Provinciile romane din zona de răsărit a Imperiului dopă anul 271 d.C.

Împăratul Aurelian (270-275) a decis să abandoneze, în 271, provincia Dacia şi

înfiinţează, la sud de Dunăre, DACIA AURELIANĂ.
Provincia DACIA: părțile Daciei de est, incluse în provincia Moesia Inferior, sunt
abandonate în timpul împăratului Hadrian (117-138), succesorul lui Traian.
Dioclețian (284-306) a inițiat o serie de reforme care au schimbat fața imperiului. A
reorganizat administrația in mai multe prefecturi și dioceze, și a împărțit imperiul (în
286), el luând partea de răsărit (linia de împărțire fiind între Italia și Dalmația), având
capitala la Nicomedia.
În 395, imperiul va fi împărțit fiilor lui Theodosius: Arcadius (395-408) în Răsărit
(Illyricum a fost atribuit părții de răsărit, dar fără Dalmația) și Honorius (395-423) în
Apus.

Imperiul Roman (latină IMPERIVM ROMANVM) este termenul utilizat, în mod

convențional, pentru a descrie statul roman post-republican caracterizat de o formă de
guvernământ autocratică și de stăpânirea unui imens teritoriu în jurul Mării Mediterane.
Ultimul împărat roman din Italia a fost detronat în 476, dar, pe atunci, regiunile din estul
imperiului erau administrate de un alt împărat roman, ce se afla în capitala imperială de
est, Constantinopol. Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin) a continuat să existe, deși își
micșora încet-încet teritoriul până la dispariția sa efectivă, în 1453, când
Constantinopolul a fost cucerit de otomani. Statele succesoare din vest (Regatul Franc și
Sfântul Imperiu Roman) și din est (țaratele ruse) au folosit titluri preluate din practicile
romane chiar până în perioada modernă.
Influența Imperiului Roman în limbă, guvernare, drept, arhitectură, precum și în multe
alte aspecte ale vieții de zi cu zi a devenit inevitabilă.

Cuprins
 1 Imperiul Roman antic (27 î.Hr. - 395 d.Hr.)

 2 Declinul Imperiului Roman de Apus (395 - 476)

 3 Imperiul Roman de Răsărit (476 - 1453)

Imperiul Roman antic (27 î.Hr. - 395 d.Hr.)

