Am cititonline-article

Add to wishlist

De ce ne dau siguranta liderii buni

Căpitanul William Swenson a fost recent decorat de Congres cu medalia de onoare pentru faptele lui din
8 septembrie 2009.

Atunci, o coloană de trupe americane și afgane înainta într-o zonă din Afganistan ca să protejeze un grup
de oficiali guvernamentali, un grup de oficiali afgani, care urma să se întâlnească cu niște vârstnici dintr-
un sat local. Coloana a intrat în ambuscadă, a fost înconjurată din trei părți, și printre multe altele, cpt.
Swenson a fost apreciat pentru că a sărit în mijlocul schimbului de focuri ca să salveze răniții și să-i aducă
pe cei decedați. Unul din cei pe care i-a salvat a fost un sergent. Înainta alături de un coleg spre un
elicopter de evacuare medicală. Ce a fost deosebit atunci, din pură coincidență, unul din medicii din
elicopter avea o cameră GoPro pe cască și a surprins toată scena. Se văd căpitanul și colegul lui cum aduc
soldatul rănit, care fusese împușcat în gât. L-au așezat în elicopter, apoi căpitanul Swenson s-a aplecat și
l-a sărutat, după care s-a întors să salveze alți oameni.

M-am uitat la asta și m-am întrebat: de unde vin asemenea oameni? Ce-i asta? E o emoție profundă când
vrei să faci asta. Este iubire, și am vrut să știu de ce nu sunt așa și oamenii cu care lucrez eu. În armată se
dau medalii celor care se sacrifică în beneficiul altora. În afaceri, se dau bonusuri celor care îi sacrifică pe
alții în beneficiul nostru. E anapoda, nu-i așa? M-am întrebat: de unde vin asemenea oameni? Concluzia
inițială a fost că sunt, pur și simplu, mai buni. De asta sunt atrași de armată. Acești oameni mai buni sunt
atrași de ideea de a servi. Dar e complet greșit. Am învățat că mediul e motivul, dacă nimerim în mediul
potrivit, fiecare din noi are posibilitatea să facă lucruri remarcabile, și, mai important, și alții au
posibilitatea. Am avut onoarea să-i întâlnesc pe unii din acești eroi, care și-au riscat viețile pentru a-i
salva pe alții, și i-am întrebat: „De ce ai face asta?” „De ce ai făcut asta?” Și toți spun același lucru:
„Pentru că și ei ar fi făcut asta pentru mine”. E un grad mare de încredere și colaborare. Încrederea și
colaborarea sunt foarte importante. Problema cu încrederea și colaborarea e că sunt sentimente, nu
comenzi. Nu pot să-ți spun, pur și simplu, crede-mă, și tu să o faci. Nu pot doar să comand unora să
colaboreze, iar ei să o facă. Nu merge așa. E un sentiment.

Și de unde vine sentimentul ăsta? Cu 50 000 de ani în urmă, în paleolitic, la începutul erei homo sapiens,
lumea era plină de pericole, de forțe care încercau de zor să ne extermine. Nimic personal. Fie că era
vremea, lipsa resurselor, poate un smilodon, toate aveau efectul de a ne scurta viața. Apoi am evoluat în
animale sociale, am trăit și am muncit împreună în ceea ce, numesc eu, un cerc sigur, înăuntrul tribului,
unde am simțit că aparținem. Și când ne-am simțit în siguranță printre ai noștri, reacția firească a fost de
încredere și colaborare. Iar asta are beneficii inerente. Înseamnă că pot să dorm noaptea, și să am
încredere că cineva stă de veghe. Dacă nu avem încrede unul în altul, înseamnă că n-o să stai de pază. Un
sistem de supraviețuire slab.

În ziua de azi e exact la fel. Lumea e plină de pericole, de lucruri care încearcă să ne frustreze, sau să ne
reducă șansa de reușită. Pot fi fluctuațiile economice, incertitudinea pieței de schimb. Ar putea fi o nouă
tehnologie, care-ți perimează afacerea peste noapte. Sau ar putea fi concurența, care uneori încearcă să
te anihileze. Uneori încearcă să te falimenteze, sau cel puțin încearcă să-ți blocheze creșterea și să-ți fure
afacerea. Nu avem control asupra acestor forțe. Sunt o constantă și nu vor dispărea. Singurele variabile
sunt condițiile dinăuntrul organizației, acolo contează spiritul de conducere, pentru că liderul e cel care
dă tonul. Când un lider alege să pună siguranța și viețile celor din organizație pe primul loc, să-și sacrifice
confortul și rezultatele concrete încât oamenii să simtă siguranță și apartenență, atunci se întâmplă
lucruri uimitoare. Cu ocazia unui zbor, am fost martorul unui incident, un pasager a încercat să se
îmbarce înainte să îi vină rândul. M-am uitat la agenta de la poartă cum l-a tratat, ca și cum ar fi încălcat
legea, ca pe un criminal. A țipat la el pentru că a încercat să se îmbarce prea devreme. Așa că i-am zis:
„De ce ne tratați ca pe niște vite? De ce nu ca pe oameni?” Și mi-a spus: „Dacă nu respect regulile, aș
putea avea probleme sau aș putea fi concediată.” Tot ce mi-a spus a fost că nu se simte în siguranță. Tot
ce a spus era că nu are încredere în superiorii ei. Preferăm să zburăm cu Southwest Airlines nu pentru că
ar angaja oameni mai buni, ci pentru că nu se tem de conducere. Dacă condițiile nu sunt bune, suntem
obligați să consumăm timp și energie să ne protejăm unii de alții, ceea ce, implicit, destabilizează
organizația. Când ne simțim în siguranță în organizație, ne combinăm natural talentele și forțele și
muncim neobosit ca să confruntăm pericolele externe și să profităm de ocazii.

