al
serviciilor;
- este foarte important ca procesul de prestare să fie conceput cât mai simplu de urmat și parcurs de
către client, incluzând cât mai puține elemente birocratice (de exemplu, în cadrul unui voiaj forfetar –
pachet de servicii turistice – este esențial ca procesul de îmbarcare pe mijloacele de transport, precum
și procesul de ocupare și eliberare a locurilor de cazare –„check-in” și „check-out” – să fie cât mai simple
și clare pentru client).
În al doilea rând, calitatea unui serviciu turistic prestat nu depinde doar de prestator și de clientul în cauză, ci și
de alți clienți implicați simultan în proces (de exemplu, calitatea somnului într-o unitate de cazare nu depinde doar
de cât de confortabil este patul sau de cât de obosit este turistul, ci și de modul de manifestare, pe durata nopții,
a celorlalți turiști cazați la pensiune). Ca urmare, este necesară urmărirea permanentă a interacțiunilor dintre
clienți și gestionarea riguroasă a acestora (chiar controlul lor acolo unde este cazul), dat fiind că aceștia sunt
prezenți simultan în locul prestării serviciului și pot să își influențeze unii altora rezultatele prestării sau percepțiile
legate de calitatea acesteia.
14
2.3.4 Eterogenitatea
Eterogenitatea (sau variabilitatea) serviciilor turistice se referă la faptul că acestea nu pot fi reproduse identic de
la o prestare la alta. Nivelul calitativ al prestării turistice diferă, în principal, în funcție de momentul, locul și,
respectiv, persoanele prestatoare.
În cazul serviciilor turistice, eterogenitatea poate fi redusă prin:

- standardizarea serviciilor și impunerea unor proceduri clare de execuție și prestare (în general, orice
aspect al procesului de prestare poate fi parțial sau total supus unor standarde sau proceduri: uniforma
personalului, modalitățile și formulele de adresare către client, în diferite contexte etc.);
- automatizarea serviciilor, acolo unde este posibil (de exemplu, servicii suplimentare oferite de o unitate
de cazare precum lustruitul pantofilor clienților sau spălarea rufelor acestora pot fi automatizate prin
montarea unor aparate automate de lustruit pantofi la fiecare nivel al unității sau prin punerea la
dispoziția clienților a unei săli cu mașini de spălat automate în care aceștia să poată utiliza liber și pe
cont propriu dotările existente);
- selectarea și pregătirea riguroasă a personalului, astfel încât acesta să cunoască și să respecte
întocmai procedurile sau standardele stabilite de unitatea prestatoare;
- educarea clienților în privința procesului de prestare astfel încât aceștia să cunoască și să poată urma
cât mai corect și mai rapid etapele prestării și instrucțiunile personalului de contact al prestatorului
(educarea clienților poate fi făcută, de exemplu, prin intermediul unor materiale care să cuprindă pașii de
urmat în legătură cu prestarea unui anumit serviciu – broșuri, pliante, prezentări în format electronic,
materiale video cu instrucțiuni etc.).
2.3.5 Lipsa proprietății
Lipsa proprietății serviciilor turistice se referă la faptul că achizitorii acestora nu devin proprietarii serviciului, nu îl
pot stoca și, respectiv, nu îl pot revinde după utilizare (așa cum este de exemplu posibil în cazul produselor
tangibile vândute în regim de „second-hand”).
Prestatorii de servicii turistice au, totuși, la dispoziție unele metode prin care pot diminua dezavantajele percepute
ale lipsei proprietății serviciilor vândute:
- pentru a reduce potențiala frustrare a clienților în legătură cu faptul că prin plata unui anumit tarif aceștia
nu devin proprietarii unor anumite entități concrete, se pot întocmi și furniza documente personalizate,
cu elemente de siguranță și care să specifice garantarea prestării componentelor serviciului și să
simbolizeze într-o oarecare măsură o formă de proprietate, cel puțin până în momentul prestării (de
exemplu, în cazul biletelor de avion, chiar dacă începând cu anul 2008 acestea sunt emise numai în
formă electronică, agențiile de turism furnizează totuși clienților diverse documente referitoare la
serviciul cumpărat, pentru ca aceștia să poată deține o dovadă „palpabilă” ca simbol al proprietății);
- în privința imposibilității stocării de către client a unui serviciu sau pachet de servicii turistice achiziționat:
o se poate oferi posibilitatea cesionării (transferului) contractului de prestări de servicii turistice
către un alt consumator, care preia astfel obligațiile de plată și drepturile prestării, acest lucru
fiind însă posibil, evident, numai înaintea prestării efective a serviciului, într-un timp util, clar
specificat în condițiile de cesionare (transfer);
o se poate oferi posibilitatea încheierii unei asigurări care să permită clienților care cumpără
servicii sau pachete de servicii turistice să își recupereze parțial sau integral sumele achitate în
cazul în care materializarea unui anumit risc înaintea momentului plecării (problemă medicală,
de muncă etc.) îi împiedică să efectueze voiajul.
Problema proprietății, alături de alți factori, a contribuit la dezvoltarea unităților de cazare de tip „timeshare”
(îndeosebi în SUA). În acest caz, caracteristica absenței proprietății este eliminată în cazul serviciilor de cazare:
persoanele interesate de astfel de servicii în cadrul unei destinații turistice au posibilitatea nu doar de a beneficia
de cazare, ci chiar de a deveni proprietari în regim partajat ai infrastructurii imobiliare care stă la baza furnizării
serviciului. În principiu, o proprietate de tip „timeshare” semnifică faptul că o casă de vacanță, un apartament, o
cameră de hotel etc. este ”cumpărată” de către o persoană, aceasta având însă posibilitatea de a-și exercita
dreptul de proprietate doar într-o anumită perioadă din an (întinsă, de obicei, pe minim 7 zile). Proprietarul în timp
15
partajat are dreptul de a folosi spațiul, în fiecare an, în perioada contractată, în scop personal, de a-l ceda spre
folosință unor prieteni sau rude, de a-l închiria altor persoane sau de a-l lăsa moștenire. Unitatea de cazare
vândută/cumpărată în regim ”timeshare” este gestionată de către o companie de management hotelier, căreia
proprietarii trebuie să îi achite o taxă de management. De asemenea, proprietarii vor suporta toate cheltuielile de
întreținere și cheltuielile aferente înlocuirii obiectelor și echipamentelor din unitate.
2.3.6 Dinamismul
Dinamismul serviciilor turistice se referă la faptul că acestea au un caracter flexibil și adaptabil în comparație cu
alte tipuri de servicii. Astfel, serviciile turistice sunt extrem de sensibile la mutațiile intervenite în dezvoltarea
economico-socială37:
- elasticitatea cererii turistice în funcție de venit este mai accentuată decât în cazul multor altor servicii;
- fluctuațiile economice (perioadele de creștere/descreștere economică) au un efect mult mai puternic
asupra cererii de servicii turistice comparativ cu alte servicii;
- ritmul de creștere/descreștere a volumului de activitate economică în general este, de regulă, devansat
de ritmul de creștere/descreștere a volumului activității turistice.
2.3.7 Sezonalitatea
Sezonalitatea serviciilor turistice se referă la faptul că, deseori, cererea pentru aceste servicii diferă foarte mult de
la un moment la altul al:
- anului (sezon de vârf / sezon intermediar / extrasezon),
- săptămânii (în timpul săptămânii / în weekend),
- zilei (orele principalelor mese / între aceste ore) etc.
Perioadele de vârf diferă de la țară la țară, de la regiune la regiune. În plus, lungimea perioadelor de vârf diferă:
în cazul unor destinații perioadele de vârf sunt mai scurte (câteva săptămâni), în timp ce pentru alte destinații
acestea se pot întinde pe parcursul a câtorva luni. Este posibil ca anumite destinații să aibă mai multe perioade
de vârf. Spre exemplu, zonele montane au în general două perioade de vârf – una vara și alta iarna; în schimb
zonele de litoral au, în general, o singură perioadă de vârf.
La nivel global, sezonalitatea este ușor identificabilă dacă analizăm evoluția sosirilor turiștilor internaționali. În
perioadele de vară, numărul turiștilor internaționali crește la nivel global, în timp ce, în restul perioadelor, volumul
acestora este mai redus. În general, pot fi identificate trei cauze majore pentru manifestarea acestui caracter
sezonier al cererii turistice globale:
- clima: majoritatea persoanelor își iau concediu în perioada verii, vremea fiind mai caldă și mai plăcută
atunci;
- vacanțele școlare: familiile cu copii, care își plănuiesc să meargă în vacanță, de regulă nu vor pleca în
timpul școlii, ci vor planifica aceste ieșiri în funcție de vacanțele copiilor;
- concediile: în foarte multe țări, activitatea majorității firmelor încetează sau se diminuează considerabil
vara, majoritatea angajaților plecând în concediu.
În scopul reducerii sezonalității serviciilor turistice se pot lua măsuri precum:

- tarife diferențiate în funcție de sezon; astfel, în mod normal, în momentele cu fluxuri reduse de clienți
(extra-sezon), tarifele se reduc, iar în sezon, tarifele se majorează; totuși, modificarea tarifelor trebuie
făcută ținând cont de sensibilitatea consumatorilor la prețurile serviciilor turistice (elasticitatea cererii de
servicii turistice în funcție de preț); astfel, dacă se constată că cererea turistică cantitativă (de exemplu,
numărul de înnoptări înregistrate de un hotel) este inelastică în raport cu prețul acestora, este mai
degrabă indicată creșterea tarifelor (în manieră moderată, cu anumite limite), datorită faptului că astfel s-
ar genera o creștere a încasărilor;
16
- diversificarea serviciilor oferite pentru a adresa o gamă cât mai variată de motivații ale călătoriilor
turistice (de exemplu, un hotel orientat spre turiștii practicanți ai sporturilor de iarnă și-ar putea
diversifica oferta de servicii, prin organizarea de conferințe în sezonul cald);
- oferirea unor servicii suplimentare în mod gratuit sau la tarife reduse în momentele cu flux redus de
clienți (de exemplu, la plata tarifului de cazare cu mic dejun inclus se pot oferi suplimentar prânzul și/sau
cina în mod gratuit sau acces la diverse facilități ale unității de cazare fără taxe suplimentare);
- oferte promoționale de tip ”servicii de bază în plus” (gratuite sau la tarife reduse) în afara sezonului de
vârf; un exemplu elocvent în acest sens este reprezentat de campania promoțională ”Budapest Winter
Invasion” (”Invazia de iarnă a Budapestei”) derulată în 2006 de către autoritățile publice maghiare din
domeniul turismului împreună cu Aeroportul din Budapesta, Compania Aeriană Malev, alianța aeriană
One World și circa 60 de hoteluri din Budapesta; campania a avut drept scop creșterea duratei
sejururilor și, respectiv, a fluxurilor de vizitatori ai orașului, într-o perioadă în care, în mod normal, aceste
fluxuri sunt reduse față de restul anului; oferta promoțională a constat în faptul că vizitatorii beneficiau de
o noapte în plus în Budapesta fără nici un cost, dacă rezervau locuri la hotelurile participante pentru trei
nopți (oferta fiind comunicată printr-un slogan inteligent: ”Toată lumea stă în Budapesta mai mult decât
își planifică. Romanii au stat 400 de ani, otomanii 150 de ani, sovieticii 45 ani, iar tu o noapte în plus
gratuit!”). Rezultatele campaniei s-au tradus printr-o creștere a nopților de cazare cu aproximativ 25.500
în perioada de desfășurare38;
- stabilirea unei politici de rezervare eficiente – de exemplu, în perioadele de vârf de sezon, serviciile să
se presteze numai pe bază de rezervare, sau cu tarif majorat pentru servicii prestate fără rezervare; de
asemenea, se poate adopta o politică de „overbooking” (de exemplu, confirmarea mai multor rezervări
de locuri decât ar permite capacitatea unui hotel, pentru a evita situațiile în care unii clienți nu s-ar mai
prezenta în zilele rezervate și capacitatea de cazare ar rămâne, astfel, nefolosită). Evident, o astfel de
politică trebuie aplicată cu foarte mare atenție și având la bază un istoric al activității care să permită
estimarea cât mai exactă a procentului de rezervări care vor fi anulate: acesta ar reprezenta, practic,
procentul maxim de rezervări care pot fi confirmare suplimentar, peste capacitate;
- pregătirea multi-funcțională a personalului, astfel încât, în momentele de vârf de sezon să nu fie
necesară (sau să fie necesară în mică măsură) angajarea de personal suplimentar, specializat în
prestarea unor servicii diverse cu cerere numai în perioada de sezon (personalul pregătit multi-funcțional
va putea efectua sarcini suplimentare, având aptitudinile și pregătirea necesară); o astfel de măsură nu
are efecte asupra reducerii gradului de sezonalitate, dar poate diminua efectele negative ale acesteia,
cel puțin din punctul de vedere al fluctuațiilor costurilor cu resursa umană.
Ca și consecințe ale sezonalității serviciilor turistice pot fi menționate:

- resursa umană implicată în turism are un puternic caracter sezonier, fluctuația personalului firmelor din
turism fiind mai mare decât în alte domenii;
- subutilizarea resurselor și unităților de capital disponibile;
- costuri mai mari pentru sectorul public – pentru a face față perioadei de vârf poliția, pompierii, spitalele
precum și alte instituții publice sunt obligate să angajeze mai multe persoane, de care nu ar avea
neapărată nevoie în extrasezon;
- efecte neplăcute asupra turiștilor și chiar asupra localnicilor: creșterea prețurilor la produse și servicii în
perioadele de vârf, aglomerație, ambuteiaje, durată mare de așteptare pentru a fi servit, uneori calitate
mai slabă a serviciilor etc.;
- consum fluctuant de utilități (apă, energie electrică) și necesitatea adaptării infrastructurii la necesarul
din perioadele de vârf;
- distrugerea și poluarea mediului înconjurător ca urmare a unui consum turistic mai intens.
38Popescu, R.I, Corboș, R.-A., Strategia de marketing a oraşului Budapesta. Bune practici pentru dezvoltarea strategică a
Bucureştiului, Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative, Vol.24, Nr.2, 2009
17
2.3.8 Complexitatea și interdependența
Complexitatea și caracterul interdependent al serviciilor turistice sunt date de următoarele aspecte specifice39:
- Serviciile turistice și produsele turistice comercializate pe piața de profil reprezintă un mix de elemente
ce cuprinde:
o un set de resurse naturale tangibile,
o un ansamblu de servicii prestate la destinație (cazare, alimentație, agrement, tratament etc.),
o un grup de servicii prestate pe traseul parcurs până la locul respectiv (organizarea și vânzarea
pachetului de servicii turistice, transportul etc.),
o un algoritm de desfășurare a întregului proces de prestare (solicitarea și consumul unui serviciu
turistic se bazează pe parcurgerea într-o ordine riguroasă a unei întregi serii de pași și
proceduri).
- În general, serviciile turistice nu au o natură pură, constând de fapt în combinații de elemente tangibile și
intangibile.
- Un turist nu cumpără numai o combinație de servicii și bunuri, ci achiziționează o experiență. Elemente
de natură intangibilă, precum atmosfera, ambianța, amabilitatea localnicilor ș.a. reprezintă părți
integrante ale produsului turistic achiziționat, chiar dacă ele nu pot fi evidențiate separat.
- La realizarea și punerea la dispoziție a unui produs turistic participă un număr relativ mare de prestatori
(agenții de turism, transportatori, hotelieri, prestatori de servicii de agrement, divertisment, tratament
etc.), fiecare dintre aceștia punându-și amprenta asupra experienței trăite de turist.
2.3.9 Substituibilitatea
Substituibilitatea serviciilor turistice se referă la faptul că acestea se pot foarte ușor înlocui unele cu altele, orice
prestator de servicii turistice adresând, în principiu, același set de nevoi turistice ca mulți alți prestatori. De
exemplu, un turist poate alege să își petreacă vacanța de vară într-o stațiune montană sau într-una de litoral; mai
departe, poate decide să achiziționeze un pachet de vacanță de la o agenție de turism sau de la alta, fie prin
prezența fizică la agenția de turism, fie achiziționând pachetul online; în cadrul stațiunii alese se poate caza la o
pensiune sau la un hotel, poate servi masa la restaurantul unității de cazare, la un alt restaurant din cadrul
stațiunii sau la un alt tip de unitate de alimentație publică din stațiune etc.
Serviciile turistice au un grad foarte mare de substituibilitate, chiar dacă prestarea unui serviciu în mod identic nu
este posibilă, nici chiar în cadrul aceleiași unități prestatoare (prin prisma eterogenității/variabilității serviciilor
turistice). Din același punct de vedere, în general, inovațiile în serviciile turistice sunt foarte ușor și rapid copiate
de concurență și foarte dificil de protejat din punct de vedere legal. De exemplu, oferirea accesului Internet în
mod wireless în camerele unităților de cazare a reprezentat o inovație la începutul anilor 2000, însă la scurt timp
după introducerea acestui serviciu suplimentar, tot mai multe unități de cazare au început să îl ofere, acesta
pierzându-și caracterul de noutate și inovație. Mai mult decât atât, accesul wireless la Internet este perceput în
zilele noastre ca fiind un serviciu așteptat de către majoritatea clienților în cadrul ofertei de servicii a unei unități
de cazare. Bineînțeles, posibilitatea de inovare în acest domeniu nu s-a încheiat, fiind posibile în continuare
apariția inovațiilor (de exemplu, oferirea accesului Internet în mod wireless la viteze mai mari decât în mod
normal, punerea la dispoziția clienților a unor sisteme mai noi, mai performante, în ceea ce privește securitatea
utilizării rețelelor wireless etc.).
Gradul mare de substituibilitate al serviciilor turistice reprezintă și o oportunitate, mai ales pentru firmele
organizatoare de pachete turistice (voiaje forfetare), deoarece, pentru a satisface o anumită dorință a clientului, o
agenție de turism poate apela la o gamă foarte largă de servicii turistice substituibile. Din acest punct de vedere,
substituibilitatea serviciilor turistice permite diversificarea și personalizarea ofertei, precum și conceperea unor
produse la prețuri minime.
18
2.3.10 Personalizarea
Personalizarea serviciilor turistice se referă la faptul că acestea pot fi și sunt adesea concepute și furnizate în
funcție de nevoile și dorințele specifice ale fiecărui consumator. Astfel, consumatorul poate participa la faza de
proiectare a unui produs turistic (de exemplu, conceperea unui pachet de servicii turistice la o agenție de turism),
poate solicita o anumită configurație a unui serviciu turistic (de exemplu, la ocuparea unei camere de hotel poate
solicita un anumit tip de lenjerie, anumite tipuri de produse cosmetice în grupul sanitar al camerei, un anumit fel
de hrană pentru micul dejun etc.), își poate selecta serviciile pe parcursul efectuării călătoriei turistice, în funcție
de nevoi sau dispoziții personale etc. De exemplu, agenția de turism Eximtur40 oferă clienților săi, prin intermediul
website-ului propriu, posibilitatea de a solicita o ofertă personalizată, având la bază diverse criterii cu opțiuni
specifice. Astfel, clienții pot alege destinația (după țară, regiune/județ, localitate), tipul de transport (individual,
autocar, avion de linie, avion charter cu plecări din diverse aeroporturi etc.), domeniul de interes (schi, plajă,
safari etc.), tipul de cazare (hotel de 1-5 stele, pensiune de 1-5 stele etc.).
În general, posibilitățile de personalizare a serviciilor turistice sunt mai mari decât în cazul altor servicii (de
exemplu, un pachet de servicii turistice – voiaj forfetar – se poate concepe în nenumărate combinații de cazare,
masă, transport etc.). Gradul de personalizare este cel mai mare în situația turiștilor care călătoresc pe cont
propriu, în cazul formelor organizate ale turismului (turism de grup) personalizarea fiind făcută la nivel de grup.
40 https://www.eximtur.ro/
19
3. Forme de turism
3.1 Clasificări uzuale ale formelor de turism
Literatura de specialitate41, pe de o parte, și recomandările principalelor organisme și asociații de profil
internaționale42, preluate și transpuse în actele normative naționale43, pe de altă parte, evidențiază o serie de
clasificări uzuale, mai mult sau mai puțin tehnice, ale formelor de turism, acestea fiind divizate în funcție de o
serie de criterii, unele dintre cele mai des evocate fiind: locul de proveniență al vizitatorilor, frecvența de
manifestare a cererii turistice, modalitatea de comercializare și angajare a prestației turistice, gradul de mobilitate
al vizitatorilor și, respectiv, motivația sau scopul călătoriilor.
Astfel, Organizaţia Mondială a Turismului identifică, din punctul de vedere al locului de proveniență al
vizitatorilor, trei forme principale de turism:
- turism intern (în engleză „domestic”), cu referire la rezidenții unei țări care își vizitează propria țară;
- turism receptor (în engleză „inbound” sau ”incoming”), incluzând non-rezidenții (străinii) care vizitează o
anumită țară;
- turism emitor sau emițător (în engleză „outbound” sau „outgoing”), cu referire la rezidenții unei țări date
care călătoresc în alte țări.
Figură: Forme de turism în funcție de locul de proveniență al vizitatorilor
Pornind de la cele trei forme principale de turism, sunt identificate şi alte trei forme derivate, rezultate prin
combinarea celor anterioare, astfel:
- turismul interior („internal tourism”) – este format din turismul intern și cel receptor și include
rezidenții unei țări care își vizitează propria țară și ne-rezidenții (străinii) care vizitează țara
respectivă;
- turismul internațional („international tourism”) - este format din turismul receptor și cel emitor și
include rezidenții unei țări care vizitează alte țări și ne-rezidenții care vizitează țara respectivă;
- turismul național („national tourism”) – este format din turismul intern și cel emitor și include
rezidenții unei țări care își vizitează propria țară sau alte țări.
41 Minciu, R., 2005, op. cit.; Postelnicu, G., Turism internațional, Risoprint, Cluj-Napoca, 2007; Snak, O., Baron, P.,
Neacşu, N., 2003, op.cit.
42 UNWTO, International Recommendations for Tourism Statistics, 2010, op. cit.
43 Ordinul INS 151/2009 pentru stabilirea metodologiei cercetării statistice privind călătoriile internaționale înregistrate la
frontierele României
20
Ținând cont de frecvența de manifestare a cererii turistice, se poate vorbi despre două forme principale44:
- turism continuu sau permanent, pentru care cererea se manifestă pe tot parcursul anului (de
exemplu, cazul turismului de afaceri) și, respectiv,
- turism sezonier, pentru care cererea se manifestă cu precădere doar în anumite perioade ale
anului, fie datorită existenței unor condiții meteorologice (de exemplu, cazul turismului estival), fie
datorită organizării în acea perioadă a unor evenimente deosebite (de exemplu, cazul festivalurilor).
Din punctul de vedere al modalității de comercializare și angajare a prestației turistice pot fi delimitate două
forme principale de turism:
- turism individual (adresat persoanelor individuale) și, respectiv,
- turism colectiv (adresat grupurilor de turiști).
Într-o abordare mai analitică, ținând cont de același criteriu de clasificare menționat anterior, pot fi identificate trei
forme de turism45:
- turismul organizat, caracterizat prin faptul că toate serviciile turistice (sau cel puțin principalele servicii) sunt
achiziționate și achitate anticipat, la pachet, prin intermediari; în acest caz, turiștii apelează la agenții de
turism sau alte entități care organizează voiajul (școala, biserica etc.);
- turismul pe cont propriu, caracterizat prin faptul că toate serviciile turistice (sau cel puțin principalele servicii)
sunt achiziționate direct de la prestatorii lor, fiind achitate, de regulă, la fața locului, și, mai rar, anticipat; în
acest caz, unele servicii pot fi contractate anticipat (rezervate), dar plătite la fața locului (de exemplu,
rezervarea locurilor de cazare la un hotel printr-un telefon sau email adresat unității de cazare, urmată de
plata serviciilor la finalul sejurului), altele pot fi achiziționate și plătite pe loc (de exemplu, servirea mesei la
un restaurant din cadrul destinației, utilizarea unui centru de agrement/tratament etc.), iar altele pot fi atât
contractate, cât și achitate anticipat (de exemplu, cumpărarea unui bilet de avion de pe website-ul propriu al
unei companii aeriene);
- turismul semi-organizat (mixt), caracterizat prin faptul că o parte din serviciile turistice sunt contractate și
achitate anticipat, prin intermediari (de exemplu, prin agenții de turism), în timp ce alte servicii sunt
achiziționate direct de la prestatorii lor, fiind achitate, de regulă, la fața locului, și, mai rar, anticipat (de
exemplu, achiziționarea și plata anticipată a unui bilet de avion prin intermediul unei agenții de turism, urmată
de rezervarea locurilor de cazare prin contactarea directă a hotelului, cu plata serviciilor de cazare la finalul
sejurului).
Dezvoltarea turismului organizat coincide cu perioada masificării turismului și, chiar dacă poate genera
diminuarea încasărilor pe zi/turist (de exemplu, datorită comisioanelor oferite intermediarilor), are la bază anumite
avantaje certe pentru organizațiile turistice precum:
- simplificarea planificării și standardizarea activității,
- majorarea încasărilor totale,
- certitudinea și regularitatea încasărilor,
- reducerea sau atenuarea sezonalității activității și a încasărilor,
- utilizarea mai rațională a capacităților de prestare pe tot parcursul anului etc.
Pe de altă parte, în prezent, asistăm la o dezvoltare pe scară largă a turismului pe cont propriu, stimulată de
liberalizarea comerțului, dezvoltarea internetului ca sursă de informații, mijloc de contact și plată, precum și de
sofisticarea consumatorilor și dezvoltarea de preferințe pentru turismul de nișă.

45 Minciu, R., 2005, op. cit. și Neacşu, N., Baron, P., Snak, O., 2006, op.cit.
21
Desigur, fiecare formă de turism are propriile ei avantaje, care țin de:
• costul achiziționării serviciilor – uneori, turismul organizat este mai ieftin (cazul produselor forfetare către
stațiuni consacrate, oferite la prețuri mai bune decât ar putea turistul să obțină achiziționând separat
fiecare componentă în parte), alteori turismul pe cont propriu e mai rentabil (cazul, de exemplu, al
destinațiilor mai puțin solicitate sau al optării pentru soluții de tipul low-cost pe toate componentele de
servicii);
• certitudinea calității – în cazul turismului organizat, consumatorul se poate baza (doar) pe reputația
intermediarului atunci când contactează serviciile turistice, fără a putea vedea înainte condițiile efective
de prestare; prin contrast, turistului pe cont propriu îi lipsește, la momentul alegerii mixului de servicii,
garanția de calitate asociată brandului agenției de turism, dar poate compensa prin orientarea către
prestatori având branduri individuale recunoscute (de exemplu, hoteluri aparținând unor francize
internaționale) și orientarea la fața locului (de exemplu, în cazul în care hotelul la care turistul
intenționează să se cazeze arată deplorabil, va conduce mai departe, în căutarea unei alte soluții);
• nivelul de adaptare la nevoile specifice ale turistului – produsele turismului organizat sunt produse
standard, de masă, oferind puține posibilități de personalizare a ofertei, comparativ cu libertatea totală
de mișcare oferită de turismul pe cont propriu;
• nivelul de implicare și expertiză solicitat de la turist – o bună satisfacere a nevoilor turistului individual
prin contractarea pe cont propriu a tuturor serviciilor impune, din partea acestuia, un nivel ridicat de
implicare și expertiză – în lipsa acestora, calitatea rezultatului final poate fi dezastruoasă.
În ceea ce privește cele două variante de clasificare a formelor de turism (în funcție de modul de comercializare
și angajare a prestației turistice), este important de remarcat faptul că, în general, turismul colectiv este
compatibil numai cu turismul organizat sau, mai rar, cu cel semi-organizat, în timp ce turismul individual este
practicabil în toate contextele (organizat, pe cont propriu sau semi-organizat).
O altă abordare a clasificărilor uzuale ale formelor de turism ia în considerare gradul de mobilitate al
vizitatorilor. Din acest punct de vedere pot fi identificate două forme de turism esențiale:
- turismul itinerant sau de circulație – caracterizat printr-un grad mare de mobilitate, programul călătoriei
turistice incluzând vizitarea mai multor locuri/destinații cu sejururi foarte scurte (1-2 zile) în fiecare sau
chiar fără înnoptare în anumite destinații;
- turismul de sejur – caracterizat printr-un grad redus de mobilitate, programul călătoriei turistice
incluzând, de regulă, o singură destinație și un sejur de mai multe zile în destinația respectivă; în funcție
de durata sejurului/șederii, turismul de sejur poate fi împărțit în trei sub-categorii46:
• turism de sejur scurt (maxim 2 înnoptări) – specific turismului de afaceri sau deplasărilor
ocazionale legate de anumite evenimente sau manifestări;
• turism de sejur mediu (peste 2, dar maxim 30 înnoptări) – specific turismului de petrecere a
timpului liber (leisure/loisir); durata standard a sejurului se situează între 7-15 zile;
• turism de sejur lung sau rezidențial (peste 30 înnoptări) – specific turismului de tratament
sau persoanelor cu venituri mari și disponibilități mari de timp (de exemplu, pensionarii din
țările dezvoltate).
În fine, o ultimă perspectivă uzuală în clasificarea formelor de turism face referire la criteriul motivației sau
scopului călătoriilor. Din acest punct de vedere, formele de turism sunt foarte diversificate, fiind posibilă
identificarea unora mai populare și care ocupă o pondere semnificativă în totalul călătoriilor turistice
contemporane: turism cultural, de afaceri, de sănătate, rural, religios, de aventură etc. Totuși, alături de formele
de turism anterior menționate, pot fi remarcate și alte forme care, deși nu au o pondere comparabilă în totalul
călătoriilor turistice, reprezintă surse de venituri semnificative în sectorul turistic pentru unele regiuni/țări (turismul
”negru” – vizitarea unor locații asociate cu suferința, moartea sau alte evenimente macabre, precum fostul lagăr
de concentrare de la Auschwitz, fosta închisoare comunistă de la Sighetu Marmației etc.; turismul de ”dezastru” –
vizitarea unor locații care au trecut prin calamități naturale sau cauzate de oameni; turismul romantic/sexual –
vizitarea unor destinații în scopul implicării în relații romantice/sexuale ș.a.).
46 Minciu, R., 2005, op.cit.
22
3.2 Turismul cultural

În sens larg, turismul cultural reunește toate călătoriile al căror scop este satisfacerea nevoilor umane de
diversitate, de educare și ridicare a nivelului cultural individual, de obținere și extindere a cunoștințelor și
experiențelor47. Cu alte cuvinte, turismul cultural se referă la acele călătorii prin intermediul cărora vizitatorii află și
învață despre istoria și patrimoniul cultural-istoric al altora sau despre modul contemporan de viață și gândire al
altora48.
Turismul cultural este o formă de turism caracterizată prin trei dimensiuni esențiale49:
- este determinat de dorința de cunoaștere și educare,
- implică consumul unui produs turistic specific (vizitarea unor monumente, muzee, biserici, mănăstiri,
vestigii etc., participarea la diverse spectacole sau manifestări culturale etc.),
- presupune existența unei persoane (ghid) și/sau a unui material scris, audio sau video, care să pună în
valoare (să prezinte) produsul.
Factorii principali în dezvoltarea turismului cultural sunt creșterea veniturilor și, respectiv, creșterea nivelului de
educație și civilizație.
Turismul cultural se poate concretiza în principal în:

