CARTEA III-IV.

După căderea în păcat a omului, Dumnezeu i-a făcut hainele de piele care simbolizează mortabilitatea
trupului omenesc și „îngreunarea” lui. Prin îngreunare înțeleg acea grosolănie a trupului nespiritualizat
care îl trage înspre pământul din care a fost luat și în care se întoarce.

Dumnezeu, El însuși a îmbrăcat această haină a trupului arătundu-și bunătatea, puterea și înțelepciunea
Lui.

Bunătatea lui Dumnezeu rezulă din faptul că nu l-a lăsat pe om stricăciunii.

Dreptatea lui Dumnezeu rezultă din faptul că i-a dat omului libertatea de al învnge pe tiran și de al face
biruitor asupra răului.

Înțelepciunea lui Dumnezeu rezultă din faptul că aceast era soluția cea mai bună de al dezlega pe om de
lanțurile păcatului.

Hristos era Cuvântul, Cuvântul era cu Dumnezeu și deoființă cu Tatăl, și El era Dumnezeu și „există în
chipul lui Dumnezeu” adică el exista asemenea Tatălui acceptuându-se aici faptul că se distingea în
același timp de El.

Chenoza lui Dumnezeu nu poate fi exprimată prin cuvinte omenești și este de neînțeles pentru mintea
omului deoarece se smerește „fără să smerească înălțimea Lui cea nesmerită”.

Dumnezeu Cuvântul prin întrupare se face om desăvârșit.

Dumnezeu Cuvântul nu se schimbă și rămâne neschimbător în fire Lui divină chiar dacă se întrupează.

Hristos este Mijlocitor între Dumnezeu și oameni.

Hristos s-a zămislit în pântecele Fecioarei:

nu din voința proprie a Fecioarei

nu dintr-o pasiune și nu dintr-o legătură trupească cu un bărbat.

fără naștere voluptuoasă, adică fără ca Fecioara să simtă vreo plăcere.

1. Lipsa unei legături trupești ce ar presupune și chinul nașterii + Lipsa unei plăceri în timpul nașterii =
ar prespune că Fecioara l-a născut pe Hristos fără să simtă plăcere sau durere.

Hristos s-a zămislit de la Duhul Sfânt.

Hristos s-a zămislit „în chipul facerii lui Adam”, adică așa cum Dumnezeu a luat din pământ și a facut
trupului lui Adam, tot așa Hristos a luat materie din trupul Fecioarei și și-a alcătuit trupul Său.

Hristos prin întrupare se face El însuși și de la Sine supusul Tatălui făcundu-Se pe Sine pildă de ascultare
pentru noi.

După ce Fecioara a primit cuvântul lui Dumnezeu ce a venit prin înger, Duhul Sfânt a curățit-o, i-a dat
puterea de a primi dumnezeirea Cuvântului, și i-a dat puterea de a naște pe Hristos.

Fiul care este puterea prea înaltului Dumnezeu, asemenea unei semințe dumnezeiești și-a alcătuit din
„sângiurile ei sfinte și prea curate” trup însuflețit + suflet rațional printr-o creație sponană, fără
însămânțare, doar prin Duhul Sfânt.

1. Nu a existat o însămânțare a materiei Fecioarei pentru că El Însuși a fost „sămânța

dumnezeiască”.

2. Însămânțarea ar fi prespus că El s-a născut din sămânță și că El nu era mai înainte, la fel ca la
om.

3. Faptul că El a fost sămânța dumnezeiască înseamnă că s-a întrupat spontan și de la Sine și nu a

fost dinr-o altă sămânță.
 4. Dacă El își alcătuia trupul printr-o sămânță străină ar fi rezultat faptul că sămânța a fost de la
altcineva, de la un bărbat, ceea ce este absurd.

Fiul prin întrupare este ipostasul trupului Său, și ipostasul trupului însuflețit cu suflet rațional.

1. Trupul însuflețit cu suflet rațional înseamnă firea umană a Mântuitorului.

Firea divină s-a unit cu firea umană într-un singur Ipostas:

1. Fără ca cele două firi să se amestece ca și cum ar rezulta o singură fire compusă din două firi
cum spune monofizitismul.

2. O fire compusă este altceva decât firiile din care este compusă, așa cum 12 este altceva decât 10,
și altceva decât 2. Asta ar însemna că dacă Mântuitorul ar avea o fire compusă din două, firea Lui
compusă nu ar mai fi o fire divină simplă.

