Tudor Musatescu era originar din Cimpulung Muscel, unde a vazut lumina zilei la 23 februarie

1903, intr-o familie de intelectuali. Scoala primara o urmeaza in orasul natal; liceul, partial la
Iaşi şi la Bucureşti. A debutat, fiind încă elev la şcoala primară, în revista Ghiocelul pe
care o edita singur şi ca autor al pieselor Povestea violetelor şi Ardealul. Nici una din cele două
diplome pe care le-a obținut, cu ,,brio", în 1924, cea în drept şi cea în
litere - nu l-au atras pre mult, dedicîndu-se, după o scurtă carieră didactică şi una juridică -
publicisticii și teatrului. Încă înainte de absolvirea celor două facultăți, începe o colaborare
frecventă la Rampa şi scoate, mai tîrziu, împreună cu Camil Petrescu, publicația atît de influentă
în epocă: Săptămîna muncii intelectuale. Eugen Lovinescu înregistrează colaborările la
Universul literar, Adevărul literar şi artistic, Tara de jos, Sburătorul, Sin-
teza, de asemenea şi la Revista copiilor şi a tinerimii, România, Scena, Cetatea literară (ultimele
apărînd la Iaşi). Scoate, aproape singur, publicația umoristică Mitică cu o existență de doar cîteva
numere. În 1925 publică primul volum Destrămare, în 1926, Evadări şi, tot în acest an, culegerea
de versuri, care avea să-i aducă notorietate, Vitrinele toamnei, strofe paseiste despre parfumul
provinciei. Din 1928 datează volumul de schițe Nudul lui Gogu în care se simte umorul acidulat
de mai tîrziu. În 1929, schitele intitulate Ale vieții valuri (reeditate în 1969), în 1935,
romanul prolix Mica publicitate 3 în 1944, monoloagele de un haz caragialean adaptat Doresc ca
micile mele rîndulețe completează opera în proză şi în versuri continuată, mai tîrziu, cu Fiecare
cu părerea lui (1970), maxime şi cugetări în stil propriu, savuros. Între timp, Teatru la domiciliu
(1944), culegere de schițe și piese scurte, așează în perspectivă dramatică inventarul casnic,
dîndu-i efecte cu sub-înțeles în plan uman. În 1944, avea pregătite pentru tipar un volum de
Poezii (ediție definitivă) și scrieri complete de teatru în opt volume. Editura Gorjan anunța
volumele Chibrituri (schițe), Epistole vesele, Sus cortina (însemnări teatrale), romanele
Suferințele bătrînului Werther, Atentie mărită, şi Amintirile grupate în capitolele: Suvenir
din Cimpulung, Războiul în pantaloni scurți, Promite băiatul, La mijlocul drumului. La editura
Universul erau programate volumele Fantezii şi realități (schițe vesele) şi Instantanee (versuri
umoristice). Ciudat, debutul în teatru exceptand cele doua piese scrise în vremea şcolii
chiar la Paris cu Les-Feux-jollets (1923). T.T.R. si Datoria se joacă ocazional cam în aceeași
perioadă după care, în reprezintă Panțarola distinsă cu premiul Asociatiei criticilor dramatici, dar
nesemnificativă sub raportul evoluției ulterioare a dramaturgului. Sosesc deseară este primul
succes real (1932) urmat de Titanic Vals care ii deschide un drum plin de strălucire în teatru. I-a
urmat, după Escu, coloana impresionantă a pieselor abordînd atît comedia cît și tragicomedia şi
drama: Licurici (1935),
Visul unei nopți de iarnă (1937), Intîmplări din capitală
(1940), Tara fericirii (1945), Madona (1947), Al optulea pă-
cat (1946), Primăvara (1947), Mi s-au deschis ochii (1948),
Profesorul de franceză (1948), A murit Bubi (1948), Tre-
nurile mele (1949), Geamandura (1950), Burtă verde (1952)
şi Coana Chirița (1942 şi 1959). Scrie şi un mare număr
de piese într-un act printre care Reminiscente din trecut,
Monumentul lui Petrache, Sfîntu Gogu, Glasul roților de
tren, Banii lui Cilibidache, Tîriie-briu, Zvoniştii.
exceptind cele două pie-
are loc în limba franceză
Bogată este şi activitatea sa ca localizator (în colabo-
rare cu Sică Alexandrescu) al unor piese străine, printre
care: Figura de la Dorohoi (1935), după Bobinette, Otto
elegantul (1935), după Arnold şi Bach, Aero-Găieşti (1936),
după Armont și Nancy, La iarbă verde (1936), după Ar-
nold şi Bach, Absențe nemotivate (1936), după Békeffi
Lazló şi Al. Stello, Poveste de iubire (1936), după Fodor
Lazló şi Henry Sherk, Dumnezeu să-l ierte (1937) după
A. Bisson, Călugărul din vechiul schit (1937) după Julius
Horst şi Wolfgang Pollaczek, Om de încredere (1937) după
Paul Armont şi Léopold Marchand, Problemă de rezolvat
(1937) după Avery Hopwood, Ionescu G. Maria (1937)
după Fodor Lazló, Sinaia la domiciliu (1938) după Maurice
Hennequin, Teoria cocoșului (1938) după Emilio Lagheri,
Miss România (1938) după Arnold şi Bach, piesă intitu-
lată inițial Birlic de unde porecla popularului actor Gri-
gore Vasiliu, interpret în spectacol, Barza (1938) după
André Birabeau, Nu există surprize (1938) după Ocrardo
Gerardi, Aproape de cer (1938) după Julien Luchaire, Fi-
gurantul (1939) după Alfred Savoir, Ascultă, Ionescule !
(1940) după Yves Mirande şi Gustave Quinson. În acelaşi timp semnează singur alte adaptări şi
dramatizări: O cri-
mă celebră după d'Ennery şi Carmon, Măgarul de aur
după E. Cataldi, Imi pare rău de mine după Monezy-Eon,
Tusca după Armont şi Gérbidon, Mizerabilii după Victor
Hugo. Scrie, împreună cu V. Timuş, libretele comediilor
muzicale A murit Bubi, Floarea din Siraz, Dragoste pe
note, Primăvara, bat-o vina!, Aşa începe dragostea, apoi,
în colaborare cu Sică Alexandrescu, Valsul de diminea-
ţă, Blockhaus, Suflet candriu de papugiu, iar cu N. Kiri-
tescu şi Sică Alexandrescu, Barca pe valuri şi Trei fete
cucuiete. Mai scrie, singur, comediile muzicale Între Venus
şi Rapid, Amoru-i un copil pribeag şi altele. Este autorul
dramatic cu opera cea mai numeroasă numărînd circa trei
sute de titluri (scrieri originale, traduceri, adaptări și lo-
calizări).
(Tudor Mușatescu a întemeiat şi condus companii tea-
trale, a fost inspector general al teatrelor şi membru în
conducerea Societății autorilor dramatici. Piesele Titanic
Vals, Escu, Visul unei nopți de iarnă, Geamandura au
fost traduse şi reprezentate în limbile franceză, germană,
italiană, bulgară, greacă, rusă, sîrbo-croată, polonă, cehă,
finlandeză, maghiară.
A încetat din viață la 4 noiembrie 1970.