Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Anti Crist
Anti Crist
Definiţie: Anticrist înseamnă împotriva sau în locul lui Cristos. Termenul li se aplică tuturor celor care
neagă ce spune Biblia despre Isus Cristos, tuturor celor care se împotrivesc Regatului său şi tuturor celor
care îi persecută pe continuatorii săi. Cuvântul se referă şi la persoane, organizaţii sau naţiuni care
pretind în mod fals că îl reprezintă pe Cristos sau care îşi atribuie în mod necuvenit rolul de Mesia.
1 Ioan 2:18: „Copilaşilor, este ceasul din urmă şi, după cum aţi auzit că vine anticristul, au şi apărut acum
mulţi anticrişti; din aceasta ştim că este ceasul din urmă“.
2 Ioan 7: „În lume au ieşit mulţi amăgitori, oameni care nu mărturisesc că Isus Cristos a venit în carne.
Acesta este amăgitorul şi anticristul“. (Să remarcăm că acei „mulţi anticrişti“ din 1 Ioan 2:18 sunt numiţi
aici în mod colectiv „anticristul“.)
1 Ioan 4:3: „Orice declaraţie inspirată care nu-l mărturiseşte pe Isus nu provine de la Dumnezeu. Şi
aceasta este declaraţia inspirată a anticristului, despre care aţi auzit că vine şi care este deja în lume“.
(Aceste cuvinte au fost scrise spre sfârşitul secolului I e.n.)
1 Ioan 2:18: „Au şi apărut acum mulţi anticrişti; din aceasta ştim că este ceasul din urmă“. (Prin „ceasul
din urmă“ Ioan înţelegea, desigur, sfârşitul perioadei apostolice. Ceilalţi apostoli muriseră, iar Ioan însuşi
era foarte înaintat în vârstă.)
Toţi cei care neagă că Isus este Fiul unic-născut al lui Dumnezeu
1 Ioan 2:22: „Acesta este anticristul, cel care îi neagă pe Tatăl şi pe Fiul“.
Apostaţii
1 Ioan 2:18, 19: „Au şi apărut acum mulţi anticrişti ... Ei au ieşit dintre noi, dar nu erau de-ai noştri“.
Ioan 15:20, 21: „Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi ... Dar vă vor face toate
acestea din cauza numelui meu“.
Persoane şi naţiuni care i se împotrivesc lui Cristos ca Rege sau care îşi atribuie în mod necuvenit rolul de
Mesia
Ps. 2:2: „Regii pământului se ridică şi demnitarii se adună ca un singur om împotriva lui Iehova şi
împotriva unsului său [Cristos sau Mesia]“.