PORTOFOLIU

FUNDAMENTELE PSHIHOPEDAGOGIEI SPECIALE

1
 CUPRINS
CATEGORII DE DIZABILITĂȚII
I.Deficiențe de intellect………………………………………………………………………………2
-Usoare
-Severe
-Grave
II.Deficiențe psiho-motorii………………………………………………………………………………...15
III.Deficiențe senzoriale…………………………………………………………………………………….20
- Auditive
- Vizuale
IV.Deficiențe de vorbire……………………………………………………………………………………30
V.Deficiențe de comportament………………………………………………………………………..36
VI.Defieciențe prevăzute…………………………………………………………………………………38
-Sindrom Dowun………………………………………………………………………………………….....41
-Autism …………………………………………………………………………………………………………43

DEFICIENȚE DE INTELECT

DEFINIRE
Întărzierea mintală se referă la limitări substanțiale ale nivelului de funcționare actuală.
Se caracterizează prin funcționare intelectuală semnificativ sub medie, care se manifestă

2
concomitent cu limitări asociate în două sau mai multe dintre urmatoarele arii de abilități
adaptative: comunicare, autoservire, viața acasă,abilității sociale, autodirecționare, sănătate și
securitate, capacitatea de învățare teoretică, timpul liber, munca. (Suport curs . Fundamentele
psihopedagogiei special . )
Deficința mintală indică un mod anormal de organizare și funcționare mintală având
implicații directe în organizarea si structurarea personalității individului.
Deficiența de intelec desemnează incapacitatea individului de face fată unor sarcini în
învățare, fiind o consecință a inadaptării sarcinilor fiind suprasolicitate pentru potențialul
copilului .
Termenii utilizați pentru a preciza deficient mintala sunt:
 insuficiență mintală;
 întârziere mintală ;
 înapoiere mintală;
 oligofrenie;
 encelofapatie infantile;
 retard intelectual;
 arierare mentală;
 subnormalitate mintală;
Deficiența de intelect se caracterizează prin funcționare intelectuală sub medie
manifestandu-se inainte de varsta de 18 ani.
Deficiența mintala influentează: adaptare socio-profesională, autonomia personală și
socială, întreaga personalitate.
Specilițti fac distincția între deficiența minatală, indicând un mod anormal de organizare
și funcționare mintală având implicații directe în organizarea și structurarea personalității
individului, și deficiența de intelect.Desemnând incapacitatea individului de a face fată
sarcinilor cuprinse în actul învățării, fiind consecința inadaptării sarcinilor fiind pea
suprasolicitatepentru potențialulși specificul real al copilului. (G. Păunescu).

3
 Termni utilizați în a desemna deficiența mintală sunt: insuficiență mintală, întârziere
mintală, înapoiere mintală, oligofrenie, encelopatie infantilă, retard intelectual, ariere mintală,
subnormalitate mintală.
Copii care manifesta semne din toate cele trei arii de dezvoltare au o deficiență mintală.
Problemele care apar doar intr-o arie dar nu apar si in alta indica doar o dificultate sau
tulburare de învățare.

INTELEGEREA CITITUL ȘI
VORBIREA SCRISUL
LIMBAJUL

ARII DE
DEZVOLTARE

COMPORTAME
MIȘCAREA
T

JOCUL

4
 Măsurarea coeficientului de inteligență și a posibilității de adaptare și integrare, a
autonomiei personale comunicării și relaționării se află gradul deficienței minale , IQ și vârsta
mintală.
CLASIFICAREA PSIOMOTRICĂ COEFICIENTUL MINTAL C\IQ VÂRSTA MINTALĂ
Dupa Gh Radu (1999)
Deficiență mintală profundă CI<30 3 ANI
Deficiență mintala severă CI:30-49 3-5 ANI
Deficiență mentala moderată CI:30-65 5-7 ANI
Deficiență mentala ușoară CI:65-70\75 7-10 ANI
Druțu I (1995) utilizează și o a cincea categorie
Intelectul de limită CI:70\85

Literatura de specialitate insista pe caracteristici de tipul:

 stereotipii accentuate;
 reacții absurde;
 lipsă de mobilitate a structurilor verbale însușite contextual (capacitate redusa
de transfer).

5
 Formele de recuperare a deficienților mintali sunt:
 Recuperare prin învățare –Invățarea afectiv-motivațională și psihomotrică.
 Recuperare prin psiho-terapie. Eliminarea sentimentelor de inferioritate,
anxietății, tulburării de comportament si formarea imaginii de sine.
 Recuperae prin terapie operațională.

Sursa: suport curs fundamentele psihologiei . prof Lazar )

6
sursa: (suport curs. Fundamentele psihopedagogiei speciale . prof. Lazar)

ETIOLOGIA DEFICIENȚELOR MINTALE

FACTORII ENDOGENI-sunt reprezentați de anomalii cromozomiale ceea ce are ca și
consecințăun dezechilibru genic și genetic ce duce la diferite tulburări precum : encelofapatia,
malformații somatice, sindromul Down.
FACTORII EXOGENI reprezintă gravitatea deficienței mintale depinde din momentul intervenției
factorilor în cadrul procesului evolutiv , de agresiune și tipul agentului agresiv.
Subdezvoltarea sau nedezvoltarea factorilor exogeni acționează cu precădere timpuriu în
perioda intrauterină și în primii 3 ani de viață.
În acționarea factorilor se disting următoarele perioade:
1. Perioada prenatală(fiind perioada formării produsului de concepție) cuprinzând trei
periode:progenetică(câteva zile după fecundație), perioada embrionară (0-3 luni) și
perioada fetală (3-9 luni)
2. Perioada perinatală(în cursul travaliului și primele câteva zile după naștere)
3. Perioada postnatală (pe tot parcursul vieții dar cu precădere pe primii 3 ani de viață)
EXEMPLE
În perioada prenatală factorii care pot interveni și determina apariția deficienței mintale sunt:
radiațiile (Rontgen, alfa, beta, gama), procesele involutive de la nivelul ovarului (deterimină
picioare strâmbe, hidrocefalie, Sindrom Down), șocurile psihice, medicamentele