Cea mai apropiată comparație pentru un lider bun, e a fi părinte. Ce înseamnă părinte bun? Ce-ți
dorești? Ce definește un părinte bun? Vrem să-i dăm copilului șanse, educație, să îl disciplinăm la nevoie,
ca să poată crește și realiza mai mult decât am putut noi. Liderii buni vor exact același lucru. Vor să ofere
oamenilor șanse, educație, disciplină, la nevoie, să le dezvolte încrederea de sine, să le dea ocazia să
încerce și să dea greș, încât să realizeze mai mult decât ne putem închipui pentru noi înșine.

Charlie Kim, director general al Next Jump, o companie tehnologică din New York, a remarcat că dacă ar
fi probleme în familie, am considera vreodată să ne concediem copiii? N-am face-o niciodată. Atunci de
ce concepem să concediem oamenii din organizația noastră? Charlie a implementat o politică de
angajare pe viață. Dacă te angajezi la Next Jump, nu poți fi concediat pentru neperformanță. De fapt,
dacă ai probleme, te ghidează și te susțin, la fel cum facem cu copiii noștri când vin acasă cu note mici. E
total opus.
E motivul pentru care atâția oameni resimt furie viscerală și ură la adresa directorilor de bănci, cu
salariile și bonusurile lor disproporționate Nu e din cauza cifrelor. E din cauză că au încălcat însăși esența
conducerii. Au încălcat un contract social profund. Știm că au permis sacrificarea angajaților ca să-și
apere propriile interese, sau mai rău, și-au sacrificat oamenii ca să își protejeze interesele. Asta ne
ofensează, nu cifrele. Ar deranja pe cineva dacă am oferi bonus 150 de milioane de dolari lui Gandhi?
Dar 250 de milioane ale Maicii Teresa? Avem vreo problemă cu asta? Niciuna. Adevărații lideri nu și-ar
sacrifica oamenii pentru cifre. Mai degrabă invers.

Bob Chapman, care conduce o companie mare de manufactură numită Barry-Wehmiller, în 2008 a fost
afectat rău de recesiune, au pierdut 30% din comenzi peste noapte. Când e vorba de o firmă de
manufactură e o cifră importantă, nu și-au mai permis personalul. Trebuiau să economisească 10
milioane de dolari. Ca în multe alte companii, consiliul s-a reunit și a discutat despre concedieri. Dar Bob
a refuzat. Bob nu crede în numărul de capete, ci în numărul de suflete, și e mult mai greu să reduci
numărul de suflete. Așa că au creat un program de concedii. Cu toții, de la secretară la director, au
trebuit să ia patru săptămâni de concediu neplătit. Puteau să le ia oricând doreau. Nu era nevoie să fie
consecutive. Dar felul în care Bob i-a anunțat a contat cel mai mult. A spus că e mai bine să sufere toți
puțin, decât să sufere doar unii mult, și moralul a crescut. Au economisit 20 de milioane, dar cel mai
important. după cum e de așteptat, când oamenii se simt în siguranță și protejați de conducere, reacția
firească e de încredere și colaborare. Pe neașteptate și spontan, oamenii au făcut schimb între ei. cine și-
a permis mai mult a făcut schimb cu cine și-a permis mai puțin. Unii luau cinci săptămâni, ca alții să
poată lua doar trei.

Spiritul de conducere e o alegere. Nu e un loc în ierarhie. Cunosc mulți în topul ierarhiei care nu sunt
lideri adevărați. Sunt autorități, și facem ce ne spun pentru că au putere asupra noastră, altfel nu i-am
urma. Și cunosc mulți la baza ierarhiei, fără autoritate, dar adevărați lideri, și asta pentru că au ales să
aibă grijă de cei din jur. Asta înseamnă să fii lider.

Am auzit povestea unor infanteriști marini care erau la datorie, și cum e obiceiul în Marină, ofițerul
mănâncă ultimul, și-a lăsat oamenii să mănânce primii, și când au terminat, nu mai era mâncare și
pentru el. Când au revenit de pe front oamenii i-au adus din mâncarea lor, ca să mănânce și el, pentru că
așa se întâmplă. Îi numim lideri pentru că ei merg primii. Pentru că își asumă riscuri înaintea altora. În
numim lideri pentru că aleg să se sacrifice încât oamenii lor să se simtă în siguranță și protejați, încât
oamenii lor să câștige, iar când facem asta, reacția firească e că oamenii noștri se sacrifică pentru noi. Își
dăruiesc sângele, sudoarea și lacrimile pentru ca viziunea liderului lor să prindă viață, și când îi întrebăm
de ce ar face asta, de ce și-ar dărui totul pentru acea persoană, toți spun același lucru: „Pentru că ar fi
făcut la fel pentru mine.” Nu e asta organizația în care am vrea cu toții să lucrăm? Mulțumesc mult!