Tabel euristic

 De la ce pleacă aceasta?
 Ce alte păreri erau (sunt) despre acest lucru?
 Prin ce se deosebeşte (/ aseamănă) de altceva asemănător?
 Care sunt consecinţele?
 Ce bariere există?
 Cum putem sa sprijinim evoluţia pozitivă a lucrurilor?
 Ce factori de succes există?

Cuvinte impresionante

 demers filozofic, construct

 specific uman, esenţă umană, stare naturală, arhetip, autoreflexivitate

 virtute, facultate superioară, prejudecată

 prosperitate

 comportament moral, principii morale, constrângere

 transcendenţă, destin creator,

 summum bonum, a priori

1
1. OMUL
Abordarea filozofică a problematicii omului

- miezul oricărui demers filozofic este reflecţia asupra omului

- “Cunoaşte-te pe tine însuţi” – maxima de căpătâi a lui Socrate, reluata de alţi filozofi

KANT – întregul domeniu al filozofiei se poate reduce la patru întrebări:

1. Ce pot să ştiu?
2. Ce trebuie să fac? 4. Ce este omul?
3. Ce pot să sper?

FILOZOFIA
- nu oferă răspunsuri sigure (ultime)
- ne invită să reflectăm asupra rostului ori a valorii de adevăr a cunoştinţelor
- problemele se adâncesc şi se transformă
- ne indică o cale de urmat
- înlătură erorile şi prejudecăţile

LUCIAN BLAGA
– filozofia nu oferă răspunsuri ci întrebări noi

BLAISE PASCAL (MĂREŢIA OMULUI)

– măreţia omului reiese din faptul că el se ştie nenorocit
– omul îşi are limite (ex.: infinitul mic, infinitul mare)
– omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură; dar este o trestie cugetătoare.
– omul ştie că moare, restul universului nu
– cunoaşterea omului implică autoreflexivitate şi cercetarea naturii

IMMANUEL KANT (IMPERATIVUL CATEGORIC)

- lucrurile sunt mijloace
- oamenii au existenţă în sine
- scopul ultim e existenţa omului
- omul are o valoare absolută
- Imperativul categoric: acţionează astfel ca să foloseşti umanitatea atât în persoana ta, cât şi
în persoana oricui altuia totdeauna în acelaşi timp ca scop şi niciodată numai ca mijloc.
- omul nu trebuie tratat unilateral

BERTRAND RUSSEL (VALOAREA FILOZOFIEI)

- se delimitează de simţul comun, prejudecăţi
- filozofia diminuează sentimentul de certitudine dar măreşte mult cunoaşterea
- filozofia ne eliberează de tirania stereotipurilor

2
 Ce este omul?

RENE DESCARTES (OMUL ESTE O FIINŢĂ CUGETĂTOARE)

- gândirea este caracteristica esenţială a omului
- omul e alcătuit din trup şi suflet, pe care el le consideră două substanţe diferite, străine una
de alta

HENRI BERGSON (HOMO FABER)

- inferenţa implică inteligenţă
- capacitatea de a fabrica unelte este caracteristica principală a omului – homo faber
- revoluţiile industriale au fost mai semnificative decât cele sociale
- inteligenţa este capacitatea de a fabrica obiecte artificiale, unelte de făcut unelte

LUCIAN BLAGA (EXISTENŢA ÎNTRU MISTER ŞI REVELARE)

- animalul trăieşte legat de imediat, de concret
- „existenţa întru mister şi pentru revelare” este caracteristică omului
- omul are un destin creator şi o activitate creatoare
- omul se raportează la nişte valori

PICO della MIRANDOLA (DEMNITATEA OMULUI)

- specific omului este faptul că el nu posedă trăsături esenţiale
- Dumnezeu i-a dat libertate omului pentru a-i putea contempla creaţia
- libertatea omului îi poate da divinitate sau îl poate face să decadă
- arhetip

FERICITUL AUGSTIN
- omul este o imagine a Trinităţii
- omul exterior – aspectul carnal, perisabil al fiinţei umane, cunoaşterea provenită de
la simţuri
- omul interior – sufletul şi facultăţile sale – existenţa, cunoaşterea şi voinţa
- omul interior reflectă divinitatea

3
 Omul în societate

- omul are proprietatea de a fi sociabil

- oamenii au acceptat un fel de pact sau contract social, renunţând în stat la anumite drepturi
pentru câştigarea altora (concepţii contractualiste)
- oamenii nu vor renunţa niciodată la drepturi naturale ca: libertatea, căutarea fericirii, dreptul
de a avea proprietate, etc.

ARISTOTEL (OMUL ESTE UN ANIMAL SOCIAL)

- scopul omului este trăirea laolaltă cu semenii săi în vederea unei vieţi bune
- trăsătura principală a omului este sociabilitatea
- natura umană este una socială, omul este o fiinţă socială ( zoon politikon)
- statul este o instituţie naturală
- statul este anterior oamenilor care îl compun DPDV al funcţiei sale
- natura nu creează nimic fără scop (concepţie teleologică)

JEAN-JACQUES ROUSSEAU (NATURĂ ŞI RAŢIUNE)

- adevărata natură umană nu este cea socială ci cea a omului sălbatic
- îşi pune întrebarea daca trecerea de la o stare naturală la una artificială (a societăţii umane)
este benefică fiinţei umane
- existenţa în stare socială supune omul inegalităţii politice, diferenţelor sociale, factori ce
determină nefericirea omului
- două principii anterioare raţiunii: conservarea noastră şi repulsia faţă de suferinţa oricărei
fiinţe

4
2. BINELE ŞI RĂUL. TEORII ETICE
Ce este un comportament moral?

