EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

CAPITOLUL I

EXTRĂDAREA

1.1 Scurt istoric

Extrădarea este una din cele mai vechi forme de cooperare

internaţională.1 Extrădarea a fost, la începuturi, mai mult un gest de
curtoazie pe care un suveran îl făcea faţă de alt suveran, care permitea
monarhilor să-şi pedepsească inamicii personali refugiaţi pe teritoriul
altui stat. Puţinele convenţii care reglementau extrădarea erau negociate
şi încheiate aproape exclusiv în interesul suveranilor.
Monarhul statului solicitat hotăra în mod discreţionar dacă acordă
sau nu extrădarea. Decizia depindea în mare măsură de natura relaţiilor
cu statul solicitant, de dorinţa suveranului de a determina o eventuală
decizie pozitivă asupra unei cereri de extrădare formulate de acesta,
persoana extrădabilă nefiind luată în calcul decât într-o mică măsură.
Chiar şi în aceste condiţii, extrădarea era folosită foarte rar în Evul
Mediu, având în vedere izolarea pregnantă a statelor şi tradiţia existentă
în legătură cu dreptul de azil. Şi în perioada următoare, extrădarea a
rămas la discreţia suveranului, căruia fiecare individ îi era supus.
Declaraţia de la Philadelphia din 1776, precum şi Declaraţia
Drepturilor Omului şi Cetăţeanului de la 26 august 1789, adoptată în
Franţa, au consacrat noi principii, pornind de la acela că oamenii se
nasc liberi şi egali, până la principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi
acuzat, arestat sau deţinut, în afara cazurilor determinate prin lege şi
după formele prescrise de aceasta. Cele două războaie mondiale au
arătat că este absolut necesar ca statele suverane să coopereze între
ele, astfel încât au fost create organizaţiile internaţionale: Organizaţia
Naţiunilor Unite, Consiliul Europei, Comunitatea Economică Europeană,
etc. În acest context, în domeniul extrădării, tratatele bilaterale au fost
din ce în ce mai mult înlocuite de cele multilaterale.
Instituția extrădării în dreptul român apare de la sfârșitul secolului
al XIX-lea însă cele mai elocvente izvoare despre instituția extrădării
sunt cele de la începutul secolului XX, respectiv Constituția Regatului
României din 1923, unde, în titlul II, art. 32 se spune: „Extrădarea
refugiaților politici este oprită”.
Și Codul penal român din 1968, în articolele 6 şi 9 avea
reglementări privitoare la extrădare. Astfel, potrivit art. 6 alin. 2, „Pentru
infracţiunile îndreptate împotriva intereselor statului român sau contra
unui cetăţean român, infractorul poate fi judecat şi în cazul în care s-a
1 F.R. Radu, De la extrădare la mandatul european. O privire istorică și juridică, Rev. Dreptul, nr.
2/2006;
1
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

obţinut extrădarea lui”. În art. 9 denumit „ Extrădarea” se prevede că

aceasta se acordă sau poate fi solicitată pe bază de convenţie
internaţională, pe bază de reciprocitate şi, în lipsa acestora, în temeiul
legii.

2.1 Noțiune

Extrădarea este una din formele cooperării judiciare internaţionale

în materie penală, putând fi definită ca fiind procedura prin care un stat
suveran (statul solicitat) acceptă să predea unui alt stat (statul solicitant)
o persoană care se află pe teritoriul său şi care este urmărită penal sau
trimisă în judecată pentru o infracţiune ori este căutată în vederea
executării unei pedepse în statul solicitant2.
Într-o concepţie internă, se stabileşte că extrădarea “este actul
prin care un stat, solicitat, predă unui alt stat, solicitant, un infractor
care a săvârşit o infracţiune de o anumită gravitate, pe teritoriul acestui
stat sau îndreptată împotriva intereselor acestuia, ori când infractorul
este cetăţean al statului solicitant”.3
Extrădarea este considerată expresia cea mai vie a asistenţei
juridice în domeniul dreptului penal. Certitudinea că fuga nu poate
asigura sustragerea de la răspunderea penală este o condiţie
indispensabilă a eficacităţii normelor penale.
Vorbind despre definiţia acestei noţiuni, menţionăm că extrădarea
este actul prin care statul pe al cărui teritoriu s-a refugiat o persoană
urmărită penal sau condamnată într-un alt stat remite, la cererea statului
interesat, pe acea persoană pentru a fi judecată sau pentru a executa
pedeapsa la care a fost condamnată. Din această definiţie se desprind
următoarele trăsături care pun în lumină aspectele specifice ale instituţiei
extrădării:
- act de suveranitate intervenit în relaţiile dintre două state;
- act jurisdicţional solicitat şi acordat exclusiv în scopul realizării
represiunii, persoana extrădată fiind un inculpat sau un condamnat
penal;
- act de asistenţă juridică internaţională.
Astfel, extrădarea are o natură juridică mixtă. Ea nu este numai un
simplu act de asistenţă juridică, ci şi un act de suveranitate şi un act
jurisdicţional.
În literatura juridică de specialitate s-au formulat diferite definiţii ale
extrădării. Deosebirile dintre aceste definiţii izvorăsc din faptul că la
formularea lor nu au fost luate în consideraţie, ca trăsături esenţiale,

2 F.R. Radu , Câteva consideraţii cu privire la legislaţia şi practica judiciară în materie de extrădare,
Dreptul nr.7/2003;
3 Gh.Nistoreanu, Prevenirea infracţiunilor prin măsuri de siguranţă, Academia de poliţie, Bucureşti,