- vizitarea patrimoniului istoric, clădiri istorice, muzee, monumente istorice, case memoriale etc.;
- participarea la evenimente culturale (spectacole, festivaluri, serbări tradiționale, expoziții culturale etc.);
- turism industrial și tehnic, constând în vizitarea unor construcții industriale sau elemente de
infrastructură de amploare, a unor ansambluri arhitectonice urbane etc.
Principalele avantaje de natură economică ale turismului cultural se referă la:

- acoperirea în timp (turismul cultural fiind independent de sezoane sau având o sezonalitate redusă),
- acoperirea în spațiu (oferind posibilitatea acoperirii unor zone geografice diverse, contribuind astfel la o
bună valorificare a resurselor turistice) și, respectiv,
- acoperirea în clientelă (turismul cultural interesând, în general, toate categoriile de vizitatori).
Pe de altă parte, această formă de turism are și unele dezavantaje, cele mai semnificative constând în faptul că:
- turismul cultural poate fi adesea mai scump decât alte forme de turism;
- unele forme particulare de turism cultural se adresează numai unui public avizat, diminuând astfel
numărul turiștilor potențiali.
3.3 Turismul de afaceri

Turismul de afaceri se poate concretiza în:
- călătorii cu caracter profesional (delegațiile) – având ca scop negocieri de contracte, promovarea și
vânzarea de produse, prospectarea pieței, achiziția de produse (materii prime, utilaje, echipamente etc.)
în scopul revânzării sau utilizării într-un proces productiv, supravegherea sau administrarea unor
activități, inspecții, acordarea de asistență etc.;
- participarea la reuniuni, conferințe, congrese, simpozioane etc.;
- participarea la târguri/expoziții (definite ca „prezentări de produse sau servicii destinate de regulă unui
public invitat, cu scopul de a determina o vânzare sau a informa vizitatorul”50) – turismul de afaceri poate
fi practicat în acest caz în calitate de expozant sau de vizitator al târgului/expoziției;
- seminarii sau întâlniri între angajați și/sau conducerea firmei, pentru creșterea coeziunii și eficienței
decizionale și execuționale în cadrul companiei, întărirea spiritului de echipă și consolidarea coeziunii
echipelor („teambuilding”-uri) etc.;
47 LAgroup & Interarts, City Tourism & Culture. The European Experience, European Travel Commission, 2005
48 Goeldner, C.R., Ritchie, J.R.B., 2009, op. cit.
50 Davidson, R., Business Travel, Addison Wesley Longman, 1994
23
- participarea la cursuri de formare sau perfecționare („training”-uri);

- călătorii de stimulare și recompensare (de tip „incentive”) reprezentând vacanțe scurte, de regulă la un
nivel de confort ridicat, suportate financiar de către companii și adresate angajaților, clienților,
colaboratorilor firmei etc., aceste tipuri de călătorii situându-se la granița dintre turismul de afaceri și cel
de petrecere a timpului liber (leisure/loisir).
În practica internațională, dominată de termenii de sorginte anglo-saxonă, fluxurile de turism de afaceri și

industria care le deservește sunt reunite sub acronimul M.I.C.E. (de la ”Meetings, Incentives, Conferences, and
Exhibitions” = ”Întâlniri, Stimulente, Conferințe, Expoziții”).
Printre principalele avantaje de ordin economic pe care turismul de afaceri le conferă destinațiilor și agenților
economici care activează în cadrul acestora se remarcă cu precădere:
- Turismul de afaceri generează un nivel al cheltuielilor turistice pe turist/zi superior altor forme de turism.
În 2011, la nivel mondial, cheltuielile turistice generate de turismul de afaceri s-au ridicat la nivelul de
968,4 miliarde USD, reprezentând 24,1% din totalul cheltuielilor generate de călătoriile turistice51. În
același an, din totalul călătoriilor turistice la nivel mondial, turismul de afaceri a reprezentat circa 15%52.
Ținând cont de faptul că ponderea valorică în totalul cheltuielilor turistice este mai mare în comparație cu
ponderea numerică în totalul călătoriilor turistice, precum și de faptul că, în general, durata medie a
sejurului în cazul turismului de afaceri este inferioară multor alte forme de turism (precum, de exemplu,
cel de loisir) se poate deduce că, în general, turismul de afaceri generează un nivel al cheltuielilor
turistice pe turist/zi superior altor forme de turism, de aici reieșind importanța deosebită pe care această
formă de turism o are în cadrul industriei turistice;
- Turismul de afaceri este caracterizat de un grad redus de sezonalitate la nivel de an. Datorită faptului
că, în mare parte din cazuri, motivația călătoriilor turistice de afaceri se circumscrie unor activități care
au caracter permanent, turismul de afaceri se derulează relativ constant pe parcursul zilelor lucrătoare
ale unui an, indiferent de anotimp, lună etc., cu anumite excepții în funcție de domeniul de afaceri în
cauză. Această situație reduce considerabil sezonalitatea fluxurilor turistice de afaceri la nivel de an,
însă accentuează sezonalitatea la nivel de săptămână, călătoriile turistice de afaceri având o amploare
mult redusă în zilele nelucrătoare (week-end-uri, sărbători legale).
3.4 Turismul de îngrijire a sănătății

Turismul de îngrijire a sănătății reprezintă o formă generică de turism care reunește sub tutela sa turismul de
tratament, turismul de tip ”wellness” și, respectiv, turismul medical.
3.4.1 Turismul de tratament
Turismul de tratament este o formă specifică a turismului de sejur, practicat de persoanele care se deplasează
în stațiuni specializate (balneoclimaterice sau de altă natură) pentru prevenirea, vindecarea sau reducerea
efectelor unor boli. În general, sectorul turismului de tratament se circumscrie unor afecțiuni medicale și are la
bază un ansamblu complex de mijloace și dotări turistice menite să pună în valoare diverși factori naturali.
Din punct de vedere tehnic, turismul de tratament vizează persoanele care suferă de anumite boli, tratamentul
fiind prescris de către medic, incluzând o serie de proceduri obligatorii, având o durată fixată și presupunând
supraveghere medicală. O parte a cheltuielilor implicate de această formă de turism poate fi rambursată turiștilor
de către casele de asigurări de sănătate.
Turismul de tratament se bazează pe efectele pozitive ale unor factori naturali asupra sănătății precum: apele
termale (termalismul), componentele climatului marin (talasoterapia), radiațiile solare (helioterapia), băile de nisip
(psamoterapia), băile în ape minerale (balneoterapia), băilor de nămol, climatul specific al unor zone (grupate în
mod general în cadrul climatoterapiei) etc.
51 WTTC, Travel & Tourism Economic Impact. World, 2012

52 UNWTO, Tourism Highlights, 2012
24
3.4.2 Turismul de tip ”wellness”
Evoluția societății spre o nouă abordare privind sănătatea a generat extinderea turismului de tratament înspre noi
tipuri de consumatori și motivații turistice, ducând astfel la apariția turismul de tip „wellness” („bien-être”)
destinat persoanelor sănătoase care sunt preocupate de îngrijirea sănătății și de a obține o stare de bine,
această formă de turism fiind la granița dintre tratament și petrecerea timpului liber (leisure/loisir).
Din punct de vedere tehnic, turismul de tip „wellness” („bien-être”) vizează persoanele sănătoase, accentul fiind
pus atât pe refacerea fizică, cât și pe beneficiile psihologice. Această formă de turism nu poate face obiectul
prescripțiilor medicale și nu poate implica rambursarea unor cheltuieli de către casele de asigurări de sănătate.
Turismul de tip „wellness” se bazează pe o serie de unități complementare specifice, destinate cu precădere
mediului urban și utilizării periodice, încorporate adesea în cadrul unor complexe hoteliere și având o puternică
dimensiune estetică:
- centre SPA („salute per aqua” – „sănătate prin apă”): saloane complexe de relaxare, tratament,
înfrumusețare, care asociază destinderea, obținerea unei stări de bine, cu tratamentele corporale,
orientate cu precădere către activități care implică folosirea apei;
- centre de fitness: saloane complexe care presupun programe de activitate fizică;
- centre de wellness: gama de servicii mai extinsă (combinații de exerciții fizice, de înfrumusețare,
nutriționale, relaționare socială ş.a.) care urmărește asigurarea echilibrului între corp și minte.
3.4.3 Turismul medical
În contextul actual al fenomenului de globalizare economică, insuficiența turismului de tratament în cazul

anumitor afecțiuni și necesitatea unor intervenții medicale au condus la cristalizarea și dezvoltarea turismul
medical, constând în călătorii efectuate de către persoane care doresc să achiziționeze și să beneficieze de
diverse servicii medicale de specialitate (chirurgie estetică, operații pe cord, servicii stomatologice etc.) în afara
reședinței lor obișnuite. Deseori, în aceste cazuri, scopul principal al călătoriei (medical) este dublat de alte
motivații precum vizitarea obiectivelor turistice din cadrul destinației medicale (dacă astfel de obiective există și
sunt amenajate).
Factorii care pot determina călătorii turistice medicale sunt, în principal:

- prețurile mai avantajoase decât în țara/regiunea/localitatea de reședință; de altfel, în prezent principalele
țări emițătoare din punctul de vedere al turismului medical sunt cele în care asigurările medicale sunt
foarte scumpe53 (SUA, Canada, Marea Britanie, Australia ș.a.);
- existența unor tehnici medicale care nu sunt autorizate în țara/regiunea/localitatea lor (de exemplu,
autoritățile chineze au interzis în 2003 fertilizarea in vitro în cazul femeilor necăsătorite54);
- existența unor tehnici medicale care nu sunt disponibile în țara/regiunea/localitatea lor (de exemplu,
achiziția unui aparat de crioterapie, unic în Europa de Est, de către Institutul de Urologie și Transplant
Renal din Cluj55, a creat premisele atragerii unui flux turistic medical din statele Europei de Est în a căror
clinici nu există dotări similare);
- nivelul calitativ superior al serviciului medical în cadrul destinației vizate (de exemplu, este celebru cazul
președintelui României care în 2006 a ales serviciile medicale din Viena pentru o operație de hernie de
disc, deși procedura era disponibilă și autorizată și în România56);
- evitarea listelor de așteptare – mai ales în cazul așa numitului „turism pentru transplant”;
- considerente care țin de respectarea intimității și a vieții private - relevante, de exemplu, pentru vedetele
care doresc să se supună unei intervenții chirurgicale estetice, fără ca o întreaga armată de paparazzi
să documenteze fiecare minut al procesului de refacere;
- vindecarea într-un mediu lipsit de stresul vieții cotidiene.57
53 Detente Consultants, Master Plan pentru Dezvoltarea Turismului Balnear, 2009

54 ***, Chinese Health Ministry bans test-tube technology for single women, Women Fitness, 1 Dec, 2003
55 ***, Institutul Clinic de Urologie din Cluj a cumpărat un aparat de crioterapie unic in Europa de Est, Adevărul, 6 iulie 2012
56 ***, Băsescu, Iliescu, Năstase, Hrebenciuc - pacienţi în străinătate, Gândul, 5 Feb 2009
25
3.5 Turismul rural și agroturismul

Turismul rural este o formă a turismului de petrecere a timpului liber (leisure/loisir), recreere și odihnă, care
constă în petrecerea vacanței în mediul rural. În esență, atractivitatea turismului rural este dată de imaginea
satului și a spațiului rural, acestea constituind principalele motive pentru care turiștii își petrec vacanțele la țară58.
Principala problemă de definire a turismului rural provine din ambiguitatea conceptului de „mediu rural” la nivel
internațional. De exemplu, în Franța, Germania, Olanda, Belgia ș.a. mediul rural este reprezentat de zonele care
se deosebesc de cele urbane, de coastă sau montane, în timp ce în Italia termenul indică acele zone care nu
sunt nici urbane și nici de coastă, adică regiunile montane59.
Agroturismul este o formă particulară a turismului rural ce implică, de regulă, următoarele aspecte specifice:
- cazarea în gospodării țărănești (în România, acestea activează pe piața turistică sub forma pensiunilor
agroturistice);
- servirea meselor preparate din produse naturale, preponderent din gospodăria respectivă sau de la
producători autorizați de pe plan local;
- asistarea și/sau participarea la activități specifice legate de agricultură, creșterea animalelor, activități
meșteșugărești etc.
În domeniul agroturismului prestatorii de servicii de cazare și alimentație sunt membri ai unor gospodării țărănești
autentice pentru care activitatea de turism este complementară unor activități agricole de bază. Prin urmare,
agroturismul, în general, nu constituie baza veniturilor gospodăriilor implicate, ci doar o sursă suplimentară de
venit, posibilitatea de a valorifica excedentul alimentar și de cazare existent în gospodărie (prin pregătirea și
amenajarea specială pentru primirea de oaspeți).
Printre factorii principali care au determinat amplificarea atractivității turismului rural și agroturismului și
dezvoltarea acestora se regăsesc:
- creșterea nivelului de educație și a timpului liber,
- aglomerarea și poluarea urbană,
- dezvoltarea transporturilor și telecomunicațiilor ş.a.
Turismul rural și agroturismul conferă o serie de avantaje atât vizitatorilor, cât și comunităților rurale în cadrul
cărora se desfășoară.
- Astfel, pentru vizitatori, turismul rural și agroturismul presupune costuri mai mici comparativ cu alte
forme de turism, într-un cadru inedit, fără aglomerație, cu un grad scăzut de poluare a aerului (aer
”curat”), având totodată posibilitatea de a consuma alimente naturale-tradiționale și de a intra în contact
cu tradițiile și obiceiurile locale.
- Pentru comunitățile rurale turismul rural și agroturismul contribuie la crearea de noi locuri de muncă, la
obținerea de venituri suplimentare de către cei implicați în această activitate și, respectiv, la reducerea
sezonalității activității economice locale (datorită faptului că activitatea de turism vine în completarea
altor activități generatoare de venituri în care sunt implicați localnicii, în momente diferite ale zilei,
săptămânii și chiar ale anului).
57 Watson, S., Stolley, K., Medical Tourism, ABC-CLIO, 2012

58 Nistoreanu, P., Ghereș, M., Turism rural: tratat, C.H. Beck, București, 2010
59 Nistoreanu, P.(coord.), Managementul durabil al comunităților rurale și turismul, ASE, București, 2010
26
3.6 Ecoturismul (turismul „verde”)

Ecoturismul este o formă de turism durabil caracterizată prin faptul că:
- de cele mai multe ori motivația turistică de bază este observarea naturii și a elementelor sale, precum și
a tradițiilor locale legate de natură;
- se bazează pe o educație ecologică și pe o mentalitate responsabilă și altruistă din partea turistului, care
conștientizează importanța conservării mediului natural, a susținerii comunității locale și a creșterii
bunăstării acesteia;
- presupune conservarea și protecția naturii, folosirea resurselor umane locale și reducerea la minim a
impactului negativ asupra mediului natural, cultural și social.
Dezvoltarea ecoturismului prezintă o serie de avantaje precum60:

- economice – prin: creșterea gradului de valorificare a resurselor mai puțin cunoscute, reducerea
presiunii asupra celor mai intens exploatate;
- ecologice – prin: asigurarea utilizării raționale a tuturor resurselor, reducerea și eliminarea deșeurilor,
reciclarea lor, asigurarea conservării și protecției mediului, scăderea procesului de scoatere a terenurilor
agricole și forestiere din circuitul agricol și silvic;
- sociale – prin: sporirea numărului de locuri de muncă, menținerea unor meserii tradiționale, atragerea
populației în practicarea diferitelor forme de turism;
- culturale – prin: valorificarea elementelor de civilizație, artă și cultură deosebite, care exprimă o anume
identitate și dezvoltă spiritul de toleranță.
Pornind de la mai multe modele internaționale consacrate, AER61 a elaborat un set de principii ale
ecoturismului care ar trebui să fie puse în aplicare atât de către cei care oferă produse ecoturistice, cât și de
către cei care planifică dezvoltarea unei zone bazate pe ecoturism. Astfel, ecoturismul:
- se desfășoară în cadrul naturii;
- contribuie la o mai bună înțelegere, apreciere și bucurie de a descoperi și ocroti natura și cultura locală
tradițională;
- produsul ecoturistic se desfășoară și este condus astfel încât să protejeze și să pună în valoare mediul
natural și cultural;
- contribuie la dezvoltarea comunităților locale, prin folosirea ghizilor locali, cumpărarea de bunuri și
servicii locale etc.;
- trebuie să asigure un impact negativ minim asupra comunității locale și să contribuie la conservarea
culturii și tradițiilor locale;
- trebuie să răspundă așteptărilor înalte ale eco-turiştilor, care au, în general, un nivel ridicat de educație;
- marketingul ecoturismului trebuie să ofere clienților informații complete și responsabile, care să conducă
la creșterea respectului pentru mediul natural și cultural al zonelor vizitate.
În vederea promovării eco-responsabilității în rândul turiștilor, Unitatea de Politici Publice din cadrul Ministerului
Mediului și Dezvoltării Durabile, a elaborat în anul 2009 un ghid, care prezintă o serie de reguli, abordări și
atitudini care caracterizează un comportament eco-responsabil al turiștilor. Astfel, de exemplu, pentru
vacanțele la munte se menționează următoarele:
✓ În drumeții port cu mine saci de plastic pentru gunoi
✓ Arunc gunoiul doar în locurile special amenajate
✓ Evit risipa de apă și energie în orice spațiu de cazare
✓ Mă scald doar în locurile special amenajate
✓ Aprind focul în mediul înconjurător doar în spațiile special amenajate
✓ Țin cont de indicatoarele instalate pe traseele montane
✓ Protejez speciile de plante, animale, păsări și pești
✓ Pescuiesc și vânez numai dacă am un permis valabil doar în locurile și perioadele legale
✓ Anunț imediat autoritățile despre orice accident ecologic sau act de braconaj62.
60 Bran, F., Marin, D., Simon, T., Economia turismului și mediul înconjurător, Economică, Bucureşti, 2001
61 Asociația de Ecoturism din România, http://www.eco-romania.ro/ro/ecoturism/concept
27
3.7 Turismul de aventură

Această formă de turism presupune călătoria în locuri noi și palpitante, de obicei în mijlocul naturii, cu intenția de
a căuta aventura63. Principalele activități care pot intra în componența acestui concept sau a unui produs turistic
de tip „aventură” sunt:
Trekking-ul și hiking-ul. Acestea reprezintă drumeții,
în general în zonele montane, dar nu numai, și
presupun existența unor amenajări specifice și trasee
marcate. România dispune de un potențial enorm din
acest punct de vedere, din păcate încă insuficient
exploatat (mai ales datorită lipsei traseelor marcate).
Escalada și alpinismul. Aceste activități se referă la escaladarea/cățărarea pe

munți, stânci, ghețari etc., având un caracter preponderent turistic și recreativ, fiind
în același timp o activitate sportivă. În principiu, chiar dacă cei doi termeni sunt
adesea utilizați ca sinonime, alpinismul se particularizează prin faptul că se referă
exclusiv la escaladarea munților sau zonelor montane, escalada fiind totodată un
procedeu tehnic în alpinism64.
Vizitarea peșterilor (turism speologic). Este o formă

de turism sportiv și de aventură, în care scopul principal
îl reprezintă descoperirea și explorarea peșterilor sau
avenelor. Turismul speologic din România este unul
dintre cele mai spectaculoase din Europa, în România
existând peste 10.000 de formațiuni carstice, ce variază
de la 10 metri până la 50 de kilometri65.
Zborul cu parapanta. Parapanta este un aparat de zbor din pânză, asemănătoare

parașutelor moderne, cu compartimente gonflabile în vânt, care îi dau caracteristicile
unei aripi. În Romania, parapantiștii își au centrele în majoritate în zona Brașov-Sibiu,
unde, în localitățile din jur există câteva puncte de decolare și aterizare recomandate
și de cluburile sportive din domeniu66.
Bungee-jumping. Constă în sărituri de la înălțime, utilizând o

legătură cu o coardă elastică. La noi în țară, cea mai înaltă
pistă pentru bungee jumping se află la Barajul Vidraru, la o
înălțime de 166 m. Instalația de la Vidraru reprezintă al doilea
punct de lansare cu coarda elastică din Europa67.
Tiroliana. Activitate inclusă deseori în cadrul călătoriilor de tip ”team-building”,

constând într-o traversare pe o distanță scurtă, la înălțimi de 5-20 m, pe corzi
instalate deasupra unor văi, prăpăstii sau pur și simplu între doi copaci mai
înalți. Tiroliana are rolul de a-i învăța pe participanți să-şi învingă frica şi să-şi
împingă mai departe limitele personale.
62 Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, Ghidul eco-turistului, 2009

63 Nistoreanu, P., Ţigu, G., Popescu, D., Ecoturism și turism rural, A.S.E., Bucureşti, 2003
64 Federația Română de Alpinism și Escaladă, http://www.fralpinism.ro/
65 ***, Turismul speologic, pentru cei cu simt de aventura, Ziare.com, 5 Mai, 2011
66 ***, Destinații turistice unde să zbori cu parapanta, Acasa.ro, 27 Noiembrie, 2009
67 ***, Săritura, soră cu moartea, Gândul, 7 iul 2008
28
Mountain biking-ul (cicloturismul montan). Este o activitate

turistică sportivă în care se folosește o bicicletă anume construită
pentru condițiile din zona montană. Un element important în
dezvoltarea cicloturismului montan este realizarea de trasee
amenajate și, respectiv, de hărți cicloturistice68.
Raftingul. Această activitate presupune utilizarea unor ambarcațiuni

pneumatice, cu o capacitate de îmbarcare de 5-12 persoane, dirijate cu
ajutorul unor rame și care permit coborârea râurilor cu curenți rapizi.
România are un bun potențial pentru rafting, datorită existenței unor ape
repezi, cu un debit bogat.
Kayakingul și canoeingul. Aceste activități

presupun deplasarea pe apă cu ajutorul unui
caiac/canoe. Cele două tipuri de ambarcațiuni se
deosebesc, printre altele, prin faptul că una
presupune utilizarea unui tip de lopată cu două
palete, în timp ce cealaltă a unui tip de lopată cu
o singură paletă.
Echitația (turismul ecvestru). Reprezintă o activitate de agrement practicată de
turiști și, totodată, un atu pentru zonele rurale. Turismul ecvestru reprezintă un
segment cu o dinamică semnificativă în ultimii ani, reușind să ofere turiștilor, pe
lângă recreerea în inima naturii și posibilitatea de a lua contact cu zona rurală.69.
Schiul alpin reprezintă principala formă de turism sportiv montan în

sezonul hibernal din România. Turiștii practică această disciplină
sportivă pe pârtiile amenajate din stațiunile montane sau de lângă
cabane și hoteluri de altitudine, care oferă condiții propice practicării
acestuia. Zonele amenajate sunt relativ restrânse ca suprafață, față de
potențialul existent, situate în general la altitudini cuprinse între 1000-
1800 m. Astfel, cele 17 județe care au pe teritoriul lor zonă montană
dispuneau în 2012 de peste 130 pârtii de schi, cu lungime totală de
peste 116 kilometri70.
Schiul de tură presupune urcarea pantelor înzăpezite cu schiurile în picioare,

înaintarea pe locurile plate și coborârea pantelor cu grade diferite de dificultate, la
alegerea turistului. Poate fi de asemenea, și o înlănțuire de urcări și coborâri,
traversări de masive muntoase etc. Carpații României oferă numeroase locuri
propice pentru practicarea schiului de tură, practic toate masivele montane cu
suprafețe mari acoperite. Această activitate se poate practica în zone amenajate,
dar, mai ales, în zone neamenajate. În cazul din urmă, trebuie acordată o atenție
deosebită pericolului producerii de avalanșe, cât și potențialelor probleme de
orientare.
68 De exemplu: Mititean, R., 100 de excursii cu bicicleta în zona Clujului, hartă cicloturistică
69 www.calareincarpati.com
70 ***, Harta pârtiilor de schi din România, Ziarul Financiar, 15 Dec, 2011
29
În general, pot fi evidențiate două categorii de turism de aventură, în funcție de gradul de dificultate al activităților
implicate71:
- aventură dură („hard adventure”) – aceasta include activități exterioare care oferă provocări
semnificative, cum ar fi escalada, raftingul, kayakingul, canoe-ingul etc., suficient de dure încât să
necesite, din partea practicanților, putere, energie si îndemânare; turismul de aventură dură este riscant
și interesează un număr încă relativ mic de persoane, însă numărul lor este în continuă creștere;
- aventură ușoară („soft adventure”) – aceasta include activități precum trekking-ul, hiking-ul, echitația,
schiul alpin pe pârtii ușoare sau moderate etc.; acest tip de turism este potrivit pentru persoanele de
toate vârstele și nu impune o putere, energie sau îndemânare peste medie.
3.8 Turismul religios72

Turismul religios are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicații de ordin spiritual, diferența dintre această
formă de turism și altele (de exemplu, turismul cultural), constituind-o tocmai motivația religioasă a turiștilor.
Formele de manifestare sunt diverse, turismul religios incluzând vizitele la lăcașurile sfinte, pelerinajele
religioase, taberele religioase pentru tineret ş.a.
Călătoriile având drept scop vizitarea edificiilor religioase pot fi uni-funcționale, având un singur scop: fie de
natură religioasă, fie culturală (de exemplu, în cazul călătoriilor religioase efectuate la lăcașuri cu icoane
făcătoare de minuni, participantul este implicit un pelerin) sau multi-funcționale, care îmbină aspectele
religioase ale călătoriei cu cele culturale, și permit vizitarea unui număr mai mare de obiective turistice.
În general, mijloacele moderne de promovare a spiritualității și culturii în contextul ecumenic local și internațional
sunt reprezentate de centrele de pelerinaj. Acestea au rolul de a dirija, coordona și controla procesul de
organizare al pelerinajelor.
Printre elementele de atracție care pot determina dezvoltarea fluxurilor de turism religios se numără:
- Bunurile cultural-religioase care au statut de monumente arhitectonice și artistice, considerate mari
atracții turistice (monumente renumite cum ar fi mănăstirile și/sau catedralele din Moldova, Muntenia,
Oltenia sau Transilvania). Acestea pot fi destinate practicării cursului religios sau pot avea rol funerar și
memorial73.
- Destinațiile religioase unde au loc manifestări religioase (de exemplu: Crăciunul și Anul Nou în
Maramureș și Bucovina).
- Taberele religioase pentru tineret, care se desfășoară cu precădere în perioada vacanțelor de vară și
sunt organizate de asociații ale tineretului aparținând de diverse culte religioase.
- Hramurile și pelerinajele religioase - acestea concentrează pentru o perioadă limitată de timp un mare
număr de pelerini-credincioși (de exemplu, în România, majoritatea se desfășoară vara, la 20 iulie de Sf.
Ilie și în 15 august cu ocazia Adormirii Maicii Domnului).
71 Hudson, S., Sport and Adventure Tourism, Routledge, 2003

72 Bădulescu, A., Ban, O., Turismul religios, Amfiteatru Economic, Vol.12, 2005
73 Cocean, P., Dezsi, Ş., Geografia turismului, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2009
30
4. Capacitatea de susținere și ciclul de viață al destinațiilor

turistice
4.1 Teoria capacității de susținere turistică a teritoriului
În general, resursele unui teritoriu dat sunt limitate. De exemplu, o insulă nu dispune decât de o suprafață limitată
de teren care poate fi alocat pentru dezvoltări imobiliare; o oază nu dispune decât de o cantitate limitată de apă
ce poate fi alocată pentru consum etc. Cum se realizează dezvoltarea turismului într-un asemenea context?
Un răspuns la această întrebare îl oferă teoria capacității de susținere turistică a teritoriului (CSTT), care identifică
un plafon maximal până la care dezvoltarea turismului este durabilă. Dincolo de acest plafon, investițiile
suplimentare dăunează pe termen lung dezvoltării turismului, erodând baza suport de resurse pe care se
întemeiază funcționarea sa.
Altfel spus, dincolo de acest plafon maximal, turismul începe să aibă efecte adverse asupra:
- mediului înconjurător (consumând excesiv resursele, afectând biodiversitatea, poluând etc.);
- atracțiilor și infrastructurilor turistice (prin aglomerație, uzură datorată exploatării intensive etc.);
- comunității (alterând identitatea locală, tiparele culturale și trama socială, modificând structura
activităților economiei locale, afectând calitatea vieții în localitățile de destinație);
- satisfacției turiștilor înșiși (ca o consecință a tuturor celor enumerate mai sus).
Definiția adoptată de Organizația Mondială a Turismului consideră capacitatea de susținere drept „numărul
maxim de oameni care pot vizita o destinație turistică simultan, fără a cauza distrugeri ale mediului fizic,
economic și socio-cultural și fără a afecta în mod semnificativ calitatea experienței și satisfacția turiștilor la
destinație”.74
Capacitatea de susținere este, așadar, un concept multidimensional, care se poate operaționaliza printr-un set
complex de indicatori. Acești indicatori servesc drept ”limite de atenționare”, urmărite în procesul de monitorizare
a implementării strategiei de dezvoltare a turismului în locația respectivă.
Un studiu relativ recent privind CSTT la nivelul destinațiilor turistice europene75 subliniază încă un aspect
important: capacitatea de susținere turistică variază de la caz la caz, în funcție de caracteristicile locației, de
forma de turism practicat la destinație și de interacțiunea specifică dintre turism și locația respectivă (de exemplu
distribuția spațială a infrastructurilor de turism etc.). Astfel:
- Zonele de litoral sunt asociate cu turismul de masă, cu infrastructuri și structuri de primire de mare
capacitate, cu utilizare intensivă a terenurilor și urbanizare. În acest context, aspectele ce țin de
capacitatea de susținere turistică a teritoriului vizează densitatea și aglomerația turistică, utilizarea
plajelor, poluarea mării etc.
- Turismul rural este asociat cu vizitarea unor areale cu peisaje deosebite, petrecerea timpului în natură și
activități mai puțin intense, în comunități rurale izolate și puțin populate. În acest context, aspectele ce
țin de capacitatea de susținere turistică a teritoriului vizează fluxurile de turiști și distribuția lor spațială,
impactul asupra comunității locale, asupra economiei rurale etc.
O modalitate de operaționalizare și cuantificare a capacității de susținere a teritoriului o reprezintă capacitatea de

primire turistică (denumită și capacitate de suport turistic)76 – aceasta se referă la numărul maxim de turiști care
se pot afla în aceeași destinație turistică în același timp cu condiția menținerii unei calități satisfăcătoare a
activității turistice și fără a deteriora mediul ecologic și social al zonei.
74 Univ. of the Aegean, Defining, measuring and evaluating Carrțing Capacity in European Tourism Destinations, 2002
75 Coccossis, H., Mexa, A., Collovini, A., Parpairis, A., Konstandoglou, M., Defining, measuring and evaluating carrying
capacity in European tourism destinations, 2001
76 Tribe, J., The Economics of Recreation, Leisure & Tourism. Third Edition, Elsevier, Oxford, 2004, p.367
31
Acest nivel maxim de primire al unei zone turistice se poate determina cu formula:
S K
C=
N
unde:
- S este suprafața teritoriului în m2,
- K este un coeficient de corecție a gradului de utilizare a spațiului și poate lua valori între 0,5 și 1 (acest
coeficient de corecție poate fi asimilat unui procent din suprafața teritoriului zonei care poate fi utilizat în
scop turistic - cazare, agrement etc.),
- N reprezintă norma de utilizare a spațiului măsurată în m2 care revin unui turist (m2/turist).
Dacă norma de utilizare a spațiului (N) este exprimată în număr turiști pe m2 (sau pe o anumită suprafață),
formula de mai sus se modifică astfel:
C =SK  N
De exemplu, să presupunem că un teritoriu turistic are de o suprafață de 20 hectare, din care specialiștii în amenajare și
dezvoltare turistică estimează că poate fi utilizat în scop turistic circa 40%, iar un turist are nevoie de cel puțin 10 m 2 pentru a
putea beneficia de o experiență turistică adecvată în cadrul teritoriului.
Inițial, este necesară exprimarea suprafeței teritoriului în m2: 20 hectare x 10.000 m2/hectar = 200.000 m2
200.000 m 2 x 0,4
În continuare, se poate calcula capacitatea de suport turistic a teritoriului: C = = 8.000 turisti
10 m 2 / turist
Prin urmare, teritoriul analizat poate găzdui maxim 8.000 turiști concomitent, în condițiile menținerii unei calități
satisfăcătoare a activității turistice și fără a deteriora mediul ecologic și social al zonei. Teoretic, dacă la un moment dat,
teritoriul ar găzdui mai mult de 8.000 turiști concomitent, calitatea activității turistice nu va mai fi satisfăcătoare și/sau va fi
deteriorat mediul ecologic și/sau social al zonei.
8.000 turisti
Norma de utilizare a spațiului exprimată în număr de turiști pe m2: N turist/m2 = 2
= 0,1 turisti/m 2
200.000 m x 0,4
Cu alte cuvinte, în cadrul suprafeței teritoriului analizat care poate fi utilizată în scop turistic pot fi găzduiți maxim 0,1 turiști pe
fiecare m2 (sau maxim un turist pe fiecare 10 m2, sau maxim 5 turiști pe fiecare 50 m2 etc.)
Formula de calcul a capacității de suport turistic se poate particulariza în funcție de specificul destinațiilor
turistice. Astfel, în urma unui proiect de cercetare, Institutul Naţional pentru Cercetare-Dezvoltare în turism a
fundamentat calculul capacităţii turistice de suport pentru trei cazuri particulare77:
- pentru stațiunile balneare – raportând debitul zilnic de substanțe minerale terapeutice exploatabile într-o
anumită stațiune (în m3) la norma de consum zilnică de substanțe minerale terapeutice (de exemplu: m3
apă termală / turist, m3 nămol / turist, etc.);
- pentru stațiunile montane cu fond schiabil – înmulţind capacitatea de servire zilnică a telefericului cu
raportul dintre diferența de nivel a pârtiei și diferența de nivel parcursă de un schior pe zi;
- pentru stațiunile de litoral indicatorul - raportând suprafața plajei la norma de suprafață necesară unui
turist; această normă este în mod normal 8 m2/turist, dar depinde de tipul de ocupare a plajei:
o ocupare intensivă: 4-6 m2/turist, când plaja este ocupată doar de turiști (nu și cu alte activități);
o ocupare medie: 6-8 m2/turist, când pe plajă alături de turiști există și unele amenajări;
o ocupare largă: 8-12 m2/turist, în cazul plajelor cu lățimi de peste 80-100 m, unde sectorul
depărtat de țărm este amenajat cu dotări pentru agrement, sport, alimentație etc.
77 http://smcse.incdt.ro/index.pl/cts_ro
32
4.2 Teoria ciclului de viață al destinațiilor turistice

