Sunteți pe pagina 1din 10

CURS 4-5

1 Limite de funcţii
1.1 Definiţie. Proprietăţi generale
Fie k, p ≥ 1, A ⊂ Rk o mulţime nevidă şi f : A → Rp o funcţie. În cazul ı̂n care vom considera
norme pe spaţiile Rk , Rp , le vom nota k·kRk şi k·kRp , respectiv. Uneori vom nota ambele norme prin
k·k , contextul permiţându-ne să deducem pe care dintre spaţii este considerată norma respectivă.
Ca de obicei, notăm cu A0 mulţimea punctelor de acumulare ale mulţimii A, şi fie a ∈ A0 , ` ∈ Rp .

Definiţia 1.1 Spunem că funcţia f are limita ` ı̂n punctul a, şi notăm

lim f (x) = `, sau f (x) → ` pentru x → a,


x→a

dacă pentru orice vecinătate V ∈ V(`), există o vecinătate U ∈ V(a) astfel ı̂ncât, pentru orice x din
U ∩ A diferit de a, să avem f (x) ∈ V, sau, formalizat,

∀V ∈ V(`), ∃U ∈ V(a) : f (U ∩ A \ {a}) ⊂ V. (1)

Observaţia 1.2 Punctul a nu trebuie să aparţină neapărat mulţimii A, ı̂nsă trebuie să existe puncte
ı̂n mulţimea A oricât de apropiate de a, adică să fie punct de acumulare al mulţimii A.

Teorema 1.3 (Caracterizarea ε − δ a limitei) Fie f : A ⊂ Rk → Rp şi a ∈ A0 , ` ∈ Rp . Atunci


f are limita ` ı̂n punctul a dacă şi numai dacă

∀ε > 0, ∃δ > 0, ∀x ∈ A \ {a}, kx − akRk < δ : kf (x) − `kRp < ε. (2)

Demonstraţie.
“ ⇒ ” Presupunem că (1) este satisfăcută şi fixăm ε > 0. Atunci, pentru V := B(`, ε) ∈ V(`), există
U ∈ V(a) astfel ı̂ncât f (U ∩ A \ {a}) ⊂ V. Deci, există δ > 0 astfel ı̂ncât B(a, δ) ⊂ U. Fie acum x ∈ A \ {a} cu
kx − ak < δ. Dar asta ı̂nseamnă exact x ∈ B(a, δ)∩A\{a}, de unde x ∈ U ∩A\{a}. Atunci f (x) ∈ V = B(`, ε),
adică kf (x) − `k < ε.
“ ⇐ ” Presupunem acum că (2) este ı̂ndeplinită şi fie V ∈ V(`) oarecare. Atunci există ε > 0 astfel ı̂ncât
B(`, ε) ⊂ V. Folosind (2), există U := B(a, δ) ∈ V(a) astfel ı̂ncât, pentru orice x ∈ B(a, δ) ∩ A \ {a} să avem
kf (x) − `k < ε, ceea ce implică f (x) ∈ B(`, ε) ⊂ V. 

Teorema 1.4 (Caracterizarea cu şiruri a limitei) Fie f : A ⊂ Rk → Rp şi a ∈ A0 , ` ∈ Rp .


Atunci f are limita ` ı̂n punctul a dacă şi numai dacă

∀(xn ) ⊂ A \ {a}, xn → a implică f (xn ) → `. (3)

Demonstraţie.
“ ⇒ ” Presupunem că lim f (x) = ` şi considerăm (xn ) arbitrar din A \ {a} astfel ı̂ncât xn → a. Fie
x→a
acum V ∈ V(`). Atunci, folosind relaţia (1), există U ∈ V(a) astfel ı̂ncât f (U ∩ A \ {a}) ⊂ V. Cum xn → a,

1
există nU ∈ N astfel ı̂ncât, pentru orice n ≥ nU să avem xn ∈ U. Cum alegerea lui U depinde de V, avem că
nU = nV . Atunci, pentru orice n ≥ nV , deoarece xn ∈ U ∩ A \ {a}, rezultă f (xn ) ∈ V, de unde f (xn ) → `.
“ ⇐ ” Raţionăm prin reducere la absurd. Să presupunem că (3) este adevărată, dar că (1) nu este
satisfăcută. Aşadar, există V ∈ V(`) astfel ı̂ncât, pentru orice U ∈ V(a), există x ∈ U ∩ A, x 6= a astfel
ı̂ncât f (x) 6∈ V. Pentru orice n ∈ N∗ , considerăm Un := B a, n1 ∈ V(a), deci vom găsi xn ∈ Un ∩ A, xn 6= a


astfel ı̂ncât f (xn ) 6∈ V. Deoarece kxn − ak < n1 , rezultă că xn → a. Cum (xn ) ⊂ A \ {a}, avem din (3)
că f (xn ) → `. Dar asta ı̂nseamnă că, pentru n suficient de mare, f (xn ) ∈ V, contradicţie. Prin urmare,
presupunerea făcută este falsă şi deci demonstraţia este ı̂ncheiată. 