După ce Gaius Octavius, nepotul lui Iulius Cezar, și-a consolidat poziția prin înfrângerea
rivalului său la putere, Marc Antoniu, în bătălia de la Actium din anul 31 î.Hr., acesta a
declanșat un amplu proces de restructurare a tuturor instituțiilor statului, fiind conștient
că anii de război civil au lăsat Roma într-o stare de anarhie și că societatea romană nu era
încă pregătită să accepte controlul total al unui despot. Bun tactician, Octavius (sau
Octavianus) a știut să câștige simpatia tuturor. Mai întâi a desființat armatele sale și a
organizat alegeri, în urma cărora a fost ales în funcția de consul. În 27 î.Hr. a returnat, în
mod oficial, puterea Senatului Romei, și s-a oferit să renunțe și la supremația militară
peste Egipt. Dar Senatul Roman nu numai că l-a refuzat, dar i-a dat chiar controlul asupra
Spaniei, Galiei și Siriei. Puțin mai târziu, Senatul i-a dat și titlul de Augustus (tradus „cel
venerat”). Această dată, 27 î.Hr., este considerată în mod convențional drept începutul
Imperiului Roman, deși numele de "Republica Romana" a fost folosit mai departe, în
mod oficial, timp de câteva secole. Augustus a reușit să mai acapereze și funcția de
tribun, care îi permitea să convoace Senatul după voința sa și să-i stabilească agenda. În
afară de aceasta a inventat și o nouă funcție, în anul 23 î.Hr., anume cea de Împărat al
Romei; această funcție era pe viață și îi oferea controlul întregii armate romane. Totuși el
folosea adesea titlul civil Princeps, sau „Primul Cetățean”. La 19 august 14 d.Hr., lui
Augustus i-a urmat la tron Tiberius (14-37), fiul soției sale Livia Drusilla dintr-o altă
căsătorie.
În vremea împăratului Claudius (41-54) imperiul s-a extins în Britania, iar, după o scurtă
criză în vremea lui Nero (54-68), imperiul și-a atins maxima întindere în vremea
împăratului Traian (98-117). Traian a cucerit Dacia, Mesopotamia și părți din Arabia.
Împăratul Hadrian (117-138), succesorul lui Traian, a decis însă să abandoneze
Mesopotamia și părțile Daciei de est care fuseseră incluse în provincia Moesia Inferior.
După aceasta a urmat o perioadă de pace, cu excepția unor conflicte militare din vremea
împăratului Marcus Aurelius (161-180). În anul 212 împăratul Caracalla (211-217) a
oferit cetățenia romană tuturor oamenilor liberi din imperiu. În pofida acestor măsuri,
secolul III a fost dominat de o perioadă de anarhie militară, în timpul căreia unele legiuni
își proclamau comandanții ca împărați, și au avut loc foarte multe războaie civile. În
această perioadă împăratul Aurelian (270-275), care a avut meritul să restaureze
integritatea imperiului (deoarece în urma conflictelor civile se formase în vest un imperiu
galo-roman și în est unul palmirian), a decis să abandoneze, în 271, provincia Dacia.
Aceasta se justifica strategic prin ideea scurtării frontului plin de conflicte cu populațiile
migratoare barbare de pe linia Dunării de Jos. Criza secolului III se consideră că a luat
sfârșit cu Dioclețian (284-306). Acesta a inițiat o serie de reforme care au schimbat fața
imperiului. Cu el se consideră că începe perioada dominatului (marcând sfârșitul
perioadei principatului, care începuse cu Augustus), împăratul devenind în mod oficial un
monarh autocrat. A reorganizat administrația in mai multe prefecturi și dioceze, și va
împărți imperiul (în 286), el luând partea de răsărit (linia de împărțire fiind între Italia și
Dalmația), având capitala la Nicomedia. Va instaura și Tetrarhia, prin care, imperiul avea
să fie condus în continuare de 2 Auguști și 2 Cezari, câte un August și un Cezar pentru
fiecare parte (apus și răsărit). În urma unor războaie civile, împăratul Constantin I (306-
337) va reunifica imperiul. În 313, el va da un edict de toleranță religioasă, la
Mediolanum, în urma căruia creștinismul va deveni o religie favorizată (până atunci
fusese persecutată de foarte multe ori, în special în vremea lui Dioclețian). În 330 el va
înființa de asemenea o nouă capitală, pe locul vechiului oraș Bizanț. Această capitală va
avea inițial numele oficial "Roma Secunda" (a doua Romă); mai târziu, el va deveni
"Roma Nova" (Noua Romă), însă orașul va fi cunoscut popular sub numele de
"Constantinopol" (orașul lui Constantin). În 332, Constantin va duce o campanie contra
vizigoților, la nord de Dunăre, restaurând pentru o vreme niște părți din fosta provincie
romană Dacia. În 337, Imperiul va fi împărțit între fiii lui Constantin I: Constant (337-
350), care va lua Italia și Illyricum (ce includea atunci și Moesia de vest, Macedonia și
Grecia), Constantin al II-lea (337-340) care va lua restul provinciilor occidentale (vestice)
și Constanțiu al II-lea (337-361) care va lua orientul — și, în cele din urmă, întreg
imperiul. În 364, imperiul a fost iar împărțit de Valentinian I (364-375), care a luat
occidentul (care includea și Illyricum) și a dat orientul fratelui său Valens (364-378). În
vremea lui Valens, vizigoții, fiind atacați de huni, au cerut azil în imperiu; dar apoi,
datorită modului lor de viață migrator și dificultăților de adaptare la condițiile grele de
aprovizionare de la sud de Dunăre, s-au revoltat contra romanilor, învingându-i în 378 în
bătălia de la Adrianopol. Ultimul împărat care va conduce o scurtă vreme întreg imperiul
va fi Theodosius I (379-395), numai din anul 394. În 395, imperiul va fi împărțit fiilor lui
Theodosius: Arcadius (395-408) în Răsărit (est) și Honorius (395-423) în Apus (când,
Illyricum a fost atribuit părții de răsărit, dar fără Dalmația).

Declinul Imperiului Roman de Apus (395 - 476)

.
După 395, niciun împărat nu va mai conduce singur un imperiu, care să se întindă din
Britania până în Egipt. Însă, oficial nu erau doua imperii, ci un imperiu cu doi împărați.
Imperiul din occident va intra în declin, în 410, vizigoții conduși de Alaric vor devasta
Roma, care n-a mai fost devastată din 387 î. Hr. (însă Roma nu mai era capitala
imperiului încă din 285, capitala fiind la Mediolanum, iar apoi în vremea lui Honorius
mutată la Ravenna). Declinul imperiul de vest se va accentua în vremea lui Valentinian al
III-lea (423-455), continuând să piardă din teritoriu, iar în 439 vandalii conduși de
Gaiseric au cucerit Cartagina și o parte considerabilă din nordul Africii. În anul 451,
generalul Flavius Aetius a reușit să-i învingă pe hunii conduși de Attila în bătălia de la
Chalons, dar declinul imperiului de vest a continuat, împărații ajungând sa fie niște
marionete ale unor comandanți germanici. În anul 476, un comandant german din armata
romană, pe nume Odoacru l-a înlăturat pe împăratul de la Ravenna, Romulus Augustulus
(475-476), și a refuzat să mai pună o alta marionetă, preferând să-l recunoască pe
împăratul din răsărit Zenon (474-491) ca singurul împărat roman și să conducă Italia
romană în numele lui, deși un alt împărat din occident, Iulius Nepos (474-480), continua
să conducă Dalmația. În anul 487, după niște neînțelegeri cu Odoacru, Zenon îl va
convinge pe regele ostrogot Theodoric (care se afla în Balcani, în partea imperiului de
răsărit), să plece și să-l înlocuiască pe Odoacru, ca guvernator al Italiei.

