Integrarea a două state post-decembriste în Uniunea Europeană:

România și Polonia
 Când vorbim de Uniunea Europeană ,ne gândim la un actor pe arena internațională care
reprezintă un pilon stabil privind comunicarea, dezvoltarea, stabilitatea financiară dar și un
partener în relațiile intenaționale. Uniunea Europeană astfel ,reprezintă să spunem asa ,un ,,pește
mai mare’’ compus dintr-o diversitate de state suverane de pe bătrânul continent .Totuși când
vorbim în termini politico Uniunea Europeană înseamnă o uniune economic și politică aflată pe
continental European și care este compusă din 28 de state.Ea a reprezentat pentru multe țări un
nou inceput ca urmare a decaderii regimului communist din europa central și estică. Uniunea
funcționează printr-un sistem de instituții supranaționale independente și interguvernamentale
care iau decizii prin negociere între statele membre. Uniunea Europeană a dezvoltat o piață unică
în cadrul unui sistem standardizat și unificat de legi care se aplică tuturor statelor membre.
Multe foste state post-comuniste precum România ,Polonia ,Cehia ,Slovacia Ungaria
Bulgaria s-au alăturat proiectului european în ultimii 27 de ani de la decaderea Uniunii Sovietice.
Prin urmare ,tema mea de cercetare presupune o mică comparație privind modelul urmat
de două state post-socialiste România și Polonia privind integrarea acestora în angrementul
problemelor europene dar și viziunea lor spre apropierea precum și de aderare la Uniunea
Europeană. Integrarea definită terminologic, un proces de integrare politică, juridică, economică
(și în unele cazuri sociale și culturale) ale unor state care se află parțial sau total în Europa. Ceea
ce este mai important pentru acest termen din punct de vedere politic a reprezentat integrarea
economică văzut ca pe un process complex privind evoluția societății contemporane în curs de
dezvoltare prin interdependenta statelor.1
Diferențele sunt destul de vizibile privind proiectele la care fiecare dintre aceste țări le-a
consemnat spre o democrație mai solidă dar și de o viziunea mai concretă cu privire la
schimbările pe arena internațională.Alegerea acestor doua state a fost datorat faptului că Polonia
a reușit să devină un exemplu pentru alte cu privire la ceea ce înseamnă o integrare treptată în
planul european și după aderare, Polonia a reprezentat un proiect european bun cu privire la
dezvoltarea eu prin atragerea tot mai mare de fonduri care au dus la o prosperitate ponderată
comparativ cu statul român care nu a reușit să se dezlege de moștenirea comunistă , lipsită de
viziune și de un lidership pro european.Cazurile dintre aceste două state sunt diametral opuse
,fapt ce se adeverește prin pașii urmatori de după revoluția decembristă .Dorința de reformism

1
Emilian M. Dobrescu, “Integrarea economică”, ed. All Beck, Buc. 2001, p.1-3
privind acestea a fost una diamentral opusă prin prisma partidelor care se aflau la putere în primii
ani ai democrației.
La începutul anilor 1990, în urma entuziasmului generat de încetarea tensiunilor militare,
politice si ideologice și revenirea unui mare număr de state la principiile democrației, pe agenda
Consiliului European a apărut discuția despre posibilitatea extinderii comunității europene prin
cooptarea de noi membri dintre țările Europei Centrale și de Est. Până la clarificarea acestei
chestiuni, începand din decembrie 1991(decăderea și implicit destramarea Uniunii Sovietice)
comunitatea a încheiat o serie de acorduri bilaterale numite și ,,Acorduri Europene’’, ce
reglementează cadrul juridic și institutional dintre părțile semnatare, cu scopul de a promova
relațiile economice, precum si un dialog politic institutionalizat cu aceste state. Obiectivul
acestor tratate este totusi pregatirea aderarii la Uniunea Europeană. Primele state care încheie
aceste ,,Acorduri Europene’’ sunt Ungaria și Polonia, Romania semnând un astfel de tratat abia
în anul 1993.