Observaţia 1.5 Uneori, una din relaţiile (2), respectiv (3), se consideră a fi definiţia limitei
funcţiei f ı̂n punctul a, numite şi definiţia ε−δ a limitei unei funcţii ı̂ntr-un punct, respectiv
definiţia cu şiruri a limitei unei funcţii ı̂ntr-un punct.
Teorema 1.4 ne permite să arătăm ı̂n anumite cazuri că nu există limita unei funcţii ı̂ntr-un
punct. Mai precis, are loc următorul rezultat.

Consecinţă 1.6 Dacă există (xn ), (un ) ⊂ A \ {a} astfel ı̂ncât xn → a, un → a, iar f (xn ) →
`1 , f (un ) → `2 , cu `1 6= `2 , atunci nu există limita funcţiei f ı̂n punctul a.

Exemplul 1.7 Să se arate că lim x + 1 = 2.
√ x→3

Să observăm că x + 1 − 2 < ε ⇔ 2 − ε < x + 1 < 2 + ε. Dacă ε ∈ (0, 2), alegem δ :=
ε(4 − ε) > 0. Atunci

|x − 3| < δ ⇒ − ε(4 − ε) < x − 3 ⇒ (2 − ε)2 < x + 1 ⇒ 2 − ε < x + 1,
|x − 3| < δ ⇒x − 3 < ε(4 − ε) < ε(4 + ε) ⇒ x + 1 < (2 + ε)2
0<x+1√
⇒ x + 1 < 2 + ε.

Pentru ε > 2, alegem δ := 4 > 0. Atunci



|x − 3| < δ ⇒ − 4 < x − 3 ⇒ 0 < x + 1 ⇒ 2 − ε < 0 < x + 1,
2
|x − 3| < δ ⇒x − 3 < 4 < ε(4 + ε) ⇒ x + 1 < (2 + ε)
0<x+1√
⇒ x + 1 < 2 + ε.

Cu √ pentru orice ε > 0, am găsit δ > 0 astfel ı̂ncât, dacă x ∈ R \ {3}, cu |x − 3| < δ,
alte cuvinte,
avem x + 1 − 2 < ε. Folosind caracterizarea ε − δ, rezultă afirmaţia dorită.

x2 y 2
Exemplul 1.8 Să se arate că funcţia f : R2 \ {(0, 0)} → R, f (x, y) = are limita 0 ı̂n
x2 + y 2
punctul (0, 0).
Vom considera R2 ı̂nzestrat cu norma euclidiană, demonstraţia pentru altă normă făcându-se ana-
xy
log. Observăm mai ı̂ntâi că 2 ≤ 1 pentru orice (x, y) 6= (0, 0). Într-adevăr, pentru orice
2
x +y 2
(x, y) 6= (0, 0),
2

≤ ⇔ −(x2 + y 2 ) ≤ 2xy ≤ (x2 + y 2 ) ⇔ (x − y) ≥ 0
xy 1

x2 + y 2 2 2
(x + y) ≥ 0.

2
Deducem de aici că
xy |xy|
0 ≤ |f (x, y)| = |xy| · 2
≤ .
x + y2 2

Considerăm ε > 0 arbitrar şi definim δ := ε. Dacă (x, y) ∈ R2 \ {(0, 0)} are proprietatea că

k(x, y) − (0, 0)k2 < δ, rezultă max{|x| , |y|} ≤ δ = ε, deci

|xy| ε
|f (x, y) − 0| ≤ < < ε.
2 2
Folosind caracterizarea ε − δ, rezultă concluzia.

1
Exemplul 1.9 Să se arate că nu există limita funcţiei f : R \ {0} → R, f (x) = sin ı̂n punctul 0.
x
1 2
Să considerăm şirurile (xn ), (un ) date prin xn := , un := pentru orice n ∈ N∗ şi şă
nπ (4n + 1)π  π
observăm că xn → 0, un → 0. Însă f (xn ) = sin (nπ) = 0 → 0, iar f (un ) = sin 2nπ + = 1 → 1.
2
Aplicând Corolarul 1.6, obţinem că nu există limita funcţiei f ı̂n punctul 0.
xy
Exemplul 1.10 Să se arate că nu există limita funcţiei f : R \ {(0, 0)} → R, f (x, y) = ı̂n
x2 + y2
punctul (0, 0) .
Considerăm şirurile (un ), (vn ) ⊂ R \ {(0, 0)}, ambele convergente la (0, 0) , date prin un :=
1 1 1 2
∈ N∗ . Atunci
 