Pornind de la perspectiva capacității de susținere turistice limitate a teritoriilor și de la teoria ciclului de viață al
produselor comerciale, Butler a propus un model al ciclului de viață al destinațiilor turistice care presupune că. în
esență, mai devreme sau mai târziu, în foarte multe destinații, turismul va depăși capacitatea de susținere a
teritoriului și, odată cu aceasta, va intra într-o fază de declin din care mai poate ieși doar reinventându-se
dramatic. Într-o prezentare sintetică, bazată pe lucrările sale de referință78, modelul descrie evoluția unei
destinații turistice ca o succesiune de etape:
1. Explorarea. În această etapă, asistăm la sosirea primilor vizitatori - consumatori inovatori, cu un nivel ridicat
de toleranță pentru risc. Întrucât în zonă nu există facilități sau servicii turistice specifice, ei își organizează singuri
excursia și se cazează la cort sau acasă la localnici. Comunitatea locală îi primește cu brațele deschise, în
virtutea unor norme și valori ale ospitalității; datorită, însă, numărului mic de sosiri și caracterului lor neregulat,
turismul nu produce efecte economice sau sociale profunde, localnicii păstrându-și relativ nealterate obiceiurile,
ocupațiile și modul de viață.
2. Implicarea. Această etapă debutează o dată cu sosirea în zonă a unui număr tot mai ridicat de turiști.
Conștientizând oportunitatea obținerii unor venituri suplimentare, localnicii se implică în furnizarea de servicii
specifice, apărând o formă incipientă de ofertă turistică (în principal, cazare și alimentație). Turismul generează
entuziasm la nivelul comunității, care începe să se adapteze pentru a-l valorifica optimal (de exemplu, o parte
dintre localnici își schimbă locul de muncă pentru a-și deschide afaceri în domeniu). De asemenea, pentru a
crește atractivitatea și accesibilitatea teritoriului, se solicită autorităților locale să investească în dezvoltarea
infrastructurilor de transport și edilitare. În contextul demarării unor prime acțiuni de promovare, fluxurile de sosiri
se regularizează, iar zona se impune, încetul cu încetul, ca un nou loc turistic în percepția publicului.
3. Dezvoltarea. Această etapă demarează o dată cu investițiile masive în infrastructuri turistice, și marchează
trecerea de la un model de dezvoltare bazat pe resurse locale la unul susținut de investitori din afara zonei –
chiar dacă și afacerile locale se dezvoltă, ele nu pot ține pasul cu afluxul de capital din exterior. Dezvoltatorii
imobiliari creează spații urbane noi, cu destinație turistică, construind „cartiere de hoteluri” cu zone comerciale și
de agrement adiacente. În paralel, administrația publică amenajează atracțiile naturale și culturale specifice zonei
și creează unele noi. Ritmul de schimbare este unul foarte rapid, destinația reconfigurându-se de la un an la altul;
schimbările sunt imediate și vizibile cu ochiul liber - peisajul se modifică substanțial, prin apariția unor enclave
turistice de mari dimensiuni, comunitatea își mută centrul de gravitație în apropierea atracțiilor nou create sau
(re)amenajate, profilul economiei locale se schimbă și se pliază pe turism. Ofertele zonei sunt tot mai prezente în
cataloagele agențiilor de turism, iar promovarea susținută marchează impunerea locației ca destinație la modă,
ceea ce face ca numărul de turiști să egaleze sau chiar să depășească populația locală.
4. Consolidarea. În această fază, dezvoltarea turismului începe să încetinească – zona a devenit aglomerată, iar
piața se stabilizează atât la nivelul ofertei, cât și la nivelul cererii. Astfel, la nivelul ofertei asistăm la un număr tot
mai mic de investiții noi. Aceste bariere țin de concurența acerbă existentă la destinație, precum și de creșterea
costurilor aferente noilor investiții (în contextul exploziei prețului terenurilor încă disponibile în zone atractive). În
acest context, etapa de consolidare se caracterizează prin niveluri ridicate de ocupare a structurilor de primire
existente. Chiar dacă efectiv numărul de turiști crește în continuare, ritmul de creștere scade. În paralel, asistăm
la mutații structurale profunde atât la nivelul ofertei, cât și la nivelul cererii. La nivelul ofertei, scena e dominată
acum de reprezentanți ai diverselor francize internaționale – care fie și-au deschis propriile afaceri în zonă, fie au
atras în lanțurile lor afaceri deja existente. Aceștia angajează personal sezonier din afara zonei și încorporează,
între zidurile enclavelor turistice nou create, o gamă completă de servicii, prin care concurează, în mod direct,
micii prestatori locali. La nivelul cererii, turistul explorator a fost înlocuit de turistul de masă, consumator al unor
78 Butler, R. W., The Concept of a Tourist Area Cycle of Evolution: Implications for Management of Resources, Chpt. 1 -
The tourism Area Life Cycle. Applications and modifications, Channel View Publications, 2006; Butler, R. W., The Origins
of the Tourism Area Life Cycle, Chpt. 2 - The tourism Area Life Cycle. Applications and modifications, Channel View
Publications, 2006; Butler, R. W., Tourism Area Life Cycle, Contemporary Tourism Reviews, Goodfellow Publishers
Limited, 2011
33
produse all-inclusive standardizate, izolat într-o realitate „turistică”, cu tot mai puține tangențe cu comunitatea
locală. În acest context, în ciuda faptului că autoritățile investesc semnificativ în campanii de marketing și vânzări
pentru a extinde sezonul, dezvoltarea turismului generează o opoziție crescândă în rândul comunității, mai ales în
rândul celor care nu beneficiază de pe urma efectelor sale pozitive, ci sunt afectați negativ (creșterea prețurilor,
acces mai restrâns al populației la resursele turistice locale – de exemplu plaja etc.)
5. Stagnarea. Etapa de stagnare apare în momentul în care destinația nu mai atrage turiști noi (de exemplu,
datorită aglomerației). Lipsa investițiilor face ca, în această etapă, veniturile să provină prioritar de la o bază de
turiști loiali și din organizarea de evenimente, ceea ce implică eforturi mari pentru asigurarea unui grad de
ocupare constant. În această etapă zona și-a atins capacitatea de susținere. Etapa de stagnare poate fi urmată
de două scenarii alternative: declinul sau, respectiv, restart-ul.
6(a). Declinul. Zona nu mai poate concura cu alte destinații, mai noi și mai la modă. Numărul de turiști scade,
zona fiind frecventată acum doar de turiști de week-end și de vizitatori. Marea majoritate a investitorilor sunt pe
picior de plecare, scoțând la vânzare proprietăți hoteliere la prețuri mici, doar puține structuri de primire rămânând
funcționale. Localnicii preiau din nou controlul, achiziționând o parte din aceste proprietăți și reconvertindu-le în
spații fără destinație turistică (blocuri de locuințe, clădiri de birouri etc.). O parte din proprietățile care nu își
găsesc cumpărători intră în conservare sau în ruină, reducând și mai mult atractivitatea destinației.
6(b). Restart-ul. Acest restart se poate realiza doar în contextul regândirii spațiale a destinației (care permite
depășirea, în acest fel, a problemelor ridicate de capacitatea de susținere) și ca urmare a unei schimbări radicale
a atracțiilor turistice existente - prin construirea de noi atracții (de exemplu, parcuri de distracții) sau prin
valorificarea unor resurse naturale ignorate până atunci, care permit combaterea efectelor sezonalității.
Parcurgerea fiecărei etape necesită, de la caz la caz, o durată diferită. Uneori, procesul se oprește în primele
sale etape (cazul destinațiilor turistice care nu devin puncte pe harta turismului de masă), rămânând locații
privilegiate pentru un turism de nișă de mică amploare. Alteori, parcurgerea etapelor se face în ritm accelerat.
Fiecărei destinații îi revine sarcina de a-și planifica în mod strategic dezvoltarea, în așa fel încât turismul să fie un
sector sustenabil pe termen lung, cu efecte pozitive de durată asupra comunității.
Figură: Modelul ciclului de viață al destinațiilor turistice79
79 Butler, R. W., 2006, op. cit.
34
5. Efectele turismului
Dezvoltarea turismului are o serie de consecințe economice, sociale și de mediu, aceste efecte putând fi atât
pozitive, cât și negative. Dezvoltarea activității turistice în cadrul destinațiilor trebuie gestionată în așa fel încât să
asigure creștere economică, progres social și protejarea mediului, pe termen lung, în condiții de
durabilitate.
Conform Organizației Mondiale a Turismului, turismul durabil este ”turismul care ține cont atât de impactul său
economic, social și de mediu actual, cât și de impactul său viitor.”80 Astfel, o dezvoltare durabilă a turismului este
una care ia în considerare două categorii de factori limitativi: temporali și, respectiv, teritoriali. Factorii temporali
se referă la limitele impuse de imperativul echității inter-generaționale; astfel, nu doar generațiile actuale, ci și
cele viitoare trebuie să se poată bucura de bunăstare economică, echitate socială și de mediul natural. Pe de altă
parte, factorii teritoriali se referă la limitele impuse dezvoltării turistice de capacitatea de susținere a teritoriului;
din acest punct de vedere, dezvoltarea durabilă este una gândită, implementată și monitorizată respectând
indicatorii care definesc capacitatea de susținere a teritoriului, în limitele acesteia. Încadrarea în limitele
menționate anterior presupune o foarte bună înțelegere a efectelor turismului asupra economiei, comunității și a
mediului natural, atât a celor pozitive, cât și a celor negative, atât a celor actuale, cât și a celor potențiale,
viitoare.
5.1 Efectele economice ale turismului

Din punctul de vedere al impactului pe care turismul îl are asupra economiei, literatura de specialitate81 a
identificat existența a trei abordări:
• subevaluarea locului și rolului turismului în economie, considerându-se nesemnificativă contribuția
turismului la dezvoltarea economică;
• supraevaluarea locului și rolului turismului în cadrul economiei, considerându-se că turismul este cea
mai importantă ramură economică și singura capabilă de a asigura o revigorare economică și/sau o
dezvoltare economică durabilă;
• abordarea realistă – conform căreia turismul este o componentă importantă a sectorului terțiar al
economiei, având efecte semnificative asupra economiei și asigurând o dezvoltare economică durabilă
numai prin sinergie cu celelalte sectoare economice.
A. Efecte economice pozitive
Efecte asupra balanței comerciale și balanței de plăți
Balanța comercială reprezintă un instrument de raportare și analiză la nivel macroeconomic în cadrul căruia se
înregistrează importurile și exporturile unei economii, în valoare totală și, respectiv, pe grupe de mărfuri. În
general, balanța comercială a unui stat este cel mai bine caracterizată prin soldul acesteia, adică prin diferența
dintre valoarea exporturilor și cea a importurilor. Din acest punct de vedere, balanța comercială a unui stat poate
fi: excedentară/pozitivă/activă (valoarea exporturilor o depășește pe cea a importurilor), deficitară/negativă/pasivă
(valoarea importurilor o depășește pe cea a exporturilor) sau echilibrată (caz în care valoarea importurilor este
relativ egală cu cea a exporturilor).
Balanța de plăți reprezintă un alt instrument de raportare și analiză la nivel macroeconomic în cadrul căruia se
înregistrează intrările și ieșirile de fluxuri financiare dintr-o economie (încasările și plățile efectuate de o țară, în
urma relațiilor sale cu alte țări). La fel ca și în cazul balanței comerciale, balanța de plăți poate fi, la rândul ei:
excedentară/pozitivă/activă (intrările/încasările sunt mai mari decât ieșirile/plățile), deficitară/ negativă/pasivă
(intrările/încasările sunt mai mici decât ieșirile/plățile) sau echilibrată.
80 World Tourism Organization, Sustainable Development of Touris, http://sdt.unwto.org/content/about-us-5

81 Postelnicu, Gh., Turism internațional, Ed. Risoprint, 2006
35
Activitatea turistică, privită din punctul de vedere al unei anumite țări, poate genera importuri și, respectiv,
exporturi, prin intermediul turismului internațional. Astfel, sunt generate exporturi prin intermediul turismului
receptor (aici intrând cheltuielile realizate de nerezidenți/străini în timpul vizitării țării respective) și, respectiv,
importuri, prin intermediul turismului emitor, aici fiind incluse cheltuielile realizate de rezidenții țării respective pe
parcursul vizitelor realizate în alte țări. Forma de turism care are un efect pozitiv asupra balanței comerciale și de
plăți este turismul receptor (acesta generând exporturi), în timp ce turismul emitor (care generează importuri) are,
per ansamblu, un efect negativ asupra balanței comerciale și de plăți.
Totuși, lucrurile trebuie nuanțate: astfel, chiar dacă turismul receptor generează exporturi (încasări provenite de la
nerezidenții care vizitează țara), el poate genera și o serie de importuri (cheltuieli realizate de către agenții
economici din sectorul turistic din țară pentru achiziția de bunuri din alte țări necesare prestării serviciilor – de
exemplu, achiziția de mobilier și produse electronice și electrocasnice pentru dotarea camerelor de hotel);
totodată, chiar dacă turismul emitor generează importuri (cheltuieli realizate de rezidenții care vizitează alte țări),
el poate genera și o unele exporturi (cheltuieli realizate de către agenții economici din sectorul turistic din țările
vizitate pentru achiziția de bunuri din țara care emite turiști, bunuri necesare prestării serviciilor). Se poate însă
considera că valoarea exporturilor generate de turismul receptor este, în general, semnificativ mai mare
comparativ cu valoarea importurilor necesare servirii turiștilor (la fel cum valoarea importurilor generate de
turismul emitor este, în general, semnificativ mai mare comparativ cu valoarea exporturilor generate).
Din punct de vedere tehnic, intrările/încasările din cadrul balanței de plăți sunt înregistrate într-o secțiune intitulată
”Credit”, iar ieșirile/plățile într-o secțiune denumită ”Debit”. În cadrul balanței de plăți, fluxurile financiare
determinate de către turismul internațional se regăsesc în rubrica ”Contul curent”, în cadrul secțiunii ”Bunuri și
servicii”, în subsecțiunea ”Servicii”, sub denumirea ”Turism-călătorii” (vezi tabelul de mai jos). În acest caz,
valoarea din secțiunea ”Credit” reprezintă încasările de la nerezidenții (străinii) care vizitează țara respectivă, în
timp ce valoarea din secțiunea ”Debit” reprezintă cheltuielile rezidenților efectuate în cadrul călătoriilor externe.
De exemplu, conform balanței de plăți a României, volumul cheltuielilor turistice efectuate de către străini în
România, în 2016, s-a ridicat la 1,57 miliarde euro, în timp ce românii au cheltuit în străinătate, în același an, în
scop turistic, 1,93 miliarde euro. Astfel, contul ”Turism-călătorii” a înregistrat un deficit de 362 milioane euro în
2016, România fiind mai degrabă o țară emițătoare decât receptoare de turiști în anul considerat. Astfel, se poate
spune că turismul internațional al României a avut un efect negativ asupra balanței comerciale și de plăți în 2016.
2011 2016
Componente (milioane euro)
Credit Debit Sold Credit Debit Sold
Contul curent (A+B+C) 59517 65455 -5938 78035 81533 -3498
(A) Bunuri și servicii: 45274 52683 -7409 78035 81533 -3498
Bunuri 45274 52683 -7409 52170 61424 -9254
Servicii: 7253 6913 340 18007 10284 7723
Transport 2227 1344 883 5537 1915 3622
Turism - călătorii 1019 1408 -389 1568 1930 -362
Alte servicii 4007 4161 -154 10902 6439 4463
(B) Venituri primare 1274 3481 -2207 2820 7287 -4467
(C) Transferuri curente / Venituri secundare 5716 2378 3338 5038 2538 2500
Tabel: Secțiunea ”Contul curent” din balanța de plăți a României aferentă anilor 2011 și 201682
Evident, în cazul în care cheltuielile turistice realizate de către nerezidenți (străini) pe parcursul vizitării unei țări
(ca formă de export) sunt mai mari decât cheltuielile turistice ale rezidenților aceluiași stat în timpul vizitelor în
străinătate (ca formă de import), turismul internațional al țării respective, în ansamblul său, are un efect pozitiv,
82 http://www.bnr.ro/Balanta-de-plati-4029.aspx
36
benefic asupra balanței comerciale și asupra balanței de plăți a țării. Un asemenea efect se poate vedea în cazul
unor state ale Uniunii Europene pentru care turismul este o sursă semnificativă de exporturi (de exemplu: Austria,
Cipru, Grecia, Portugalia, Spania sau Turcia).
Pentru a reflecta efectul turismului asupra balanței comerciale și de plăți a unei țări, se pot utiliza indicatori
precum83:
✓ Aportul net valutar = V – C – I, unde V reprezintă încasările din partea turiștilor internaționali
(exprimate în valută), C desemnează cheltuielile rezidenților efectuate cu ocazia călătoriilor în
străinătate (exprimate în valută), iar I cuantifică importurile de diverse bunuri și servicii din străinătate (în
valută), realizate de către țara în cauză pentru a asigura prestarea în condiții corespunzătoare a
serviciilor turistice către turiștii internaționali.
✓ Rata aportului net valutar = Aportul net valutar / V , unde semnificația termenilor este similară cu a
celor anterior descriși, indicatorul obținut fiind exprimat, de regulă, în procente.
✓ Cursul de revenire = Ch / V, unde Ch reprezintă cheltuielile (exprimate în moneda națională a statului
analizat) realizate de către o țară pentru prestarea serviciilor turistice către turiștii internaționali, iar V
măsoară încasările din partea turiștilor internaționali (exprimate în valută). Practic, cursul de revenire
reflectă cheltuiala internă, în monedă națională, realizată pentru încasarea unei unități valutare din
activitatea de turism. Situația urmărită la nivel macroeconomic este realizarea unui curs de revenire cât
mai mic sau, în orice caz, un curs de revenire inferior cursului de schimb de pe piața valutară.
Exemplu fictiv: România a înregistrat într-un an încasări din partea turiștilor internaționali de 800 milioane euro, în timp ce
cheltuielile rezidenților efectuate cu ocazia călătoriilor în străinătate au totalizat 750 milioane de euro. Pentru a asigura
prestarea în condiții corespunzătoare a serviciilor turistice către turiștii internaționali, organizațiile din sectorul turistic au fost
nevoite să importe bunuri și servicii în valoare de 60 milioane de euro (mobilier și produse electronice și electrocasnice din
import necesare pentru dotarea unităților de cazare, diverse materii prime necesare pentru diverse preparate, servicii de
promovare realizate de către firme străine în rândul potențialilor turiști etc.). Pe lângă importuri, pentru a asigura prestarea în
condiții corespunzătoare a serviciilor turistice către turiștii internaționali, au mai fost necesare și o serie de alte cheltuieli cu
bunuri și servicii achiziționate din interiorul țării (materii prime, dotări, diverse servicii de organizare și vânzare etc.), toate
ridicându-se la valoarea de 3000 milioane de lei. Cursul de schimb mediu pe piața valutară în anul analizat a fost de 4
lei/euro.
Aportul net valutar = V – C – I = 800 – 750 – 60 = -10 milioane euro

Rata aportului net valutar = Aportul net valutar / V = -10/800 = -0,0125 (-1,25%)
Prin urmare, chiar dacă soldul contului curent al balanței de plăți la secțiunea ”Turism-călătorii” a fost pozitiv (800-750=50
milioane euro), aportul net valutar și rata acestuia au fost negative, deoarece agenții economici din sectorul turistic al țării au
fost nevoiți să recurgă la prea multe importuri pentru prestarea serviciilor lor către turiștii internaționali.
Pentru a calcula cursul de revenire, este necesară exprimarea cheltuielilor realizate pentru prestarea serviciilor turistice către
turiștii internaționali în monedă națională: Ch = 60 milioane euro x 4 lei/euro + 3000 milioane lei = 3240 milioane lei
Prin urmare: Cursul de revenire = Ch / V = 3240 mil. lei / 800 mil. euro = 4,05 lei/euro
Cu o valoare superioară cursului de schimb al pieței valutare (4,05 versus 4 lei/euro), putem spune că cursul de revenire a
fost dezavantajos pentru sectorul turistic național în anul analizat.
În concluzie, din perspectivă macroeconomică, se poate considera că turismul poate avea un rol stabilizator
asupra exporturilor, mai ales atunci sezonalitatea turistică nu este pronunțată. Chiar și fluctuațiile posibile în
activitatea turistică (ca urmare a sezonalității sau a altor factori), deși, în general, resimțite în mod negativ, au și
efecte economice pozitive – astfel, încasările din turism, atunci când fluctuează, vor fi mai degrabă economisite
decât consumate. În acest fel, cresc resursele disponibile pentru investiții, existând posibilitatea scăderii costului
de finanțare. În plus, încasările din turism vor reduce presiunea asupra deprecierii monedelor naționale,
compensând ieșirile de valută pentru importuri. În fine, încasările din turism pot fi folosite pentru a achiziționa
bunuri de capital de pe piețele externe.
83 Postelnicu, Gh., 2006, op. cit.
37
Efecte de stimulare a economiei în ansamblu
Turismul, ca ramură a sectorului economic terțiar, are un caracter de interferență între domenii și sectoare,
deoarece, în sectorul turistic, se utilizează, pe lângă produse și servicii specifice ramurilor/activităților turistice, și
produse și servicii ale altor ramuri/activități economice. Astfel, turismul are efecte pozitive asupra economiei în
ansamblu în două sensuri: contribuie la apariția și dezvoltarea unor noi activități economice specifice (agrement,
transport pe cablu, producția de artizanat etc.) și, respectiv, asigură creșterea volumului de activitate în cadrul
unor ramuri economice existente (agricultură, industrie alimentară, construcții, transporturi, servicii culturale etc.).
În general, pot fi identificate trei tipuri de efecte pozitive pe care dezvoltarea turismului le are asupra economiei84:
(1) Efecte directe. Acestea se referă la impactul economic pozitiv pe care îl are creșterea cheltuielilor turiștilor
asupra veniturilor organizațiilor turistice care îi deservesc (fie ele restaurante, hoteluri, companii de transport,
parcuri de distracții sau comercianți de suveniruri). De exemplu, sosirea unui număr mai mare de turiști într-o
destinație va genera vânzări suplimentare pentru restaurantele din zonă.
(2) Efecte indirecte. Aceste tipuri de efecte se referă la impactul economic pozitiv pe care îl are creșterea
cheltuielilor organizațiilor turistice asupra altor ramuri ale economiei. În acest sens, putem vorbi despre un
efect “în cascadă” al veniturilor din turism, acestea fiind folosite pentru:
a. achitarea obligațiilor față de furnizori, legate de comenzile curente sau de investiții (produse
alimentare, nealimentare, energie, echipamente, diverse servicii etc.); la rândul lor, pentru a
satisface noile comenzi, acești furnizori vor emite, fiecare în parte, comenzi către proprii lor furnizori
(de exemplu: un restaurant se va aproviziona lansând comenzi de băuturi către comercianți; la
rândul lor, comercianții vor comanda băuturile de la producători; la rândul lor, producătorii vor
comanda cantități suplimentare de materii prime ş.a.m.d.);
b. plata datoriilor către stat; la rândul său, statul va putea investi în infrastructura generală, în
menținerea și dezvoltarea potențialului turistic etc.
(3) Efecte induse. O parte din banii primiți de la turiști nu sunt direcționați către furnizori, ci sunt folosiți pentru a
plăti salarii (angajaților) sau dividende (acționarilor/asociaților). Aceste sume reprezintă venituri care, la
rândul lor, se întorc în economie sub forma cheltuielilor de consum ale gospodăriilor. Astfel, turistul nu dă de
lucru doar angajaților unui hotel, ci și brutarilor de la care angajații respectivului hotel își cumpără pâinea,
producătorilor de confecții de la care directorul hotelului își achiziționează un nou costum etc. Toate aceste
persoane (angajații și proprietarii hotelului, brutăriei, croitoriei etc.) cheltuiesc veniturile suplimentare primite
ca urmare a sosirii turiștilor în zonă, generând astfel efectele induse ale turismului.
Impactul economic total al turismului va fi dat de suma efectelor directe, indirecte și induse. Într-o formă
cuantificabilă, din punctul de vedere al stimulării economiei în ansamblu, acest impact se va concretiza într-o
creștere a Produsului Intern Brut (PIB). De exemplu, în 2011, turismul a contribuit în mod direct cu 1,4% la PIB-ul
României, comparativ cu contribuția directă a turismului de 2,9% la PIB-ul UE. Totodată, dacă analizăm
contribuția totală a turismului (efecte directe + indirecte + induse) la formarea PIB-ului, remarcăm faptul că în
România contribuția totală a fost de 4,5%, comparativ cu 7,9% la nivelul tuturor țărilor UE.
Figură: Efectele turismului asupra economiei României și UE în 2011 și 2016 (procente din PIB)85
84 Vanhove, N., 2005, op. cit.; Stynes, D.J., Economic Impacts of Tourism, 1999
38
În general, efectul multiplicator al turismului asupra economiei poate fi exprimat prin coeficientul multiplicator
al turismului (KT), care se poate calcula astfel86:
Efecte directe + indirecte + induse

KT =
Efecte directe
De exemplu, ținând cont de informațiile cuprinse în graficul anterior, avem următoarele valori ale coeficientului
multiplicator al turismului pentru România și, respectiv, UE, pentru anul 2011:
➢ KT (România) = (1,4 + 2,2 + 0,9) / 1,4 = 3,21
➢ KT (UE) = (2,9 + 3,5 + 1,5) / 2,9 = 2,72
Coeficienții anteriori pot fi interpretați în felul următor:

➢ fiecare leu cheltuit în plus de către un turist în România în 2011 a generat o valoare adăugată în
economia României de 3,21 lei;
➢ fiecare euro cheltuit în plus de către un turist în UE în 2011 a generat o valoare adăugată în economia
UE de 2,72 euro.
De altfel, s-a demonstrat că o creștere a numărului de turiști are un efect pozitiv asupra creșterii economice în
țările cu venituri mici și medii pe cap de locuitor, în timp ce în țările cu venituri mari pe cap de locuitor efectele
creșterii numărului de turiști sunt mult mai reduse87. Această idee, conform căreia efectul multiplicator al
turismului asupra creșterii economice este mai sesizabil în țările în curs de dezvoltare, comparativ cu țările
dezvoltate, este susținută și de către cele mai importante organizații internaționale de profil. Practic, coeficienții
multiplicatori ai turismului calculați pentru România și, respectiv, UE, în 2011, demonstrează efectul multiplicator
mai sesizabil al turismului în România (țară în curs de dezvoltare), comparativ cu UE (grup de țări care, per
ansamblu, reprezintă o economie dezvoltată).
Efecte asupra creșterii veniturilor bugetare
Principalele mijloace prin care turismul poate contribui la sporirea veniturilor bugetare ale administrațiilor sunt:
- impozitul pe profitul firmelor din industria turistică;
- impozitul pe venitul persoanelor care lucrează în industria turistică sau care câștigă dividende din turism;
- taxa pe valoare adăugată (T.V.A.) aplicată produselor și serviciilor achiziționate de către turiști;
- accizele aplicate produselor achiziționate de către turiști precum benzina, țigările, produsele de lux etc.;
- taxe specifice sectorului (taxa hotelieră, taxe de aeroport, taxe de drum, taxe de acces etc.).
Este extrem de important ca toate taxele și impozitele menționate anterior să fie dimensionate cu atenție astfel
încât să nu descurajeze cererea turistică, dar nici să nu genereze suprasolicitarea resurselor turistice prin
stimularea peste măsură a cererii turistice.
Efecte de redistribuire a veniturilor
Aceste efecte se explică prin faptul că un turist cheltuiește într-un loc (stat, regiune, localitate) sume câștigate, în
prealabil, în alt loc, redistribuind, astfel, veniturile între teritorii. În plus, fiind o importantă sursă de venituri la
bugetul de stat, turismul ajută administrațiile locale să deplaseze povara fiscală asupra nerezidenților.88
De exemplu, volumul mare al veniturilor rezultate din impozitarea turismului este unul dintre motivele pentru care
în anumite destinații turistice (de exemplu, Florida) localnicii sunt scutiți de anumite impozite sau taxe.
85 WTTC, Travel & Tourism Economic Impact. Romania, 2012 & 2017
86 Postelnicu, Gh., 2006, op. cit.; Minciu, R., 2005, op. cit.; Stynes, D.J., 1999, op.cit.
87 Eugenio-Martin, J.L., Morales, N.M., Scarpa, R., Tourism and Economic Growth in Latin American Countries: A Panel
Data Approach, Natural Resource Management, 2004

