Sunteți pe pagina 1din 4

Cinci capacitati de baza ale psihoterapeutului

Arno REMMERS

(material preluat de pe site-ul Societatii Romane de Psihodrama


J.L.Moreno)

Psihoterapia, vazuta ca un tratament, are efecte pozitive in principal in


tratarea tulburarilor psihosomatice, ale tulburarilor de personalitate,
fobiilor dau depresiilor; ea insa poate avea si efecte secundare, precum
cronicizarea simtomelor, dependenta de terapeut, refugiul in
consumarea abuziva a medicamentelor, conflicte in familie si mediul
social, schimbari nedorite de caracter si comportament.

Pentru evitarea acestor efecte secunndare si pentru obtinerea celor mai


bune rezultate posibile, anumite metode de o calitate garantata si
adaptate nevoilor pacientilor dupa modelul psihoterapiei integrative sunt
necesare. Dar, in principal, capacitatile si caracterul psihoterapeutului
(precum flexibilitatea si autoreflectia emotiei, relationarea si continutul
conflictelor) influenteaza calitatea psihoterapiei.

Teza mea este ca in psihoterapie este necesara o paleta de patternuri


comportamentale deferite: de exemplu in tulburarile afective, libertatea
asocierii dupa relatarea unei povestiri sau metafore surprinzand sau
amanand subiecte.

Nici un singur pattern de comportament – asa cum sunt invatate in


scolile psihoterapeutice ale lui Rogers, Freud, Jung sau in psihoterapia
sistemica – nu este ideal, ci o intreaga varietate a unui comportament de
acceptare, suportiv, de surprindere, comportamente complementare si
contrare, atat rational cat si emotional.

Metaanalizele lui GRAWE si alte investigatii au aratat eficienta in


psihoterapie a urmatorilor factori: ajutorul in rezolvarea conflictelor,
intelegerea si clarificarea, calitatea relatiei terapeutice, optimismul in
gasirea si acordarea ajutorului pentru scopul terapiei, personalitatea si
maturitatea terapeutului, indiferent de metodele folosite. Facand
diferenta intre capacitatile necesare terapeutului, in functie de diferiti
pasi, de metode si nevoi ale terapiei, am gasit urmatoarele:

Prima capacitate de baza a psihoterapeutului este:

…sa asculte cu rabdare si sa aduca noi puncte de vedere. Aceasta


se refera la conditiile lui Rogers: empatie, congruenta, acceptare,
precum si o schimbare transculturala si pozitiva a perspectivelor dupa N.
PESSESCHKIAN – include abilitatea de a inregistra atent propriile emotii
ale terapeutului.

Aceasta este un pas al atasamentului, acceptarii, se creaza incredere si


speranta.

Referitor la aceasta capacitate, putem gasi urmatoarele in literatura:

Dupa FREDERSCHMIDT factorul empiric dovedit a fi cel mai eficient in


psihoterapie este calitatea relatiei terapeutice. Frank, (1982) vede in
fundal, „o relatie de incredere”, iar Karasu (1986) „sensibilitate
afectiva”, control cognitiv, reglare comportamentala” (dupa Strauss si
Wittmann).

KRAUSE: „ … dupa cum am aratat in investigatiile noastre,


psihoterapeutii buni, cel putin in expresia comportamentala a afectului,
nu vor reactiona deloc spontan, ci bine cumpanit … adica prin ceea ce in
trecut se intelegea tact, politete, educatia inimii sau, poate educatie in
general …Eu prevad o reabilitare a acestor atitudini si o condamnare mai
tarziu a narcisistei „culturi a autenticitatii” … Eu pot, ca psihoterapeut,
sa ma simt foarte nervos sau chiar sa simt dispret dar nu voi replica
direct afectiv, ci mai degraba ca un „container” voi lua proiectiile, le voi
converti si folosi in interventiile mele intr-un mod curativ.

Aceasta este practica de zi cu zi in munca adeptilor lui PESSESCHKIAN,


acceptand pe deplin pacientul, fara prejudecati, dar si surprizandu-l cu
un punct de vedere neasteptat, cu metafore, povestiri, exemple
transculturale sau cu un nou sens al propriilor cuvinte ale pacientului.
Spre deosebire de parerea lui Krause, Pesseschkian afirma ca fara a rade
de cel putin 5 ori intr-o sedinta, nu o poti numi sedinta terapeutica!

Cea de-a doua capacitate este …

… a intreba exact, a defini continutul, istoria, dinamica si


posibilitatile: sa definesti psihogeneza, somatogeneza si sociogeneza si
sa dai o intelegere deplina a situatiei pacientului. Aceasta se bazeaza pe
un prim interviu sistematizat si pe structura terapiei.

Aceasta capacitate contine abilitatea de a traduce emotiile si


sentimentele transferentiale, respectiv contratrasferentiale in continuturi
ale conflictului, in capacitati si patternuri de relatie.