,
n n , vn := ,
n n , ∀n
1
n · n1 1 1
f (un ) = 1 1 = 2 → 2,
n2
+ n2
1 2
n · n 2 2
f (vn ) = 1 = → .
n2
+ n42 5 5

Aplicăm Corolarul 1.6 şi deducem că nu există limita funcţiei f ı̂n punctul (0, 0) .
Folosind unicitatea limitei unui şir de puncte dintr-un spaţiu metric şi caracterizarea cu şiruri
a limitei unei funcţii ı̂ntr-un punct, se obţine imediat următorul rezultat.

Teorema 1.11 Fie f : A ⊂ Rk → Rp şi a ∈ A0 . Dacă f are limită ı̂n punctul a, aceasta este unică.
Să observăm ı̂n continuare că funcţia f : A ⊂ Rk → Rp , k ≥ 1, p > 1 poate fi gândită ca fiind
echivalentă cu p funcţii cu valori reale. Într-adevăr, având date funcţia f şi x ∈ A, dacă notăm

f (x) = y = (y1 , y2 , ..., yp ) ∈ Rp ,

putem defini ı̂n punctul x funcţiile fi , i ∈ 1, p, prin fi (x) := yi . Construim aşadar funcţiile fi : A ⊂
Rk → R, i ∈ 1, p astfel ı̂ncât

f (x) = (f1 (x), f2 (x), ..., fp (x)), ∀x ∈ A. (4)

Invers, considerând un sistem format din p funcţii cu valori reale fi : A ⊂ Rk → R, i ∈ 1, p, putem


defini funcţia f : A ⊂ Rk → Rp prin relaţia (4).
Dacă avem k, p > 1, funcţia f se numeşte funcţie vectorială de argument vectorial, iar
funcţiile fi sunt numite funcţiile componente, sau funcţiile coordonate ale funcţiei f, şi scriem

3
f = (f1 , f2 , ..., fp ). În cazul k = 1, p > 1, funcţia f se numeşte funcţie vectorială de argument
real, iar dacă k > 1, p = 1, funcţia f se numeşte funcţie reală de argument vectorial. Dacă
k = p = 1, funcţia f se numeşte funcţie reală de argument real.

Folosind Teorema care asigură faptul că, pentru un şir de elemente din Rp , convergenţa este
echivalentă cu convergenţa pe coordonate, precum şi caracterizarea cu şiruri a existenţei limitei
unei funcţii ı̂ntr-un punct, rezultă uşor următorul rezultat.

Teorema 1.12 Fie funcţia f = (f1 , f2 , ..., fp ) : A ⊂ Rk → Rp şi a ∈ A0 . Atunci f are limita
` = (`1 , `2 , ..., `p ) ∈ Rp ı̂n punctul a dacă şi numai dacă există simultan lim fi (x) = `i , i = 1, p.
x→a

Teorema de mai sus permite reducerea studiului limitelor funcţiilor vectoriale de argument
vectorial f : A ⊂ Rk → Rp la studiul limitelor funcţiilor componente f : A ⊂ Rk → R.

1.2 Limite laterale


În cazul ı̂n care ne referim la funcţii f : A ⊂ R → Rp , p ≥ 1, putem exploata structura de ordine a
mulţimii R, ajungând la noţiuni mai rafinate, cu ar fi cea de limită laterală.

Definiţia 1.13 Fie a ∈ R şi A ⊂ R. Vom nota

As = A ∩ (−∞, a], Ad = A ∩ [a, ∞).

Punctul a se numeşte punct de acumulare la stânga (respectiv dreapta) pentru A dacă este
punct de acumulare pentru mulţimea As (respectiv Ad ). Vom nota mulţimea punctelor de acumulare
la stânga (respectiv dreapta) cu A0s (respectiv A0d ). Cu alte cuvinte,

a ∈ A0s ⇔ ∀V ∈ V(a), (V ∩ As ) \ {a} =


6 ∅
⇔ ∀r > 0, (a − r, a + r) ∩ A ∩ (−∞, a)
⇔ ∀r > 0, (a − r, a) ∩ A 6= ∅.

Analog,
a ∈ A0d ⇔ ∀r > 0, (a, a + r) ∩ A 6= ∅.

Definiţia 1.14 Fie f : A ⊂ R → Rp .


