Rezonanța magnetică nucleară (RMN)

Rezonanța magnetică nucleară (RMN) reprezintă o tehnică spectroscopică nucleară des

folosită în chimie, chimie fizică, medicină nucleară,biofizică și inginerie nucleară pentru
determinarea structurii diverșilor compuși chimici, în biochimie pentru determinarea structurii
proteinelor fiind singura tehnică destinată determinării structurii proteinelor în soluție (condiții
mult mai apropiate de cele native) sau în imagini diagnostice medicale sau radiologice pentru
determinarea caracteristicilor fizico-anatomice a unor organe sau țesuturi.
Istoric:
Rezonanța magnetică nucleară a fost descrisă ca fenomen și măsurată pentru prima oară
în fascicule moleculare de către Isidor Isaac Rabi în anul 1938 iar în anul 1944, Rabi a primit
Premiul Nobel pentru Fizică, pentru activitatea depusă în acest domeniu.În anul 1946, Felix
Bloch și Edward Purcell au dezvoltat tehnica utilizării acesteia în lichide și în solide, pentru care
au împărțit Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1952.Purcell a lucrat la dezvoltarea radarului în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial la Massachusetts Institute of Technology - Laboratorul
de radiație. Munca sa despre producerea și detecția undelor radio cu putere mare și despre
absorbția acestora de către materie a constituit fundamentul descoperirii de către Rabi a
rezonanței magnetice nucleare.
În România, acad. Ioan Ursu a dezvoltat o puternică școală de spectroscopie magnetică
care se manifestă acum în toate centrele universitare și de cercetare din țară.
Caracteristici:
Trebuie specificat faptul că în RMN experimentele se realizează pe nucleele atomilor și
nu pe electronii acestora, deci informația furnizată se referă la poziționarea spațială a acestor
nuclee în compusul chimic studiat. Aceste nuclee au o proprietate intrinsecă numită spin, dar
pentru a explica fenomenologia care se ascunde în spatele acestei tehnici trebuie ținut cont de
următoarele considerente fizice:

 Orice sarcină electrică în mișcare generează în jurul său un câmp magnetic. Același lucru
se întâmplă și în cazul nucleelor (sarcini electrice pozitive) când, datorită rotației în jurul
propriilor axe, se generează un câmp magnetic caracterizat printr-un moment magnetic μ,
 proporțional și de sens opus cu spinul nucleului I. În RMN nucleele de interes sunt acele
nuclee care au valoarea I=1/2 (1H, 13C, 15N, 19F, 31P)
 Dacă se așează un nucleu atomic într-un câmp magnetic extern Bo, atunci vectorul
moment magnetic va putea fi paralel (I=+1/2) sau antiparalel (I=-1/2) cu direcția acestui
câmp. Trebuie specificat faptul că energia sistemului antiparalel este mai mare decât
energia sistemului paralel, iar această diferență este direct proporțională cu valoarea
câmpului Bo (ΔE=μB/I).
 Dacă se iradiază nucleul cu un câmp de radiofrecvențe RF pe o direcție transversală
câmpului constant Bo, acest câmp transportând o energie egală cu ΔE, atunci nucleul
(spinul) se va excita trecând din starea de energie +1/2 în starea de energie –1/2
caracterizată prin energie mai mare.
 Deoarece în condiții naturale orice sistem fizic tinde spre o stare de energie cât mai mică,
acest nucleu se va relaxa revenind la starea +1/2 și emițând un alt câmp de radiofrecvențe
din ai cărui parametri (frecvență) se obțin informații despre natura nucleului (poziția în
moleculă, respectiv tipul).

În cazul investigațiilor medicale folosind RMN-ul/RMNI, corpul pacientului este

așezat pe o masă orizontală de-a lungul unui câmp magnetic foarte puternic (Bo), iar cu
ajutorul unor bobine se aplică un alt câmp de radiofrecvență (RF) care ulterior (imediat
după trecerea prin corp) este înregistrat. După cum s-a specificat mai sus, din analiza
acestui semnal se obțin informații despre structura chimică cât și anatomia corpului
studiat.
Investigația RMN foloseşte un câmp magnetic cu intensitate mare şi radiofrecvenţa
pentru obţinerea imaginilor de înaltă rezoluţie ale corpului uman, permiţând evidenţierea
leziunilor cu precizie milimetrică.
Rezonanta magnetica nucleara, titulatura inlocuita in ultimii ani cu cea de
imagistica prin rezonanta magnetica, din cauza conotatiei negative a cuvantului "nuclear"
(procedura nu implica folosirea de substante radioactive), este o procedura de a obtine
imagini ale diferitelor parti ale organismului fara utilizarea razelor X, asa cum se
intampla in cazul radiografiei traditionale si a tomografiei computerizate.
Mod de efectuare:

Scanarea RMN este aplicabilă pentru toate organele corpului omenesc, constituind
metoda determinantă pentru depistarea afecţiunilor sistemelor nervos, musculo-scheletal,
respirator, genital şi circulator.Un scaner RMN consta in mare, dintr-un magnet de mari
dimensiuni in interiorul caruia este asezat pacientul. O antena radio este folosita pentru a
transmite semnale spre organism, dar si pentru a receptiona ceea ce se intoarce dinspre
corpul pacientului. Aceste semnale receptionate sunt transformate in imagini de catre un
calculator atasat scanerului. Pot fi obtinute imagini din aproape orice zona a
organismului, sub orice unghi. Semnalele radio folosite sunt, in fapt, campuri magnetice
variabile mult mai slabe decat campul static foarte puternic generat de magnetul
scanerului.
Imagistica prin rezonanta magnetica (mai cunoscuta sub numele de RMN -
rezonanta magnetica nucleara) este una dintre cele mai noi tehnologii imagistice
disponibile in spitale pentru diagnoza. RMN-ul reprezinta o tehnica tomografica (in
sensul ca sunt analizate sectiuni ale corpului uman) care are la baza fenomenul rezonantei
magnetice nucleare. Din punct de vedere tehnic vorbim despre o tehnica destul de
complexa, dar a carei prezentare pe intelesul tuturor este posibila, totusi, intr-o oarecare
masura.Nu sunt folosite raze X, asa cum este cazul cu radiografia traditionala ori cu
tomografia computerizata, in acest caz pacientul fiind plasat in interiorul unui camp
magnetic foarte puternic (in jur de 30000 de ori mai puternic decat campul magnetic al
Pamantului).
Nucleele atomilor de hidrogen (protoni) sunt caracterizate de o proprietate speciala
cunoscuta sub numele de spin.Asta inseamna ca anumite proprietati ale protonilor sunt
similare celor ale unor minusculi magneti bara, care intr-un camp magnetic static au doar
doua orientari posibile; fie aliniate, fie opuse campului.Sunt mai numerosi protonii care
se aliniaza cu campul magnetic, deoarece pentru acest lucru este nevoie de o cantitate mai
mica de energie. Astfel ca, in interiorul corpului pacientului, magnetizarea sta la nivelul
tesuturilor este caracterizata de o aliniere paralela cu campul magnetic aplicat.
 Semnalele sunt detectate folosind dispozive speciale (un soi de bobine, ori antene),
de anumite forme, de pilda pentru cap, genunchi, etc. Faptul ca aceste dispozihve pot fi
montate in imediata vecinatate a zonei investigate contribuie la calitatea imaginilor
obtinute. In cadrul clipului urmator este folosit un asemenea dispozihv pentru cap.
Principalele diferente dintre tomografia computerizata si RMN sunt urmatoarele:
RMN-ul poate fi folosit pentru a obtine imagini prin sectiuni ale organismului orientate in
orice directie, spre deosebire de tomografia computerizata, in cazul careia sectiunile erau
doar transversale. Cu RMN-ul se pot produce si sectiuni sagitale (plan vertical de
simetrie), ori sectiuni orientate in orice plan.

In concluzie:

Rezonanța Magnetică (RMN) este o metodă neiradiantă, care folosește un câmp

magnetic și impulsuri de radiofrecvență pentru obținerea imaginilor. Are o sensibilitate
crescută a constrastului tisular (posibilitatea de a distinge între mai multe categorii de
țesuturi și, implicit, detectare superioară a leziunilor, comparativ cu alte tehnici
imagistice) și permite obținerea unor imagini detaliate în diverse planuri, ceea ce permite
o localizare precisă a leziunilor, foarte utilă în planificarea intervențiilor chirurgicale.
Cu ajutorul Rezonanței Magnetice se pot investiga patologii de la nivel cerebral,
vertebro-medular, musculo-scheletal, cardio-vascular și abdomino-pelvin.RM este
modalitatea imagistică de selecție pentru detectarea leziunilor de la nivelul articulațiilor,
fiind singurul examen noninvaziv care oferă o imagine detaliată a structurilor precum
meniscuri (genunchi), ligamente sau tendoane.