1991, p.255;
2
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

aceleaşi elemente, incluzând sau excluzând unele dintre acestea. O

deosebire constă în faptul că unii autori consideră extrădarea ca fiind un
act, alţii, dimpotrivă, substituie ideea de act cu cea de contract. O a treia
categorie de autori consideră că extrădarea este o procedură care
permite unui stat să obţină de la un alt stat extrădarea unui inculpat sau
a unui condamnat, refugiat pe teritoriul acestuia din urmă. Extrădarea,
înainte de a fi o procedură, este un act de constrângere juridică la care
este supus cel extrădat.
C. Andronovici defineşte extrădarea ca pe o instituţie juridică atât a
dreptului intern, cât şi a dreptului internaţional, prin care persoanele
vinovate de săvârşirea unor infracţiuni internaţionale sunt predate
statelor îndreptăţite de a le judeca şi condamna sau de a le obliga să
execute o pedeapsă ce rezultă dintr-o condamnare.4
Extrădarea este definită ca o procedură conform căreia statul, în
jurisdicţia căruia se află persoana urmărită, o solicită şi o obţine de la
statul în care această persoană se refugiază, în scopul de a o trage la
răspundere penală sau pentru a asigura executarea pedepsei.
La cel de-al X-lea Congres al Asociaţiei internaţionale de drept
penal, ţinut la Roma între 29 septembrie şi 5 octombrie 1969, s-a adoptat
următoarea definiţie: „Extrădarea este un act de asistenţă judiciară
interstatală în materie penală care urmăreşte transferul unui individ
urmărit sau condamnat penal din domeniul suveranităţii judiciare a
unui stat în domeniul celuilalt stat". Această definiţie evidenţiază
caracterul de act de asistenţă şi de act de suveranitate al extrădării.

1.3. Reglementare

Extrădarea se situează în cadrul dreptului internaţional public, mai

exact al dreptului internaţional penal.5 Însă pe planul dreptului intern,
extrădarea reprezintă o necesară şi obligatorie componentă judiciară, în
statele democratice extrădarea fiind hotărâtă de justiţie.

1.3.1. Convenții internaționale

În situaţia în care criminalitatea transnaţională organizată a

dobândit o amploare din ce în ce mai mare, cooperarea juridică
internaţională în materie penală constituie singurul mijloc eficient de a
răspunde acestui fenomen.
România a ratificat cele mai importante instrumente multilaterale în
domeniul asistenţei judiciare internaţionale în materie penală sau
conţinând dispoziţii în această materie, adoptate sub egida Organizaţiei
4C. Andronovici, Dreptul internaţional public, Ed. Graphix, Iaşi, 1996, pag. 186;
5 F.R. Radu, De la extrădare la mandatul european. O privire istorică și juridică, Rev. Dreptul, nr.
2/2006;
3
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

Naţiunilor Unite şi a Consiliului Europei. De asemenea, ţara noastră a

încheiat, de-a lungul timpului, numeroase înţelegeri bilaterale privind
asistenţa juridică în materie penală. Astfel România este parte la
Convenţia europeană de extrădare şi la Protocoalele sale adiţionale.6
România a încheiat convenţii de asistenţă juridică internaţională,
cuprinzând reglementări în domeniul extrădării cu mai multe state. Cel
de-al VIII-lea Congres al ONU pentru prevenirea crimei şi tratamentul
delincvenţilor a aprobat Tratatul tip extrădare. Adunarea Generală ONU
a ratificat acest tratat prin Rezoluţia nr.45/116 din 14 decembrie 1990,
invitând statele membre să coopereze în cadrul unor aranjamente
bilaterale şi multilaterale.
La Paris în 1957 s-a încheiat Convenţia europeană de extrădare şi
protocoalele adiţionale din 1975 şi 1978 de la Strasbourg pe care
România le-a ratificat prin Legea 80/1997.
În relaţiile cu statele care nu sunt parte la Convenţia europeană de
extrădare şi cu care nu a fost încheiată o înţelegere bilaterală în această
materie, se aplică dispoziţiile referitoare la extrădare din tratatele şi
convenţiile bilaterale privind asistenţa juridică.
Acquis-ul în domeniul cooperării judiciare internaţionale în materie
penală se află într-o continuă evoluţie, dată fiind necesitatea de a ţine
pasul cu formele noi ale criminalităţii transnaţionale.
1.3.2. Reglementări interne

Constituţia României, prin dispoziţiile art. 19, alin. 1, stabileşte

principiul potrivit căruia România nu îşi extrădează proprii cetăţeni, însă
legiuitorul român a completat art. 19 cu o excepţie, stabilind că, prin
derogare de la prevederile alin. 1, cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza
convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legi şi
pe bază de reciprocitate.
Codul penal prevede că “extrădarea se acordă sau poate fi
solicitată pe bază de convenţie internaţională, pe bază de reciprocitate
şi, în lipsa acestora, în temeiul legii.”7
Cadrul constituţional şi dispoziţiile Codului penal privitoare la
extrădare, precum şi convenţiile internaţionale în materie la care
România este parte, reprezintă o bază legală importantă, însă nu
suficientă.
De aceea în anul 2001 a fost adoptată Legea nr. 296 privind
extrădarea care a înlocuit Legea nr. 4/1971, devenită inaplicabilă după
apariţia Constituţiei din 1991 şi depăşită de noua concepţie europeană.
Legea nr. 296/2001 reglementează condiţiile în care extrădarea se
acordă, respectiv poate fi solicitată, procedura extrădării, efectele

