Sărbătorile de iarnă.

Ar trebui să fie prilej de infinită bucurie.

În fond, ne pregătim pentru ele săptămâni la rând. Ștergem gemuri și podele,

spălam perdelele (oh, știam că am uitat ceva!), cumpărăm cadouri pentru cei mai
dragi și mai puțin dragi, cumpărăm până la urmă orice, gătim (sarmale, serios?
câte? sunt sigură ce le numărați!), totul pentru câteva zile, care ar trebui să fie
cele mai fericite din an.

Cozile sunt infernale,nu contează în ce zonă locuim și ce dorim să facem. Astăzi

meniul meu a inclus câteva sute de grame de ingrediente considerate ”festive” și
a trebuit să stau după cei care cumpărau toate sortimentele în cantități
generoase. E drept că domnii m-au lăsat în față și mă bucur că mai există un pic
de politețe și recunoaștere față de programul solicitant al unei femei (mai puțin o
bătrânică apărută de nicăieri care pretindea că o fost acolo dinainte, dar părea să
fie oriunde dinainte să apară locul în șine, deci e posibil).

Pe străzi este o agitație infernală. Destinația este irelevantă, oricum se fac

câteva ore în trafic. Oameni care vin, care pleacă sau care îi însoțesc pe alți
oameni care vin sau pleacă.

Cu toții uită un lucru esențial: sunt doar câteva zile, care se încăpățânează să se
scurgă la fel ca celelalte. Cu dramele și cu absurdul lor, ori cu mici bucurii, pe care
nu trebuie să le considerăm neapărat "miracole" de Crăciun.

Cu toții au așteptări de la noi, iar noi avem de la ceilalți. Dacă ne iubesc, ne vor
face aceste zile speciale. Și știm în sinea noastră că și cei dragi gândesc la fel, că și
ei, la rândul lor, așteaptă.

Iar presiunea acestor așteptări ne strivește, ne dereglează busola interioară. Nu

știm dacă am ales bine, dacă ne ridicăm la înălțimea speranțelor celorlalți. Oare se
vede că îi iubim? Suntem prea fazi, prea banali? Oare am înțeles ce doreau? Sau
doar ne-am demostrat ignoranța în cele mai speciale zile din an?

Unii avem bagaje sentimentale, nostalgia vremurilor în care alți oameni dragi ne
completau peisajul interior. Trecutul are darul de a nu se repeta. Ceea ce a fost,
rareori poate fi redeșteptat. Cât de mari ar fi miracolele de Crăciun, ele nu învie
oameni și nu recuperează timpul pierdut.

Și atunci? Unii devin nefericiți, pentru că trăiesc în sinea lor niște sărbători
ideale, cu care (biata și modesta) realitate nu poate concura. Lasă timpul să treacă
nevăzut pe lângă ei, lasă oameni și întâmplări să se prelingă tăcuți pe lângă
zidurile conștiintei lor, doar pentru că sunt adevărați, maculați de o realitate
neiertătoare, care nu perminte nimănui să fie perfect decât dacă dispare.

Fiți fericiți, oameni buni! Într-o astfel de zi s-a născut Hristos și poate se nasc in
continuare oameni care lucrează la mântuirea noastră. Bucurați-vă că suntem în
viață, bucurați-vă de multul sau puținul pe care îl aveți! Bucurați-vă de ceea ce v-a
mai rămas, că poate va veni o zi în care să nu mai aveți nici atât!

Lăsați deoparte grijile și așteptările imposibile, pentru că viața, la fel ca fiecare

dintre noi, nu poate oferi totul, mai ales când cei care primesc sunt veșnic
nemulțumiți de daruri.

Petreceți frumos, cu ce aveți și cu cine se poate, sărbatorind miracolul fiecărei

zile și al unui an pe care, de vreme ce cititiți, l-ați dus cu bine, omenește, până la
sfârșit.

Sărbători luminate!