7
teratogene(citostatice, substanțe psihotrope, neurolepticele, antidepresivele, tranchilizantele
duc la distrugerea oului, mutații genetice) boli infecțioase\virotice: rubeola, gripa sau
tubrculoza pulmonară, febră tifoidă, malaria, avitaminozele, carențele alimentare, etc.
În perioada perinatală factorii care pot interveni și determina apariția deficienței mintale sunt
bolile de tip cerebral inflamatorii: meningo-encefalite, tuberculoză, encefalite.(suport curs .
Fundamentele psihopedagogiei speciale. Lectr.univ.dr Mihaela Voinea)
Clasificarea handicapului de intelect
Se realizează cu ajutorul testeor prin care :
-deficiența mintală, profundă sau gravă-IQ=0-20
-deficiență mintală severă sau mijlocie- IQ=20-35\40
-deficiență mintală moderată- IQ=35\40-50\55
-deficiență mintală ușoară-IQ=50\55-75
-intelectul de limită sau liminar-IQ=75-85
CARACTERIZAREA PSIHOPEDAGOGICĂ A DEFICIENȚILOR MINTALI
Intelectul de limită\liminar-Între starea de normalitate și ceea de handicap de intelect, la
graniță, se află o categorie specială: intelectul de limită sau liminar (Q.I. :80-85-90)
A. Binet și T. Simon indică un decalaj între vârsta mentală și ceea cronologică a acestor
subiecții de circa 2 ani și jumătate la vârsta de 10 ani, decalaj ce crește treptat ajungând
sa fie de circa 5 ani la vârsta de 15 ani. Obsrvându-se o plafonare psho intelectuală în
jurul vârstei de 10-13 ani.
Autorii consideră că intelectul de limită poate fi depistat în școlă și cuprinde aproximativ
10% din populația școlară.
Acești copii întâmpină dificultății în înșiruiea scrisului, cititului, calcului, manifestând
disgrafie, dislexie, discalculie, tulburări ce nu pot fi recuperate cu ajortului, cadrelor
didactice în cadrul unei clase normale necesitând o pregătire specială.
Aceste persoane au o gandire încetinită, având uneori baraje ale gândirii , lapsusuri ,
momente de vid mental. Sunt timizi, emotivi, inhibați, au o hiperactivitate motorie.
Copilul liminar respectă toate sarcinile impuse doar până la un anumit grad de
abstractizare și complexitate.

8
Structurarea perceptivă – motoriea spațiului , au dificultății în respectarea mărimilor, a
formelor, a proporțiilor, a orientării și, în general le lipsește o coordonare bună vizuală-
motrică în sarcinile grafomotrice(scriere, desen, pictură). Manifestă o imaturitate din
punct de vedere afectiv și social, având dificultății de relaționare cu ceilanți, au
dificultății în crearea și menționarea relațiilor interpersonale, manifestând teamă de
insucces, neîncredere în sine, au o atitudine negativă față de efort, izolându-sefiind
foarte frustrații.
Din clasa a-5-a, a-6-a, instruirea și educarea lor trebuie să pună accentul pe aspecte
practice, formarea unor competențe sociale, aceste condiții dacă sunt indeplinite se pot
integra și pot șterge diferențele evidente dintre ceilanți.
DEFICIENȚA DE GRADUL I
Deficiența de gradul unu se mai numește și deficiență mintală\handicap de intelet
ușor\handicap de intelect lejer.
Q.I.-ul este cuprins între 50și 85 marcănd o dezvoltare normală a vârstei cronologice
între 7și 12 ani.
“În 1909, Dupre a introdus termenul de debilitate mintală, termen ce a fost reluat și
aprofundat de către Vermeylen (1924), cei doi considerând debilitatea mintală ca fiind o
insuficiență mintală.”
DEBILITATEA MINTALĂ – insuficiiență mai mult sau mai puțin marcată a dezvoltării
inteligenței, ce îi lasă individului posibilitatea de a ajunge la autonomie socială, fara să-I
permită să își asume în totalitate responsabilității asupra conduitei sale.
DEBITUL MINTAL-poate fi educabil , capabil de achiziții școlare corespunzătoare vârstei
sale mintale.
DUPĂ GRADUL INSUFICIENȚEI MINTALE, DISTINGEM:
-DEBILI MINTALI SEVERI
-DEBILI MINTALI MIJLOCII
-DEBILII MINTALI LEJERI
CARACTERIZAREA PSIHOPEDAGOGICĂ A DEFICIENTULUI MINTAL DE GRD I
PERCEPȚIA

9
 -debili mintali prezintă deficiențe ale analizei și sintezei, desprind din obiecte sau imagini
foarte puține detalii astfel percepțiile lor să fie insuficient de specifice, persistând
caracterul lor fragmentar și lacunar cu prezența confuziilor (datorate și unor elemente
de către altele: se desprind mai ușor elementele periferice sau cele delimitate prin
contur sau culoare decât greutatea, forma și materialul din care este confecționat
obiectul)
- o altă perspectivăa debilului mintal este îngustimea câmpului perceptiv într-un timp
limitat ei pricep un număr mai mic de elemente decât normalii, ducând la o dificilă
orientare în spațiu și la reduse capacități intuitive de a stabili relația dintre obiecte.

GÂNDIREA
-debitul mintal manifestă lipsa de flexibilitate a activității cognitive în general și a activității
perceptuale în mod special.
-gândirea este caracterizată prin predominarea funcțiilor de achiziție comparativ cu funcțiile de
abordare- gândirea lui nu este creativă, ci reproductivă
-stabilește mai ușor deosebirile decât asemanarile, trăsătura ce se menține până la o varstă mai
mare;
-procesul înțelegerii apare cu greu din cauza modului defect în care se realizează integrarea
datelor noi în cele existente.
Limbajul
Se dezvoltă în general cu întarziere sub toate aspectele sale:
-primul cuvânt apare la vârsta de 2 ani ( în mod normal apare la un an);
-utilizarea propoziției în comunicare apare la 3 ani (în mod normal 1,7 ani);
-vorbirea apare la 34,2 luni (în mod normal 15,7 luni).
Vocabularul copiilor debili mintali este mai limitat decât cel al copiilor normali:
-este sărac în cuvinte – noțiuni care desemnează mărimi;
- relații spațiale;
-caracteristici psihice;

