George Topîrceanu (n. 20 martie 1886, București – d.

7 mai 1937, Iași) a fost un

poet, prozator, memorialist, publicist și traducător român, membru corespondent al
Academiei Române din 1936.

Cuprins
1 Date biografice
2 Topîrceanu și critica literară
3 Casa memorială „George Topîrceanu” din Nămăești
4 Casa memorială „George Topîrceanu” din Iași
5 Opere
6 Prezență în antologii
7 Filatelie
8 Referințe
9 Bibliografie
10 Bibliografie suplimentară
11 Legături externe
Date biografice
George Topîrceanu s-a născut în București la data de 20 martie 1886[2], ca fiu al
cojocarului Gheorghe Topîrceanu și al Paraschivei, țesătoare de covoare la azilul
„Doamna Elena", amândoi originari din părțile Sibiului.

Începe școala primară la București intre anii 1893 - 1895 și o continuă pe valea
Topologului, la Șuici, județul Argeș, unde părinții se stabilesc o vreme. Revine la
București și se înscrie la liceul Matei Basarab până în clasa a IV-a[3], apoi la
Sf. Sava (1898 - 1906). După absolvire intră funcționar la Casa Bisericii, apoi, ca
profesor suplinitor, cu pauze de șomaj și de viață boemă. În paralel, se înscrie la
Facultatea de Drept (1906), pe care o părăsește pentru cea de Litere, fără a
termina studiile.[4].

Prima încercare literară datează din timpul școlii primare și este primită cu
răceală de colegul mituit cu „o peniță și doi nasturi” pentru a-i folosi de public
[5].

Debutează încă din liceu, la 19 ani, publicând primele încercări, sub pseudonimul
„G. Top” la revista umoristică Belgia Orientului (1904); a publicat și la alte
reviste: Duminica, Spiruharetul, Revista noastră, Revista ilustrată, Sămănătorul,
Neamul românesc literar, Ramuri, Viața socială a lui Nicolae D. Cocea. În 1909
publică în Viața românească parodia Răspunsul micilor funcționari, ca o replică la
Caleidoscopul (1908) lui A. Mirea (pseudonim al lui Șt. O. Iosif și Dimitrie
Anghel) prin care se face remarcat în lumea literară. Garabet Ibrăileanu (cu care
întreține o interesantă corespondență), îl cheamă la Iași (1911), ca subsecretar de
redacție la Viața românească (Topîrceanu: conferința „Cum am devenit ieșean",[6]).

Odată cu stabilirea la Iași, activitatea la Viața românească și influența lui

Ibrăileanu, Topîrceanu abandonează faza adolescentină a creației sale, cu
romantismul desuet, sentimentalizarea excesivă și tendințele vădite spre
filozofarea retorică, pornind spre noi orizonturi poetice. La despărțirea de
adolescență invocă clemența criticii postume:

„O, indulgentă Critică postumă,

Să nu le-nțepi cu vârful unui ac,
Că, rând pe rând, baloanele de spumă
În lacrimi grele iarăși se prefac. (Topîrceanu: Prefață).
Subsecretar, apoi secretar de redacție la Viața românească, aflată sub influența
lui Ibrăileanu, Topîrceanu cunoaște și colaborează cu scriitori de frunte, precum
Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-
Bengescu, grupare aflată în luptă polemică cu sămănătorismul lui Nicolae Iorga sau
cu modernismul estetizant și importat de la Sburătorul lui Lovinescu. Din această
perioadă din ajunul Primului Război Mondial datează parodiile după Ion Minulescu,
Nicolae Davidescu - promotori ai simbolismului și ai modernismului - sau după
Dimitrie Bolintineanu și Mircea Dem. Rădulescu, cu retorismul lor patriotard-
sforăitor și idilismul desuet[7].

Între 1912 - 1913, împreună cu M. Sevastos publică revista Teatrul.