88 Kotler, P., Haider, D., Rein, I., Marketingul locurilor, Ed. Teora, 2001
39
Efecte de creștere a gradului de ocupare a forței de muncă
Pe lângă impactul semnificativ asupra creșterii economice, turismul, prin natura sa bazată pe utilizarea intensivă
a resursei umane, are și un impact semnificativ asupra pieței forței de muncă, impact care poate fi decelat la cel
puțin următoarele niveluri:
- comparativ cu alte sectoare, turismul reprezintă un sector cu un număr mare de angajați pe o unitate
monetară încasată (utilizare intensivă a forței de muncă); ca urmare a acestui aspect, în multe regiuni
turismul a fost văzut ca o modalitate de a reduce nivelul șomajului89;
- turismul oferă oportunități de angajare unui număr mare de persoane cu diferite niveluri de calificare și
specializare, facilitând, în acest fel, accesul pe piața muncii a unei categorii foarte diversificate de
persoane, inclusiv a celor din grupurile defavorizate.
Operaționalizarea impactului pe care turismul îl are asupra forței de muncă se poate realiza folosind o serie de
indicatori precum:
➢ Indicatorul importanței turismului la crearea locurilor de muncă măsoară contribuția turismului la
ocuparea forței de muncă. Se determină ca raport între numărul persoanelor angajate în turism și
numărul total al persoanelor angajate în economie.
➢ Indicatorul utilizării temporare a forței de muncă în turism estimează gradul de sezonalitate al
locurilor de muncă în turism. Se calculează ca raport între numărul locurilor de muncă provizorii
(sezoniere) disponibile în turism și numărul locurilor de muncă permanente în turism.
➢ Indicatorii repartiției forței de muncă în turism descriu structura forței de muncă angajată în turism pe
principalele tipuri de unități: hoteluri, restaurante și alte unități turistice. Se calculează ca raport între
numărul de persoane angajate în hoteluri/restaurante/alte unități turistice și, respectiv, numărul total de
persoane angajate în turism.
➢ Indicatori ai volumului, structurii și evoluției în timp a forței de muncă pe categorii (socio-
profesionale, sex, vârstă etc.).
➢ Indicatori ai eficienței de utilizare a timpului de lucru care exprimă, de exemplu, valoarea încasărilor
pe angajat, numărul anual de înnoptări pe angajat etc.
Efecte de creștere a productivității muncii
Efectele pozitive ale turismului se pot manifesta la nivelul întregii resurse umane, nu doar la nivelul celei angajate
în turism.
Astfel, prin efectul de recreere, turismul poate genera creșterea productivității muncii în toate ramurile și la toate
nivelurile (productivitate anuală, zilnică, orară) oamenii în general muncind mai eficient dacă se odihnesc suficient
și dacă perioadele de concediu sunt petrecute în manieră mobilă, călătorind în scop turistic.
Totodată, prin efectele turismului de sănătate se reduc duratele concediilor de boală, fapt care la rândul său
generează o creștere a productivității anuale.
B. Efecte economice negative
Efectul inflaționist al turismului
În locurile turistice consacrate, aglomerate de vizitatori, turismul concentrează în același spațiu și la același
moment un număr ridicat de purtători ai cererii de bunuri și servicii, dintre care mulți dispun și de o putere de
cumpărare mult peste nivelul celei a localnicilor. Astfel, oriunde în lume și în orice domeniu economic în care
există o presiune ridicată din partea cererii, există și o reacție imediată a ofertanților – creșterea prețurilor. Ca
atare, un efect colateral al turismului îl reprezintă inflația. Astfel, mai ales în plin sezon turistic, stațiunile turistice
se confruntă cu prețuri mai mari decât în alte localități vecine, pentru marea majoritate a produselor (inclusiv
pentru cele consumate de către localnici).
89 Bull, A., The Economics of Travel and Tourism, Pitman Publishing, 1992
40
Acest efect inflaționist al turismului este însă relativ90:

- pe de o parte, creșterea prețurilor afectează, cu precădere, o gamă redusă de produse, care prezintă
interes deosebit pentru turiști, dar nu neapărat și pentru localnici – de exemplu, suveniruri,
îmbrăcăminte specifică zonei, luarea mesei la restaurant, produse cosmetice adecvate sezonului etc.;
- chiar și atunci când se extinde și asupra unor produse de larg consum, creșterea prețurilor este limitată
în spațiu ca urmare a concentrării cererii turistice în anumite zone (străzi) ale destinației, fiind astfel
posibilă atenuarea impactului asupra localnicilor prin opțiunea lor de a-și face cumpărăturile din alte
magazine, situate în afara zonelor comerciale destinate vizitatorilor;
- un exemplu particular adus în discuție aici îl reprezintă creșterea prețurilor la terenurile și clădirile din
destinațiile turistice; dezvoltarea turismului va determina o creștere a cererii pentru terenuri și case din
partea unor vizitatori (care intenționează să aibă aici reședințe secundare) și, implicit, o creștere a
prețurilor acestora. Acest efect poate fi considerat unul benefic (creșterea valorii proprietăților deținute),
însă nu trebuie uitat faptul că aceste creșteri de preț reduc șansele tinerilor localnici de a-și întemeia
propria gospodărie în zonă, în afara reședinței părinților.
Din punct de vedere metodologic, trebuie precizat că inflația se măsoară în majoritatea țărilor cu ajutorul indicelui
prețurilor de consum, indice al prețurilor care se calculează pe baza evoluției prețurilor unui coș de bunuri
reprezentativ. Folosirea acestei metodologii de calcul în cazul destinațiilor turistice este doar aproximativă
deoarece nu reușește să evidențieze toate aceste efecte negative prezentate anterior. Două sunt motivele care
duc la apariția acestei situații. Pe de o parte, structura coșului de consum al unei persoane aflată în vacanță nu
corespunde cu structura coșului de consum al aceleiași persoane din restul timpului. Pe de altă parte, indicele
prețurilor de consum nu include evoluția prețurilor la bunurile imobiliare, fapt pentru care, modificările survenite în
prețurile terenurilor și clădirilor nu vor fi evidențiate.
Efecte economice negative privind locurile de muncă
În general, salariul mediu al personalului din turism este inferior salariului mediu din alte sectoare economice,
deseori situându-se aproape de nivelul salariilor minime naționale, o mare parte a veniturilor acestui personal
provenind din așa numitele „bacșișuri”. Aceste „bacșișuri” prezintă un dezavantaj major din punct de vedere
economic, prin prisma faptului că, de cele mai multe ori, nu sunt evidențiate sau declarate oficial și nu generează
creștere de PIB, de venituri bugetare etc., ci alimentează în schimb economia „subterană”.
Literatura de specialitate evidențiază o serie de motive pentru care salariul mediu este mic în acest domeniu91:
- angajarea, în organizațiile turistice, cu predilecție a unor categorii de persoane ale căror pretenții
salariale sunt scăzute – persoane slab calificate sau calificate parțial (de exemplu, studenți aflați la
primul loc de muncă), muncitori sezonieri și temporari (adesea migratori, provenind din zone sărace),
persoane angajate part-time 92;
- lipsa unor alternative de angajare reale în destinațiile turistice, ceea ce face ca oferta de locuri de muncă
să fie (mult) inferioară cererii – și, de aici, o scădere pe măsură a salariilor;
- lipsa unei mișcări sindicale autentice în acest sector.
În plus, datorită faptului că cererea și oferta turistică presupun concentrarea activității turistice în anumite zone
geografice, la nivelul unei țări poate să apară fenomenul de migrație a forței de muncă spre destinațiile turistice,
creând, astfel, un deficit de forță de muncă în celelalte zone93. De obicei, acest flux migrator este orientat dinspre
orașe și sate spre zonele de litoral sau munte, doar în puține cazuri turismul rural sau din orașe reușind să
tempereze această tendință. În consecință, creșterea ofertei de forță de muncă în destinațiile turistice a
reprezentat o cauză a menținerii salariilor din acest domeniu la un nivel scăzut (în general).
90 Vanhove, N., Mass Tourism: Benefits and Costs – capitol în lucrarea Tourism, Development and Growth: The Challenge
of Sustainability, avându-i ca editori pe Pigram, J. J., Wahab, S., Routledge 1997
91 Bull, A., 1992, op. cit.
92 Vanhove, N., 2005, op. cit.
93 OECD, Tourism Trends and Policies, 2010
41
Costurile incidentale
Dincolo de un anumit prag, activitatea turistică produce o serie de efecte negative pentru eliminarea cărora e
nevoie de intervenția serviciilor publice ale comunității. De exemplu, turismul produce un volum mare de deșeuri
menajere, pentru eliminarea cărora e nevoie de intervenția serviciilor de salubritate; de asemenea, începând cu
etapa de consolidare din ciclul de viață al destinației, turismul se bazează pe angajarea de lucrători sezonieri din
afara zonei, ceea ce impune investiții suplimentare din partea comunității pentru asigurarea unor servicii de bază
de calitate tuturor rezidenților: transport în comun, utilități etc.
Cu cât turismul este mai dezvoltat într-o locație, cu atât aceste efecte sunt mai importante și cu atât comunitatea
trebuie să investească mai multe resurse pentru a avea servicii publice performante (prin achiziția de
echipamente și utilaje specializate, consum mai ridicat de combustibili, energie electrică sau a altor materii prime
necesare pentru funcționarea acestor echipamente și utilaje, angajarea de personal suplimentar etc.). Toate
aceste investiții reprezintă pentru comunitate așa numitele costuri incidentale94, în categoria cărora intră, de
exemplu, costurile suplimentare legate de oferirea serviciilor publice de poliție, justiție, pompieri, intervenții în caz
de urgențe medicale, servicii de monitorizare a parcurilor și întreținerea pădurilor etc.
Înțelegerea și identificarea acestor costuri este deosebit de importantă deoarece, în lipsa transferării lor direct
asupra turiștilor, prin taxe și impozite specifice, ele trebuie suportate de către comunitate, lucru care determină
reducerea bunăstarea acesteia.
5.2 Efectele socio-culturale ale turismului

A. Efecte socio-culturale pozitive
Creșterea nivelului de educație
Turismul pune în contact rezidenții cu oameni curioși să afle mai multe despre istoria și cultura locului, ceea ce
stimulează creșterea nivelului de educație atât în cazul vizitatorilor, cât și al localnicilor. Învățarea limbilor străine,
pentru a facilita comunicarea și o mai bună familiarizare a localnicilor cu propria cultură, pentru a putea interpreta
și explica turiștilor elementele specifice întâlnite aici, reprezintă doar câteva dintre beneficiile de acest tip pentru
rezidenți. Pentru turiști vizitele la teatre, muzee, biblioteci, monumente sau alte instituții culturale pot reprezenta o
oportunitate de a-și îmbogăți cunoștințele despre istoria, cultura sau civilizația locală, de a-și exersa abilitățile
lingvistice etc.
Creșterea nivelului de trai al persoanelor sărace/defavorizate
Pe lângă crearea de locuri de muncă, turismul poate contribui în mod direct la creșterea nivelului de trai al
persoanelor sărace/defavorizate („pro-poor tourism”)95, prin implicarea activă a acestora în conceperea și
furnizarea de produse turistice locale. Astfel, persoanele sărace pot fi încurajate să dezvolte o afacere proprie ca
meșteșugari și artizani creatori de suveniruri, prestatori de servicii cu specific local, producători de alimente sau
băuturi naturale etc. De remarcat e că inițiativele de acest tip oferă formare, finanțare și asistență persoanelor
sărace, pentru ca acestea să poată depăși obstacolele ridicate în calea demarării unei afaceri de lipsa accesului
la informație, lipsa capitalului și lipsa cunoștințelor de administrare a afacerilor.
Creșterea calității vieții comunităților
Turismul poate contribui la creșterea calității vieții comunităților din cadrul destinațiilor turistice prin dezvoltarea
infrastructurii de utilități, transport sau energie (de care este nevoie pentru buna funcționare a destinației turistice,
dar de care vor beneficia și locuitorii respectivei zone), precum și prin îmbunătățirea calității și diversificarea
94 Frechtling, D.C., citat în Vanhove, N., 1997, op. cit.

95 Jamieson, W., Poverty Alleviation through Sustainable Tourism Development, 2003
42
ofertei de bunuri și servicii (pentru a asigura satisfacția turiștilor, în zonă va apărea o gamă mult mai diversificată
de bunuri și servicii, adesea la standarde calitative superioare, la care va avea acces și populația locală).
Promovarea toleranței și înțelegerii reciproce între popoare
Turismul contribuie și la promovarea toleranței și înțelegerii reciproce între popoare.96 Marea majoritate a
conflictelor umane sunt generate de teamă, iar teama are la bază, cel mai adesea, ignoranța. Turismul oferă
șansa indivizilor de a cunoaște în mod direct alte culturi și de a intra în contact direct cu oamenii din comunitățile
vizitate - el ne dă șansa de a vedea că și ceilalți sunt, la urma urmei, oameni ca și noi, având aceleași probleme
și griji, bucurii și speranțe. În acest fel, el elimină ignoranța, dă un chip uman unor noțiuni abstracte, cum sunt
cele de “vecini” sau “dușmani”, elimină stereotipurile și face mult mai dificile judecățile pripite de valoare.
Revigorarea unor tradiții aflate în declin
Nu în ultimul rând, turismul asigură revigorarea unor tradiții aflate anterior în declin97. Zonele rurale redescoperă
cultura populară, cu obiceiurile, portul, dansurile și sărbătorile sale, văzând în ea un mijloc de a-și spori
atractivitatea ca destinații turistice și de a îmbogăți experiența turiștilor la destinație. În acest fel, turismul
contribuie la păstrarea diversității și a specificului local într-o lume supusă forțelor globalizării.
B. Efecte socio-culturale negative
Turismul și discriminarea
Turismul este un sector care transpune în tipare ocupaționale discriminările de gen existente la nivelul societății:
- specializarea pe sexe a locurilor de muncă în turism (de exemplu, predominanța bărbaților ca bucătari și a
femeilor ca și cameriste);
- salariile mai mici pentru femei (fie datorită angajării pe posturi mai slab remunerate, fie datorită unor practici
discriminatorii în raport cu bărbații angajați pe posturi similare);
- număr mai mic de ore lucrate de către femei – datorită ocupării unor slujbe sezoniere sau part-time etc.98
Proliferarea kitsch-ului
Tradițiile și ritualurile din viața oricărei comunități au fost create, inițial, dintr-o cu totul altă nevoie și într-un cu
totul alt context decât cel turistic. Așa încât manifestarea lor autentică presupune, adesea, un spațiu și un mod de
desfășurare impropriu prezenței turiștilor. Cu toate acestea, tocmai aceste tradiții și ritualuri reprezintă una dintre
principalele atracții turistice ale unei zone. Ca atare, pentru a putea fi exploatate în scop turistic, ele sunt alterate,
transformându-se din practici vii în practici puse în scenă și, în cele din urmă, în mărfuri vândute turiștilor.
În acest sens, unii autori99 vorbesc despre rolul turismului în crearea de pseudo-evenimente – care pot fi
deosebite de cele reale prin faptul că: vor fi prestate la comandă în schimbul unei sume de bani, vor fi planificate
în funcție de programul turiștilor și nu în funcție de calendarul tradițional al lor și, respectiv, vor păstra o legătură
slabă (ambiguă) cu evenimentul autentic. Un exemplu din România ar fi transformarea unor obiceiuri populare
(de exemplu, jocul urșilor sau jocul caprei de Anul Nou) din momente cu semnificație reală pentru participanți și
audiență în simple spectacole puse în scenă pentru turiști.
Un proces similar are loc și atunci când vine vorba despre suvenirurile turistice, făcându-și astfel apariția pseudo-
artefactele. De exemplu, marea majoritate a tarabelor care aglomerează destinațiile turistice din România au la
vânzare și „costume populare”; însă acestea sunt simple imitații grosiere sau, în cel mai bun caz, variante stilizate
ale costumelor autentice. Motivul principal îl reprezintă dificultatea de a mai găsi costume tradiționale și meșteri
populari capabili să le producă manual, într-o societate românească aflată în plin proces de pierdere a legăturii cu
96 Reisinger Y., International Tourism. Cultures and Behaviour, Elsevier, Oxford, 2009
97 Idem
98 Sinclair, R., Stabler, M., The Economics of Tourism, Routledge, 1997
99 Williams, S. citat în Beech, J., Beech, J., Chadwick, S., The business of Tourism Management, Pearson Education 2006
43
moștenirea sa ancestrală. Ca atare, pentru a asigura un flux continuu de mărfuri la vânzare, se apelează la
soluțiile rapide ale producției de masă, standardizată, ieftină și de o calitate îndoielnică. Deseori, asemenea
produse au o cerere atât de mare, încât devin atractive și pentru producători din alte zone decât destinația
turistică, producători care au avantajul unor costuri cu forța de muncă mai mici, capacitate de producție mare și
lipsa unor constrângeri de calitate și autenticitate (de exemplu, costume populare românești ”Made in China”).
Astfel de produse contrafăcute concurează strict pe variabila preț produsele originale realizate la destinație și,
adesea, se vând mai bine decât acestea din urmă.
Existența acestor pseudo-evenimente și pseudo-artefacte este dăunătoare deoarece100,101:

- există riscul ca, în timp, pseudo-evenimentele și pseudo-artefactele să înlocuiască variantele lor
originare, tradiționale;
- pseudo-evenimentele și pseudo-artefactele comercializate nu mai aparțin și nu mai aduc beneficii
directe comunității locale, ci doar antreprenorilor în turism – ceea ce poate trezi resentimentul
rezidenților, care se simt privați de valorificarea moștenirii lor culturale;
- kitsch-ul are efecte directe asupra vizitatorilor, a căror experiență turistică este denaturată, neavând
posibilitatea să își facă o imagine adevărată despre destinația vizitată sau să își îmbogățească
cunoștințele și nivelul de cultură.
Conflicte interculturale
Specialiștii102 au identificat două mecanisme principale prin care apar sentimentele negative față de turiști în
rândul populației locale: efectul demonstrativ și, respectiv, diferențele interculturale.
Efectul demonstrativ. Pentru localnici, turiștii reprezintă nu doar o sursă de venit, ci și o sursă de comportamente
simbolice menite să afișeze statutul social și bunăstarea. Aceste comportamente sunt observate cu atenție, și, în
unele cazuri, imitate din dorința de a emula succesul financiar. Fără, însă, o situație materială similară cu cea a
turiștilor, aceste comportamente sfârșesc prin a crea un stil de viață nesustenabil și generează frustrare, invidie
sau chiar conflicte deschise cu turiștii. Tinerii, mai ales cei din culturi foarte diferite de cele ale turiștilor, sunt mai
predispuși să adopte comportamentele acestora din urmă. Acest fapt poate genera, pe de o parte, o diviziune a
societății între tinerii „moderniști” și vârstnicii „tradiționaliști”, și/sau, pe de altă parte, migrația tinerilor către zone
în care ar putea găsi stilul de viață sau comportamentul imitat.
Diferențele interculturale. Aceste diferențe sunt inerente și, la o adică, reprezintă una dintre atracțiile care stau la
baza turismului. În unele situații însă, ele sunt exacerbate și devin sursă de conflict, în contexte precum:
- existența unui fundal istoric sensibil, precum în cazul turiștilor provenind dintr-o țară care nu este bine
văzută în comunitatea locală (de exemplu, cazul turiștilor americani în unele țări arabe);
- abuzul de statut din partea turiștilor – pentru localnici poate fi frustrant să vadă cum turiștii se relaxează
în timp cei trebuie să muncească; dacă turiștii sunt percepuți a abuza de statutul lor, atunci
comportamentul lor poate trezi resentimente puternice în rândul populației locale (care nu înțelege
pretențiile „absurde” ale turiștilor și refuză să le dea curs – cazul, de exemplu, al unor solicitări legate de
curățenie în zone având alte standarde culturale sau de viață decât cele ale turiștilor);
- necunoașterea și nesocotirea, cu bună știință, a obiceiurilor și tradițiilor locale de către turiști.
Sentimentele și atitudinea față de turiști în rândul populației locale pot fi analizate prin intermediul unui așa-zis
indice de iritare103. Astfel, aceste sentimente se schimbă în timp, pe măsură ce destinația parcurge etapele
ciclului de viață al destinației turistice:
- În etapa de explorare, sosirea turiștilor generează euforie – turiștii sunt găzduiți acasă la localnici, într-
un mediu familial, ceea ce creează legături strânse și, adesea, prietenii pe viață. Plăcerea de a avea
oaspeți este dublată și de veniturile suplimentare obținute în acest fel de către membrii comunității.
- În faza de implicare, relația turiștilor cu populația locală se răcește, instalându-se, în rândul locuitorilor,
100 Williams, S. citat în Beech, J., Beech, J., Chadwick, S., The business of Tourism Management, Pearson Education 2006
101 Reisinger Y., 2009, op. cit.
102 Idem
103 Ryan, C., Recreational Tourism. Demands and Impacts, Channel View Publications, 2003
44
un sentiment de apatie – numărul tot mai mare de turiști reduce contactele la o relație formală, derulată,
adesea, în contextul instituțional creat de apariția primelor organizații turistice. Astfel, pe de o parte,
„gazda” se transformă în manager/recepționer, iar căldura relației umane este înlocuită cu distanța
impusă de abordarea profesionistă, specifică noului rolului asumat. Pe de altă parte, noua formă
organizată de turism marginalizează, încetul cu încetul, oferta de cazare „la gazde”, reducând numărul
membrilor comunității care se mai bucură, efectiv, de un contact direct cu turiștii.
- O dată cu fazele de dezvoltare și consolidare, apare un sentiment tot mai acut de frustrare în rândul
populației locale, pe măsură ce turismul produce o serie de efecte indezirabile – ca, de exemplu,
blocajele în trafic și lipsa spațiilor de parcare, schimbarea profilului magazinelor de cartier în magazine
de suveniruri și apariția cozilor la produsele de uz curent etc. Nu în ultimul rând, numărul mult mai mare
de turiști decât de localnici are efecte profunde asupra tramei sociale, generând un sentiment de
alienare – localnicii se simt, tot mai mult, invadați în propria casă.
- În fine, în faza de stagnare, frustrarea răbufnește, adesea, în conflicte deschise cu turiștii, ceea ce are
un efect negativ asupra imaginii destinației, accelerând declinul acesteia.
Creșterea infracționalității
Calitatea vieții localnicilor este afectată și de o serie de fenomene negative ce țin de domeniul infracționalității,
care pot acompania dezvoltarea turismului104:
- atacurile teroriste sau răpirile la care se pretează organizații care consideră aceste instrumente
adecvate pentru lupta lor ideologică;
- proliferarea furturilor, tâlhăriilor și a crimelor comise de infractori atrași de numărul turiștilor cu bani;
- pentru unii turiști, vacanța echivalează cu o oportunitate de a ieși în afara constrângerilor vieții curente și
de a căuta senzații noi prin consumul de alcool sau de droguri; în plus, unele destinații se confruntă cu
flagelul turismului sexual și cu fenomenele relaționate de exploatare a femeilor și copiilor, care aruncă o
pată de umbră asupra întregului sector turistic.
McDonaldizarea turismului
Turismul contribuie masiv la globalizarea și la standardizarea excesivă a ofertei de servicii, mai ales în mediul
urban – fenomen denumit de specialiști McDonaldizare a turismului.105 De exemplu, în Napoli turiștii vor regăsi în
zona centrală unități de tip fast-food precum KFC sau McDonald's alături de pizzerii tradiționale, iar în Beijing vor
regăsi cafenele Starbucks în proximitatea Palatului Interzis. Aceste exemple sunt elocvente pentru eroziunea
atracțiilor locale autentice sub influența uniformizatoare a francizelor internaționale.
5.3 Efectele turismului asupra mediului

A. Efecte pozitive asupra mediului
Din acest punct de vedere, turismul contribuie la protejarea biodiversității. O mare parte din speciile aflate în
pragul dispariției plătesc tribut exploatării iraționale și braconajului. În spatele ambelor, însă, stă sărăcia – cea
care împinge localnicii să defrișeze pădurile și să le transforme în pășuni, să pescuiască excesiv sau să vâneze
animalele pentru a le vinde blana sau fildeșul. Distrugerea mediului înconjurător reprezintă singura cale prin care
acești oameni își pot asigura mijloace de subzistență.
Dezvoltarea turismului schimbă radical această situație, deoarece speciile rare ale faunei și florei dobândesc o
valoare economică doar dacă sunt în viață. Transformate în atracții turistice, ele sunt apărate în parcuri și
rezervații – iar comunitățile locale găsesc în turismul ce se dezvoltă în jurul acestora o sursă alternativă de venit.
Astfel, turismul e singurul care poate asigura trecerea de la braconaj la safari sau de la pescuit oceanic la whale
watching (contemplarea balenelor).
104 Reisinger Y., 2009, op. cit.; Mason P., Tourism impacts, planning and management. Butterworth-Heinemann 2003
105 Ritzer, G., McDonaldizarea societății, Comunicare.ro, 2003
45
B. Efecte negative asupra mediului
Din dorința de a aduce turistul cât mai aproape de punctul de atracție în sine, turismul riscă să afecteze negativ
mediul natural. Acest fenomen se poate datora atât organizațiilor turistice și prestatorilor locali de servicii (hoteluri
amplasate în spațiul protejat al unei delte, autobuze cu turiști care tulbură ritmul natural al vieții unor specii
protejate cu blitzurile de rigoare, magazine clandestine de suveniruri oferind turiștilor praf de corn de rinocer etc.),
cât și turiștilor înșiși, mulți fără o cultură ecologică sau civică reală (aceștia iau acasă bucăți de stalactite din
peșteri, își mâzgălesc numele pe zidul unei clădiri de patrimoniu, lasă focuri nesupravegheate sau mormane de
gunoi pe unde campează etc.).
Una dintre cele mai evidente modalități prin care turismul afectează mediul o reprezintă poluarea destinațiilor:
poluarea aerului, poluarea apei, poluarea fonică (zgomot), generarea de deșeuri și depozitarea lor în locuri
neadecvate etc. De exemplu, în croazierele din Caraibe, fiecare turist generează, în medie pe zi, în jur de 3,5 kg
de gunoi menajer, în timp un localnic generează sub 1 kg pe zi, iar în Peru, traseul spre Machu Pichu a fost
denumit ”traseul dozelor Coca-Cola” sau ”traseul hârtiilor igienice” 106.
În același timp, turismul afectează în mod negativ mediul și prin consumul de resurse naturale, în special în
zonele în care aceste resurse sunt, oricum, rare și/sau neregenerabile. De exemplu, dezvoltarea turismului în
orașul-oază Tozeur din Tunisia a generat o creștere substanțială a consumul de apă atât din partea turiștilor, cât
și a unităților turistice (inclusiv pentru întreținerea unui teren de golf în deșert). Pe lângă efectul negativ asupra
producției de smochine – ramura tradițională care susținea economia oazei, acest supraconsum afectează
iremediabil rezervele de apă ale zonei107.
O mișcare dezvoltată începând cu anii 1990 este aceea de orientare a organizațiilor turistice și a destinațiilor
către obținerea de certificări și etichete ecologice, care să ateste impactul lor negativ minimal asupra mediului.
Pe lângă utilitatea lor ca instrumente de marketing, asemenea etichete, prin standardele impuse celor care
doresc să le obțină, stimulează efectiv depunerea de eforturi în direcția reducerii efectelor negative ale turismului
asupra mediului. Pe plan mondial, principalele etichete ecologice sunt: Green Globe, ECEAT și Blue Flag.108
Etichetele ecologice îndeplinesc trei funcții: de stabilire a standardelor, de certificare și de marketing. Pentru a
obține o etichetă ecologică unitățile turistice trebuie să îndeplinească un anumit set de condiții (standardul); odată
primită certificarea, unitatea turistică poate să folosească acea etichetă în activitățile sale de marketing.
Deocamdată însă, puține unități folosesc aceste etichete ca instrument de marketing deoarece există un număr
mare de etichete ecologice (aproximativ 100 la nivel mondial, din care peste 60 sunt în Europa), iar
consumatorului îi este dificil să se identifice cele mai credibile, fiind totodată mult prea scumpe comparativ cu
beneficiile pe care le-ar aduce, având o capacitate limitată de a atrage turiștii, fiind mai puțin cunoscute.
106 Tribe, J., 2012, op. cit

107 Llena, C, Tozeur, ravagée par le tourisme, publicat în Le Monde Diplomatique, Iulie 2004
108 greenglobe.com/, www.eceat.org/ sau www.blueflag.org/
46
6. Factorii de influență ai turismului

Identificarea principalelor variabile care pot avea evoluţii diferite în viitor și care pot influența turismul poate fi
realizată de o manieră sistematică folosind modelul PESTEL, furnizat de literatura de management și marketing.
Astfel, este necesară cunoașterea modului în care tendințele din mediul politic (P), economic (E), socio-cultural
(S), tehnologic (T), natural (E de la ”environment”) şi legislativ (L) influențează dezvoltarea turismului.
6.1 Mediul politic

✓ Regimul politic existent (democrație vs. alte forme de guvernare) - cu cât regimul politic dintr-o țară este
mai democratic, cu atât încrederea turiştilor să viziteze respectiva țară creşte. Aceasta deoarece regimul
democratic se bazează pe domnia legii, ceea ce reduce riscul unor decizii arbitrare şi abuzuri din partea
autorităților. De exemplu, după revoluțiile din lumea arabă (2010-2011), mișcările islamiste au ajuns să
dețină procente semnificative din puterea legislativă a unor state arabe, existând intenții ca stilul de viață tipic
occidental (consumul de alcool, muzica pop, băncile de tip occidental etc.) să fie interzis la nivelul statelor
respective. Toate acestea ar putea aduce atingeri serioase turismului, mai ales că restricțiile ar fi aplicabile și
vizitatorilor109.
✓ Stabilitatea politică - primul efect al tulburărilor politice, al manifestațiilor şi confruntărilor de stradă, al

revoluțiilor şi conflictelor interne este reducerea cererii turistice; aceasta deoarece turiştii se tem să nu cadă
cumva victime colaterale în conflict, să rămână blocați la destinație datorită suspendării curselor aeriene
înspre zona respectivă sau să fie luați ostatici de către beligeranți şi folosiți ca monedă de schimb sau scut
uman. Un caz aparte de tulburări interne este cel al existenței mişcărilor anti-sistem, care recurg la acte
teroriste, răpiri, atacuri armate etc. multe dintre acestea îndreptate direct asupra stațiunilor turistice. Potrivit
unor studii110, atacul de la 11 septembrie 2001 asupra World Trade Center a determinat schimbări în
comportamentul turiștilor privind modalitățile de rezervare, durata vizitei (vizite mai scurte), motivația
călătoriei, acordarea unei atenții mai mari cerințelor de securitate sau creșterea călătoriilor în destinații
apropiate (familiare). De asemenea a provocat schimbări în strategiile agenților de turism, aceștia fiind
obligați să își reducă prețurile sau să practice activități de promovare mai intense.
✓ Schimbări ale priorităților de politică generală sau programele de investiții guvernamentale în turism
sau în promovarea acestuia. Un exemplu relevant în acest sens îl reprezintă politica guvernamentală în
domeniul transporturilor. Turismul românesc a avut şi încă va mai avea de suferit datorită politicilor deficitare
în domeniul construcției de autostrăzi, care să crească accesibilitatea destinațiilor româneşti pentru turiştii
care se deplasează cu automobilul. Pentru a da şi exemple pozitive, putem menționa succesul unor
programe guvernamentale de tipul "Paştele în Bucovina" în atragerea de turişti străini. În categoria
investițiilor mai puțin fericite putem aminti eşecurile pe bandă rulantă în promovarea unui brand de țară
atractiv sau fantomaticul proiect Dracula Park.
✓ Naționalismul şi atitudinea guvernului şi a populației față de țara de proveniență a turiştilor - ca

urmare a evoluțiilor politice recente, turiştii americani, în special, şi occidentali, în general, nu sunt văzuți cu
cei mai buni ochi în unele din țările de pe mapamond. Această situație creşte riscurile de a fi agresați de
către populația locală şi, în general, reduce nivelul de calitate la care vor fi prestate serviciile turistice către
aceste categorii de persoane. În acest context, organizațiile din sistemul turistic trebuie să urmărească foarte
atent evoluțiile de pe scena politică şi climatul general de opinie şi să aibă pregătite din timp scenarii de
acțiune pentru situațiile în care acestea s-ar deteriora (de exemplu, oferirea de trasee de transport
alternative, care ocolesc zonele cuprinse de tulburări sau orientarea către alte segmente de turişti, mai
favorabil percepuți de populația locală). De exemplu, inexistența unor asemenea scenarii pregătite din timp a
amplificat impactul negativ asupra industriei turistice din Tunisia a perioadei de instabilitate ce a urmat
răsturnării regimului autoritar al preşedintelui Ben Ali.
109 ***, Iarna islamistă alungă turiștii din lumea arabă, adevarul.ro, 14 decembrie 2011
110 Tribe, 2004, op. cit.
47
6.2 Mediul economic