- axiologia: domeniu al filozofiei care se preocupă de natura valorilor şi de ceea ce este

valoros
- morala: un ansamblu de relaţii între oameni, raportate la ideea de bine sau rău
- etica este teoria filozofică asupra moralei
- nu orice comportament uman ce presupune opţiunea este judecat moral

Două tipuri de gândire etică

TIPUL TELEOLOGIC
- valoarea morală a oricărui act stă în capacitatea lui de a realiza ceva bun sau ceva rău
- binele în sine însuşi este ţelul spre care este orientat orice comportament cu valoare morală

TEORII DEONTOLOGICE
- unele acte sunt „bune DPDV moral” în şi prin ele însele: nu sunt drepte numai datorită
intenţiei lor de a realiza ceva bun

Care este summum bonum (binele suprem) al fiinţei umane?

Hedonism – plăcerea este cel mai mare bine pentru om

Concepţia raţionalistă asupra fericirii – unicitatea omului constă în realitate în faptul că el e

o fiinţă raţională

Pluralism etic – nu există nici un lucru care să fie binele suprem pentru om dar multe lucruri merită
să fie dorite numai de dragul lor şi cel mai mare bine pentru om constă în înfăptuirea
cât mai multor lucruri de acest fel

Concepţia teologică asupra fericirii – cel mai mare bine pentru om constă într-o stare care nu se
poate realiza pe deplin în timpul vieţii umane

5
 Hedonismul

- „plăcerea e binele suprem pentru om” nu înseamnă că „cel mai înalt principiu moral este să
te distrezi”
- omul poate să se bucure de plăcerile intelectului, plăcerile afective şi ale imaginaţiei (plăceri
elevate)
- principiul eticii este plăcerea deci noi trebuie să ne preocupăm de plăcerea tuturor
oamenilor
- dezirabilitatea universală a plăcerii evidenţiază faptul că este cel mai mare bine pentru om
- a spune că ceva este cel mai mare bine pentru om implică faptul că merită să fie dorit doar
de dragul lui
- afirmaţia că plăcerea este binele suprem pentru om face inteligibile principiile şi normele
morale în privinţa cărora cei mai mulţi oameni sunt de acord că trebuie să ne călăuzească în
viaţă
- absenţa durerii din corp şi a suferinţei din suflet reprezintă împlinirea stării maxime de
fericire

EPICUR (PLĂCEREA ŞI ÎNŢELEPCIUNEA)

- nu putem duce o viaţă plăcută, daca nu-i şi o viaţă înţeleaptă, cumsecade şi dreaptă
- primul şi cel mai mare bun este înţelepciunea din care izvorăsc şi celelalte virtuţi

JOHN STUART MILL (CANTITATEA ŞI CALITATEA PLĂCERILOR)

- plăcerile spiritului sunt superioare plăcerilor corpului
- acţiunile ca atare nu mai au valoare în sine, ci singura sursă de valoare morală este plăcerea
- principiu al diferenţierii calitative a valorilor: cu cât o valoare este dezirabilă de majoritate,
cu atât este superioară celorlalte
- dacă omul deţine un simţ al demnităţii înnăscut, plăcerile ce îi vor ghida acţiunile sunt
izvorâte din facultăţile superioare ale sufletului
- Utilitarism: spaţiu de libertate al fiecărui individ pentru urmărirea realizării fericirii, pentru
coexistenţa armonioasă
- „este mai bine să fii o fiinţă umană nemulţumită decât un porc mulţumit”

6
 Concepţia raţionalistă asupra fericirii

- mijlocul privilegiat de realizare a fericirii este căutarea raţională guvernată, de intelect

- cel mai mare bine pentru om constă în exercitarea celei mai mari facultăţi pe care el o are:
activitatea călăuzită de raţiune, fie în căutarea adevărului, fie în activitatea practică
guvernată de preceptele morale ale raţiunii
- eudemonia (fericire, noroc, desăvârşire, destin măreţ, a avea un spirit bun) omului este
exercitarea corectă a facultăţii lui de raţiona
- plăcerea este un bine de rang foarte înalt şi merită să fie dorită atâta timp cât nu ne distrage
de la urmărirea binelui suprem
- etica eudaimonistă este una teleologică

ARISTOTEL (RAŢIUNE ŞI VIRTUTE)

- viaţa omului este ghidată de raţiunea practică către atingerea binelui ultim
- fericirea, definită ca activitate ce împlineşte natura raţională a omului, depăşeşte statutul
plăcerii şi pe cel al bogăţiei
- fericirea este scopul pe care îl vrem în sine şi în funcţie de care dorim alte lucruri

MARCUS AURELIUS ANTONINUS (NATURA OMENEASCĂ)

- omul trebuie să îşi îndeplinească menirea, să contribuie la desăvârşirea ordinii universale,
asemenea celorlalte vieţuitoare
- activităţile omului trebuie făcute în măsura fixată de natură

BARUCH SPINOZA (VIAŢA POTRIVITĂ RAŢIUNII)

- nu există nici un lucru particular în natură care să fie mai folositor omului decât omul care
trăieşte condus de raţiune
- omului îi este de cel mai mare folos ceea ce se potriveşte cel mai mult cu natura sa, adică
omul
- deci oamenii îşi vor fi de cel mai mare folos unii altora atunci când fiecare îşi va căuta cât
mai mult ceea ce îi este de folos, când vor trăi conduşi de raţiune

IMMANUEL KANT (MORALĂ ŞI DATORIE)

- conceptul central de fericire e înlocuit cu cel de datorie
- datoria caracterizează orice acţiune îndeplinită în mod necesar din respect pentru lege
- legea nu e determinată de vreo instanţă superioară ci aparţine, ca principiu, propriei mele
voinţe
- autonomia voinţei: voinţa îşi dă sieşi maxime cărora să se supună orice acţiuni izvorâte din
ea
- maximele sunt valabile în măsura în care pot fi adoptate ca lege universală, devenind
imperative categorice
- imperativ categoric: acţionează numai conform acelei maxime prin care să poţi vrea totodată
ca ea să devină o lege universală
- a-ţi asigura propria fericire este o datorie

