Congregaţia „s-a bucurat de o perioadă de pace“

Persecutorul înverşunat Saul devine un predicator zelos

Faptele 9:1–43

1, 2. Ce plan avea de gând Saul să pună în aplicare la Damasc?

CĂLĂTORII mai au puţin şi ajung la Damasc. Acolo au de gând să pună în aplicare un plan odios împotriva
discipolilor lui Isus: îi vor smulge din casele lor, îi vor lega, îi vor umili şi-i vor târî la Ierusalim ca să dea
socoteală Sanhedrinului. Feţele lor încruntate trădează ura de moarte ce le-o poartă.

2 Cel ce conduce grupul se numeşte Saul. El are deja mâinile pătate de sânge.* Nu demult a privit cu
încuviinţare cum unii iudei fanatici l-au omorât cu pietre pe Ştefan, un discipol devotat al lui Isus (Fap.
7:57—8:1). Saul însă nu se mulţumeşte să-i persecute doar pe discipolii din Ierusalim, ci vrea să
stârpească această sectă numită „Calea“, pe care o consideră o molimă. El este ca o torţă pregătită să
răspândească focul persecuţiei tot mai departe (Fap. 9:1, 2; vezi chenarul „Autoritatea lui Saul în
Damasc“).

3, 4. a) Ce i s-a întâmplat lui Saul? b) Ce întrebări vom analiza în continuare?

3 Deodată, în jurul lui Saul străluceşte o lumină orbitoare. Văzând această lumină, tovarăşii săi de
călătorie rămân muţi de spaimă. Saul este lovit cu orbire şi se prăbuşeşte la pământ. El aude o voce din
cer care îi spune: „Saul, Saul, de ce mă persecuţi?“. Înmărmurit, Saul întreabă: „Cine eşti, Doamne?“.
Răspunsul pe care îl primeşte îl străpunge drept în inimă: „Sunt Isus, pe care tu îl persecuţi“ (Fap. 9:3–5;
22:9).

4 Ce învăţăm din cuvintele pe care Isus i le-a adresat lui Saul? Cum ne ajută analizarea celor întâmplate
cu ocazia convertirii lui? Şi ce lecţii practice desprindem din modul în care congregaţia s-a folosit de
perioada de pace care a urmat după convertirea lui Saul?

AUTORITATEA LUI SAUL ÎN DAMASC

Cum se explică faptul că Saul a avut autoritate să-i aresteze pe creştini într-un oraş străin? Sanhedrinul şi
marele preot exercitau autoritate morală asupra evreilor de pretutindeni, iar marele preot se pare că
avea şi autoritatea de a-i extrăda pe infractori. Astfel, prin scrisorile de la marele preot, bătrânilor din
sinagogile din Damasc li se cerea să colaboreze cu Saul (Fap. 9:1, 2).

În plus, romanii le acordaseră evreilor dreptul de a-şi rezolva singuri problemele de natură judiciară. Aşa
se explică de ce evreii au putut să-i dea apostolului Pavel de cinci ori „patruzeci de lovituri fără una“ (2
Cor. 11:24). De asemenea, în cartea I Macabei se menţionează o scrisoare pe care un consul roman i-a
trimis-o lui Ptolemeu al VIII-lea al Egiptului în 138 î.e.n. Aici se spune: „De vor fi fugit vreunii oameni
făcători de rele din ţara lor [Iudeea] la voi, să-i daţi lui Simon arhiereul [marele preot], să-i pedepsească
după legea lor“ (I Macabei 15:21). În 47 î.e.n., Iulius Cezar a confirmat autoritatea ce-i fusese acordată
marelui preot, precum şi dreptul acestuia de a rezolva orice problemă care ar fi apărut în legătură cu
obiceiurile evreieşti.

„De ce mă persecuţi?“ (Faptele 9:1–5)

5, 6. Ce învăţăm din cuvintele pe care Isus i le-a adresat lui Saul?