10
-predomină substantivele, numărul de verbe este mai mic întampinându-se dificultați în
înțelegerea și utilizarea comparațiilor, epitetelor și metaforelor;
-fraza atât în imbajul scris și în cel oral este caracterizată din cauza unui număr mai mic de
cuvinte și o contrucție defectă din punct de vedere gramatical.
Toate dificultațile existente în planul dezvoltării psihice, comunicarea dacă este stimulată spre o
evoluție pozitivă, în condițiile unor influențe educaționale adecvate. Acest scop sugerează
programe de intervenție pentru dezvoltarea comunicarii la copiii cu deficiențe mintale de
gravitate diferită.
În formele severe sunt vizate formarea unor modalități de relaționare cu ei din jur prin
comunicări nonverbale concepute de unii autori fiind ‘’ terapie ocupațională pentru subiecți’’.
Procesele mnezice
Debilitatea mintală nu exclude posibilitatea unei memorii dezvoltate sau chiar a unei
hipermnezii, însă în general memoria este deficitară.
Ca trăsături specifice proceselor memoriei, distingem:
-memorarea nu dobândește un caracter suficient de voluntar; debitul nu recurge la procese de
fixare intenționată, nu-și elaborează un plan de organizare a materialului;
-eficiență scazută a memoriei rezultă și dintr-o evocare în care se găsesc elemente fără legătură
cu subiectul abordat;
-rigiditatea fixării și a reproucerii cunoștințelor, duce la dificultăți în realizarea transferului de
cunoștințe;
-lipsa de fidelitate a memoriei (când reproduc ceva, copiii debili adaugă elemente străine
provenite dintr-o experiență anterioară mai mult sau mai puțin asemănătoare).
Motricitatea
Reprezintă următoarele aspecte: viteza mișcărilor, precizia mișcărilor, imitarea mișcărilor,
reglarea forței musculare. La debilii mintali se observă mai frecvent decât la normali
literalitatea manual stângă sau ambidextră, îngreunând manipularea unor obiecte.
Voința
În activitatea voluntară putem spune ca ea prezintă deficiențe în toate momentele desfășurarii
sale: scopurile pe care și le fixează debilul sunt generate de trebuințele și interesele

11
momentane; el se abate de la scopul fixat dacă întâmpină dificultați ți execută o altă activitate
mai ușoară.
Dificultățile în efectuarea unei acțiuni provin din atenție insufuciantă pe care o caordă
instructajului ce li se dă. Fiind înclinați să treacă imediat la acțiune. Apar manifestări de
negativism ca efect al capacității reduse de lucru a scoarței cerebrale.
Comportamentul este caracterizat ca fiind imatur ( un copil debil mintal de vârstă școlară are
manifestări proprii preșcolarior sub aspectul emoțiilor și sentimentelor)
Conduitele afective sunt reprezentate de manifestările emotive fiind foarte des exagerate
puternic în raport cu cauza care le-a produs, de exemplu: ‘’ se poate ajunge la criză de furie
însoțite de reacții agresive față de cei din jur, distrugerea obiectelor, lovirea propriului corp,
însă și veselia se poate transforma în criză de râs nestăpânit și necontrolat. Această capacitate
redusă de a controla expresiile emoționale complică relațiile lor cu cei din jur și duce la efecte
dezorganizatoare asupra activității. Se observă predominarea unui anumit tip de dispoziții astfel
că unii sunt mai frecvent euforici alții apatici și alții iritabili.
În ceea ce privește aducația, aceștia pot urma școli ajutătoare unori chiar și școala de masă,
unde își însușesc scrisul, cititul și calculul elementar la nivelul a 4 – 5 clase din școala generală.
Debilul mintal are posibilitatea de a-și însuși o profesie pe care o poate execita cu succes
(tâmplar, zidar, cofetar, croitor, zootehnist, viticultor etc.).
Programele de recuperare și terapie trebuie să urmărească valorificarea pozitivă a copilului
deficient mintal, pornind de la premisa că orice progres facut în dezvoltarea unor capacități de
autonomie personală și socială va permite apariția unui nivel mai ridicat de adaptare și
integrare.

II. DEFICIENȚE PSIHO-MOTORII (NEUROMOTORII)

SLOGAN:” TOȚI COPIII POT ÎNVĂȚA!”
DEFINIRE

12
Deficientele psiho-motorii reprezintă categoria tulburărilor care afectează componentele
motrice ale persoanei, având o serie de consecințe în planul imaginii de sine și în modalitățile
de relaționare.
Deficiențele ficice sau neuromotorii repezintă categoria tulburărilor care afectează în special
comonentele motrice ale persoanei având o serie de cnsecințe în planul imaginii de sine și în
modalitățiile de relaționare cu factorii de mediu sau cu alte persoane. În general deificiențele
fizice se manifestă ca invalidități corporale ce ruduc putrea și mobilitatea organismului prin
modificări patologice exterioare sau interioare care pot fi localizate la nivelu întregului corp sau
numai la nivelul unor segmente.
Deficiențele neuromotorii sunt determinate în principal de afectarea structurior și funcțiilor
neuronale de la nivel central sau periferic răspunzătoare de funcționarea mecanismului
neuromuscular. Consecința directă a defficiențelor neuromotorii constă în perturbarea
controlului funcționării fibrelor musculare datorată disfuncțiilor în transmiterea impulsurilor
nervoase către efectorii din sistemul muscular.
Deficiențele sau tulburările psihomotorii sunt determinate de calitatea proceselor psihice ce
influențează controlul și funcționarea mecanismului neuromuscular.

13
Deficiențele neuromotorii sunt determinate în principal de afectarea structurilor si functiilor
neuronale, la nivel central sau periferic, răspunzătoare de funcționarea mecanismului
neuromuscular. Consecința directă a deficiențelor neuromotorii constă în perturbarea
controlului funcționării fibrelor musculare datorată disfuncțiilor în transmiterea impulsurilor
nervoase către efectorii din sistemul muscular.

Cauzele pot fi:

-de natură motrică sau neurologică: este dreptaci pentru picior și stângaci pentru mână, este
ambidextru.

-de natura sociala: copilul, deși este stângaci, condițiile de muncă îl obligă să foloseasc dreapta
sau, deși este dreptaci, prin imitare foloseste mîna stângă.

Psihomotricitatea se definește ca fiind rezultatul integrării funcțiilor motorii și psihice/mintale,

consecință a maturizării sistemului nervos, ce vizează raportul subiectului cu propriul corp și cu
mediul înconjurător (Encyclopedia Universalis).

