Confesiune sau spovedanie

Definiţie: Declarare sau recunoaştere în public sau în particular 1) a ceea ce crede cineva sau 2) a
păcatelor sale.

Este biblică învăţătura despre ritualul împăcării, care include confesiunea (la urechea unui preot) sau
spovedania?

Modul de adresare către preot

Potrivit formulei tradiţionale, folosită deseori şi acum, penitentul se adresează preotului astfel:
„Binecuvântează-mă, Părinte, fiindcă am păcătuit. De la ultima mea confesiune a trecut [menţionează
perioada de timp]“. — Revista U.S. Catholic, octombrie 1982, p. 6.

Mat. 23:1, 9, SS 1874: „[Isus a zis:] Să nu numiţi pe nimeni pe pământ părinte; că unul este Părintele
vostru, cel în ceruri“.

Păcate care pot fi iertate

„Biserica a susţinut întotdeauna că orice păcat, indiferent de gravitatea lui, poate fi iertat.“ — The
Catholic Encyclopedia (având nihil obstat şi imprimatur), R. C. Broderick (Nashville, 1976), p. 554.

Evr. 10:26, BC: „Dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoştinţa deplină a adevărului, nu mai
rămâne nicio jertfă pentru păcate“.

Mar. 3:29, BC: „Dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta niciodată iertare, ci este vinovat
de un păcat veşnic“.

Cum trebuie manifestată căinţa

De obicei, preotul care ascultă confesiunea sau spovedania îi cere penitentului să spună de un anumit
număr de ori „Tatăl nostru“ şi „Ave Maria“.

Mat. 6:7, BC: „Când vă rugaţi, să nu folosiţi repetări fără rost, ca păgânii, care gândesc că, dacă spun o
mulţime de cuvinte, vor fi ascultaţi“.

Mat. 6:9–12, BC: „Voi, deci, aşa să vă rugaţi: «Tatăl nostru care eşti în ceruri ... ne iartă nouă greşelile
noastre»“. (Nicăieri în Biblie nu ni se porunceşte să ne rugăm Mariei sau prin intermediul ei. Vezi Filipeni
4:6 şi pagina 212, la subiectul „Maria“.)

Rom. 12:9, BC: „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău şi alipiţi-vă tare de bine“.

Nu i-a autorizat Isus pe apostoli să ierte păcatele?

Ioan 20:21–23, BC: „«Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.» Şi spunând acestea, a
suflat peste ei şi le-a zis: «Primiţi Duh Sfânt. Celor care le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor care le
veţi ţine, vor fi ţinute»“.

Cum au înţeles apostolii aceste cuvinte şi cum le-au aplicat? În Biblie nu este menţionată nicio situaţie în
care vreun apostol să fi ascultat o confesiune sau o spovedanie şi să fi acordat iertare sau absolvire de
păcat. Totuşi, Biblia menţionează cerinţele necesare pentru a fi iertat de Dumnezeu. Sub îndrumarea
spiritului sfânt, apostolii puteau să-şi dea seama dacă cineva satisfăcea aceste cerinţe şi, pe această
bază, puteau să declare că Dumnezeu a iertat sau nu persoana respectivă. Vezi, de exemplu, Faptele
5:1–11, 1 Corinteni 5:1–5 şi 2 Corinteni 2:6–8.

Vezi şi subiectul „Succesiune apostolică“.

Erudiţii au opinii diferite cu privire la originea confesiunii (făcută la urechea unui preot) sau a
spovedaniei
Iată ce scrie R. C. Broderick: „Confesiunea este metoda acceptată încă din secolul al IV-lea“. — The
Catholic Encyclopedia, p. 58.

O altă lucrare catolică afirmă: „Mulţi istorici contemporani, atât catolici, cât şi protestanţi, pun în
legătură originile penitenţei individuale cu disciplina obişnuită din bisericile din Irlanda, Ţara Galilor şi
Marea Britanie, unde Sacramentele, inclusiv penitenţa, erau date de obicei de abatele unei mănăstiri
sau de preoţii-călugări. Luându-se ca model obiceiul monahal al confesiunii şi al instruirii spirituale
publice şi particulare, se pare că spovedirea repetată şi mărturisirea credinţei s-a extins şi la laici. ... Cu
toate acestea, numai din secolul al XI-lea a început să se acorde cu ocazia confesiunii iertarea păcatelor
ascunse, înainte de penitenţă“. — New Catholic Encyclopedia (1967), vol. XI, p. 75.