(i) Dacă a ∈ A0s , spunem că elementul `s ∈ Rp este limită la stânga a funcţiei f ı̂n punctul a
dacă pentru orice vecinătate V ∈ V(`s ) există U ∈ V(a), astfel ı̂ncât dacă x ∈ (U ∩ As ) \ {a} , are
loc f (x) ∈ V. În acest caz vom scrie x→a
lim f (x) = `s sau lim f (x) = `s .
x%a
x<a
(ii) Dacă a ∈ A0d ,spunem că elementul `d ∈ Rp
este limită la dreapta a funcţiei f ı̂n punctul
a dacă pentru orice vecinătate V ∈ V(`d ) există U ∈ V(a), astfel ı̂ncât dacă x ∈ (U ∩ Ad ) \ {a} ,
are loc f (x) ∈ V. În acest caz vom scrie x→a
lim f (x) = `d sau lim f (x) = `d .
x&a
x>a

Are loc următoarea caracterizare a limitei unei funcţii prin intermediul limitelor laterale.

Teorema 1.15 Fie f : A ⊂ R → Rp şi a ∈ A0s ∩ A0d . Atunci f are limită ı̂n punctul a dacă şi
numai dacă există limitele la stânga şi la dreapta ı̂n punctul a şi sunt egale. În acest caz,

lim f (x) = x→a


lim f (x) = x→a
lim f (x).
x→a
x<a x>a

4
Demonstraţie. “ ⇒ ” Dacă există lim f (x) = ` atunci, folosind caracterizarea cu şiruri a limitei, pentru
x→a
orice şir (xn ) ⊂ A\{a} convergent la a, avem f (xn ) → `. Considerând pe rând şiruri crescătoare din As \{a} ,
respectiv descrescătoare din Ad \ {a} , convergente la a, şi folosind caracterizarea cu şiruri a limitelor laterale
dată de teorema anterioară, obţinem că există limitele laterale, ambele egale cu `.
“ ⇐ ” Să presupunem că există x→a
lim f (x) = x→alim f (x) = ` ∈ Rp . Atunci, combinând definiţiile celor două
x<a x>a
limite laterale, ne va rezulta că, pentru orice V ∈ V(`), există U1 , U2 ∈ V(a) astfel ı̂ncât

∀x ∈ (U1 ∩ As ) \ {a} = U ∩ A ∩ (−∞, a), are loc f (x) ∈ V,


∀x ∈ (U2 ∩ Ad ) \ {a} = U ∩ A ∩ (a, +∞), are loc f (x) ∈ V.

Aşadar, dacă notăm U := U1 ∩ U2 ∈ V(a) obţinem că, pentru orice x ∈ (U ∩ A) \ {a} , are loc f (x) ∈ V, de
unde lim f (x) = `. 
x→a

1.3 Proprietăţi ale funcţiilor cu limită


Vom discuta ı̂n cele ce urmează diverse proprietăţi care apar ı̂n acest cadru al funcţiilor care au
limită.

Definiţia 1.16 Fie A ⊂ Rk şi B ⊂ A. O funcţie f : A ⊂ Rk → Rp se numeşte mărginită pe B


dacă mulţimea
f (B) := {y ∈ Rp | ∃x ∈ B : f (x) = y} = {f (x) | x ∈ B}
este mărginită. Cu alte cuvinte, f este mărginită pe B dacă există r > 0 astfel ı̂ncât f (B) ⊂ B(0, r)
sau, echivalent, dacă există r > 0 astfel ı̂ncât kf (x)k < r pentru orice x ∈ B.
Mulţimea f (A) = {y ∈ Rp | ∃x ∈ A : f (x) = y} se va nota uneori cu Im f şi se va numi imaginea
funcţiei f. În cazul ı̂n care o funcţie este mărginită pe ı̂ntregul său domeniu de definiţie, se va numi
simplu mărginită.

1
Exemplul 1.17 Funcţia f : (0, ∞) → R, f (x) = nu este mărginită deoarece, dacă am presupune
x
1
că există r > 0 astfel ı̂ncât |f (x)| < r pentru orice x ∈ (0, ∞) ar rezulta că < x pentru orice
r
1
x ∈ (0, ∞). Luând x := ∈ (0, ∞), obţinem ı̂n mod evident o contradicţie.
r

Teorema 1.18 Fie f : A ⊂ Rk → Rp , k, p ≥ 1 o funcţie şi a ∈ A0 . Dacă există lim f (x) = ` ∈ Rp ,


x→a
atunci există U ∈ V(a) astfel ı̂ncât f să fie mărginită pe (U ∩ A) \ {a} .
Demonstraţie. Folosind caracterizarea ε − δ a limitei unei funcţii ı̂ntr-un punct pentru ε := 1, ne rezultă
existenţa lui U = B(a, δ) ∈ V(a) astfel ı̂ncât, pentru orice x ∈ (U ∩ A) \ {a} , să avem kf (x) − `k < 1, ceea
ce implică f (x) ∈ B(0, k`k + 1) pentru orice x ∈ (U ∩ A) \ {a} , de unde concluzia. 

