Evoluţia prozei in

literatura romană
• INCEPUTURILE PROZEI

Proza se defineşte în general prin opoziţie cu poezia şi poate fi recunoscută prin absenţa
structurilor prozodice (vers, strofă, ritm, rimă, măsură) şi a limbajului poetic, ceea ce are drept
consecinţă exprimarea ideilor în forma obişnuită a vorbirii curente. Ea este o modalitate de
expresie caracteristică mai ales pentru basm, le gendă, povestire, snoavă, schiţă, nuvelă şi
roman.
În literatura română forme incipiente ale prozei literare (portrete, descrieri, legende) au
apărut abia în secolul al XVII-lea în opera cronicarilor moldoveni (letopiseţele lui Grigore
Ureche, Miron Costin, Ion Neculce) şi munteni (Radu Popescu, Radu Greceanu), scrierile
acestora fiind la graniţa dintre istorie şi memorialistică.

• EVOLUŢIA PROZEI SCURTE

Primele creaţii în domeniul prozei scurte (schiţă, nuvelă, po vestire, basm) datează de la
jumătatea secolului al XIX-lea. Epoca literară marcată de
revoluţia de la 1848 reprezintă perioada de început a literaturii române moderne. Prin opera
scriitorilor paşoptişti se instaurează un nou climat literar şi o nouă stare de spirit. Prozatorii
importanţi ai momentului sunt Costache Negruzzi (nuvela acestuia Alexandru Lăpuşneanul,
publicată în 1840, este o capodoperă) şi Vasile Alecsandri.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, numită „epoca marilor clasici”,nproza scurtă
devine genul dominant. Este o perioadă când se afirmă marinscriitori ca Mihai Eminescu (nuvele
fantastice: Sărmanul Dionis, Cezara), Ion Creangă (basme: Povestea lui Harap-Alb, Dănilă
Prepeleac, Povestea lui Stan Păţitul şi povestiri: Moş Nichifor Coţcariul), Ioan Slavici (nuvele
psihologice, cu subiecte din lumea satului: Moara cu noroc, Pădureanca), I.L.Caragiale (schiţe,
cu accent pe latura comică: Telegrame, Tren de plăcere, Căldură mare şi nuvele: O făclie de
Paşte, In vreme de război, Kir Ianulea).
În perioada interbelică, prin dezvoltarea romanului, schiţa şi nuvela sau
povestirea devin, în cazul multor prozatori, un exerciţiu pregătitor pentru trecerea la roman.
Autori reprezentativi sunt Mircea Eliade (nuvele fantastice bazate pe simboluri indiene: Nopţi la
Serampore, Secretul doctorului Honigberger sau autohtone: Domnişoarea Christina, Şarpele),
Mihail Sadoveanu (Hanu Ancuţei), Liviu Rebreanu (Catastrofa, Răfuiala, Iţic strul dezertor),
Gib Mihăescu (La „Grandiflora”, Vedenia), Cezar Petrescu (Omul din vis).
După al Doilea Război Mondial, proza scurtă cunoaşte o nouă perioadă
de înflorire şi anticipează, pentru numeroşi scriitori, creaţii majore în domeniul romanului. Cele
mai importante nume sunt: Marin Preda, Vasile Voiculescu, atefan Bănulescu, Fănuş Neagu,
A.E. Baconski. În ultimele două decenii s-au impus reprezentanţi ai „Generaţiei ’80” ca Mircea
Nedelciu, Mircea Cărtărescu, Christian Teodorescu, Ştefan Agopian.