7
 Pluralismul etic

- nu există un singur lucru care poate fi considerat cel mai mare bine pentru om
- virtute: dispoziţia de a face bine
- prin metoda izolării prin imaginaţie demonstrează că virtuţile morale constituie un bine în
sine, fără excepţie

GEORGE EDWARD MOORE (TESTUL IZOLĂRII)

- două erori posibile în metoda izolării prin imaginaţie:
- presupunerea că ceea ce pare absolut necesar aici şi acum pentru existenţa oricărui bun (de
care nu ne putem lipsi) e din această cauză bun în sine.
- neglijarea principiului unităţilor organice

BLAISE PASCAL (CĂUTAREA FERICIRII)

- toţi doresc să fie fericiţi (metodele diferă în funcţie de valori) însă nimeni nu reuşeşte
- adevăratul bine trebuie să fie aşa fel încât toţi să-l poată poseda în acelaşi timp, fără
micşorare şi fără invidie şi nimeni să nu-l poată pierde împotriva voinţei sale
- suntem incapabili de a nu dori adevărul şi fericirea; însă nu suntem capabili nici de
certitudine, nici de fericire

8
 Concepţia teologică asupra fericirii

- legea divină este standardul ultim şi universal al moralităţii faptelor noastre

- cel mai înalt ideal moral al omului este să trăiască în armonie cu legea divină
- Dumnezeu – creatorul atotputernic şi atotştiutor al lumii; fiinţa pe deplin bună, temelia şi
garanţia moralităţii
- Dumnezeu – expresie mitologică a valorilor de bază ale societăţii; personificare simbolică a
ideilor morale fundamentale din societate, in opinia unor filozofi

JEAN-PAUL SARTRE (MORALĂ ŞI ATEISM)

- ateismul existenţialist: existenţa omului precede esenţa – omul mai întâi există, se găseşte,
se iveşte în lume si după aceea se defineşte
- nu există natură umană, fiindcă nu există vreun Dumnezeu care să o conceapă
- Dostoievski: „Dacă Dumnezeu nu ar exista, totul ar fi permis” deci omul nu are scuze sau
justificări pentru comportamentul său
- viaţa nu are un sens a priori – noi suntem cei care-i dăm sens iar valoare nu e altceva decât
sensul pe care îl alegem
- arta şi morala au în comun creaţia şi invenţia; nu putem hotărî a priori ce anume este de
făcut

MIRCEA ELIADE (OMUL RELIGIOS ŞI OMUL ARELIGIOS)

- lumea în care trăim conţine multe comportamente religioase camuflate sau degenerate
- homo religiosus crede că există o realitate absolută, sacrul, care transcende lumea aceasta,
dar care se manifestă în ea şi, prin urmare, o sanctifică şi o face reală
- imitând comportamentul divin, omul se instalează şi se menţine aproape de zei, adică în rol
semnificativ
- omul areligios refuză transcendenţa, acceptă relativitatea „realităţii”; sacrul este obstacolul
în faţa libertăţii sale
- omul profan este rezultatul unei desacralizări a existenţei umane
- comportamentele religioase camuflate sau degenerate pot fi recunoscute şi în mişcări ce se
declară perfect laice, ba chiar antireligioase

ION DAMASCHIN (RĂSPLATA DIVINĂ)

- mulţi oameni drepţi sunt săraci şi nedreptăţiţi şi nu au parte de ajutor iar păcătoşii trăiesc în
bogăţie şi desfătare – cum poate fi aceasta opera unei judecăţi drepte?
- pentru că nici virtutea, nici viciul nu le-a săvârşit sufletul fără trup, amândouă vor avea parte
de răsplată în chip drept

9
3. POLITICA
- valorile politice: valori prezente în practica politică, ele încercând să răspundă aspiraţiei de
organizare mai bună a relaţiilor dintre membrii unei comunităţii (ex.: libertate, egalitate,
dreptate, suveranitate, democraţie, patriotism, solidaritate ş.a.)

Libertatea

- libertatea este valoarea politică cea mai larg dezbătută, cea mai des evocată şi cea mai
insistent apărată în epoca modernă – valoarea politică supremă
- trăsăturile doctrinare ale liberalismului: limitarea puterii statului, acceptarea pluralităţii la
nivel politic, deschiderea către democraţie
- întrebări în câmpul problematic al libertăţii:

a. NATURA LIBERTĂŢII
- libertatea este un scop în sine sau un mijloc prin care se pot realiza toate celelalte scopuri
omeneşti?
- prima afirmaţie implică necesitatea ca orice scop social să fie subordonat libertăţii, în timp
ce a doua admite subordonarea libertăţii faţă de alte scopuri

b. ORIGINEA LIBERTĂŢII
- este libertatea un dat natural al vieţii umane sau un construct social?
- în primul caz, limitările libertăţii devin greu de justificat, în timp ce în al doilea caz, fiecare
nouă libertate acordată oamenilor trebuie justificată

c. CARACTERUL LIBERTĂŢII
- multe concepţii politice (cele individualiste) se bazează pe ideea libertăţii individuale,
postulând că ideea libertăţii colective nu are sens sau este pur şi simplu suma libertăţilor
individuale (liberalism)
- alte concepţii susţin că libertatea colectivă este o valoare distinctă, cu propriile sale
particularităţi, stringente şi condiţii de realizare; umanitatea trebuie să lupte pentru libertate
individuală dar mai ales pentru cea colectivă. În interpretările marxiste, libertatea individuală
nu este posibilă decât în cadrul existenţei unor libertăţi colective

