OBIECTUL, METODA ŞI

SISTEMUL DREPTULUI MUNCII

OBIECTUL, METODA ŞI SISTEMUL DREPTULUI MUNCII

1. Noţiunea ramurii de dreptul muncii.

2. Obiectul de reglementare al dreptului muncii.
3. Metoda dreptului muncii.
4. Sistemul dreptului muncii.

1. Noţiunea ramurii de dreptul muncii.

Dreptul muncii este ramura de drept care cuprinde normele juridice aplicabile relaţiilor de muncă
individuale şi colective, ce se nasc între patroni şi salariaţi cu ocazia prestării muncii.
Dreptul muncii a mai fost definit ca fiind acea ramură a sistemului de drept alcătuită din ansamblul
normelor juridice care reglementează relaţiile individuale şi colective de muncă, atribuţiile
organizaţiilor sindicale şi patronale,conflictele de muncă şi controlul aplicării legislaţiei muncii
Munca reprezintă activitatea umană specifica, manuală şi/sau intelectuală, prin care oamenii
utilizează aptitudini personale în vederea satisfacerii necesităţilor lor. Relaţiile de muncă reprezintă
relaţiile sociale care se formează între oameni în procesul de prestare a muncii.
Conform art. 1, Codul Muncii R. M., angajatorul este persoana juridică (unitate) sau persoană fizică
care angajează salariaţi în bază de contract individual de muncă încheiat conform legislaţiei
muncii. Salariatul este persoana fizică (bărbat sau femeie) care prestează o muncă conform unei
anumite specialităţi, calificări sau într-o anumită funcţie, în schimbul unui salariu, în baza contractului
individual de muncă.
2. Obiectul de reglementare al dreptului muncii.
Obiectul dreptului muncii este constituit din raporturile juridice de muncă.
Raporturile juridice de muncă sunt relaţiile sociale reglementate de lege care se stabilesc între o
persoană fizică şi o persoană juridică sau o persoană fizică, în urma prestării unei munci de către
cea de a doua în folosul celei dintîi, care, la rîndul ei, se obligă să o remunereze şi să creeze
condiţiile necesare prestării acestei munci.
În concluzie, obiectul dreptului muncii este constituit din raporturile juridice de muncă născute din
contractul individual de muncă şi raporturile juridice conexe lor.
Ca ramură a sistemului unitar al dreptului, dreptul muncii este format din ansamblul normelor juridice
prin care sunt reglementate relaţiile care se stabilesc în procesul încheierii, executării, modificării şi
încetării raporturilor juridice de muncă, întemeiate pe contractul individual de muncă şi contractul
colectiv de muncă.
Sursa existenţei raportului juridic de muncă o constituie încheierea şi existenţa contractului individual
de muncă.
Nu se încadrează în obiectul dreptului muncii, munca independentă, în special, exercitarea
profesiunilor libere:
  Avocaţii;
 Jurnaliştii;
 Notarii;
 Medicii;
 Farmaciştii;
 Artiştii;
 Executorii judecătoreşti;
 Detectivii particulari;
 Gardienii.

Condiţii pentru realizarea profesiunii libere:

a) Calificarea în domeniu;
b) Activitatea personală;
c) Independent;
d) Responsabilitatea în exercitarea funcţiei.
3. Metoda dreptului muncii.
Metoda de reglementare poate fi definită ca modalitatea de apariţie a normelor juridice din ramura
respectiva. În drept sunt cunoscute 2 metode:

 metoda reglementarii directe, specifica dreptului public

 metoda voinţei părţilor, caracterizată prin egalitatea părţilor, specifica dreptului privat.

Ambele metode sunt folosite în dreptul muncii:

 raportul de subordonare faţă de patron ce izvorăşte din contractul încheiat de părţi este
specific metodei bazare pe egalitatea părţilor;
 metoda reglementarii directe se întîlneşte în cazul normelor din actele normative de protecţie
şi garantare a drepturilor salariaţilor.

4. Sistemul dreptului muncii

Sistemul dreptului muncii reprezintă structura internă a acestei ramuri de drept, prin care se
realizează unitatea normelor juridice, care reglementează raporturile juridice de muncă şi alte
raporturi strîns legate de acestea, şi gruparea lor în anumite părţi interdependente – subramuri ale
dreptului muncii[1] şi instituţii juridice ale acestuia.
Dreptul muncii al Republicii Moldova are două componente de bază (subramuri ale dreptului muncii):
a) dreptul colectiv al muncii, care se pronunţă, în special, asupra următoarelor probleme:

 parteneriatul social în sfera muncii;

 statutul legal al organizaţiilor sindicale şi al celor patronale;
 modul de negociere şi încheiere a contractului colectiv de muncă şi a convenţiei colective;
 procedura de declanşare şi de soluţionare a conflictului colectiv de muncă;
 concedierea colectivă;

b) dreptul individual al muncii, care se axează, în principal, pe instituţia contractului individual de

muncă. În cadrul acestei subramuri, se supun analizei principalele aspecte referitoare la încheierea,
modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă.
Dreptul muncii, ca orice altă ramură de drept, este format din mai multe elemente, care au un
caracter relativ particular (comparativ cu subramura de drept), mai exact – instituţiile juridice.
Instituţia juridică este chemată să reglementeze un sector, un fragment sau un bloc de relaţii sociale,
ce formează obiectul de reglementare al dreptului muncii. Aşadar, putem exemplifica următoarele
instituţii juridice ale dreptului muncii:

 instituţia parteneriatului social în sfera muncii,

 instituţia contractului colectiv de muncă şi a convenţiei colective,
 instituţia contractului individual de muncă,
 instituţia răspunderii materiale a subiectelor dreptului muncii,
 instituţia răspunderii disciplinare a salariatului,
 instituţia jurisdicţiei muncii etc.

Se cere menţionat faptul că dreptul muncii, ca disciplină juridică, este divizat în două
părţi: generală şi specială.
În cadrul părţii generale a dreptului muncii, sînt stipulate dispoziţii generale privind: obiectul şi
metoda de reglementare juridică, izvoarele dreptului muncii, principiile dreptului muncii, raporturile
juridice de muncă, parteneriatul social, contractul colectiv de muncă şi convenţia colectivă. Tocmai
aceste dispoziţii se vor constitui drept bază pentru prevederile Părţii Speciale.
Dispoziţiile părţii speciale studiază conţinutul raportului juridic de muncă în evoluţia dinamică a
acestuia. Aşadar, această parte a dreptului muncii se pronunţă asupra următoarelor probleme:
modul de angajare a persoanei; procedura de modificare, suspendare şi încetare a contractului
individual de muncă, regimul juridic al răspunderii materiale şi al celei disciplinare în sfera
raporturilor juridice de muncă, organizarea şi asigurarea protecţiei muncii, jurisdicţia muncii etc.