3. Dacă Hristos are o singură fire compusă, firea Lui nu mai este una simplă ci s-a schimbat într-
una compusă, și nu mai este divină și simplă ca cea a Tatălui, deci nu ar mai fi nici deoființă cu
Tatăl.

4. Dacă Hristos are o singură fire compusă firea, firea Lui este alta decât cea umană

5. Rezultă din cele de mai sus că dacă Hristos are o singură fire compusă nu mai este deci nici
ipostasul Fiului, nici persoană umană, ci ar fi doar numele unei singure firi.1

6. Hristos nu putea să aibă o singure fire compusă precum cea umană, pentru că nu există specia
Hristos, fiindcă nu există alți hristoși în afară de El, și din acest motiv nici nu poate fi numit

Dacă un unic Ipostasul presupune deosebirea firilor unite în El, o singură fire amestecată ar presupune multiplicarea ei în
1

mai multe Ipostasuri, deci și împărțirea ei, adică ea ar fi doar o altă specie, și Hristos nu ar fi numele unei Persoane
divine, ci numele unei specii de om diferite de cea pe care o știm ceea ce este absurd. Dar dacă în Ipostas sunt unite cele
două firi deosebindu-se, Ipostasul lui Hristos nu se subsumează nici unei specii umane, chiar dacă o conține, ci El este
doar deoființă cu Tatăl.
 individ, pentru că individul se rostește împreuna cu specia.

7. Pentru că omul este compus din suflet și corp, are două firi, una sufletească și una corporală, dar
acestea nu sunt deoființă cu un singur ipostas uman(ca în cazul lui Hristos), de aceea ele alcătuiesc
o fire compusă care se rostește ca fiind aceeași pentru fiecare individ uman în parte.

8. Dacă Hristos ar avea o singură fire compusă și ar fi și deoființă cu Tatăl ar rezulta că și Tatăl este
compus, la fel cum este omul compus din trup și suflet, deci și Tatăl are trup ceea ce nu poate fi
acceptat.

9. Rezultă din acestea că dacă firea lui Hristos este una singură și compusă cea divină nu poate
coexista cu cea omenească într-un singur compus, ci fie va fi în acest caz doar Dumnezeu, și
întruparea ar fi o iluzie fie va fi doar om, și atunci nu ar mai fi Fiul lui Dumnezeu.

10. Cele două firi ale Mântuitorului sunt deosebite dar nu despărțite.

11. Hristos nu are o singură fire compusă ci numai un singur Ipostas.

12. Firea umană nu s-a schimbat în firea divină pentru că atunci întruparea ar fi o iluzie.

13. Nici firea divină care este numai simplă nu s-a schimbat în cea umană, deci nu s-a împărțit în
suflet și trup.
14. Firea divină a rămas simplă după natura ei chiar dacă s-a unit cu cea umană (suflet + trup) care
este compusă și prin urmare firea divină nu este compusă ci simplă.

15. Damaschin spune referitor la unirea celor două firi în Hristos: „Mărturisim o singură ipostasă în
două firi desăvârșite a Fiului lui Dumnezeu întrupat” asta înseamnă că Hristos are un singur
ipostas, iar după unirea firilor în ipostas, ele se păstrează după deosebirea lor substanțială.

16. Înainte de Întrupare Ipostasul lui Hristos era simplu și necompus, însă după întruparea el a devenit
compus din două firi desăvîrșite, cea dumnezeiască și cea omenească.

17. Unirea firilor este substanțială la rândul ei, adică este reală și nu imaginară. Firile sunt unite în
 Ipostasa compusă a Fiului lui Dumnezeu.

18. Ipostasul se desebește după număr, și este însușirile lui caracteristice plus ființa.

19. Ființa neipostaziată nu există în sine, ci numai în ipostasul care o afirmă.

20. Ființa este desăvărșită în fiecare din ipostasele de aceeași specie, și prin urmare ipostasul nu are
numai o parte de ființă.

21. Dacă un ipostas suferă atunci suferă și ființa, dar nu este necesar să sufere și celalte ipostase care
sunt de aceeași specie sau ființă cu prima.

22. Ființa dumnezeiască este întreagă prezentă în fiecare ipostas al Sfintei Treimi.

23. Ființa fiind prezentă în mod deplin în ipostas urmează că întreaga fire dumnezeiască s-a unit cu
întreaga fire umană, nu parte cu parte.