Teorema 1.19 Fie f : A ⊂ Rk → Rp , k, p ≥ 1 şi a ∈ A0 . Dacă există lim f (x) = ` ∈ Rp , ` 6= 0,


x→a
atunci există U ∈ V(a) astfel ı̂ncât pentru orice x ∈ (U ∩ A) \ {a} , are loc f (x) 6= 0. În cazul p = 1,
rezultatul rămâne valabil dacă ` ∈ R.
Demonstraţie. Arătăm cazul general, situaţia p = 1 demonstrându-se analog.

5
k`k
Aplicăm caracterizarea ε − δ a limitei cu ε := > 0. Va exista atunci δ > 0 astfel ı̂ncât, pentru orice
2
x ∈ (B(a, δ) ∩ A) \ {a} , să avem
k`k
|kf (x)k − k`k| ≤ kf (x) − `k < ,
2
k`k k`k
− < kf (x)k − k`k < ,
2 2
k`k
de unde kf (x)k > pentru orice x ∈ (B(a, δ) ∩ A) \ {a} . Urmează concluzia. 
2
Dacă p = 1, rezultatul anterior se poate rafina astfel.

Consecinţă 1.20 (Păstrarea semnului) Fie f : A ⊂ Rk → R, a ∈ A0 . Dacă există lim f (x) = `,


x→a
` > 0 (respectiv ` < 0), atunci există U ∈ V(a) astfel ı̂ncât pentru orice x ∈ (U ∩ A) \ {a} , are loc
f (x) > 0 (respectiv f (x) < 0).

Teorema 1.21 Fie f, g : A ⊂ Rk → R, a ∈ A0 . Dacă lim f (x) = 0 şi există U ∈ V(a) astfel ı̂ncât
x→a
g este mărginită pe U , atunci există lim (f · g)(x) = 0.
x→a

Demonstraţie. Fie (xn ) ⊂ A \ {a} , xn → a. Există aşadar nU ∈ N astfel ı̂ncât, pentru orice n ≥ nU , să
avem xn ∈ U. Rezultă că există r > 0 astfel ı̂ncât |g(xn )| < r pentru orice n ≥ nU . Cum f (xn ) → 0, pentru
ε
ε > 0 arbitrar, există nε ≥ nU astfel ı̂ncât, pentru orice n ≥ nε , |f (xn )| < şi |g(xn )| < r. Deci, pentru
r
ε
orice n ≥ nε , avem că |f (xn ) · g(xn )| < · r = ε, de unde deducem că şirul (f (xn ) · g(xn ))n∈N are limita 0.
r
De aici, concluzia rezultă folosind caracterizarea cu şiruri a limitei. 
Rezultatul următor se referă la calculul limitelor ı̂n cazul compunerii de funcţii.

Teorema 1.22 Fie A ⊂ Rk , B ⊂ Rp , a ∈ A0 , b ∈ B 0 şi funcţiile f : B → Rm , g : A → B \ {b} .


Dacă lim f (y) = ` şi lim g(x) = b, atunci
y→b x→a

lim (f ◦ g)(x) = `.
x→a

Demonstraţie. Să observăm că f ◦ g : A → Rm este bine definită şi că a ∈ A0 , deci are sens să vorbim de
limita funcţiei f ◦ g ı̂n a. Fie acum (xn ) ⊂ A \ {a}, xn → a. Cum lim g(x) = b, folosind Teorema 1.4, rezultă
x→a
că g(xn ) → b. Cum g : A → B \ {b} , avem că şirul (g(xn )) ⊂ B \ {b} are proprietatea g(xn ) → b. Utilizând
acum lim f (y) = ` şi Teorema 1.4, rezultă (f ◦ g)(xn ) = f (g(xn )) → `. Obţinem aşadar concluzia, aplicând
y→b
din nou caracterizarea cu şiruri a limitei unei funcţii ı̂ntr-un punct. 
În cazul ı̂n care funcţiile considerate au valori reale, putem arăta rezultate referitoare la operaţii
cu limite de funcţii. Demonstraţia se va realiza folosind, ı̂n fiecare situaţie ı̂n parte, caracterizările
cu şiruri formulate anterior. Astfel, considerând f, g : A ⊂ Rk → R şi α ∈ R, putem defini funcţiile
f
f + g, αf, f · g : A → R, : A \ {x ∈ A | g(x) = 0} → R, f g : D ⊂ A → R prin
g
(f + g)(x) := f (x) + g(x),
(αf )(x) := α · f (x)
(f · g)(x) := f (x) · g(x), (5)
 
f f (x)
(x) := şi
g g(x)
(f g )(x) := f (x)g(x)

6
pentru fiecare x din domeniul de definiţie al fiecărei funcţii.

