BABILONUL CEL MARE

Viziunile lui Ioan consemnate în cartea Revelația cuprind mesaje de judecată împotriva ‘Babilonului cel
Mare’, precum și descrierea lui și a căderii sale. (Re 14:8; 16:19; cap. 17, 18; 19:1-3)

În Revelația 17:3-5, Babilonul cel Mare este descris drept o femeie înveșmântată în purpură și stacojiu,
bogat împodobită, care stă pe o fiară de culoare stacojie, cu șapte capete și zece coarne. Pe fruntea ei
este scris un nume, „un mister: «Babilonul cel Mare, mama prostituatelor și a lucrurilor dezgustătoare
ale pământului»”. Totodată, ea este înfățișată stând pe „multe ape”, care „reprezintă popoare, mulțimi,
națiuni și limbi”. (Re 17:1-15)

Având în vedere luxul și puterea atribuite Babilonului cel Mare, acesta nu ar putea fi identificat cu orașul
Babilon, din Mesopotamia. După ce a căzut în mâinile lui Cirus Persanul în 539 î.e.n., anticul Babilon și-a
pierdut poziția de putere mondială dominantă, captivii acestuia, inclusiv evreii, fiind eliberați. Deși a
continuat să existe chiar și după perioada apostolică, și deci exista în zilele lui Ioan, nu mai era un oraș
de importanță mondială, iar în cele din urmă a intrat în declin, ajungând complet în ruină. Așadar,
Babilonul cel Mare trebuie considerat un oraș simbolic, orașul literal Babilon fiind prototipul acestuia.
Întrucât acest oraș mistic își trage numele de la anticul oraș, e util să luăm în considerare pe scurt
principalele caracteristici ale Babilonului de pe Eufrat, care ne vor permite să identificăm orașul simbolic
din viziunea lui Ioan.

Caracteristici ale anticului Babilon. Fondarea orașului Babilon în câmpiile Șinearului a coincis cu
încercarea oamenilor de a construi Turnul Babel. (Ge 11:2-9) La baza construirii turnului și a orașului nu
a stat intenția constructorilor de a preamări numele lui Dumnezeu, ci dorința lor de ‘a-și face un nume’.
Ziguratele descoperite nu doar în ruinele anticului Babilon, ci și în alte locuri din Mesopotamia par să
confirme natura în esență religioasă a turnului original, indiferent de forma sau stilul acestuia.
Intervenția imediată a lui Iehova Dumnezeu de a zădărnici construirea templului constituie o dovadă
clară că acesta avea legătură cu religia falsă. În timp ce numele ebraic dat orașului, Babel, înseamnă
„Confuzie”, numele sumerian (Ka-dingir-ra) și cel akkadian (Bab-ilu) înseamnă, ambele, „Poarta lui
Dumnezeu”. Astfel, locuitorii care au mai rămas în oraș au schimbat numele acestuia pentru a evita
sensul original de condamnare, însă și noul nume punea orașul în legătură cu religia.

Când vorbește despre ‘începuturile regatului lui Nimrod’, Biblia enumeră mai întâi Babelul. (Ge 10:8-10)
De la un capăt la altul al Scripturilor ebraice, anticul oraș Babilon este prezentat, în principal, ca un vechi
dușman al lui Iehova Dumnezeu și al poporului Său.
Deși Babilonul a devenit capitala unui imperiu politic în secolele al VII-lea și al VI-lea î.e.n., de-a lungul
întregii sale istorii s-a remarcat drept centru religios influent. El și-a extins influența sa religioasă în mai
multe direcții.