✓ Gradul de dezvoltare al sectorului terțiar are un impact major asupra activității turistice datorită faptului că
oferta turistică este formată dintr-o serie de servicii: cazare, alimentație, recreere, divertisment etc. În plus,
intermedierea între cererea și oferta turistică se realizează tot prin intermediul unor servicii realizate de către
tur operatori, agenții de turism sau instituții care promovează sau facilitează activitatea turistică în anumite
destinații. În consecință, dacă sectorul terțiar este deficitar în economie este posibil ca acest aspect să
îngreuneze dezvoltarea ofertei turistice.
✓ Evoluția cursului de schimb. Deprecierea leului în raport cu euro are, pe termen scurt, două efecte
benefice asupra turismului românesc: ieftineşte produsele turistice româneşti pentru turiștii străini (aceeaşi
sumă în euro valorează mai mulți lei) și, respectiv, scumpeşte călătoriile în străinătate pentru turiştii români,
reorientându-i către oferta internă. Un efect opus îl are, desigur, aprecierea monedei naționale în raport cu
valutele străine. Altfel spus, o apreciere a monedei naționale va determina consumatorii autohtoni să
perceapă produsele turistice din străinătate ca fiind mai accesibile, determinând o creștere a consumului
turistic emitor, în timp ce o depreciere a monedei naționale va face ca produsele autohtone să fie percepute
de către străini ca fiind mai accesibile, determinând astfel creșterea consumului turistic receptor. Principala
problemă a deprecierii monedei naționale o reprezintă pericolul amplificării presiunilor inflaționiste. În
consecință, astfel de politici menite să susțină competitivitatea produselor turistice (și a tuturor produselor și
serviciilor în general) pe piețele externe trebuie utilizate cu grijă pentru a nu importa inflație în economie.
Astfel, pe termen lung, deprecierea monedei naționale poate determina creșterea costurilor de operare a
unităților turistice și de ospitalitate (ca urmare a costurilor adiționale pentru produsele importate) și o scădere
a cererii interne pentru servicii turistice ca urmare a scăderii puterii de cumpărare a populației.
✓ Preţul produselor turistice şi evoluția inflației – influenţe asupra cererii turistice. În cazul majorității
produselor turistice, o creștere/scădere a prețului de vânzare a produsului turistic va determina o
scădere/creștere a cantității cerute. Spre exemplu, intrarea pe piața transporturilor aviatice pe ruta România -
Spania a companiilor low-cost a determinat o creștere semnificativă a numărului de persoane care folosesc
avionul pentru a se deplasa între cele două țări, marea majoritate a acestora alegând companiile low-cost în
dauna companiilor de linie. Practica turistică a demonstrat că pot să apară cazuri în care o creștere a prețului
de vânzare să determine o creștere a cererii pentru anumite produse turistice – este vorba despre produsele
considerate a fi „de lux”, produse care sunt percepute ca adresându-se unui segment mai exclusivist de
clienți și care au o calitate mai bună.
Nu este suficient să analizăm doar efectele modificării prețului produsului turistic asupra cantității cerute, ci
trebuie luate în considerare și efectele generate de modificarea prețurilor produselor turistice
substituibile sau complementare. Spre exemplu, trebuie să analizăm ce efect are asupra cererii de servicii
turistice pentru litoralul românesc modificarea prețului unui sejur similar pe litoralul Bulgariei. Dacă
scăderea/creșterea prețurilor la pachetele turistice de pe litoralul Bulgariei va determina scăderea/creșterea
cererii pentru pachetele turistice similare de pe litoralul României atunci putem afirma că cele două pachete
turistice sunt concurente (substituibile) – când este mai ieftin în Bulgaria, turiștii vor prefera să meargă acolo
și nu în România. Un alt exemplu de analiză care poate fi efectuată este cum influențează una dintre
componentele pachetului turistic cererea pentru acel pachet (cazul produselor complementare). Spre
exemplu, ce efect va avea modificarea prețului biletului de avion pe ruta Cluj-Napoca – Barcelona asupra
cererii clujenilor pentru pachetele de tip city-break în Barcelona. Din moment ce costul transportului este
parte componentă a prețului pachetului, orice creștere a costurilor va genera o creștere a prețului, aspect
care determină reducerea cantității cerute. Astfel, creșterea/scăderea prețului va determina o
reducere/creștere a cererii produsului turistic complementar.
Stabilitatea prețurilor (o rată mică a inflației) are efecte pozitive asupra cererii turistice, dat fiind că turiştii şi
organizatorii pot planifica în mod eficace (din timp) şi eficient activitățile implicate şi cheltuielile aferente
(astfel, unii prestatori sunt dispuși să vândă chiar cu mai mult de o jumătate de an înainte pachetul turistic);
în schimb, creşterea generalizată a prețurilor influențează negativ cererea în general, deci implicit cererea
turistică. Astfel, inflația scumpeşte produsele turistice interne pentru turiştii români, erodând, în acelaşi timp,
puterea lor de cumpărare.
48
În acelaşi timp, o rată a inflației mai ridicată în țara receptoare decât în cea emițătoare sau o rată a inflației
mai ridicată decât în țările care oferă produse turistice concurente determină o scădere a competitivității
produselor turistice la export – spre exemplu, dacă rata inflației în România este mai mare decât în Bulgaria,
în timp, prețul produselor turistice românești crește mai repede decât al celor din Bulgaria, devenind astfel
mai puțin competitive atât în fața turiștilor români cât și străini. Inflația mai ridicată va determina, periodic,
creșteri ale costurilor de producție, creșteri care, până la urmă, se vor regăsi în prețul produsului turistic, fapt
care duce la scăderea cantității cerute.
Pe de altă parte, comparând prețurile produselor turistice autohtone cu cele ale concurenților direcți, o rată a
inflației mai mare în interior decât în țările concurente va determina o creștere a cursului real (prețul relativ) al
produsului turistic autohton, adică va determina o scumpire a produselor autohtone față de cele străine
concurente. Spre exemplu, să presupunem că un cetățean italian poate opta pentru unul din două produse
turistice similare (unul pe litoralul românesc și altul pe litoralul bulgar) în schimbul sumei de 450 euro. Dacă
peste un an, rata inflației în România va fi 3%, iar în Bulgaria va fi 5% (în condițiile în care cursul valutar al
leului și levei nu suferă modificări în raport cu euro), pachetul turistic din Bulgaria va fi mai scump decât cel
din România cu 2%.
✓ Preţul produselor turistice şi evoluția inflației – influenţe asupra ofertei turistice. Din perspectiva teoriei
economice, modificarea prețului la care se vinde pe piață un produs turistic va determina o modificarea
(de același sens) a cantității oferite.111
Creșterea prețului la care se vând pe piață anumite produse, ca urmare a unui interes crescut din partea
turiștilor (de exemplu, creșterea prețului pentru pachete turistice având ca destinație o locație în care se
desfășoară o competiție sportivă de amploare – de genul unui Campionat Mondial sau a unei Olimpiade) va
genera o creștere a interesului agențiilor de turism de a oferi acest tip de produse spre vânzare pe piață.
Însă, având în vedere capacitatea fizic limitată a ofertei de servicii de cazare la destinație sau de transport
către destinație, această creștere a numărului de excursii oferite se poate realiza doar până când se atinge
nivelul maxim al capacității de prestare. Altfel spus, modificarea în același sens a cantității oferite în raport cu
prețul pachetului turistic (legea ofertei) se va respecta doar până în momentul în care se atinge gradul de
ocupare maxim. Orice creștere suplimentară peste acest nivel, pe termen scurt, va determina doar creșteri
ale prețului pachetului turistic, fără să poată fi însoțită de o creștere a cantității de pachete turistice oferite
(acesta este motivul creșterii prețurilor în perioadele de vârf comparativ cu perioadele de extrasezon).
Evoluția prețului poate determina nu doar evoluții cantitative ale ofertei, ci și mutații structurale ale acesteia.
Astfel, firmele care oferă mai multe produse, în momentul în care prețul (sau cererea) unuia dintre acestea
crește, aducând în același timp și o rentabilitate mai mare, vor fi incitate să realoce resursele spre furnizarea
cu precădere a acelor produse. Spre exemplu, firmele de transport vor realoca oferta de transport între
destinații în funcție de cererea clienților (pot reduce numărul de curse spre o destinație mai puțin circulată și
crește numărul de curse spre o destinație solicitată mai frecvent).
✓ Modificarea costurilor de producție pentru obținerea unui produs turistic reprezintă un factor important în
mărimea ofertei acestuia. Având în vedere că în cazul unităților de ospitalitate majoritatea costurilor de
producție sunt costuri fixe, o creștere a acestora ar îngreuna suficient de mult activitatea și ar reduce
profitabilitatea. Pe de altă parte nu trebuie neglijate nici costurile variabile, iar dintre acestea costurile cu forța
de muncă și materiile prime meritând o atenție sporită.
În ipoteza în care creșterea costurilor nu se poate transfera asupra prețului final de vânzare fără a afecta în
mod negativ cererea pentru acest produs, per ansamblu, o creștere a costurilor de producție va determina o
scădere a ofertei - în timp ce o scădere a costurilor va determina o creștere a ofertei (din dorința de a obține
câștiguri mai mari). Interesant e faptul că, la nivelul întregii piețe, o scădere cumulată a ofertei tinde să ducă,
în timp, la o creștere a prețurilor pentru respectivele produse (datorită disponibilității lor limitate) – și implicit
la o revigorare a interesului producătorilor pentru oferirea lor.
111 Dwyer, L., Forsyth, P., Tourism Economics and Policy, Channel View Publications, 2010
49
Printre factorii care pot afecta evoluția costurilor de producție ale unităților turistice se regăsesc inflația,
evoluția cursului valutar (mai ales în cazul ofertei adresate turiștilor străini), scumpirea produselor alimentare
pe plan internațional, taxele reglementate asupra activității turistice etc.
✓ Veniturile populației. Veniturile populației, în general, sunt exprimate prin PIB (produs intern brut) sau PNB
(produs național brut) pe cap de locuitor („per capita”), prin salariul mediu net în economie, salariul minim net
în economie ş.a. De fapt, un indicator mai corect ar venitul disponibil al populației, iar o formă și mai
adecvată a venitului ar fi venitul discreționar (acea parte a venitului care rămâne după efectuarea tuturor
cheltuielilor necesare).
Analizând statisticile UNWTO, se poate observa că persoanele cu venituri medii și peste medie vor fi
consumatori mai frecvenți de servicii turistice sau de ospitalitate. Altfel spus, se demonstrează existența unei
legături directe între evoluția venitului populației și cererea pentru produse turistice: o creștere a venitului va
determina creșterea cererii, în timp ce reducerea venitului va cauza scăderea acesteia. Tocmai din acest
motiv, manifestarea mai accentuată a efectelor crizei economice în perioada 2008 – 2009 a determinat la
nivel global o reducere a circulației turistice la nivel internațional la 882 milioane turiști în 2009 față de 917
milioane în 2008112. Cazul Germaniei sau al altor state cu economii dezvoltate este similar: deși în 2009
venitul național brut pe cap de locuitor s-a redus doar cu 240 USD față de 2008 (sau 0,56%), consumul
turistic emitor a scăzut cu aproximativ 10 miliarde USD, adică 10,96%.
Influența veniturilor disponibile (suma de bani disponibilă consumatorului după plata taxelor și primirea
subvențiilor de la stat) asupra cererii turistice se manifestă prin modificarea numărului de vizitatori (turişti sau
excursionişti), a cheltuielilor efectuate cu ocazia deplasărilor turistice, a duratei sejururilor (a numărului de
înnoptări), a distanțelor pe care se efectuează călătoria, a frecvenței plecărilor în vacanță, a mijloacelor de
transport, cazare, agrement alese etc.
✓ Rata şomajului. O rată mare a şomajului, chiar dacă ar însemna mai mult timp disponibil pentru călătorii, ar
însemna, mai ales, venituri mai mici ale populației şi, implicit, o cerere turistică mai mică, ştiut fiind faptul că
cererea turistică este invers proporțională cu veniturile populației şi foarte sensibilă la modificările acestora.
✓ Conflictele de muncă, grevele (mai ales ale transportatorilor). De exemplu, în vara anului 2010, datorită
unei greve a proprietarilor de camioane, peste 100.000 de turiști străini, inclusiv români, au fost blocați în
nordul Greciei, fiind obligați să își prelungească forțat vacanțele pentru că nu puteau alimenta cu carburant.
Un alt exemplu datează din luna februarie 2012, când cursele aeriene din Franța au fost suspendate în urma
unei greve generale de 48 de ore, declanșată de piloții francezi, fiind afectată activitatea turistică (de altfel,
Franța este recunoscută pentru frecventele greve ale transportatorilor, cu precădere a feroviarilor).
✓ Rata dobânzii și disponibilitatea surselor de finanțare. Costul capitalului se regăseşte în prețul serviciilor
turistice şi, astfel, influențează în mod indirect prețurile produselor turistice, care, la rândul lor, afectează
cererea turistică. De asemenea, rata dobânzii poate influența cererea turistică şi prin prisma faptului că
aceasta se bazează uneori pe resurse financiare obținute de turişti prin credite de nevoi personale. Fie
publice (prin granturi sau programe de finanțare din fonduri structurale), fie private (credite, posibilitatea
atragerii de investitori etc.), disponibilitatea surselor de finanțare poate influența în mod fundamental
activitatea și succesul organizațiilor și companiilor din domeniul turismului. Pe lângă numărul şi varietatea
acestor surse, contează foarte mult şi costul finanțării - el influențând în mod direct înclinația organizațiilor de
a face investiții.
✓ Stabilitatea sistemului bancar. În perioade de criză, falimentul băncilor poate antrena după sine falimentul
multor alte sectoare, prin blocarea sau pierderea banilor agenților economici.
✓ Conjunctura economică şi globalizarea. Evoluția ciclică a locurilor (creştere sau recesiune economică), fie
că este vorba de o zonă mai restrânsă precum o localitate, fie că este vorba de un areal mai larg precum un
112 UNWTO, Tourism Highlights, 2011 http://mkt.unwto.org/sites/all/files/docpdf/unwtohighlights11enhr.pdf
50
stat, nu îşi mai resimte efectul doar pe plan local, ci îşi extinde (datorită globalizării) aria de influență la nivel
global sau regional, afectând inclusiv cererea turistică. Acest lucru se datorează mai ales faptului că
perioadele de creştere sau recesiune economică generează creşterea sau scăderea veniturilor populației,
element fundamental în generarea cererii turistice, care, după cum s-a menționat anterior este foarte
sensibilă la evoluția veniturilor.
Criza economică începută în 2008 a afectat activitatea economică la nivel global, industria turismului fiind și
ea afectată de aceste evoluții. Pe lângă efectele crizei, turismul a mai avut de suferit și din cauza unor factori
specifici, precum răspândirea virusului AH1N1 în 2009, calamități naturale, conflicte politice și armate etc. La
nivel global, cea mai recentă criza economică a imprimat cererii de servicii turistice patru tendințe113: turismul
internațional a fost mult mai puternic afectat decât cel intern, turismul de afaceri a fost mai puternic afectat
decât cel de vacanță, cererea pentru serviciile hotelurilor a scăzut mai mult decât pentru celelalte unități de
cazare și, respectiv, cererea pentru servicii de transport cu avionul a scăzut mai mult decât pentru celelalte
mijloace de transport.
Turismul internațional este în mod normal mai volatil decât turismul intern. Când situația economică devine
dificilă sau atunci când crește gradul de incertitudine, familiile preferă să își petreacă vacanța în propria țară
(asta dacă vor mai putea să facă acest lucru). Totuși efectele nu au fost proporționale de-a lungul timpului.
Din studiile preliminare efectuate se pare că impactul mai puternic al crizei asupra turismului s-a realizat în
perioadele de extrasezon, în perioadele de sezon impactul fiind mai redus (persoanele care și-au planificat
vacanța au mers în vacanță, chiar dacă au mers pentru o perioadă mai scurtă sau la servicii de o calitate
puțin mai scăzută). Pe de altă parte, scăderea duratei de ședere s-a manifestat mai întâi și mai puternic la
nivel internațional și doar după 3-4 luni aceasta a început să se resimtă și la nivelul turismului intern, dar într-
o măsură mai mică.
O altă cauză a impactului mai puternic asupra turismului internațional o reprezintă faptul că turismul intern
este mai puțin dinamic decât turismul internațional. Turismul internațional fiind mai strâns legat de evoluția
economiei globale, crește mai repede decât turismul intern în perioadele de creștere economică, dar și
scade mai repede în perioadele de recesiune. De asemenea, turismul internațional este mai sensibil la
factori externi: terorism, conflicte armate, catastrofe naturale, gripa AH1N1 etc.
Scăderea cererii pentru serviciile de cazare ale hotelurilor poate fi considerată o consecință a reducerii
turismului de afaceri. Pe de altă parte, unii turiști interni au posibilitatea de a se caza la cunoștințe, prieteni
sau alți membri ai familiei, în felul acesta reducând cererea pentru servicii de cazare. La fel ca și în cazul
cererii pentru serviciile de cazare ale hotelurilor, reducerea turismului de afaceri poate reprezenta principala
cauză în scăderea cererii pentru transportul cu avionul. Cererea pentru acest tip de servicii a început să
scadă la mijlocul anului 2008, trendul descrescător devenind evident la începutul lui 2009. Conform IATA
(International Air Transport Association - Asociația Internațională a Transportatorilor cu Avionul) s-a
înregistrat nu doar o scădere a călătoriilor de afaceri, ci s-a înregistrat și o modificare a comportamentului de
consum: tot mai mulți clienți au înlocuit clasa business cu clasa economic. Cu toate acestea, avionul rămâne
cel mai utilizat mijloc de transport de către turiștii internaționali.
✓ Tendințele ofertei turistice. Pe plan global, în cadrul ofertei turistice, se pot remarca anumite evoluții
specifice, care trebuie analizate și luate în calcul la momentul planificării dezvoltării turismului într-un teritoriu
dat. Astfel, în literatura de specialitate114 putem identifica următoarele tendințe de interes:
o Concurența devine mai puternică ca urmare a faptului că apar câteva țări noi a căror rol în
economia mondială este în creștere, cum ar fi de exemplu: Brazilia, China, India sau Rusia. Aceste
țări aduc în fiecare an noi destinații turistice cu produse turistice din ce în ce mai diversificate. În
consecință, acestea înregistrează creșteri consistente ale turismului emitor și receptor, aspect care
pare să fie un rezultat al creșterii economice și nu o cauză a acesteia. Spre exemplu, numărul
113 OECD, Tourism Trends and Policies 2010

114 Vanhove, N., 2005, op. cit.; OECD, 2010, op. cit.
51
turiștilor sosiți în China a crescut de peste 5 ori față de 1990. Pe de altă parte o serie de state mai
mici caută să se orienteze spre turism pentru a-și asigura o creștere economică.
o Întreprinderile mici și mijlocii au un rol important în industria turistică. În cazul hotelurilor,
restaurantelor și agențiilor de turism, IMM-urile angajează peste 60% din personalul ocupat în
aceste sectoare.
▪ Dacă analizăm hotelurile, distribuția lor pe categorii de mărime diferă considerabil de la
țară la țară115. Spre exemplu, în Grecia, Italia, Polonia, Franța, Austria sau Coreea o parte
foarte mare dintre hoteluri au mai puțin de 10 angajați. În plus, ponderea în totalul
angajaților din industrie a acestor unități de cazare depășește o treime dintre persoanele
ocupate în hoteluri (în Grecia și Coreea depășește 50% dintre persoanele angajate în
hoteluri). În alte țări, precum Irlanda, Danemarca, Norvegia, Portugalia sau Cehia cea mai
mare parte a persoanelor angajate în unitățile de cazare sunt în firme mijlocii (50 – 249
angajați), în timp ce în Spania sau Marea Britanie cei mai mulți angajați în hoteluri sunt
deținuți de către firmele mari.
▪ Dacă analizăm unitățile de alimentație (în special restaurantele), concluzia este că în
această ramură majoritatea activității se desfășoară în unitățile mici și mijlocii. Firmele mari
reușesc să angajeze cel mult 15% din persoanele angajate în unitățile de alimentație,
excepție făcând doar Finlanda (25%) și Marea Britanie (38%).
▪ Din perspectiva agențiilor de turism116, situația diferă de la țară la țară. În țări precum
Marea Britanie, Finlanda, Belgia, Spania, Suedia sau Franța avem o situație în care firmele
mari coexistă alături de cele mici în proporții aproximativ similare. Însă în alte țări
întreprinderile mici și mijlocii dețin o pondere mare din angajații ocupați în activitatea
sectorului agențiilor de turism (în Italia spre exemplu, acestea dețin peste 50% din
persoanele ocupate).
o Mișcările de concentrare a ofertei. Aceste mișcări în industria turistică au început în urmă cu mai
mult timp, accelerându-se după anul 2000. Fenomenul este prezent în principal în următoarele
sectoare ale turismului: transportul aerian, lanțuri hoteliere, agenții tur-operatoare sau de turism,
parcuri tematice sau închirieri de mașini, și se manifestă fie prin achiziții și fuziuni, fie prin alianțe.
De exemplu, în prezent la nivel global există trei alianțe aviatice majore: Star Alliance, Oneworld și
Sky Team, care acoperă peste 70% din totalul zborurilor la nivel internațional (Tarom este asociată
la Sky Team).
6.3 Mediul socio-cultural117,118,119 ,120,121

✓ Schimbări ale mărimii populației. În anumite condiții, cu cât numărul de locuitori al unei zone este mai
mare cu atât mai mare este potențialul cererii turistice provenite din partea respectivei populații. În ultimii ani,
rata de creştere a populației mondiale s-a redus față de perioadele anterioare şi va continua să se
micşoreze. Conform previziunilor ONU, în 2050 populația planetei va ajunge la 8,92 miliarde locuitori, iar în
2075 va atinge un maxim de 9,22 miliarde, urmând ca ulterior să înregistreze o scădere lentă până la 8,97
miliarde locuitori în 2300. Rata de creştere a populației cunoaşte diferențieri pe regiuni geografice, fiind mai
ridicată în Africa, America Latină şi Asia de Sud (China, India), şi, respectiv, mai scăzută sau chiar negativă
în Oceania, Rusia, America de Nord şi Europa.
În mod evident, creşterea numerică a populației determină creşterea numărului de turişti numai în cazul în
care situația economică este capabilă să asigure locuitorilor condițiile materiale necesare călătoriilor (nu este
destul ca oamenii să-şi dorească să călătorească: trebuie să-şi şi permită). Adică, o creștere a populației
determină o creștere a cererii potențiale, însă nu este neapărată nevoie să determine și o creștere a cererii
115 OECD, Tourism Trends and Policies 2010

116 Idem
117 European Travel Comission, Tourism Trends for Europe, 2006
118 United Nations - Department of Economic and Social Affairs, World Population to 2300, 2004
119 Dwyer, L, Megatrends underpinning tourism to 2020: analysis of key drivers for change, 2008
120 Snak, O., Baron, P., Neacşu, N., 2003, op.cit.
52
efective. Ca atare, estimarea cererii efective pentru un produs turistic trebuie bazată pe acea parte a
populației care poate să își transforme nevoia în consum turistic, și nu pe întreaga populație din zona
generatoare de consum turistic. Conform estimărilor recente, capacitatea situației economice de a asigura
populației condițiile materiale necesare călătoriei va evolua diferit pe termen mediu şi lung, în funcție de
regiuni. În zonele cu ritm scăzut de creştere a populației această capabilitate se menține, în timp ce în ceea
ce priveşte zonele cu ritm ridicat de creştere a populației, situația este împărțită: scădere în Africa şi Orientul
Mijlociu şi, respectiv, creştere în țări precum China sau India.
✓ Modificarea speranţei medii de viață. Creşterea speranței medii de viață presupune mai mult timp
disponibil pentru călătorii; la rândul ei, speranța medie de viață este dependentă de o serie de alți factori,
printre care starea de sănătate este esențială. Din acest punct de vedere, se poate remarca un efect de tip
„bulgăre de zăpadă”: turismul are efecte pozitive asupra sănătății, mărind speranța de viață, fapt ce va
însemna mai mult timp liber pentru turism etc.
✓ Modificarea nivelului de educație şi formare profesională al populației. Tendința actuală la nivel global
este de creştere a nivelului general de instruire şi formare profesională a populației. Categoriile profesionale
cu nivel înalt de pregătire manifestă o înclinație mai mare către consum turistic, față de categoriile
profesionale cu nivel redus de pregătire. Gradul de educație și un nivel al venitului mai ridicate sunt asociate
cu preferința turiştilor pentru activități mai sofisticate (uneori chiar exclusiviste), precum jocul de tenis sau de
golf.
✓ Modificări ale gradului de urbanizare a populaţiei. Tendința actuală, la nivel global, constă în creşterea
gradului de urbanizare a populației (la începutul anilor 2000 acesta era de circa 45% la nivel mondial și 70%
la nivel european), proliferarea oraşelor mari şi a aglomerațiilor urbane și, respectiv, formarea
megalopolisurilor (concentrări urbane cu câțiva mari poli de atracție şi numeroase centre urbane, mai mari
sau mai mici, care gravitează în jurul acestora). Concentrarea urbană are o serie de efecte negative datorate
poluării, stresului, supra-populării etc., care însă duc la creşterea nevoii de “evadare” din aglomerația urbană
spre zone liniştite şi nepoluate, nevoie manifestată de regulă sub forma mini-vacanțelor, adesea în mediul
rural. Pe de altă parte, diferența între veniturile obținute în mediul urban și cel rural, generează un număr
mult mai mare de turiști din mediul urban decât din rural.
✓ Schimbări în structura pe categorii de vârstă a populației. Durata timpului liber, veniturile disponibile,
preferințele în materie de servicii turistice ş.a. depind în mod direct de vârstă; în general, din punctul de
vedere al cererii turistice, se pot evidenția trei categorii principale de vârstă: sub 26 ani, 26-65 ani și,
respectiv, peste 65 ani.
o În cazul segmentului sub 26 ani principalele caracteristici constă în: disponibilitate relativ ridicată a
timpului liber, disponibilitate ridicată spre activități turistice, înmulțirea facilităților menite să
compenseze existența veniturilor mai mici ale acestei categorii.
o În ceea ce privește categoria 26-65 ani se remarcă următoarele: disponibilitate redusă a timpului
liber, dar în creştere (datorită diminuării zilei de muncă, reducerii săptămânii de lucru şi creşterii
duratei concediilor plătite), venituri în creştere, creşterea cheltuielilor legate de economisirea
timpului (dispuşi să plătească „mai mult” pentru „mai rapid”), creşterea numărului de vacanțe,
scurtarea sejurului, achiziționarea serviciilor-pachet, programarea strictă a activităților turistice,
orientare spre natural şi tradițional.
o În fine, în cazul celor peste 65 ani principalele caracteristici relevante se referă la: disponibilitate
totală a timpului liber, venituri mari şi în creştere în țările dezvoltate, și, respectiv, mici şi în creştere
în țările în curs de dezvoltare, existența unor facilități menite să compenseze existența unor venituri
mai mici a unei părți a acestei categorii, creşterea nivelul de sănătate şi a speranței medii de viață,
cu efecte de creştere a timpului dedicat călătoriilor, creşterea vârstelor legale de pensionare şi
prelungirea perioadei active care duc la diminuarea timpului dedicat călătoriilor, disponibilitatea
ridicată spre anumite forme turistice: în extra-sezon, cu sejur lung, a turismului de sănătate etc.
53
Studiile citate în alte lucrări de profil122 au arătat că în general, o parte mai mare dintre persoanele tinere
decât cele în vârstă desfășoară activități turistice. De obicei, persoanele mai în vârstă aleg destinații mai
pasive spre deosebire de tineri care tind spre locații mai active, însă tind să călătorească pe destinații mai
lungi decât tinerii. Din perspectiva cheltuielilor, turiștii maturi sunt cei care cheltuiesc cel mai mult, urmați de
persoanele în vârstă și în cele din urmă de tineri, care cheltuiesc cel mai puțin.
Ca urmare a fenomenului de îmbătrânire a populației, o pondere tot mai importantă în fluxurile turistice
provenind din Europa de Vest, Japonia şi Statele Unite începe să o aibă categoria persoanelor peste 65 de
ani. Aceste persoane, datorită medicinii moderne, sunt într-o stare fizică bună, fapt care le permite
efectuarea de călătorii; iar datorită sistemelor de asistență socială publice și private bine organizate, acestea
dispun pe lângă timp și de resurse financiare suficiente pentru a efectua călătorii. Faptul că tot mai mulți
turişti străini care vizitează România aparțin acestui segment impune din partea hotelierilor, acordarea de
atenție unor aspecte specifice - de exemplu, instalarea de lifturi, căzi joase de baie, saltele ortopedice etc.
✓ Schimbări intervenite în mărimea şi structura familiei. Cererea turistică pentru anumite tipuri de servicii
depinde de mărimea şi compoziția familiei, în strictă legătură cu etapele ciclului de viață al familiei (tânăr
celibatar, cuplu căsătorit fără copii, cuplu căsătorit cu copii, cuplu în vârstă etc.). Există diferențe clare între
serviciile turistice consumate de către persoanele singure față de cele cu familii. În acelaşi timp, existența
copiilor în familie va modifica alegerile cuplurilor – după apariția copilului destinația de concediu trebuie
aleasă în așa fel încât să existe și facilități pentru copii, perioadele de vacanță vor coincide cu vacanțele
școlare etc.
✓ Diversificarea turiştilor care vizitează locurile turistice consacrate. Progresul în tehnologiile de transport
şi internetul au deschis lumea; şi, pe fundalul dezvoltării economiilor emergente şi a creşterii puterii de
cumpărare în țări altădată sărace, asistăm la o creştere a interesului turiştilor asiatici, sud-americani sau
africani pentru destinații europene - astfel încât, azi, a avea turişti chinezi, indieni sau brazilieni în Bucovina
sau Maramureş nu mai reprezintă o surpriză. Această tendință impune organizațiilor turistice să îşi
îmbunătățească semnificativ gradul de cunoaştere al obiceiurilor de consum ale acestor categorii de turişti,
extrem de importante în prestarea unor servicii de calitate. De exemplu, obiceiurile culinare (mâncare kosher
pentru evrei sau nu puneți țuică în pahare arabilor :) standardele de igienă personală, consumul de mass-
media şi internet în vacanțe etc. sunt toți factori de care trebuie ținut cont în proiectarea ofertei de servicii.
✓ Schimbări în atitudinea populației şi a guvernelor față de sănătate şi protecția mediului. Agenții

economici din turism trebuie să analizeze permanent efectele activității lor asupra mediului şi sănătăţii
oamenilor, atât datorită presiunilor guvernamentale, cât şi datorită opiniei publice. Astfel, cu cât populația are
o atitudine mai ecologistă, cu atât vor exista condiții mai propice pentru: dezvoltarea unor forme de turism
precum: agroturism, ecoturism etc., creşterea atractivității destinațiilor tradiționale de vară în perioada iernii şi
a celor de iarnă în perioada verii sau, respectiv, apariţia unor destinaţii de vacanţă eco, bio etc. Tendințele
actuale cu efecte puternice asupra cererii turistice includ: creșterea costurilor conservării şi dezvoltării
resurselor turistice, înmulțirea și majorarea taxelor pentru emisiile poluante care, implicit, vor creşte costul
transportului și, respectiv, scumpirea destinațiilor turistice naturale neurbanizate, datorită numărului lor
limitat.
✓ Schimbările intervenite în comportamentul de consum al turiştilor . În literatura de specialitate123 vom

regăsi menţionate, în acest sens, câteva tendinţe relevante:
o Diversificarea preferinţelor turiştilor şi apariţia unor noi segmente cu interese foarte specifice. Toate
acestea se realizează pe fundalul unui proces de accentuare a individualităţii turistului - care nu mai
acceptă să fie etichetat şi tratat ca turist de masă, un membru fără personalitate al unui grup mânat
din spate de un ghid. În acest context, putem spune că astăzi cererea turistică se caracterizează
printr-un nivel ridicat de segmentare, iar agenții economici trebuie să fie capabili să identifice cât
mai corect aceste segmente și să își adapteze oferta cerințelor lor. Toate acestea au ca şi
122 Bădulescu A., 2004, op. cit.