Evoluția diferită a Poloniei fața de România de după căderea regimurilor comuniste
poate fi explicată atât prin reformele date dar și de schimbările survenite intern , privind
premisele de la care au plecat după anul 1989 . Explicația poate proveni și de la contextul istoric
al națiunilor dar și modul în care elitele românești din eșaloanele inferiore a partidului comunist
român au rămas încă la putere spre deosebire de statul polonez în care nomenclatura comunistă a
fost disipată. Acest lucru a dus implicit la încetinire privind dorința de aderare la structurile
Uniunii Europene de către România și implicit o apropiere tot mai mare de partea poloneză .
Și totuși apropierea statelor post-sovietice privind aderarea la structurile UE a fost
consimțită printr-o suită de criterii pentru a se îndeplini Acquis-ului comunitar.
Astfel ,după regula impusă de Uniune statele trebuia să aibă din punct de vedere politic
instituții stabile care să garanteze democrația, respectarea drepturilor omului și ale minorităților,
existența și funcționarea unei justiții independente; din punct de vedere economic, existența unei
economii de piață funcțională capabilă să facă față presiunilor concurențiale ale pieței interne UE
și în ultimul rând din punct de vedere instituțional care prevedea transpunerea legislației
comunitare și capacitatea de a aplică angajamentele asumate. Toate aceste criteria și nu numai
trebuiau inițiate de noile regimuri democratice ceea ce însemna o apropiere de țările occidentale .
Cazul polonez a reprezentat un model de urmat privind restructurarea statului prin
cooperarea cu Uniunea Europeană. Integrarea Poloniei în economia UE a fost un proces gradual
care a fost inițiat oficial în 1991, când Polonia și UE au semnat Acordul european. Acest proces
a fost finalizat în 2004 la referendumul în care 77% dintre alegători au sprijinit aderarea Poloniei
la UE, în timp ce 23% au votat împotriva acesteia.2
O serie de condiții și oportunități au fost discutate în timpul acestui proces.În primul
rând, procesul de integrare necesita să fie o restructurare mai profundă.Modernizarea industriilor
și a întreprinderilor tradiționale dar și apariția și dezvoltarea de noi și moderne industrii de înaltă
tehnologie. În al doilea rând, integrarea cu Uniunea Europeană oferă polonezilor șansa de a-și
revitaliza economia și trecerea dintr-o zonă de la periferie într-un centru de afaceri extins în
Europa cu diferite culturi de gestionare a amestecurilor, modele de administrare dar și tipuri de
antreprenoriat. În cadrul acestor oportunități, pe termen scurt, mediu și lung încare au fost
considerate necesare ajustări specifice. Pe termen scurt, mediu și lung efectele de ajustare
specifice includ, de exemplu, o calitate îmbunătățită a sistemului a mediului natural, condiții de
muncă îmbunătățite, o calitate superioară a ofertei de piață, o modificare a structurii economice
și a eficienței pe termen lung privind alocarea factorilor de producție. În esență, ele includ atât
efectele caracteristic procesului de transformare în sine, dar și efecte care rezultă din o ajustare la
cerințele de aderare legate de statutul de membru al UE.
Cu toate acestea, relațiile economice dintre Polonia și Comunitățile Europene, În
special cu unele state membre (de exemplu, Germania) .A fost caracterizat de o intensitate relativ
considerabilă, dar totuși asimetrică (poloneză Comerțul cu CE a fost semnificativ, iar ponderea
CE în comerțul exterior al țării Polonia a fost de 50%). Cota CE în exportul polonez a fost de
aproximativ 25%, în timp ce cota Poloniei în exportul total al CE a fost mai mică de 1%.3
Comunitatea Europeanăa lansat un program pentru Polonia și Ungaria privind
asistența pentru restructurarea economiilor lor(PHARE). Programul, lansat în 1989, a oferit
sprijin financiar pentru eforturile Poloniei de reformă și reconstrucție economico-poloneză.