14
RELAȚIA PARALELĂ – după care tulburăriile psihice și cele motrice sunt simultane , fără cauză
efect(deficiență mintală –debilitate motrică)

RELAȚIA CENTRIFUGĂ- în care tulburăriile psihice determină pe cele motorii (isteria devine
pitiatizm)

RELAȚIA CENTRIPEDĂ- în care tulburăriile motorii sunt dominate, iar cele pshicice nu sunt decât
reflectarea acestora. (epilepsia)

RELAȚIA CU SINE-cuprinde în general coordonarea posturală bazată pe reflexe, cu

componentele sale spațiale (axă corporală și aliniamentul corect al scheletului),ridmice
(ridmicitatea respirației) și energetice (concentrarea forței la nivel abdominal).

RELAȚIA CU CEI DIN JUR-se realizează prin contactul tegumentelor(piele)

15
RELAȚIA CU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR-contactul tegumentelor cu agenți fizici, manipularea
obiectelor, descoperirea spațiului.

Schema corporală "reprezintă suportul material al cunoașterii și trăirilor individului, este pilonul
de susținere a cunoașterii spațiului și timpului propriu în raport cu spațiul și timpul lumii" (A.
Munteanu, 2006, p.335). Uneori sunt utilizați și termeni de "imagine corporală" sau "percepție
corporala".

Psihologul francez Henry Wallon sublinia faptul că "schema corporală este un element de bază,
indispensabil construirii personalității copilului.“

Tulburările de lateralitate prezintă următoarele simptome:

 alegerea mâinii se face la întamplare

 manifestă o anumită preferință pentru mâna dreaptă sau stângă. De exemplu, gesturile
de precizie sunt executate cu mana dreaptă, cele de forță cu mâna stângă.

Consecințe:

 dificultate în a recunoaște stânga-dreapta corpului

 neînsușirea actului grafic și lexic: scrierea în oglindă, dificultăți în discriminarea vizuală.

Principalele direcții de manifestare ale psihomoticității sunt:

 Relația cu sine
 Relația cu cei din jur

16
  Relația cu mediul înconjurător

Tulburările de psihomotricitate cu un impact major asupra învățării si adaptării sunt tulburările

schemei corporale, tulburările de latralitate, tulburările de orientare, organizare și structurare
spațială.

III.DEFICIENȚE SENZORIALE

Deficiențele senzoriale-sunt determinate de unele disfuncții sau tulburării la nivelul

principalilor analizatori cu implicații majore aspura desfășurării normale a vieții de ralație cu
factorii de mediu, dar și a proceselor pshicice ale persoanei, având o rezonanță puternică în
conduita și modul de existență al acesteia. Având în vedere parcticularitățiile celor doi
analizatori auditiv și vizual precum și rolul fiecăruia în structurarea proceselor pshice este
nevoie e o abordare separată a tulburăriilor care pot interveni la nivelul lor. Astfel a apărut
surdologia și tiflologia, cele doua discipline responsabile de studierea, descrierea și cunoașterea
deficiențelor de auz respectiv de vedere.(Alois Gheguț. Sinteze de pshihopedagogie specială.
Editura Polirom)

DEFICIENȚELE VIZUALE - desemnează pierderile parțiale de vedere cunoscute sub denumirea

de ambliopie când vederea e afectată şi după corectarea unui eventual viciu de refracție sau
pierderile totale ale vederii cunoscute sub denumirea de cecitate.

Handicapul de vedere poate produce un dezechilibru la nivel comportamental, dezechilibru ce

influențează relațiile subiectului cu mediul său înconjurător.

17
La handicapații de vedere din naștere , apar dificultății de relaționare, tensiunile interioare sunt
mai reduse, spre deosebire de handicapul de vedere survenit unde ,dezechilibrele sunt foarte
puternice și îl marchează pe individ în totalitate, de aceea este importantă crearea unui mediu
securizat, plin de înțelegere pentru ca evoluția acestora să ducă la o cât mai bună integrare
socială și la un cât mai bun confort pshicic.

CAUZE

 După momentul când acționează.

 În funcție de localizarea anatomică a afecțiunii și patologia analizatorului final.

EREDITARE
În funcție de momentul PRENATALE
când acționează PERINATALE
sunt: POSTNATALE

18
ÎN FUCȚIE DE LOCALIZAREA ANATOMICĂ A AFECȚIUNII INTÂLNIM:

TULBURĂRII MALIGNE (EVOLUTIVE) ALE REFRACȚIEI OCULARE- ochiul care prezintă o refracție
normală se numește emetrop, iar tulburările de refracție se numesc ametropii. Exista mai multe
tipuri de ametropi :miopia, hipermetropia, agstigmatismul, anziometropia.

OPACITATEA MEDIILOR REFRIGERENTE (REFRINGENTE) – opacifierea mediilor de refrcție, care

în mod normal sunt perfecttransparente, duce, în funcție de localizareși de extindere, la
deficiențe vizuale de diferite grade: Keratită, leucomul, cataracta, anirida, trahomul.

COROIDITĂ

TULBURĂRII DE TRANSPARENȚĂ CONGENITALE ALE CRISTALULUI

TULBURĂRI DE RECEPȚIE REȚINERE

OPACIFICAREA CORPULUI VITROS

GLAUCOM

TULBURĂRI ALE FUNCȚIONALITĂȚII NERVULUI OPTIC

Caracterizare din punct de vedere fizic şi psihologic a deficiențelor vizuale

Din punct de vedere fizi nevăzătorii prezintă o dezvoltare fizică întârziată și mai puțin
armonioasă pentru că lipsa vederii face inutilă explorarea spațiului cu privirea mai ales în plan
vertical, ceea ce duce la scăderea tonusului muscular care asigură poziția corectă a capului (la
nevăzători capul este aplecat spre piept)

DIN PUNCT DE VEDERE PSHIHIC SUNT MENȚIONATE:

ATENȚIA- care este bine dezvoltată pentru că ea are o deosebită importanță pentru nevăzători
. Este punctul forte ce favorizează evoluția limbajului,dezvoltarea gândirii, activitatea metală
prin audiție.

MEMORIA-este nevoită să fie apelată în permanență la nevăzători fapt care constituie un

antrenament continuu pentru ea, având posibilitatea unei actualizării mari de cantității de
informație.

GĂNDIREA- din cauza îngustării aferentației prin lipsa stimulărilor optice se poate produce un
decalaj între latura concretă și abstractă(mai ales la cei congenitali)

19
LIMBAJUL- ritmul de dezvoltare al limbajului este mai lent, expresivitatea, comunicarea este
afectată din cauza mimico-gesticulației .

