Instituția publică Universitatea de Stat de medicină si Frarmacie “Nicolae

Testemițanu”
Catedra Medicină Militară și a Calamitătilor

Referat
Tema: Analiza studiului de caz: Consecințele
catastrofei din 2011 în Japonia (Focușima).
Cutremur, inundații, accident nuclear.

Conducator:
Anatolie Bulgac
asistent universitar,
colonel medic

Efectuat:
Rojnita Sorina-Mihaela
Student anul IV,
Medicina, Gr. M1503.
21 noiembrie 2018

Chișinău 2018
 Rezumând, la Fukushima un cutremur de 9.0 grade pe scara Richter cu
epicentrul în regiunea Tohoku din oceanul Pacific, în apropierea orașului japonez
Sendai, aflat pe coasta de est a Japoniei. Cutremurul a provocat valuri tsunami ale
Pacificului de până la zece metri în înălțime, produse in ziua de 11 martie ora
14.46, in anul 2011, o centrală nucleară veche de 40 de ani, aflată la 150 km de
epicentru, ce ar fi trebuit închisă în acest an, din cele 17 existente în Japonia.
Pe scara de intensitate seismică a Agenției Meteorologice a Japoniei (care nu
măsoară energia declanșată de cutremur la epicentru, ci intensitatea mișcărilor
tectonice într-un anumit loc) seismul a măsurat la cota de 7 (valoarea maximă a
acestei scări) în anumite zone ale prefecturii Miyagi.
Hipocentrul cutremurului s-a aflat în largul coastei de est a regiunii Tohoku,
Japonia, la o adâncime de 24,4 km. Inițial măsurată la 7,9 grade, magnitudinea a
fost reestimată de serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite la 8,8 și
apoi la 8,9 grade. Cutremurul este considerat ca fiind cel mai mare din istoria
Japoniei. Centrul american pentru alerte de tsunami în Pacific l-a măsurat la o
intensitate de 9,1 pe scara Richter. Agenția Meteorologică a Japoniei și-a rectificat
pe data de 13 martie 2011 măsurătoarea cutremurului de la 8,8 la 9,0 pe scara
Richter. Înainte de cutremurul din Sendai, cel mai mare fusese marele cutremur
din Hanshin din ianuarie 1995.
Radiațiile emise vor fi probabil letale pentru un număr de oameni care
reprezintă mai puțin de 0.2% din numărul de victime cauzate de cutremur. Au
existat rapoarte recente despre cazurile de cancer tiroidian diagnosticate în
rândul copiilor expuși la doze mici de iod radioactiv ca urmare a accidentului de la
Fukushima, rezutat al concentratiilor mari de iod radioactive si cesiu in atmosfera,
sol, alimente, etc. Aceste rapoarte trebuie interpretate cu prudență. Un exces
mare de cancer tiroidian datorat expunerii la radiații, cum ar fi cel petrecut după
accidentul de la Cernobîl, poate fi redus, deoarece dozele estimate de tiroide
datorate accidentului de la Fukushima au fost substanțial mai mici decât în
Cernobîl.
Cu toate acestea, screeningul tiroidian foarte sensibil al celor sub 18 ani la
momentul accidentului este de așteptat să detecteze un număr mare de chisturi
tiroidiene și noduli solizi, incluzând un număr de cancere tiroidiene care nu ar fi
fost detectate fără o examinare intensivă. În prefecturile care nu au fost afectate
de accidentul nuclear, s-au găsit rate similare sau chiar puțin mai mari de chisturi
și noduli. Numărul substanțial de cazuri care au fost deja observate în studiul
Fukushima Health Management a fost considerat probabil datorită sensibilității
screening-ului mai degrabă decât a expunerii la radiații. Analiza ulterioară a
datelor epidemiologice culese în prezent în Japonia va fi necesară pentru a evalua
o posibilă atribuire a cancerului tiroidian la expunerea la radiații.