24. Firile fiind unite în unica ipostasă a lui Hristos ele nu rămân neipostaziate, adică nu există înafara
persoanei, dar ele, firile nu au fiecare separat iposasa sa propie, ci amândouă au aceeași Ipostas,
adică ipostasul Fiului.

25. Spunem că nu firea dumnezeiască a lui Hristos a pătimit ci a pătimit firea Lui umană.

26. Firile sunt în număr de două, deși acest număr nu introduce împărțire, adică nu introduce și
conceptul de cantitate. Firile lui hristos se numără din cauză că ele se deosebesc în unirea lor, dar
nu se numără din cauză că sunt unite.

27. Hristos se unește cu extremitățile firilor în virutea deosebirii firilor, adică după cea dumnezeiască
este unit cu Tatăl și Duhul, iar după cea omenească este unit cu Maica Sa, și cu toți oamenii. Dar
În același timp după Ipostasul Său compus se deosebește de Tatăl și de Duhul, și de asemenea se
deosebește de oameni și de Maica Sa.

28. Firea dumnezeiască se unește cu firea umană prin intermediul minții care este mijlocitoare între
 cele două. Mintea este cea care conduce sufletul și trupul dar în același se supune voinței divine.

29. Hristos în Ipostasul Său are două firi și prin urmare și două voințe libere, adică voința liberă a Sa
ca Dumnezeu, și liberul arbitru al omului, deoarece este deoființă și cu oamenii.

30. Hristos are însă aceeași voință și activitate ca și a Tatălui și a Sfântului Duh deoarece au o aceeași
Ființă.

31. Cel care voiește este Hristos2, adică Ipostasul, iar lucru voit este același.

32. Deși Cel care voiește este Ipostasul voința este a firii, deoarece dacă voința este a Ipostasului
atunci atunci fiecare Ipostas fiind diferit de Celălalt va avea o voință diferită de a Celuilalt.

33. Omul este liber prin natura sa pentru că a fost făcut după chipul lui Dumnezeu care este liber prin
natura Sa.

34. Hristos are două voințe, una divină și una omenească, și ele nu compun o a treia voință.

35. Voința omenească nu alege conform unei cercetări proprii sau păreri proprii ci prin voința divină
care o călăuzește pe cea umană.

36. Activitatea omenească a lui Hristos înseamnă actualizarea și îndeplinarea propriilor puteri pe care
El le are și sunt specifice omului: nutriția, creșterea, senzitivul, gândirea, liberul arbitru.

37. Activitatea dumnezeiască a lui Hristos a lucrat prin activitatea omenească, spre exemplu
activitatea dumnezeiască s-a văzut în minunea înmulțirii pâinilor, iar cea omenească în momentul
în care Hristos a luat în mâinile Sale pâinea și a frânt-o.

38. Deși activitățile sunt diferite, deoarece firile se deosebesc totuși însușirile firilor sunt comunicate

Voințele naturale și arbitrare ale celor două firi sunt voințele în putere. Hristos poate voi și ca om prin voința omenească și
2

ca Dumnezeu prin cea divină dar cel care voiește este Ipostasul. Ipostasul voiește prin voința divină care fiind unită cu
voința umană, face ca și puterea voilițională și „arbitrară” supunându-se voinței divine să voiască lucrul voit de către
Ipostas.
 reciproc una alteia prin intermediul Ipostasului unic a lui Hristos.

39. Când Hristos S-a făcut om, el a asumat întreaga fire omeneacă, adică Hristos care avea propria
sa rațiune divine, a luat, trup omenesc, suflet omenesc dar și minte omenească.

40. Fiecare dintre cele două firi a Mântuitorului lucrează cu participarea celeilalte, de exxemplu firea
dumnezeiască participă la firea umană, în momentul în care prin bunăvoința firii dumnezeiești,
firea umană suferă patimile sale și de asemenea prin faptul că activitatea trupească devine
mântuitoare prin activitatea dumnezeiască. Iar firea trupului participă la activitatea dumnezeiască
în momentul în care trupul devine instrumental firii dumnezeiești prin care săvârșește minunile
cât și pentru motivul că Unul este cel care le face atât pe cele dumnezeiești cât și pe cele omenești,
adică Ipostasul lui Hristos. Astfel că aceste două activitâți care nu s-au desfășurat una fără, alta
ci âmpreună participând una la activitatea celeilalte se numește „activitatea teandrică” a lui
Hristos.
41. Toate afecele sau patimile trupului au fost atât firești cât și mai presus de fire, pentru că le-a suferit
fiind că a voit în același prin voia umană, ce a voit ascultând de cea dumnezeiască.