PERCEPȚIA- depinde de forma și gradul de handicap, de vârstă, de dezvoltarea sa psihică. Este

fragmentată cu imagini neclare, cu imagini frecvent distorsionate. Randamentul mental este
destul de scăzut datorită achiziția diverselor operații instrumentale.

REPREZENTĂRIILE-pentru persoanele cu handicap sunt fi strâns legate de componentele

auditive. În ambliopie există urme ale unor imaginii mentale care este necesară a fi stimulată
verbal. Reprezentarea spațială are loc pe baza explorării tactile-kinestezice. Volumul, forța,
cantitatea și calitatea reprezentăriilor vor fi în decalaj față de cunoștiințele verbale ale
nevăzătoriilor, lucru care se poate observa în recunoașterea unor obiecte sau fenomene și
incapacitatea redusă de reactualizare a unor elemente definitori de reprezentare. Decalajul se
datorează dezvoltării limbajului, a comunicării și a existenței unui volum redus de imagini, lucru
care duce la o stimulare parțială a gândirii care nu dispune de un suport intuitiv.

ÎNVĂȚAREA SCRIS- CITITUL ÎN BRAILLE

În cazul ambliopilor , cu excepția celor care nu sunt predispuși iremediabil la orbire este posibilă
învățarea scrierii și cititului obijnuite (limbaj alb-negru), însă se vor folosi materiale didactice
specifice:

 Înclinarea meselor
 Săli foarte bine iluminate
 Folosirea unor caiete și cărți speciale
 Nevăzătorii folosesc un sistem de citire special în care funcția dominată o are
analizatorul tactil –chinestezic
 Scrierea pe o placă în relief
 Aranjarea unor pietre într-o ladă de nisip sub formă de litere

20
“În 1809 Louis Braille, nevăzător în urma unui accident a realizat un sistem logic de litere și
semne, inspirându-se din scrierea secretă pe timp de noapte a unui căpitan din armata
franceză.

Alfabetul era format din 76 de semne punctiforme, fiecare semn fiind alcătuit de 1 până la 6
puncte cu înălțimea de un milimetru, iar distanța între puncte de 2,5 milimetri, înălțime și
distanță care au dus la sesizarea pragului maxim al sensibilității tactile.

-mai târziu, Braille și-a înbunătățit sistemul de scriere, ajungând la 64 de semne punctiforme –
acest alfabet exprimă acceleași posibilității de exprimare, grafică ca și cel alb-negru

-la însușirea scris-cititului în Braille participă patru analizatori (auditiv, verbo- kinestezic,
tactil,kinestezic ).”

MODALITĂȚII DE INTERVENȚIE ÎN PLAN EDUCAȚIONAL

Tipurile de exerciții în antrenamentul vizual complex sunt urmatoarele:

 Explorarea vizuală primară (jucării, contururi, forme, obiecte etc.)

 Antrenarea reacției de orientare spontană
 Localizarea spontană a unui obiect în plan delimitat
 Explorarea analitico-sintetică a obiectelor şi imaginilor grafice
 Capacitatea de a urmari obiectele în mişcare si de explorare sistematică a mediului
inconjurator
 Exerciţii de orientare în spaţiul grafic, de structurare şi organizare vizual-spațială

Un alt aspect extrem de important în acțiunea de stimulare a copiilor cu deficiență de vedere se

referă la componenta afectivă şi exersarea atenției şi memoriei în sensul compensator al vederii
slabe.

21
Folosirea acestor jocuri-exerciţii de educaţie vizuală se realizează pe baza unui plan de
intervenţie personalizat .

DEFICIENȚE AUDITIVE

Surditatea -disfuncție auditivă- nu are efect defavorabil asupra dezvoltării psiho-fizice generale
a copilului prin ea însăşi, ci prin mutitate, adică prin neînsuşirea limbajului ca mijloc de
comunicare şi instrument operațional pe plan conceptual.

Deficiențele de uz fac obiectivul surdopsihopedagogiei, știință interdisciplinară care studiază

particularitățiile dezvoltării pshiho-fizice ale persoanelor cu disfuncții auditive, stabilește
cauzele și consecințele pierderi auzului, mijloacele de recuperare, conpensare și educare în
vederea structurării personalității și integrării lor în viața socială și profesională, principiile și
modalitățiile prin care deficienții de auz pot fi integrații în sistemul școlar și professional,
activitatea relaționară cu familia, factorii sociali și educaționali.

Depistarea şi diagnosticarea precoce a surzeniei, constituie primul semnal de alarmă al familiei

în vederea organizării educației auditive, a învățării limbajului şi comunicării, a exersării
cogniției şi a întregului potențial psihic al copilului. (După Emil Verza)

22
23
CAUZE:

EREDITARE

La nivelul urechii externe: lipsa sau deformarea pavilionului sau al conductului auditiv extern

La nivelul urechii medii – fără oscioare ( cioan, scăriță, nicovală)

La nivelul urechii interne – malformații ale labirintului

PRENATALE

Boli infecțioase (rubeolă, sifilis, paludism, texoplasmoză), alcoolism, diabet, iradiații, factori
toxici, incompatibilitatea Rh-ului

PERINATALE

Leziunea anatomo-patologie

POSTNATALE

Boli( meningită, encefalită, febră, tifoidă): traumatisme; intoxicații; tratament medical

readecvat

Caracterizarea din punct de vederefizic și psihologic a deficientelor auditive

FIZICE

24
  dezvoltarea fizică este normală în condiții de hrană şi îngrijiri corespunzătoare.
 din punctul de vedere al dezvoltării motrice prezintă o uşoară întârziere (mersul) din
cauza absenței stimulului verbal.
 respirația biologică este normală iar ceea ce o priveşte pe cea fonatorie se observă că
intenția de a dirija aerul pe gură este minimă.
 echilibrul este tulburat mai des la hipoacuziile de perceptive

PSIHICE

ei gândesc cu ajutorul imaginilor generalizate nu cu ajutoru noțiunilor.

percepția auditivă lipseşte în totalitate la surzi.

memoria este normală însă cea cognitiv- verbală este afectată.

în cazul imaginației se înregistrează o specificitate vizual-motorie.

relațiile afective şi cele volitive influențate de comunicare şi de recepția deficitară a mesajului

verbal determină agitație, nervozitate, încăpățânare, comportament dezordonat sau
agresivitate.

