Pîțu Paraschiva, FLSC, LRCE, I

Constantin Rădulescu-Motru – „Sufletul neamului nostru. Calități bune și

defecte”

Creator de sistem în filosofia românescă, Constantin Rădulescu-Motru a fost profesor și

îndrumător cultural pentru multe generații de intelectuali. După 2944, a fost trecut în categoria
idealiștilor și a gânditorilor cu vederi reacționare și, decenii la rând, scrierile sale nu au mai văzut
lumina tiparelor. Abia prin anii 1980, Editura Eminescu a readus în atenție o culegere masivă din
studiile sale.
C. Rădulescu-Motru fusese unul dintre străluciții elevi ai lui Titu Maiorescu. Fiu de
boiernaș de lângă Strehaia, din ținutul Mehedințului, el aparținea, prin trdiție, acelor răzeși de pe
Motru, mândri, calmi în mijlocul furtunii, singuri în prietenie și tenaci în vrăjmășie.
În 1868, la 2 februarie, în comuna Butoiești din județul Mehedinți, în familia fostului
secretar al lui Eufrosina Poteca și a fiicei propietarului moșiei Butoiești, s-a născut Constantin
Rădulescu-Motru; studiile liceale le face la Craiova iar studiile universitare la București,
încheiate cu o licență în drept (1888) și o licență în filosofie (1889).
În 1889-1893, face studii în domeniul pshologiei în Franța și în Germania, finalizate prin
obținerea doctoratului în filosofie1.
În 1897 a plecat la Leipzig să studieze cursurile lui Wundt, pe acea vreme, profesorul de
cel mai mare prestigiu în Germania. La moartea lui Frederic Nietzsche a publicat o serie de
articole în ziarul lui Aurel C. Popovici România Jună care, ulterior, au fost strânse într-un
volum; este prima lucrare publicată în românește asupra filosofului german. Tot în 1897 își
începe cariera didactică universitară la București, predă istoria filosofiei antice, estetică, apoi
psihologie experimentală, apoi psihologie, logică și teoria cunoașterii); în 1940 este îndepărtat
din învățământ.
1897-1937, acum înființează mai multe publicații: „Revista filosofică” (1897), devenită
„Revista de filosofie” (1923), „Societatea de studii filosofice” (1910), „Analele de psihologie”

1
Doctoratul în filosofie cu teza Cu privire la geneza teoriei lui Immanuel Kant asupra cauzalității în natură.

1
 Pîțu Paraschiva, FLSC, LRCE, I

(1934), „Jurnalul de psihotehnică” (1937-1941), „Ideea europeană” (1900-1914), „Noua revistă

română” ( 1901-1916).
1906, înființează primul laborator de psihologie experimentală de la noi; 1923, devine
membru al Academiei Române; 1938-1940, devine președintele Academiei; 1932, este sărbătorit
cu prilejul împlinirii a 35 de ani de activitate didactică, tot în acest an apare un volum omagial. În
politica interbelică, în Partidul Conservator (între 1904-1924), apoi în Partidul Poporului (al
mareșalului Alexandru Averescu), apoi în Partidul Național Țărănesc (începând cu 1928), căruia
i-a susținut programul prin Românismul. Catehismul unei noi spiritualități (1936), Constantin
Rădulescu-Motru a fost o prezență activă, angajată în susținerea intereselor naționale.
În 1957, la 6 martie, a încetat din viață.
Constantin Rădulescu-Motru a construit o întreagă concepție spirituală despre om,
personalitate, vocație, cultură și etnie. A edificat un sistem de gândire original, pe temeiul
conceptelor de energie și personalitate.
Sufletul nemului nostru. Calități și defecte (1910) dezvolta idei popularizate în conferința
ținută la Ateneul Român în ziua de 21 februarie 1910 și tipărite la Editura Lumen, într-o colecție
menită să răspândească „micile capodopere ale celor mai renumiți scriitori străini și români”.
Analiza întreprinsă caracteristicilor poporului român evidenția însă mai multe defecte decât
„calități bune”, fapt care a explicat profunda rezonanță pe care ideile lui Constanti Rădulescu-
Motru a avut-o și o are în conștiința românilor.
Trăsăturile caracteristice pentru „sufletul neamului nostru”, conform profesorului Motru,
sunt:
- Convingerile românilor sunt întemeiate pe zvonul public; românii sunt eroi când sunt
în grup; românul este curajos numai ca mandatar al grupului, este religios numai de
ochii satului, este naționalist numai până la fapte; în grup și ca grup, fiecare se judecă
sever, individual însă, fiecare se judecă foarte indulgent; românul este pasionat pentru
politică, dar fiecare vrea să facă o lege prin care să dirijeze, de fapt, activitatea
tuturor, astfel că țara este copleșită de „oameni mari”; Omul de caracter la români
este acela care nu iese din cuvântul grupului, mai spune analiza psihologului. ”Om de
caracter est acela care a urmat întotdeauna clopotul turmei. Nu este vorba cum sună
clopotul, ci dacă suna. A sunat, ai fost prezent şi eşti român, atunci eşti om de
caracter” ;