În 1912 se căsătorește cu învățătoarea Victoria Iuga, cu care a avut un fiu unic,

Gheorghe, dar căsnicia se va destrăma. Ulterior, se va înfiripa o poveste de
dragoste discretă între el și poeta Otilia Cazimir.

În 1916 debutează editorial cu două volume: Balade vesele și Parodii originale.

La Iași încearcă să-și termine studiile de filozofie dar este mobilizat și

participă la campania din Bulgaria, apoi la primul război mondial, căzând prizonier
în primele zile, la Turtucaia (1916). Rămâne în captivitate până în 1918.
Experiența celor două campanii și a prizonieratului va fi evocată în proza sa,
Amintiri din luptele de la Turtucaia, (București, 1918), În ghiara lor... Amintiri
din Bulgaria și schițe ușoare, (Iași, 1920) și Pirin-Planina, epizoduri tragice și
comice din captivitate, (București, 1936).

Întors la Iași, redactează împreună cu Sadoveanu revista Însemnări literare, până

la reapariția Vieții românești (1920), al cărei prim-redactor va fi. Prietenia cu
Sadoveanu se reflectă și în Povestirile vânătorești, în care tovarășul de pușcă și
de undiță este numit de Sadoveanu „prietenul meu, poetul”[8].

Volumele sale (Balade vesele și triste, Migdale amare, Scrisori fără adresă, Pirin-
Planina) se bucură de succes de public și de presă, în special poezia, pentru care
obține în 1926 Premiul Național de Poezie.

În anul 1934 începe în Revista fundațiilor regale, publicarea romanului satiric

Minunile Sfîntului Sisoe (neterminat, publicat postum în 1938).

În 1936 este ales Membru corespondent al Academiei. Deși bolnav de cancer la ficat
întemeiază împreună cu Sadoveanu și Grigore T. Popa revista „Însemnări ieșene” ca
un ultim efort creator.

Primăvara lui 1937 îl prinde la Viena, într-un sanatoriu, de unde trimite ziarului
Adevărul literar (23 mai 1937) un pamflet de solidarizare cu Sadoveanu, care fusese
greu atacat în presa vremii și de protest față de huliganismul care lua amploare în
presa română. Articolul acesta a fost publicat postum.

Poetul a murit într-o vineri, 7 mai 1937 la ora 13:30, în casa lui Demostene Botez,
la Iași.[9]

Topîrceanu și critica literară

Este frapantă discrepanța dintre entuziasmul unanim cu care a fost primită opera
lui Topîrceanu și poziția rece și denigrantă a criticilor vremii.

„ Dacă la vreo șezătoare literară apărea pe scenă Topîrceanu, sala izbucnea spontan
în aplauze. Dar nu în aplauze reci, care manifestă o admirație cerebrală, ci un joc
zglobiu al mâinilor, mărturie de mulțumire și plăcere...(Demostene Botez)”
Eugen Lovinescu, pornind de la premisa că umorul nu poate genera „marea poezie”, a
redus Baladele și Parodiile la superficiale tablouri de natură, la ușoare strofe de
spirit al unui „autor de cronici rimate”, „un reprezentant al democrației
literare”. Această causticitate era alimentată de aversiunea lui Topîrceanu pentru
modernism, în special simbolismul, curentul decadent cel mai activ de la începutul
secolului XX[10], dar - posibil - și de relațiile tensionate dintre Lovinescu și
Ibrăileanu, care l-a sprijinit pe Topîrceanu.
Evoluând de la sentimentalismul epigonic al începuturilor către o poezie impregnată
de un umor parodic, autoironie și ușoară melancolie, Topîrceanu este o voce
distinctă în poezia românească. Ironizând contrafacerea, poncifele poetice, moda
"modernistă", el cultivă cu fantezie tradiții mai vechi ale lirismului românesc,
situându-se în prelungirea unor filoane din George Coșbuc, Duiliu Zamfirescu,
Dimitrie Anghel stăpân pe o tehnică rafinată a versificației.