d. PRIORITATEA LIBERTĂŢII
- este libertatea o prioritate absolută (nimic nu poate justifica renunţarea la libertate sau
diminuarea acesteia) sau nu (alte valori pot dobândi prioritate faţă de libertate)?
- s-a afirmat chiar că libertatea este un lux

e. TIPURI DE LIBERTATE

10
 - libertatea negativă – absenţa constrângerilor arbitrare; ea nu poate garanta oamenilor
posibilitatea efectivă de a-şi atinge scopurile deoarece constituie doar o condiţie necesară,
nu şi una suficientă
- libertatea pozitivă – existenţa condiţiilor necesare pentru atingerea scopurilor individuale;
presupune o intervenţie amplă a statului sau a societăţii în viaţa individuală, intervenţie
necesară pentru asigurarea autonomiei multor oameni ce nu pot fi stăpâni pe propria viaţă
- Thomas Hill Green: „idealul adevăratei libertăţi este puterea maximă, acordată în mod egal
tuturor membrilor societăţii umane, pentru a se realiza cât mai bine”

f. PROBLEMA CONSTRÂNGERII
- dificultate în stabilirea sferei constrângerilor nejustificate asupra comportamentului
oamenilor (ex.: avorturi, sinucideri, droguri)
- există constrângeri care pot fi justificate (previn actele distructive) si care nu pot fi
justificate (abuzive); cele din urmă sunt considerate ostile libertăţii
- dispute cu privire la ce se poate şi ce nu se poate interzice fără a leza libertatea individuală

g. LIBERTATE FORMALĂ ŞI LIBERTATE AUTENTICĂ

- absenţa constrângerilor politice sau juridice, existenţa principală a unor drepturi sunt
suficiente pentru garantarea libertăţii sau toate aceste elemente asigură doar libertatea
formală, nu şi libertatea autentică: oamenii lipsiţi de resurse materiale şi de putere
(influenţă) nu-şi pot exercita de fapt drepturile şi libertăţile; libertatea de participare la viaţa
politică rămâne formală
- oamenii pot fi privaţi parţial de libertate şi prin constrângeri indirecte (ex.: manipularea
politică)
- frica, obedienţa, nevoia de conformism, lipsa de informaţii sau informaţiile incorecte îi pot
face pe oameni să se comporte altfel decât ar face-o în mod normal

h. PROBLEMA CONCILIERII LIBERTĂŢILOR INDIVIDUALE, A INTERESELOR PRIVATE CU CELE PUBLICE

- abuzul unuia de libertatea sa poate reduce libertatea altuia
- principiul maximei libertăţi egale compatibile cu libertatea celorlalţi şi al minimizării
intervenţiei publice în sfera individuală
- cetăţenii lipsiţi de autonomie financiară sau economică resping ideea unui stat minimal
(doar cu rol de apărare a unor interese individuale de ordin politic general (constituţional)
sau politic), rămânând ataşaţi unui ideal de stat care promovează şi prosperitatea, nu numai
legalitatea
- raportul dintre puterea de stat şi libertatea individuală rămâne o chestiune disputată

ISAIAH BERLIN (LIBERTATEA INDIVIDUALĂ)

- libertatea individuală nu este o necesitate primară pentru orice om (îngrijirile medicale,
educaţia pot fi primare), doar pentru cei ce pot face uz de ea

JOHN STUART MILL (LIMITAREA LIBERTĂŢII)

- autoapărarea este unicul scop ce îndreptăţeşte oamenii la ingerinţe în sfera libertăţii de
acţiune a oricăruia dintre ei

11
 - împiedicarea vătămării altora este singurul ţel în care puterea se poate exercita, în mod
legitim, asupra oricărui membru, împotriva voinţei sale
- independenţa omului este absolută sub aspectele care îl privesc doar pe el însuşi
- individul este suveran asupra lui însuşi, a propriului trup şi spirit
- omenirea are mai mult de câştigat lăsând pe fiecare să trăiască aşa cum crede el ca mai bine
- societatea are autoritatea de a se pronunţa asupra conduitei cuiva doar când aceasta
prejudiciază interesele altora

F. A. HAYEK (LIBERTATEA INDIVIDUALĂ ŞI AUTORITATEA)

- vederile cuiva vor fi hotărâtoare pentru a stabili ale cui interese sunt mai importante; iar
aceste vederi trebuie să devină o parte din legea ţării, implicând o distincţie de rang pe care
aparatul coercitiv al statului o impune oamenilor
- acţiunea statului depinde inevitabil de împrejurările de moment şi trebuie să satisfacă
nevoile reale ale oamenilor pe măsură ce acestea se ivesc
- dacă ordinea socială este derivată dintr-un proces spontan de autoconstruire , sfera
libertăţii este extinsă
- libertatea individuală – absenţă a constrângerii, sferă privată asupra căreia societatea nu
poate interveni

E. FROMM
- mare iluzie: oamenii sunt convinşi că, atâta timp cât nu sunt obligaţi în mod deschis de o
putere exterioară să facă ceva, hotărârile lor sunt ale lor şi că, dacă doresc ceva, ei sunt cei
care doresc
- un mare număr din hotărârile noastre nu sunt cu adevărat ale noastre, ci ne sunt sugerate
din afară (ne conformăm aşteptărilor celorlalţi, împinşi de frica de izolare şi de eventuale
ameninţări directe)

FRIEDRICH NIETZSCHE
- libertatea nu poate fi gândită în afara constrângerii sau a pedepsei
- religia şi morala creştine sunt de fapt născute din resentiment
- moartea lui Dumnezeu permite conştientizarea orizontului nemărginit al libertăţii umane

