PREPARAREA CAVITĂȚIILOR DE CLASA a II-a

Cavitățile de clasa a II-a rezultă din tratamentul cariilor localizate pe suprafețele

aproximale ale molarilor și premolarilor.
În funcție de localizarea procesului carios putem întâlni urmatoarele situații:
 carie care a subminat și a întrerupt creasta marginală;
 carie situată la nivelul punctului de contact cu creastă marginală subminată, dar
neîntreruptă;
 carie situată sub punctul de contact, care nu a întrerupt creasta marginală, fiind la
distanță de ea.
Cavitatea de clasa a II-a este o cavitate compusă, alcătuită dintr-o componentă
verticală și una orizontală. Componenta verticală rezultă din pregătirea procesului carios.
Componenta orizontală derivă pe de o parte din necesitatea de a crea un acces la procesul
carios, prin intermediu suprafeței ocluzale și pe de altă parte din necesitatea de a oferii
cavității un mijloc de asigurare a retenției.
Deschiderea dinspre suprafața ocluzală, necesită deseori o fază preliminară de
sacrificare a unor țesuturi dure ocluzale denumită ușurarea accesului.
Când creasta marginală este întreruptă ușurarea accesului nu este necesară.
Ușurarea accesului se face cu o piatră lenticulară din carborund sau diamantată,
având diametrul mai mic, decât jumătatea dimensiunii M-D a suprafeței ocluzale a dintelui
respectiv și se acționează cu ea în jumătatea feței ocluzale dinspre procesul carios, de-a
lungul șanțului ocluzal M-D până ce se descoperă un punct în dentină. În pucntul descoperit
se angajează o freză globulară mică, cu care se realizează un lăcaș de 1,5 - 2 mm. Se schimbă
freza cu o freză con invers cu care se acționează de-a lungul șanțului spre creasta marginală
în cauză. Prin acest acces se pătrunde cu o freză globulară mică și prin mișcări de scoatere
activă se prăbușesc treptat prismele de smalț nesusținute, până la completa întrerupere a
peretelui aproximal rămas deasupra procesului carios.
Când procesul carios se găsește sub punctul de contact, după ce am acționat pentru
ușurarea accesului cu o piatră lenticulară și freză mică globulară, iar cu freza con invers am
ajuns în apropierea crestei marginale, la extremitatea periferică a șanțului creat, deasupra
procesului carios se angajează o freză mică globulară și se pătrunde în toată grosimea mesei
dentinare, până când se ajunge în procesul carios.
S-a creat în acest fel un tunel prin care procesul carios comunică cu suprafața
ocluzală. Se acționează prin mișcări de scoatere activă până când creasta marginală este
întreruptă.
Prepararea cavității verticale sau a procesului carios propriu-zis:

Deschiderea cavității - se face cu freze globulare (la turații convenționale) de mărime

potrivită orificiului de deschidere de pe suprafața ocluzală. Cu mișcări de scoatere activă cu
partea dorsală a frezei îndepărtăm prismele nesusținute de dentină sănătoasă (se pot folosi
și freze cilindrice).
Extensia preventivă și retenția - cavitatea verticală trebuie astfel preparată, încât
pereții laterali (V și O) să fie scoși din contact cu dintele vecin (formă de evantai). În raport
cu planul suprafeței ocluzale acești pereți pot fi verticali sau ușor convergenți (mai ales la
dinții mici, globulosi PM).
 În situațiile când prin înlăturarea prismelor de smalț nesusținute nu se realizează
scoaterea marginilor cavității în afara suprafeței de contact cu dintele vecin se continuă
această operație cu freze cilindrice sau cu piatră diamantată cilindrică, având grijă ca
diametrul frezelor să fie de cel mult 1 mm. Se acționează cu ele de-a lungul pereților V și O
cu grijă de a nu leza papila și dintele vecin.
Pereții laterali ai cavității verticale în final se întâlnesc în unghiuri obtuze cu peretele
parapulpar.
Peretele gingival al cavității verticale se situează la adâncimea maximă a procesului
carios. El trebuie să fie plan, aproximativ în unghi drept cu peretele parapulpar și se
realizează cu ajutorul frezelor cilindrice. Pentru a mări retenția peretelui gingival se
realizează înclinat spre peretele parapulpar (întâlnirea pereților este în unghi ascuțit) cu
ajutorul bizotatoarelor de prag gingival.
Dimensiunea în sens M-D a peretelui gingival nu depășește 2 mm la cariile incipiente.
La cele profunde se reduce lățimea peretelui gingival cu obturația de bază , rămânând în
final tot de 1,5-2 mm.
Exereza dentinei alterate se face cu freza globulară la turație mică. Se începe de la
nivelul viitorului perete gingival , apoi ai pereților laterali ( V și Or), lăsând la sfârșit peretele
parapulpar.
Se înlătură dentina alterată rămasă sub cuspizi. Când bolțile cuspidiene rămân
subminate, după această operație, dar suficient de rezistente, ele se păstrează și se vor
căptuși cu ciment fosfat de zinc (ele oferă prin arhitectonica lor o rezistență destul de mare).
Se controlează peretele parapulpar.

Prepararea caității orizontale

Ea reprezintă retenția în plan sagital a obturației. Este sculptată pe suprafața

ocluzală și are în general aspectul unei cavități paralelipipedice cu contur variabil care
urmărește relieful ocluzal al dintelui. (forma trapezoidală, coadă de rândunică, cârlig,
virgulă, etc.)
Cu freza con invers așezată la limita smalț-dentină se acționează în direcția opusă
cavității verticale urmărind traiectul șanțurilor ocluzale și înconjurând cuspizii. Forma va fi
diferită după desenul anatomic al feței ocluzale. O dată cu conturarea formei realizăm și
extensia preventivă a cavității orizontale.
După întrebuințare frezei con invers, prismele de smalț subminate se îndepărtează
cu freze cilindrice. Paralelizarea pereților și netezirea lor se obține tot cu freze cilindrice,
respectându-se regulile de preparare a cavităților de clasa a I-a.
Întinderea în suprafață a cavității orizontale trebuie să fie proporțională cu mărimea
cavității verticale.
Pentru a nu compromite rezistența dintelui este bine ca această cavitate să fie mult
mai lată, decât adâncă, nedepășind 2 mm.
Locul de întâlnire al peretelui parapulpar cu cel pulpar se numește istm. Acesta
trebuie să fie mai îngust pentru a realiza retenția viitoarei obturații, dar în acelși timp să fie
proporțional cu mărimea cavității respective.
Bizotarea și finisarea marginilor de smalț ale cavității orizontale este identică cu cea
deschisă la cavitățile de clasa a I-a.
 Acum se rotunjește (teșește) unghiul de întâlnire dintre peretele parapulpar și pulpar
cu ajutorul unei freze cilindrice ținută în unghide 45°. Dacă unghiul nu este teșit el va acționa
ca o pană asupra viitoarei obturații putând provoca fracturarea acestuia.
Bizotarea se realizează și la nivelul pragului gingival (cu ajutorul bizotatoarelor de
prag gingival sau cu freze de înfundat pragul gingival).
În final se va proceda la fel toaleta cavității compuse și la tratamentul plăgii
dentinare.