7 Art.9 - Codul penal român;

4
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

extrădării şi aşa-numita extrădare aparentă (când cererea de extrădare

este formulată în baza unor acte internaționale speciale, cum sunt
statutele tribunalelor penale internaționale). Prevederile acestei legi se
aplică numai în baza şi pentru executarea normelor referitoare la
extrădare cuprinse în convenţiile internaţionale la care România este
parte, pe care le completează în situaţiile nereglementate, iar în absenţa
unei convenţii internaţionale, această lege reprezintă dreptul comun în
materie, aplicabil de statul român în virtutea curtoaziei internaţionale, sub
garanţia reciprocităţii.
Pentru a facilita aplicarea instrumentelor internaţionale au mai fost
adoptate Legea nr. 704/2001 privind asistenţa judiciară internaţională în
materie penală şi Legea nr. 756/2001 privind transferarea persoanelor
condamnate în străinătate.
Însă procesul de integrare a României a impus revizuirea cadrului
constituţional privind extrădarea. Ca urmare, era imperios necesară
modificarea legii privind extrădarea, în vederea stabilirii condiţiilor în care
cetăţenii români pot fi extrădaţi.8 De asemenea, practica a dovedit că
legile adoptate în anul 2001 prezentau o serie de lacune.
Astfel, Ministerul Justiţiei a luat hotărârea de a elabora proiectul
unei legi privind cooperarea juridică internaţională în materie penală,
concretizat prin Legea nr. 302/2004 privind cooperarea internaţională în
materie penală. Cea mai importantă măsură menită a asigura integrarea
deplină a României în spaţiul juridic comun european o constituie
transpunerea în dreptul intern, prin dispoziţiile Titlului III, care a intrat în
vigoare de la data aderării, a deciziei cadru privind mandatul european
de arestare şi procedurile de predare între statele membre.
Titlul II al aceleaşi legii reglementează extrădarea, cu reglementări
moderne, armonizate cu dispoziţiile internaţionale. Trebuie precizat
faptul că, conform art. 270, alin. 2 din lege, “începând cu data aderării
României la Uniunea Europeană, dispoziţiile titlului III vor înlocui, în
relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, dispoziţiile în materie de
extrădare”9, acest Titlu III referitor la cooperarea cu statele membre ale
Uniunii Europene în baza unui mandat european de arestare şi predare
intrând în vigoare la aderarea României la Uniunea Europeană.
În sistemul românesc, având în vedere dispoziţiile imperative ale
art. 19 alin. 4 din Constituţie, potrivit cărora extrădarea se hotărăşte de
justiţie, rolul Ministerului Justiţiei este circumstanţiat cadrului
constituţional şi constă, în esenţă, în: examenul de regularitate
internaţională (verificarea conformităţii cererii cu tratatul aplicabil)
efectuat anterior sesizării autorităţilor judiciare, în cazul extrădării pasive,
şi, respectiv, posterior încheierii instanţei prin care se stabileşte că sunt

9art. 270, alin. 2 din Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internaţională în
materie penală, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31 mai 2011;
5
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

întrunite condiţiile legale pentru a se solicita extrădarea, în cazul

extrădării active; întocmirea şi transmiterea cererii de extrădare; punerea
în executare, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, a
hotărârii definitive de extrădare, aprobarea tranzitului.
În toate cazurile însă, mecanismul prevăzut de Legea nr.
302/2004, pentru a respecta dispoziţiile Constituţiei, este de aşa natură
construit încât hotărârea finală o are instanţa judecătorească, nu numai
în cazul extrădării pasive (din România), dar şi în cazul cererilor de
extrădare formulate de România.
De la 1 ianuarie 2007, dispoziţiile referitoare la extrădare au fost
înlocuite, în relaţia cu statele membre UE, de decizia-cadru nr. 584/JAI
din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile
de predare între statele membre ale Uniunii Europene, transpuse în
dreptul intern prin Titlul III din Legea nr. 302/2004, cu excepţia situaţiilor
tranzitorii. Instituţia extrădării este reglementată prin convenţiile de
extrădare sau cele de asistenţă juridică încheiate de state în acest scop
prin aplicarea principiului reciprocităţii, iar absenţa acestora, prin
convenţiile bilaterale prin care se incriminează infracţiuni grave (cum ar fi
crimele împotriva păcii şi omenirii) şi prin legislaţia internă a fiecărui stat.
Cel de-al VIII-lea Congres al Națiunilor Unite pentru prevenirea
crimei și tratamentul delicvenților a aprobat tratatul tip extrădare.
Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat acest Tratat prin Rezoluția nr.
45/116 din 14 septembrie 1990, invitând statele membre să colaboreze,
în cadrul unor aranjamente bilaterale și multilaterale, în vederea întăririi
măsurilor de prevenire a criminalității și de întărire a procesului de justiție
penală.10
Extrădarea, ca atribut al suveranităţii statului care o acordă se
realizează: pe baza unor convenţii internaţionale, de regulă prin convenţii
bilaterale de asistenţă juridică sau prin convenţii multilaterale; pe bază
de reciprocitate, în raporturile dintre două state, chiar în lipsa unor
convenţii speciale în care să se menţioneze expres obligaţia de
extrădare; în temeiul unor dispoziţii din legea internă a statului care
acordă extrădarea.

1.4. Felurile extrădării

În funcție de criteriile folosite, extrădarea este susceptibilă de mai

multe clasificări11:
a) în raport de acțiunea celor două state se distinge:

10Al. Boroi, Drept penal. Partea generală, Ed. All Back, Bucuresti, 2000, pag. 59;
11F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. C.H. Beck, București, 2008, pag.
111;
6
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

- extrădarea activă care privește procedura derulată de statul

solicitant pe lângă statul solicitat în vederea obținerii remiterii infractorului
(art. 64 și urm. din Legea nr. 302/2004);
- extrădarea pasivă se referă la soluționarea cererii de extrădare și
remiterea infractorului de către statul solicitat (art. 37 din aceeași lege).
b) în funcție de manifestarea de voință a persoanei extrădate
există:
- extrădarea impusă atunci când remiterea se face pe baza unei
hotărâri judecătorești pronunțate într-o procedură obișnuită, împotriva
voinței persoanei în cauză;
- extrădarea voluntară atunci când persoana a cărei remitere este
cerută consimte la extrădare (art. 47 din lege);
- extrădarea simplificată care se aseamănă cu extrădarea
voluntară, însă presupune eliminarea cerinței transmiterii unei cereri
formale de extrădare în cazul în care persoana consimte la extrădare
(art. 48 din lege).
c) în funcție de organul competent să decidă asupra cererii de
extrădare distingem:
- extrădarea judiciară, atunci când competența de a decide revine
exclusiv puterii judecătorești;
- extrădarea administrativă, atunci când competența revine unui
organ administrativ, de regulă guvernul;
- extrădarea mixtă, atunci când în luarea deciziei de extrădare
intervine atât autoritatea judecătorească cât și cea executivă.