123 Vanhove, N., 2005, op.cit.,; OECD, Tourism Trends and Policies, 2010
54
consecinţă, apariţia unor noi forme de turism de nişă, a călătoriilor şi a modalităţilor de vânzare
personalizate.
o Accentul pus pe calitatea totală oferită la destinaţie – într-o lume în care comparațiile se fac cu
viteze de ordinul zecilor de mega pe secundă, iar turiştii au deja numeroase experiențe în diverse
țări, nivelul aşteptărilor lor creşte semnificativ. Astăzi, de la peisaj la servicii şi la interacţiunea cu
personalul, totul trebuie să fie astfel gândit încât să ofere un maximum de valoare turistului, pentru
fiecare leu cheltuit.
o Modificarea valorilor, în paralel cu creşterea exigenţelor turiştilor – aceştia solicitând, din partea
furnizorilor de servicii turistice, oferirea unor experienţe la destinaţie autentice, personalizate,
diversificate şi active.
o Creşterea flexibilităţii şi spontaneităţii în procesul de decizie – în contextul în care situaţia materială
permite multor persoane să demareze şi să finalizeze achiziţia de produse turistice într-un termen
foarte scurt, ca răspuns la nevoi de moment.
o Fragmentarea vacanțelor anuale – prin creşterea frecvenţei şi reducerea duratei călătoriilor.
✓ Modificări survenite în tradițiile, credințele, obiceiurile sau moravurile populației care au o influență
asupra cererii turistice . Un exemplu care s-ar încadra în această categorie ar fi introducerea în calendarul
anual de evenimente al românilor a unei noi sărbători – Valentine’s Day. Aceasta generează anual cerere
turistică într-o perioadă altfel de extrasezon pentru majoritatea destinaţiilor, activând şi potenţând, în acelaşi
timp, sărbătoarea aproape uitată a Dragobetelui şi asigurând, astfel, continuitatea unei luni a romantismului
(14 februarie – 8 martie) – o perioadă perfectă pentru o vacanţă în doi.
✓ Evoluţii ale modei și gusturilor. Moda și gusturile pot reprezenta oportunități, dar și amenințări pentru
cererea de servicii turistice datorită caracterului trecător (schimbător). Din acest punct de vedere, un rol
cheie în formarea tendinţelor modei şi a gusturilor populaţiei îl au mass-media și noile tehnologii de
comunicare. În primul rând, acestea îndeplinesc rolul de informare a milioane de potențiali clienți cu privire la
destinațiile și atracțiile disponibile şi detaliind, prin emisiunile și reportajele realizate, atât experiențe plăcute,
cât și aspecte care nu s-au desfășurat așa cum ar fi trebuit. În al doilea rând, ele dau o valoare specială
produselor turistice pe care le declară a fi „la modă” sau „neapărat de încercat”. O etichetă în acest sens
pusă de către o emisiune urmărită de sute de mii de telespectatori poate aduce peste noapte faimă unei
destinaţii turistice, sporindu-i considerabil veniturile din turism.
6.4 Mediul tehnologic

✓ Dezvoltarea aplicațiilor online de recenzii şi rezervări. Impactul progresului tehnologic asupra tehnologiei
informației creează oportunități tot mai variate de promovare a ofertei turistice, facilitând transferul de
informații între turiști (cerere), intermediari și ofertanți. Fluxul acestor informații permite informarea clienților
asupra ofertei existente, consilierea asupra ofertei alese, rezervarea unui produs turistic și efectiv plata
acestuia. Dezvoltarea tehnologiei ne permite să avem acces și să rezervăm produse turistice aflate în zone
îndepărtate de locația noastră de origine, stimulând în acest fel concurența și globalizarea ofertei turistice.
Indiscutabil, principala tendință din mediul tehnologic care influențează azi dezvoltarea turismului - atât la
nivelul turiştilor, cât şi al organizațiilor turistice - o reprezintă dezvoltarea aplicațiilor internet şi mobile de
recenzii şi rezervări.
Aplicațiile internet şi mobile schimbă din temelii rolul şi funcțiile intermediarilor tradiționali în industria
ospitalității. De exemplu, aplicația pentru smartphone-uri LaFourchette. Aceasta îți permite să vezi recenziile
făcute de alți consumatori pentru aproape orice restaurant din Paris, să faci rezervare şi să beneficiezi, în
acelaşi timp, de tarife promoționale (reducerile mergând uneori până la 50% din valoarea meniului).
Deosebirea dintre acest serviciu şi un intermediar clasic e că, în cazul LaFourchette, toate aceste servicii
(inclusiv instalarea aplicației pe telefon) sunt oferite gratuit (profitul companiei provenind din taxele de
reclamă percepute restaurantelor).
Aplicațiile online şi mobile dezvoltate de către organizațiile turistice elimină de tot nevoia unui intermediar -
spre exemplu, portalul Accor îți permite să faci rezervări pentru orice hotel din această familie de lanțuri, de
pe telefonul mobil, la prețuri mai avantajoase decât cele oferite de o agenție de turism. În acest context, să
55
mai exişti pe piață ca intermediar şi să ai încrederea să ceri un comision presupune să oferi un serviciu cu o
valoare reală, perceptibilă pentru client şi greu de copiat de către concurență. Acest lucru este valabil şi
pentru organizațiile turistice propriu-zise, care, dacă nu există pe internet şi mobil full-option încep să nu mai
conteze în preferințele consumatorilor.
✓ Dezvoltarea rețelelor sociale online. Al doilea factor a cărui evoluție necesită o monitorizare atentă îl
reprezintă dezvoltarea rețelelor sociale de tip Facebook, Google+ sau Twitter. Rețelele sociale permit
utilizarea unor tehnici de marketing viral pentru a declanşa fenomene de contagiune socială (de exemplu,
sindromul Like & Share), menite să capteze atenția şi să trezească interesul pentru prima cumpărare.
Totodată, rețelele sociale permit utilizarea unor tehnici de marketing relațional, menite să asigure o gestiune
eficientă a relației cu clientul în vederea fidelizării sale şi creşterii frecvenței şi intensității actului de consum.
✓ Inovațiile din sectorul transporturilor. Nu în ultimul rând, din punct de vedere tehnologic contează şi toate
inovațiile din sectorul transporturilor, care vor schimba fața lumii în următorii 20-30 de ani. Distanța şi locația
nu vor mai avea aceeaşi semnificație, odată cu apariția maşinilor zburătoare (lansate deja pe piață), a
maşinilor electrice fără şofer în regim sharing (prevăzută în viitorul apropiat), a altor mijloace rapide de
transport (de exemplu cele care folosesc tehnologia magnetică - de la trenuri de mare viteză până la module
operate în rețele de tuburi cu vid - anunțate pentru un viitor mai îndepărtat). La limită, aceste noi mijloace de
transport elimină avantajele deținute de locațiile turistice situate în proximitate (vom putea ajunge aproape la
fel de repede şi cu costuri asemănătoare) la Constanța sau la Saint-Tropez, facilitând accesul la zone
considerate înainte exotice. În plus, progresul tehnic impune organizațiilor turistice să investească permanent
în modernizarea dotărilor şi utilităților oferite turiştilor, în upgradarea sistemelor IT&C şi a instrumentelor de
management folosite pentru gestionarea afacerilor etc.
✓ Modernizarea tehnologiilor în construcții. Importantă este şi modernizarea tehnologiilor în construcții,

care permite nu doar dezvoltări imobiliare în locuri altfel inospitaliere, ci şi reducerea impactului turismului
asupra mediului (de exemplu, prin utilizarea unor soluții eficiente din punct de vedere energetic sau termic -
prin utilizarea unor materiale care reduc schimbările de temperatură şi, implicit, nevoia de aer condiționat
etc.)
✓ Modificări survenite în sistemele de plăţi. Dezvoltarea tehnologiei facilitează tot mai mult cheltuielile la
destinaţie, prin introducerea unor sisteme de plăţi care reduc semnificativ eforturile pe care trebuie să le
realizeze atât turistul, cât şi prestatorul de servicii – astfel, banii cash pe care turistul trebuia să-i poarte
asupra sa au fost înlocuiţi mai întâi de plăţile cu cardul bancar şi, mai nou, de posibilitatea de a plăti cu
telefonul mobil; plăţile online folosind carduri de credit au fost azi completate de posibilitatea de a utiliza
sisteme de tipul PayPal, carduri preplătite sau soluţii de mobile banking, mult mai convenabile din punctul de
vedere al siguranţei şi uşurinţei în utilizare.
✓ Dezvoltarea generalizată a tehnologiilor. Dezvoltarea tehnologiei medicale deschide perspectivele unor

noi afaceri în turism - punând pe hartă noi destinații pentru turismul medical - pe măsură ce noi facilități
specializate apar pe glob, noi destinații pentru turismul de afaceri - pe măsura apariției de noi poli de creştere
şi dezvoltare sau chiar noi forme de turism - exemplele cel mai relevante fiind, în acest sens, turismul spațial
sau turismul submarin. În acelaşi timp, aceste ”îmbunătățiri” tehnologice permit furnizorilor de servicii turistice
să își reducă în special costurile de producție sau să crească încasările la același nivel al costurilor, creând o
motivație suficientă pentru ofertanți să-și dezvolte capacitatea de producție. În cazul restaurantelor,
dezvoltarea unor aparate și metode de refrigerat tot mai performante permit astăzi restaurantelor să păstreze
ingredientele proaspete pentru o perioadă mai lungă de timp.
56
6.5 Mediul natural

✓ Factorii geografici care influențează cererea de servicii turistice se referă la poziția geografică în care sunt
amplasate atracțiile turistice şi, implicit, la clima acestora. Cu cât acestea sunt mai apropiate de centrele
urbane sau cu cât este mai ușor să se ajungă la ele, cu atât cererea efectivă este mai mare. Pe de altă
parte, gradul în care îndeplinesc cerințele clienților este decisiv: un turist britanic care își dorește vara să
meargă într-un loc cu soare, să se bronzeze și să poată face baie este puțin probabil să aleagă un produs
turistic pe litoralul Mării Nordului, el putând opta mai degrabă pentru un produs turistic de pe litoralul Mării
Mediterane. Același turist, dacă însă ar fi interesat de aspecte legate de cultura și civilizația unor popoare ar
putea fi tentat să viziteze orașe precum Paris, Praga, Viena, St. Petersburg sau Barcelona.
✓ Pandemiile. Sub impactul mass-mediei şi a producțiilor de groază hollywoodiene, lumea modernă trăieşte
cu frica unei iminente pandemii - de la SARS la AH1N1, de fiecare dată când izbucneşte un nou focar de
gripă, traficul turistic scade dramatic către respectiva destinație. Uneori, acest efect e amplificat şi de erori de
marketing teritorial - spre exemplu, în plină isterie SARS, Hong-Kong-ul, una dintre zonele cele mai afectate
de această epidemie, şi-a lansat o campanie de promovare turistică cu un slogan inoportun.
✓ Fenomenele meteo extreme şi alte catastrofe naturale. În categoria exemplelor recente care au subminat
industria turistică a zonelor afectate s-ar putea include: uragane (de exemplu uraganul Katrina, care a
devastat zona New Orleans), cutremure urmate sau nu de tsunami (cum au fost cele care au afectat
Indonezia în 2004, respectiv Japonia în 2011), erupții vulcanice, inundații sau alunecări de teren etc. De
exemplu, în aprilie 2010, datorită erupției vulcanului islandez Eyjafjallajokull și a norului gros de fum format și
răspândit îndeosebi deasupra Europei, 29% din traficul mondial și 1,2 milioane de pasageri au fost afectați,
pierderile zilnice estimate pentru transportatori fiind semnificative.
✓ Tendințe de schimbare pe termen lung a climei. De ani buni se vorbeşte despre încălzirea globală şi
efectele dezastruoase asupra planetei (de la topirea calotei glaciare la intensificarea fenomenelor meteo
extreme - subiecte tratate mai sus). Dacă e să analizăm, însă, strict din punctul de vedere al impactului
asupra industriei turismului, se observă că încălzirea globală produce atât efecte negative - de exemplu,
reducerea sezonului de ski sau chiar dispariția stratului de zăpadă în anumită locații, cât şi efecte pozitive -
de exemplu, prelungirea sezonului estival pentru stațiunile de pe litoral. Cu alte cuvinte, impactul potențial
trebuie atent analizat înainte de a trage o concluzie definitivă.
Reducerea stratului de ozon și stimularea fenomenului de încălzire globală reprezintă două efecte negative
ale turismul asupra mediului124. Industria turismului, dar mai ales transportul aviatic contribuie esențial la
distrugerea stratului de ozon. Studiile efectuate au arătat că până în 2015, jumătate din distrugerea anuală a
stratului de ozon a fost determinată de transportul aviatic. Fenomenul de încălzire globală pare să se
accentueze din ce în ce mai mult ca urmare a creșterii activităților productive și a creșterii emisiilor de gaze
cu efect de seră (în special al CO2). Ca efect, oamenii de știință se așteaptă ca până în 2100, nivelul apelor
din mări și oceane să crească între 10 și 90 cm. Din păcate turismul contribuie și el semnificativ la producția
de CO2. Se estimează că sectorului turistic și de recreere îi revine mai mult de 50% din traficul autoturismelor
și aviatic, contribuind astfel cu peste 2,5% din emisiile de dioxid de carbon la nivel global.
✓ Poluarea destinaţiilor. Poluarea trebuie considerată un element care poate afecta în mod semnificativ
dezvoltarea turismului, mai ales datorită dimensiunii ei transfrontaliere – tot mai adesea, locurile turistice au
de suferit de pe urma poluărilor mai mult sau mai puţin accidentale realizate la zeci, sute sau mii de kilometri
distanţă. De exemplu, în iunie 2010, petrolul deversat de la o platformă petrolieră, situată pe coasta
egipteană a Mării Roșii, a periclitat viața submarină din apropierea stațiunilor turistice ale zonei, afectând
negativ atractivitatea destinațiilor respective125.
124 Tribe, J., The Economics of Recreation, Leisure and Tourism, Forth Edition, Routledge, 2012
125 ***, Zone turistice din Egipt, afectate de deversări de la o platformă petroliera din Marea Roșie, Mediafax, 21 iunie 2010
57
6.6 Mediul legislativ

✓ Schimbări în nivelul şi tipul taxării - acesta determină în mod direct ponderea profitului care rămâne la
dispoziția agentului economic pentru investiții; pe termen lung, el influențează atractivitatea întregului sector
pentru antreprenori. Astfel, taxele impuse de stat asupra activităților turistice (de exemplu, taxa hotelieră,
taxa pentru drepturile de autor, taxa radio-TV etc.) duc la creșterea costurilor de prestație turistică. O
creștere a valorii acestor taxe va determina în multe cazuri o creștere a prețurilor produselor turistice. Un alt
aspect care trebuie menționat este că unele dintre aceste taxe nu depind de gradul de ocupare (altfel spus
sunt costuri fixe), fapt care încarcă și mai mult costurile firmelor, mai ales în perioadele de extrasezon. Pe de
altă parte, în cazul turismului, subvenţiile sunt aproape inexistente – cu titlu de excepţii putând aminti aici
facilitățile pentru dezvoltarea de microîntreprinderi care să practice turismul rural sau subvenționarea unor
bilete pentru tratamentul persoanelor în vârstă în cadrul unor stațiuni balneare.
✓ Schimbări în regimul vizelor şi circulația străinilor - o eliminare a regimului obligatoriu al vizelor de intrare
în Statele Unite, de exemplu, ar genera o creştere semnificativă a turismului (şi imigrației, desigur) către
această țară.
✓ Schimbări în regimul monetar - adoptarea euro de către România sau ieşirea Greciei din zona euro sunt
două exemple de situații în care măsuri de politică monetară ar încuraja, respectiv frâna, dezvoltarea
turismului.
✓ Schimbări în privința reglementărilor duratelor concediilor plătite sau ale zilelor libere legale. Conform
legislației, în majoritatea țărilor, persoanele angajate au dreptul la un concediu anual plătit, cu o durată
specifică fiecărei țări. Modificarea duratei de concediu poate afecta posibilitatea oamenilor de a consuma
servicii turistice – de exemplu, prelungirea week-end-urilor cu ocazia sărbătorilor legale (printr-o „punte de
legătură” între sărbătorile de Paşti şi 1 mai, de exemplu) determină, în foarte multe, cazuri, o creștere a
cererii de servicii turistice, ca urmare a dorinței oamenilor de a scăpa de agitația cotidiană.
✓ Modificări ale legislaţiei cu privire la mediu, securitate alimentară, norme de siguranţă în construcţii etc.
58
7. Analiza cererii turistice

7.1 Delimitări conceptuale
Cererea turistică poate fi definită din două puncte de vedere, în felul următor:
1. totalitatea persoanelor care își manifestă dorința și au posibilitatea de a călători temporar, în afara
mediului lor obișnuit, pentru un alt scop decât cel al exercitării unei activități remunerate în locul vizitat;
2. totalitatea serviciilor turistice pe care persoanele doresc și pot să le cumpere, într-un anumit spațiu și
într-o anumită perioadă, în funcție de condițiile în care are loc achiziția acestora (aceste condiții se
referă la: prețurile serviciilor turistice, așteptările privind evoluția acestor prețuri, disponibilitatea
serviciilor substituibile sau complementare, venitul consumatorilor, cheltuielile cu publicitatea etc.).126
Conform primei definiții, cererea turistică poate fi exprimată numeric folosind următorii indicatori:
• Numărul sosirilor de străini (nerezidenți), respectiv, numărul plecărilor de rezidenți, înregistrat la frontiera
unui stat:
- sunt incluși în acest mod de exprimare vizitatorii, în general, fără delimitarea turiștilor de
excursioniști, numărul de înnoptări nefiind cunoscut la nivelul sosirilor sau plecărilor înregistrate la
punctele de frontieră;
- cuantifică numai turismul internațional (nu și cel național sau intern), permițând delimitarea, în
cadrul turismului internațional, a turismului receptor și, respectiv, a celui emitor.
• Numărul de sosiri, respectiv, numărul de înnoptări, înregistrat la nivelul unităților de cazare dintr-un
teritoriu (de exemplu: localitate, județ sau stat):
- sunt incluși în acest mod de exprimare numai turiștii (nu și excursioniștii), fiind vorba de cel puțin o
înnoptare în cazul fiecărei sosiri la nivelul unei unități de cazare;
- la nivelul unui stat cuantifică numai turismul interior (nu și turismul național sau internațional),
permițând delimitarea, în cadrul turismului interior, a turismului receptor și, respectiv, intern;
- exprimarea prin număr de înnoptări face posibilă diferențierea între vacanțieri și mini-vacanțieri.
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016

Număr total de sosiri ale vizitatorilor străini în România (milioane sosiri)
8,86 7,58 7,50 7,61 7,94 8,02 8,44 9,33 10,22
Număr total de plecări ale vizitatorilor români în străinătate (milioane plecări)
13,07 11,72 10,91 10,94 11,15 11,36 12,30 13,12 16,13
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016

Număr de sosiri ale turiștilor în unitățile de cazare turistică (milioane turiști)
Total 7,13 6,14 6,07 7,03 7,69 7,94 8,47 9,92 11,00
din care străini 1,47 1,28 1,35 1,52 1,66 1,72 1,91 2,24 2,48
Număr de înnoptări în unitățile de cazare turistică (milioane turiști)
Total 20,73 17,33 16,05 17,98 19,17 19,36 20,28 23,52 25,44
din care străini 3,36 2,67 2,77 3,07 3,30 3,48 3,77 4,47 4,83
Tabel: Exprimarea numerică a cererii turistice la nivelul României127
În conformitate cu cea de-a doua definiție, cererea turistică se exprimă, de regulă, valoric - prin valoarea
cheltuielilor pentru anumite tipuri de servicii turistice (cazare, transport, alimentație etc.), respectiv, pentru servicii
turistice în general. Acestea se pot cuantifica pe baza informațiilor periodice colectate de către diverse organisme
guvernamentale sau private (de exemplu, Institutul Național de Statistică) de la firmele din turism sau instituțiile
financiar-bancare care intră în contact cu vizitatorii și le prestează diverse servicii turistice.
126 Minciu, R., Op. cit.; Neacşu, N., Baron, P., Snak, O. Op. cit.
127 Institutul Național de Statistică,Tempo Online, https://statistici.insse.ro/shop/
59
7.2 Analiza cantitativă a cererii turistice

Densitatea turistică
Densitatea turistică se calculează în general în două moduri, pentru a identifica efectul cererii turistice generate
de o anumită destinație asupra rezidenților destinației și, respectiv, asupra echilibrului ecologic al acesteia:
- Densitatea turistică în raport cu populația destinației = raportul dintre numărul sosirilor de turiști într-
o destinație (localitate, stațiune, zonă turistică, țară etc.) și populația rezidentă a destinației respective
- Densitatea turistică în raport cu suprafața destinației = raportul dintre numărul sosirilor de turiști într-
o destinație (localitate, stațiune, zonă turistică, țară etc.) și suprafața în km2 a destinației respective
De exemplu, dacă o țară cu o populație de 10 milioane de locuitori și o suprafață de 4.000 km2 înregistrează
într-un an 2 milioane de sosiri de turiști, atunci densitatea turistică în raport cu populația destinației este de 0,2
turiști/locuitor (2 mil. turiști / 10 mil. locuitori), iar densitatea turistică în raport cu suprafața destinației este de
500 turiști/ km2 (2 mil. turiști / 4.000 km2).
Densitatea turistică este un indicator care oferă informații legate de gradul de solicitare turistică a zonelor și
implicit generează recomandări în privința măsurilor care trebuie luate pentru a se asigura satisfacerea nevoilor
turiștilor astfel încât să nu fie periclitate calitatea vieții și activitatea rezidenților și, respectiv, echilibrul ecologic al
zonelor.
În același timp, ea reprezintă un indicator extrem de util pentru a cuantifica puterea de atracție a unui teritoriu –
mai ales atunci când ea stă la baza unor comparații între destinații turistice având dimensiuni sau populații
comparabile. De exemplu, în anul 2011 densitatea turistică în municipiul Cluj-Napoca a fost de 0,68
turiști/locuitor, net inferioară comparativ cu alte destinații turistice mai consacrate din Transilvania, cum ar fi Sibiu
(1,32 turiști/locuitor) sau Brașov (1,26 turiști/locuitor). În 2016, pentru prima dată, municipiul Cluj-Napoca a strâns
pe parcursul unui an un număr mai mare de turiști decât populația orașului. Astfel, potrivit datelor sintetizate de
Institutul Național de Statistică, numărul de turiști care au vizitat în 2016 municipiul Cluj-Napoca a fost de
369.975, la o populație de 324.576 locuitori (conform celui mai recent recensământ), densitatea turistică devenind
supraunitară (1,14 turiști/locuitor).
Durata medie a sejurului
Durata medie a sejurului este un indicator care arată numărul mediu de zile de ședere (sejur) a unui turist într-o
anumită destinație (localitate, stațiune, țară etc.) și se calculează ca raport între numărul de înnoptări înregistrate
la nivelul unităților de cazare dintr-un anumit spațiu într-o anumită perioadă și, respectiv, numărul de sosiri de
vizitatori înregistrate la recepțiile acelorași unități în perioada respectivă. Durata medie a sejurului poate fi
calculată și la nivelul unei singure unități de cazare, luându-se în considerare doar înnoptările și sosirile
înregistrate la nivelul acelei unități într-o anumită perioadă.
De exemplu, dacă unitățile de cazare ale unei stațiuni au înregistrat cumulat într-un an 100.000 de înnoptări, iar
la recepțiile acestor unități au fost înregistrate în anul respectiv un număr de 20.000 de sosiri de vizitatori, atunci
durata medie a sejurului pe turist este: 100.000 înnoptări / 20.000 sosiri = 5 zile
O durată medie scurtă a sejurului poate însemna un număr mic de atracții turistice sau/și o atractivitate redusă a
obiectivelor turistice ale teritoriului și poate fundamenta investiții în crearea de noi atracții sau în mai buna
valorificare a celor existente. Dintr-o altă perspectivă, durata medie a sejurului este influențată și de tipul de
60
activitate turistică practicată. De exemplu, în anul 2013128 județele Covasna și Ialomița, cu un număr relativ mic
de turiști, au înregistrat durate medii ale sejururilor de 5,25 zile și, respectiv, 5,02 zile, în timp ce județul Cluj și
municipiul București, cu mai mulți turiști înregistrați, au înregistrat durate ale sejururilor de numai 1,69 zile și,
respectiv, 1,67 zile. Explicația constă în faptul că turismul de tratament (specific județelor Covasna și Ialomița)
presupune petrecerea unor perioade mai îndelungate în stațiune pentru efectuarea curelor prescrise. În cazul
Bucureștiului și Clujului, predomină turismul de afaceri și turismul de tranzit, ambele caracterizate printr-o durată
medie de ședere redusă.
Pentru a evalua dacă mărimea duratei medii a sejurului într-o destinație se află la un nivel bun, putem să ne
raportăm la două elemente de comparație: mărimea duratei medii a sejurului în alte teritorii concurente sau cu
același profil turistic și, respectiv, evoluția istorică a duratei medii a sejurului în respectivul teritoriu, ilustrând atât
evoluțiile înregistrate în timp, cât și evoluțiile temporale pe parcursul unui aceluiași an: Durata medie a sejurului
este un indicator important, deoarece ea se corelează direct cu volumul încasărilor din turism; ca atare, unul
dintre obiectivele principale ale oricărei strategii de dezvoltare a turismului îl reprezintă creșterea duratei medii a
sejurului.
Elasticitatea cererii turistice
Influența factorilor specifici asupra cererii turistice se măsoară cu ajutorul coeficientului de elasticitate al cererii
turistice în funcție de factorul analizat (preț, venit ș.a.). Coeficientul de elasticitate arată măsura în care se
modifică cererea turistică (c) în raport cu modificarea factorului de influență (f):
c1 − c0
∆%c c0 c1 − c0 f0
Ec,f = = = ∙
∆%f f1 − f0 f1 − f0 c0
f0
unde c1, f1 reprezintă valorile cererii și factorului de influență în momentul actual, iar c0, f0 reprezintă valorile
cererii și factorului de influență în perioada de referință (de bază).
În funcție de valoarea subunitară/supraunitară a Ec,f, cererea turistică poate fi:

- inelastică: în acest caz Ec,f este subunitar, iar cererea turistică se modifică în măsură mai mică decât se
modifică factorul de influență, consumatorii de servicii turistice fiind puțin sensibili la variația factorului;
- elastică: în acest caz Ec,f este supraunitar, iar cererea turistică se modifică în măsură mai mare decât se
modifică factorul de influență, consumatorii de servicii turistice fiind sensibili la variația factorului analizat;
- cu elasticitate unitară: în acest caz Ec,f = 1, iar cererea turistică se modifică în exact aceeaşi măsură ca și
factorul de influență;
În funcție de valoarea pozitivă/negativă a Ec,f, cererea turistică poate fi:

- corelată pozitiv cu factorul de influență analizat; în acest caz Ec,f > 0
- corelată negativ cu factorul de influență analizat; în acest caz Ec,f < 0
- perfect inelastică – Ec,f = 0 (factorul nu influențează deloc cererea turistică).
Elasticitatea cererii turistice în funcție de preț
Elasticitatea cererii în funcție de preț se referă la modificarea cererii agregate sub influența modificării prețurilor.
În general, cantitatea cerută de produse turistice este:
- corelată negativ cu prețurile serviciilor turistice (coeficient de elasticitate negativ) –excepții:
o o scădere accentuată a prețurilor turistice poate induce ideea unei calități îndoielnice și poate
genera scăderea cantității cerute;
o o creștere accentuată a prețurilor ar putea să inducă ideea exclusivității și prestigiului și să
determine o creștere a cantității cerute;
128 Institutul Național de Statistică, Baza de date Tempo
61
- inelastică în raport cu prețurile serviciilor turistice (valoarea coeficientului este subunitară); astfel,
consumatorul de servicii turistice manifestă o sensibilitate redusă față de preț deoarece129:
o variațiile prețurilor turistice nu sunt foarte spectaculoase,
o obiceiurile de consum turistic sunt relativ rigide,
o turiștii sunt deseori fideli anumitor destinații etc.
Exemplu: Să presupunem că în perioada 2007-2017 prețurile serviciilor de cazare dintr-o zonă au crescut de 2 ori, până la
un tarif mediu de 100 €/înnoptare, iar numărul de înnoptări înregistrate a scăzut de la 240.000 la 150.000. Sintetic, situația ar
arăta astfel:
Anul 2007 2017
Prețul serviciilor turistice 50 € 100 €
Cerere turistică cantitativă (q) 240.000 înnoptări 150.000 înnoptări
Coeficientul de elasticitate al cantității cerute în funcție de preț este:
q (150.000 − 240.000)
q0 240.000 = −0,375
Eq, p = =
p (100 − 50)
p0 50
• coeficientul este subunitar, deci cantitatea cerută de servicii de cazare a zonei analizate a fost inelastică în raport cu
prețurile serviciilor de cazare din zona respectivă;
• coeficientul este negativ, deci cantitatea cerută de servicii de cazare a zonei analizate a evoluat în sens contrar evoluției
prețurilor serviciilor de cazare din zona respectivă;
• la o creștere a prețurilor serviciilor de cazare cu 1%, cantitatea cerută de servicii de cazare a scăzut cu 0,375%.
Încasările din servicii de cazare (valoarea cantității cerute) se pot deduce:
2007 2017
Încasări (valoarea 240.000 înnoptări ∙ 50 € = 150.000 înnoptări ∙ 100 € =
cantității cerute) 12.000.000 € 15.000.000 €
După cum se poate observa, datorită inelasticității cantității cerute în funcție de preț, majorarea prețului a dus la un volum de
încasări superior în 2017, comparativ cu 2007. Dacă cererea cantitativă ar fi fost elastică, majorarea prețului ar fi dus la o
diminuare a volumului de încasări.
Un exemplu de valori ale coeficientului elasticității cererii în funcție de preț în turismul internațional este oferit în
tabelul de mai jos. Valorile ridicate ale coeficientului de elasticitate înregistrate de Portugalia, ca destinație
turistică, indică faptul că, în cazul acestei destinații, prețul a reprezentat un factor crucial de competitivitate
(inflația sau evoluțiile nefavorabile ale cursului de schimb putând să afecteze în mod semnificativ atractivitatea
Portugaliei pentru turiștii străini). În schimb valorile mici, subunitare, ale coeficientului de elasticitate înregistrat de
Turcia, ca destinație, în raport cu Marea Britanie și Franța, ca țări emitente, indică faptul că turiștii britanici și
francezi au fost foarte puțini sensibili la evoluțiile prețurilor serviciilor turistice din Turcia.
Țara de Țara emitentă

destinație Marea Britanie Franța Suedia Statele Unite
Portugalia -2.81 -1.90 -3.17 -3.33
Turcia -0.60 -0.51 -1.89 -1.66
Tabel: Valori ale coeficientului de elasticitate în funcție de preț în anul 1993 pentru Portugalia și Turcia130
129 Cristureanu, C., Economia și politica turismului internațional, ASE, Bucureşti, 2001
130 Siclair, T., Stabler, M., The Economics of Tourism, Routledge, London, 1997
62
Elasticitatea încrucișată
Analiza evoluției prețului unui serviciu turistic pentru a determina cauzalitatea modificărilor în cererea pentru acel
serviciu nu este suficientă, întrucât trebuie luate în considerare și prețurile serviciilor turistice:
- substituibile (de exemplu, cererea pentru un anumit serviciu turistic prestat într-o destinație a litoralului
României se poate diminua datorită reducerii prețului unui serviciu turistic similar prestat într-o altă
destinație a litoralului românesc sau într-o destinație a litoralul Bulgariei; de asemenea, cererea pentru
servicii de cazare în campinguri în cadrul unei destinații se poate majora din cauza creșterilor tarifelor de
cazare în hotelurile aceleiași destinații); coeficientul de elasticitate a cererii unui serviciu turistic în
funcție de prețul serviciilor turistice substituibile este în mod normal pozitiv (cererea pentru un serviciu
crește dacă prețul pentru serviciile substituibile crește);
- complementare (de exemplu, creșterea tarifelor de transport feroviar și aerian ar putea determina
reducerea numărului de călătorii turistice și, implicit, a numărului de vizitatori ai anumitor destinații);
coeficientul de elasticitate a cererii unui serviciu turistic în funcție de prețul serviciilor turistice
complementare este în mod normal negativ (cererea pentru un serviciu scade dacă prețul pentru
serviciile complementare crește).
Impactul modificării prețurilor serviciilor turistice substituibile și/sau a celor complementare asupra cererii pentru
un anumit serviciu turistic poartă denumirea de elasticitate încrucișată sau transversală. În general, cererea
turistică (atât cantitativă, cât și valorică) pentru anumite servicii turistice este:
- corelată pozitiv cu (indicele de elasticitate are valoare pozitivă): prețurile serviciilor turistice substituibile
(concurente), adică aceleași tipuri de servicii turistice furnizate de alți prestatori sau alte tipuri de servicii
turistice, dar care se adresează aceluiași scop turistic;
- corelată negativ cu (indicele de elasticitate are valoare negativă): prețurile serviciilor turistice
complementare sau a altor produse sau servicii din alte sectoare, dar care au un caracter complementar
serviciului turistic (carburanți, echipament sportiv ş.a.).
Elasticitatea cererii turistice în funcție de venit
Din punctul de vedere al planificării dezvoltării turismului într-un anumit teritoriu, vom analiza elasticitatea cererii
raportându-ne la evoluția veniturilor turiștilor potențiali ai respectivei zone, mai degrabă decât la evoluția
veniturilor locuitorilor acelei zone.
Exemplu: Să presupunem că încasările din turismul receptor provenite din partea rezidenților unei țări A (care reprezintă
un segment-țintă important din totalul turiștilor care vizitează tara B) în funcție de venitul mediu individual anual, a evoluat
astfel:
Anul 2014 2017

Venit mediu individual anual al rezidenților din tara A 7.800 €/pers 8.400 €/pers
Cheltuieli turistice anuale ale rezidenților țării A pentru călătorii în tara B 15.600.000 € 21.005.000 €
Coeficientul de elasticitate al cererii turistice valorice în funcție de venit este:
y (21.005.000 − 15.600.000)
y0 15.600.000 = 4,5
E y ,v = =
v (8.400 − 7.800)
v0 7.800
• coeficientul este supraunitar, deci cererea turistică valorică provenită din partea rezidenților țării A a fost elastică în
raport venitul lor mediu anual;
• coeficientul este pozitiv, deci cererea turistică valorică provenită din partea rezidenților țării A a evoluat în același sens
cu venitul lor mediu anual;
• la o creștere cu 1% venitului mediu anual al rezidenților țării A, cererea turistică valorică provenită din partea acestora
pentru produse turistice ale țării B a crescut cu 4,5%.
63
În general, cererea turistică, atât cantitativă, cât și valorică, este:

- direct proporțională cu veniturile populației (valoarea coeficientului de elasticitate este pozitivă); putem
afirma că cei cu venituri medii și peste medie vor fi consumatori mai frecvenți de servicii turistice;
- elastică în raport cu veniturile populației (valoarea coeficientului de elasticitate este supraunitară).
Astfel, ţinând cont de prioritățile și ordinea ierarhică în care sunt cheltuite veniturile populației (produse și servicii
de strictă necesitate, de necesitate medie, și, respectiv, de lux sau cu cerere rară), în general, serviciile turistice
sunt considerate servicii cu cerere rară, în cazul cărora:
- cererea apare doar după depășirea unui anumit prag al veniturilor;
- pe măsură ce veniturile populației cresc, cererea crește într-un ritm superior (este elastică), fără a avea
o limită de saturație (cheltuielile cu servicii rare cresc de fiecare dată când cresc veniturile).
Un exemplu de valori ale coeficientului elasticității cererii în funcție de venit în turismul internațional este oferit în
tabelul de mai jos. Valorile coeficienților pentru destinațiile Portugalia sau Turcia arată că cererea de produse
turistice este sensibilă (elastică) la modificarea venitului, pentru toate țările emitente analizate. Altfel spus, atât
timp cât economiile țărilor vor înregistra creștere, cererea pentru produse turistice va continua să crească. Cu
alte cuvinte, turismul este un produs cu cerere rară (”de lux”), fiind puternic afectat de scăderea veniturilor sau de
perspectiva scăderii lor. Astfel, în perioade de criză economică, cererea pentru sejururi scade per ansamblu,
cunoscând și mutații structurale - turiștii se reorientează către destinații mai aproape de casă, cu prețuri mai
scăzute, pe perioade mai scurte de timp.
Țara de Țara emitentă

destinație Marea Britanie Franța Suedia Statele Unite
Portugalia 1.58 1.45 1.32 1.61
Turcia 2.65 2.40 2.09 1.75
Tabel: Valori ale coeficientului de elasticitate în funcție de venit în anul 1993 pentru Portugalia și Turcia131
Unele studii132 au evidențiat faptul că, în general, valoarea coeficientului de elasticitate a cererii turistice în funcție
de venit este cuprinsă în intervalul [1,2 … 1,4], cu valori mai mari (cerere mai elastică) pentru țările în curs de
dezvoltare cu cerere turistică în devenire și, respectiv, mai mici (cerere mai puțin elastică) pentru țările dezvoltate.
Coeficientul Gini utilizat pentru analiza distribuției consumului turistic dintr-o destinație pe sezoane
În general, coeficientul Gini este utilizat pentru a măsura orice formă de distribuție neregulată și se calculează cu
următoarea formulă:
n  ( p1 + p 2 + p 3 + ... + p n ) − 1
2 2 2 2
c=
n −1 Є [0 … 1]
În acest caz:
- „n” reprezintă numărul de sezoane din perioada analizată (de exemplu, cele 4 trimestre ale unui an);
- „pi” reprezintă ponderea cererii turistice (sosiri, înnoptări, cheltuieli etc.) dintr-un sezon în totalul cererii
turistice a perioadei analizate, în destinația respectivă (p1 + p2 + …+ pn = 1);
- cu cât „c” este mai mare (mai apropiat de 1), cu atât cererea turistică din destinația respectivă este mai
concentrată în anumite sezoane (intensitate mare a sezonalității cererii) și, viceversa, cu cât „c” este mai
mic (mai apropiat de 0), cu atât cererea turistică din destinația respectivă este mai uniform distribuită pe
sezoane (intensitate redusă a sezonalității cererii).
Coeficientul furnizează informații despre sezonalitatea cererii turistice, permițând elaborarea unor strategii optime
de gestionare a capacității de susținere a teritoriului în perioadele de vârf și de sincronizare a cererii cu oferta.
131 Siclair, T., Stabler, M., 1997, op. cit.

64
Exemplu: Să presupunem că într-o anumită perioadă, destinația „X” a înregistrat 100.000 sosiri de turiști repartizați pe
sezoane astfel:
Sezon Numărul de sosiri

Ianuarie – Mai 15.000
Iunie - Septembrie 80.000
Octombrie – Decembrie 5.000
Total 100.000
În acest caz, ponderea cererii turistice în fiecare din cele 3 sezoane este: p1 = 15.000 / 100.000 = 0,15; p2 = 80.000 /
100.000 = 0,8; p3 = 5.000 / 100.000 =0,05. Așadar, coeficientul Gini este:
3  (0,152 + 0,8 2 + 0,052 ) − 1

c= = 0,705
3 −1
Valoarea coeficientului este mai apropiată de 1, așadar sezonalitatea cererii turistice în destinația „X” este intensă, acesta
fiind concentrată în anumite sezoane (după cum se remarcă, de altfel, cererea turistică este concentrată mai ales în sezonul
Iunie-Septembrie).
Coeficientul Gini utilizat pentru analiza distribuției fluxurilor turistice ale unei zone emitente
Coeficientul lui Gini, ca indicator de cuantificare al oricărei forme de distribuție neregulată (descris anterior), poate
fi utilizat și pentru analiza distribuției fluxurilor turistice ale unei zone emitente către diverse destinații. În cazul de
față, însă, semnificația elementelor din formula de calcul se adaptează în felul următor:
- „n” reprezintă numărul de destinații turistice (localități, stațiuni, zone turistice, țări etc.) către care se
orientează fluxul turistic provenit dintr-o anumită zonă emitentă (localitate, țară etc.);
- „pi” reprezintă ponderea deplasărilor turistice ale locuitorilor zonei emitente către destinația „i” în totalul
deplasărilor turistice ale locuitorilor zonei emitente respective (p1 + p2 + …+ pn = 1);
- cu cât „c” este mai mare (mai apropiat de 1), cu atât fluxul turistic provenit din zona emitentă analizată
este mai concentrat și orientat spre anumite destinații și, viceversa, cu cât „c” este mai mic (mai apropiat
de 0), cu atât fluxul turistic provenit din zona emitentă analizată este mai uniform distribuit pe destinații.
Exemplu: Să presupunem că într-o anumită perioadă, țara „A” înregistrează 3 milioane de deplasări ale rezidenților în
scopul vizitării unor destinații din străinătate, iar aceste deplasări sunt repartizate pe destinații astfel:
Destinația Numărul de deplasări

Țara X 2.400.000
Țara Y 300.000
Țara Z 300.000
Total 3.000.000
În acest caz, ponderile deplasărilor turistice ale locuitorilor zonei emitente (țara „A”) către cele 3 destinații sunt: p1 =
2.400.000 / 3.000.000 = 0,8; p2 = 300.000 / 3.000.000 = 0,1; p3 = 300.000 / 3.000.000 = 0,1. Coeficientul Gini este:
3  (0,82 + 0,12 + 0,12 ) − 1

c= = 0,7
3 −1
Valoarea coeficientului este mai apropiată de 1, așadar fluxul turistic provenit din țara „A” este concentrat și orientat spre
anumite destinații, în cazul nostru țara „X”.
65
Intensitatea turistică
Intensitatea turistică se analizează în cinci variante:

1. Intensitatea turismului național: reprezintă raportul dintre numărul de deplasări ale rezidenților în scopul
vizitării unor destinații din țară sau străinătate și, respectiv, populația totală a țării.
2. Intensitatea turismului emitor în raport cu populația țării: reprezintă raportul dintre numărul de deplasări
ale rezidenților în scopul vizitării unor destinații turistice din străinătate și, respectiv, populația totală a țării;
3. Intensitatea turismului emitor în raport cu turismul național: reprezintă raportul dintre numărul de
deplasări ale rezidenților în scopul vizitării unor destinații turistice din străinătate și, respectiv, numărul total
de deplasări, fie ele în scopul vizitări destinațiilor din țară, fie a celor din străinătate.
4. Intensitatea turismului intern în raport cu populația țării: reprezintă raportul dintre numărul de deplasări
ale rezidenților în scopul vizitării unor destinații turistice din țară și, respectiv, populația totală a țării;
5. Intensitatea turismului intern în raport cu turismul național: reprezintă raportul dintre numărul de
deplasări ale rezidenților în scopul vizitării unor destinații turistice din țară și, respectiv, numărul total de
deplasări, fie ele în scopul vizitări destinațiilor din țară, fie a celor din străinătate.
Exemplu: Dacă o țară cu o populație de 10 milioane înregistrează într-un an 2 milioane de deplasări ale rezidenților în
scopul vizitării unor destinații din țară și, respectiv, 3 milioane de deplasări în scopul vizitării unor destinații din străinătate:
• turism național = 2 + 3 = 5 milioane deplasări;
• intensitatea turismului național: 5/10 = 0,5 (50%);
• intensitatea turismului emitor în raport cu populația țării: 3/10 = 0,3 (30%);
• intensitatea turismului emitor în raport cu turismul național: 3/5 = 0,6 (60%);
• intensitatea turismului intern în raport cu populația țării: 2/10 = 0,2 (20%);
• intensitatea turismului intern în raport cu turismul național: 2/5 = 0,4 (40%).
Preferința turistică relativă pentru o destinație turistică
Preferința turistică relativă pentru o destinație turistică cuantifică orientarea populației dintr-o anumită zonă
emitentă de flux turistic (localitate, țară etc.) către destinația turistică analizată (localitate, stațiune, zonă turistică,
țară etc.) în raport cu populația zonei emitente sau cu volumul turismului emitor al zonei emitente, într-o
anumită perioadă.
Exemplu: Dacă într-o perioadă „T”, o țară „A” cu o populație de 10 milioane de locuitori înregistrează 3 milioane de
deplasări ale rezidenților în scopul vizitării unor destinații din străinătate (turismul emitor), iar dintre acestea 1,5 milioane de
deplasări au ca destinație țara „B”, atunci preferința turistică relativă a țării „A” pentru țara „B” este:
• 1,5 / 10 = 0,15 în raport cu populația țării „A” (adică în perioada „T”, 15% din populația țării „A” a vizitat țara „B”)
• 1,5 / 3 = 0,5 în raport cu volumul turismul emitor al țării „A” (adică în perioada „T”, 50% din deplasările rezidenților țării
„A” în străinătate a fost reprezentat de deplasări în țara „B” sau, cu alte cuvinte, în perioada „T”, 50% din volumul
turismului emitor al țării „A” a fost direcționat către țara „B”)
Înclinația spre vacanță133
Înclinația netă spre vacanță reprezintă ponderea populației care își ia cel puțin o vacanță pe parcursul unei
perioade de timp (de regulă un an de zile) în totalul populației țării respective. În țările cu un venit pe cap de
locuitor mai ridicat, înclinația spre vacanță variază între 40% și 80% (un prag maxim, greu de depășit datorită
restricțiilor impuse de mijloacele de călătorie). Pe de altă parte, înclinația brută spre vacanță exprimă numărul
total de vacanțe luate într-o perioadă de timp (de regulă un an de zile) ca pondere în populația totală a țării
respective. În câteva țări dezvoltate, înclinația brută spre vacanță depășește 100% (atingând chiar 120% sau
chiar mai mult), ceea ce înseamnă că unele persoane își vor lua mai multe vacanțe pe parcursul unui an.
133 Vanhove, N., The Economics of Tourism Destinations, Elsevier, Oxford, 2005
66
7.3 Analiza calitativă a cererii turistice

Analiza calitativă a cererii presupune:
✓ stabilirea profilului demografic al turiştilor – în acest sens, este vitală caracterizarea turiştilor care
vizitează zona din punctul de vedere al: cetăţeniei, etniei şi zonei de provenienţă; vârstei, statutului marital şi
etapei din ciclul de viaţă al familiei; genului; educaţiei, ocupaţiei şi venitului turiştilor etc.
✓ stabilirea profilului de consum al turiştilor – în acest sens, este vitală caracterizarea turiştilor care
vizitează zona din punctul de vedere al: cheltuielilor efectuate la destinaţie, frecvenţei vizitării destinaţiei,
scopului vizitării, structurii grupului care acompaniază turistul (cu prietenii, cu familia, cu colegii etc.) ș.a.
✓ stabilirea modului în care turiştii iau decizia de consum şi identificarea principalilor factori de
influenţă.
În literatura de specialitate regăsim mai multe teorii care explică modul în care turiştii iau decizia de consum;
diversitatea acestora se datorează abordării subiectului folosind premise şi instrumente diferite, de către autori
din domeniul ştiinţelor economice, sociologiei, psihologiei sau chiar geneticii. Toate modelele existente pot fi
încadrate, însă, în două categorii esenţiale:
✓ modele conform cărora decizia de consum se realizează sub presiunea unor factori de care individul nu
este întru-totul conştient;
✓ modele care au la bază recunoaşterea nevoilor de consum şi, pe această bază, căutarea unor soluţii
raţionale pentru satisfacerea lor.
În prima categorie de abordări regăsim:

• Determinismul genetic – aceste teorii explică anumite comportamente pornind de la existenţa, la anumiţi
indivizi, a anumitor gene specifice. De exemplu, predispoziţiile genetice au fost avansate ca explicaţii
posibile pentru comportamentul violent sau pentru adicţii;
• Influenţa subconştientului – potrivit acestor teorii, la baza anumitor decizii de consum turistic stă
căutarea unor modalităţi acceptabile din punct de vedere social de eliberare a presiunii exercitate pe
plan interior de către factori instinctuali. De exemplu, tinerii sunt atraşi de multe ori de destinaţii litorale
„fierbinţi” din motive care nu au nimic de a face cu beneficiile razelor solare, a aerosolilor sau a
talasoterapiei;
• Învăţarea socială – având la bază modele behavioriste, aceste teorii consideră comportamentele
noastre de consum drept rezultate ale unor asocieri (de tip situaţie => comportament), învăţate ca
urmare a expunerii repetate la mesaje identice, promovate de diverse instanţe de socializare (familie,
şcoală, biserică, mass-media, reclame comerciale). Exemple de astfel de comportamente turistice
învăţate ar fi excursiile de tipul „1 Mai la mare” sau „Paştele în Bucovina” - care se impun turistului ca
„opţiuni obligatorii” în urma reluării mesajului în cele mai diverse contexte sociale;
• Conformarea socială şi consumul ostentativ – aceste teorii pornesc de la ideea existenţei unui „limbaj al
obiectelor”, în cadrul căruia fiecare bun sau serviciu are ataşate anumite semnificaţii – exact aşa cum
fiecare cuvânt are, în limbajul verbal, ataşate anumite înţelesuri. Ca atare, achiziţiile noastre nu sunt
strict funcţionale (cumpărăm o vacanţă pentru a ne relaxa), ci au şi o dimensiune simbolică – prin
alegerea unui anumit tip de vacanţă formulăm, mai mult sau mai puţin conştient, o „declaraţie de
apartenenţă” la un grup din societate şi ne revendicăm un statut social (de exemplu, fotbaliştii care,
după semnarea unui contract cu o echipă de top, aleg o vacanţă la Burj-Al-Arab o fac nu doar pentru a
vedea luxul unui hotel de 7 stele, ci mai ales pentru a fi văzuţi scăldându-se în luxul unui hotel de 7
stele...)
În contextul în care comportamentului de consum al individului este programat de acţiunea unor factori de care el
nu este pe deplin conştient, succesul în atragerea de turişti are la bază identificarea resorturile intime ale acestui
proces şi intervenția asupra lor într-o manieră mai mult sau mai puţin „subtilă”.
Prin contrast, cea de a doua categorie de abordări, de factură economică, ne prezintă un individ raţional, care
îşi ia decizia de consum doar după conştientizarea şi înţelegerii nevoilor sale specifice şi transpunerea acestora
în specificaţii de consum, pe baza cărora vor fi alese produsele turistice. În acest caz, rolul planificatorului este
acela de a facilita parcurgerea procesului complex de luare a deciziei, prin furnizarea de informaţii, asistenţă şi
67
consiliere şi sprijin efectiv în realizarea achiziţiei. Conform celui mai cunoscut model al deciziilor de consum
raţionale, există cinci etape în orice act de achiziţie şi consum de produse:
Cercetarea Cumpărarea
Recunoaştere Evaluarea Evaluarea
pentru propriu-zisă şi
a nevoii alternativelor post-consum
informare consumul
Figură: Modelul luării deciziei de cumpărare (modelul Engel) 134
(1) La un moment dat, individul devine conştient de existenţa unei diferenţe între starea sa curentă (percepută
negativ) şi o stare pe care o consideră dezirabilă. Acest proces, denumit recunoaşterea nevoii, poate avea
loc fie ca urmare a degradării stării sale curente, fie ca urmare a redefinirii stării sale dezirabile (de exemplu,
sub influenţa unor mesaje din mediul extern – discuţii cu prietenii, reclame, contact cu o realitate diferită
etc.)135.
În măsura în care diferenţa între cele două stări este una semnificativă, atingerea stării dezirabile este
importantă pentru individ și există o soluţie un produs sau serviciu care permite sau facilitează trecerea din
starea curentă în starea dezirabilă, iar individul dispune de mijloacele necesare pentru achiziţionarea şi
consumul produsului respectiv, atunci recunoaşterea nevoii generează suficientă motivaţie şi energie pentru
a iniţia şi întreţine procesul de cumpărare.
(2) Odată recunoscută nevoia, individul începe să culeagă informaţii, menite să-l ajute să-şi înţeleagă mai bine
nevoia, să o operaţionalizeze în specificaţii de consum (de exemplu: ce înseamnă, mai exact „mă simt
deprimat, am nevoie de o vacanţă?”, cum ar arată vacanţa ideală, care m-ar ajuta să mă echilibrez?) și,
respectiv, să identifice soluţii potenţiale pentru satisfacerea nevoii (la ce agenţie de turism aş putea găsi
această vacanţă? ce destinaţii aş putea vizita? cu cine? etc.).
Pentru promovarea unei destinații sau oferte turistice, devine vitală cunoaşterea unor detalii de tipul: cu cât
timp înainte începe individul să culeagă informaţii şi să-şi planifice vacanţa? (pentru a şti când ar trebui
finalizate materialele publicitare), ce surse de informaţii consultă individul (personale, comerciale, publice,
experimentale) şi cât de multă încredere are în fiecare? (pentru a şti ce canale şi mijloace de comunicare pot
fi folosite pentru a-i pune la dispoziţie datele de care are nevoie) etc.
(3) Odată culese toate informaţiile necesare, individul va evalua alternativele și va lua o decizie, selectând,
din mulţimea de soluţii potenţiale, una - considerată a-i satisface în mod optim nevoia. Nu întotdeauna, însă,
e nevoie să se decidă până la ultimele detalii – şi asta pentru că, în condiţii de incertitudine sau pur şi simplu
din raţiuni de „spontaneitate”, individul poate „alege să nu aleagă dinainte”, ci să se hotărască „la faţa locului,
în funcţie de ce există acolo” – cazul studenţilor care, fără prea mulţi bani în buzunar, se dau jos din tren la
Costineşti, aşteptând să fie abordaţi de localnicii care închiriază camere. Un aspect important care trebuie
amintit aici e faptul că, de regulă, achiziţiile de produse turistice sunt rezultatul unor decizii colective – atât în
cazul consumatorilor individuali (care, de multe ori, se sfătuiesc cu familia sau prietenii înainte de a se
hotărî), cât şi în cazul consumatorilor organizaţionali (care trec decizia prin mai multe filtre ierarhice).
(4) Odată decizia luată, consumatorul va achiziţiona în mod efectiv produsele. Pentru promovarea unei
destinații turistice este important de cunoscut: modul în care se achiziţionează şi se plăteşte produsul turistic
(de exemplu, un sejur la un hotel poate fi achiziţionat direct de la recepţie, rezervat anticipat şi plătit la
recepţie, rezervat şi plătit integral online sau achiziţionat printr-o agenţie de turism), precum și modul în care
se consumă produsul (în unele cazuri, cumpărătorul produsului va fi şi consumatorul acestuia, în vreme ce în
alte situaţii cele două roluri sunt îndeplinite de persoane diferite; de exemplu, în cazul cumpărătorilor
organizaţionali, de cele mai multe ori biletele de avion şi camerele de hotel se achiziţionează de către
134 Kotler, P., Haider, D., Rein, I., Marketingul locurilor, Ed. Teora, 2001
135 Plăiaş, I., Comportamentul consumatorului, Ed. Intelcredo Deva, 1997
68
asistent manager, în vreme ce consumul acestor servicii se realizează de către manager; în mod similar, un
cuplu nou căsătorit poate primi, ca şi cadou de nuntă, bilete pentru o croazieră).
(5) În fine, odată consumul produsului realizat, are loc evaluarea calităţii acestuia. Calitatea este întotdeauna
măsurată prin raportarea la specificaţiile iniţiale – putând rezulta două situaţii distincte: specificaţiile şi
aşteptările turiştilor nu au fost îndeplinite – rezultând, de aici, un sentiment de insatisfacţie, respectiv
specificaţiile și aşteptările turiştilor au fost îndeplinite – rezultând, de aici, un sentiment de satisfacţie. Un
aspect deosebit de important e acela că turistul evaluează atât calitatea întregii sale experienţe la destinaţie,
cât şi componentele acesteia (de exemplu, la întrebarea: „cum a fost în concediu?” tindem să dăm mai întâi
un răspuns evaluativ global, de tipul „excelent / bine / aşa-şi-aşa / cam nasol / groaznic”, şi-abia apoi
detaliem eventualele componente care au ieşit în evidenţă – de exemplu „mâncarea a fost bună, dar
condiţiile de cazare au lăsat de dorit” etc.)
Pentru un bun marketing al destinațiilor turistice, cunoaşterea modului în care turiştii evaluează calitatea
experienţei la destinaţie este vitală, deoarece atât satisfacţia globală, cât şi componentele călătoriei care au
asigurat cea mai ridicată satisfacţie turiştilor (mâncarea, cazarea, calitatea plajelor etc.) pot reprezenta atuuri
ale destinaţiei, ce trebuie valorificate la maximum prin intermediul strategiei de dezvoltare a turismului. Mai
mult decât atât, eventualele sentimente de insatisfacţie stau la baza deciziei turiştilor de a nu mai reveni o a
doua oară la destinaţie, generând, în acelaşi timp, diferite comportamente de protest – în relaţie cu
prestatorul (prin refuzul plăţii sau reclamaţii), în spaţiul public (prin viu grai negativ) sau chiar în medii oficiale
(prin reclamaţii la Oficiile pentru Protecţia Consumatorului sau acţiuni în instanţă) şi afectând, per ansamblu,
brandul locului turistic.
Informaţiile demografice, profilul de consum sau datele despre modul de luare a deciziei de cumpărare se culeg
la destinaţie, de regulă, prin intermediul anchetelor specializate (pe bază de chestionar sau interviu) sau se pot
compila din surse de date secundare (de exemplu, prin analiza şi integrarea datelor înregistrate la nivelul
unităţilor de cazare în Fişele de cazare, chestionare de satisfacţie completate şi lăsate la recepţie şi facturi pentru
produsele vândute turiştilor).
Combinând toate aceste informaţii, pot fi identificate în rândul turiştilor anumite segmente având profile de
consum specifice – cu alte cuvinte, turişti având caracteristici şi obiceiuri de consum relativ similare (şi care sunt
probabil să răspundă unor stimuli de marketing de o manieră similară).
O abordare simplă și utilă în privința segmentării vizitatorilor ia în considerare gradul acestora de implicare în
alegerea destinațiilor, fiind astfel evidențiate două categorii extreme de vizitatori136:
- vizitatori activi – călătoresc mult, se implică în alegerea destinațiilor, a formelor de turism şi a
combinațiilor de servicii solicitate, dispunând de venituri suficient de mari încât să le permită acestea;
- vizitatori pasivi – călătoresc rar, acceptă formule standardizate de voiaje care să minimizeze costurile
sejururilor, nedispunând de suficiente resurse financiare.
Una dintre modalitățile de segmentare cele mai frecvent menționate și analizate în literatura de specialitate
datează din 1974137 și face distincția între trei tipuri principale de vizitatori138:
• vizitatori psihocentrici:
o au, în general, venituri mici,
o preferă destinații deja cunoscute, cât mai apropiate de reşedința lor obişnuită,
o apelează la servicii turistice de calitate şi preț redus,
o preferă turismul organizat, cu un program fix,
o nu au nici o pretenție de personalizare a serviciilor;
• vizitatori mediocentrici:
136 Snak, O., Baron, P., Neacşu, N., 2003, op.cit., p.162-163
137 Plog, S.C., Why Destination Areas Rise and Fall in Popularity, Cornell Hotel and Restaurant Administration Quarterly,
Vol. 14, Nr. 4, 1974
138 Minciu, R., 2005, op.cit.; Snak, O., Baron, P., Neacşu, N., 2003, op.cit.; Postelnicu, G., 2007, op. cit.,
69
o au, în general, venituri medii,

o preferă destinații cu un anumit grad de noutate, la o distanță medie de reşedința lor obişnuită,
o apelează la servicii turistice de calitate şi preț mediu,
o preferă turismul organizat sau semi-organizat, cu o anumită variabilitate a programului,
o au anumite pretenții de personalizare a serviciilor;
• vizitatori alocentrici:
o au, în general, venituri mari,
o preferă destinațiile noi, necunoscute, cât mai depărtate de reşedința lor obişnuită,
o apelează la servicii turistice de calitate şi preț ridicat,
o preferă turismul semi-organizat sau pe cont propriu, cu un program variabil,
o pretind personalizarea maximă a serviciilor.
Alături de aceste trei categorii/segmente principale, se pot delimita şi alte două categorii/segmente intermediare,
situate la granița dintre ele: cvasipsihocentrici, respectiv, cvasialocentrici, care combină trăsăturile vizitatorilor
psihocentrici şi mediocentrici, şi, respectiv, ale celor mediocentrici şi alocentrici.
Conform studiului original139 care a stat la baza clasificării mai sus amintite, din punct de vedere statistic, cei mai
mulți vizitatori sunt mediocentrici (cvasipsihocentricii, mediocentricii și cvasialocentricii formând împreună
majoritate covârșitoare a turiștilor). Totodată, comportamentul și atitudinea vizitatorilor se poate modifica în timp
dinspre unul mai psihocentric către unul mai alocentric, pe măsură ce experiențele de călătorie se înmulțesc,
veniturile cresc, nivelul de educație și interacțiune culturală crește etc.
Cvasipsihocentrici Cvasialocentrici
Mediocentrici
Psihocentrici Alocentrici
Figură: Ponderea tipurilor de turiști alo-/psiho-centrici
139 Plog, S.C., 1974, op. cit.
70
8. Analiza ofertei turistice

