O troita de sat

Troita e o cruce mare, din lemn, simpla, mai rar din piatra. E asezata la o raspantie de
drumuri in prezenta unei fintani; sau intr-un loc legat de un eveniment important. Troita e
pictata cu sfinti si ingeri sau e sculptata. Efectuata din materiale efemere, secretul duratei sale
sta in neincetata ei reinoire. Daca se sterge pictura de vinturi si ploi se gaseste cineva s-o
refaca. Daca distrugerea e mai mare se inalta alta noua in locul ei. Faurita de rabdarea
anonima a unei comunitati nimic nu a izbutit sa-i schimbe pricipalele initiale.
Troita de la Vaianu pare o bucata rupta dintr-o colonada autentica, asezata pe o coasta
de deal la intersectia cu satul Zorzila. Peste drum se afla fantana si biserica veche cu cimitirul
satului. Biserica, monument istoric se pare ca e de pe vremea lui Stefan Cel Mare. Doar
fantana e mai noua se de aceea ii lipseste cumpana.
Fintinile cu cumpana, ca niste pasari cu gatul lung indrepat spre cer, ca intr-o ruga, sint
specific nordului Olteniei.Troita era loc de popas si de inchinaciune pentru calatori. La fintina
isi potoleu setea si mai schimbau cateva vorbe cu localnici care-si adapau vitele la valaul de
lemn. Troita Vaianului e legata si de alt eveniment. In fiecare an , marti dupa Pasti, dimineata
locuitorii satului veneau la biserica veche sa-si planga mortii.
Dupa datina locului urma citirea pomelnicelor de catre preot, udarea mormintelor cu
vin, impartirea colacilor si oualor rosii si apoi intoarcerea in propriile gospodarii. Dupa masa,
in aceeasi zi locuitorii satului se intalneau la troita. Imbracati in cele mai frumoase costume
populare veneau de aceasta data sa se bucure de viata. Incepe hora de la cea lenta pana sirbele
din ce in ce mai rapide. Jocul era stimulat de arcusul viorilor vestitilor lautari de la Paraul de
Pripor.
Acum horele au disparut, ca si cumpana fantanilor, iar costumele populare se imbraca
doar la ocazii. Tot la troita in verile secetoase, la „sfintit de soare”cum frumos se exprimau
taranii, se adunau copii. De obicei plecau prin sat cu ulcelele pline cu apa si invocau
paparudele sa aduca ploaie:
„Paparuda ruda
Vino de ne uda
Cu galeata plina
Ploile sa vina”
Acum locuitorii satelor s-au imputinat. Comunitati intregi de romani s-au stabilit prin
toata Europa, impreuna cu familiile lor. Biserica ortodoxa le-a creat parohii si le-o trimis
preoti devotati chiar pana in indepartata Danemarca. Asa se unesc in jurul bisericii la slujba
duminică si cu ocazia ocazia marilor sarbatori crestine. De la mic la mare se duc imbracati in
frumoasele costume populare traditionale. Acasa, ne bucuram ca un dascal inimos strange
copii alaturi de ceilalti membrii ai satului cu diverse ocazii reusind astfel sa transmita
generatiilor viitoare o parte din mostenirea conturata a acestui popor.
O astfel de ocazie e data de 2 februarie, cind alaturi de alte oficialitati ale comunei, se
unesc la troita din Vaianu. E prezent si preotul care dupa o slujba scurta, binecuvinteaza
participantii si sfinteste apa pentru casa si pomi. Noua ne ramane decat sa ne bucuram de
acest lucru si, vorba lui Ion Creanga sa asteptam „acele vremiri mai bune”.
LIVIA TANASESCU
 TRADITII RENASCUTE
Ne aflam la inceputul anului 2019, declarat „Anul omagial al satului romanesc”, ca
fiind o recunoastere a contributiei majore la duminica istorica a poporului roman. In spatiul
rural s-au format multe din valorile spirituale culturale si identitare, ce stau la baza existentei
noastre in viitor. Spre ingrijorarea noastra, in zilele actuale satul romanesc se afla intr-o
situatie precara. Asistam la o imbatranire rapida a satului, scade numarul botezurilor si creste
cel al inmormantarilor.
Oamenii devin tot mai singur si saraci. Satele romanesti cu biserici si case taranesti, cu
cimitire si cruci ale mosilor si stramosilor, cu ulite si porti primitoare sunt purtatoarele unor
vechi obiceiuri si traditii. Astazi in satul romanesc dispari cu portul lor traditional cu datinile
si obiceiurile locale.
Astazi in satul romanesc dispar taranii cu portul lor traditional, cu datinile si
obiceiurile locale. Se pune intrebarea ce trebuie sa facem spre a mai atenua din aceasta criza.
Sa ne intoarcem la vechile traditii ale civilizatiei satesti, la credinta in Dumnezeu si Sfanta
treime.
In acest context in urama cu cativa ani, medcul Doru Fometescu prin programul
Fundatiei Culturale „Daruie vietii farmec” a initiat actiunea de sarbatorire a Sfantului Trifon
si la nivelul satului Ciuperceni, care era renumit prin plantatiile de pomi fructiferi si vita de
vie. Sfantul Trifon este socotit ca fiind ocrotitorul ciilor si pomilor. Se zice ca la 40 de zile de
la nasterea Mantuitorului Iisus Hristos, Maica Domnului a plecat cu o zi inainte de
sarbatoarea „Intampinarea Domnului” la o biseirca. In drumul sau s-a intalnit cu Trifon care
vrand sa ii traca inainte a calcat-o pe rochie si i-a sfasiat-o.
Maica Domnului a zis: „Du-te inainte nebunule, du-te”. De atunci i se zice Trif
Nebunul si se sarbatoreste cu o zi inainte de Intampinarea Domnului. In data de 1 februarie se
face aghiasma si se stropesc viile si pomii, contra omizilor si insectelor. Programul Fundatiei
Culturale „Daruie vietii farmec” prin actiunea de sarbatorire a Sfantului Trifon, prevede si
dezbaterea a mai multor proiecte laice si religioase menite sa descopere noi talente si energii
creative.
In acest sens in dimineata zilei de 1 februarie in apropierea Troitei de la Fantana se
aprinde un foc mare care sa incalzeasca cazanul de arama care fierbe tuica pe care o aduc
gospodarii satului. In jurul focului si impulsul tuicii din cazan se discuta aprins o gama variata
de probleme ce framanta comunitatea locala. Se intinde si o masa bogata cu diferita preparate
din care asortate cu sticle cu vinuri alese. Se incinge o petrecere sub acordurile muzicii
lautaresti si care se sfarseste cu hore gorjenesti in care se prind tineri si varstnici.
PROF. PEPTAN DUMITREU