Teorema 1.23 (Operaţii cu limite de funcţii) Fie funcţiile f, g : A ⊂ Rk → R, α ∈ R şi


a ∈ A0 . Presupunem că există lim f (x) = `1 ∈ R, lim g(x) = `2 ∈ R.
x→a x→a
(i) Dacă suma `1 + `2 a limitelor are sens, atunci funcţia f + g are limită ı̂n a şi are loc relaţia:

lim (f + g)(x) = `1 + `2 = lim f (x) + lim g(x)


x→a x→a x→a

(caz exceptat: una dintre limitele `1 , `2 este egală cu +∞, iar cealaltă cu −∞).
(ii) Funcţia αf are limită ı̂n a şi au loc relaţiile:

lim (αf )(x) = α · `1 = α · lim f (x), dacă α 6= 0,


x→a x→a
lim (αf )(x) = 0, dacă α = 0.
x→a

(iii) Dacă produsul `1 · `2 al limitelor are sens, atunci funcţia f · g are limită ı̂n a şi are loc
relaţia:
lim (f · g)(x) = `1 · `2 = lim f (x) · lim g(x)
x→a x→a x→a

(cazuri exceptate: una dintre limitele `1 , `2 este egală cu 0, iar cealaltă este +∞ sau −∞).
`1 f
(iv) Dacă raportul al limitelor are sens şi există U ∈ V(a) astfel ı̂ncât funcţia este bine
`2 g
f
definită pe (U ∩ A) \ {a} , atunci funcţia are limită ı̂n a şi are loc relaţia:
g
 
f `1 lim f (x)
lim (x) = = x→a
x→a g `2 lim g(x)
x→a

(cazuri exceptate: `2 = 0, sau ambele limite `1 , `2 sunt infinite).


(v) Dacă ``12 are sens şi există U ∈ V(a) astfel ı̂ncât funcţia f g este bine definită pe (U ∩A)\{a} ,
atunci funcţia f g are limită ı̂n a şi are loc relaţia:
  lim g(x)
lim (f g ) (x) = ``12 = lim f (x) x→a
x→a x→a

(cazuri exceptate: (`1 , `2 ) = (0, 0), (`1 , `2 ) = (+∞, 0), (`1 , `2 ) = (1, +∞)).
Asimptote
Cele prezentate anterior permit introducerea noţiunilor de asimptote la graficul unei funcţii.
Intuitiv, asimptotele sunt drepte faţă de care graficul unei funcţii se “apropie” oricât de mult, dar
nu le “atinge”.

Definiţia 1.24 Fie f : A ⊂ R → R astfel ı̂ncât +∞ (respectiv −∞) este punct de acumulare
pentru A.
(i) Spunem că dreapta y = y0 , y0 ∈ R, este asimptotă orizontală la +∞ (respectiv −∞)
pentru funcţia f dacă există lim f (x) = y0 (respectiv lim f (x) = y0 ).
x→∞ x→−∞
(ii) Spunem că dreapta y = mx + n, m, n ∈ R, m 6= 0, este asimptotă oblică la +∞ (respectiv
−∞) pentru funcţia f , dacă există lim |f (x) − mx − n| = 0 (respectiv lim |f (x) − mx − n| = 0).
x→∞ x→−∞

7
2 Continuitate
2.1 Definiţie. Proprietăţi generale
Definiţia 2.1 Spunem că funcţia f : A ⊂ Rk → Rp este continuă ı̂n punctul a ∈ A dacă
pentru orice vecinătate V ∈ V(f (a)), există o vecinătate U ∈ V(a) astfel ı̂ncât, pentru orice x din
U ∩ A, să avem f (x) ∈ V, sau, formalizat,

∀V ∈ V(f (a)), ∃U ∈ V(a) : f (U ∩ A) ⊂ V. (6)

Dacă funcţia f nu este continuă ı̂n punctul a ∈ A, vom spune că f este discontinuă ı̂n
punctul a, sau că a este un punct de discontinuitate pentru funcţia f.
Vom spune că funcţia f este continuă pe o mulţime B ⊂ A dacă f este continuă ı̂n orice
punct x ∈ B.

Teorema 2.2 (Caracterizare a continuităţii cu limita) Fie f : A ⊂ Rk → Rp şi a ∈ A0 ∩ A.