Iată ce spune profesorul Morris Jastrow Jr în lucrarea sa The Religion of Babylonia and Assyria (1898, p.
699-701): „În lumea antică, înainte de apariția creștinismului, Egiptul, Persia și Grecia au simțit influența
religiei babiloniene. . . . În Persia, cultul lui Mithra dezvăluie influența incontestabilă a conceptelor
babiloniene; și dacă vom lua în considerare importanța misterelor legate de acest cult la romani, vom
identifica o nouă legătură între ramificațiile culturii antice și civilizația din valea Eufratului”. În final,
autorul remarcă „puternica amprentă pe care au lăsat-o asupra lumii antice manifestările remarcabile
ale gândirii religioase din Babilonia și activitatea religioasă predominantă în acea regiune”.

Urme ale influenței religioase babiloniene se întâlnesc înspre Orient, până-n India, după cum afirmă
arheologul V. Childe în cartea New Light on the Most Ancient East (1957, p. 185). Printre altele, el spune:
„Svastica și crucea, întâlnite adesea pe sigilii și tăblițe, erau simboluri religioase sau magice atât în
Babilonia, cât și în Elam la începutul perioadei preistorice, însă și-au păstrat această caracteristică și în
India modernă, ca de altfel și în alte părți”. Astfel, influența religioasă a anticului Babilon s-a făcut simțită
în multe popoare și națiuni, a fost mult mai răspândită și a avut un impact mai mare și mai de durată
decât puterea sa politică.

Asemenea Babilonului simbolic, anticul oraș Babilon stătea, într-un fel, pe ape, fiind situat pe malurile
fluviului Eufrat și având diverse canale și șanțuri pline de apă. (Ier 51:1, 13; Re 17:1, 15) Acestea serveau
drept sistem de apărare pentru oraș, constituind calea de transport pe care vasele aduceau bogății și
articole de lux din alte părți. Demnă de remarcat este mențiunea că apele Eufratului seacă înainte ca
asupra Babilonului cel Mare să se abată mânia judecății divine. (Re 16:12, 19)

Caracteristici ale Babilonului simbolic. Femeia simbolică ce poartă numele de Babilonul cel Mare este
„cetatea cea mare care are un regat peste regii pământului”, regat ce îi permite să stea, de fapt, pe
„popoare, mulțimi, națiuni și limbi”. (Re 17:1, 15, 18) Un regat care stăpânește peste alte regate și
națiuni este, prin definiție, un „imperiu”. Babilonul cel Mare domină regii pământului, exercitându-și
puterea și influența asupra acestora. El stă pe simbolica fiară cu șapte capete, iar, în alte pasaje din
Biblie, fiarele sunt un simbol al puterilor politice mondiale. (Vezi ANIMALE SIMBOLICE.)
Unii erudiți consideră că Babilonul cel Mare este un imperiu politic, fie cel babilonian, fie cel roman. Însă
am văzut deja că Babilonul ca imperiu politic nu mai exista de mult timp când Ioan a primit viziunea
profetică. Cât despre Imperiul Roman, natura politicii sale de guvernare nu corespunde modului de a
acționa al Babilonului cel Mare și metodelor lui de guvernare. Acesta este o prostituată, care comite
imoralitate sexuală cu regii pământului, făcându-i să se îmbete cu vinul imoralității ei, și care înșeală
națiunile prin ‘practicile ei spiritiste’. (Re 17:1, 2; 18:3, 23) Roma însă și-a câștigat și și-a păstrat
dominația prin puterea sa militară de fier și prin aplicarea cu strictețe a legii romane în provinciile și
coloniile ei. Ținând cont de acest fapt, într-o lucrare de referință se spune: „Identificarea Romei cu
Babilonul este limitativă. Babilonul înseamnă mai mult decât un imperiu sau o cultură. Se distinge mai
degrabă printr-o idolatrie prevalentă decât prin limite geografice sau temporale. Babilonul are aceeași
amploare ca regatul fiarei care a corupt și a înrobit omenirea și pe care Mielul va trebui să o învingă
(Rev. 17:14) pentru a elibera omenirea”. (The Interpreter’s Dictionary of the Bible, editat de G. Buttrick,
1962, vol. 1, p. 338)

