Tudor Arghezi

Şi religiozitatea poeziei moderne a lui Tudor Arghezi (1880-1967) a constituit ca şi în cazul altor poeţi
români,un subiect de
amplă controversă literară.

În privinţa lui,criticul literar Eugen Simion se întreabă deloc retoric:

„Este Arghezi un poet religios, un poet mistic? Răspuns: Arghezi a corupt în chip fericit pentru poezie
tema sacrului
şi a creat o oper ăunică, în felul ei, în acest secol, introducând masiv în problematica religioasă
drameleexistenţiale şi metafizice ale individului”
5
. Religiozitatea cr
eaţiei sale a fost pusă
, firesc, în
legătură cu un moment din biografia poetului: scurta perioadă când a fost călugăr lamănăstirea Cernica,
purtând numele de ieromonahul Iosif.

Părerile emise
în acest sens au fostdiametral opuse de-a lungul timpului: de la un Arghezi - poet religios, la un poet
profundnereligios, fiind invocate
de asemenea şi o serie de
atitudini poetice contradictorii mai ales în
Psalmi
(
ciclu de poezii dintre cele mai reprezentatitve din lirica argheziană
). Psalmii sunt în
număr de 17,

cei mai mulţi au apărut în volumul

Cuvinte potrivite
, dar poezii cu acest titlu vom găsi până în ultimele volume publicate de poet.

Unitatea lor este

mai mult tematică

şi stilistică, din acest punct de vedere

Psalmii
arghezieni fiind comparabili cu
Scrisorile

lui Eminescu şi cu
Nopţiile
lui Macedonski.Psalmul este, fundamental vorbind, un imn religios, o poezie ce trimite cu gândul la
psalmiidavidici
din Sfânta Scriptură. Dosoftei, în poezia românească, versifică, într
-
o manieră
preponderent folclo
rică,
Psalmii
 lui David; Macedonski, în
Psalmi moderni
, pornind de lamotivele poetice din
Psalmii

biblici, va scrie un ciclu de poezii pe tema neliniştilor existenţialeşi nemulţumirilor sale în raport cu o
contemporaneitate ingrată şi agresiv duşmănoasă.
Arghezi
însă va schimba totul, căci va da psalmului
statutul unei specii a liricii filozofice,transformându-l într-
o meditaţie f
ilozofico-
religioasă, aşa cum va

fi cultivată şi
în poezia
românească de mai târziu de către
Blaga, Aron Co
truş sau Ştefan Augustin Doinaş.
Psalmii
arghezieni imaginează un dialog cu divinitatea
;a
deseori cuvintele sunt ale unui răzvrătit, aleunui nemulţumit, dar nu ale unui necredincios. S
-
a comparat atitudinea lui Arghezi, şi nu fără
oarecare temei, cu aceea a biblicului Iov.Eul liric
, în ipostaza de psalmist, suferă mai cu seamă de absenţa unor semne aleexistenţei certe a divinităţii. El
vrea
dramatic, precum Toma din Evanghelie, dovezi primitive,concrete
: „Vreau să te pipăi şi să urlu: Este!”.

În absenţa acestora, poetul

se simte singur,
părăsit („Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!”). Metafora însingurării este aceea

a unui „
copac
pribeag uitat în câmpie”. Lamentaţia poetului este motivată de dorinţa unor semne cerecompun imagini
ale paradisului de odinioară:

„Tânjesc

ca pasărea ciripitoare

Să se oprească
-n drum,
Să cânte
-
n mine şi să zboare
Prin umbra mea de fum
.”
Chiar dacă
s-a
îndepărtat vizibil de
Psalmii

lui David, ca atitudine poetică şi filozofică,raportările la aceştia sunt posibile

în cazul lui Arghezi:
Psalmul III

(„Tare sunt singur,Doamne, şi pieziş!”)

este un
psalm al însingurării, al părăsirii
, care
„poartă –
ca înfiligran
–
cuvintele evanghelice: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-
ai părăsit?”
6
,fiind
apropiat de interogaţiile şi lamentările patetice din psalmi
i biblici
: „Până când, Doamne, mă vei uita până în sfârşit? Până când vei întoarce faţa ta de la mine?” (

Ps. 12, 1
)sau
„Pentru ce, Doamne, stai departe?” (
Ps. 9, 21
). Spre deosebire de alte texte,
Psalmul XIV