5 Când l-a oprit pe Saul pe drumul spre Damasc, Isus nu a întrebat: „De ce îi persecuţi pe discipolii mei?“.
Aşa cum am observat mai înainte, el a spus: „De ce mă persecuţi?“ (Fap. 9:4). Da, Isus consideră că
persecuţiile la care sunt supuşi continuatorii săi sunt, de fapt, îndreptate împotriva lui. El simte durerea
discipolilor săi! (Mat. 25:34–40, 45)

6 Dacă eşti persecutat din cauza credinţei tale în Cristos, fii sigur că atât Iehova, cât şi Isus ştiu bine prin
ce treci (Mat. 10:22, 28–31). Poate că Iehova nu înlătură încercarea imediat. Dar nu te descuraja!
Aminteşte-ţi că Isus a văzut cum a participat Saul la uciderea lui Ştefan şi cum i-a scos cu forţa din casele
lor pe discipolii fideli din Ierusalim (Fap. 8:3). El nu a intervenit atunci. Însă Iehova, prin Cristos, le-a dat
lui Ştefan şi celorlalţi discipoli putere ca să rămână fideli.

7. Ce trebuie să facem pentru a rezista în persecuţii?

7 Şi tu poţi rezista în persecuţii dacă vei da ascultare următoarelor îndemnuri: 1) Fii hotărât să rămâi
loial, indiferent ce s-ar întâmpla. 2) Cere ajutorul lui Iehova (Filip. 4:6, 7). 3) Lasă răzbunarea în seama lui
Iehova (Rom. 12:17–21). 4) Ai încredere că Iehova îţi va da putere să suporţi încercarea până când el va
considera de cuviinţă să o înlăture (Filip. 4:12, 13).

„Frate Saul, Domnul . . . m-a trimis“ (Faptele 9:6–17)

8, 9. Ce sentimente trebuie să-l fi încercat pe Anania când a primit însărcinarea de a merge la Saul?

8 După ce i-a răspuns la întrebarea „Cine eşti, Doamne?“, Isus i-a spus lui Saul: „Ridică-te, intră în oraş şi
ţi se va spune ce trebuie să faci“ (Fap. 9:6). Saul, care era acum orb, a fost condus până la casa unde
avea să fie găzduit. Acolo a postit şi s-a rugat trei zile. Între timp, Isus i-a vorbit despre Saul unui discipol
din Damasc, pe nume Anania, „care avea o bună mărturie din partea tuturor iudeilor“ ce locuiau în acel
oraş (Fap. 22:12).

9 Să ne gândim la sentimentele contradictorii ce trebuie să-l fi încercat pe Anania. Îi vorbea însuşi Capul
congregaţiei creştine, înviatul Isus Cristos, care îi dădea o însărcinare specială. Ce privilegiu, dar şi ce
misiune grea! Când i s-a spus că trebuie să meargă să vorbească cu Saul, Anania a zis: „Doamne, am auzit
de la mulţi despre omul acesta, câte rele le-a făcut sfinţilor tăi în Ierusalim. Şi aici are autoritate de la
preoţii principali să-i pună în lanţuri pe toţi cei ce cheamă numele tău“ (Fap. 9:13, 14).

10. Ce învăţăm despre Isus din modul în care i-a vorbit lui Anania?

10 Isus nu l-a mustrat pe Anania pentru că şi-a exprimat temerile. Dimpotrivă, i-a dat îndrumări clare şi,
totodată, i-a arătat consideraţie, explicându-i motivul pentru care îi cerea să îndeplinească această
sarcină neobişnuită. Isus i-a spus despre Saul: „Omul acesta este un vas pe care l-am ales să-mi ducă
numele la naţiuni, la regi şi la fiii lui Israel! Căci îi voi arăta clar câte lucruri trebuie să sufere pentru
numele meu“ (Fap. 9:15, 16). Anania a dovedit ascultare şi a trecut imediat la fapte. El l-a căutat pe Saul,
persecutorul înverşunat, şi i-a zis: „Frate Saul, Domnul, acel Isus care ţi s-a arătat pe drumul pe care
veneai, m-a trimis ca să-ţi recapeţi vederea şi să te umpli de spirit sfânt“ (Fap. 9:17).

11, 12. Ce învăţăm din relatarea biblică despre Isus, Anania şi Saul?