Acesta a devenit cel mai mare program de asistență în Europa Centrală, oferind expertiză tehnică
și sprijin pentru investiții.4
Polonia a încheiat acordul de asociere așa-numitul ,,Acord European’’cu
comunitățile europene la 16 decembrie 1991. Pentru că se știa că procesul de ratificare ar fi lung,
2
Balcerowicz, E. (2007), The Impact of Poland’s EU Accession on its Economy, CASE – Center for Social and
Economic Research, Warsaw, Poland
3
Maria Celina Błaszczyk Institute of Sociology University of Łódź , Poland’s Integration with the European Union
4
În cadrul programului, în perioada 1990-2007, Polonia a primit asistența în valoare de cca. 3,9 miliarde de euro,
http://www.ce.uw.edu.pl/pliki/pw/2-2008_Mrowka.pdf.
la1 martie 1992 a intrat în vigoare acordul interimar. Interimarul Acord face parte din acordul de
asociere regulamentele și dispozițiile comune privind comerțul dintre Polonia și Comunitatea
Europeană. Acordul european a devenit un prim instrument juridic de bază al relațiilor reciproce
dintre Polonia și Uniunea Europeană.
Obiectivul acestui acord european a fost stabilirea unei zone de liber schimb între
Polonia și Uniunea Europeană în termen de maximum zece ani ani. Nu ar trebui introduse noi
taxe vamale sau restricții cantitative în comerțul dintre Polonia și Uniunea Europeană de la data
de intrarea în vigoare a acordului interimar ca parte comercială acordului european. În final,
zona de comerț liber cu Polonia a fost stabilită la 1 ianuarie 2002, dar numai în ceea ce privește
produsele industriale. În ceea ce privește produsele agricole liberalizarea comerțului a fost foarte
limitată în timp. Trebuie să subliniem comerțul dintre Polonia și UE ,care a crescut rapid. Acest
lucru nu sa datorat doar faptului că Polonia și-a reorientat comerțul de pe piața fostului Consiliu
Pentru asistență economică reciprocă, dar și pentru că UE a fost cea mai mare sursa de comerț,
asistență și investiții. Curând după încheierea acordului european, UE a devenit principalul
partener economic pentru Polonia. Acum, UE este cea mai importantă piață pentru exporturile
poloneze, absorbind mai mult de 70% din totalul exporturilor și importurilor poloneze.
După asocierea și colaborarea cu UE , Polonia a înaintat cererea de aderare la UE pe
data de 5 aprilie 1994. Negocierile de aderare au început în martie 1998, având ca cele mai
dificile probleme la masa negocierilor ajutorul de stat acordat industriei, impactul aderarii
Poloniei asupra politicii agricole comune si politicii de coeziune, introducerea standardelor UE
privind mediul; dreptul de proprietate asupra pamântului pentru straini în Polonia si libera
circulatie a lucratorilor.Polonia astfel se angaja prin respectarea criteriilor de la Copenhaga
totodată și implementarea normelor privind aquis-ul comunității europene.
Negocierile de adeziune s-au finalizat la Consiliul European de la Copenhaga pe 13
decembrie 2002. Tratatul de Adeziune va fi semnat de catre Polonia pe 16 aprilie 2003 la
Consiliul European de la Atena, în vederea intrarii în Uniune ca membru deplin la 1 mai 2004.
România avea însă să aștepte următorul ,,val’’ de după 2004 privind a aderarea la
UE. Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1 ianuarie 2007. Această dată a fost
propusă la summitul de la Salonic din 2003 și confirmată la Bruxelles pe 18 iunie 2004. Raportul
de țară privind progresele României din octombrie 2004 a afirmat de asemenea data de 1 ianuarie
2007 ca dată de aderare pentru România și Bulgaria. Cele două țări au semnat Tratatul de aderare
pe 25 aprilie 2005 la Abația Neumünster din Luxemburg.
