Trei gemeni venetini

Mattiuzzi

Actiunea piesei : acţiunea piesei într-un Paris dominat de stilul

baroc. În ciuda faptului că se manifestă diferit în funcţie de ţara, liniile
curbe şi excesivitatea care se regăseşte în decorarea atît a interioarelor,
cît şi a faţadelor clădirilor sunt caracteristice monumentalităţii barocului.
Aceaşi aglomerare decorativă se poate observa în crearea costumelor şi
deasemnea se va răsfrange şi asupra teatrului.

Personaje : Măştile erau concepute în acelaşi spirit, punându-se

accent trăsăturilor exagerate, precum: nas coroiat, frunte îngustă, cap
chel, bărbie ascuţită, mustaţă agresivă, cocoaşă sau dublă cocoaşă.
Indiferent de pătura socială din care făceau parte, spectatorii
apreciau toate aceste elemente, în ciuda faptului că eclipsau interpretarea
actoricească, plasând-o pe plan secundar.
În această piesă, se regăsesc două personaje tipice pentru
Commedia dell’arte, anume Arlechino şi Scapino. Aceştia din urmă, au
menirea de a aduce pe scenă tipologii de caracter, din viaţa de zi cu zi, în
spirit de satiră şi vervă comică. Cel de-al doilea caracter menţionat,
Scapino, membru al familiei de Zenni (1), este similar lui Brighella
(înaintaş al lui Scapino, din comediile lui Moliere), dar cu trăsături
atenuate.

Frumosul si uratul in teatru : rolul frumosului şi urâtului, pe scena

teatrului, putem face referire la perioada lui Ludovic al XIV-lea şi
Ludovic al XV-lea, când eroii şi eroinele tragediilor greceşti şi romane
cu peruci, crinolină şi spade interpretau roluri importante.
Cu timpul, s-a dorit repunerea trecutului şi a obiceiurilor străine în
drepturile lor. Astfel, costumele celtice, greceşti, romane, iudaice,
persane şi cele din evul mediu erau realizate cu fidelitate istorică pentru
o mai bună practică teatrală.
 La 31 decembrie 1773, la Versaille în faţa lui Ludovic al XV-lea,
Mattiuzzi, împreună cu Carlo Bestinazzi (Arlechino) joacă în piesă în 4
acte, compusă de el „Cei trei gemeni veneţieni”. Aceasta din urmă a fost
publicată la Paris , anul următor, ca o comedie veselă. Prin faptul că a
tranformat drama „Cei doi gemeni” de Goldoni, adaugînd un al treilea
protagonist, riscă aprecierea aceluiaşi Goldoni, care îl elogia în
Memoriile sale.
După modelul lui Goldoni, Mattiuzzi, a dat importanţă şi lui
Arlecchino-Bertinazzi, permiţăndu-i acestuia să joace rol de servitor la
trei stăpani.

Loc de referinta : Casa Lowendal

Bibliografie:
1. Gorge Banu, Roşu şi aur, Ed. Fundaţiei culturale Române, Bucureşti 1993
2. Karl Rosenkranz, O estetică a urâtului, Ed. Meridiane, Bucuresti 1984
3. Rene de Solier, Arta şi imaginarul, Ed. Meridiane, Bucuresti 1978
4. Germain Bayin, Clasic, baroc si rococo, Ed. Meridiane, Bucuresti 1970
5. Jurgus Baltrusaitis, Oglinda, Ed. Meridiane, Bucuresti 1981
6. Ion Zamfirescu, Istoria Universală a Teatrului, Ed. Pentru Literatura
Universală.
7. Conf. Univ. Dr. Constantin Aslam – Curs de estetică