8.1 Delimitări conceptuale
Atracţiile turistice
Specialiștii consideră că orice element sau ansamblu de elemente (naturale sau antropice) care poate motiva o
călătorie turistică reprezintă o atracţie turistică.140
Alegerea termenului de atracţie turistică nu este una întâmplătoare; ea urmăreşte să sugereze în mod explicit
puterea de atracţie pe care acestea o exercită asupra turiştilor, putere de atracţie generată de existenţa unor
caracteristici intrinseci, care le conferă o valoare aparte şi le fac interesante pentru vizitare.
Exemplu: Arborele seqoia din satul Rogojel, județul Cluj. Conform celor menţionate anterior, dacă
putem identifica o serie de valenţe ale acestui arbore, care să îi confere capacitatea de a motiva o
călătorie turistică, atunci putem amplasa o nouă atracţie pe harta judeţului Cluj. În lipsa unor asemenea
valenţe, avem de-a face cu un simplu copac. La o analiză mai atentă a acestui obiectiv, constatăm că
arborele seqoia se distinge de alţi copaci autohtoni prin dimensiunile sale impresionante, iar arborele cu
pricina este unicat în judeţul Cluj, locaţia sa fiind una dintre puţinele pe plan naţional unde această
specie poate fi admirată. Mai mult decât atât, există o poveste în spatele plantării acestui copac, poveste
care îi conferă o nuanță istorică atractivă, adăugând un strat suplimentar de semnificaţii valenţelor strict
naturale ale obiectivului. Din toate aceste motive şi ţinând cont de definiţia de la care pornim, putem
considera arborele seqoia din satul Rogojel o atracţie turistică veritabilă.
Potenţialul turistic
Potenţialul turistic al unei destinaţii este format din totalitatea atracțiilor respectivului teritoriu, care nu au fost
încă amenajate în scop turistic. Raportându-ne la natura atracţiilor care îl compun, potenţialul turistic se poate
împărţi în potenţial natural (incluzând aici atracţiile naturale ale reliefului, climei, hidrografiei, faunei și florei şi ale
peisajului) și potenţial antropic (incluzând aici edificii, activități sociale și manifestări culturale, precum şi
etnografia).
Să presupunem acum că nici una dintre atracţiile turistice ale unei zone nu au fost introduse în circuitul turistic şi
nu sunt valorificate comercial – mai este posibil, în acest context, turismul la destinaţie? Răspunsul este da şi
asta pentru că, în măsura în care accesul la aceste atracţii nu este interzis (cum e, de exemplu, cazul atracţiilor
turistice aflate pe proprietăţi private, interzise pentru vizitare) şi nu este prea dificil (cum e cazul unor atracţii
naturale aflate în zone montane, unde accesul se face doar cu echipament şi pregătire adecvate) turistul le poate
vizita pe cont propriu – cu menţiunea că el nu va dispune de nici un fel de facilităţi, amenajări sau servicii la
destinaţie.
Exemplu: Cetatea Ciceului din judeţul Bistriţa-Năsăud. Putem considera acest obiectiv o atracţie
turistică deoarece cetatea are o istorie aparte (legată, în principal, de persoana domnitorului Petru
Rareş, căruia i-a servit, la un moment dat, ca loc de refugiu, după pierderea tronului Moldovei) și pentru
că peisajul are o înaltă valoare estetică (incluzând aici atât panorama deosebită asupra teritoriului
înconjurător, cât şi aspectul ruinelor cetăţii). Cetatea se poate vizita, pe cont propriu, într-o excursie de o
jumătate de zi. În schimb, turistul trebuie să fie conştient că în afara unui traseu marcat şi a unui panou
informativ, nu există alte amenajări la destinaţie, drumul de legătură fiind unul dificil, neasfaltat pe câţiva
kilometri, în cetate neexistând puncte de panoramă dotate cu echipament corespunzător şi nici un fel de
amenajări menite să asigure securitatea turistului. În plus, nu există nici un serviciu turistic posibil a fi
achiziţionat aici (de exemplu, nu vom găsi ghizi care să ne ofere mai multe informaţii despre istoricul
cetăţii, nu există posibilitatea cumpărării de suveniruri, chiar şi serviciile de cazare şi servirea mesei în
140 Vanhove, N. (2005), op.cit.
71
zonă fiind dificil de localizat). În acest context, atunci când afirmăm că România are un potenţial turistic
fantastic, spunem, în realitate, că locuim într-un teritoriu plin de atracţii neamenajate, asemeni cetăţii
Ciceului – pe care turiştii temerari le pot vizita, fără, însă, ca aceste vizite să producă vreun impact real
asupra economiei şi bunăstării naţionale.
Resursele turistice
În mod obişnuit, în mintea noastră cuvântul resursă este strâns legat de cuvântul producţie – iar terminologia din
domeniul turistic a preluat această conexiune, definind resursele turistice ca fiind componente ale mediului
natural şi antropic, care, prin calităţile şi specificul lor, sunt recunoscute, înscrise şi valorificate prin turism, în
măsura în care nu sunt supuse unui regim de protecţie integrală.141
Într-o asemenea optică, resursele turistice reprezintă atracţii turistice care au beneficiat de o serie de amenajări,
menite să le introducă în circuitul turistic şi să le valorifice comercial. Pentru mai buna înţelegere a termenului de
resursă, este nevoie, aşadar, să definim conceptul de amenajări. Amenajarea turistică reprezintă intervenţia
antropică într-un spaţiu dat, în scopul punerii în valoare a uneia sau mai multor atracţii turistice, printr-o echipare
a teritoriului capabilă să faciliteze derularea în bune condiţii a actului turistic.142
La modul concret, echiparea teritoriului se materializează în aşa numita bază materială a turismului, formată din:
o construcţii şi alte tipuri de infrastructuri specifice:
▪ fie realizate din start cu scop turistic – acestea oferă un spaţiu amenajat pentru prestarea
unor servicii destinate în principal turiştilor (la care poate avea acces sau nu, în funcţie de
regimul de vizitare a destinaţiei, şi populaţia locală) – luând cazul unei staţiuni turistice de
interes naţional, vom include în această categorie clădirile în care îşi desfăşoară activitatea
hotelurile şi restaurantele, pârtiile de schi sau bazinele termale etc.;
▪ fie realizate în scop general, dar accesibile şi turiştilor – acestea oferă un spaţiu amenajat
pentru prestarea de servicii destinate, în principal, populaţiei locale, dar la care pot avea
acces sau de care beneficiază în mod automat şi nediscriminatoriu şi turiştii – luând cazul
unui oraş, vom include în această categorie clădirile spitalelor şi ale băncilor, parcurile
municipale, lăcaşurile de cult etc.
o echipamente şi alte tipuri de tehnologii
▪ achiziţionate şi date în folosinţă în scop turistic – înglobăm aici toate tehnologiile menite să
faciliteze prestarea serviciilor destinate, în principal, turiştilor (la care poate avea acces sau
nu, în funcţie de regimul de vizitare a destinaţiei, şi populaţia locală) – luând acelaşi
exemplu al unei staţiuni de interes naţional, aici vom include instalaţiile de telescaun,
ghişeele pentru check-in electronic, „mocăniţa” (locomotiva şi vagoanele care rulează pe
linii de cale ferată cu ecartament îngust), automobilele disponibile la destinaţie pentru
închiriere, echipamentele medicale pentru cură în hotelurile din staţiune etc.
▪ achiziţionate şi date în folosinţă cu scop general, dar accesibile şi turiştilor - înglobăm aici
toate tehnologiile menite să faciliteze prestarea a serviciilor destinate, în principal,
populaţiei locale (dar la care au acces sau de care beneficiază în mod automat şi
nediscriminatoriu şi turiştii) – de exemplu, în cazul unui oraş, vom include aici
bancomatele, sistemul de supraveghere video, mijloacele de transport în comun,
ambulanţele etc.
o reţele-suport – cu rol în asigurarea conectivităţii teritoriului şi buna funcţionare a echipamentelor la
destinaţie. În această categorie includem:
▪ reţelele de transport până la, la şi de la destinaţie: respectiv rețelele de drumuri, căi ferate,
aeroporturi, porturi, parcări, piste de biciclete etc., folosite pentru prestarea serviciilor de
transport turistic;
▪ reţelele de utilități publice ale destinației – destinate furnizării de utilităţi: curent electric,
apă, canalizare și salubritate, telecomunicații, internet etc.
141 Ordonanţa 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România

142 Ilieş, M., Amenajarea turistică, Casa Cărţii de Ştinţă, 2007
72
Exemplu: Arborele seqoia de la Rogojel s-ar putea transforma dintr-o atracţie într-o resursă turistică prin
amenajări de tipul: realizarea unei incinte (prin construirea unui gard) menită să protejeze
copacul şi să reglementeze accesul publicului, realizarea unui spaţiu în care turiştii să poată
primi mai multe informaţii despre obiectiv şi să poată achiziţiona suveniruri, amenajarea unui
sistem de iluminat ecologic, din surse regenerabile, care să pună în valoare atracţia turistică şi
pe parcursul nopţii etc. În ceea ce priveşte Cetatea Ciceului, priorităţile de amenajare ar putea viza:
îmbunătăţirea accesului în zonă (prin modernizarea drumului şi construirea unei parcări dotată
cu un minimum de facilităţi – de exemplu, toalete şi sistem de supraveghere video), amenajări
minimale menite să faciliteze accesul la cetate (de exemplu balustrade, realizarea unor trepte
sau amplasarea unor bănci), amenajarea unor puncte de panoramă, dotate cu echipamente
optice, de tipul celor găsite în occident etc.
Atracții turistice + Amenajări turistice = Resurse turistice
Patrimoniul turistic
În legislaţia din România, patrimoniul turistic este definit ca fiind format din resursele turistice şi structurile
realizate în scopul valorificării lor prin activităţi de turism.143
Cu alte cuvinte, ceea ce aduce în discuţie în mod suplimentar noţiunea de patrimoniu este conceptul de structuri
– în sensul de organizaţii însărcinate cu gestiunea resurselor turistice, valorificarea lor comercială prin prestarea
de servicii specifice şi marketingul acestora.
Din nou, la nivelul limbajului comun, această definiţie tehnică poate fi înţeleasă mai uşor dacă ne gândim că, aşa
cum termenul de resursă este legat în mod direct de cel de producţie, la fel conceptul de patrimoniu nu poate fi
separat de conceptul de organizaţie proprietară a acestui patrimoniu.
Resurse turistice + Structuri turistice = Patrimoniu turistic
Produse turistice şi oferta turistică
În acest context, oferta turistică reprezintă totalitatea produselor rezultate prin valorificarea comercială a
patrimoniului turistic. Oferta ia naştere în momentul în care resursele patrimoniului turistic sunt introduse în
circuitul turistic de către organizaţii publice sau private, care utilizează personal specializat pentru managementul
durabil al acestora, gestionarea procesului de vizitare şi obţinerea de profit prin prestarea de servicii turiştilor care
vizitează destinaţia.
La nivelul unui teritoriu, ea include următoarele tipuri de produse:

• Servicii turistice comercializate în mod independent, direct de către prestatorii acestora – de exemplu,
serviciile de cazare comerciale vândute direct de către hoteluri, sau serviciile de agrement pentru care
turistul achiziţionează un bilet de intrare la destinaţie etc.;
• Servicii turistice comercializate de o manieră integrată – sub forma călătoriilor forfetare, asamblate şi
vândute, în principal, de către agenţiile de turism. Acestea includ pachete de servicii turistice, definite
în legislaţia din România ca şi combinaţii prestabilite a cel puţin două dintre următoarele trei grupe de
servicii, cu condiţia ca durata neîntreruptă a acestora să depăşească 24 de ore sau să cuprindă o
înnoptare, şi anume: transport, cazare și alte servicii, fără legătură cu transportul sau cazarea sau care
nu sunt accesorii ale acestora şi care reprezintă o parte semnificativă a pachetului de servicii turistice,
cum ar fi: alimentaţie, tratament balnear, agrement şi altele asemenea.144
143 Ordonanţa 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România

144 Ordonanţa nr. 107 din 30 iulie 1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice
73
8.2 Analiza cantitativă a ofertei turistice

Analiza cantitativă a ofertei turistice poate fi realizată prin intermediul unor indicatori precum:
1. Indicatori numerici:
a. Numărul de atracţii (de exemplu, numărul de peşteri într-o anumită regiune, numărul de izvoare
minerale cu proprietăţi curative dintr-o zonă, numărul de biserici din lemn dintr-un anumit judeţ etc.)
b. Numărul de construcţii şi alte infrastructuri specifice (de exemplu, numărul de muzee dintr-un județ,
numărul de bazine cu apă termală amenajate într-o staţiune etc.)
c. Numărul structurilor turistice (de exemplu, numărul unităților de cazare dintr-un județ, numărul de
agenţii de turism dintr-un teritoriu etc.)
d. Numărul de echipamente şi facilităţi (de exemplu, numărul de tunuri de zăpadă dintr-o staţiune
montană, numărul de bancomate de unde turiştii îşi pot retrage bani în cadrul unei destinaţii
turistice, numărul de kilometri al reţelei de alimentare cu apă potabilă etc.)
e. Numărul de angajaţi în sectorul turistic
f. Numărul de produse turistice (de exemplu, numărul de festivaluri, numărul de trasee turistice
marcate sau de excursii acompaniate de ghid la destinaţie etc.)
2. Indicatori de capacitate:
a. Indicatori ai capacității de cazare (exprimată în locuri sau camere):
i. capacitatea de cazare instalată (existentă) – se calculează ca produs între numărul de
camere sau locuri de cazare existente într-o unitate de cazare și numărul de zile de
funcționare a unității într-un an (sau altă perioadă de referință); în cadrul acesteia nu se
includ paturile suplimentare instalate în caz de nevoie, dar se vor include locurile din
structurile de primire turistică complementare (căsuțe, camping-uri etc.);
ii. capacitatea de cazare funcțională (disponibilă) – se calculează ca produs între numărul de
camere sau locuri de cazare disponibile spre închiriere (numărul de locuri existente din
care se scad locurile nefuncționale datorită renovărilor, defecțiunilor etc.) și numărul de zile
de funcționare a unității de cazare într-un an (sau altă perioadă de referință).
Ambii indicatori ai capacității de cazare pot fi calculați atât la nivelul unei unități de cazare, cât și la nivel de
teritoriu, precum în exemplele următoare:
Exemplul 1: Să presupunem că un hotel cu o capacitate de 25 de camere cu pat individual și 25 de camere cu pat dublu a
funcționat doar între 1 mai și 30 septembrie și că în luna iunie 5 camere cu pat individual și 5 camere cu pat dublu au fost
în renovare.
Dat fiind că intervalul de funcționare cuprinde 153 zile (între 1 mai și 30 septembrie) și că un pat dublu reprezintă două
locuri de cazare, în acest caz:
- Capacitatea de cazare instalată exprimată în camere = 50 camere · 153 zile = 7.650 zile-camere
- Capacitatea de cazare instalată exprimată în locuri = 75 locuri · 153 zile = 11.475 zile-locuri
Dat fiind că intervalul de renovări cuprinde 30 zile (luna iunie), rezultă că:
- Capacitatea de cazare funcțională exprimată în camere = 7.650 zile-camere – 10 camere · 30 zile = 7.350 zile-camere
- Capacitatea de cazare funcțională exprimată în locuri = 11.475 zile-locuri – 15 locuri · 30 zile = 11.025 zile-locuri
Exemplul 2: Să presupunem că o stațiune dispune de 20.000 de locuri de cazare din care jumătate sunt cu funcționare
sezonieră (numai între 1 aprilie și 30 septembrie), iar restul cu funcționare permanentă. De asemenea, să presupunem că
în luna februarie, 5.000 dintre locurile cu funcționare permanentă au fost indisponibile din cauza renovărilor și
modernizărilor. În acest caz:
- Capacitatea de cazare instalată = 10.000 locuri permanente ∙ 365 zile + 10.000 locuri sezoniere ∙ 183 zile = 5.480.000
zile-locuri
- Capacitatea de cazare funcțională = 5.480.000 zile-locuri – 5.000 locuri permanente indisponibile ∙ 28 zile = 5.340.000
zile-locuri
74
b. Indicatori ai capacității de servire a unităților de alimentație publică (exprimată în număr de clienți

care pot fi serviți într-o perioadă de timp):
i. capacitatea de servire zilnică pe loc – se calculează ca raport între timpul de funcționare a
unității de alimentație publică într-o zi și, respectiv, timpul mediu de servire a unui client
(ambele exprimate în aceeași unitate de timp: ore/minute);
ii. capacitatea de servire zilnică a unității – se calculează ca produs între capacitatea de
servire zilnică pe loc și numărul de locuri al unității;
iii. capacitatea de servire anuală a unității – se calculează ca produs între capacitatea de
servire zilnică și numărul de zile de funcționare a unității într-un an.
Indicatorii capacității de servire pot fi calculați atât la nivelul unei unități de alimentație publică, cât și la nivel de
teritoriu, precum în exemplul următor:
Exemplul 3: Să presupunem că în cadrul unei mici stațiuni turistice funcționează doar două unități de alimentație publică:
restaurantul clasic ”Cerbul”, cu 120 locuri la mese și, respectiv, restaurantul cu specific local ”Casa Ardeleană” cu 70 locuri la
mese. Ambele restaurante funcționează doar în perioada sezonului (numai între 1 mai și 30 septembrie), cu un orar zilnic
(inclusiv sâmbăta și duminica) de la 8:00 la 23:00 în cazul restaurantului ”Cerbul” și, respectiv, de la 12:00 la 24:00 în cazul
restaurantului ”Casa Ardeleană”. Se estimează că timpul mediu de servire a unui client în cazul restaurantului clasic este de
60 minute, iar în cazul restaurantului cu specific local de 45 minute.
În acest caz, capacitatea de servire a fiecărei unități se calculează astfel:
Restaurant ”Cerbul”:
Timp de funcționare zilnică: 15 ore
Timp mediu de servire / client: 60 min = 1 oră
Capacitate de servire zilnică pe loc: 15 ore / 1 oră = 15 clienți/loc
Capacitate de servire zilnică a unității: 120 locuri x 15 clienți/loc = 1.800 clienți/zi
Capacitate de servire anuală a unității: 1.800 clienți/zi x 153 zile = 275.400 clienți/an
Restaurant ”Casa Ardeleană”:

Timp de funcționare zilnică: 12 ore
Timp mediu de servire / client: 45 min = 0,75 ore
Capacitate de servire zilnică pe loc: 12 ore / 0,75 ore = 16 clienți/loc
Capacitate de servire zilnică a unității: 70 locuri x 16 clienți/loc = 1.120 clienți/zi
Capacitate de servire anuală a unității: 1.120 clienți/zi x 153 zile = 171.360 clienți/an
La nivelul întregului teritoriu analizat (stațiune) capacitatea de servire se calculează astfel:
Capacitatea de servire zilnică = 1.800 + 1.120 = 2.920 clienți/zi
Capacitatea de servire anuală = 275.400 + 171.360 = 446.760 clienți/an
c. Alţi indicatori de capacitate a bazei materiale – de exemplu: capacitatea (volumul) mijloacelor de

transport, numărul de locuri în sălile de spectacol ale teritoriului, capacitatea maximă a discotecilor,
a plajelor sau a pârtiilor de schi dintr-o staţiune, numărul de locuri de parcare la destinaţie etc.
3. Indicatori ai repartiţiei teritoriale:

a. Gradul de acoperire a teritoriului cu atracţii turistice sau cu bază materială (în numere sau
procente). Se exemplu: număr de localităţi sau procent din totalul de localităţi ale unei regiuni care
dispun de infrastructuri de primire turistică; număr de pensiuni rurale sau procent din totalul de
pensiuni rurale ale unei regiuni care oferă turiştilor acces Internet; grad de acoperire a teritoriului cu
semnal de telefonie mobilă; gradul de acoperire a fiecărei luni calendaristice cu evenimente
atractive pentru turişti etc.
b. Densitatea medie a atracţiilor sau a elementelor bazei materiale într-un anumit teritoriu, exprimată
ca număr/km2; acest indicator identificând zonele de concentrare maximă şi minimă (mai ales
75
„zonele albe” în cadrul cărora nu putem identifica atracţii turistice sau elemente ale bazei materiale
sau în cadrul cărora numărul acestora este foarte redus).
4. Indicatori de eficiență a utilizării bazei materiale - descriu modul în care se corelează cererea și oferta
turistică; majoritatea acestor indicatori exprimă rezultatele obținute ca urmare a consumului turistic raportate
la unitățile disponibile din oferta turistică.
a. Indicatori de eficiență a unităților de cazare - cel mai important asemenea indicator îl reprezintă
gradul de ocupare sau indicele de utilizare a capacității de cazare:
i. la nivelul unei unități de cazare acest indicator se poate calcula ca raport între numărul de
înnoptări înregistrate la nivelul unității și capacitatea de cazare turistică în funcțiune a
unității, exprimată în locuri, într-o anumită perioadă;
ii. la nivelul unei destinații turistice, gradul de ocupare se poate calcula prin raportarea
numărului de înnoptări înregistrate la nivelul unităților de cazare din cadrul destinației, într-
o anumită perioadă, la capacitatea de cazare funcțională, exprimată în locuri, a destinației
în perioada respectivă.
Exemplul 4: Să presupunem că hotelul analizat în Exemplul 1 a înregistrat într-un an 1.500 de sosiri de turiști cu o durată
medie a sejurului de 3 zile. În acest caz:
- Capacitatea de cazare funcțională exprimată în locuri = 11.025 zile-locuri
- Număr total de înnoptări = 3 zile ∙ 1.500 sosiri = 4.500 înnoptări
- Gradul de ocupare = 4.500 înnoptări / 11.025 zile-locuri = 0,4081 (40,81%)
Exemplul 5: Să presupunem că o stațiune dispune de 10.000 de locuri de cazare cu funcționare permanentă (pe tot
parcursul anului) și că într-un an s-au înregistrat 700.000 de sosiri de turiști la nivelul unităților de cazare din stațiune, cu o
durată medie a sejurului de 4 zile. În acest caz:
- Număr total de înnoptări = 4 zile ∙ 700.000 sosiri = 2.800.000 înnoptări
- Capacitatea de cazare funcțională = 10.000 locuri ∙ 365 zile = 3.650.000 zile-locuri
- Gradul de ocupare = 2.800.000 înnoptări / 3.650.000 zile-locuri = 0,7671 (76,71%)
b. Indicatori de eficiență a unităților de alimentație publică - cel mai important asemenea indicator îl
reprezintă gradul sau indicele de utilizare a capacității de servire, calculat ca raport între numărul de
clienți serviți într-o zi (sau într-un an) și capacitatea de servire zilnică (sau anuală).
Indicatorul anterior poate fi calculat atât la nivelul unei unități de alimentație publică, cât și la nivel de teritoriu,
precum în exemplul următor:
Exemplul 6: Să presupunem că restaurantele din Exemplul 3 au servit câte 100.000 clienți într-un an. În acest caz:
- Capacitate de servire anuală a restaurantului ”Cerbul”: 275.400 clienți/an
- Capacitate de servire anuală a restaurantului ”Casa Ardeleană”: 171.360 clienți/an
- Indicele de utilizare a capacității de servire a restaurantului ”Cerbul” = 100.000 / 275.400 = 0,3631 (35,31 %)
- Indicele de utilizare a capacității de servire a restaurantului ”Casa Ardeleană” = 100.000 / 171.360 = 0,5825 (58,25 %)
- Indicele de utilizare a capacității de servire a stațiunii = 200.000 / 446.760 = 0,4476 (44,76 %)
76
8.3. Analiza calitativă a ofertei turistice

Atracţiile, elementele patrimoniului sau elementele ofertei turistice ale unui teritoriu se pot clasifica în tipologii
specifice, multe dintre ele oficializate prin includerea lor în legislaţia de profil:
• Atracţiile turistice, atât cele naturale, cât şi cele antropice sunt, de regulă, inventariate şi clasificate la
nivel naţional, în nomenclatoare de specialitate.
o Exemple în acest sens sunt ”Lista monumentelor istorice” sau ”Lista ariilor naturale protejate”,
publicate periodic de către ministerele de specialitate din România.
• Structurile turistice sunt clasificate:
o în raport cu natura serviciilor oferite
▪ de exemplu, tipurile de structuri de primire care pot funcționa şi pot presta în mod legal
servicii de cazare comerciale în România sunt: hotelul, hotelul-apartament, motelul,
vila turistică, hostelul, pensiunea turistică, pensiunea agroturistică, bungaloul,
campingul, satul de vacanță, popasul turistic, cabana turistică, unități de cazare pe
nave fluviale/maritime sau pontoane plutitoare, și apartamente sau camere de închiriat
(în locuințe familiale);
o în raport cu calitatea serviciilor oferite
▪ de exemplu, în România, unitățile de cazare și de alimentație se clasifică de la 1 la 5
stele, iar autocarele utilizate pentru transporturi turistice în trafic intern și internațional
se clasifică de la 1 la 4 stele, în funcție de dotările, confortul și serviciile oferite;
▪ la nivel internațional, din punctul de vedere al sistemelor de clasificare a unităților de
cazare putem identifica diverse situații specifice:
• în unele state nu există niciun sistem național de clasificare (această situație
este extrem de rară – în Europa este doar cazul Finlandei);
• în unele state există un sistem național opțional-voluntar de clasificare a
unităților de cazare, entitățile instituționale care realizează clasificarea fiind,
de regulă, asociații profesionale neguvernamentale (de exemplu, Europa
este cazul Austriei, Cehiei, Danemarcei, Germaniei, Letoniei, Norvegiei și
Suediei);
• în majoritatea statelor există un sistem național obligatoriu de clasificare a
unităților de cazare, entitățile instituționale în măsură să realizeze clasificarea
fiind, de regulă, organismele guvernamentale naționale sau regionale de
turism (în Europa această situație se regăsește în Bulgaria, Cipru, Belgia,
Estonia, Franța, Grecia, Irlanda, Italia, Malta, Polonia, Portugalia, România,
Slovacia, Slovenia și Ungaria) sau, mai rar, asociații profesionale
neguvernamentale desemnate de către stat să asigure evaluarea unităților de
cazare (de exemplu, în Olanda);
• în fine, în unele state există și se bucură de popularitate mai multe sisteme
naționale sau internaționale opționale (voluntare) de clasificare a unităților de
cazare, entitățile instituționale care realizează clasificarea fiind, de regulă,
asociații profesionale neguvernamentale sau diverse alte entități private (de
exemplu, în S.U.A., Marea Britanie ș.a.).
• Produsele turistice sunt şi ele clasificate pe categorii - de exemplu, marea majoritate a agenţiilor de
turism îşi clasifică ofertele în circuite, vacanţe de week-end, sejururi medii sau lungi etc.
77
View publication stats

Auto Car

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Auto Car

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

Economia turismului: suport de curs

Preprint · January 2016

Ovidiu Ioan Moisescu

Sustainability - Tourism in Romania View project

The user has requested enhancement of the downloaded file.

1. ABORDĂRI CONCEPTUALE ȘI TERMINOLOGIE ÎN TURISM ............................................................................... 2

1. Abordări conceptuale și terminologie în turism

(3) Etapa turismului de anvergură, cu trei sub-perioade:

1.2 Definiții și abordări conceptuale ale turismului

1.3 Terminologie de specialitate în turism

15 UNWTO, International Recommendations for Tourism Statistics, 2010,

cadouri; în cazul în care vizitatorul intenţionează să revândă aceste bunuri sau să le

Figură: Relația dintre industria turistică şi industria ospitalității

Din acest punct de vedere, industria turistică cuprinde, în principal:

o Transportul feroviar. Această formă de transport prezintă o serie de avantaje precum:

2.2 Tipologia serviciilor turistice

Serviciile turistice specifice se împart, la rândul lor, în două mari categorii28:

29 Neacşu, N., Baron, P., Snak, O., 2006, op.cit.

2.3 Caracteristicile serviciilor turistice

În cazul serviciilor turistice, eterogenitatea poate fi redusă prin:

2.3.5 Lipsa proprietății

În scopul reducerii sezonalității serviciilor turistice se pot lua măsuri precum:

37 Minciu, R., 2005, op. cit.

Ca și consecințe ale sezonalității serviciilor turistice pot fi menționate:

2.3.8 Complexitatea și interdependența

39 Minciu, R., 2005, op. cit.

Figură: Forme de turism în funcție de locul de proveniență al vizitatorilor

44 Minciu, R., 2005, op. cit.

46 Minciu, R., 2005, op.cit.

3.2 Turismul cultural

Turismul cultural se poate concretiza în principal în:

Principalele avantaje de natură economică ale turismului cultural se referă la:

3.3 Turismul de afaceri

- participarea la cursuri de formare sau perfecționare („training”-uri);

În practica internațională, dominată de termenii de sorginte anglo-saxonă, fluxurile de turism de afaceri și

3.4 Turismul de îngrijire a sănătății

3.4.1 Turismul de tratament

51 WTTC, Travel & Tourism Economic Impact. World, 2012

3.4.2 Turismul de tip ”wellness”

3.4.3 Turismul medical

În contextul actual al fenomenului de globalizare economică, insuficiența turismului de tratament în cazul

Factorii care pot determina călătorii turistice medicale sunt, în principal:

53 Detente Consultants, Master Plan pentru Dezvoltarea Turismului Balnear, 2009

3.5 Turismul rural și agroturismul

57 Watson, S., Stolley, K., Medical Tourism, ABC-CLIO, 2012

3.6 Ecoturismul (turismul „verde”)

Dezvoltarea ecoturismului prezintă o serie de avantaje precum60:

3.7 Turismul de aventură

Escalada și alpinismul. Aceste activități se referă la escaladarea/cățărarea pe

Vizitarea peșterilor (turism speologic). Este o formă

Zborul cu parapanta. Parapanta este un aparat de zbor din pânză, asemănătoare

Bungee-jumping. Constă în sărituri de la înălțime, utilizând o

Tiroliana. Activitate inclusă deseori în cadrul călătoriilor de tip ”team-building”,

62 Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, Ghidul eco-turistului, 2009

Mountain biking-ul (cicloturismul montan). Este o activitate

Raftingul. Această activitate presupune utilizarea unor ambarcațiuni

Kayakingul și canoeingul. Aceste activități

Schiul alpin reprezintă principala formă de turism sportiv montan în

Schiul de tură presupune urcarea pantelor înzăpezite cu schiurile în picioare,

3.8 Turismul religios72

71 Hudson, S., Sport and Adventure Tourism, Routledge, 2003

4. Capacitatea de susținere și ciclul de viață al destinațiilor

O modalitate de operaționalizare și cuantificare a capacității de susținere a teritoriului o reprezintă capacitatea de