Istoricul A. H. Sayce a spus: „Textele rituale arată că în Babilon se practica spovedania (confesiunea)
publică şi particulară. Se pare chiar că metoda cea mai veche şi mai răspândită a fost spovedania
particulară“. — The Religions of Ancient Egypt and Babylonia (Edinburgh, 1902), p. 497.

Care sunt convingerile Martorilor lui Iehova cu privire la confesiune sau spovedanie?

Mărturisirea credinţei personale se face printr-o declaraţie publică

Rom. 10:9, 10: „Dacă declari public acest «cuvânt cu gura ta», că Isus este Domn, şi dacă crezi în inima ta
că Dumnezeu l-a sculat din morţi, vei fi salvat. Căci cu inima se manifestă credinţă pentru dreptate, dar
cu gura se face o declaraţie publică pentru salvare“.

Mat. 10:32, 33: „Dacă cineva mărturiseşte în faţa oamenilor că este în unitate cu mine [Isus Cristos], voi
mărturisi şi eu în faţa Tatălui meu care este în ceruri că sunt în unitate cu el. Dar dacă cineva mă reneagă
în faţa oamenilor, îl voi renega şi eu în faţa Tatălui meu care este în ceruri“.

Când cineva păcătuieşte împotriva lui Dumnezeu

Mat. 6:6–12: „Dar tu, când te rogi, intră în camera ta şi, după ce închizi uşa, roagă-te Tatălui tău, care
este în ascuns ... «Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău ... şi iartă-ne datoriile, aşa cum
şi noi le-am iertat datornicilor noştri»“.

Ps. 32:5: „Ţi-am mărturisit, în cele din urmă, păcatul meu [Dumnezeule] şi nu mi-am acoperit
nelegiuirea. Am zis: «Îi voi mărturisi lui Iehova fărădelegile mele»“.

1 Ioan 2:1: „Dacă cineva comite un păcat, avem un ajutor la Tatăl: pe Isus Cristos, cel drept“.

Când nedreptăţeşti pe cineva sau eşti nedreptăţit

Mat. 5:23, 24: „Dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-
ţi darul acolo, în faţa altarului, şi pleacă. Fă mai întâi pace cu fratele tău şi apoi, când te vei întoarce,
oferă-ţi darul“.

Mat. 18:15: „Dacă fratele tău comite un păcat, du-te şi dezvăluie-i greşeala numai între tine şi el“.

Luca 17:3: „Dacă fratele tău comite un păcat, mustră-l şi, dacă se căieşte, iartă-l“.

Ef. 4:32: „Fiţi buni unii cu alţii, plini de o tandră compasiune, iertându-vă cu mărinimie unii pe alţii, aşa
cum şi Dumnezeu, prin Cristos, v-a iertat cu mărinimie“.

Când cineva comite un păcat grav şi doreşte ajutor spiritual

Iac. 5:14–16: „Este printre voi cineva bolnav [spiritual]? Să-i cheme la el pe bătrânii congregaţiei, iar ei să
se roage pentru el, ungându-l cu ulei în numele lui Iehova. Rugăciunea credinţei îl va vindeca pe cel
bolnav, iar Iehova îl va ridica. Şi, dacă a comis păcate, îi vor fi iertate [de Dumnezeu]. Mărturisiţi-vă deci
deschis păcatele unii altora şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi“.
Prov. 28:13: „Cine îşi acoperă fărădelegile nu va prospera, dar celui ce le mărturiseşte şi se lasă de ele i
se va arăta îndurare“.

Ce se poate face când cineva comite păcate, dar nu cere ajutor?

Gal. 6:1: „Fraţilor, chiar dacă un om face un pas greşit înainte să-şi dea seama, voi, care sunteţi calificaţi
spiritualiceşte, căutaţi să-l îndreptaţi pe un astfel de om în spiritul blândeţii, menţinându-ţi privirea
asupra ta însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu“.

1 Tim. 5:20: „Mustră-i în văzul tuturor [adică al celor care cunosc personal problema] pe cei care practică
păcatul, pentru ca şi ceilalţi să se teamă“.

1 Cor. 5:11–13: „Să nu mai aveţi legături cu cineva numit frate care este un fornicator sau un om lacom
sau un idolatru sau unul care insultă sau un beţiv sau un extorcator! Cu un astfel de om nici măcar să nu
mâncaţi! ... «Înlăturaţi-l din mijlocul vostru pe răul acela!»“