Ilarie Voronca

Ilarie Voronca (nume original Eduard Marcus, n. 31 decembrie 1903, Brăila - d. 8 aprilie
1946, Paris) a fost un poet evreu român de avangardă, promotorul revistelor 75 HP și Integral și
al mișcării integraliste. A mai semnat sub pseudonimele Alex Cernat și Roneiro Valcia.

Biografie
Începuturile literare ale lui Ilarie Voronca sunt legate de activitatea cenaclului Sburătorul,
condus de Eugen Lovinescu, și de revista acestuia Sburătorul literar, unde și debutează în 1922
cu versuri simboliste influențate de George Bacovia și de lirismul melodios și maladiv al lui
Camil Baltazar. Publică apoi poezii de aceeași factură în revistele Flacăra, Năzuința și
Contimporanul, care vor constitui materia lirică a volumului de debut, din 1923, intitulat
Restriști. Este o poezie de atmosferă, care transcrie tristețile și deznădejdea omului condamnat la
existența cenușie a orașelor de provincie. Aproape nimic din tonalitatea și sistemul imagistic al
acestor poezii, în afara tentației asociațiilor insolite, nu anunță viitoarea evoluție a poetului,
caracterizată prin extrema receptivitate față de doctrinele avangardiste.
Astfel, la numai un an de la apariția volumului de debut, Ilarie Voronca aderă la
atitudinea pragmatic inovatoare cuprinsă în Manifestul activist către tinerime al revistei
Contimporanul, publică el însuși în 1924, împreună cu Victor Brauner și Stephan Roll, publicația
de avangardă constructivistă 75 HP (din care apare un singur număr), colaborează la alte reviste
similare precum Punct sau Integral. Ermetismul, expresia eliptică, selectarea vocabularului
poetic din domeniul industrial și tehnic probează orientarea poetului în această etapă.
În 1927, apare la Paris poemul Colomba, cu două portrete de Robert Delaunay, care
marchează o nouă tendință în scrisul lui Voronca. Poetul părăsește constructivismul și intră în
sfera de influență a suprarealismului, mișcare concretizată prin onirismul imaginii. Ritmul
publicării plachetelor de versuri este foarte susținut și el nu încetinește nici după stabilirea
poetului în Franța, în 1933, de unde păstrează legături strânse cu viața literară din România.
După această dată, creația sa aparține spațiului literar de adopție: L'Apprenti fantôme (1938),
Beauté de ce monde (1940), Arbre (1942), etc..
 Naturalizat francez în 1938, va participa la mișcarea de rezistență, ca scriitor și luptător.
În ianuarie 1946 face o vizită în țară, unde este întâmpinat cu un entuziasm general. Se sinucide
în același an, la 8 aprilie, în Paris, în timp ce lucra la un Manual al perfectei fericiri.
La zece ani de la moarte, prietenii francezi publică volumul Poèmes choisis, iar în 1964 și
1965, tânărul grup de literați "Pont de l'épée" adună într-un volum poemele inedite ale lui
Voronca. În 1972, la editura Minerva din București apar, sub îngrijirea lui Sașa Pană, două
volume de Poeme alese.