1.5. Persoanele supuse extrădării

a) Persoane care pot fi extrădate

Sunt persoanele care au comis o infracțiune și nu au fost
condamnate definitiv pentru o infracțiune săvârșită pe teritoriul altui stat
ori contra intereselor acestuia sau a cetățenilor săi și apoi s-au refugiat
pe teritoriul altui stat.
Este obligatoriu ca persoana a cărei extrădare se cere să fie
cetățean străin sau o persoană fără cetățenie ce domiciliază în
străinătate. De asemenea, infractorul trebuie să se găsească pe teritoriul
statului solicitat, adică al țării căreia i se solicită extrădarea.12

b) Persoane exceptate de la extrădare

Nu pot fi extrădate din România (art. 19 din lege):
 cetățenii români, dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute în art.
20;

12A.T. Moldovan, Expulzarea, extrădarea și readmisia în dreptul internațional, Ed. All Beck, București,
2004, pag. 139;
7
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

 persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România;

 persoanele străine care se bucură în România de imunitate de
jurisdicție, în condițiile și în limitele stabilite prin convenții sau prin
alte înțelegeri internaționale;
 persoanele străine citate în străinătate în vederea audierii ca părți,
martori sau experți în fața autorității judiciare române solicitante, în
limitele imunităților conferite prin convenție internațională.
Nu se extrădează nici persoanele care au comis infracțiuni contra
păcii și omenirii, precum și crime de război, aceste fapte fiind
considerate infracțiuni politice. Calitatea de cetățean român sau de
refugiat politic în România se apreciază la data rămânerii definitive a
hotărârii asupra extrădării. Dacă această calitate este recunoscută între
data rămânerii definitive a hotărârii de extrădare și data convenită pentru
predare, se va pronunța o nouă hotărâre de cauză. De asemenea, nu
pot fi extrădați cetățenii sau apatrizii cu domiciliul în străinătate dacă au
săvârșit o infracțiune în România (art. 3 C. pen.) sau împotriva statului
nostru (art. 5 C. pen.); aceștia vor fi mai întâi judecați și condamnați în
țara noastră, vor executa pedeapsa pronunțată, după care vor putea fi
extrădați.

1.6. Extrădarea cetățenilor români

În principiu, cetățeanul român nu poate fi extrădat din România

însă prin art. 19 alin. 2 din Constituția revizuită în anul 2003 se stabilește
că, prin derogare de la prevederile alineatului 1, cetățenii români pot fi
extrădați în baza convențiilor internaționale la care România este parte,
în condițiile legii și pe bază de reciprocitate. Articolul 20 din Legea nr.
302/2004 modificată, prevede că cetățenii români pot fi extrădați din
România în baza convențiilor multilaterale la care aceasta este parte și
pe bază de reciprocitate, dacă este îndeplinită cel puțin una dintre
următoarele condiții:
a) persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la
data formulării cererii de extrădare;
b) persoana extrădabilă are și cetățenia statului solicitant;
c) persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva
unui cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă statul
solicitant este membru al Uniunii Europene. În primul și ultimul caz,
atunci când extrădarea se solicită în vederea efectuării urmării penale
sau a judecății, alin. 2 al art. 20 prevede o condiție suplimentară,
respectiv ca statul solicitant să dea asigurări considerate ca suficiente
că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate printr-o

8
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădată va fi transferată

în vederea executării pedepsei în România.13
Extrădarea cetățenilor români în baza art. 20 alin. 1 lit. c din lege
poate fi invocată numai în cadrul procedurilor de extrădare care erau în
curs la 1 ian. 2007 când țara noastră a aderat la Uniunea Europeană, iar
după această dată se va folosi mandatul european de arestare, în baza
art. 270 din lege.

13A.T. Moldovan, Expulzarea, extrădarea și readmisia în dreptul internațional, Ed. All Beck, București,
2004, pag. 140;
9
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

CAPITOLUL II.

EXTRĂDAREA ACTIVĂ

2.1. Extrădarea cerută de statul român

Conform art. 2, lit. h din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea

judiciară internaţională în materie penală14 extrădarea cerută de statul
român se mai numeşte şi extrădare activă. Cu alte cuvinte extrădarea
activă este „procedura de extrădare în care România are calitatea de
stat solicitant”.15
2.2. Condiții pentru a cere extrădarea
Din analiza reglementărilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară internaţională, rezultă că, pentru realizarea extrădării active,
trebuie îndeplinite anumite condiţii referitoare la: infracţiune, pedeapsă,
infractor, competenţă, procedură.
Condiții referitoare la infracțiune:
- să se fi săvârşit o infracţiune pe teritoriul statului solicitant, în
concret – România, de către un cetăţean român ori prin fapta săvârşită
să fi fost lezate interesele statului român. Conform art. 144 C. pen. „prin
săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege
săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca
infracţiune consumată sau tentativă, precum şi participarea la comiterea
acestora ca autor, instigator sau complice”. Prin urmare, poate fi cerută
extrădarea de către statul român atât pentru infracţiunile consumate cât
şi pentru infracţiunile rămase în stadiul de tentativă comise pe teritoriul
statului român.
De asemenea, se poate cere extrădarea pentru un participant la
infracţiunea săvârşită cu forma de vinovăţie a autorului cât şi a unui
participant care a săvârşit infracţiunea în calitate de instigator sau
complice. Cu privire la condiţia ca prin fapta săvârşită să fi fost lezate
interesele statului solicitant se pot face unele precizări. În primul rând
considerăm că această condiţie nu se referă la situaţia savârşirii unei
infracţiuni de către un cetăţean străin şi refugiat în statul al cărui
cetăţean este. În această situaţie operează principiul internaţional potrivit
cu care statele nu-şi pot extrăda proprii lor cetăţeni. În al doilea rând nu