Pasul este caracterizat de cateva capacitati secundare precum justitie,


exactitate, ordine, deschidere si folosirea in principal a resurselor
analitico-logice. Comunicarea clara cu pacientul ii ofera acestuia o
intelegere a simptomelor ca un pas al dezvoltarii sale, cat si a diferentei
dintre continutul conflictului si resurse.

Cea de-a treia capacitate este …

… a insoti pacientul si a-l incuraja sa se ajute singur. Acest pas


catre autoajutor inseamna increderea in resursele descoperite ale
pacientului, precum si cunoasterea unor modalitati de sprijin ce implica
grupuri sociale. Aceasta inseamna, de asemenea, a dezvolta deficitul in
emotii si sentimente ale pacientului prin moderarea propriului
comportament emotional.

Acesta este clasicul comportament in medicina: ajutorul prin sfat, prin


descoperirea resurselor, folosirea medicamentelor, a tehnicilor de
relaxare, a terapiei de grup sau a sportului. In psihoterapie inseamna
combinarea tuturor tipurilor de tratament necesare fara a evita
medicamentele antidepresive sau antipsihotice sau verificarea
organismului, de exemplu verificand o hipertireoza, reactii adverse ale
medicamentelor sau tumorile, ca posibile cauze ale tulburarilor psihice.

Cea de-a patra capacitate este …

… concentrarea asupra conflictelor prin consultatie si medierea


responsabilitatii pentru consecintele schimbarilor. Terapeutul trebuie sa
arate deschidere si onestitate, rabdare si politete in rezolvarea
problemelor (cooperare, consiliere familiala, schimbari). Este inclusa in
antrenarea posibilitatilor afectiv-emotionale de schimbare, de exemplu
antrenarea deschiderii si exteriorizarii emotiei si gasirea responsabilitatii
pentru reactiile emotionale. Dificultati specifice din cadrul transferului si
continuturilor reclama supervizare si intervizare, precum si dispozitia
terapeutului de a le avea.

Cea de-a cincea capacitate este …

… de a privi viitorul dupa rezolvarea conflictului central: a largi


scopurile cu noi semnificatii in planurile de viata nu inseamna numai a
lucra cu speranta ca si cu un medicament curativ, ci si a lucra cu mediul
si relatiile pacientului. Aceasta inseamna detasare, a vedea problemele
si terapia ca o sansa pentru un nou inceput, si in primul rand auto-
ajutorarea.

Situatia unei pneumonii tratata cu antibiotice poate fi comparata cu


situatia psihoterapeutica: un tratament eficient va fi parasit la scurt timp
dupa vindecare, chiar daca rezultatul este foarte bun.

Acelasi lucru este valabil si pentru propriul nostru narcisism ca si


terapeuti: chiar de la inceputul terapiei, cea mai importtanta intrebare
de pus este „ce semnale ne vor indica sfarsitul situatiei terapeutice,
cand tratamentul este suficient pentru pacient? Pot sa pregatesc
pacientul din timpul primului interviu pentru a vedea viitorul in principal
dupa terapie, si nu numai atmosfera atractiva a cabinetului?”

Educatia in Psihoterapia Pozitiva inseamna a experimenta lucrul cu sine,


in supervizare si intervizare aceste capacitati precum si a le discuta in
cadrul grupului Balint extins care priveste relatiile terapeutului cu
pacientul, si de asemenea cu familia, cu colegii, punand in discutie
imaginea sa despre om. Un chestionar privind capacitatile de mai sus
este disponibil in limba germana.

Traducere Liana Don

Bibliografie:

1. Federschmidt H., Wirksamkeit und Nutzen von


psychotherapeutischen Behandlungsansätzen Deutsches Ärzteblatt 93,
Köln, Jan. 1996;

2. Grawe, K., Donati, R., Bernauer F.: Psychotherapy im Wandel –


von der Konfession zür Profession, 2. Aufl. Hogrefe, Göttingen, 1994;

3. Pesseschkian, Nossrat: „Pozitive Psychoterapy”, Springer-


Verlag, Berlin, Heidelberg, 1987;

4. Pesseschkian, Nossrat: „Psychosomatik und Positive


Psychotherapy”, Springer-Verlag, Berlin, 1991;

5. Pesseschkian, Nossrat: „Psychotherapy of Everyday Life”,


Springer-Verlag, Berlin, Heidelberg, 1996;

6. Reimer, Ch.: Über Mi§brauch von Abhängigkeit in der


Psychotherapie, in: Lindauer Texte, Springer Berlin, 1991, S. 212 ff;

7. Remmers, A.: Kriterien des Ausbildungsganges und


berufsbegleitender Qualitätssicherung in der Ausbildung von Ärztenund
medizinischen Psychologen zu Psychotherapeuten, Zschr. „Positum” der
Gesellschaft für Positive Psychotherapie Bulgariens, Varna, 1994
(bulgarish, deutsche Version als Arbeitspapier b. Verf.);

8. Senf, W; Broda, M.; Hrsg.:Praxis der Psychotherapie, Thieme,


Stuttgart, 1996.

[ Back ]