fffffffffffffffffffffffffffffff

mperiul Roman (latină IMPERIVM ROMANVM) este termenul utilizat, în mod convențional, pentru a
descrie statul roman post-republican caracterizat de o formă de guvernământ autocratică și de
stăpânirea unui imens teritoriu în jurul Mării Mediterane. Ultimul împărat roman din Italia a fost
detronat în 476, dar, pe atunci, regiunile din estul imperiului erau administrate de un alt împărat
roman, ce se afla în capitala imperială de est, Constantinopol. Imperiul Roman de Răsărit
(Bizantin) a continuat să existe, deși își micșora încet-încet teritoriul până la dispariția sa efectivă,
în 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de otomani. Statele succesoare din vest (Regatul
Franc și Sfântul Imperiu Roman) și din est (țaratele ruse) au folosit titluri preluate din practicile
romane chiar și până în perioada modernă.
Influența Imperiului Roman în limbă, guvernare, drept, arhitectură, precum și în multe alte aspecte
ale vieții de zi cu zi a devenit inevitabilă.

Cuprins

 1Imperiul Roman antic (27 î.Hr. - 395 d.Hr.)

 2Declinul Imperiului Roman de Apus (395 - 476)
 3Imperiul Roman de Răsărit (476 - 1453)
 4Referințe
 5Bibliografie
 6Legături externe
 7Vezi și

Imperiul Roman antic (27 î.Hr. - 395

d.Hr.)[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Imperiul Roman antic.
După ce Gaius Octavius, nepotul lui Iulius Cezar, și-a consolidat poziția prin înfrângerea rivalului său
la putere, Marc Antoniu, în bătălia de la Actiumdin anul 31 î.Hr., acesta a declanșat un amplu proces
de restructurare a tuturor instituțiilor statului, fiind conștient că anii de război civil au lăsat Romaîntr-o
stare de anarhie și că societatea romană nu era încă pregătită să accepte controlul total al
unui despot. Bun tactician, Octavius (sau Octavianus) a știut să câștige simpatia tuturor. Mai întâi a
desființat armatele sale și a organizat alegeri, în urma cărora a fost ales în funcția de consul. În 27
î.Hr. a returnat, în mod oficial, puterea Senatului Romei, și s-a oferit să renunțe și la supremația
militară peste Egipt. Dar Senatul Roman nu numai că l-a refuzat, dar i-a dat chiar controlul
asupra Spaniei, Galiei și Siriei. Puțin mai târziu, Senatul i-a dat și titlul de Augustus (tradus „cel
venerat”). Această dată, 27 î.Hr., este considerată în mod convențional drept începutul Imperiului
Roman, deși numele de "Republica Romana" a fost folosit mai departe, în mod oficial, timp de
câteva secole. Augustus a reușit să mai acapereze și funcția de tribun, care îi permitea să convoace
Senatul după voința sa și să-i stabilească agenda. În afară de aceasta a inventat și o nouă funcție,
în anul 23 î.Hr., anume cea de Împărat al Romei; această funcție era pe viață și îi oferea controlul
întregii armate romane. Totuși el folosea adesea titlul civil Princeps, sau „Primul Cetățean”. La 19
august 14 d.Hr., lui Augustus i-a urmat la tron Tiberius (14-37), fiul soției sale Livia Drusilla dintr-o
altă căsătorie.
În vremea împăratului Claudius (41-54) imperiul s-a extins în Britania, iar, după o scurtă criză în
vremea lui Nero (54-68), imperiul și-a atins maxima întindere în vremea împăratului Traian (98-117).
Traian a cucerit Dacia, Mesopotamia și părți din Arabia. Împăratul Hadrian (117-138), succesorul lui
Traian, a decis însă să abandoneze Mesopotamia și părțile Daciei de est care fuseseră incluse în
provincia Moesia Inferior.
fffffffffffffffffffffffffffffff

Imperiul Roman în 125 d.Hr.

Regatul Roman
753 î.Hr. – 510 î.Hr.
Republica Romană
510 î.Hr. – 27 î.Hr.

Imperiul Roman
27 î.Hr. – 476 / 1453 d.Hr.
Principatul
Dominatul
Imperiul de Apus Imperiul de Răsărit

Magistrați obișnuiți

 Consul  Edil
 Pretor  Tribun
 Chestor  Cenzor
 Promagistrat  Guvernator
Magistrați extraordinari

 Dictator  Triumviri
 Magister Equitum  Decemviri
Oficii și titluri onorifice

 Pontifex Maximus  Magister Militum

 Legatus  Imperator
 Dux  Princeps senatus
 Officium  Împărat
 Praefectus  August
 Vicarius  Cezar
fffffffffffffffffffffffffffffff