12
 Egalitatea

- societăţile premoderne erau organizate pe principiul ierarhiei sociale, discriminarea fiind

considerată firească
- apare ideea că oamenii sunt născuţi egali
- datoria statului şi a societăţii este aceea de a garanta egalitatea dintre cetăţeni în toate
domeniile în care aceasta se justifică
- apare problema determinării sferei sau domeniilor egalităţii justificate
- egalitatea juridică – recunoscută aproape unanim; legea este una şi aceeaşi pentru toţi
oamenii deoarece urmăreşte binele general
- egalitate politică – un acord foarte larg
- egalitatea economică şi socială – controversată:
 gândirea de stânga - doar inegalităţile bazate pe merit sunt justificate
---egalitatea juridică şi politică rămân formale, daca nu sunt asociate cu egalitatea economică
şi socială
---stânga contemporană are tendinţa de a elimina egalitarismul absolut
- este normal ca toţi oamenii să pornească în viaţă cu o egalitate a şanselor ceea nu se
întâmplă (în viziunea stângii politice) daca există mari inegalităţi de resurse materiale;
egalitatea şanselor trebuie să aibă un fundament în sfera resurselor
- susţinătorii egalitarismului consideră că egalitatea de şanse implică şi o egalizare a
posibilităţilor practice a resurselor în timp ce adversarii pledează pentru o înţelegere
minimală a egalităţii de şanse ca simplă absenţă a discriminărilor

CONTRA-ARGUMENTE ALE EGALITARISMULUI:

a. Societatea nu deţine resursele necesare asigurării egalităţii economice
- meritele şi nevoile de bază sunt aproape imposibil de determinat exact
- inegalităţile de resurse apar în mod spontan, fiind inevitabile, eliminarea lor presupunând o
acţiune permanentă, greu de justificat, din partea statului

b. Politica egalitaristă pune statul în situaţia de a abandona imparţialitatea

- este afectat principiul supremaţiei dreptului
- dorinţa de a ajuta pe unii cetăţeni îi va afecta negativ pe alţi cetăţeni
- printre cei ajutaţi de stat se pot afla oameni care nu merita ajutor iar printre cei afectaţi
negativ se pot afla oameni deosebit de merituoşi

c. Egalizarea economică practicată de stat distruge libertatea

- statul îşi arogă dreptul de a determina cea mai dreaptă dar şi cea mai bună distribuţie a
resurselor unei comunităţi, iar cetăţenii trebuie să accepte judecata sa
- supremaţie a statului (etatism) asupra individului ce descurajează iniţiativele personale şi
reduce libertatea
- funcţionarea statului ca depozitar şi distribuitor de resurse generează o luptă între diverse
grupuri sociale, pentru obţinerea oficială a acestora (interese de gestionare frauduloasă a
lor)

13
DAVID HUME (REGULA EGALITĂŢII)
- incertitudinea cu privire la merite este atât de mare încât nu s-ar deduce niciodată din ea
vreo regulă de conduită bine-determinată
- ideile de egalitate perfectă sunt impracticabile, extrem de periculoase pentru umanitate
- iscusinţa, preocuparea şi hărnicia oamenilor ar distruge imediat această egalitate iar ţinerea
sub control ale acestor virtuţi ar reduce societatea la cea mai mare mizerie: în locul
prevenirii cerşitoriei la unii, s-ar face inevitabilă la toţi
- atât de multă autoritate (inchiziţie severă, urmărirea si pedepsirea oricărei inegalităţi) ar
degenera rapid în tiranie

GRACCHUS BABEUF (EGALITATEA ABSOLUTĂ)

- scopul societăţii este fericirea egală a tuturor indivizilor, care se nasc egali în drepturi şi
necesităţi
- pământul nu este al nimănui şi el aparţine tuturor
- tot ceea ce un individ acaparează peste nevoile sale fireşti este un furt social
- tot ceea ce unui membru al corpului social îi lipseşte până la nivelul satisfacerii nevoilor sale
permanente i-a fost furat din proprietatea sa naturală de către acaparatorii bunurilor
comune
- nu trebuie să existe privaţiune faţă de lucrurile pe care natura le produce şi le oferă tuturor
- trebuie să asigurăm fiecăruia şi urmaşilor săi, oricât de mulţi ar fi, tot ce le este necesar, dar
nimic mai mult, prin instituirea sistemului administrării comune şi suprimarea proprietăţii
individuale

F.A. HAYEK (EGALITATEA FORMALĂ)

- ca să obţii acelaşi rezultat în cazul unor oameni diferiţi, este necesar să-i tratezi în mod
diferit
- a le da unor indivizi diferiţi aceleaşi posibilităţi obiective nu e totuna cu a le da aceeaşi
şansă subiectivă
- supremaţia dreptului produce inegalitate economică dar aceasta nu este menită să afecteze
anumiţi oameni într-un anumit mod
- concurenţa depinde doar de individ, şi nu de favorurile celor puternici, nimeni neputând
împiedica un om să ajungă la rezultate mai bune

ROBERT NOZICK (EGALITATE DE ŞANSĂ)

- viaţa nu este o cursă în care concurăm toţi pentru un premiu; nu există o cursă unitară unde
cineva ar fi desemnat să judece cine a alergat mai repede
- nici un proces centralizat nu judecă în ce fel s-au folosit oamenii de şansele pe care le-au
avut; nu aceasta este menirea proceselor de cooperare socială şi de schimb
- denunţa falsitatea teoriilor contractualiste, considerând că statul este rezultat din starea de
anarhie, ca urmare a constituirii de grupări spontane, de asociaţii de protecţie reciprocă
- interesul propriu raţional – element de bază ce permite trecerea de la anarhie la stat