„Iar azi lirismul meu e clar, vezi bine,

Căci tuturor își dăruie secretul,
Dar ca să poți citi cândva în mine
Tu nu-mi cunoști, Zoile, alfabetul.
Zadarnic dar ne-amestecă vultoarea,
Noi nu putem urma același țel...
Și dacă totuși ți-am făcut onoarea
Acestor aspre stihuri de oțel, —
Când îmi citești poemele și proza
Gândește-te la geamul lui Spinoza.”(Topîrceanu: Parodii originale - În loc de
prefață, 1916)
Casa memorială „George Topîrceanu” din Nămăești
Articol principal: Casa memorială George Topîrceanu din Nămăești.
Casa memorială „George Topîrceanu” din Iași
Articol principal: Casa memorială George Topîrceanu din Iași.
Casa Memorială „George Topîrceanu” din Iași a aparținut scriitorului Demostene
Botez, prieten cu George Topîrceanu. A fost construită la sfârșitul secolului al
XIX-lea, începutul secolului al XX-lea. După ce în 1919 a fost sediul redacției
revistei Însemnări literare tipărită sub direcția lui Mihail Sadoveanu și George
Topîrceanu, (din colectivul de redacție mai făceau parte Garabet Ibrăileanu și
Demostene Botez), imobilul este pus la dispoziția lui George Topîrceanu, în anul
1932. Acesta va locui aici până la 7 mai 1937, când, răpus de boala necruțătoare,
va trece în neființă la numai 51 de ani și va fi înmormântat la cimitirul
„Eternitatea” din Iași. Casa a fost donată în anul 1983 de proprietarii Teodor
Neagu și Adrian Vulpe, Complexului Muzeal Iași. A fost renovată, și la 22 iunie
1985 a fost inaugurat acest obiectiv al Muzeului Literaturii Române Iași, cu un an
înainte de sărbătorirea de către UNESCO a 100 de ani de la nașterea poetului.[11]

Casa Memorială „George Topîrceanu” a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice

din județul Iași din anul 2004, având codul de clasificare IS-IV-m-B-04359.[12]

Opere
Balade vesele și triste, București (1916).
Parodii originale, București (1916).
Amintiri din luptele de la Turtucaia, București (1918).
Strofe alese. Balade vesele și triste, Iași (1920).
În ghiara lor... Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare, Iași (1920).
Migdale amare, București (1928).
Scrisori fără adresă, proză umoristică și pesimistă, București (1930).
Pirin-Planina. Epizoduri tragice și comice din captivitate, București (1936).
Minunile Sfîntului Sisoe, roman satiric neterminat, publicat postum (1938).
Traduceri

William Shakespeare, Visul unei nopți de vară, Ed. Viața Românească, Iași, 1921.
Prezență în antologii
Testament - Antologie de Poezie Română Modernă / Testament - Anthology of Modern
Romanian Verse - ediția a doua (versiune bilingvă română/engleză) - antologator și
traducător Daniel Ioniță, cu Eva Foster, Rochelle Bews, și Prof. Dr. Daniel Reynaud
- Editura Minerva, Ianuarie 2015. ISBN 978-973-21-1006-5
Filatelie
În 1986, la un secol de la nașterea lui George Topîrceanu, serviciile poștale ale
României au pus în circulație o marcă poștală cu valoarea nominală de 1 leu, care
reprezintă portretul poetului.