Iodul radioactiv și cesiul în concentrații peste limitele de reglementare japoneze
au fost detectate în unele produse alimentare ca rezultat al monitorizării
alimentelor în perioada de după accident. De la începutul fazei de urgență,
autoritățile japoneze au monitorizat îndeaproape contaminarea produselor
alimentare și au pus în aplicare măsuri de protecție pentru a preveni vânzarea și
distribuția alimentelor contaminate în Japonia și în afara Japoniei.
Când cutremurul de 8.9 grade a avut loc, centrala nucleară s-a oprit automat. În
câteva secunde de la începutul cutremurului, barele de control au fost inserate în
miez și reacția nucleară a fost imediat oprită, urmând ca sistemul de răcire să
transporte afară din sistem căldura degajată. Căldura reziduală reprezintă
aproximativ 3% din căldura totală, când centrala funcționează la parametri
normali.
Cutremurul a distrus sursa externă de electricitate pentru reactorul nuclear.
Acest eveniment reprezintă unul din cele mai grave accidente de care poate avea
parte o centrală nucleară și este tratat cu maximă seriozitate de echipa de
proiectanți. Energia electrică este necesară pentru a păstra în funcțiune pompele
care asigura debitul agentului de răcire.
Lucrurile au funcționat timp de o oră deoarece un set de generatoare Diesel au
asigurat electricitatea necesară. Apoi a venit valul tsunami, mult mai mare decât
proiectanții centralei au luat în calcul, val care a măturat aceste generatoare de
electricitate.
Atunci când se proiectează o centrală nucleară, se urmează o filosofie denumită
“Defense in Depth“. Se ia în calcul cea mai mare catastrofă și se proiectează totul
ca să facă față acesteia. Mai departe, în cazul în care sistemele cedează unul după
altul, centrala trebuie să poată funcționa în continuare. Un val tsunami care a
înlăturat toată rezerva de energie este un astfel de exemplu. Ultima linie de
rezistență devine acum al treilea inel de izolare (vezi discuția din secțiunea
precedentă) care va păstra totul în interiorul reactorului, indiferent de starea
barelor de control, indiferent dacă miezul este topit sau nu.
Când generatoarele Diesel nu au mai fost disponibile, reactorul a trecut pe
puterea generată de bateriile de urgență. Aceste baterii sunt un fel de backup al
backup-ului, asigurând funcționarea sistemului de răcire al reactorului pentru 8
ore. Și așa s-a întâmplat.
 În cele 8 ore, a trebuit găsită o altă sursă de energie care să fie conectată la
centrală. Rețeaua energetică națională nu a fost disponibilă din cauza
cutremurului. Generatoarele Diesel au fost măturate de tsunami. Așa că au fost
aduse generatoare mobile.
Din păcate, începând de la acest punct, lucrurile au început să meargă prost
pentru centrală. Generatoarele externe nu au putut fi conectate la centrală din
cauză că acestea nu se potriveau. Când bateriile s-au consumat, căldura reziduală
nu a mai putut fi transportată în afara reactorului.
În acest moment, personalul centralei a început să urmeze procedurile standard
pentru astfel de situații de urgență. Alimentarea cu electricitate a sistemului de
răcire nu ar fi trebui să se întrerupă în nici o situație, însă s-a întrerupt, așa că
personalul s-a retras la următoarea linie de apărare. Aceste lucruri fac parte din
exercițiile de rutină de care au parte angajații centralei.
Abia acum a început să se vorbească despre posibilitatea topirii miezului. Dacă
până la sfârșitul zilei sistemul de răcire nu ar fi fost pus cumva în funcțiune, miezul
s-ar fi topit în cele din urmă și atunci ar fi intrat în acțiune ultima linie de apărare,
bazinul cu grafit care ar fi captat și îngropat miezul reactorului.
Dar prioritar în acel moment era menținerea integrității tuburilor din zircaloy
precum și a structurii vasului sub presiune, pentru a le da timp inginerilor să
repare sistemul de răcire.