14 Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată
în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31 mai 2011;
15art. 2 lit. h din Legea nr. 302/2004 – Definirea unor termeni și expresii;

10
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

există nici un impediment care să limiteze dreptul statului nostru de a

cere extrădarea unui cetăţean străin care a săvârşit o infracţiune pe
teritoriul statului nostru şi s-a refugiat pe teritoriul altui stat a cărui
cetăţenie nu o are. În anumite condiţii se poate cere şi extrădarea unui
cetăţean din statul a cărui cetăţenie o are dacă persoana extrădabilă are
şi cetăţenia română sau statul solicitat este membru al Uniunii Europene.
- fapta săvârşită să fie considerată infracţiune atât în legislaţia
statului nostru, cât şi în cea a statului solicitat să efectueze extrădarea.
Mai exact, este vorba despre condiţia dublei incriminări, fără de care
statul solicitant n-ar avea temei să-l ceară pe făptuitor, iar statul solicitat
nu l-ar preda, întrucât nu l-ar putea considera infractor. Potrivit art. 24
alin. 2 din Legea nr. 302/2004 condiţia dublei incriminări poate fi exclusă
prin prevederea expresă, într-o convenţie internaţională, bilaterală sau
multilaterală la care România este parte.16

Condiţii referitoare la pedeapsă:

- infracţiunea pentru care se cere extrădarea trebuie să prezinte o
anumită gravitate, în sensul că trebuie sancţionată, în legislaţia ambelor
state, cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un an ori
persoana a cărei extrădare se cere să fi fost condamnată printr-o
hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin patru
luni.17 De aici rezultă ca nu se poate cere extrădarea unei persoane care
este condamnată la o pedeapsă pecuniară indiferent care este valoarea
ei. Prin această prevedere s-a încercat limitarea aplicării procedurii de
extrădare pentru infracţiuni care nu prezintă un grad prea ridicat de
periculozitate, infracţiuni care nu justifică antrenarea unui mecanism atât
de complex cum este cel al extrădării.
O altă precizare ce trebuie făcută se referă la instituţia suspendării
executării pedepsei. Potrivit art. 28 din Legea nr. 302/2004, modificată,
instituţia extrădării nu este operantă nici în situaţia în care persoana
extrădabilă beneficiază de suspendarea executării pedepsei în totalitate.
Extrădarea poate opera, însă, în situaţia în care suspendarea executării
pedepsei este parţială iar restul de pedeapsă privativă de libertate
corespunde cerinţelor art. 26 din legea nr. 302/2004.

Condiţii referitoare la infractor:

- persoana a cărei extrădare se cere să fie cetăţean român.
Această condiţie nu ridică probleme deosebite. În situaţia în care se cere

16Art. 24 alin. 2 din Legea 302/2004 – Dubla incriminare;

17 Art. 26 din Legea 302/2004 – Gravitatea pedepsei- „extrădarea este acordată de România, în
vederea urmăririi penale sau a judecăţii, pentru fapte a căror săvârşire atrage potrivit legislaţiei statului
solicitant şi legii române o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un an, iar în vederea executării
unei pedepse, numai dacă aceasta este de cel puţin 4 luni”;
11
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

extrădarea unei persoane care are altă cetăţenie trebuie făcute unele
precizări.
Potrivit Legii nr. 302/2004, statul român poate cere extrădarea unui
cetăţean străin în anumite condiţii. În primul rând, în România pot fi
extrădaţi cetăţeni străini în baza unor convenţii sau tratate bilaterale sau
multilaterale la care România este parte şi pe bază de reciprocitate.
În al doilea rând, România poate cere extrădarea unui cetăţean
străin dacă infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României sau a adus
atingere intereselor statului nostru. În al treilea rând, se poate solicita
extrădarea unui cetăţean străin, dacă acesta are domiciliul în România
sau este cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene.
În ceea ce priveşte această condiţie, statul Român poate cere
extrădarea cetăţeanului străin în vederea judecării dar trebuie să dea
asigurări că pentru executarea pedepsei aplicate va dispune trimiterea
persoanei condamnate în statul al cărui cetăţean este. În al patrulea
rând, se poate cere extrădarea unui cetăţean de altă origine, chiar din
statul al cărui cetăţean este, dacă acesta deţine şi cetăţenia română.
- persoana a cărei extrădare se cere să se găsească pe teritoriul
statului solicitat. În convenţiile internaţionale se stipulează că statele se
obligă să-şi extrădeze reciproc, la cerere, persoanele aflate pe teritoriul
lor, pentru a fi trase la răspundere penală.
- împotriva persoanei a cărei extrădare se cere, trebuie să fie pusă
în mişcare acţiunea penală, în condiţiile Codului de procedură penală.18
Aşadar potrivit acestei condiţii pentru ca România să poată cere
extrădarea unei persoane, în vederea efectuării urmăririi penale, trebuie
să facă dovada că împotriva ei s-a pus în mişcare acţiunea penală.
Condiţii privind competenţa:
- infracţiunea pentru care se cere extrădarea trebuie să fie comisă
pe teritoriul statului român sau în străinătate dar să aducă atingere
intereselor statului nostru.
Condiţii de ordin procedural:
- să existe o cerere de extrădare din partea statului solicitant.
Acestă cerere trebuie să fie susţinută de o serie de documente din care
să rezulte legalitatea, temeinicia şi corectitudinea urmăririi penale sau a
pedepsei aplicate persoanei extrădabile.
- la cerere, statul care primește cererea de extrădare va trebui să-l
aresteze pe făptuitor.
- statul solicitant va trebui să comunice statului solicitat informaţii
cu privire la desfăşurarea şi finalizarea procesului penal în care este
antrenat persoana extrădabilă.