• EVOLUŢIA ROMANULUI
Apărut abia la jumătatea secolului al XIX-lea prin imitaţii după romanul
foileton francez şi cu o întârziere de câteva sute de ani faţă de primele
manifestări ale speciei în literatura occidentală, romanul românesc
înregistrează cea dintâi realizare notabilă în anul 1863 cu Ciocoii vechi şi
noi, de Nicolae Filimon. Până la sfârşitul veacului, mai pot fi menţionate
doar câteva titluri: Geniu pustiu (rămas ne terminat) de Mihai Eminescu,
Viaţa la ţară şi Tănase Scatiu (din „ciclul Comăneştenilor”) de Duiliu
Zamfirescu şi Mara de Ioan Slavici (publicat în foileton în 1894). Vremea
romanului, semnul de maturitate al unei literaturi, nu sosise încă.
În secolul al XX-lea, perioada interbelică aduce o înflorire fără precedent
a romanului românesc care devine specia dominantă, pentru că toţi prozatorii
vor să scrie roman. În anul 1920 apare Ion, de Liviu Rebreanu, care
marchează în literatura noastră o dată memorabilă pentru toată evoluţia
ulterioară a genului. În această epocă se recuperează marele decalaj care ne
separa de romanul occidental şi se produce, pentru prima oară, o
sincronizare cu acesta. Se scrie atât roman de factură tradiţională (G. Căli -
nescu – Enigma Otiliei, Mihail Sadoveanu – Baltagul, Creanga de aur, Fraţii Jderi, Cezar
Petrescu – Intunecare, Ionel Teodoreanu – La Medeleni), cât şinroman modern (Camil Petrescu
– Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de război, Patul lui Procust, Mircea Eliade –
Maitreyi, Intoarcerea din rai, Lumina ce se stinge, Hortensia Papadat-Bengescu – Concert din
muzică de Bach).
După al Doilea Război Mondial, prin impunerea regimului comunist,
vreme de două decenii romanul cunoaşte o involuţie datorită restricţiilor
severe ale cenzurii şi intruziunii ideologicului în literatură. Câteva titluri se
pot reţine din această perioadă nefastă: G. Călinescu – Bietul Ioanide, Marin
Preda – Moromeţii, Petru Dumitriu – Cronica de familie. De la jumătatea
anilor ’60 romanul se relansează şi prozatorii caută un limbaj plin de subînţelesuri pentru a înşela
vigilenţa cenzurii. Printre cei mai importanţi
romancieri ai momentului se numără Marin Preda (Delirul, Cel mai iubit
dintre pămanteni – roman cu un uriaş succes de public), Ştefan Bănulescu,
Augustin Buzura, Nicolae Breban, Alexandru Ivasiuc, Gabriela
Adameşteanu.
După anul 1989, prin recâştigarea libertăţii de expresie, romanul
românesc intră într-o altă fază, în timp ce interesul pentru lectură scade în
mod simţitor de la an la an. Din noua generaţie de romancieri se impun
Mircea Nedelciu şi Mircea Cărtărescu.

TABEL CRONOLOGIC

1647 – Cronicarul moldovean Grigore Ureche lasă neterminat la moar -

tea sa, în manuscris, Letopiseţul Ţării Moldovei care, prin portrete
şi descrieri, constituie o formă incipientă a prozei literare.
1675 – Cronicarul moldovean Miron Costin finalizează Letopiseţul
Ţării Moldovei, o continuare a cronicii predecesorului său,
Grigore Ureche.
Romanul