Deoarece răcirea miezului reactorului este un lucru atât de important, acesta
are un număr mare de posibilități de răcire. Până în acel moment nu se știa exact
care din acestea a cedat și care nu. În timpul acestor operațiuni de ventilare a
vasului sub presiune, s-a produs explozia. Aceasta a avut loc în afara celui de-al
treilea compartiment de protecție, în interiorul zidurilor clădirii centralei, zid ce
nu are un rol în izolarea radiației. Încă nu se știe exact ce s-a întâmplat, dar un
scenariu foarte plauzibil este următorul: inginerii au decis să elibereze excesul de
abur nu direct în mediu, ci în spațiul dintre cel de-al treilea compartiment și zidul
clădirii reactorului, pentru a permite nivelului de radioactivitate să scadă înainte
ca acesta să ajungă în mediu. Problema este că la temperaturile mari din miez, se
poate întâmpla ca moleculele de apă să disocieze, adică legătura H2O să se rupă
în hidrogen și oxigen, o combinație explozivă (motoarele navetei spațiale folosesc
hidrogen și oxigen lichid pentru propulsie). Astfel, explozia avut loc în afara celui
de-al treilea compartiment, avariind și clădirea reactorului. Acest tip de explozie a
avut loc și la Cernobîl, însă atunci a fost în interiorul vasului sub presiune, din
cauza proiectării și folosirii greșite a acestuia de către personalul sovietic. Acest
lucru nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla la Fukushima, din cauza designului
diferit al vasului respectiv. Disocierea apei și acumularea de hidrogen și oxigen
este una din cele mai mari probleme întâmpinate în timpul construcției unei
centrale nucleare (deși sovieticii nu și-au bătut prea mult capul cu asta), astfel
încât reactorul a fost astfel proiectat încât acest lucru să nu se întâmple în
interiorul său. S-a întâmplat în afara lui, un lucru nedorit, dar un scenariu posibil,
dar fără implicații grave pentru mediu.
În acest moment, presiunea era sub control, aburul în exces fiind evacuat. Însă,
dacă fierbeți continuu o oală sub presiune și evacuați aburul, în scurt timp nivelul
apei din interior va scădea. Miezul este acoperit de câțiva metri de apă, dar după
câteva ore sau zile, aceasta va scădea simțitor. În momentul în care barele de
combustibil nu mai sunt imersate în apă, ele se vor topi în 45 de minute. Acesta
este momentul în care tubul zircaloy se va topi.
Acest lucru a început să se întâmple. Răcirea nu a putut fi asigurată înainte ca
unele bare de combustibil să fie avariate prin topire. Materialul nuclear din
interior (uraniul) este intact, dar ambalajul de zircaloy începe să se topească. Din
păcate, în acest moment produșii secundari rezultați în urma fisiunii uraniului,
izotopi radioactivi de cesiu și iod vor ajunge în abur. Aspectul cel mai important
este că pastilele de uraniu rămân intacte până la 3000 de grade și acestea nu au
ajuns încă în vapori. A fost confirmată prezența unor mici cantități de cesiu și iod
radioactiv în aburul ajuns în atmosferă, moment în care s-a trecut la planul B de
acțiune. Planul A presupunea asigurarea răcirii reactorului. Din ce motiv acest
lucru nu s-a întâmplat, nu se știe cu exactitate, dar probabil că valul tsunami a
avariat rezervele de apă necesară răcirii. Cert este că s-a întâmplat și porțiuni din
tuburile din zircaloy au început să se topească, lucru confirmat de prezența
cesiului și iodului radioactiv în aburul ventilat din reactor în atmosferă.
Apa folosită pentru răcire este foarte curată și demineralizată (un fel de apă
distilată, dar cu un grad sporit de puritate). Motivul pentru care se folosește apă
pură este dat de activarea neutronilor din uraniu: apa pură nu se activează prea
mult, așa că nu devine radioactivă. Impuritățile din apă sau sărurile pot absorbi
neutroni mai repede și astfel apa poate deveni radioactivă.
Pentru a împiedica o topire generală a miezului și pentru că nu aveau la
îndemână proviziile de apă pură necesare, operatorii centralei au decis folosirea
apei de mare pentru răcire. Încă nu se știe dacă apa de mare a fost folosită pentru
inundarea miezului sau doar pentru a răci vasul sub presiune, dar acest lucru nu
este relevant în acest moment. Important este că barele de combustibil nuclear s-
au răcit în acest fel. Cum reacția nucleară în lanț s-a întrerupt demult, nu a mai
rămas de disipat decât acea căldură reziduală de care aminteam mai înainte.