14
 Dreptatea socială

- proporţii necesare – fiecăruia ceea ce i se cuvine

- aspiraţia umană către echitate, egalitate şi imparţialitate va rămâne extrem de puternică
- dreptatea de tip juridic: acea stare de lucruri care este conformă cu legea; drept este ceea
ce corespunde legii, nedrept ceea ce contravine legii
- dreptatea socială - întrebări legate de dreptatea juridică:
 Legile însele sunt drepte sau nedrepte?
 Valorile şi avantajele sunt sau nu distribuite în mod drept?
 Rolurile sociale, inclusiv cele de conducere, şi puterea, sunt sau nu distribuite in mod egal?
 Răspunderile şi sarcinile sunt distribuite drept sau nedrept?
- dreptate distributivă: se referă la distribuirea şi eventual redistribuirea valorilor şi a
resurselor, a avantajelor şi dezavantajelor între grupuri sociale, grupuri de vârstă, între sexe,
între alegători şi aleşi, conduşi şi conducători etc., conform unei scheme considerate
corecte, imparţiale
 unele teorii susţin că întrebarea însăşi nu are sens (în lumea contemporană) (F.A HAYEK) şi
că orice plan de redistribuire a beneficiilor va destabiliza economia şi va crea alte nedreptăţi
- dreptate procedurală: decizia privind dreptatea depinde, aşadar, de respectarea unor
stringenţe (privind procedura de obţinere a bunurilor) procedurale
 orice distribuire a valorilor la care s-a ajuns în mod legal este dreaptă (ceea ce nu s-a
realizat printr-o infracţiune e drept) (R. NOZICK)
 oamenii (din societăţile moderne) au intuiţii şi aşteptări mult mai complexe cu privire la
dreptate; deci drept ≠ legal
- orice distribuire „ideală” va fi imediat anulată prin jocul forţelor sociale care, inevitabil,
distrug aranjamentele artificial impuse în vederea asigurării dreptăţii

JOHN RAWLS
- observă că anumite inegalităţi de rol, care nu pot fi de conducere sau de execuţie, şi
inegalităţi de poziţie, care pot fi de câştigător sau de învins, un sunt respinse de oameni
ca nedrepte
- apare ca nedreaptă situaţia în care persoanele cooperează între ele dar avantajele sunt
direcţionate numai către unele
- orice om care nu cunoaşte precis propria sa poziţie în cadrul cooperării sociale ar opta
pentru un model de organizare socială care să asigure participanţilor mai puţini norocoşi la
cooperarea socială o optimizare a beneficiilor

MICHAEL WALZER
- în diferite societăţi au existat totdeauna bunuri dominante (care asigură proprietarilor lor
controlul asupra multor altor bunuri) ca:
 poziţia socială (în societăţile tradiţionale, bazate pe status sau ierarhie)
 funcţia politică (în societăţile intens politizate, cum sunt dictaturile)
 banul (în lumea modernă)

15
 - inegalităţile ca atare nu sunt neapărat nedrepte, dar capacitatea celor ce deţin bunul
dominant de a-şi asigura toate celelalte bunuri constituie un exces şi o nedreptate
- ţinerea inegalităţilor sub control, astfel ca cei avantajaţi să nu acapareze şi toate celelalte
bunuri
- nu trebuie să existe posibilitatea de a cumpăra orice cu un bun dominant

PLATON (MITUL LUI GYGES, exprima poziţia lui GLAUCON)

- oamenii nu sunt drepţi decât până au puterea necesară să facă ce doresc
- nimeni nu este drept de bunăvoie, ci doar silnic

ARISTOTEL (DREPTATE ŞI MERIT)

- nu trebuie să se compare decât calităţile ce contribuie la domeniul respectiv de activitate
- justiţia şi vitejia războinică sunt două elemente ale aleşilor de care statul nu se poate lipsi

F.A. HAYEK (DOMNIA LEGII)

JOHN RAWLS (PRINCIPIILE DREPTĂŢII)

- primul principiu al dreptăţii: fiecare persoană trebuie să aibă un drept egal la cea mai amplă
libertate fundamentală compatibilă cu libertatea celorlalţi
- al doilea: inegalităţile sociale şi economice trebuie aranjate în aşa fel încât:
 să fie de aşteptat raţional ca ele să funcţioneze în avantajul tuturor
 să fie asociate unor poziţii şi funcţii deschise pentru toţi
- aceste principii trebuie aşezate într-o ordine serială: o deviere de la instituţiile libertăţii egale
cerute de primul principiu nu se poate justifica decât (sau compensa) prin avantaje sociale şi
economice mai mari
- cele două principii sunt un caz mai special al unei convenţii mai generale de dreptate: toate
valorile sociale – libertate şi şanse, venit şi bogăţie, precum şi ceea ce formează baza
respectului faţă de sine însuşi – trebuie distribuite egal, daca nu cumva o distribuire inegală a
unora dintre ele, sau a tuturor aceste valori, contribuie la avantajul tuturor
(VĂLUL IGNORANŢEI)
- definirea poziţiei originare prin situarea părţilor în spatele unui văl al ignoranţei pentru
obţinerea obiectivitătii
- părţile nu îşi cunosc locul în societate, poziţia de clasă şi statusul social, care le sunt
bunurile şi capacităţile naturale, concepţia asupra binelui, caracteristicile planului său
raţional de viaţă, trăsăturile psihologice speciale, condiţiile particulare din propria societate:
situaţia economică şi politică, nivelul de dezvoltare a civilizaţiei şi culturii pe care ea l-a
putut atinge
- singurele fapte particulare pe care le cunosc părţile sunt acelea că societatea lor va cădea
sub condiţiile dreptăţii şi implicaţiilor ei; părţile cunosc acele fapte generale care
influenţează alegerea principiilor dreptăţii
- prin excluderea cunoaşterii, cerinţa unanimităţii nu mai este nelalocul ei, împlinirea ei fiind
de mare importanţă