GRADELE DEFICITULUI DE AUZ

Auzul normal percepe sunetele la o intensitate de la 0-20 și chiar 30 dB. Perceperea sunetului l
intensității de peste 20 dB indică pierderi ușoare, medi și severe ale auzului, iar pierderile
profunde se produc la peste 90 dB .

DUPĂ BIROUL INTERNAȚIONAL DE AUDIOFONOLOGIE SE ESTIMEAZĂ URMĂTOARELE:

 intre 0-20 dB- audiția este normal(poate auzi o conversație fără dificultății)
 între20-40 dB –deficit auz lejer sau hipoacuzie ușoară(poate auzi conversația dacă nu
este îndepărtata)
 între 40-70 dB –deficit de auz mediu sau hipoacuzie medie (poate auzi conversația de
foarte aproape și cu dificultății; necesită proteză)
 între 70-90 dB dificultate de auz severă sau hipoacuzie severă poate auzi zgomote,
vocea și unele vocale; se poartă proteză
 peste 90dB –deficit de auz profund , surditate sau cofoză(aude unele sunete foarte
puternice dar provoacă și senzații dureroase)

Masuri Psihopedagogice

25
Este necesară o depistare timpurie a surdității deoarece acest lucru facilitează luarea unor
măsuri pentru a asigura dezvoltarea cea mai apropiată de normal prin organizarea activității de
formare a comunicării şi de exersare a cogniției.

Cea mai sigură testare se face cu audiometrul, aparat radioelectric, care este compus dintr-un
generator de frecvență şi un potențiometru de unde se modifică intensitatea sunetului. Se
prezintă subiectului sunete de intensitate şi frecvență diferite la nivelul fiecărei urechi.

Modalități de intervenție în plan educational

Deficienții de auz prezintă intelect normal. Sistemul de învățare este constituit ca parte
integrată a sistemului național de educație dar este adaptat la copilul care învață. Există situații
însă când sunt copii şi cu deficiență mintală printre cei cu deficiențe de auz.

Organizarea unităților de învățământ este în funcție de pierderile auzului:

• pentru hipoacuzici metodologia este asemănătoare celei pentru auzitori.

• pentru surzi structurile sunt centrate pe procesul demutizării şi are ca scop transferul
ulterior într-o şcoală pentru auzitori.

Integrarea socială şi profesională depinde de calitatea procesului instructiv-educativ

recuperator, de dezvoltarea psihologică a subiectului, de motivație, calitățile voliționale de
atitudine şi participarea lui activă.

DEFICIENȚE DE VORBIRE (TULBURĂRI DE LIMBAJ)

Prin tulburări de limbaj înțelegem toate abaterile de la manifestările verbale unanim acceptate
în limba uzuală atât sub raport recepției cât şi al exprimării verbale începând de la dereglarea
diferitelor componente ale cuvintelor până la imposibilitatea totală de a comunica oral sau
scris.

26
Clasificarea tulburărilor de limbaj este o problemă controversată. Abordarea unilaterală nu este
aplicativă dat fiind faptul că unele tulburări pot avea aceleaşi cauze şi manifestări diferite sau
invers.

Clasificarea lui Verza este făcută după mai multe criterii: etiologic, simptomatologic, lingvistic şi
psihologic.

CAUZE:

PRENATALE

PERINATALE

POSTNATALE:

 Organice
 Funcționale
 Pshihoneurologice
 Pshihosociale

DIFICULTĂȚIILE DE ÎNVĂȚARE-sunt manifestări ale dereglării procesului de învățare ale cărorc

cause sunt de ordin personal, școlar, familiar și social.

27
CARACTERISTICII COMUNE DIFICULTĂȚIILOR DE ÎNVĂȚARE-

DISCREPANȚA- diferența dintre capacitatea intelectuală

NEOMOGENITATEA\ETEROGENITATEA- puncte forte puncte slabe

SPECIFICITATEA- funcționarea cognitive . ex: limbajul, atenția

CRITERII PRIN CARE IDENTIFICĂM DIZABILITATEA DE ÎNVĂȚARE

DISCREPANȚA

EXCLUDEREA

ETIOLOGIA

TIPURI DE DIZABILITĂȚII

 Perceptiv-vizuale=procesarea și integrarea imaginilor

 Perceptive-auditive=distingerea diferențelor între sunete
 Învățarea limbajului= problem în transpunerea gândirilor în cuvinte sau de a înțelege
mesajul altora
 Perceptive-motorii=dezorientații în spațiu
 Hiperactivitate= dificultății de autocontrol motor
 Impulsivitate = dificultății de autocontrol și focalizarea pe sarcină
 Distractibilitatea= diferențierea stimulilor importanții de cei neimportanții
 Abstacție = dificultății de transfer a informațiilor concrete către aplicații abstracte
 Consecvența = reactualizarea conceptelor în context
 Memorie = de reactualizarea a informațiilor, probleme la memoria de scurtă și lungă
durată

DIFICULTĂȚII LEGATE DE PERCEPȚIA VIZUALĂ

 Au problem în a înțelege ceea ce văd, în procesarea imaginilor vizuale

 Neînțelegerea aspectelor legate de spațiu, problem legate de percepția socială
 Folosirea calcuulatorului este un success în recuperare.

DISLALIA

- este cea mai răspândită formă a tulburărilor de pronunție;

- este o tulburare de articulație / pronunție ce se manifestă prin incapacitatea totală sau

parțială de a emite unele sunete;

28
- este o tulburare ce se manifestă prin deformarea, omiterea sau substituirea sunetelor în
diferite combinații fluente ale vorbirii.

Cauzele dislaliei:

- apare în general la majoritatea copiilor în mica copilărie când copilul nu este maturizat din
punct de vedere neurologic.
- apare atunci când părinții nu reprezintă un mediu lingvistic destul de bun.
- în cea mai mare parte este determinată de afecțiuni organice ale organelor fono-articulatorii
sau afecțiuni organice ale auzului (malformații ale limbii, buzelor, maxilarelor). Dislaliile primesc
denumirea de le denumirea grecească a sunetului afectat la care se adaugă sufixul ”ism” – în
cazul deformării sau al omiterii sunetului, iar în cazul înlocuirii unui sunet cu altul se adaugă şi
prefixul „para”.