Imperiul Roman de Răsărit (476 - 1453)

.
Imperiul roman din orient a reușit să scape de pericolele barbare din secolul V,
orientându-i pe mulți dintre barbari spre occident. Însă în secolul al VI-lea, împăratul
Iustinian (527-565) a decis să încerce să recucerească occidentul roman. El se va baza în
special pe generalul Belisarius, iar apoi pe Narses. Romanii au reușit să recucerească
Nordul Africii de la Vandali în 534, însă războaiele cu ostrogoții din Italia vor fi mult mai
lungi, ele durând din 535 până în 554. În cele din urmă romanii au recucerit Italia, dar
efortul de război a ruinat economia romană. În afară de Nordul Africii și Italia, va mai fi
recucerită și o parte din sudul Spaniei, și pentru o vreme și câteva teritorii la nord de
Dunăre. În vremea lui Iustinian, a fost dat un nou cod de legi, care va rămâne cunoscut cu
numele de "Codul lui Iustinian", și a fost reconstruită catedrala Hagia Sophia (Sfânta
Înțelepciune) în forma ei actuală, între ani 532-537.
Vizualizare exterioară a catedralei Sfânta Sofia (Înțelepciune), 2004

Recuceririle din vremea lui Iustinian nu vor dura, Italia va fi atacată de lombarzi în 568,
iar sudul Spaniei, va fi pierdut din nou, în câteva decenii, iar conflictele cu perşii vor
reîncepe (în vremea lui Iustinian, romanii au plătit un tribut scump ca să păstreze pacea),
orientând atenția imperiului la est. Însă împăratul Mauricius (582-602) a reușit să
restabilească pacea cu perşii (ajutându-l pe regele perșilor Chosroes al II-lea într-un
război civil), și a reorganizat apărarea Balcanilor contra avarilor și slavilor. Dar, în 602,
soldații lui Mauricius, nemulțumiți că au fost obligați să petreacă iarna la nord de Dunăre,
s-au revoltat, și l-au pus împărat pe Phocas (602-610). Conflictele cu perşii vor reîncepe,
ceea ce va duce la ignorarea apărării din Balcani; astfel vor intra slavii. Phocas va fi
înlăturat în anul 610 de Heraclius (610-641), care va reuși în cele din urmă să-i învingă
pe perşi. Heraclius va schimba limba oficiala a imperiului în greacă (totuși, multe din
provinciile imperiului erau multi-etnice). Însă în secolul VII vor începe atacurile arabilor
islamici care vor cuceri întreaga Persie, apoi provinciile romane Siria, Palestina, Egipt
(cucerirea lor a fost atât de ușoară și datorită faptului că aici erau majoritari ca religie
miafizitii) și Nordul Africii, iar în secolul al VIII-lea aceștia au cucerit și regatul vizigot
din Spania ajungând până în Francia. În 751, lombarzii vor cucerii Ravenna (capitala
exarhatului roman din Italia), acest lucru a fost grăbit și datorită confruntărilor religioase,
din cauza iconoclasmului care duseseră la rebeliunea (vechii) Rome. Deși, iconoclasmul
a fost condamnat în 787 la al șaptelea sinod ecumenic de la Noua Romă, imperiul nu va
mai recăpăta (vechea) Romă, aceasta ajungând sub influenţa francilor. În 800, papa de la
Roma, Leo al III-lea îl va încorona pe regele francilor Charlemagne ca împărat al
romanilor, ceea ce va duce la formarea Imperiului Romano-german (800-1806). Imperiul
Roman (de răsărit) va începe să-și revină în vremea dinastiei macedonene (867-1056),
atingând apogeul în vremea lui Vasile al II-lea (976-1025). În această perioadă, vor fi
recucerite părți din estul Anatoliei, Siria, Armenia, toată peninsula Balcanică, sudul
Italiei, și insule din Mediterana (Creta, Cipru). În secolul al XI-lea, va începe iar un
declin, ce va duce la pierderea Italiei de sud în favoarea normanzilor și a Anatoliei care a
fost cucerită de turcii selgiucizi (cu excepția unor părți din vest și nord), dar împăratul
Alexius I Comnen (1081-1118) a reușit să salveze imperiul. De asemenea, în această
perioadă au început cruciadele contra musulmanilor, deși imperiul inițial a profitat, în
cele din urmă vor începe conflictele dintre occidentul medieval și imperiu. În 1204,
cruciada a patra a devastat Constantinopolul și a fondat Imperiul Latin al Romaniei
(1204-1261), capitala imperiului roman fiind mutată la Niceea, însă alte două state
romane s-au desprins acum, Despotatul Epirului (1204-1337) și Imperiul din Trapezunt
(1204-1461). Cei din Niceea, vor reuși în 1261 să recucerească Constantinopolul, dar
imperiul nu-și va mai reveni și va continua să cadă în declin. În secolul al XIV-lea,
Anatolia va fi pierdută la turci, iar otomanii vor trece în Europa în 1354, ocupând
Gallipoli. În 1453, după mai multe conflicte, otomanii reușesc sa cucerească
Constantinopolul, iar apoi în 1461 și Trapezuntul.