(„Am fost să văd pe Domnul bătut de viu pe cruce”) este oarecum singular în ciclul arghez
ian:
dacă în alţi psalmi

dialogul instanţei lirice

(într-
un registru extrem de variat şi contradictoriu,
de
la răzvrătire şi până la umilinţă) este cu Tatăl,
în acesta apare imaginea Mântuitorului,
înfăţişând, după Evanghelie, drama omenească a singurătăţii
lui Isus într-o imagine absolut
memorabilă, cosmică; se observă aici
sensul arhaic al termenului nemernic (de nenorocit,neajutorat):
„Din fundul Mării Moarte până
-
n văpaia Cloştii
Nu-
i nimenea nemernic şi singur ca Isus.”
 Decorul (un apus însângerat, plin de corbi, în care se aude
scârţâit
ul sinistru al osiilorde la care)
aminteşte şi el
de poezia lui Vasile Voiculescu,
În grădina Ghetsema

ni
.
Religiozitatea poeziei lui Arghezi nu se limitează numai la ciclul
Psalmilor;

Duhovnicească
,
De-a v-
aţi ascus
,
Nehotărâre
, alcătuiesc şi ei, după expresia lui Nicolae Balotă, un fel de„psalmi necanonici”.
Revenind la întrebarea: A fost Arghezi sau nu un poet religios?
şi concluzionând că un răspuns tranşant pentru fiecare din aceşti termeni ar putea fi discutabil,mai potrivit
ar fi să găsim argumente în chiar versurile poetului. Astfel în
Psalmul XI

(„Te drămuiesc în zgomot şi

-
n tăcere”) citim acest vers definitoriu:

„Pentru credinţă sau pentru tăgadă,

Te caut dârz şi fără de folos.”

Eul liric arghezian se zbate
emoţionant
în
Psalmi
între aceste
două
atitudinicontradictorii: cred
inţă şi contestare, afirmare şi negaţie, certitudine şi incertitudine.
Nu este propriu-
zis o negaţie a divinităţii, ci o nevoie de certitudine, el însuşi ipostazi
indu-seîntr-
una din artele sale poetice în Psalmist, unde citim iarăşi u
n vers emblematic:
„Eu, totuşi, slugă veche a Domnului rămân.”
În
Marele Alpha,
Alexandru George conchide memorabil, s
urprinzând esenţa spiritului
arghezian:
„Arghezi e un chinuit,
spune el,
un torturat de nelinişti, de îndoieli şi de întrebări,
un îns
ingurat. La el e vorba de «cunoaşterea» divinităţii printr
-un proces intelectiv în care eraajutat numai de mintea lui «ca tuciul».
O dramă
de cu totul alt ordin decât alternativa bine-
rău,credinţă
-
necredinţă se desfăşoară în faţa noastră. Firea lui plină
de contraste, natura lui
singulară nu puteau da decât o formă de excepţie şi extravaganţă acestei dezbateri lăuntrice
.

Tudor Arghezi
este un inovator al limbajului artistic în poezie. Creaţia sa poetică este impresionantă prin
diversitatea tematică şi prin profunzimea ideilor.Argheziabordează mai multe teme în
poeziile sale.O temă bine reprezentată la Arghezi este cea a f r ă m â n t ă r i i m e t a f i z i c e . E l
î ş i p u n e î n t r e b ă r i a s u p r a c o n d i ţ i e i u m a n e ş i m e d i t e a z ă a s u p r a locului omului în
univers,asupra posibilităţii sale de cunoaştere chiar şi asupra existenţei luiDumnezeu.O temă întâlnită
frecvent este cea a singurătăţii omului:„Tare sunt singur ,Doamne,şi piezişiCopac pribeg uitat în
câmpie,Cu fruct amar şi cu frunziş.”(Psalm)Se confesează lui Dumnezeu,fiinţa supremă.El foloseşte
metafora copacului uitat încâmpie,prin care arată că este lipsit de bucurie.O altă temă este cea aomului
părăsit de Creatorulsău:„De când s-a întocmit Sfânta ScipturăTu n-ai mai pus picioru-n bătăturăŞi anii
mor şi veacurile pier Aici sub tine dedesupt subt cor.”Eul aşteaptă un semn de la Creatorul său,este trist
datorită trecerii timpului,neputând să-
lo p r e a s c ă , s e s i m t e a b a n d o n a t . A s t f e l i n t e r v i n e n e v o i a o m u l u i d e
a c o m u n i c a c u divinitatea.Arghezii consideră că Dumnezeu se ascunde intenţionat de om.„Incerc
de-o viaţă lunga să stăm un ceas la sfatŞi te-ai ascuns de mine de cum m-am arătat.”O altă temă frecventă
este aceeaa căutării disperate a unei dovezi în legătură cu existenţacreatorului.Negăsind ceea ce caută
apare îndoiala,tăgada.“Pentru credinţă sau pentru tăgadăTe caut dârz şi fără de folos.Eşti visul meu, din
toate, cel frumosŞi nu-ndrăznesc să Te dobor din cer grămada”(Psalm) Vrea cu disperare o
dovadă,caută necontenit o certitudine dar în zadar.Setea de adeverire,de concretizare a divinitaţii
este exprimată în multe din poeziile
sale.S u n t u n e l e p o e z i i î n c a r e e s t e e x p r i m a t ă r e v o l t a p o e t u l u i î m p o t r i v a
creatorului.Exasperat de căutare,de piedicile care-i împiedică această lungă căutare,eul
îşiexprimă revolta împotriva acestuia:„ Oriunde-ţi pipăi,cu şoapta tristei rugi,Dau numai de belciuge,cu
lacăte şi drugi.”

