Terapia funcțională

Generalități:

- este concepută ca să susțină ortopedia dento-facială (dar nu toate aparatele funcționale sunt
folosite în scop ortopedic)

- aparatele funcționale pot fi folosite de sine stătător (întreg tratamentul ortodontic și ortopedic),
ca etapă intrmediară și cu succes foarte mare ca etapă finală de precontenție și contenție,
aproximativ indiferent de vârsta pacientului și de tratamentul anterior  ceea ce putem realiza
cu ele în aceste etape:

Obiective:

1. reechilibrarea pantelor cuspidiene

2. finalizarea modificărilor ocluzale funcționale

3. decondiționarea parafuncțiilor/ obiceiurilor vicioase

4. antrenament muscular

5. stabilizarea unor relații intermaxilare scheletale

6. reechilibrarea și reconformarea ATM (și la adult)

-aparatele funcționale folosesc forțe funcționale sau naturale care sunt forțe generate în timpul
exercitării funcțiilor aparatului dento-maxilar, care preluate de dispozitivul funcțional total mobil
în cavitatea bucală sunt orientate selectiv către anumite zone unde se doresc modificări dento-
alveolare, respectiv maxilare, producând fie efecte ortodontice, fie ortopedice, fie amândouă.
Aceste forțe sunt amplificate din design-ul și concepția dispozitivului, marea majoritate fiind
realizate după o etapă suplimentară numită înregistrarea ocluziei construite/corectate sau
existente. Această etapă realizată de medic presupune înregistrarea unei relații intermaxilare
corectate parțial sau total prin intermediul unui val de ocluzie, care va fi transferată ulterior prin
montare în articulator relației intermaxilare inclusă în dispozitiv. Pentru a determina contracția
musculară reflexă, în special a mm. ridicători, propulsori, de lateralitate a mandibulei, dar și a
mm. orbiculare, dimensiunea verticală a masei ocluzale, respectiv ocluzia construită, trebuie să
fie mai mare decât spațiul de inocluzie fiziologică de repaus (cu 2-3 mm mai mare) – este
individualizată pentru fiecare pacient

Matrice funcțională = spațiul sau culoarul circumscris sau delimitat de mm. externă circumorală
și mm. internă, linguală. Echilibrul normal/patologic dintre aceste grupe musculare antagoniste
se materializează/exprimă în forma și dimensiunea arcadelor dento-alveolare.

Dispozitivele funcționale sunt:

1. monoblocul

2. activatorul

3. activatorul fenestrat

4. bionatorul Balters

5. aparatul Frankel

Există alte zeci de tipuri, majoritatea derivate din acestea.

1. Monoblocul

-este un aparat bimaxilar dintr-o singură piesă, care are o placă palatinală, o placă linguală, unite
printr-o masă ocluzală

-de asemenea, poate avea 2 arcuri vestibulare. În original, conform lui Pierre Roven, conținea și
un arc Coffin pentru a corecta glosoptoza; Andersen l-a patentat pentru ortopedie.

*la aparatele fixe, apare rizaliza; la cele funcționale, utilizate corect, nu există rizaliză

Acțiuni generale:

1. decondiționarea obiceiurilor vicioase de tipul respirației orale și a interpozițiilor interne și

externe

2. din design/construcție  propulsie/centrarea mandibulei

3. face antrenament muscular pentru ridicători, propulsori, orbicular (când se centrează

mandibula, facem și pentru pterigoidieni și temporali)

4. nivelarea ocluziei și reconfigurarea spațială a pantelor cuspidiene

5. reconformarea ATM

6. acțiuni în cele 3 planuri:

a) în plan sagital: propulsia mandibulei; prin șlefuiri retroincisive și activarea unuia sau a
ambelor arcuri vestibulare: derotare și retrudare. Când facem retrudare – efect de scurtare a
arcadelor

b) în plan transversal: toate aparatele funcționale care arată așa (care au o astfel de construcție),
acționează după principiul planulurilor înclinate, dispuse peste tot în plan transversal/sagital

- acționzează (cel mai ușor) pe dinții în erupție, șlefuiri în plan înclinat; șlefuiri de erupție,
corectare de poziție transversală/sagitală, cu tot cu proces alveolar (efect ortopedic)
c) în plan vertical: egresiune prin șlefuiri succesive, ingresiune, mult mai greu de obținut, dar
posibilă și fără fenomenul de rizaliză – se face prin adăugarea pe fața ocluzală a aparatului, de
gutapercă, care în mediul umed își mărește volumul (din altă sursă: adăugare de gutapercă pe
suprafața dintelui de ingresat)

Cel mai mic efect este considerat a fi în plan transversal, astfel că monoblocului i s-a adăugat un
șurub, devenind activator (are element de expansiune mecanică).

2. Activatorul

Indicații:

1. în toate anomaliile cu etiologie disfuncțională, cu rezerve mari în ce privește prognatismul

mandibular pentru că forțele sunt foarte mari și dacă pacientul nu (s-)a prezentat la control își
poate induce prognatismul mandibular adevărat (tratamentul incorect condus duce la prognatism
adevărat)

2. în dentiția mixtă (cu condiții precare de ancorare pentru alt tip de aparat), pentru dirijarea
erupției corecte a dinților permanenți

3. în etapa de contenție și precontenție, în cea mai mare parte a tratamentelor ortodontice pentru
că poate face toate acțiunile generale menționate mai sus

4. unele tipuri de aparate se poartă 14-16 ore/zi, timpul de purtare trebuie să depășească timpul
de nepurtare

5. dacă există elemente secundare de acțiune, ele sunt activate doar de către medic, la 3
săptămâni – 1 lună

Un tip particular de activator este activatorul Petrik, conceput pentru tratamentul ocluziei adânci
acoperite.