Opere
 Restriști, Editura Rahova Arte Grafice, 1923 (copertă și desene de Victor
Brauner)
 Colomba, Colecția Integral, Paris, 1927 (copertă de Sonia Delaunay și portrete de
Robert Delaunay; tiraj de 134 de exemplare)
 Ulise, Colecția Integral, Paris, 1928 (portret de Marc Chagall; tiraj de 206 de
exemplare)
 Plante și animale. Terase, Colecția Integral, Paris, 1929 (cu desene de Constantin
Brâncuși)
 Brățara nopților, editura unu, București, 1929 (cu un desen de Victor Brauner)
 A doua lumină, editura unu, București, 1930 (tiraj de 250 de exemplare)
 Zodiac, editura unu, București, (1930) (desen și copertă de M. H. Maxy; tiraj de
300 de exemplare)
 Invitație la bal, editura unu, București, 1931 (cu un desen de Victor Brauner; tiraj
de 100 de exemplare)
 Incantații, Editura "Cultura Națională", București, 1931 (cu portret de Milița
Petrașcu pe frontispiciu)
 Act de prezență, Colecția "Carte cu Semne", București, 1932
 Petre Schlemihl, Tipografia Bucovina, București, 1932 (ilustrații de Victor
Brauner, Jules Perahim și Michonze; tiraj de 230 de exemplare)
 Ulysse dans la cité, Éditions du Sagittaire, Paris, 1933 (traducere în franceză de
Roger Vailland, prefață de Georges Ribemont-Dessaignes și portret de Marc
Chagall)
 Patmos și alte șase poeme, Editura Vremea, București, 1933
 Patmos, Editions des Cahiers Libres, 1934
 Poèmes parmi les hommes, Editions des Cahiers du "journal des poetes", 1934
 Permis de Séjour, Editions R.A. Corréa, Tipografia Labor, Paris, 1935 (tiraj de
525 de exemplare numerotate)
 La poésie commune, Editions G.L.M., Paris, 1936 (tiraj de 225 exemplare
numerotate)
 La joie est pour l'homme. Poèmes, suivis de trois poèmes à la gloire du sommeil,
Editions Les Cahiers du Sud, Marseille, 1936 (tiraj de 512 de exemplare)
 Pater Noster suivi de Ebauches d'un Poème, Editions Avant-poste,
Bruxelles/Paris, 1937
 Amitié des choses, Editions Sagesse, 1937
 Oisiveté, Editions Sagesse, 1938
 Le marchand de quatre saisons, Edition Les Cahiers du "journal des poetes", 1938
 L'apprenti fantome et cinq poèmes de septembres, Les Éditions des Presses du
Hibou, 1938 (tiraj de 100 de exemplare hors-commerce)
 Beauté de ce monde, Éditions du Sagittaire, 1939
 Lord Duveen ou l'invisible à la portée de tous, Editions de l'Ilot, 1941
 Les Témoins, Editions du Méridien, Rodez, 1942 (tiraj de 206 de exemplare)
 La confession d'une âme fausse, Editions du Méridien, 1942
 La clé des réalités, Editions du Méridien, 1944
 L'interview, Editions Jean Vigneau, 1944 (cu un portret de Halicka)
 Henrika, 1945 (cu un frontispiciu de F. Delanglade)
 Souvenirs de la planète Terre, Sagel, Paris, 1945
 Contre-solitude, Editions Bordas, 1946
 Les chants du Mort, Editions Charlot, 1947 (traducere în română de Jacques
Lassaigne și de autor)
  Diner, Editions PAS, 1952 (conține colaje de Jeanne Coppel)
 Poemes choisis, Seghers, Paris, 1957 (cu o reproducere după portretul de Marc
Chagall; tiraj de 700 de exemplare numerotate)
 Poeme, Editura Univers, București, 1961 (traducere de Sașa Pană și prefață de
Eugen Simion)
 Poèmes inédits, Editions Guy Chambelland, 1964 (cu un desen de Abidine)
 Onze récits, Rougerie, 1968
 Poeme alese (2 vol.), Editura Minerva, București, 1972 (copertă de Constantin
Guluță și prefață de Sașa Pană)
 Mic manual de fericire perfectă, Cartea Românească, București, 1973 (traducere
și prefață de Sașa Pană)
 Interviul, Cartea Românească, București, 1989 (traducere de Ion Pop, Irina
Fortunescu și Barbu Brezianu și prefață de Ion Pop și Barbu Brezianu)
 Perméables, Le trident Neuf, 2005

Bibliografie
Ion Pop, A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei, București, Editura
Cartea Românească, 1993; ediția a II-a, 2007.
 Ulise - comentariu poemului de Ilarie Voronca referat

ULISE Poem de Ilarie Voronca.

Tiparit in primavara anului 1928, la Imprimeria Union din Paris, in colectia „Integral", cu
un portret al autorului de Marc Chagall.

A fost scris in cursul anului 1927, cand poetul se afla Paris, ca functionar la o banca.
Fragmentar, a fost publicat mai intai in revista „Integral", nr. 5, aprilie 1928, numar in care se si
anunta iesirea de sub tipar a volumului (secventele 5, 6, 12).

in iulie 1928, revista „unu", nr. 4, reproduce la rubrica „Antologie" un fragment din
partea a doua, incluzand si imnul inchinat ceaiului. Se mentioneaza, cu aceasta ocazie, si tirajul
cartii - 206 exemplare.

