Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
net/publication/321489266
CITATIONS READS
0 349
1 author:
Daniela Cretu
Lucian Blaga University of Sibiu
12 PUBLICATIONS 1 CITATION
SEE PROFILE
Some of the authors of this publication are also working on these related projects:
All content following this page was uploaded by Daniela Cretu on 04 December 2017.
Daniela Crețu
Universitatea “Lucian Blaga”din Sibiu
În ultimii ani în spațiul educațional se face frecvent referire la „școala secolului 21”,
„profesorul în secolul 21”, „abilitățile secolului 21” etc. Ne putem întreba oare ce realități inspiră o
asemenea preocupare? Un prim răspuns ar putea veni din înțelegerea faptului că educația în secolul
21 este profund afectată de schimbările din societate: globalizarea, tehnologia, dinamica pieței
muncii, imigrația etc. Aceste aspecte generează la rândul lor modificări la nivel de finalități,
conținuturi, practici educaționale sau tendințe în formarea profesorilor. Sistemele educaționale din
întreaga lume sunt în căutarea celor mai bune practici pentru a pregăti copiii și tinerii din școlile de
astăzi pentru a face față solicitărilor de viață și de muncă tot mai complexe ale secolului 21.
Apoi, un calcul matematic foarte simplu, ne arată că toți copiii care sunt acum în sistemul de
învățământ până la nivel de clasa a IX-a sunt născuți după anul 2000, adică în secolul 21. La scara
planetară este vorba de generația „nativilor digitali” (Prensky, 2001). Nativii digitali sunt copiii și
tinerii care au crescut folosind computerele, telefoanele mobile şi alte instrumente ale erei digitale:
jocuri video, internet, rețele de socializare, mesagerie instant. Interacțiunea lor cotidiană cu aceste
mijloace le determină așteptări, preferințe și le influențează modul în care percep și procesează
informația, aspecte cu evidente implicații educaționale. Unii dintre ei sunt în ceea ce privește
abilitățile digitate net superiori dascălilor lor, care fac parte din categoria „imigranților digitali”,
adică a celor care nu au fost născuți în era digitală, dar care la un anumit moment al vieții lor au
devenit fascinați și au adoptat diferite aspecte ale noilor tehnologii (Prensky, 2001).
Fără a ne propune elaborarea unui tablou exhaustiv a caracteristicilor de care ar trebui să dea
dovadă un profesor pentru copiii secolului 21, în rândurile de mai jos vom dezvolta câteva reflecții
pe marginea acestui subiect, invitându-i și pe participanții la Conferința Națională a studenților de la
specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, ediția a II-a, 2016, Sibiu să se exprime
în legătură cu acest subiect.
Integrarea tehnologiei
Educația în secolul 21 nu se mai poate face doar cu tabla și cu creta. Tehnologia a avansat și
pune la dispoziția spațiului educațional instrumentele sale. Tinerii și copiii sunt atrași de cultura
digitală și de suporturile tehnice care o promovează. Pentru a intra in conexiune cu acești tineri și
copii, profesorii trebuie să vorbească limba lor, să valorifice abilitățile lor pentru oferirea de noi
experiențe de învățare (Cucoș, 2008). Noile tehnologii de informare și comunicare pot ușura
intruirea, pot să îi confere acesteia noi dimensiuni în spațiul virtual (jocuri virtuale, grupuri de
discutii, clase mobile, resurse on line, proiecte de grup on line, portofolii digitate etc.). Integrarea
tehnologiei în practicile de instruire aduce experiențele de învățare la un alt nivel și mult mai
apropiat de limbajul generației nativilor digitali.
Un profesor eficient știe care sunt cele mai bune instrumente care pot susține activitățile de
predare-învățare sau evaluare, știe cum și când să le folosească, având în vedere că raportul de
complementaritate între uman și tehnic este necesar și benefic. Poveștile, jocurile copilariei,
contactul direct, conversația față în față își păstrează rostul lor în dezvoltarea copiilor. Respingerea
noilor tehnologii de către cadrele didactice sau neutilizarea lor înțeleaptă în activitatea de instruire
sporește riscul creșterii distanței între generații. Sigur că nu trebuie să uitam că nu toti copiii au
acces la tehnologie, nu toate școlile au dotările necesare pentru valorificarea acesteia. Cultura
digitală este încă un vis pentru multi copii. Îi avem în vedere pe copiii din zonele sărace și foarte
sărace ale Romaniei, pentru care poate laptele si cornul reprezintă unica motivație de a merge la
școală. Cu mai putină sau mai multă tehnologie, orice dascăl știe însă că baza succesului în educație
ramâne relația pe care o are cu elevii.
După cum anunțam la începutul acestui articol, ne-a interesat să surprindem modul în care
studenții de la specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, participanți la Conferința
Națională din 22-23 aprilie 2016, înțeleg să fie profesori pentru copiii secolului 21. În acest sens,
studenții au fost invitați să participe la un concurs de scriere reflexivă cu tema: Cum înțeleg eu să
fiu profesor pentru copiii secolului 21? În cele ce urmează vom prezenta câteva extrase din cele
mai reușite eseuri elaborate de studenții care au participat la acest concurs.
