Natura contradictorie a psihicului

Cauzalitatea formala a psihicului

Psihologul roman M. Zlate (2000) propune pentru conceptul de psihic o definitie

de tip caracterizare, care inventariaza principalele trasaturi definitorii ale psihicului.
Fiecare dintre aceste trasaturi sunt obtinute prin raportarea psihicului la cateva criterii
exterioare lui insusi pentru surprinderea propriei lui identitati:

1. Dacă raportam psihicul la interactiunea universala a lucrurilor, acesta apare ca

fiind un caz particular al acestei interactiuni, adică psihicul este o forma, o expresie, o
modalitate superioara a vieţii de relatie.

2. Daca raportam psihicul la materie, la substratul lui material (creierul), atunci

psihicul apare ca fiind un produs, un rezultat al materiei nervoase superior organizate,
adica psihicul este o functie a creierului.

3. Daca raportam psihicul la realitatea inconjuratoare naturala, la lumea obiectelor

si fenomenelor fizice din natura, rezulta ca psihicul este o reflectare subiectiva a realitatii
obiective.

4. Dacă raportăm psihicul la realitatea socială, la lumea oamenilor, atunci psihicul

ne apare ca fiind un fenomen condiţionat şi determinat social - istoric şi social – cultural.

Natura contradictorie a psihicului se explica prin cateva aspecte bipolare opuse

unele altora.

Astfel, psihicul este concomitent obiectiv si subiectiv. Este obiectiv din punct de
vedere ontologic, existential (psihicul unei persoane este independent de psihicul altei
persoane) si este subiectiv din punct de vedere gnoseologic, al cunoasterii (fiecare
persoana se implica in cunoastere cu subiectivitatea sa, prin insusirile si particularitatile
sale proprii).
 De asemenea, psihicul este concomitent obiectiv si subiectiv. Este obiectiv din
punct de vedere ontologic, existential (psihicul unei persoane este independent de
psihicul altei persoane) si este subiectiv din punct de vedere gnoseologic, al cunoasterii
(fiecare persoana se implica in cunoastere cu subiectivitatea sa, prin insusirile si
particularitatile sale proprii).

O alta pereche de caracteristici ale psihicului il reprezinta perechea “process-

produs”. Procesualitatea se refera la desfasurarea in timp, seriala a fenomenului psihic, la
succesiunea transformarilor produse in subiect. Produsul este rezultatul final obtinut pe
baza interactiunii dintre subiect si obiect. Exista o interactiune intre proces si produs in
sensul ca produsul influenteaza si conditioneaza dinamica viitoare a procesului, iar un
nou proces introduce o anumita modificare in structura produselor realizate anterior.

Psihicul este intalnit atat in stare latenta (interiorizata) cat si in stare manifesta
(exteriorizata). Dificultatea cunoasterii provine din faptul ca nu intotdeauna starea latenta
coincide cu cea manifesta, deseori intre ele exista o contradictie neta (o persoana care se
bucura de producerea unui eveniment trist poate afisa in exterior o masca de tristete).

Nu putem exclude nici manifestarile psihicului, care tin fie de sfera normalului,
fie de sfera patologica. Dificultatea consta in a stabili granita dintre normal si patologic.
Pe un fond normal putem intalni manifestari mai ciudate iar pe un fond patologic putem
intalni suficiente momente de normalitate. Deoarece criteriile de diferentiere a starilor
normale de cele patologice sunt greu de stabilit, unii autori propun renuntarea la o
delimitare fixa, vorbind de un continuum, de o trecere treptata de la o stare la alta.

Si nu in ultimul rand, psihicul este determinat dar si determinant. El este cauzat,

influentat de factori si conditii naturale si sociale de experienta personala a fiecarui
individ, dar el dispune si de initiative si actiuni determinative. Astfel, o persoana cu un
temperament coleric poate determina situatii conflictuale in cadrul unor interactiuni de
grup.

Problema naturii psihicului este legata si de raportul dintre psihic si creier.

 Una dintre cele trei pozitii filosifice se refera la teoria identitatii, care presupune
ca activitatea psihica este tot una cu activitatea creierului. Activitatea creierului poate fi
privita din doua puncte de vedere: prin analiza interioara, extragem aspecte prin care ne
referim la psihic si prin observatie exterioara, experimente prin care studiem procesele
nervoase.

Problema se rezolva daca se accepta ca psihicul este expresia unei proprietati

caracteristice tuturor obiectelor si fiintelor din univers: si anume forma.

Psihicul ar fi forma pe care o imbraca succesiunea proceselor nervoase din creier.

(Cosmovici, Celmare, 1990).

Forma se refera la structura obiectelor, la configuratia elementelor sale si are un

rol hotarator in desfasurarea cauzala a fenomenelor. Forma intervine in lantul cauzal in
mod hotarator si este vorba in esenta despre interactiunea dintre structura exterioara si
modul de organizare interna.

Cauzalitatea formala sau structurala este rezultatul unei relatii dintre elemente.
Psihicul intervine in procesele nervoase care declanseaza actiuni indreptate spre un scop.

Acest lucru inseamna ca o persoana va reactiona din punct de vedere psihic in functie de
natura si caracteristicile stimulilor din exterior dar in stransa legatura cu particularitatile
propriului system psihic.

Intre imaginea psihica si cea fotografica exista o deosebire fundamentala:

imaginea fotografica este fixata pentru totdeauna, pe cand cea psihica este in continua
transformare, datorita influentelor din mediu si din interiorul organismului.

Psihicul are un rol activ, transformator, nu este lipsit de o influenta actionala ci

dimpotriva, este constructiv deoarece apare initiativa, imaginatia care-l determina pe
individ sa actioneze.