1.

Cadrul fizico-geografic

1.1 Asezare si limite

SCI Rovia-Ineu, este situat în zona de nord a judeţului Arad, la sud de oraşul Ineu, la
contactul Depresiunii Zărandului cu Campia de Vest - Tisei, alături de Dealul Mocrei, situl cuprinde
şi o porţiune din lunca Crisului Alb, situata pe malul stâng al râului.
Are o suprafață de 3730 ha și este situat între coordonatele N 46º 23' 51'' latitudine şi E 21º
57' 31'' longitudine. Are o altitudine minimă de 102 m, maximă de 374 m şi medie de 157 m.
Limitele sitului pot fi identificate pe harta acestuia, conform OM nr. 1964 / 2007 privind
instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte
integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu modificările și completările
ulterioare.
 1.2 Relief si geologie

Din punct de vedere geologic, câmpiile sunt strâns legate de zona dealurilor, ele formând
treapta periferică a acestora. Fundamentul carpatic căzut la adâncimi suportă o cuvertură groasă de
depozite detritice, care atestă retragerea ritmică către vest a marilor neogene şi suprapunerea
depozitelor cărate mai ales pe cele două artere principale: Crişul Alb şi Crișul Negru.
Prezenţa cuverturii loessoide pune în evidenţă un relief de crovuri bine exprimat în colţul de
vest şi de sud al câmpiei. Ţinând cont de asocierea formelor de relief, treapta dealurilor este cea mai
complexă din punct de vedere genetic.
Prezenţa nivelelor marginale aparţinând munţilor subliniază o modelare intensă în condiţii
litologice diferenţiate. De asemenea, acumulările piemontane alcătuiesc o generaţie tipică de forme
de relief care realizează sudura între munte şi câmpie.
Intensitatea acestor acumulări este conturată de treptele piemontane care scad către vest
unde se confundă cu nivelul câmpiei; de fapt ca depozit ele se continuă în fundamentul câmpiei.
În general, etajarea reliefului concordă cu dispoziţia formaţiunilor geologice; astfel, în
partea centrală şi vestică urmează zona câmpiilor şi cea a dealurilor, constituită din depozite
detritice pliocene şi cuaternare caracterizate printr-o mare uniformitate morfologică.
Conform fişei standard este situat între coordonatele N 46º 23′ 51” latitudine şi E 21º 57′ 31”
longitudine. Are o altitudine minimă de 102 m, maximă de 374 m şi medie de 157 m. Se încadrează
în regiunea biogeografică Continental – Panonică.
Din punct de vedere geografic, situl reprezintă o un con vulcanic tocit, alcătuit din roci
vulcanice de tipul andezitelor, cu o altitudine maximă de 380 m, localizat la contactul Depresiunii
Zărandului cu Campia de Vest (Tisei).
Alături de Dealul Mocrei, situl cuprinde şi o porţiune din lunca Crisului Alb, situata pe
malul stâng al râului. Substatul este constituit din depozite sedimentare – argile, nisipuri şi leoss –
aparţinând Cuaternarului, pe care s-au format soluri aparţinând clasei Luvisoluri.
Aria naturală protejată ROSCI0218 Dealul Mocrei – Rovina Ineu are o suprafață de 3730
ha, și este desfășurată pe următoare unități administrativ teritoriale: Bocsig 1411,98 ha, Buteni
784,77 ha, Chisindia – 49,86 ha, Ineu 1476,79 ha, Șilindia 7 ha.

1.3 Hidrologie

Reţeaua hidrografică înscrie în peisajul judeţului Arad o serie de particularităţi geografice,

acestea fiind reflexul diversităţii teritoriale.
Este de ajuns să cităm variaţiile mari de nivel pe care le înregistrează Crişul Alb sau Teuzul,
precum şi aspectele generate de cursurile de apă secate în câmpie sau cele rectificate prin activitatea
antropică.
Arterele hidrografice mari se desfăşoară în extremitatea nordică - Crişul Negru și Teuz şi în
extremitatea sudică - Crișul Alb, către acestea dirijându-se un adevărat păienjeniş de ape care
complică structura bazinelor hidrografice.
 În configuraţia arterelor hidrografice menţionăm câteva caracteristici esenţiale, şi anume:
a. direcţia est-vest a arterelor colectoare mari pe care se suprapun afluenţii perpendiculari,
schiţând astfel configuraţia rectangulară;
b. cumpenelor de ape din zona montană bine individualizate le corespund în câmpie
cumpene nesigure, care favorizează pendularea apelor dintr-un bazin în altul, caracter ce a fost
utilizat în rectificare şi regularizarea apelor pe cale antropică prin constituirea unei reţele
hidrografice noi;
c. manifestările torenţiale sunt frecvente pe toate arterele hidrografice, ceea ce condiţionează
mutaţii periodice în structura albiilor;
d. prezenţa unui debit solid abundent care are ca efect colmatarea şi supraînălţarea albiilor,
elemente ce confirmă o intensă mobilitate a cursurilor de ape.