Atunci f este continuă ı̂n a dacă şi numai dacă există lim f (x) = f (a).
x→a

Am observat, ı̂n secţiunea anterioară, că noţiunea de limită admite unele caracterizări, analitice
sau prin intermediul şirurilor. Acest lucru este valabil şi ı̂n cazul continuităţii, iar demonstraţiile
se bazează pe teorema anterioară şi pe teoremele respective de caracterizare din cazul limitei.

Teorema 2.3 (Caracterizarea ε − δ a continuităţii) Fie f : A ⊂ Rk → Rp şi a ∈ A. Atunci f


este continuă ı̂n punctul a dacă şi numai dacă

∀ε > 0, ∃δ > 0, ∀x ∈ A, kx − akRk < δ : kf (x) − f (a)kRp < ε. (7)

Teorema 2.4 (Caracterizarea cu şiruri a continuităţii) Fie f : A ⊂ Rk → Rp şi a ∈ A.


Atunci f este continuă ı̂n punctul a dacă şi numai dacă

∀(xn ) ⊂ A, xn → a implică f (xn ) → f (a). (8)

Observaţia 2.5 Uneori, ca ı̂n cazul limitei, una din relaţiile (7), respectiv (8), se consideră a fi
definiţia continuităţii funcţiei f ı̂n punctul a, numite şi definiţia ε − δ a continuităţii unei
funcţii ı̂ntr-un punct, respectiv definiţia cu şiruri a continuităţii unei funcţii ı̂ntr-un
punct.

Exerciţiul 2.6 Să se arate că funcţia:


 3
 x + y3
, dacă (x, y) 6= (0, 0)
f (x, y) = x2 + y 2
0, dacă (x, y) = (0, 0)

este continuă pe R2 .
Soluţie. În orice punct (a, b) 6= (0, 0), funcţia este continuă, aşa cum rezultă cu uşurinţă din
definiţia cu şiruri.
Pentru a dovedi continuitatea ı̂n (0, 0), observăm că:
3 3 3
x ≤ x2 + y 2 2 şi y 3 ≤ x2 + y 2 2 ,

8
de unde rezultă:
3
2 x2 + y 2 2 p
|f (x, y) − f (0, 0)| ≤ = 2 x2 + y 2 , ∀(x, y) ∈ R2 \ {(0, 0)} .
x2 + y 2
p
Dacă (xn , yn ) → (0, 0) , atunci x2n + yn2 → 0, deci:
lim f (x, y) = 0 = f (0, 0).
(x,y)→(0,0)

Aşadar, f este continuă şi ı̂n (0, 0).


Teorema de caracterizare cu şiruri a continuităţii ne permite caracterizarea continuităţii unei
funcţii vectoriale de variabilă vectorială prin intermediul proprietăţii similare a funcţiilor compo-
nente.

Teorema 2.7 Fie f = (f1 , f2 , ..., fp ) : A ⊂ Rk → Rp , k ≥ 1, p > 1 şi a ∈ A. Atunci f este continuă
ı̂n punctul a dacă şi numai dacă funcţiile f1 , f2 , ..., fp : A ⊂ Rk → R sunt continue ı̂n a.

2.2 Continuitate laterală. Discontinuităţi


Asemănător cu cazul limitelor de funcţii, pentru a putea vorbi de continuitate laterală, avem nevoie
de funcţii de variabilă reală.

Definiţia 2.8 Fie f : A ⊂ R → Rp şi a ∈ A.


(i) Spunem că f este continuă la stânga ı̂n a dacă pentru orice V ∈ V(f (a)), există U ∈ V(a)
astfel ı̂ncât dacă x ∈ U ∩ As , să avem f (x) ∈ V.
(ii) Spunem că f este continuă la dreapta ı̂n a dacă pentru orice V ∈ V(f (a)), există U ∈
V(a) astfel ı̂ncât dacă x ∈ U ∩ Ad , să avem f (x) ∈ V.
Ţinând seama de definiţia de mai sus şi de definiţiile limitelor laterale, deducem uşor următoarea
teoremă de caracterizare a continuităţii laterale.

Teorema 2.9 Fie f : A ⊂ R → Rp şi a ∈ A.


(i) Dacă a ∈ A0s , atunci f este continuă la stânga ı̂n a dacă şi numai dacă există x→a
lim f (x) =
x<a
f (a).
(ii) Dacă a ∈ A0d , atunci f este continuă la dreapta ı̂n a dacă şi numai dacă există x→a
lim f (x) =
x>a
f (a).
Ţinând cont de caracterizarea limitei prin intermediul limitelor laterale, obţinem de asemenea
următorul rezultat.

Teorema 2.10 Fie f : A ⊂ R → Rp şi a ∈ A ∩ A0 . Atunci f este continuă ı̂n a dacă şi numai
dacă f este continuă la stânga şi la dreapta ı̂n a.
Noţiunile de limite laterale ne permit de asemenea, clasificarea punctelor de discontinuitate ı̂n
mai multe categorii.