 Vigintisexviri  Tetrarh
Politică și legislație

 Adunările romane  Legea romană

 Senatul roman  Cursus honorum
 Imperium  Colegialitate
modifică

După aceasta a urmat o perioadă de pace, cu excepția unor conflicte militare din vremea
împăratului Marcus Aurelius (161-180). În anul 212 împăratul Caracalla (211-217) a oferit cetățenia
romană tuturor oamenilor liberi din imperiu. În pofida acestor măsuri, secolul III a fost dominat de o
perioadă de anarhie militară, în timpul căreia unele legiuni își proclamau comandanții ca împărați, și
au avut loc foarte multe războaie civile. În această perioadă împăratul Aurelian (270-275), care a
avut meritul să restaureze integritatea imperiului (deoarece în urma conflictelor civile se formase în
vest un imperiu galo-roman și în est unul palmirian), a decis să abandoneze, în 271, provincia Dacia.
Aceasta se justifica strategic prin ideea scurtării frontului plin de conflicte cu populațiile migratoare
barbare de pe linia Dunării de Jos. Criza secolului III se consideră că a luat sfârșit
cu Dioclețian (284-306). Acesta a inițiat o serie de reforme care au schimbat fața imperiului. Cu el se
consideră că începe perioada dominatului (marcând sfârșitul perioadei principatului, care începuse
cu Augustus), împăratul devenind în mod oficial un monarh autocrat. A reorganizat administrația in
mai multe prefecturi și dioceze, și va împărți imperiul (în 286), el luând partea de răsărit (linia de
împărțire fiind între Italia și Dalmația), având capitala la Nicomedia. Va instaura și Tetrarhia, prin
care, imperiul avea să fie condus în continuare de 2 Auguști și 2 Cezari, câte un August și un Cezar
pentru fiecare parte (apus și răsărit). În urma unor războaie civile, împăratul Constantin I (306-337)
va reunifica imperiul. În 313, el va da un edict de toleranță religioasă, la Mediolanum, în urma
căruia creștinismul va deveni o religie favorizată (până atunci fusese persecutată de foarte multe ori,
în special în vremea lui Dioclețian), iar în 325 la Niceea, s-a ținut primul sinod ecumenic, la
care arianismul a fost recunoscut ca erezie (deși se pare că, la acea vreme, Constantin îi favoriza pe
arieni). În 330 el va înființa de asemenea o nouă capitală, pe locul vechiului oraș Bizanț. Această
capitală va avea inițial numele oficial "Roma Secunda" (a doua Romă); mai târziu, el va deveni
"Roma Nova" (Noua Romă), însă orașul va fi cunoscut popular sub numele de "Constantinopol"
(orașul lui Constantin). În 332, Constantin va duce o campanie contra vizigoților, la nord de Dunăre,
restaurând pentru o vreme niște părți din fosta provincie romană Dacia. În 337, Imperiul va fi împărțit
între fiii lui Constantin I: Constant (337-350), care va lua Italia și Illyricum (ce includea atunci și
Moesia de vest, Macedonia și Grecia), Constantin al II-lea (337-340) care va lua restul provinciilor
occidentale (vestice) și Constanțiu al II-lea (337-361) care va lua orientul — și, în cele din urmă,
întreg imperiul. În 364, imperiul a fost iar împărțit de Valentinian I (364-375), care a luat occidentul
(care includea și Illyricum) și a dat orientul fratelui său Valens (364-378). În vremea lui
Valens, vizigoții, fiind atacați de huni, au cerut azil în imperiu; dar apoi, datorită modului lor de viață
migrator și dificultăților de adaptare la condițiile grele de aprovizionare de la sud de Dunăre, s-au
revoltat contra romanilor, învingându-i în 378 în bătălia de la Adrianopol. Ultimul împărat care va
conduce o scurtă vreme întreg imperiul va fi Theodosius I (379-395), numai din anul 394. Acesta va
proclama Creștinismul ca religie oficială în 380. În 381 se va fi ține la Noua Romă (Constantinopol)
cel de-al doilea sinod ecumenic. În 395, imperiul va fi împărțit fiilor lui Theodosius: Arcadius (395-
408) în Răsărit (est) și Honorius (395-423) în Apus (când, Illyricum a fost atribuit părții de răsărit, dar
fără Dalmația).

Declinul Imperiului Roman de Apus (395 -

476)[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Imperiul Roman de Apus.
fffffffffffffffffffffffffffffff

După 395, niciun împărat nu va mai conduce singur un imperiu, care să se întindă din Britania până
în Egipt. Însă, oficial nu erau doua imperii, ci un imperiu cu doi împărați. Imperiul din occident va
intra în declin, în 410, vizigoții conduși de Alaric vor devasta Roma, care n-a mai fost devastată
din 387 î. Hr. (însă Roma nu mai era capitala imperiului încă din 285, capitala fiind la Mediolanum,
iar apoi în vremea lui Honorius mutată la Ravenna). Declinul imperiul de vest se va accentua în
vremea lui Valentinian al III-lea (423-455), continuând să piardă din teritoriu, iar
în 439 vandalii conduși de Gaiseric au cucerit Cartagina și o parte considerabilă din nordul Africii. În
anul 451, generalul Flavius Aetius a reușit să-i învingă pe hunii conduși de Attila în bătălia de la
Chalons, dar declinul imperiului de vest a continuat, împărații ajungând sa fie niște marionete ale
unor comandanți germanici. În anul 476, un comandant german din armata romană, pe
nume Odoacru l-a înlăturat pe împăratul de la Ravenna, Romulus Augustulus (475-476), și a refuzat
să mai pună o alta marionetă, preferând să-l recunoască pe împăratul din răsărit Zenon (474-491)
ca singurul împărat roman și să conducă Italia romană în numele lui, deși un alt împărat din
occident, Iulius Nepos (474-480), continua să conducă Dalmația. În anul 487, după niște neînțelegeri
cu Odoacru, Zenon îl va convinge pe regele ostrogot Theodoric (care se afla în Balcani, în partea
imperiului de răsărit), să plece și să-l înlocuiască pe Odoacru, ca guvernator al Italiei.