18 Art. 63, alin. 2 din Legea nr. 302/2004 – Cadrul juridic;

12
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

- statul solicitat va trebui să comunice statului solicitant data şi locul

predării persoanei extrădate.

2.3. Urmărirea internațională în vederea extrădării

În cazul în care un mandat de arestare preventivă sau de

executare a pedepsei nu poate fi dus la îndeplinire deoarece persoana în
cauză nu se află pe teritoriul României, instanța care a emis mandatul
sau instanța de executare, după caz, la propunerea procurorului sesizat
în acest scop de către organele de poliție, emite un mandat de urmărire
internațională în vederea extrădării, care se transmite Centrului de
Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului
Administrației și Internelor, în vederea difuzării prin canalele specifice.19
Mandatul de urmărire internațională în vederea extrădării conține
toate elementele necesare identificării persoanei urmărite, o expunere
sumară a situației de fapt și date privind încadrarea juridică a faptelor,
precum și solicitarea de arestare provizorie în vederea extrădării.
Semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen echivalează cu
un mandat de urmărire internațională în vederea extrădării.
2.4. Procedura de solicitare a extrădării
a) Competenţa:
Ministerul Justiţiei este singura instituţie care are dreptul de a
întocmi şi transmite cererile de extrădare în numele statului român.20
Potrivit ultimelor modificări aduse Legii nr. 302/2004, prin Legea nr.
224/2006 cererea de extrădare poate fi precedată de emiterea unui
mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării.
Mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării se poate
emite în situaţia în care, un mandat de arestare preventivă sau de
executare a pedepsei nu mai poate fi dus la îndeplinire datorită faptului
că, inculpatul a părăsit teritoriul statului nostru.
Pentru a simplifica procedura şi pentru o mai bună operativitate,
instanţa competentă, care a emis mandatul de arestare preventivă sau
cel de executare a pedepsei, la propunerea procurorului care a
instrumentat cazul, emite un mandat de urmărire internaţională.
Mandatul se transmite Centrului de Cooperare Poliţienească
Internaţională din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor din
România. Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională va
transmite acest mandat pe canalele proprii Organizaţiei Internaţionale a
Poliţiei Criminale (Interpol). Mandatul de urmărire internaţională trebuie

19M. Apetrei, Drept penal, Partea generală, Ed. Victor, București, 2006, pag. 19;
20Art. 64 din Legea nr. 302/2004 – Competența - „Competenţa de a întocmi şi transmite cererile de
extrădare în numele statului român revine Ministerului Justiţiei”
13
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

să conţină elemente de identificare a făptuitorului (incluzând fotografii,

impresiuni digitale, etc.), o expunere sumară a faptelor precum şi
încadrarea juridică a faptelor. De asemenea, mandatul de urmărire poate
conţine şi o cerere de arestare preventivă în vederea extrădării.21 Despre
localizarea pe teritoriul unui stat străin a unei persoane date în urmărire
internaţională sau căutate de autorităţile judiciare române pentru
aducerea la îndeplinire a unui mandat de executare a pedepsei închisorii
sau a unui mandat de arestare preventivă, instanţa poate fi informată nu
numai de Biroul Naţional Interpol, ci şi de o altă structură în cadrul
C.C.P.I., dar şi de Ministerul Justiţiei, prin orice mijloc care lasă o urmă
scrisă şi a cărui autenticitate poate fi verificată (art. 66 alin. 1).
Instanţa de executare sau instanţa care a emis mandatul de
arestare preventivă stabileşte, printr-o încheiere motivată, dacă sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute în prezenta lege pentru a se solicita
extrădarea (art. 66 alin. 1); Centrul de Cooperare Poliţienească
Internaţională, prin structura specializată, are obligaţia de a informa
instanţa de executare sau instanţa emitentă a mandatului de arestare
preventivă de îndată ce Biroul Central Naţional Interpol corespondent îi
notifică faptul că persoana care face obiectul mandatului a fost
localizată. Informarea va fi transmisă direct, cu o copie la Ministerul
Justiţiei. ( art. 66 alin. 2).
Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională poate transmite
mandatul de urmărire internaţională pe două căi, fie prin adresarea către
Interpol, fie prin înscrierea în Sistemul Informatic Schengen. Înscrierea în
Sistemul Informatic Schengen este operantă pentru transmiterea
mandatului de urmărire internaţională către ţările membre ale Uniunii
Europene, mai exact, pentru cele care fac parte din spaţiul Schengen.
b) Procedura extrădării active
Odată ce persoana dată în urmărire internaţională sau căutată de
autorităţile judiciare române pentru ducerea la îndeplinire a unui mandat
de arestare preventivă sau de executare a pedepsei privative de
libertate, este localizată pe teritoriul unui stat, Biroul Interpol transmite o
notificare Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională care
informează imediat instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă
sau de executare a pedepsei. Informarea va fi transmisă direct, cu o
copie Ministerului Justiţiei22.
Instanţa, astfel sesizată, se pronunţă cu privire la necesitatea
extrădării, prin încheiere, în camera de consiliu, dată de un singur
judecător, cu participarea procurorului şi fără citarea părţilor. Încheierea
nu se pronunţă în şedinţă publică şi se consemnează într-un registru
special pentru a se respecta confidenţialitatea procedurii (deşi era