11 Din această relatare biblică desprindem câteva aspecte importante. De exemplu, Isus are un rol activ
în îndrumarea lucrării de predicare, aşa cum de altfel a promis (Mat. 28:20). Deşi în prezent nu le
vorbeşte în mod direct oamenilor, Isus îndrumă lucrarea de predicare prin intermediul clasei sclavului
fidel, pe care a numit-o peste toate bunurile sale (Mat. 24:45–47). Clasa sclavului fidel, reprezentată de
Corpul de Guvernare, trimite vestitori, pionieri şi misionari ca să-i găsească pe cei ce doresc să cunoască
mai multe despre Cristos. Aşa cum am observat în capitolul precedent, mulţi dintre oamenii abordaţi de
Martorii lui Iehova au spus că s-au rugat pentru îndrumarea lui Dumnezeu (Fap. 9:11).

12 Un alt aspect important îl învăţăm din exemplul lui Anania. El a dovedit ascultare, acceptând
însărcinarea încredinţată, iar binecuvântările nu s-au lăsat aşteptate. Dovedeşti şi tu ascultare depunând
o mărturie temeinică chiar dacă te încearcă sentimente de teamă? Pentru unii creştini, faptul de a
merge din casă în casă şi a le vorbi unor necunoscuţi poate fi o reală sursă de stres. Altora le este foarte
greu să-i abordeze pe oameni la locul lor de muncă, pe stradă sau la telefon. Anania şi-a învins teama şi a
avut privilegiul de a-l ajuta pe Saul să primească spirit sfânt.* El a reuşit să-şi îndeplinească însărcinarea
deoarece a avut încredere în Isus şi l-a privit pe Saul ca pe un viitor frate. Şi noi ne putem învinge
temerile dacă avem încredere că Isus îndrumă lucrarea de predicare, dacă manifestăm empatie faţă de
oameni şi dacă îi privim ca pe viitori fraţi chiar şi pe cei ce ne intimidează (Mat. 9:36).

‘A început să-l predice pe Isus’ (Faptele 9:18–30)

13, 14. Dacă studiezi Biblia, dar nu eşti încă botezat, ce poţi învăţa din exemplul lui Saul?

13 Saul a aplicat fără întârziere ceea ce a învăţat. După ce a fost vindecat, el s-a botezat şi a început să
colaboreze îndeaproape cu discipolii din Damasc. Mai mult, „a început imediat să-l predice în sinagogi pe
Isus, anunţând că El este Fiul lui Dumnezeu“ (Fap. 9:20).

14 Dacă studiezi Biblia, dar nu eşti încă botezat, vei acţiona cu hotărâre, asemenea lui Saul, făcând pasul
botezului? Este adevărat, Saul a fost martor la un miracol înfăptuit de Cristos, ceea ce fără îndoială l-a
motivat să treacă la acţiune. Dar şi alţii au fost martori la miracole înfăptuite de Isus. De pildă, un grup
de farisei a fost de faţă când Isus a vindecat un om cu mâna uscată, iar foarte mulţi evrei ştiau că Isus îl
înviase pe Lazăr. Totuşi, mulţi au rămas indiferenţi, iar unii chiar au devenit ostili (Mar. 3:1–6; Ioan 12:9,
10). Spre deosebire de aceştia, Saul şi-a schimbat atitudinea. De ce Saul a reacţionat favorabil, în timp ce
alţii nu? Deoarece el se temea mai mult de Dumnezeu decât de oameni şi era profund recunoscător
pentru îndurarea pe care i-o arătase Cristos (Filip. 3:8). Dacă vei imita exemplul lui Saul, nu vei permite
niciunui lucru să te împiedice să participi la lucrarea de predicare şi să faci paşii necesari în vederea
botezului.
15, 16. Ce făcea Saul în sinagogi, şi cum au reacţionat evreii din Damasc?

15 Ce uimire, ce stupoare şi ce furie trebuie să fi cuprins mulţimile când Saul a început să predice despre
Isus în sinagogi! „Nu este acesta omul care făcea prăpăd în Ierusalim printre cei ce cheamă acest
nume?“, se întrebau ei (Fap. 9:21). Explicându-le motivul schimbării sale, Saul le ‘dovedea logic că Isus
este Cristosul’ (Fap. 9:22). Însă nu toţi oamenii reacţionează la argumente logice. Acestea nu sunt
asemenea unei chei universale; ele nu descuie orice minte zăvorâtă cu lacătele tradiţiilor sau orice inimă
închisă din cauza mândriei. Cu toate acestea, Saul nu a renunţat.