Cantitatea mare de apă a fot de data asta suficientă pentru a ține piept acestei
încălziri reziduale. Datorită faptului că nu se mai produce căldură, deci nici abur,
presiunea scade acum simțitor. În plus, s-a adăugat și acid boric în apa de mare,
aceasta fiind un fel de bară lichidă de de control, el captând orice neutron care ar
mai fi produs în neutron, contribuind la răcirea sistemului.
Centrala nucleară de la Fukushima a fost foarte aproape de o topire a miezului
reactorului, însă acest lucru a fost evitat prin pomparea de apă de mare pentru
răcirea acestuia și reducerea presiunii din reactor. Accidentul de la Fukushima a
fost clasat, marti, de catre autoritatile japoneze, la nivelul 7, nivel maxim, pe scara
dezastrelor nucleare, la fel ca si catastrofa de la Cernobil din 1986.
Agentia Pentru Siguranta Nucleara si Industriala din Japonia a anuntat, marti, ca
nivelul a fost crescut, "provizoriu", pana la 7, dupa ce initial anuntase ca
problemele de la Fukushima reprezinta nivelul 5 de pericol, informeaza CNN.
Autoritatile au stabilit ca numarul de iod radioactiv care este eliberat de
reactoarele de la Fukushima Daiichi este de cel putin 15 ori mai mare decat cel
considerat suficient pentru ca accidentul sa fie clasat ca fiind de nivel 7 (din 7) pe
scara internationala privind dezastrele nucleare. Cu toate acestea, nivelul de iod
radioactiv reprezinta doar 10% din cantitatea de iod radioactiv eliberata la
Cernobil.
Cesium 137, o alta substanta radioactiva eliberata la Fukushima, este insa mai
periculoasa pentru ca are o durata de viata de 30 de ani. Cantitatea de Cesium
137 este insa de sapte ori mai mica decat cea eliberata la Cernobil, potrivit
agentiei.
Hidehiko Nishiyama, seful Agentiei pentru Siguranta Nucleara, a declarat ca
nivelul final al dezastrului nu va fi stabilit pana cand nu a trecut pericolul,
precizand ca a fost declansata o ancheta detaliata.
Un expert in energie nucleara a comentat afirmatiile, sustinand ca declaratia nu
are impact asupra crizei - este insa un semn ca autoritatile japoneze si-au
schimbat pozitia cu privire la criza.
Un accident de nivelul 5 reprezinta un eveniment care a dus la eliberarea de
substante radioactive, dar si la moartea unor persoane in urma radiatiilor, dupa
avarierea unui reactor nuclear.
 Un accident de nivelul 7 reprezinta insa o scurgere majora de substante
radioactive, cu efecte asupra sanatatii oamenilor si asupra mediului, care necesita
masuri planificate extinse.
Japonia a anuntat luni ca a inceput evacuarea in mai multe orase in afara zonei
de pericol de la Fukushima Daiichi, avertizand ca locuitorii ar putea fi iradiati in
urmatoarele luni.
Guvernul a anuntat ca in orase s-ar putea inregistra niveluri crescute de radiatii
pe termen lung si a avertizat ca situatia este in continuare grava.
Seismul cu magnitudinea de 9 grade care a avut loc in Japonia pe 11 martie,
urmat de un tsunami, a lasat sute de mii de oameni fara locuinte.
