Leonardo da Vinci avea un program special de somn, care îi asigura o eficienţă maximă la lucru.

Leonardo
da Vinci era adeptul somnului polifazic, adică îşi împărţea somnul obişnuit în mai multe părţi.

Astfel, cercetătorul Claudio Stampi a scris în lucrarea „Why We Nap” (n.r. De ce dormim) că Leonardo da
Vinci avea un mod unic de odihnă. Dormea timp de 15 minute la fiecare patru ore. În total, dormea doar 1,5
ore pe zi. În acest fel, Leonardo da Vinci a câştigat 20 de ani de productivitate la cei 67 de ani de viaţă.

Conform One.ro, există mai multe tehnici eficiente ale somnului polifazic, pentru cei care doresc să profite la
maximum de perioada de veghe.

– somnul la fiecare 6 ore, timp de 30 de minute (modul Dymaxion);

– somnul la fiecare 4 ore a căte 20 de minute (modul Uberman);

– somnul pe timp de noapte cu durata 1,5-3 ore, apoi de 3 ori pe zi timp de 20 de minute (modul Everyman);

– somnul pe timp de noapte cu durata de 2 ore apoi câte 20 de minute la amiază (modul Tesla);

– somnul timp de 5 ore şi apoi 1,5 ore în timpul zilei (modul Siesta).

Ipoteza lui Sigmund Freud

Pornind de la o notă scrisă de Leonardo da Vinci, Sigmund Freud a scris în 1910 un eseu intitulat Leonardo da
Vinci și memoria copilăriei (titlu original : Eine Kindheitserinnerung des Leonardo da Vinci, 1910), practic, un
studiu psihanalitic cu tentă literară asupra lui Leonardo da Vinci și operei sale. Sigmund Freud a pornit de la o
notă a lui Leonardo din Codex Atlanticus, în care acesta își amintește:

„… printre primele amintiri din copilărie, mi se pare că eram așezat în leagăn și un vultur (în italiană
nibbio) a venit la mine, mi-a deschis gura cu coada, și m-a lovit cu ea de mai multe ori peste buze…”

Pornind de la această notă, Freud a interpretat acest eveniment drept o fantezie, fantasmă a artistului, privind
un contact sexual oral. Conform teoriei sale, vulturul ar fi mama artistului, dat fiindcă în scrierea antică
egipteană, hieroglifa „mamă” este simbolizată printr-un vultur. (zeița Mut) Sigmund Freud a dezvoltat această
teorie pornind de la o idee mai veche a sa, privind relația dintre mamă și pruncul alăptat, similară cu o felație.
Pornind de aici, Freud a analizat tabloul lui Leonardo de la Muzeul Luvru, Sf. Ana, Fecioară și Pruncul (1510-
1513), făcând observația că vestmintele Sfintei Fecioare seamănă cu un vultur. De aici, a dedus că toate
acestea denotă fantezii de „homosexual pasiv” ale artistului.

Imediat după publicarea eseului, mai mulți specialiști italieni au acuzat o eroare de traducere în ediția în limba
germană, cartea Mariei Herzfeld, Leonardo da Vinci, der Denker, Forscher und Poet, utilizată ca referință de
către Freud, respectiv traducerea cuvântului nibbio prin vultur, care de fapt, în context s-ar traduce prin zmeu
(de hârtie). Cu toate acestea, cuvântul nibbio în italiană înseamnă și gaie (pasăre de pradă înrudită cu vulturul,
lat. Milvus milvus, fam. Accipitridae), astfel încât adepții lui Freud au refăcut imediat teoria privind pretinsa
homosexualitate „pasivă” a lui Leonardo da Vinci.

Cei mai mulți specialiști în operă lui Leonardo da Vinci, oameni care și-au dedicat întreaga viață studierii
operei acestuia, susțin totuși că visul său „profetic” este inspirat de Divina Comedie a lui Dante Alighieri, fiind
de fapt o metaforă extrem de răspândită în scrierile epocii, și că toate teoriile lui Freud, ca și ale epigonilor
acestuia sunt simple fabulații.[48] De altfel, însuși Freud, aflând despre eroarea de traducere, avea să-i
mărturisească cu amărăciune lui Lou Andreas-Salomé în 1919 că era una din cele mai bune scrieri ale sale.
Freud se înșela însă, pentru că homosexualitatea în Florența familiei de Medici avea aceleași trăsături
caracteristice cu pederastia din Grecia antică, Leonardo, în calitate de maestru nu putea fi în nici un caz
homosexual pasiv, rolul acesta era rezervat ucenicilor care-și completau veniturile, prostituându-se, precum
Jacopo Saltarelli.

Apoi Freud nu a înțeles sau s-a făcut că nu înțelege rolul mamei lui da Vinci, o simplă țărancă pe post de
dădacă până la cinci ani, după care a trebuit să-și încredințeze fiul tatălui, Messer Piero Fruosino di Antonio da
Vinci, notar oficial al Florenței. O simplă țărancă pe post de purtătoare de sarcină și apoi de dădacă, nu avea
cum să bântuie visele erotice ale artistului.