În Scripturile ebraice apare des simbolul unei prostituate, sau femei imorale. Națiunea Israel a fost
avertizată să nu încheie vreun legământ cu națiunile canaanite întrucât ar fi determinat-o să aibă „relații
imorale [‘să se prostitueze’, NTR] cu dumnezeii lor”. (Ex 34:12-16) Atât Israelul, cât și Iuda au devenit
apostate, abandonând închinarea adevărată adusă lui Iehova Dumnezeu, și au fost condamnate de el
pentru desfrâu, ele prostituându-se cu națiunile și dumnezeii lor. (Is 1:21; Ier 3:6-10, 13; Eze 16:15-17,
28, 29, 38; Os 6:10; 7:11; 8:9, 10) Este demn de remarcat că Dumnezeu nu a considerat Israelul și Iuda
simple entități politice care au avut legături cu alte guverne politice. Dimpotrivă, Dumnezeu le-a
mustrat, pentru că se aflau într-un legământ sacru cu el, ceea ce comporta responsabilitatea de a fi un
popor sfânt, devotat lui și închinării sale curate. (Ier 2:1-3, 17-21)

Un simbolism asemănător se întâlnește în Scripturile grecești creștine. Congregația creștină este

asemănată cu o fecioară promisă în căsătorie lui Cristos, Capul și Regele ei. (2Co 11:2; Ef 5:22-27)
Discipolul Iacov i-a avertizat pe creștini să nu comită adulter spiritual făcându-se prieteni cu lumea. (Iac
4:4; compară cu Ioa 15:19.) Babilonul cel Mare și „fiicele” lui comit același gen de imoralitate. (Termenul
„fiice” este folosit uneori în Biblie cu referire la suburbiile sau localitățile care aparțin de un oraș ori
metropolă, precum „localitățile care aparțin” [literalmente „fiicele”, în ebraică] de Samaria și Sodoma;
vezi Eze 16:46-48.)

Un alt factor semnificativ este că, atunci când Babilonul cel Mare va fi atacat și devastat de cele zece
coarne ale fiarei simbolice, căderea lui va fi deplânsă de regii pământului, cu care a comis imoralitate,
precum și de negustorii și voiajorii pe mare cu care a avut relații de afaceri și care i-au asigurat luxul și
podoabele alese. Deși acești reprezentanți politici și comerciali supraviețuiesc distrugerii Babilonului, e
demn de remarcat că nu mai rămâne niciun reprezentant religios care să-i deplângă căderea. (Re 17:16,
17; 18:9-19) Biblia arată că regii pământului vor fi judecați la un timp după distrugerea Babilonului
simbolic, iar distrugerea lor nu va fi cauzată de cele „zece coarne”, ci de sabia Regelui regilor, Cuvântul
lui Dumnezeu. (Re 19:1, 2, 11-18)

O altă caracteristică a acestei femei simbolice, Babilonul cel Mare, este că e „beată de sângele sfinților și
de sângele martorilor lui Isus”. (Re 17:4, 6; 18:24; 19:1, 2) Astfel, ea este corespondentul spiritual al
anticului oraș Babilon, manifestând aceeași dușmănie față de adevărații slujitori ai lui Dumnezeu. Este
semnificativ faptul că Isus i-a considerat responsabili pe conducătorii religioși de „tot sângele celor
drepți vărsat pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia”. Cu toate că aceste
cuvinte le-au fost adresate conducătorilor religioși ai națiunii iudaice, conaționali ai lui Isus, iar
continuatorii lui Isus au fost, un timp, crunt persecutați de aceștia, istoria a arătat că opoziția de care s-a
lovit mai apoi adevăratul creștinism a venit din altă parte (iudeii înșiși fiind aspru persecutați). (Mt 23:29-
35)

Toate acestea sunt aspecte semnificative, care trebuie luate în considerare pentru a înțelege adevărata
identitate a simbolicului Babilon cel Mare și ceea ce reprezintă el.