Despre cel mai recent accident, cel de la Fukushima, au existat multe
presupuneri şi păreri de rău, însă cert este faptul că nefericitul eveniment s-a
produs ca urmare a cutremurului ce a avut loc în data de 11 martie 2011 ceea ce a
dus la explodarea a două reactoare şi incendirea a unuia din cele şase, eliberăndu-
se în aer radiaţii importante . În faţa acestui incident oficialităţile japoneze, de
teama ca sănătatea locanicilor să nu fie pusă în pericol, au hotărât depopularea
forţată a zonei (a fost interzis accesul la mai puţin de 20 Km în zona centralei
nucleare de la Fukushima) şi interzicerea pescuitului constatându-se faptul că
peştii au fost contaminati cu uraniu. Efectele negative nu au fost resimţite doar pe
plan local, ci şi internaţional, radiaţiile făcându-se simţite şi în state precum New
York, Alaska, Hawaii, Oregon, California, Montreal şi Australia determinând
îngrijorarea şefilor de stat ca nu cumva urmările nefavorabile să fie combarabile
celor de la Cernobîl din anul 1986.
Referitor la cea din urmă frază, cercetătorii sunt de părere că între cele două
accidente nucleare (Fukushima vs Cernobîl) nu ezistă termen de comparaţie în
ceea ce priveşte degradarea mediului şi efectele asupra sănătăţii populaţiei,
deoarece pe de-o parte, explozia de la Cernobîl s-a realizat cu un reactor în
funcţiune care a trimis cantităţi mari de radiaţii în atmosferă, răspândindu-le
peste tot în lume, iar pe de alta, la Fukushima, reactoarele erau oprite şi nu a
existat o explozie în interiorul incintei de securitate. Diferenţa nu constă doar în
modul în care s-au desfăşurat evenimentele, ci şi în numărul de victime şi pierderi
economice, Cernobîlul constituind, cel puţin până la ora actuală, cel mai nefericit
caz de explozie a unei centrale nucleare. Întrucât se întâmplă ca astfel de
accidente să aibă loc, indiferent de progresul tehnologic (având în vedere că
centrala de la Cernobîl era destul de actualtă, comparativ cu cea de la Fukushima),
multe state ale lumii şi-au manifestat aprobarea sau dezinteresul faţă de
dezvoltarea industriei nucleare prin diferite acţiuni. Atfel, dacă state precum
Germania, Suedia, Spania au limitat durata de viaţă a centralelor şi au interzis
construcţia unor noi reactoare, altele (Austria, Grecia, Danemarca, Irlanda,
Luxemburg, Italia, Portugalia), au decis să nu folosească energia nucleară.
Din cadrul procesului de producţie al energiei nucleare cele mai periculoase
pentru mediu sunt deşeurile. O mică parte din acestea sunt eliberate în mod
controlat în mediu, prin emisii lichide sau gazoase, în limite stabilite pirn lege,
deşurile cu nivel scăzut de radioactivitate (ex: îmbrăcămintea de protecţie) sunt
fie arse, fie compactate şi stocate într-o incintă de beton de pe amplasamentul
centralei nucleare. Deşeurile cu un nivel intermediar de de radioactivitate (răşini)
sunt stocate în structuri de beton aflate la suprafaţă sau îngropate. Cele mai
multe probleme legate de deşeuri sunt create de cele al căror nivel de
radioactivitate este foarte ridicat (ex: combustibilil uzat). Acestea afectează
mediu şi sănătatea prin radioactivitate, scurgeri de apă acidă care mobilizează
metalele grele, nori de praf.
În vederea minimalizării impactului acestor deşeuri pot fi luate o serie de
măsuri dintre care pot enumera: depozitarea treptată a deşeurilor pe fundul
oceanelor, trimiterea deşeurilor în spaţiu sau păstrarea lor în cadrul centralelor
nucleare până li se va găsi o utilizare în viitor (cea din urmă soluţie fiind utilizată
în prezent).
În prezent se discută (mai mult în rândul specialiştilor) şi de aşa-numita
fitoremediere (decontaminarea cu marijuana), procedeu recomandat, pentru
Fukushima, către administratorul general al Comosariatului francez pentru
Energie Atomică, primele experienţe fiind făcute de specialişti, în anul 1998 la
Cernobîl, rezulatele fiind unele favorabile. Cu ajutorul acaestei plante s-a
demonstrat că solurile pot fi restaurate, graţie rădăcinilor care absorb deşeurile
de orice fel şi s-a constat o purificare a perimetrului contaminat cu 80%.