16 Trei ani mai târziu, evreii din Damasc erau încă înverşunaţi împotriva lui. În cele din urmă, au pus la
cale să-l omoare (Fap. 9:23; 2 Cor. 11:32, 33; Gal. 1:13–18). Când a aflat de complotul lor, Saul a fost
prudent şi a decis să părăsească Damascul. El a fost coborât într-un coş printr-o deschizătură din zidul
oraşului. Luca îi numeşte pe cei ce l-au ajutat pe Saul să fugă în acea noapte „discipolii lui [Saul]“ (Fap.
9:25). Din aceste cuvinte reiese că unii dintre cei ce l-au auzit pe Saul predicând în Damasc au fost
convinşi de argumentele aduse de el şi au devenit continuatori ai lui Cristos.

17. a) Cum reacţionează oamenii la adevărurile biblice? b) Ce trebuie să continuăm să facem, şi de ce?

17 Probabil că, atunci când le-ai vorbit prima oară membrilor familiei, prietenilor şi altor persoane
despre lucrurile minunate pe care le-ai învăţat din Biblie, te aşteptai ca toţi să accepte adevărul
prezentat atât de logic în Scripturi. Poate că unii au reacţionat favorabil, dar mulţi nu. Poate că unii
membri ai familiei tale te-au tratat ca pe un duşman (Mat. 10:32–38). Însă, dacă vei continua să-ţi
îmbunătăţeşti modul de a aduce argumente din Scripturi şi dacă vei avea o conduită ireproşabilă, chiar şi
cei care ţi se împotrivesc şi-ar putea schimba în cele din urmă atitudinea (Fap. 17:2; 1 Pet. 2:12; 3:1, 2,
7).

18, 19. a) Cum a fost primit Saul după ce Barnaba i-a asigurat pe apostoli de sinceritatea lui? b) Cum
putem să-i imităm pe Barnaba şi pe Saul?

18 Când Saul a intrat în Ierusalim, discipolii au avut mari rezerve faţă de el, lucru de altfel de înţeles.
Însă, când Barnaba i-a asigurat de sinceritatea lui, apostolii l-au primit, iar el a rămas o vreme cu ei (Fap.
9:26–28). Saul acţiona cu prudenţă, dar lui nu-i era ruşine cu vestea bună (Rom. 1:16). El predica cu
îndrăzneală în Ierusalim, chiar oraşul în care îi persecutase cu înverşunare pe discipolii lui Isus Cristos.
Evreii din Ierusalim şi-au dat seama cu groază că tocmai cel care le susţinuse cu atâta înflăcărare cauza
trecuse acum de partea adversă şi, de aceea, căutau să-l omoare. „Când au aflat lucrul acesta“, se spune
în relatare, „fraţii l-au adus [pe Saul] jos la Cezareea şi l-au trimis la Tars“ (Fap. 9:30). Saul s-a supus
îndrumării lui Isus primite prin intermediul congregaţiei, iar acest lucru a fost atât în folosul lui, cât şi în
folosul congregaţiei.

19 Să remarcăm că Barnaba a luat iniţiativa de a-l ajuta pe Saul. Gestul lui de bunătate a pus, fără
îndoială, temelia caldei prietenii ce s-a născut între aceşti doi slujitori zeloşi ai lui Iehova. Eşti şi tu gata,
asemenea lui Barnaba, să-i susţii pe cei noi din congregaţie, colaborând cu ei în serviciul de teren şi
ajutându-i să facă progrese pe plan spiritual? Dacă da, vei avea parte de multe binecuvântări! Sau, dacă
eşti de puţin timp vestitor al Regatului, accepţi tu, asemenea lui Saul, ajutorul care ţi se oferă?
Colaborând cu vestitori cu mai multă experienţă în lucrare, îţi vei îmbunătăţi metodele de predicare, vei
găsi mai multă bucurie şi vei putea lega prietenii trainice.

