DUMNEZEU ARE O REPUTAȚIE PROASTĂ

(Adevăr și minciună despre Dumnezeu)

Mulți – inclusiv o bună parte dintre creștini – îl privesc pe Dumnezeu ca fiind

arbitrar și crud, motiv pentru care își doresc să aibă cât mai puțin de-a face cu El.
O asemenea imagine negativă a lui Dumnezeu este extrem de răspândită și apare
deseori acolo unde nici nu ne-am aștepta. De pildă, citind pasajele scrise cu litere
mici din multe contracte de asigurări din lumea anglo-saxonă, descoperim un
detaliu surprinzător, anume că acoperirea asigurării încetează în eventualitatea
unui caz de forță majoră (Act of God – adică un eveniment venit de la Dumnezeu),
prin care juriștii specializați înțeleg o catastrofă naturală. În spatele acestei
terminologii stă presupunerea tacită că Dumnezeu ar produce astfel de nenorociri
și, ori de câte ori mor mulți oameni sau este cauzată o suferință în masă, până la
urmă tot El este Cel pe care se aruncă vina. Se vorbește adesea de soartă și fiecare
înțelege ce vrea: fie Dumnezeu, fie destinul implacabil.
Pe coperta unui număr de acum câțiva ani al revistei „Der Spiegel” se putea citi:
„Dumnezeu e vinovat de toate! Cruciada ateilor moderni.” Este vorba despre un
articol al lui Alexander Smoltczyk, care crede că a descoperit un nou ateism
militant și misionar, expresie a unei stări de neliniște din mediile occidentale și
provocat de apariția unei reviriment al credinței religioase.
Autorul observă că, în consecință, atât în politică, cât și în alte cercuri influente
se discută insistent pe teme religioase și în mare măsură într-un spirit critic, luând
astfel naștere o nouă generație de liber-cugetători, critici ai clerului și sceptici, care
se opun vehement renașterii religiei. Ei constată, potrivit lui Smoltczyk, „că în
societățile în care trăiesc necredința începe să piardă teren […] Poate că e la mijloc
și panica, ca nu cumva Dumnezeu să iasă biruitor în lupta cu iluminismul.” După
părerea sa, ar fi foarte probabil doar vorba de „neliniștea crescândă cu privire la
influența tot mai mare a episcopilor, a imamilor ce predică islamismul, a
extremiștilor și a bisericilor.”
Cel mai proeminent exponent al acestui așa-zis fundamentalism iluminist este
biologul evoluționist britanic Richard Dawkins, autor al best-sellerului Dumnezeu,
o amăgire (The God Delusion). Revista „Der Spiegel” l-a desemnat în 2006 „cel mai
influent biolog contemporan” iar un juriu format din britanici și americani, în urma
unui sondaj efectuat de publicația britanică „Prospect”, l-a declarat a fi chiar cel
mai important gânditor din lume. Considerat ca unul dintre cei mai influenți „Mari
Preoți” ai noii „cruciade” împotriva credinței, Dawkins își fundamentează critica
pe care o aduce religiei pe imaginea universal răspândită a unui Dumnezeu
despotic, răspunzător practic pentru tot răul din istoria omenirii. În demersul său,
biologul britanic nu este singur; de pildă, unul dintre camarazii săi „de arme”,
autorul britanic Christopher Hitchens, pretinde că religia nu face decât să
otrăvească totul și că ea ar fi dușmanul științei, bazându-se „în mare măsură pe
minciună și teamă” și fiind „complice la genocide, sclavie, rasism și abuzuri
sexuale.”
Cuvântul cheie în toată această argumentație este „teama”. Fără îndoială, religia
a reprezentat în toate timpurile - și în unele părți ale lumii încă reprezintă - un
instrument extrem de util în manipulare, oprimare și exploatare. Teama constituie
pentru dictatori un mijloc eficient pentru a-i face pe oameni dependenți. Și atunci
de ce să ne mai temem de Dumnezeu? Nu cumva și El este un dictator?

1. Unde au ateii dreptate

La o privire mai atentă, observăm că războiul ateilor împotriva oricărei forme de

religie este cel mai adesea întreținut de o imagine falsă, adică nebiblică, despre
Dumnezeu.