21 Art. 65 alin. 2 şi alin. 3 din Legea nr. 302/2004 – Urmărirea internațională în vederea extrădării;
22 Art. 66, alin. 2 din Legea nr. 302/2004 – Procedura extrădării active;
14
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

prevăzută şi de legea iniţială, confidenţialitatea era deseori încălcată de

unele). Procurorul poate introduce recurs în termen de 24 de ore de la
pronunţare.
Recursul se judecă în cel mult 3 zile de către instanţa superioară în
grad. După soluţionarea recursului dosarul se trimite primei instanţe în
termen de 24 de ore de la soluţionare.
Încheierea definitivă însoţită de: originalele sau copiile autentice
ale hotarârii de condamnare definitive (cu menţiunea rămânerii
definitive), ale deciziilor pronunţate ca urmare a exercitării căilor legale
de atac, ale mandatului de executare a pedepsei închisorii, respectiv
originalele sau copiile autentice ale mandatului de arestare preventivă,
ale rechizitoriului; o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea
(data şi locul săvârşirii lor, calificarea lor juridică şi referirile la dispoziţiile
legale care le sunt aplicabile cât mai exact posibil); o copie a dispoziţiilor
legale aplicabile; semnalmentele cele mai precise ale persoanei
extrădabile; date privind durata pedepsei neexecutate (în cazul cererii de
extrădare a unei persoane condamnate care a executat numai o parte
din pedeapsă), se comunică de îndată Ministerului Justiţiei23. Tot
Ministerului Justiţiei se comunică şi încheierea prin care se constată că
nu sunt întrunite condiţiile pentru solicitarea extrădării.
Dacă se constată că sunt întrunite condiţiile pentru solicitarea
extrădării, Ministerul Justiţiei efectuează un examen de regularitate
internaţională în termen de 48 de ore de la primirea încheierii.
În funcţie de concluziile examenului de regularitate internaţională,
Ministerul Justiţiei fie întocmeşte cererea de extrădare şi o transmite,
însoţită de actele anexe, statului solicitat, fie întocmeşte un act prin care
propune ministrului justiţiei, motivat, să sesiseze procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea
iniţierii procedurii de revizuire a încheierii definitive prin care s-a dispus
solicitarea extrădării, informând în ambele situaţii Centrul de Cooperare
Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Administraţiei şi
Internelor.
De asemenea, dacă se constată că actele privind cererea de
extrădare sunt incomplete, direcţia specială din Ministerul Justiţiei poate
solicita instanţei competente trimiterea urgentă, în 72 de ore, a actelor
suplimentare necesare potrivit tratatului internaţional aplicabil.
Potrivit art. 66, alin. 11 din Legea nr. 302/2004, cererea de
extrădare şi actele anexate acesteia traduse în limba statului solicitat sau
în una din limbile engleză ori franceză se transmit organelor competente
din statul solicitat. Căile de transmitere a cererii de extrădare pot fi:
directe – între Ministerele de Justiţie din statul solicitant şi statul solicitat;
diplomatice – prin intermediul Ministerului de Externe din cele două

23 Art. 66, alin. 5 din Legea nr. 302/2004 – Procedura extrădării active;
15
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

state; altă cale – convenită prin înţelegerea directă dintre cele două
state24.
Dacă persoana extrădabilă nu este arestată preventiv în vederea
extrădării în statul solicitat, procedura prealabilă extrădării active are
caracter confidenţial până în momentul în care statul solicitat este
învestit cu cererea de extrădare25.
În cazul în care se consideră că nu mai subzistă condiţiile
prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea, instanţa competentă,
din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune, prin încheiere
motivată, retragerea cererii de extrădare. Calea urmată de retragerea
cererii de extrădare este identică cu cea prevăzută de lege pentru
introducerea cererii de extrădare.
Dacă organele competente ale statului solicitat consideră
necesare, în vederea soluţionării cererii de extrădare, transmiterea unor
informaţii suplimentare, Ministerul Justiţiei din România sau instanţa
competentă vor putea transmite aceste informaţii în termenul convenit de
autorităţile statului solicitat.
Probleme deosebite ridică situaţia extrădării active a unei persoane
după ce aceasta a fost extrădată în statul solicitat de către un stat terţ. În
acestă materie, regula este reprezentată de faptul că ţara noastră trebuie
să obţină acordul statului terţ cu privire la extrădarea cerută statului
solicitat.
Statul terţ poate solicita statului român transmiterea şi către el a
cererii de extrădare împreună cu actele anexe acesteia, dar în acelaşi
timp, nimic nu împiedică ca printr-o înțelegere directă să nu mai fie
necesar acordul statului terţ.
Extrădarea activă este compatibilă atât cu extrădarea voluntară cât
şi cu extrădarea simplificată. În cazul extrădării voluntare persoana
extrădabilă are dreptul să declare în faţa instanţei că renunţă la
beneficiile pe care i le poate conferi legea de a se apăra împotriva cererii
de extrădare şi că îşi dă consimţământul să fie extrădată şi predată
autorităţilor competente ale statului solicitant. În relaţia cu statele
membre al Uniunii Europene extrădarea simplificată reprezintă regula.
Ea acţionează chiar şi fără verificarea îndeplinirii condiţiilor privitoare la
transmiterea cererii de extrădare dacă sunt îndeplinite condiţiile
extrădării voluntare26.
2.5. Efectele extrădării active

Baza legală necesară şi suficientă pentru predarea extrădatului

este hotărârea judecătorească rămasă definitivă. Autorităţile competente

24 Art. 36, alin. 1 din Legea nr. 302/2004 – Cererea de extrădare și actele anexe;
25 Art. 66, alin. 12 din Legea nr. 302/2004 – Procedura extrădării active;
26 Art. 83 din Legea nr. 302/2004 – Extrădarea simplificată;

16
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

ale statului solicitat vor transmite statului nostru o copie după hotărârea
cu soluţia adoptată asupra extrădării.

