Naşul“ ştirilor false.

Cum a ajuns un fost muncitor în construcţii unul dintre cei

mai prolifici scriitori ai dezinformării globale

Citeste mai mult: adev.ro/pivpow

Fenomenul „fake news” nu este nou, dar el a luat amploare odată cu

alegerile prezidenţiale americane din 2016. Deşi la început diseminarea de
informaţii false părea minoră şi fără consecinţe, au existat oameni care au
contribuit mai mult sau mai puţin conştient la anvergura pe care ştirile false au
căpătat-o. BBC a prezentat într-un articol amplu cum a ajuns un american
promotor al dezinformării.

Christopher Blair îşi bea cafeaua în timp ce se uită pe unul dintre cele trei
monitoare din faţa lui. Se află în biroul din casa sa, la 45 de minute de Portland,
Maine, pe coasta estică a Statelor Unite. Mai bea o gură de cafea, trage adânc
aer în piept şi e gata de muncă: se loghează într-unul dintre multele sale
website-uri. Christopher începe prin a alege un subiect. Ce politician „norocos”
va fi în centrul atenţiei sale astăzi? Bill Clinton? Hillary Clinton? Cineva din
familia Obama? Sau poate că subiectul articolului său nu va fi o persoană, ci o
politică. Controlul armelor? Violenţa poliţiei? Feminismul? Orice temă ce ar
avea potenţialul să stârnească dispute şi să aducă la suprafaţă refulările
oamenilor. Pasul următor e să stabilească detaliile. Poate că va inventa un
incident controversat, o crimă, o lege nouă sau un amendament constituţional.
Să „schimbe” Constituţia Statelor Unite este deosebit de distractiv-deja a scris
peste 30 de amendamente false. (În fapt, există doar 27 de amendamente
originale) Aşa cum face de fiecare dată, Blair se aşează tacticos în scaun, se
concentrează asupra monitorului, îşi aşează mâinile pe tastatură şi începe să
scrie cu majuscule: „BREAKING” (de ultimă oră). „Breaking: O navă a Fundaţiei
Clinton a fost confiscată în portul Baltimore, după ce s-a descoperit că transporta
droguri, arme şi sclavi sexuali”. Cuvintele încep să curgă, legate de gândurile din
capul său. Neconectat la realitate, el nu are nevoie să se documenteze şi nici
caietul cu observaţii nu i-ar folosi la ceva. Nu-i ia mult să întocmească toată
ştirea. După aceea o publică pe blog. Blair se aşează mai bine în scaun şi
urmăreşte cum distribuirile şi like-urile se adună. La peste 5.000 de kilometri
distanţă, într-un orăşel situat la o oră de capitala Belgiei, Bruxelles, e un alt birou
într-o casă locuită de o familie. Afară, copiii se joacă în grădină într-o după-
amiază călduroasă de vară. Maarten Schenk coboară treptele abrupte care duc
spre biroul său de la subsol. Se aseamănă cu al lui Blair. Are tot trei monitoare şi
hard-diskurile sunt aranjate frumos sub ele. Pe unul din ecrane, Schenk observă
deodată multă activitate. Sunt orele dimineţii în SUA şi oamenii încep să citească
o pagina pe care belgianul o urmăreşte. El observă cum o anumită ştire începe
să capete din ce în ce mai multă atenţie şi este distribuită masiv pe Facebook şi
pe alte reţele sociale. Schenk se loghează pe propriul site şi începe să tasteze.
Job-ul lui constă în a spune lumii că ceea ce vede online-ştirea virală despre o
navă a Fundaţiei Clinton care ar fi fost prinsă transportând droguri, arme şi sclavi
sexuali-este o invenţie. Este o ştire falsă. Naşterea fenomenului „fake news” În
timpul alegerilor prezidenţiale americane din 2016, jurnaliştii au început să
observe o explozie de ştiri inventate pe Facebook. În mod ciudat, multe dintre
pagini păreau create de oameni care locuiau în Balcani şi, după ce BuzzFeed a
raportat un grup neobişnuit de pagini, reporterii s-au grăbit cu toţii spre un mic