16
- individul este o persoană egoistă şi raţională
- indivizii, într-o situaţie originară, se vor comporta raţional şi moral
- echitatea (element intermediar între libertate şi dreptate) garantează posibilitatea ca mai
multe persoane să ajungă la un acord şi corectitudinea distribuirii bunurilor între indivizii
participanţi la un astfel de acord

17
 Putere şi legitimitate

- elementul esenţial al puterii – dominaţia

- raportul dominaţie-supunere – motorul relaţiei politice
- puterea presupune recursul la violenţă sau constrângere sau utilizarea persuasiunii ca mijloc
de obţinere a consimţământului cetăţenilor
- legitimitatea unei guvernări – capacitatea puterii de a se face acceptată pe baza
consimţământului liber al populaţiei asupra căreia se exercită
- legalitate – ansamblul normelor juridice
- M. WEBER – trei tipuri de autoritate (drept recunoscut): tradiţională (are ca sursă legitimă
sacrul materializat în cutume), harismatică (se realizează în virtutea calităţilor
extraordinare ale deţinătorului), legală
- caracteristici ale statului modern:
 statul este suveran – are puterea supremă pe teritoriul său şi este autoritatea fundamentală
pentru toate legile
 suveranitatea statului se extinde asupra tuturor indivizilor aflaţi pe teritoriul său şi se aplică
tuturor în mod egal
 personalul statului modern este recrutat şi pregătit într-o modalitate birocratică şi nu
clientelară
 statul are capacitatea de a extrage de la populaţia sa taxe pentru a-şi finanţa activităţile
- rolul statului în viaţa societăţii:
 asigură infrastructura economică necesară funcţionării unei societăţi moderne
 furnizează unele bunuri şi servicii publice
 se implică în rezolvarea şi reglarea conflictelor de grup
 asigură menţinerea competiţiei, în contra formării cartelurilor şi monopolurilor şi pentru
protecţia consumatorilor
 protejează resursele naturale şi mediul înconjurător
 asigură un acces minim al oamenilor la bunurile şi serviciile economice, în special pentru cei
cu probleme
 acţionează pentru stabilizarea economiei

M. WEBER (TIPURI DE LEGITIMITATE)

- statul constituie un raport de dominare a oamenilor de către oameni, bazat pe instrumentul
exercitării legitime (considerată aşa) a constrângerii
- trei temeiuri ale legitimităţii unei dominaţii:
 autoritatea eternului „de altă dată”; dominaţie „tradiţională”, aşa cum au exercitat-o
patriarhii şi principii domnitori de viţă veche, ca fiind calea cea bună prin însăşi imemoriala
vechime a practicii sale
 autoritatea dată de neobişnuitul har al unei persoane (harisma); dominaţie „harismatică”,
exercitată de profet sau domnitorul ales sau şef de partid

18
  dominaţia în virtutea „legalităţii” credinţei în valabilitatea unui statut legal şi a unei
„competenţe” efective – o dominaţie bazată pe o atitudine de supunere în îndeplinirea
îndatoririlor legale; dominaţie exercitată de „omul de stat” modern
- în realitate, atitudinea de supunere a oamenilor este determinată de motivaţii puternice,
legate de temeri sau speranţe, precum şi de interese de tot felul

NICCOLO MACHIAVELLI (LEGITIMARE PRIN VOINŢA POPORULUI SAU PRIN VOINŢA CELOR
PUTERNICI)
- principatul apare fie ca rezultat al voinţei poporului, fie al celor puternic, după cum au
prilejul să o facă
- idealul poporului e mult mai drept decât al celor puternici, întrucât aceştia din urma vor să
asuprească, pe când el doreşte să nu fie asuprit
- împotriva unui popor ostil, un principe nu-şi poate lua niciodată măsuri de siguranţă, acesta
fiind prea numeros, în vreme de cei puternici se poate apăra, aceştia fiind mai puţini
- principele trebuie să trăiască întotdeauna în mijlocul aceluiaşi popor, dar o poate face foarte
bine fără a avea în slujba sa aceiaşi oameni puternici

KARL RAIMUND POPPER (NECESITATEA STATULUI)

- statul este un rău necesar; puterile sale n-ar trebui sporite peste măsura necesară
- într-o democraţie se poate scăpa de un guvern fără vărsare de sânge, pe când într-o
despoţie nu
- democraţia nu este decât un cadru în interiorul căruia pot acţiona cetăţenii
- dacă majoritatea se decide în favoarea unei despoţii, nu înseamnă că un democrat trebuie să
renunţe de aceea la convingerile sale, dar va deveni conştient că în ţara sa tradiţia
democratică nu a fost destul de puternică
- doar deciziile individuale, care conferă sens faptelor, atribuie sens şi istoriei
- democraţia – formă de guvernământ care nu permite instaurarea dictaturii sau creşterea
puterii statului

19
 Teorii politice moderne şi contemporane

- democraţia a constituit unul din domeniile cele mai importante ale teoriei politice
- democraţia desemnează în primul rând egalitatea politică şi juridică ce urmează egalizării
progresive a straturilor sociale
- democraţiile liberale sunt regimuri politice având ca valori fundamentale libertatea şi
drepturile omului
- în ce mod participă într-o democraţie membrii societăţii la luarea deciziilor politice? Cele
mai importante teorii:

MARXISMUL
- teoria după care deciziile politice exprimă interesele unor grupuri de interese – clasele
sociale – care au o poziţie dominantă în societate şi care prin intermediul lor îşi asigură
menţinerea dominaţiei
- puterea în societăţile capitaliste este deţinută de o clasă dominantă
- modul de producţie al fiecărei societăţi condiţionează sau determină toate celelalte
elemente ale societăţii
- burghezia şi proletariatul formează clasele sociale, relaţiile dintre ele fiind conflictuale
- plusvaloarea este reţinută de către capitalist – expresia exploatării sistematice a muncii şi
deci a membrilor clasei proletare în societatea capitalistă
- burghezia îşi impune ideile sale cu privire la societate ca idei dominante (prin exercitarea
puterii politice si ideologice), împotriva intereselor proletariatului
- „puterea de stat modernă nu este decât un comitet care administrează treburile obşteşti ale
întregii clase burgheze”