Dupa experientele constructivisl-integraliste din paginile unor reviste ca „75 H. P.",

„Punct" si „Integral", cu un univers imaginar puternic impregnat de elemente caracteristice
civilizatiei citadine tehnice, de „faza activista industriala", cerute de programele avangardiste ale
momentului, intr-o sintaxa concentrata si austera, si dupa ce, in poemul de dragoste Colombo
(1927), poetul isi perfectionase exercitiile imagistice abia disciplinate in tipare prozodice inca
„clasice", Ulise realizeaza o prima sinteza de relief major a operei sale.

Calatorul mitologic emblematic e asimilat aici unui eu liric ce descopera cu neliniste sau
cu incantare spectacolul dinamic al metropolei moderne (Parisul), definita anterior, in texte
programatice, ca „imparatie a reclamelor luminoase", conturand un topos al orasului feeric,
desfasurat caleidoscopic in fata unei priviri curioase, lacome sa inregistreze senzatia si imaginea
inedite. Klibcrata de aura mitologica, „aventura" e coborata in cotidian si in „banalitatea"
faptului comun, exaltat insa cu fervoare imnica. Primele versuri declara deja ca „inchin(a) un
imn.. veac(ului) mediocritatii", in care „nu mai vanam ursul sur prin muntii americii
bratele noastre nu mai sangera paduri salbatece
ne operam visele ca intestine
singuri ne inchidem in mucegaiul birourilor" - indicand o schimbare importanta de
atitudine: eroismului, in fond romantic, al confruntarii cu o natura virgina, i se substituie gestul
modest al insului anonim si solitar al societatii secolului XX, constrans la izolare, cautandu-se
anxios pe sine si nerabdator sa comunice cu lumea din jur. Va prelua, astfel, ipostaza
„reporterului" ce noteaza febril impresii si stari caracteristice pentru „veacul asigurarilor si al
reclamei luminoase", acumuland notatii brute sau transfigurate metaforic:

„pe bulevarde sirenele autobusele // acompania/a in concertul prin fara fir", „scrasnesc
din dinti marile cotidiane", „agentii companiilor de afisaj primenesc rufaria zidurilor", „se ascut
zgomotele ca pumnale", „precupetii ridica obloanele somnului", „bulevardele se rumenesc ca
paini in brutaria diminetii" etc. Cele mai diverse mesaje se incruciseaza in fata spectatorului
antrenat in miscarea generala:

„strada te primeste ca o cutie de posta", „evenimentele se succed ca ferestrele", „sangele

tau circula paralel cu metrourile".

O asemenea relatie cu „realul" indica expresiv insasi tehnica de constructie a poemului,

care e una „siraultaneista" sau „cubista", de intersectare a impresiilor, senzatiilor, evenimentelor,
planurilor reflectiei, cu modele intr-un poem ca Zona lui Apollinaire (1912) sau in scrisul unor
Valery Larbaud, cu al sau Barnabooth, ori Blaise Cendrars, cu Proza transsiberianului, datand,
ambele, din 1913 si cu ecouri largi in poezia franceza (v. Paul Morand) si europeana. Nu lipseste,
dintre starile caracteristice, nici „panica" celui speriat de „semnalele" disperarii care-l cuprinde
pe cautatorul „ciocnirii" cu celalalt si al „intretaierii" orbitelor, salvatoare. Secventelor agitate de
film al „orasului tentacular" i se cauta corespondente simetrice in spatiile in care natura mai
poate fi regasita, cu prospetimea ei telurica si culorile sale nealtcrate. Celebra secventa a cineca,
a „pietii de legume", propune un astfel de spatiu, evocat cu ochi de pictor (lamand si cu o
fantezie sugerand indraznet interferenta regnurilor.
Ceva din „poezia roadelor" pillatiana (careia il asociase si G. Calinescu, in Istoriasa) se
prelungeste aici, in versuri ce fructifica si lectia de lirism fantezist insolit a lui Adrian Maniu:
„te opresti la vanzatoarea de legume
iti surad ca soparlele fasolele verzi
constelatia mazarei naufragiaza vorbele
boabele stau in pastaie ca scolarii cuminti in banci
ca lotci dovleceii isi vara botul, inainteaza
amurgesc sfeclele ca tapiterii patrunjelul mararul
iepuri de casa ridichii albi patlagelele
vinete innopteaza iata tomatele ca obrajii transilvanencelor"
De pe un asemenea sol se incheaga imnul inchinat „fetei de hristos a cartofului", care
urmeaza celuilalt imn vibrant, al ceaiului, din secventa a doua a poemului, ce inscrie pe fondul
de agitatie angoasata o mica oaza de calm launtric, ce nu interzice fervoarea cantecului, intr-o
desfasurare de variatiuni pe tema propusa:
„CEAI arsita cu buruieni si coacaze
racoare in caldura binecuvantare de rubin
voia si imparatia ta faca-se
culoarea ta e a carnii trecute in spin"