oraş din Macedonia numit Veles. „Americanii iubesc poveştile noastre şi facem
bani din ele,” le-a spus un scriitor de „fake news” celor de la BBC. „Cui îi pasă
dacă ele sunt adevărate sau false?” În principal, articolele îi ademeneau pe
suporterii lui Donald Trump. Ele includeau zvonuri despre problemele de
sănătate, dar şi afacerile ilegale ale lui Hillary Clinton, poveşti despre
personalităţi marcante, ca Papa Francisc, ce l-ar fi susţinut pe candidatul
republican şi alte ştiri false care mergeau la ţintă: fie îi mulţumeau pe fanii lui
Trump, fie stârneau revoltă în rândul lor. În decembrie 2016, Hillary Clinton a
ţinut un discurs în care a condamnat „epidemia de ştiri false răuvoitoare şi
propaganda falsă” care inundase social media în ultimul an. „Este clar acum că
aşa-numitele fake news pot avea consecinţe în lumea reală,” a spus aceasta.
Nu a fost clar pe moment dacă ea se referea la alegeri. La acea vreme, unii
jurnalişti au interpretat remarcile ca o referire la „pizzagate”, o teorie a
conspiraţiei care a ajuns de proporţii incredibile în mediul online şi care l-a
determinat pe un bărbat să intre într-un restaurant din Washington DC şi să
deschidă focul. Însă indiferent de ceea ce a vrut Clinton să spună, termenul a
fost preluat de către oponentul său victorios şi folosit într-o manieră complet
diferită câteva săptămâni mai târziu. Într-o conferinţă de presă ce a degenerat
într-un scandal, preşedintele Donald Trump a refuzat să-i ofere reporterului CNN
Jim Acosta dreptul de a pune o întrebare. „N-o să-ţi dau o întrebare,” a spus
Trump. „Voi reprezentaţi ştirile false.” De atunci, ştirile false au reprezentat un
subiect care a stârnit obsesii şi nenumărate dezbateri, deşi ceea ce se urmăreşte
prin folosirea sintagmei variază enorm. Unii insistă asupra definiţiei originale-
ştiri false ca cele făcute de acei adolescenţi macedoneni. Alţii aduc în discuţie
teorii conspiraţioniste motivate politic-poate la ceea ce şi Hillary Clinton făcea
aluzie. Dar oamenii au folosit termenii „fake news” şi pentru a descrie greşeli
nevinovate, opinii, propagandă sau, precum preşedintele Trump, canale de ştiri
sau publicaţii care nu sunt pe placul lor. Nu va duce la nimic Christopher Blair
a crescut într-un orăşel din Massachusetts. Tatăl său era un democrat convins,
care chiar candidase la un moment dat pentru Senat. Blair a fost lucrător în
construcţii pentru mai bine de douăzeci de ani şi atunci când recesiunea a lovit
continentul american, acesta a început să-şi caute o sursă de venit în blogging-ul
politic. Îi plăcea mult să scrie şi a realizat că are talentul de a da viaţă cuvintelor.
A început cu un blog şi a descoperit sentimentul eliberator pe care îl trăieşte
atunci când poate să spună ce vrea. Dar deşi era distractiv şi avea câţiva cititori,
nu câştiga bani din asta. Aşa că a încercat altă tactică. A început să scrie
poveşti inventate care treceau drept titluri de ştiri adevărate. Atunci când a văzut
de câte like-uri şi distribuiri aveau parte articolele sale, s-a simţit apreciat. Mult
mai mulţi oameni erau interesaţi de ştirile false decât de opiniile lui Blair sau de
informaţii reale. Dar nu toată lumea era convinsă. Soţia sa i-a spus: „Pierzi tot
timpul ăsta. Nu va duce niciodată la nimic.” Însă odată ce ştirile sale false au
început să adune click-uri, Blair a putut să folosească platforma de publicitate
Google pentru a transforma vizualizările paginii în bani. În 2014, şi-a dat demisia
de la jobul său de zi. Blair şi-a creat identităţi online folosind pseudonime şi
aliasuri ca Busta Troll şi Flagg Eagleton. El întruchipa patrioţi americani care