2
 Pîțu Paraschiva, FLSC, LRCE, I

- Românii, curajoşi doar în grup Curajul este considerat una dintre calităţile naţiei
române, însă potrivit psihologului, românii dau dovadă de curaj numai când sunt în
grup. ”Românii sunt eroi, dar cu deosebire numai când sunt în grup. În front, la
războiu, în ceată, la revoltă, în cârd sau la vânătoare. Dar românul izolat este blând
ca şi mielul. Când îi bate din picior cineva, el tace”, mai spune psihologul. Vorba
după care se ghidează românul ca individ este ”Capul plecat, sabia nu-l taie!”.
- Românul face parada sentimentelor naţionaliste. Când vine vorba de patriotism şi
naţionalism, pe români nu îi întrece nimeni, este părerea psihologului Rădulescu
Motru, însă numai până la faptă. ”Dă-i unui român în mână toiagul apostolatului ca
să predice naţionalismul pentru alţii... el este imediat gata de drum (...) Pune pe
acelaşi român să facă o muncă anumită cu temei şi atunci lucrurile se schimbă”.
- Fiecare își face casă, mănâncă, se îmbracă și se îngroapă ca lumea; românul nu
realizează idealul solidarității, el are un suflet gregar; gregarismul se produce prin
imitațiune, pe când solidaritatea prin încordarea și stăpânirea de sine; gregarismul este
o stare obișnuită la popoarele tinere;
- Gregarismul sufletesc, care a fost ajutor în trecut, va fi stricător, pentru că eroul
timpurilor moderne are un suflet nou față de eroul timpurilor vechi; pentru că românii
nu au încă acest suflet nou, nu rămâne loc decât pentru nenumărate decepții.
- Politica, ”bagheta magică”. Spiritul de turmă îi caracterizează pe români şi când vine
vorba de acţiune. Zicala ”Se apucă românul cu greu de ceva, dar de lăsat se lasă
uşor” era valabilă şi în urmă cu un secol. ”Sub influenţa mulţimii, românul se apucă
de orice, dar când este să execute printr-o faptă individuală lucrul de care s-a
apucat, atunci el se lasă foarte uşor”, mai constată psihologul. Românul este pasionat
de politică pe care o vede ca pe o ”baghetă magică prin care totul se transformă”.
Mai puţin concentrat pe acţiunile individuale, şi mai mult focusat pe acţiunile de
grup, românul crede ”că fericirea neamului întreg, ca şi fericirea sa personală poate
fi adusă prin politică”. ”Dacă aş fi eu la Guvern, dacă aş face eu legea, cum s-ar
îndrepta lucrurile. Activitatea sa proprie nu este unul care să o dirige cum trebuie,
dar fiecare vrea să facă o lege prin care să dirige activitatea tuturor”, mai constată
Rădulescu-Motru.

3
 Pîțu Paraschiva, FLSC, LRCE, I

- ”Nu avem curajul părerilor”. Individul român pare a trăi sufleteşte mai mult cu o
conştiinţă de grup, decât cu o conştiinţă a sa personală. Psihologul îl caracterizează
drept: prea preocupat de gura lumii, uşurelnic când ia hotărâri sub influenţa mulţimii,
religios sau naţionalist doar de ochii lumii şi mai mereu cu privirea aţintită spre ce fac
ceilalţi. ”Imităm ca oile faptele din jurul nostru şi nu arătăm o energie decât când
suntem în grup. La război ne luptăm voiniceşte pentru că suntem umăr la umăr, dar
la munca profesională suntem neglijenţi fiindcă aici fiecare este lăsat pe seama
datoriei proprii. N-avem curajul părerilor noastre, când este să ni le apărăm fiecare
în parte, dar suntem poporul cel mai susceptibil când este să ne rostim în grup sau ca
grup. Ne aprindem uşor ca un foc de paie, dar ne şi trece aprinderea cum trece focul
de paie”, mai spune Rădulescu-Motru despre poporul român.

4
 Pîțu Paraschiva, FLSC, LRCE, I

Bibliografie:

Constantin, Rădulescu-Motru, Sufletul neamului nostru. Calități bune și defecte,

București, Editura Anima, 1990.
Ghemeș, Ileana, AUTOHTONISM ȘI EUROPENISM ÎN SPAȚIUL CULTURAL ȘI
LITERAR INTERBELIC.
Pamfil, Șeicariu, Scrieri din exil, vol. I. Figuri din lumea literară, Editura Saeculum
I.O., București, 2002.