Referințe
^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
^ Ciopraga Const.: „G. Topîrceanu", p. 15, Ed. pt. literatură, 1966: „In mapele
poetului s-a păstrat însă actul de naștere, care înlătură confuziile. Din extractul
eliberat de „Primăria Comunei București" rezultă că „în anul una mie opt sute
optzeci și șease, luna martie, ziua douzeci și unu, la orele douăsprezece 3/4 post
meridiane" a fost declarată „nașterea copilului Gheorghe, de sex masculin, născut
la douăzeci ale acestei luni, la orele cinci, ante meridiane, în orașul București"
^ Popa, Gr. T.:Câteva povestiri despre Topîrceanu, Însemnări ieșene, nr. 15-18, 15
aug. 1937
^ Epure, Al.:Viața poetului G. Topîrceanu, Preocupări literare,III-9, 1938
^ Topîrceanu, G.: „Cum am devenit ieșean", conferință la Universitatea din Iași,
iunie 1935, reluată în prefața la vol. „Postume”, 1938
^ Cioparga, Const.: G. Ibrăileanu către G. Topîrceanu, Viața Românească 11:165,
1954
^ Ciobanu, N.:Prefață la Balade vesele și triste, Biblioteca pentru toți, p.III-X,
1961
^ Săndulescu, Al.: Prefață la G. Topîrceanu - Opere, vol.I, „Biblioteca pentru
toți”, E.S.P.L.A., 1955
^ [1] - Ultimele clipe ale Otiliei Cazimir
^ Săndulescu, Al.: Prefață la G. Topîrceanu - Opere, vol.I, p. 8-9 „Biblioteca
pentru toți”, E.S.P.L.A., 1955
^ Muzeul Literaturii Române - Iași, http://www.dacialiterara.ro/MLR.htm
^ Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004 - aprobată prin
Ordinul nr. 2314/8 iulie 2004 al Ministrului Culturii și Cultelor și publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, an 172 (XVI), Nr. 646 bis din 16 iulie
2004.
Bibliografie
Călinescu, G.: Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Minerva,
1984.
Zaciu Mircea, Papahagi Marian, Sasu Aurel: Dicționarul scriitorilor români vol. II.
București, 1998.
Bibliografie suplimentară
Săndulescu, Al. (2008), Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-a,
revăzută și adăugită, București: Editura Muzeul Național al Literaturii Române, pp.
245–253
Legături externe
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de George Topîrceanu
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de George Topîrceanu
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de George Topîrceanu.
Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – T
George Topîrceanu prizonier la bulgari
ICI.ro, George Topîrceanu
Topîrceanu, între gravitate și umor..., 10 mai 2010, Clara Margineanu, Jurnalul
Național
Poetul care a tratat umorul cu seriozitate, 12 mai 2010, Claudia Daboveanu,
Jurnalul Național
Informații bibliotecare
BIBSYS: 90914648 BNF: cb120267874 (data) GND: 12328354X ISNI: 0000 0000 8081 6376
LCCN: n82230847 MusicBrainz: 486ac0e6-8d73-4fa4-a635-e513124e0af7 NKC:
ola2003172178 SUDOC: 028431103 VIAF: 2484379 WorldCat Identities (via VIAF):
2484379
Categorii: Decese în 1937Decese pe 7 maiNașteri în 1886George TopîrceanuScriitori
de războiÎnmormântări la Cimitirul Eternitatea din IașiPrizonieri de război români
Meniu de navigare
Nu sunteți autentificat
Discuții
Contribuții
Creare cont
Autentificare
ArticolDiscuție
LecturăModificareModificare sursăIstoric
Căutare
Căutare în Wikipedia
Pagina principală
Schimbări recente
Cafenea
Articol aleatoriu
Facebook
Participare
Cum încep pe Wikipedia
Ajutor
Portaluri tematice
Articole cerute
Donații
Trusa de unelte
Ce trimite aici
Modificări corelate
Trimite fișier
Pagini speciale
Navigare în istoric
Informații despre pagină
Citează acest articol
Element Wikidata
Tipărire/exportare
Creare carte
Descărcare ca PDF
Versiune de tipărit
În alte proiecte
Wikimedia Commons
Wikicitat
Wikisursă

În alte limbi
‫مصرى‬
Deutsch
English
Français
Magyar
Italiano
Русский
Încă 3
Modifică legăturile
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 27 februarie 2022, ora 02:26.
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire
în condiții identice; pot exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii
de utilizare.