erau revoltaţi de preşedintele Obama, de liberali, feminism, mişcarea Black Lives
Matter şi altele. Succesul pe care informaţiile sale false îl aveau l-a determinat
să facă pagina de Facebook numită „America’s Last Line of Defence” (Ultima
linie de apărare a Americii). Era dedicată republicanilor fermi şi susţinătorilor lui
Donald Trump. Titlurile articolelor erau exagerate şi câteodată chiar jignitoare.
Chiar Blair le descrie ca „rasiste şi intolerante”. Maşinăria pentru demascarea
înşelăciunii Înapoi în Belgia, programatorul Maarten Schenk a creat un software
care putea detecta ce ştiri sunt în trend pe Facebook. L-a numit Trendolizer. A
încercat să scrie despre ele pe blogul său, însă şi-a dat seama că nu avea timp
suficient să formuleze informaţiile. Deja ajungeau la site-uri mari de ştiri înainte
ca el să le poată viraliza. Dar la fel ca Blair, Schenk a descoperit o nişă. Pentru
toţi oamenii care apreciau şi distribuiau fake news, crezând că informaţiile erau
adevărate, existau alţi oameni care apreciau pe cineva ce putea să le identifice
pe cele false. Când a descoperit ştirile false şi a scris pe blogul său despre ele,
traficul a crescut. Nu foarte mult, dar suficient cât să-l determine să se
concentreze pe asta. Blogul său „Lead Stories” s-a axat pe fake-uri, cu sloganul
„Doar pentru că e popular, nu înseamnă ca e şi adevărat.” Schenk a început să
colecteze informaţii despre site-uri de fake news şi despre oamenii din spatele
lor. A observat şi anumite teme preferate. În afară de Hillary Clinton, în top erau
şi subiectele imigraţiei şi islamului. Schenk a descoperit că multe dintre site-uri
furau informaţii de la altele. Una dintre sursele principale era Christopher Blair.
Schenk a reuşit să-şi dezvolte propriul sistem prin care oamenii să poată să
apeleze la el dacă banuiesc că au în faţa lor o ştire falsă. Consecinţe reale În
august 2017, uraganul Harvey a devastat statul Texas, omorând zeci de oameni
şi provocând daune de miliarde de dolari oraşului Houston şi împrejurimilor. Blair
a simţit o oportunitate de a-şi folosi abilităţile de scriere creativă. Acesta a
inventat o ştire care spunea că un imam fictiv dintr-o moschee fictivă din Texas a
refuzat să le ofere adăpost în timpul furtunii celor care nu erau musulmani.
Problema majoră a fost că fotografia care însoţea informaţia falsă era a unui
imam adevărat, liderul unei moschei din Canada. Ibrahim Hindy nu fusese
niciodată în Texas, dar era deodată în centrul unei campanii fake news. „A aflat,
s-a supărat foarte tare,” a spus Blair. „A scris peste tot pe Twitter că suntem
rasişti, xenofobi. Tot tacâmul. Am şters imediat povestea şi i-am cerut un milion
de scuze.” Odată ce lumea a început să conştientizeze problema ştirilor false,
companiile de social media au fost nevoite să facă ceva în privinţa asta. Mark
Zuckerberg a declarat că provocarea sa personală pentru 2018 este să „repare”
platforma de socializare, pentru a combate ura şi abuzul, dar şi ştirile false. În
aprilie 2018, fondatorul Facebook a fost chemat în faţa Congresului american ca
să răspundă unor întrebări legate de numeroase probleme, una dintre ele fiind
ştirile false propagate prin intermediul site-ului de social media. Drept rezultat,
în iulie, Facebook a anunţat schimbări de algoritm care au scopul de a stimula
conţinutul venit de la „prieteni, familie şi grupuri.” Compania, realizând că are o
problemă de imagine, a lansat o campanie publicitară pentru a-i asigura pe
utilizatori că vor fi protejaţi de „spam, clickbait, fake news şi utilizarea
necorespunzătoare a datelor.”