„Mulţi au crezut în Domnul“ (Faptele 9:31–43)

20, 21. Cum au profitat slujitorii lui Dumnezeu din trecut şi din prezent de ‘perioadele de pace’?

20 După convertirea lui Saul şi după ce acesta a fost ajutat să plece în siguranţă, „congregaţia din toată
Iudeea, Galileea şi Samaria s-a bucurat de o perioadă de pace“ (Fap. 9:31). Ce au făcut discipolii în aceste
„timpuri prielnice“? (2 Tim. 4:2) Relatarea spune că ‘se zideau’. Apostolii şi alţi fraţi cu răspundere au
reînsufleţit credinţa discipolilor şi au fost în fruntea activităţilor creştine, în timp ce congregaţia ‘umbla
în teamă de Iehova şi în mângâierea spiritului sfânt’. De exemplu, Petru a profitat de această perioadă
de pace pentru a-i întări pe discipolii din oraşul Lida, situat în câmpia Saronului. În urma eforturilor sale,
mulţi locuitori din acea regiune „s-au întors la Domnul“ (Fap. 9:32–35). Discipolii nu s-au lăsat distraşi de
alte obiective, ci şi-au concentrat toate eforturile pentru a se zidi reciproc şi pentru a predica vestea
bună. Drept urmare, congregaţia „continua să se înmulţească“.

21 Spre sfârşitul secolului al XX-lea, în multe ţări, Martorii lui Iehova au intrat într-o „perioadă de pace“
asemănătoare. Unele regimuri politice, care zeci de ani i-au oprimat pe slujitorii lui Dumnezeu, au căzut
brusc, iar interdicţiile impuse lucrării de predicare au fost ridicate parţial sau total. Zeci de mii de Martori
au profitat de ocazia de a predica liber, înregistrându-se astfel rezultate extraordinare. De pildă, în 1991,
când Martorii lui Iehova din Rusia au fost recunoscuţi oficial, în această ţară existau mai puţin de 16 000
de vestitori ai Regatului. Însă, după numai 16 ani, în 2007, aici predicau cu zel vestea bună peste 150 000
de vestitori!
22. Cum îţi poţi folosi în cel mai bun mod posibil libertatea de care te bucuri în prezent?

22 Îţi foloseşti şi tu în cel mai bun mod posibil libertatea de care te bucuri în prezent? Poate că locuieşti
într-o ţară în care se respectă libertatea religioasă. Satan ar avea o mare satisfacţie dacă te-ar face să
urmăreşti obiective materialiste în loc să promovezi Regatul lui Dumnezeu (Mat. 13:22). Nu te lăsa
distras! Profită de perioada de pace relativă de care te bucuri în prezent! Priveşte-o ca pe o ocazie de a
depune o mărturie temeinică şi de a contribui la zidirea congregaţiei. Nu uita că situaţia fiecăruia dintre
noi se poate schimba pe neaşteptate.

23, 24. a) Ce învăţăm din relatarea biblică despre Tabita? b) Ce trebuie să fim hotărâţi să facem?

23 Să ne gândim, de pildă, la cele întâmplate cu Tabita, sau Dorca.* Ea locuia în Iope, un oraş situat nu
departe de Lida. Această soră fidelă îşi folosea cu înţelepciune timpul şi bunurile, fiind ‘bogată în fapte
bune şi în daruri de îndurare’. Însă, pe neaşteptate, ea s-a îmbolnăvit şi a murit. Moartea ei le-a provocat
o mare durere discipolilor din Iope, mai ales văduvelor cărora le făcuse mult bine. Când Petru a ajuns la
casa unde corpul ei era pregătit pentru înmormântare, el a înfăptuit un miracol pe care niciun apostol al
lui Isus nu-l mai făcuse până atunci. Petru s-a rugat şi apoi a înviat-o pe Tabita. Imaginează-ţi bucuria
văduvelor şi a celorlalţi discipoli când Petru i-a chemat în încăpere şi le-a arătat-o vie! Cât de mult
trebuie să-i fi întărit acest miracol pentru încercările ce aveau să vină mai târziu! Aşa cum era de
aşteptat, miracolul „a ajuns cunoscut în tot oraşul Iope şi mulţi au crezut în Domnul“ (Fap. 9:36–42).