- masa ocluzală are dimensiune mult mai mare pentru că spațiul de inocluzie fiziologică este mai
mare la ocluzia adâncă acoperită

- din masa ocluzală frontal pornește o pelotă acrilică până în fundul de sac vestibular inferior –
reconformarea șanțului labiomentonier și reconformează inserțiile musculare (pătrat, orbicular),
care în general sunt hipertoni și cu inserție înaltă

- în zona laterală, la nivelul nișelor masticatorii, există tije de ghidaj cu scop în redimensionarea
prin creșterea DVO / egresiune laterală, prin șlefuiri ample din masa ocluzală la acest nivel,
uneori, până la desființarea cu totul a masei ocluzale la acest nivel

- toate arcurile / elementele metalice se realizează dintr-o sârmă mai groasă, 0.8 mm, pentru a
rezista forțelor
3. Activatorul fenestrat

- fenestrările sunt în zona anterioară

- masa ocluzală este înlocuită oral de aplicarea unor arcuri cel mai frecvent de formă dublu S sau
ciupercă; probleme: pe zona pe care renunțăm la masa ocluzală și pe care punem arcul dispare
forța activă (în această zonă dispare efectul ortopedic)

4. Bionatorul Balters

- aparat ce face trecerea de la aparatura funcțională plină la aparatura funcțională scheletizată și

în afară de principiul planului înclinat începe a folosi un alt principiu care presupune menținerea
la distanță a zonelor musculaturii hipertone pentru crearea unui nou echilibru între musculatura
externă și internă

- față de activator sau monobloc, în alcătuirea generală are două pelote palatinale acrilice care se
continuă cu o porțiune laterală ocluzală, unite printr-un arc transpalatinal cu grosime între 1.2-2
mm în diametru

- dacă privim din normă frontală / vestibular, design-ul arcului este foarte diferit față de ce ne-am
obișnuit și diferă și în funcție de clasa de anomalie pe care o tratăm

- pe zonele laterale conformate ca niște pelote care mențin la distanță musculatura hipertonă

5. Aparatul Frankel

- acționează doar prin punerea în acțiune la distanță a zonelor musculare hipertone și antrenarea
zonelor hipotone

a) Tipul I are următoarea alcătuire:

- 2 pelote laterale vestibulare acrilice, care se întind din fundul de sac vestibular superior până în
cel vestibular inferior

- un arc vestibular superior

- un arc vestibular inferior, cu două pelote parafrenulare acrilice

- un arc lingual

- două cârlige de ancorare pe canini

- un arc gros transpalatinal, cu diametrul de 1.5 până la 2 mm, pentru a fi foarte puțin deformabil

Principiu general de funcționare:

- pelotele laterale acrilice sunt conformate la distanță de arcada dento-alveolară, deci mențin la
distanță o musculatură externă hipertonă – trage (și) de inserțiile musculare, deci de periost – rol
osteogen

- arcul vestibular superior (în clasa a II-a diviziunea 1) prin activare aliniază dinții frontali

- cârligele de canin pot fi pasive sau active și ajută la pozițonarea în ectopia de canin

- arcul vestibular inferior:

Caz 1: în clasa a II-a diviziunea 1 cu biproalveolie (?), activează arcul vestibular cu care
retrudăm, iar cu cel lingual se realizează reeducarea poziției linguale

Caz 2: în clasa a II-a diviziunea 1 cu retrolveolie inferioară, cu șanț labiomentonier accentuat și

retropoziția buzei inferioare, cu arcul lingual activare succesivă pentru vesibularizarea incisivilor
inferiori, iar arcul vestibular în poziție la distanță = menține buza la distanță, iar cu pelotele
reconformează șanțul labiomentonier și tracționează inserțiile musculare – expansiune sagitală

- poate fi purtat tot timpul, mai puțin la masă sau în timpul periajului

- dintr-un astfel de aparat vizibil, montăm cele două arcuri vestibulare (?)

b) Tipul II – se adresează anomaliilor de clasa a II-a diviziunea 2

c) Tipul III – clasa a III-a

d) Tipul IV – design special pentru ocluzia deschisă

6. Activatorul cu head-gear – de tracțiune extraorală, activator special

- față de activatorul obișnuit, are inclus în masa ocluzală în zonele laterale niște tubușoare în care
se inseră dispozitivul de tracțiune intra-extraorală

- în zona superioară, de obicei pe toți incisivii, există câte o ansă care pornește din masa ocluzală,
numită ansă de torque

- dispozitiv extraoral de tipul unei capeline

- tracțiunea este orientată vestibular

- acțiune de rotare a maxilarului față de baza osoasă, fără osteotomie LeFort

- pe dinți, actțiunea tubului să fie față de osul alveolar

- ansele de torque se opun mișcărilor de torsiune vestibular-radiculare, antrenând o mișcare

corporeală a dinților în sensul opus