De exemplu:

 deformarea sau omiterea sunetului b = betacism;

 înlocuirea lui b =parabetacism;
 pentru c =capacism, paracapacism
 f = fitacism; parafitacism
 g = gamacism, paragamacism
 l = landacism, paralandacism
 m = metacism, parametacism
 r = rotacism, pararotacism;
 s = sigmacism, parasigmacism (în categoria
 lui s intră şi: j, z, ş, ce, ci, ge, gi, ţ)

Sunetele cele mai frecvent afectate sunt cele din categoria sigmatismului şi rotacismului.

Metode şi procedee de corectare a tulburărilor de pronunție:

Sunt adoptate metode şi procedee cu caracter general care au rolul de a pregăti organele fono-
articulatoare pentru aplicarea metodelor specifice. Metodele specifice se adresează direct
sunetului afectat.

Metodele cu caracter general se referă la:

-educarea motricității generale şi a motricității aparatului fonator, necesare la cei ce prezintă

pareze, disartrii, paralizii şi la motricitatea limbii, a vălului palatin, a obrajilor

-educarea echilibrului dintre expirație şi inspirație

29
-educarea auzului fonematic

-educarea personalității logopatului pentru a căpăta încredere în forțele proprii prin trăirea
succesului.

Metodele specifice

În realizarea lor se parcurg patru etape:

1. de obținere izolată a sunetului;

se realizează prin două procedee:
- demonstrație articulatorie
- derivarea sunetului din alte sunete pe care le poate pronunța şi din sunete pe care
logopedul nu le poate demonstra (c din t; g din d; h din ş)
2. de consolidare a sunetului;
3. de diferențiere a sunetului de cele cu care se confundă;
4. de automatizare a sunetului

Logopedia este ştiința care se ocupă cu studiul, pregătirea şi corectarea tulburărilor de

limbaj. Logopedia este o ştiință despre fiziologie şi procesul de comunicare dar şi despre
prevenirea şi tratamentul pedagogico-corectiv al tulburărilor în domeniul comunicării.

DIFICULTĂȚII ÎN SFERA LIMBAJULUI ORAL- DISLEXIA

-niagnosticul este pus înaintea clasei a 2 primară .

-citesc lent și cu blocaje chiar dacă se remediază nu înțeleg ceea ce citesc.

-confundă stânga cu dreapta, sus jos

DISLEXIA-este specifică în sfera limbajului limbajului oral(nu poate vorbi)

DIFICULTĂȚII ÎN SFERA LIMBAJULUI SCRIS-DISGRAFIA

-nu poate scrie

-au capacității limitate a memoriei de lucru

-incapacitatea de a scrie grammatical

DIFICULTĂȚII ÎN ACHIZIȚIONAREA ABILITĂȚIILOR MATEMATICE- DISCALCULIA

Rezultatele slabe la matematică nu sunt sinonime cu DISCALCULIA.

30
 -abilitatea de a înțelege relații, operații concrete.

-nu poate face operații, să calculeze, sa resolve exerciții deși înțelege ce I se predă

DISCALCULIA POATE FI:

-verbală= nu poate să reproducă conținuturile matematice

-discalculie prognostică=nu poate sa lucreze cu conținuturile matematicii

-discalculie lexicală= nu poate citi simbolurile matematice

-grafică=nu poate scrie simbolurile matematicii

-ideognostică= poate să scrie și să citească dar nu înțelege

-operațională= nu poate face operații matematice

Obiectul acestei ştiințe este cercetarea tulburărilor de limbaj, a deviațiilor de la limbajul

normal care îngreunează comunicarea, precum şi a metodelor de prevenire şi corectare a
acestora.

TULBURĂRII DE COMPORTAMENT

Tulburările de comportament sunt forme de dezechilibru psihic, ce implică tulburări în sfera

emoțional-volitivă, ca urmare a unei leziuni cerebrale pre- sau post- natale, a unor structuri
psihice morbide de natură sociogenă. (I. Strachinaru, 1994).

Aceste devieri de conduită nu sunt doar abateri de la normele stării de sănătate, ci și de la

normele morale, cu daune resimțite în raporturile sociale normale .

31
CAUZE:

Cauzele incriminatorii pentru apariția tulburărilor de comportament sunt extrem de

numeroase, de variate și de complexe. Le încadrăm în mai multe categorii mari:

1. Boli organice

2. Boli psihice ale minorilor

3. Cauze genetice

4. Particularități ale mediului înconjurător (ambiant)

5. Particularități de personalitate

Persoana cu tulburare de comportament se deosebește de cea normală prin faptul că acest tip
de conduită este oscilantă, pendulând adeseori între agresivitate, iritabilitate, tendințe
necontrolate și necenzu-rate, lipsa stăpânirii de sine și neevidențierea autocontrolului.

CARACTERISTICIILE IMAGINII DE SINE ÎNTR-O SERIE DE ITEMI CU TENDINȘA DE CONDENSARE

ÎN SUBSISTEME OPERAȚIONALE LA NIVVEL PSHIHOSOCIAL
OPERAREA PREPONDERENTĂ CU PSEUDOVALORI
PRECARITATE ȘI INADECVENȚĂ VALORICĂ
IMATURITATEA STRUCTURILOR PSHIHO-AFECTIVE ȘI SOCIALE ALE PERSONALITĂȚII
INCONȘTIENȚA CALITATIVĂ A CUNOȘTINȚEII DE SINE

32
 IMATURITATEA SOCIALĂ EXPRIMATĂ ÎN MOD PRECAR LA NIVEL VOCAȚIONAL ȘI AXIOLOGIC
REALIZAREA FALSĂ A IMAGINII DE SINE

Simptomatologia tulburărilor de comportament cuprinde o gamă foarte întinsă de manifestări:

ea pleacă de la o simplă minciună care poate avea un efect anodin, putând să ajungă la acte de
mare gravitate, de exemplu, omuciderea care reclamă intervenția legii.

În general, persoanele slab adaptate la condițiile unei vieți sociale normale, având o structură
imatură, dezechilibrată, sugestionabilă și aflate în perimetre sociale dezorganizate, depășesc cu
ușurință granițele comportamentului normal si ajung la acte deviante, aberante, antisociale.

Pedagogii ar trebui să ofere acestora metode, mijloace de intervenție psiho-clinice, psiho-

sociale, dar mai ales tehnici de modelare socio-educaționale.

DEFICIENȚE PERVAZIVE

Prin sintagma „Tulburări pervazive de dezvoltare“ cunoscute mai frecvent sub denumirea de
Tulburări din spectrul autist (TSA) se înțelege o gamă extinsă de tulburări în special de ordin
neuropsihologic (ele având o baza biologică decât psihologică), afecțiuni care au un substanțial
numitor comun, revendicând origini apropiate și manifestări similare.