Ilustraţia de la pagina 66

Cum o putem imita pe Dorca?

24 Din această relatare emoţionantă despre Tabita învăţăm două lucruri esenţiale: 1) Viaţa este
trecătoare. De aceea, este important să ne facem un nume bun la Dumnezeu cât timp ne stă în putinţă
(Ecl. 7:1). 2) Speranţa învierii este sigură. Iehova a văzut multele fapte de bunătate ale Tabitei şi a
răsplătit-o. El nu uită eforturile noastre în serviciul său, iar, dacă se va întâmpla să murim înainte de
Armaghedon, ne va învia (Evr. 6:10). Prin urmare, fie că trecem prin „timpuri dificile“, fie că ne bucurăm
de „o perioadă de pace“, să perseverăm, continuând să depunem o mărturie temeinică despre Cristos!
(2 Tim. 4:2)

Vezi chenarul „Saul fariseul“.

În general, darurile spiritului sfânt erau transmise prin intermediul apostolilor. Însă, în acest caz aparte,
se pare că Isus l-a împuternicit pe Anania să-i dea darurile spiritului sfânt lui Saul, ‘un vas pe care l-a ales’
El. După convertirea sa, mult timp, Saul nu a avut legături cu cei 12 apostoli. Însă, după toate
probabilităţile, el a fost activ în toată această perioadă. Prin urmare, se pare că Isus s-a îngrijit ca Saul să
aibă puterea necesară pentru a-şi îndeplini misiunea de a predica.

Vezi chenarul „Dorca, o creştină «bogată în fapte bune»“.

SAUL FARISEUL

‘Tânărul numit Saul’, care este menţionat în cartea Faptele apostolilor în relatarea despre uciderea lui
Ştefan, era din Tars. Acest oraş comercial mare şi prosper era capitala provinciei romane Cilicia, aflată în
sudul Turciei de azi (Fap. 7:58). Aici exista o mare comunitate evreiască. După cum a spus chiar el, Saul
era „circumcis în a opta zi, din neamul lui Israel, din tribul lui Beniamin, evreu născut din evrei; în ce
priveşte legea, fariseu“. Toate acestea îi confereau un statut respectabil în ochii evreilor (Filip. 3:5).

Ilustraţia de la pagina 62

Saul a crescut în Tars, un centru al culturii greceşti, şi, prin urmare, cunoştea limba greacă. Instruirea
elementară a primit-o, după cât se pare, într-o şcoală evreiască. De asemenea, el a învăţat să
confecţioneze corturi — o ocupaţie specifică zonei sale natale — probabil încă din copilărie, de la tatăl
său (Fap. 18:2, 3).

Din cartea Faptele mai aflăm că Saul era cetăţean roman prin naştere (Fap. 22:25–28). Asta înseamnă că
unul dintre strămoşii săi obţinuse — nu se cunoaşte cum — cetăţenia romană. Datorită acestei cetăţenii,
membrii familiei lui se numărau printre oamenii de vază ai provinciei. Având în vedere originea şi
instruirea sa, putem spune că Saul era un bun cunoscător a trei culturi: evreiască, greacă şi romană.

Se pare că, pe la 13 ani, Saul s-a mutat la Ierusalim, la 840 km de oraşul său natal, pentru a-şi continua
studiile. Aici, el a învăţat la picioarele lui Gamaliel, un foarte respectat învăţător al tradiţiei fariseice (Fap.
22:3).
Studiile lui suplimentare, comparabile în zilele noastre cu studiile universitare, au constat în
aprofundarea şi memorarea Scripturilor şi a legii orale evreieşti. Orice elev bun al lui Gamaliel avea în
faţă o carieră promiţătoare, iar Saul a fost, se pare, un elev eminent. Mai târziu, el a scris: „Făceam în
iudaism progrese mai mari decât mulţi dintre cei de o vârstă cu mine din neamul meu, fiindcă eram mult
mai zelos pentru tradiţiile părinţilor mei“ (Gal. 1:14). Din cauza zelului său pentru tradiţia evreiască, Saul
a devenit un persecutor înverşunat al congregaţiei creştine nou-formate.