Paralela „Pslami” Tudor Arghezi-Lucian BlagaPersonalitate impunatoare a culturii interbelice,

Lucian Blaga, filozof, scriitor,professor universitar,a marcat perioada respective prin elemente
de originalitatecompatibile cu inscrierea in universalitate.S-a nascut pe 9 mai 1895
in Lancramlanga Alba Iulia,intro familie de preoti.Copilaria i-a stat ,dupa cum marturiseste
elinsusi “sub semnul unei fabuloase absente a cuvantului” ,viitorul poet - care se vaautodefini
mai tarziu “mut ca o lebada” –neputand sa vorbeasca pana la varsta depatru ani. Tudor Arghezi
s-a nascut la 23 mai 1880 la Bucuresti, intr-o familie originaradin Carbunesti-judetul Gorj.
Numele sau adevarat a fost Ion N. Theodorescu;pseudonimul Arghezi este explicat de scriitor
ca fiind in legatura cu Argesis, vechiulnume al raului Arges. Copilaria nu i-a lasat decat amintiri
dureroase, acestamarturisind:”Este cea mai amara varsta a vietii. N-as mai vrea sa fiu o data
copil”.Psalmul este o specie lirica, prin care poetul inalta un imn religios divinitatii,exprimandu-si
sentimentele de smerenie si lauda pentru maretia si atotputernicia,lui Dumnezeu. Cuvantul
psalm vine de la grecescul "psalmos", care inseamnacompunere poetica biblica, avand caracter
de rugaciune, oda, elegie sacra.Ambii poeti sunt cautatori de absolut. La Arghezi absolutul se
confunda cudivinitatea. Pe de alta parte Blaga considera ca:”absolutul este punctul indiferent
altuturor polurilor, dincolo de existenta si inexistenta, dincolo de real si ireal.Arghezi este si un
descoperitor de frumuseti nebanuite in locuri obscure de undealtii isi intorc privirea.La cei doi
poeti intalnim teme si motive diferite. La Blaga intalnim :tematimpului infinit, tema trupului ca
inchisoare a sufletului, somnul si tacerea camodalitati de atingere a absolutului, pe cand la
Arghezi intalnim ca teme: poeziafilozofica, poezia sociala, poezia marilor intrebari privind viata
si moartea, rostulomului pe pamant, poezia dedicata muncii grele si chinuitoare
a pamantului. Opera lui Arghezi poate fi totusi usor de inteles pe cand cea a lui Blaga nu
oputem intelege pana nu ii cunoastem filozofia. In ceea ce priveste cunoastereaBlaga crede ca
universul este alcatuit dintr-o multitudine de mistere care nu pot firevelate de catre om deoarece
intre el si univers se interpune censuratranscendenta-adica moartea.În psalmii arghezieni
surprindem mai degrabă ecouri ale Vechiului decât aleNoului Testament. Poetul e un emul
al acelor mitic-arhaici homines religioşi care s-au luat la harţă cu Domnul lor, l-au înfruntat, au
violentat cerul, s-au luptat cu îngerul. Tonul său, în genere, este acela al unui Iov, bărbatul care
nu cedează, nuacceptă nici un compromis, nici resemnare, care se-afirmă pe sine în faţa
unuiIehova pierdut în tenebre şi tăcere. Cuvântul său este stârnit chiar în Tăcereaabsolută
căreia i se adresează şi în care se aude pierind.In psalmul lui Blaga surprindem o confesiune
mistica pe tema cautariidrumului spre Dumnezeu.Indurerat ca l-a pierdut pe Dumnezeu, poetul ii
reproseaza ca s-a inchis in cer caintr-un sicriu. Fara mesajul divin, sufletul sau este ranit, iar
existenta devine o