42. Hristos nu a fost rob prin fire, căci doar firea umană ce este separate de cea divină este atribuită
unui rob, Hristos este doar numit rob, cu numele doar, dar nu ca și cum El s-ar fi supus unui
Stăpân, căci El însuți era Stâpânul, El a fost doar rob afectelor omenești prin voia Sa.

43. Hristos a expeimentat doar teama fireasc, care este doar teama de moarte căci în mod firesc omul
nu trebuia să moară, iar teama de moarte este naturală, însă hristos nu a experimentat teama
nefirească care este teama față de imprevizibil și din lipsa de credință. Pe aceasta din urmă Hristos
nu a experimentat-o.

44. Hristos a pătimit doar prin firea lui umană, dar nu prin cea devină. Firea divină este imapsibilă,
adică nu poate fi afectată și nu poate suferi prin natura sa.

45. Chiar dacă în momentul morții lui Hristos, sufletul s-a despărțit de trup, dumnezeirea a rămas
însă în ambele, fiind astfel un singur Ipostas al lui Hristos și nu mai multe ipostasuri.

46. Sufletul s-a despărțit spațial de trup în momentul morții însă a rămas unit ipostatic în Hristos,
 pentru ca această separare să nu producă dezbinare între firea divină și cea umană.

47. Hristos a experimentat doar coruptibilitatea firească a trupului cum ar fi oboseala, pătimirea,
foamea, setea, însă nu a experimentat coruptibilitatea cu sensul de distrugere a trupului, sau de
descompunere totală a lui.

48. Hristos s-a înălțat de la pământ la cer, și se va coborî din cer pe pământ pentru că aceste mișcări
sunt mișcări spațiale, și nu pot fi atribuite decât unui corp circumscris.

49. Șederea lui Hristos de-a dreapta Tatălui cu trupul nu trebuie înțeles în felul că Tatăl ar avea o
dreaptă sau o stângî, căci el este necircumscris de spațiu, i-ar „dreapta” este locul de cinste și
slavă în care Hristos se a fla și înainte de întrupare, dar și după ce acesta s-a întrupat, a înviat și
s-a înălțat la cer.

50. Trupul lui Hristos nu este adorat din cauza faptului că este un trup, ci că el este unit cu Dumnezeu
Cuvântul, și că nu este un simplu trup, ci este trupul îndumnezeit al lui Hristos, și astfel trebuie
cinstit într-un singur Ipostas.

51. Ipostasul lui Hristos înainte de întrupare a fost prin natură simplu, dar după întrupare Ipostasul a
devenit compus din cele două firi, firea divină simplă, și firea umană compusă, deci într-un sens
Ipostasul lui Hristos este necreat căcă a existat dintotdeauna, dar în alt sens Ipostasul este cimpus,
căci si-a asumat firea umană care a fost creată, și deoarece cele două firi sunt unite într-unul și
același ipostas.

52. Fiul lui Dumnezeu nu a fost numit Hristos înainte de întrupare, ci numai după întrupare, căci,
Hristos înseamnă „Cel uns”, iar cel uns, a fost Hristos ca om, Care a fost uns cu Duhul cel Sfân
al lui Dumnezeu.

53. Ipostasul lui Hristos a fost după firea lui cea divină născut din veci din Tatăl, iar după firea lui
cea umană Ipostasul este născut din Fecioara Maria. Doar Ipostasul este născur, firea nu se naște,
firea este fie create, precum firea cea umană a lui Hristos, fie este necreată precum firea cea divină
a lui Hristos.
54. Nu cele două firi ale Mântuirorului au fost răstignite, ci Ipostasul lui Hristos a Cel care este
nenăscut și născut, Cel ce este răstignit și impasibil, astfel că nu firea divină suferă, ci firea umană,
fiindcă firea divină este impasibilă însă Ipostasul fiind Același, Dumnezeu și om, le-a făcut pe
ambele.

55. Hristos este Primul Născut deoarece Lui îi revine în primul rând insușirea de a se fi născut. El nu
este doar Primul Născut căci altfel El ar fi doar primul dintre creature, și atunci creaturile ar fi
deoființă cu Dumnezeu, dar Hristos nu este doar primul Născut ci este și Unul-Născut, căci este
singurul născut din Tatăl în afară de timp și din Ființa Lui, creaturile neprovenind astfel din ființa
lui Dumnezeu ci ele au fost doar aduse la existență din neexistență prin voia Lui.