DORCA, O CREŞTINĂ „BOGATĂ ÎN FAPTE BUNE“

Ilustraţia de la pagina 67

Dorca era o membră a congregaţiei creştine din oraşul-port Iope. Fraţii şi surorile de credinţă o iubeau
foarte mult deoarece era „bogată în fapte bune şi în daruri de îndurare“ (Fap. 9:36). Mulţi evrei din zone
cu populaţie mixtă, formată din evrei şi neevrei, aveau două nume: unul ebraic sau arameic şi unul
grecesc sau latin. Şi Dorca avea două nume: unul grecesc, Dorca, şi unul arameic, Tabita, amândouă
însemnând „Gazelă“.

După cât se pare, Dorca s-a îmbolnăvit şi a murit pe neaşteptate. Potrivit obiceiului, trupul ei a fost
spălat pentru înmormântare şi depus într-o cameră de sus, probabil în propria casă. Din cauza climei
calde, în Orientul Mijlociu, înmormântările trebuiau să aibă loc în ziua decesului sau cel târziu a doua zi.
Astfel, când creştinii din Iope au auzit că Petru se afla în oraşul vecin Lida, au trimis după el, deoarece
era suficient timp ca acesta să ajungă în Iope înainte să fie înmormântată Dorca. Distanţa dintre cele
două oraşe era de numai 18 km şi putea fi parcursă pe jos în aproximativ patru ore. Prin urmare,
congregaţia a trimis doi bărbaţi să-i spună lui Petru să vină la Iope fără întârziere (Fap. 9:37, 38). În
legătură cu acest fapt, un biblist a făcut următorul comentariu: „Trimiterea a doi emisari era o practică
în iudaismul timpuriu, unul dintre motive fiind acela că un emisar putea confirma mărturia celuilalt“.

Ce s-a întâmplat când Petru a sosit la Iope? Relatarea continuă: „L-au condus în camera de sus şi toate
văduvele au venit la el plângând şi arătându-i multe dintre cămăşile şi mantiile pe care le făcea Dorca
atunci când era cu ele“ (Fap. 9:39). Membrii congregaţiei o iubeau mult pe Dorca şi pentru că ea avea
obiceiul să le coasă haine. Ea le făcea atât tunici, cămăşi care se purtau direct pe piele, cât şi mantii şi
robe, care se purtau deasupra tunicilor. Relatarea biblică nu specifică dacă Dorca doar cosea hainele sau
şi cumpăra materialele. În orice caz, ea era îndrăgită de toţi pentru bunătatea ei şi pentru „darurile de
îndurare“.

Petru trebuie să fi fost profund impresionat de atmosfera pe care a găsit-o când a urcat în camera de
sus. Biblistul Richard Lenski spune: „Atmosfera de jale de aici era foarte diferită de cea din casa lui Iair,
unde bocitoare plătite şi flautişti se manifestau zgomotos. Aici nu era nimic teatral“ (Mat. 9:23). Durerea
celor aflaţi în acea cameră era sinceră, profundă. În plus, întrucât nu se spune nimic despre un soţ, mulţi
consideră că Dorca nu era căsătorită.

Când i-a trimis pe apostoli să predice, Isus le-a dat puterea ‘să scoale morţi’ (Mat. 10:8). Petru fusese de
faţă când Isus făcuse învieri, de pildă, când o înviase pe fiica lui Iair, dar până la relatarea despre Dorca
nu există nicio menţiune că vreun apostol ar fi sculat din morţi pe cineva (Mar. 5:21–24, 35–43). Acum
însă, Petru le-a spus tuturor să iasă afară din încăpere şi s-a rugat din tot sufletul lui Iehova, iar Tabita a
deschis ochii şi s-a ridicat în capul oaselor. Ce bucurie trebuie să-i fi cuprins pe creştinii din Iope când
Petru le-a arătat-o vie sfinţilor şi văduvelor pe draga lor soră creştină Dorca! (Fap. 9:40–42)