33
 TULBURARE
SINDROMUL AUTISTĂ
RETT
TULBURARE
DEZINTERACTIVĂ
A COPILĂRIEI

SUBCLASE ALE
TSA

SINDROMUL TULBURARE
ASPENGER GLOBALĂ DE
DEZVOLTARE

34
Criterii de diagnosticare pentru tulburarea dezintegrativă a copilăriei:

Dezvoltare aparent normală cel puțin pe parcursul primilor doi ani după naștere, manifestată
prin prezența comunicării verbale și non-verbale proprii vârstei, relații sociale, joacă și
comportament adaptat.

35
 SINDROMUL DOWN

Reprezintǎ o afecțiune cromozomialǎ (o afecțiune din naștere, care este prezentǎ la copil încǎ
din momentul conceperii) cauzatǎ de prezența unui cromozom 21 suplimentar.

36
 este lent, apatic, stă ore întregi în aceeași poziție
 mișcările sunt monotone
 prezintă instabilitate psiho-motorie care constă în trecerea de la docilitate la stări de
auto și heteroagresivitate

37
  atenția este labilă
 memoria mecanică și limbajul apar târziu
 majoritatea nu reușesc să învețe să scrie
 vocea este răguțită, monotonă
 vorbirea este infantile și apar tulburării de articulație
 memoria este predominant mecanică, iar întipărirea este scurtă durată
 le place muzica, dansul, simt ritmul , sunt veseli, afectuoși

Medicii pot să afle dacă o femeie însărcinată are în pântece un copil cu sindromul Down cu
ajutorul unui test de amniocenteză. În această procedură,un ac este trecut prin abdomen pană
în uterul femeii însărcinate. Se extrag celule din lichidul ce inconjoară fătul, care sunt analizate
pentru a vedea dacă vreuna dintre ele poartă vreo copie suplimentară a cromozomului 21.
Acest test, care este de obicei efectuat în cea de-a 4-a lună a sarcinii, este aproape 90% sigur,
dar din păcate poate apărea un mic risc al pierderii sarcinii (aproximativ 1%).

FACTORII DE RISC:

-mamă vârstină (35 de ani)

-frate\soră cu sindrom down

-tată vârstnic 40 de ani

Copiii cu sindromul Down sunt predispuși la anumite probleme medicale: epilepsie, strabism,
miopie sauhipermetropie, cataractă, deficiențe de auz, defecte cardiace congenitale,
malformații intestinale, hernii, probleme de tiroidă și susceptibilitate mărită la infecții
respiratorii precum pneumonia.

Toate persoanele cu sindromul Down care trăiesc suficient vor dezvolta boala Alzheimer,
prematur. Aceasta a dus la descoperirea faptului că unele dintre fromele premature ale bolii
Alzheimer sunt provocate de un defect de genă în cromozomul 21.

Indivizii cu sindromul Down sunt din ce în ce mai bine integrați în comunitate. Cei care sunt
incluși în societate se adaptează de obicei cu succes, ei merg la scoală, își găsesc locuri de
muncă, leagă prietenii, se căsătoresc și au copii. Din nefericire, unii continuă să aibă
prejudecăți față de sindromul Down. Unii sunt stânjeniți, alții sunt exagerat de protectori.

Drept rezultat, există o nevoie din ce în ce mai mare pentru educația publică și
acceptarea prin eforturi colective ale părinților, specialiștilor etc.

Progresele medicinei au facut ca oamenii cu sindromul Down să trăiască mai mult. În 1910,
copiii cu sindromul Down aveau o speranță de viață de 9 ani. Odată cu descoperirea

38
antibioticelor, vârsta medie de supraviețuire a crescut la 20 de ani. În prezent, până la 80% din
adulții cu sindromul Down ating vârsta de 55 de ani și mulți trăiesc chiar mai mult.

AUTISM

“Să fi autist nu înseamnă să fi neuman. Însă înseamnă să fi un străin. Înseamnă că ceea ce este
normal pentru mine, nu este normal pentru alți oameni. Sub anumite aspecte, eu sunt
foarte prost echipat pentru a putea supraviețui în această lume, precum un extraterestru eşuat
fără un manual de orientare...

Acordați-mi demnitatea de a mă cunoaşte în termenii mei! recunoaşteți faptul că suntem în

mod egal străini unii față de ceilalți, că felul meu de a fi nu este doar o versiune defectă a felului
vostru de a fi. Suspendați pentru o clipă propriile voastre prezumții. Defniți-vă propriii termeni.

Lucrați cu mine pentru a construi punți între noi.“

Jim Sinclair (1992) – persoană cu autism

Autismul este o tulburare de dezvoltare considerată drept una dintre cele mai severe tulburări
neuropsihiatrice ale copilăriei.

Aceste tulburări prezintă o largă varietate de manifestări, presupuse a fi rezultatul unor

disfuncționalități de dezvoltare ale sistemului nervos central sau genetice. Simptome obișnuite
ale autismului includ acțiuni repetitive, contact și comunicare limitată cu alte persoane și
interes foarte restrânse. Cauzele specifice sunt încă necunoscute. Răspândirea bolii este cam de
6 la 1000 de persoane, și este de trei sau patru ori mai des întâlnită la băieți decât la fete.

39
40
41
TERAPIE

Copilul cu autism introdus într-un program de terapie intensiv înaintea vârstei de 3 ani are
șanse foarte mari să recupereze întârzierile în dezvoltare și să își formeze abilități și
comportamente adecvate social. Terapia care și-a dovedit eficacitatea în recuperarea copiilor
cu autism este terapia comportamentală aplicată, ABA.

Cercetările au arătat că până la 49% dintre copiii incluși în programe de intervenție timpurii și
intensive (între 15 și 40 de ore săptămânal) ajung să fie independenți și să facă progrese astfel
încât comportamentele autiste să devină puțin sesizabile. TERAPIA ABA MODIFICĂ
COMPORTAMENTE.

BIBLIOGRAFIE

SUPORT CURS. FPS(FINAL)(1)

Suport curs Fundamentele psihopedagogiei special. Lect.univ.dr.Voinea Mihaela

42
Sinteze din Psihopedagogia specială. Ediția III. Alois Gherguț. Editura Polirom

43