Ion Minulescu

Născut la București, a copilărit la Slatina, de unde este originară mama sa. A urmat școala primară și
gimnaziul la Pitești; a făcut bacalaureat în 1899 la un pension particular din București, „Brânză și
Arghirescu”. În 1897, sub pseudonimul (I. M.) Nirvan apar primele producții poetice ale lui Ion Minulescu,
atunci încă elev la Pitești, în revista Povestea vorbei. În 1898, sub semnătura I. Minulescu-Nirvan, tânărul
poet publică în Foaia pentru toți, doi ani mai târziu poetul pleacă la Paris pentru a studia dreptul. Poeții
francezi îi schimbă însă dorințele și, captivat de scrierile acestora, uită de studiile sale juridice. După
numai 4 ani se întoarce în țară, unde compune poezie și proză. În 1905 va publica unele poeme, unele
fragmente de proză din Jurnalul unui pribeag, în revista Viața nouă a lui Ovid Densusianu, unul din
organele cele mai însemnate ale mișcării simboliste. În 1906, Ion Minulescu începe să publice o parte din
versurile ce vor compune Romanțele pentru mai târziu in revista Viața literară și artistică a lui Ilarie
Chendi. Tot în acest an începe prietenia cu Dimitrie Anghel, cu care va traduce în colaborare versuri din
Albert Samain, Charles Guérin, Henry Bataille, Henri de Régnier, publicate în Sămănătorul. Iarna 1906-07
cei doi prieteni o petrec la Constanța, ecourile acestei șederi pe țărmurile Mării Negre regăsindu-se în
versurile lor, în minulescianele Romanțe pentru mai târziu (1908) și în Fantaziile lui D. Anghel (1909).

În anul 1914, la 11 aprilie, se celebrează căsătoria lui Ion Minulescu cu Claudia Millian (1887-1961), poetă
simbolistă, autoarea volumelor de versuri Garoafe roșii (1914), Cântări pentru pasărea albastră (1923),
Întregire (1936), precum și a unor piese de teatru, între care drama Vreau să trăiesc (1937). Ion
Minulescu și Claudia Millian au avut o fiică, pe Mioara Minulescu, artistă plastică înzestrată, care s-a
consacrat cu devoțiune filială păstrării memoriei părinților ei. Urmează anii războiului, 1916-18 când soții
Minulescu se refugiază la Iași. După acest episod apare un nou volum de proză al lui Minulescu: Măști de
bronz și lampioane de porțelan (1920).

Un an mai târziu, Minulescu își face debutul ca autor dramatic: pe scena Naționalului se joacă piesa
Pleacă berzele și comedia într-un act Lulu Popescu (10 ianuarie).

În 1924 apare romanul Roșu, galben și albastru, unul din marile succese literare ale vremii, după ce
fusese în prealabil publicat în paginile Vieții românești. Se reprezintă Omul care trebuie să moară,
„grotescă tragică în trei acte”, publicată mai târziu, în 1939, sub titlul Ciracul lui Hegesias, iar 6 ani mai
târziu, în 1930, apare volumul Strofe pentru toată lumea. Apare culegerea de nuvele fantastice Cetiți-le
noaptea.

În anul 1940 a fost inițiat în francmasonerie împreună cu soția sa, Claudia Millian-Minulescu.[2]
La 11 aprilie, 1944, în urma unui colaps cardiac, Ion Minulescu încetează din viață la București și este
înmormântat la Cimitirul Bellu.

Director general al artelor în Ministerul de culte și arte. A condus publicațiile simboliste Revista celorlați
și Insula. A debutat cu versuri în revista Povestirea vorbii. S-a format sub influența succesivă a lui Duiliu
Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petică și a simboliștilor francezi și belgieni. A mai scris proză,
piese de teatru și cronici dramatice.

Opera

Ion Minulescu și Octav Șuluțiu cu soțiile la Predeal, 1940.

Versuri

Romanțe pentru mai târziu, Ed. Alacalay, 1908,

De vorbă cu mine însumi, București, 1913

Spovedanii, colecția Manuscriptum, 1927

Strofe pentru toată lumea, Ed. Cultura Națională, 1930

Nu sunt ce par a fi, Ed. Fundațiilor, 1936

Versuri, ediție definitivă îngrijită de autor, 1939

Proză

Casa cu geamurile portocalii, B.P.T., 1908

Măști de bronz și lampioane de porțelan, Ed. Alcalay, 1920

Lulu Popescu, Ed. Alcalay, 1920

Pleacă berzele, Ed. Alcalay, 1920

Roșu, galben și albastru, Ed. Cultura națională, 1924

Manechinul sentimental, Ed. Cultura națională, 1926

Corigent la limba română, Ed. Cultura națională, 1929

Bărbierul regelui Midas, București, 1929

3 și cu Rezeda 4, Ed. Adevărul, 1933

Cetiți-le noaptea, Ed. Cultura națională, 1930

Prezențe în antologii