1705 – Umanistul Dimitrie Cantemir termină redactarea Istoriei ieroglifice,

considerată primul „roman“ din literatura română.
c. 1743 – Cronicarul moldovean Ion Neculce încheie redactarea Letopi -
seţului Ţării Moldovei, aducând la zi opera începută de Ureche
şi Costin.
1840 – Costache Negruzzi publică în „Dacia literară“ nuvela istorică
Alexandru Lăpuşneanul, capodoperă a nuvelisticii româneşti.
1855 – Dimitrie Bolintineanu publică romanul Manoil, urmat de un alt
roman – Elena (1862), ambele fiind printre primele romane
româneşti terminate.
1860 – Se tipăresc în volum nuvelele istorice Mihnea-Vodă cel Rău şi
Doamna Chiajna de Alexandru Odobescu.
1863 – Apare volumul Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon, consi -
derat primul roman românesc autentic.
1863 – Apare nuvela Duduca Mamuca de B.P. Hasdeu, reluată cu unele
modificări în Micuţa.
1872 – Se publică în revista „Convorbiri literare“ nuvela fantastică
Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu.
1874 – Se tipăreşte volumul de eseuri Pseudo-kynegetikos de Alexandru
Odobescu.
1875 – Ion Creangă debutează în revista „Convorbiri literare“ cu povestea Soacra cu trei nurori.
1881 – Amintiri din copilărie de Ion Creangă (primele două părţi) sunt
tipărite în „Convorbiri literare“.
1881 – Ioan Slavici debutează în volum cu Nuvele din popor, care cuprin -
de şi nuvela psihologică Moara cu noroc, o capodoperă a autorului.
1898 – Duiliu Zamfirescu publică romanul Viaţa la ţară, primul dintre
cele cinci care alcătuiesc Ciclul Comăneştenilor (Tănase Scatiu,
In război, Indreptări, Anna).
1901 – Apare volumul Momente de I.L. Caragiale.
1904 – Debutează Mihail Sadoveanu cu patru volume: Povestiri,
Dureri inăbuşite, Şoimii, Craşma lui Moş Precu.
1906 – Se publică în volum romanul Mara de Ioan Slavici, apărut în foi -
le ton, în anul 1894.
1910 – Apare volumul Schiţe nouă de I.L. Caragiale (îngrijit de autor),
care include cele mai de seamă scrieri în proză ale sale.
1914 – Se publică volumul Arhanghelii de Ion Agârbiceanu, care tinde
să fie, după Mara lui Slavici, o radiografie a vieţii transilvănene.
1920 – Liviu Rebreanu debutează cu romanul Ion, care face din acest an
un moment de referinţă pentru întreg romanul românesc.
1922 – Apare romanul Pădurea spanzuraţilor, o altă reuşită a lui Liviu
Rebreanu.
1927 – Cezar Petrescu se afirmă cu romanul Intunecare, prima sa carte
dintr-o vastă „cronică românească a veacului“.
1927 – Hortensia Papadat-Bengescu publică romanul Concert din
muzică de Bach, axat pe analiza psihologică.
1928 – Lui Mihail Sadoveanu îi apare volumul de povestiri Hanu
Ancuţei.
1929 – Mateiu I. Caragiale publică romanul Craii de Curtea-Veche,
operă singulară în peisajul prozei româneşti.
1930 – Camil Petrescu debutează cu romanul Ultima noapte de
dragoste, intaia noapte de război, influenţat de opera In căutarea
timpului pier dut de Marcel Proust.
1933 – An de referinţă pentru romanul românesc, când apar: Patul lui
Procust de Camil Petrescu, Maitreyi de Mircea Eliade, Adela
de G. Ibrăileanu, Creanga de aur de Mihail Sadoveanu.
1938 – G. Călinescu publică Enigma Otiliei, demonstraţie a unui pro -
gram estetic de esenţă balzaciană.
1948 – Marin Preda debutează cu volumul de nuvele Intalnirea din
Pămanturi.
1953 – G. Călinescu publică romanul Bietul Ioanide.
1955 – Apare primul volum din romanul Moromeţii de Marin Preda
(volu mul al II-lea se va tipări în 1967).
1957 – Petru Dumitriu publică trilogia Cronică de familie, roman-fluviu
care prezintă un secol de istorie: de la venirea la domnie a lui
Al.I. Cuza şi până la instaurarea regimului comunist.
1965 – Ştefan Bănulescu debutează cu volumul de nuvele şi povestiri
Iarna bărbaţilor.
1966 – Se publică postum volumul Povestiri de Vasile Voiculescu.
1967 – A.E. Baconsky îşi redactează scrierile în volumul Echinoxul
nebunilor şi alte povestiri.
1967 – Alexandru Ivasiuc debutează cu romanul Vestibul.
1975 – Apare romanul Delirul de Marin Preda.
1977 – Ştefan Bănulescu publică romanul Cartea Milionarului.
1980 – Romanul Cel mai iubit dintre pămanteni de Marin Preda se
epui zea ză în câteva zile de la apariţie, înregistrând un enorm
succes.
1983 – Apare volumul colectiv Desant ’83, manifest în proză al „Gene -
raţiei ’80“.
1989 – Mircea Cărtărescu publică Visul, volum de nuvele reapărut în
1993 cu titlul Nostalgia.
Anii ’90 – interesul publicului se deplasează înspre jurnal şi memorii, lite -
ratură interzisă în timpul regimului comunist