Referitor la concluzii, cu părere de rău, oamenii atunci când se gândesc şi

vorbesc despre energia nucleară, se raportează doar la produsul finit, energie,
fără a lua în calcul prea mult impactul celorlate operaţii asupra poluării mediului şi
degradarii sănătăţii umane. Aceste preocupări apar doar în cazuri excepţionale,
cum este cel al accidentelor precum cel de la Fukushima.
În urma cercetărilor s-au descoperit 45 de tone de apă poluată în jurul unui
condensator din apropierea sistemelor de decontaminare a apelor uzate. Măsura
luată de specialişti a fost dispunerea unei bariere de saci cu nisip pentru
prevenirea infiltrării apei poluate, aceasta rămânând în principal în interiorul
sistemului de decontaminare. O cantitate de 300 de litri de apă contaminată a
fost dirijată către un canal de scurgere care ajunge până la Oceanul Pacific.
Apa contaminată conţine substanţe radioactive precum Cesiu 137 si Iod 131
într-o cantitate “egală sau uşor superioară” celei găsite în ocean în apropierea
centralei nucleare. Alte elemente periculoase, precum Stronţiu radioactiv,
responsabil de cancerul osos, ar putea fi prezente, de asemenea, în apa
contaminată, dar această informaţie va putea fi confirmată abia după două-trei
săptămâni de teste. Purtătorul de cuvânt al companiei a declarat că ancheta
privind acest eveniment şi cauzele producerii lui este încă în desfăşurare.
În săptămânile imediat următoare datei de 11 martie, când un cutremur şi un
tsunami au provocat avarii la centrala nucleară Fukushima, TEPCO a deversat
10.000 de tone de apă uşor contaminată în Oceanul Pacific, fără a ameninţa direct
ecosistemul sau viaţa oamenilor.
Efectul Fukushima în România: Iod în apa de ploaie şi lapte
Urme de iod radioactiv I 131 au fost detectate de către o echipă de cercetători în
apa de ploaie şi laptele de oaie din zona Slănic Prahova. Potrivit unui studiu
realizat de patru cercetători de la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia
Hulubei”, a fost depistată o concentraţie de iod radioactiv în apa de ploaie între
0,15 şi 0,75 Becquerel/decimetru cub, iar în laptele de oaie de 5,2 Bq/dm cub.
Probele au fost prelevate în zona Slănic Prahova. Potrivit standardelor din
Japonia, limita maximă admisă este de 300 Bq/dm cub la adulţi şi copii şi 100
Bq/dm cub la bebeluşi. Valorile depistate “sunt atât de mici încât nu au nici un
impact asupra mediului şi populaţiei”, a declarat pentru HotNews directorul
Institutului, Nicolae Zamfir. Cercetarea pune în legătură prezenţa iodului
radioactiv cu accidentul nuclear de la Fukushima. “Prezenţa I 131 în România
demonstrează că efectele unui accident nuclear pot fi evidenţiate la distanţe mai
mari de 10.000 de kilometri, ceea ce arată şi că norul radioactiv provenit de la
Fukushima s-a răspândit practic asupra întregii emisfere nordice.”
 Bibliografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Accidentul_nuclear_de_la_Fukushima-Daiichi
https://biblioteca.regielive.ro/referate/geografie/accidentul-nuclear-de-la-
fukushima-daiichi-378296.html
“Ionizing radiation” by World Health Organization
“Fukushima Five Years On” by World Health Organization
“Health risk assessment from the nuclear accident after the 2011 Great East
Japan earthquake and tsunami, based on a preliminary dose estimation” by
World Health Organization
 Cuprins:
1. Cutremulul din Tohoku si urmarile lui.
2. Accidentul de la Fukushima, descrierea situatiei.
3. Clasarea accidentului pe scara dezastrelor
nucleare.
4. Posibila atributie a canceului tiroidian la
accidental de la Fukushima.
5. Concentratiile de Iod si Cesiu.
6. Contaminara apelor cu substante radioactive.
7. Masurile de potectie a populatiei.
8. Metode de decontaminare si pastrare a
deseurilor.
9. Efectul Fukushima in Romania.