ELITISMUL
- teoria potrivit căruia deciziile reflectă puterea exercitată de un număr redus de interese bine
organizate, capabile să îşi atingă scopurile
- puterea este în mâinile unei minorităţi, a „elitelor”
- Vilfredo Pareto: membri clasei conducătoare sunt „vulpi” sau „lei”
- Robert Michels: în orice organizaţie, oricât de democratică ar părea, se manifestă tendinţa
de concentrare a puterii în mâinile membrilor unui grup de oameni care iau deciziile („legea
de fier a oligarhiei” – „cine zice organizaţie, zice oligarhie”)
- unii elitiştii au afirmat că elita nu este un scop coerent întotdeauna, fiind fracturată şi
existând o rivalitate între elite diferite, care se manifestă prin competiţia electorală
- statul este ca un automobil fără şofer, iar partidele sunt în competiţie pentru a ajunge să îl
conducă

PLURALISMUL
- teoria potrivit căreia deciziile politice exprimă intr-o mare măsură preferinţele formulate de
grupuri provenind dintr-o diversitate de domenii
- diversitatea este o caracteristică dezirabilă a societăţilor moderne

20
 - nici un grup sau clasă nu poate domina societatea: societatea civilă nu este supusă statului;
puterea economică şi cea politică nu se suprapun; în diverse domenii, grupuri diverse
reuşesc să influenţeze politicile publice
- puterea este dispersată, necumulativă şi de aceea statul, prin instituţiile sale, mai degrabă
reglementează conflictele în societate, mediază interesele diferitelor grupuri, decât domină
şi urmăreşte anumite interese particulare
- grupurile reprezintă principalul element al procesului politic, unele grupuri având o
influenţă mai mare decât altele
- prin asociere în grupuri, cetăţenii îşi pot avansa şi promova propriile interese în faţa statului
- chiar şi inegală, puterea este larg distribuită între diferitele grupuri din societate aşa încât
fiecare grup şi fiecare individ îşi pot face auzită vocea la un moment dat

KARL MARX (PROLETARIAT ŞI BURGHEZIE)

- procesul de producţie transformă încontinuu avuţia materială în capital, în mijloace de
valorificare şi mijloace de consum pentru capitalist
- muncitorul iese încontinuu din acest proces aşa cum a intrat: personal fiind izvor de avuţie,
dar lipsit de orice mijloace de a realiza această avuţie pentru sine însuşi
- această reproducţie continuă, această eternizare a muncitorului este condiţia sine qua non a
producţiei capitaliste
- capitalismul realizează o dezumanizare a omului prin vinderea forţei de muncă ca marfă
- societatea socialistă este o comunitate de indivizi, pentru care mijloacele de producţie sunt
comune, unde puterea de muncă a fiecăruia este unitară cu celelalte, formând un corpus
supra-individual

ALEXIS DE TOCQUEVILLE (ASOCIEREA ÎN VIAŢA CIVILĂ)

- un popor ai cărui indivizi ar pierde capacitatea de a întreprinde singuri lucruri mari, fără a
dobândi facultatea de a le produce în comun, s-ar întoarce curând la barbarie
- la popoarele democratice, asociaţiile sunt cele care trebuie să ţină locul acelor indivizi
puternici pe care egalitatea de condiţii i-a făcut să dispară
- indivizii cu idei şi sentimente comune se unesc în puteri care vorbesc şi care sunt ascultate

FRANCIS FUKUYAMA (DEMOCRAŢIILE LIBERALE)

- democraţiile epocii moderne a informaţiei se confruntă cu aflarea modului prin care ele pot
menţine ordinea socială în faţa schimbărilor tehnologice şi economice
- tendinţa democraţiilor liberale contemporane de a deveni victimele individualismului excesiv
reprezintă poate punctul lor cel mai slab pe termen lung
- cetăţenii trebuie să fie raţionali şi să respecte legile în propriul lor interes

21
 Drepturile omului

- se bazează pe concepţia creştină conform căreia există o lege naturală a lui Dumnezeu
înscrisă în inima oamenilor ce trebuie respectată
- omul deţine o natură anterioară societăţii şi scopul oricărei guvernări este să o protejeze
- drepturile omului sunt considerate atribute ale tuturor oamenilor, fără distincţie de sex,
rasă, religie, statut sau naţionalitate
- drepturi pozitive – permit suveranului – statului – legiferarea
- drepturi negative – interzic intervenţia suveranului – statului – în spaţiul individual
- scopul statului de drept este protejarea libertăţilor şi limitarea arbitrarului puterii
- o normă juridică nu poate fi validă decât în măsura în care ea satisface atât prin modul de
legiferare cât şi prin conţinutul său determinările generale de norme la nivel superior
- singura normă ce nu depinde de o alta normă este Constituţia
- cultura legii, prin rolul proeminent pe care îl acordă valorilor de dreptate şi egalitate, este
o componentă esenţială a democraţiei, înţeleasă nu doar ca simplu mecanism instituţional,
ci ca o stare de spirit a societăţii
- puterea de decizie a statului este limitată în cazul statului de drept de existenţa unor norme
juridice superioare a căror respectare este asigurată de existenţa unei puteri judecătoreşti
imparţiale
- democraţia devine în societăţile contemporane o formă de participare a cetăţenilor la
luarea deciziilor şi de garantare a drepturilor şi libertăţilor
- statul de drept şi societatea civilă, noţiuni şi realităţi complementare, se fondează pe
aceleaşi principii constitutive: drepturile omului

22