„Profesorul este un real mentor, un sprijin, sursă și resursă pentru copii. Este important să
dezvoltăm copiilor latura critică, inteligența emoțională, creativitatea folosind toate resursele de
care dispunem. Profesorul secolul XXI va trebui să să reinventeze continuu, să găsească soluții
pentru probleme care în trecut nu au existat, va trebui să se documenteze, să caute, să combine
posibilități...să își dezvolte tehnici și strategii de instruire și evaluare astfel încât să inspire copiilor
un sentiment de siguranță și dragoste pentru cunoaștere...să caute în orice lucru mic situații mari
de învățare. Eu – profesorul îmi voi asuma responsabilitatea de educare a viitorului adult cu
dragoste și înșelegere. Voi pune un accent deosebit nu pe „a ști”, ci pe „a ști să”, nu neapărat pe
produs, dar mai ales pe proces. Îmi doresc să creez o conexiune specială cu viitorii mei copii, să îi
înțeleg în cele mai fine aspecte, să îi simt și să intervin pentru a-i sprijini, pentru a ameliora sau
pentru a integra.” (studentă PIPP – G.O., Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, premiul I)
“Profesorul are în fața lui nu doar niște minți agere, dornice de cunoaștere, ci și niște suflete
curate, gingașe și pline de voioșie. Pentru a fi profesor este nevoie de o doză mare de iubire,
dăruire și empatie, flexibilitate, creativitate și atitudine pozitivă. Profesorul pentru copiii secolului
XXI trebuie să îi pregătească pe aceștia pentru un drum lung numit viață și să le pună în bagaje
curajul, bucuria și încrederea.
Grădinarul
A fi profesor tu trebuie să știi
Că micuțe flori în mână ții,
Frumos colorate și parfumate
Ce strălucesc ca niște diamante.
Îngrijește-le cu multă atenție și iubire,
Oferindu-le ce ai mai bun din tine.
Stropește-le cu apă rece și curată,
Pentru a nu se ofili niciodată.
Vorbește-le cu înțelepciune și duios
Dăruiește-le lumina soarelui voios
Ajută-le să se-nalțe cu mândrie
Și să moștenească veșnica împărăție.
Să lucrezi cu răbdare și cu spor,
Zi de zi îndrumând ușor,
Iar florile frumos să le crești,
Pentru că un grădinar tu ești. ”
(studentă PIPP - P. E.D., Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, premiul II)
“Tind să cred că unele nevoi ale copiilor s-au schimbat de-a lungul anilor, în timp ce altele au
rămas la fel. Elevilor din ziua de astazi nu trebuie să le impunem să memoreze informația dată de
noi, ei pot să și-o însușească de oriunde. Copilul din ziua de astăzi are nevoie de o îndrumare,
pentru a înțelege ce beneficii și ce riscuri implică utilizarea tehnologiei. Rolul unui dascăl priceput
este de a încerca să integreze tehnologia cu spiritul ludic.” (studentă PIPP - S.A., Universitatea
„Lucian Blaga” Sibiu, premiul III)
“Pentru a reuși să fii un profesor bun este necesar să te adaptezi nevoilor elevilor actuali.
Profesorul trebuie să fie un model pentru elevi, să fie corect, să fie capabil să dăruiască și să aibă
răbdare, să motiveze, să știe să asculte și să dea dovadă de înțelepciune, să scoată în evidență
calitățile și nu defectele, să evidențieze progresul și să nu eticheteze. Ar fi de dorit ca învățarea să
fie centrată pe elevi, iar profesorii să devină îndrumători ai elevilor.”(studentă PIPP – S.A.F.,
Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, premiul III)
“Cadrul didactic reprezintă sculptorul principal al elevului său. Un cadru didactic eficient se
pliază pe nevoile elevului, adâncește calitățile, talentele și pasiunile acestuia, elimină
imperfecțiunile caracterului și modelează când este nevoie orice aspect corijabil. Profesorul
eficient este acela care indiferent de numărul generației pe care o are sub aripa sa, reușește să
transmită dorința și setea de cunoaștere în fiecare zi și în fiecare oră petrecută cu elevii săi.
Profesorul copiilor secolului XXI trebuie să țină cont nu doar de evoluția educației formale, dar și
de modul în care se desfășoară educația nonformală și informală și să intervină cu măiestrie acolo
unde educația și rezultatele acesteia se abat de la bunul lor mers.” (studentă PIPP - G.A.,
Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, mențiune)
Referințe bibliografie:
Cury, A. (2005). Părinţi străluciți, profesori fascinanti. București: For You.
Cucoș, C. (2008). Educația: iubire, edificare, desăvârșire, Iași: Polirom
Prensky, M. (2001). Digital Natives, Digital Immigrants. On the Horizon MCB University
Press. vol. 9, no. 5.
Robinson, K., Do schools kill creativity?, conferintele TED
https://www.ted.com/talks/ken_robinson_says_schools_kill_creativity?language=ro (accesat în
data de 14.04.2016)
PP21, Partnership for 21st Century Learning, http://www.p21.org/our-work/resources/for-
educators (accesat în data de 15.04.2016)