Definiţia 2.11 Fie f : A ⊂ R → Rp şi a ∈ A punct de discontinuitate pentru f. Punctul a se


numeşte punct de discontinuitate de specia I dacă există limitele laterale ı̂n a şi sunt finite.
În caz contrar vom spune că a este punct de discontinuitate de specia a II-a.

9
2.3 Proprietăţi ale funcţiilor continue
Ţinând seama de proprietăţile prezentate secţiunea anterioară şi de caracterizarea cu limită a
continuităţii, putem deduce rezultate analoage ı̂n cazul funcţiilor continue, ale căror demonstraţii
le omitem fiind foarte asemănătoare cu cele din cazul funcţiilor cu limită.

Teorema 2.12 (Compunerea funcţiilor continue) Fie A ⊂ Rk , B ⊂ Rp şi funcţiile f : A →


B, g : B → Rm , k, p, m ≥ 1.
(i) Dacă f este continuă ı̂n a ∈ A, iar g este continuă ı̂n f (a), atunci g ◦ f este continuă ı̂n a.
(ii) Dacă f este continuă pe A, iar g este continuă pe B, atunci g ◦ f este continuă pe A.
Referitor la operaţii algebrice cu funcţii continue avem următorul rezultat.

Teorema 2.13 (Operaţii cu funcţii continue) Fie α ∈ R şi funcţiile f, g : A ⊂ Rk → R con-


tinue pe A. Atunci:
(i) f + g, λf sunt funcţii continue pe A;
(ii) f · g este continuă pe A;
f
(iii) este continuă pe mulţimea A \ {x ∈ A | g(x) = 0};
g
(iv) |f |, min(f, g), max(f, g) sunt funcţii continue pe A.

Teorema 2.14 Fie f : A ⊂ Rk → Rp , k, p ≥ 1 o funcţie şi a ∈ A. Dacă f este continuă ı̂n a,


atunci există U ∈ V(a) astfel ı̂ncât f să fie mărginită pe U ∩ A.

Teorema 2.15 Fie f : A ⊂ Rk → Rp , k, p ≥ 1 şi a ∈ A astfel ı̂ncât f (a) 6= 0. Dacă f este continuă
ı̂n a, atunci există U ∈ V(a) astfel ı̂ncât pentru orice x ∈ U ∩ A, are loc f (x) 6= 0.

Consecinţă 2.16 (Păstrarea semnului) Fie f : A ⊂ Rk → R, a ∈ A. Dacă f este continuă ı̂n


a şi f (a) > 0 (respectiv, f (a) < 0), atunci există U ∈ V(a) astfel ı̂ncât pentru orice x ∈ U ∩ A, are
loc f (x) > 0 (respectiv f (x) < 0).

Teorema 2.17 (Funcţii continue pe mulţimi compacte) Dacă A ⊂ Rk este o mulţime com-
pactă (mărginită şi ı̂nchisă) şi f : A → Rp este continuă, atunci f (A) este compactă.
Demonstraţie. Fie un şir oarecare (yn ) ⊂ f (A). Atunci, pentru fiecare n ∈ N, va exista xn ∈ A astfel ı̂ncât
f (xn ) = yn . Fiindcă mulţimea A este compactă şi (xn ) ⊂ A, există (xnp ) un subşir al şirului (xn ) convergent
la x ∈ A. Folosind acum caracterizarea cu şiruri a continuităţii funcţiei f, deducem că f (xnp ) → f (x) ∈ f (A).

Cum ynp este subşir al şirului (yn ), şi ynp → f (x) ∈ f (A), rezultă că mulţimea f (A) este compactă. 
Urmează un rezultat central ı̂n teoria funcţiilor continue.

Teorema 2.18 (Weierstrass) Dacă f : A ⊂ Rk → Rp este continuă şi A este o mulţime


compactă, atunci f este mărginită pe A şi ı̂şi atinge marginile: există a, b ∈ A, astfel ı̂ncât
sup f (x) = f (a) şi inf f (x) = f (b).
x∈A x∈A

Demonstraţie. Conform teoremei precedente, f (A) este compactă, deci mărginită. Prin urmare, funcţia
f este mărginită pe A. Fie α = sup f (A) ∈ R. Din teorema de caracterizare a marginii superioare, există
un şir (yn ) ⊂ f (A) astfel ı̂ncât yn → α. Cum f (A) este ı̂nchisă, α ∈ f (A), deci există a ∈ A astfel ı̂ncât
f (a) = α. Pentru marginea inferioara se procedează analog. 

10