Partea a opta a poemului va aduce un alt elogiu imnic, oglinzilor:

„sunt oglinzi cu parfum de garoafe
sunt oglinzi cu parfum de busuioc
sunt oglinzi prinse cu agrafe
sunt oglinzi care nu se vad deloc
cum in oceanul atlantic curentii calzi
cum in glasul tau se umfla pauni"
 Asemenea versuri sunt emblematice pentru intreaga poezie a Iui Voronca, dominata de
entuziasmul intampinarii sarbatoresti a lucrurilor, invitand la comuniune, incercand sa
transforme orice intalnire cu lumea intr-un prilej de jubilatic. Asemenea „ocazii" sunt evocate in
celelalte „capitole" ale poemului, dedicate lecturii gazetei de dimineata, marilor bulevarde,
spitalului, salilor de gimnastica, circului, terenurilor de tenis, peisajelor romanesti - toate luate ca
„teme" pentru ample „variatiuni" metaforice sau angajate intr-o densa retea metonimica ce
mentine imaginatia intr-o stare de permanenta productivitate.
„Mediocritatea" veacului e, astfel, reabilitata prin infuzia de poezie ce insufleteste si
innobileaza „reportajul".
Apreciind ca Voronca „isi compune in Ulise adevarata sa fata de poet dificil pentru
profani", G. Calinescu se intreba daca- „E futurist, dadaist, suprarealist?", raspunzand:
„Toate si nici una", recunoscand, de fapt, o sinteza a acestor deschideri spre modernitatea
cea mai acuta. Astazi se poate evalua mai exact aportul - foarte insemnat - al acestei carti la
innoirea limbajului liric romanesc si a sintaxei poetice, in perfecta sincronic cu ceea ce se
petrecea in anii 20 ai secolului trecut in spatiul european.

Ilarie Voronca, Ulise

1. „uzata”=nefolosita, neatinsa; „credincios”=necredincios

2. In sintagma „o! gazeta” este folosit semnul exclamarii, deoarece marcheaza interjectia
si totodata interventia afectiva a eului liric.
3. a duce cu vorba; a duce grija; a duce dorul (cuiva)
4. „acum strada te primeste ca o cutie postala”, „strada e aici la picioarele tale precum un
caine credincios”.
5. Poezia este un monolog adresat, iar prin folosirea pronumelui „tu” se accentueaza
destinatarul mesajul numit si in titlul textului.
6. Comparatia „obisnuinta e pe umerii tai ca o camasa uzata” sugereaza ideea de
acomodare cu o existenta absolut banala, in care elementul surprinzator nu poate sa intervina;
nimeni si nimic nu pare sa-l surprinda pe acest Ulise, prezentat intr-o maniera avangardista.
 7. Titlul este alcatuit dintr-un substantiv propriu, numindu-l pe celebrul erou grec care a
participat la razboiul troian. Continutul textului insa contrariaza asteptarile cititorului, deoarece
eroul este introdus in banalul cotidianului, in platitudinea vietii comune.
8. Textul apartine miscarii de avangarda, identificandu-se trasaturi precum nerespectarea
constrangerilor prozodice – versul liber, ingambamentul (continuarea unei idei in urmatorul vers
cu litera mica), utilizarea limbajul uzual, folosind putine figuri de stil si evidentierea spiritului
ludic.
9. In ultimele sase versuri se trece de la cadrul exterior spre cel al interioritatii,
schimbarea planului fiind realizata prin conjunctia adversativa „dar”. Prin metafora „arcul din
pupilele tale”, eul liric doreste sa sugereze ca viziunea, punctul de vedere, este „intors” de
altcineva, adica modificat sau concretizat de o putere exterioara individului. Fiind scrisa in spirit
avangardist, poezia dezvaluie o parte ludica, folosindu-se cuvinte sau combinatii mai
neobisnuite, cum ar fi „zgomote iti ling tamplele arterele”, iar cele doua substantive enumerate
(„tamplele” „arterele”) nu sunt despartite prin virgula. Apare implicarea eului liric prin
interjectia „o!”, iar folosirea pronumelor de persoana a II-a evidentiaza caracterul adresat al
textului.