17
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

CAPITOLUL III

CONSIDERAŢII FINALE

Extrădarea este una din cele mai vechi forme de cooperare

internaţională. Fenomenul globalizării, deschiderea frontierelor, explozia
mijloacelor de comunicare au conferit o nouă dimensiune criminalităţii
transnaţionale, căreia nu i se poate face faţă cu succes decât prin
găsirea celor mai flexibile mijloace de cooperare internaţională şi
intensificarea asistenţei juridice între state.
În lupta împotriva infracţiunilor, statele sunt obligate să-şi acorde
asistenţă juridică, cooperând în descoperirea, reţinerea şi condamnarea
celor care au încălcat legea penală. Extrădarea apare ca o asigurare
că autorii unor infracţiuni, mai ales ai unor infracţiuni internaţionale
grave, nu vor rămâne nejudecaţi şi nepedepsiţi, ascunzându-se pe
teritoriul altor state.
Transformările revoluţionare care au avut şi au loc în continuare în
ţara noastră, crearea unei noi ordini de drept şi integrarea României în
comunitatea ţărilor europene sunt de natură să determine evoluţii
importante şi în domeniul formelor de cooperare internaţională în lupta
cu criminalitatea.
Cadrul constituţional şi dispoziţiile Codului penal privitoare la
extrădare, precum şi convenţiile internaţionale în materie la care
România este parte, reprezintă o bază legală importantă, însă nu
suficientă. Astfel o serie de legi au reglementat de-a lungul timpului
instituţia extrădării. Începând cu data aderării României la Uniunea
Europeană, dispoziţiile în materie de extrădare au fost înlocuite de
dispoziţiile privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii europene în
baza unui mandat european de arestare şi predare, numai în relaţia cu
statele membre ale Uniunii.
Extrădarea activă are loc atunci când solicitarea extrădării se face
de către statul român unui stat străin, la cererea motivată a procurorului
în faza de urmărire penală, iar în faza de judecată sau de punere în
execuție a hotărârii, la propunerea motivată a instanței.
În cazul extrădării active, legea dispune că extrădarea unei
persoane împotriva căreia autorităţile judiciare române competente au
emis un mandat de arestare preventivă sau un mandat de executare a
pedepsei închisorii ori căreia i s-a aplicat o măsură de siguranţă va fi
solicitată statului străin pe teritoriul căreia aceasta a fost localizată în
toate cazurile în care sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege.
Formele cooperării internaționale în materie penală sunt diverse.
Pe lângă extrădare, care a fost analizată, sunt reglementate și alte
forme, precum: incriminarea și sancționarea în legea internă a faptelor
periculoase pe care țara noastră s-a angajat, prin tratate internaționale,
18
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

să le incrimineze și să le sancționeze, transferul persoanelor

condamnate în străinătate pentru a executa pedeapsa în statul al cărui
cetățean este, comisiile rogatorii, recunoașterea și executarea hotărârilor
în materie penală, transferul de proceduri în materie penală.
Făcându-se o analiză comparativă între extrădare și procedurile
sau instituțiile asemănătoare, se poate afirma că instituțiile juridice
respective se completează reciproc și, doar împreună, pot da eficacitate
luptei internaționale cu criminalitatea și asigurarea unei bune funcționări
a regimului de cooperare internațională în domeniul juridic penal.

19
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

Bibliografie

 C. Andronovici, Dreptul internaţional public, Ed. Graphix, Iaşi,

1996;
 M. Apetrei, Drept penal, Partea generală, Ed. Victor, București,
2006;
 Al. Boroi, Drept penal. Partea generală, Ed. All Back, Bucuresti,
2000;
 A.T. Moldovan, Expulzarea, extrădarea și readmisia în dreptul
internațional, Ed. All Beck, București, 2004;
 Gh.Nistoreanu, Prevenirea infracţiunilor prin măsuri de
siguranţă, Academia de poliţie, Bucureşti, 1991;
 F.R. Radu, Câteva consideraţii cu privire la legislaţia şi practica
judiciară în materie de extrădare, Dreptul nr.7/2003;
 F.R. Radu, Legea nr.304/2004 privind cooperarea juridicară
internaţională în materie penală – un pas important spre integrarea
României în spaţiul de libertate, securitate şi de justiţie al Uniunii
Europene, Dreptul nr.11/2004;
 F.R. Radu, De la extrădare la mandatul european. O privire istorică
și juridică, Rev. Dreptul, nr. 2/2006;
 F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed.
C.H. Beck, București, 2008;
 Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în
materie penală, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din
31 mai 2011;
 Codul penal român.

20
EXTRĂDAREA ACTIVĂ NICOLAE-JIANU ALEXANDRU IONUT

CUPRINS

CAPITOLUL I ......................................................................................... 1
EXTRĂDAREA ....................................................................................... 1
1.1 Scurt istoric .................................................................................... 1
2.1 Noțiune .......................................................................................... 2
1.3. Reglementare ............................................................................... 3
1.3.1. Convenții internaționale ........................................................... 3
1.3.2. Reglementări interne ............................................................... 4
1.4. Felurile extrădării .......................................................................... 6
1.5. Persoanele supuse extrădării........................................................ 7
1.6. Extrădarea cetățenilor români ....................................................... 8
CAPITOLUL II. ..................................................................................... 10
EXTRĂDAREA ACTIVĂ ....................................................................... 10
2.1. Extrădarea cerută de statul român .............................................. 10
2.2. Condiții pentru a cere extrădarea ................................................ 10
2.3. Urmărirea internațională în vederea extrădării ............................ 13
2.4. Procedura de solicitare a extrădării ............................................. 13
2.5. Efectele extrădării active ............................................................. 16
CAPITOLUL III ..................................................................................... 17
CONSIDERAŢII FINALE.......................... Error! Bookmark not defined.
Bibliografie............................................................................................ 20

21