Însă colaborarea cu Uniunea Europeană a fost consemnată încă de pe vremea
regimului comunist ,România fiind prima țară comunistă în 1974 care a avut relații oficiale cu
Comunitatea Europeană.
În 1980, România a procedat la recunoașterea de facto a Comunității Economice
Europene, prin semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte România – CEE,
concomitent, fiind semnat și Acordul asupra Produselor Industriale.
Relațiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din 1990, urmând
ca în 1991 să fie semnat un Acord de Comerț și Cooperare. Acordul european a intrat în
funcțiune în februarie 1995. Prevederile comerciale au fost puse în aplicare începând din 1993
printr-un „Acord Interimar”. România a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22 iunie 1995,
împreună cu Declarația de la Snagov, un document semnat de toate cele 14 partide politice
importante ale României, în care acestea își exprimau sprijin deplin pentru integrarea europeană.
Odata cu Consiliul European de la Luxemburg (1997), in documentele oficiale ale UE
a inceput sa se faca discutia intre procesele de aderare si negocierile de aderare. De asemenea din
1998, statele candidate, inclusiv Romania, incep sa elaboreze programe nationale în vederea
adoptarii acquis-ului.
Consiliul European de la Helsinki (decembrie 1999) decide deschiderea negocierilor
de aderare cu alte 6 tari candidate: Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta, Romania, Slovacia.
Lansarea propriuzisa a negocierilor va incepe, insa, in februarie 2000, la conferinta
interguvernamentala de la Bruxelles.
În iulie 1997, Comisia și-a publicat „Opinia asupra Solicitării României de a Deveni
Membră a Uniunii Europene”. În anul următor, a fost întocmit un „Raport privind Progresele
României în Procesul de Aderare la Uniunea Europeană”. În următorul raport, publicat în
octombrie 1999, Comisia a recomandat începerea negocierilor de aderare cu România (cu
condiția îmbunătățirii situației copiilor instituționalizați și pregătirea unei strategii economice pe
termen mediu). După decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999,
negocierile de aderare cu România au început la 15 februarie 2000.
Obiectivul României a fost de a obține statutul de membru cu drepturi depline în
2007. La summit-ul de la Thessaloniki (Salonic) din 2004 s-a declarat că Uniunea Europeană
sprijină acest obiectiv.
 România a încheiat negocierile de aderare în cadrul summitului UE de iarnă de la
Bruxelles din 17 decembrie 2004. Tratatul de aderare a fost semnat pe 25 aprilie 2005 la Abația
Neumünster din Luxemburg, urmând ca cele două țări să adere la 1 ianuarie 2007, cu excepția
cazului în care sunt raportate încălcări grave ale acordurilor stabilite, caz în care aderarea va fi
amânată cu un an, până la 1 ianuarie 2008 (clauze de salvgardare).
Anterior, pe 13 aprilie 2005, Parlamentul European aprobase semnarea Tratatului de
aderare a României și Bulgariei, făcând posibilă aderarea lor la Uniunea Europeană.
Legislativul de la Strasbourg a votat cu 497 voturi pentru, 93 împotrivă și 71 de
abțineri aderarea României. Tratatul de aderare a Bulgariei a fost aprobat cu 522 de voturi
pentru, 70 împotrivă și 69 de abțineri. După semnarea Tratatului de aderare la 25 aprilie 2005,
România a devenit stat în curs de aderare, obținând statutul de observator activ la nivelul tuturor
instituțiilor comunitare, fiind necesară asigurarea prezenței reprezentaților români la nivelul
instituțiilor europene și al grupurilor de lucru ale acestora.
După aderare România a trecut de la statutul de observator activ la cel de membru cu
drepturi depline. România a devenit a șaptea țară din UE după numărul de locuitori. Țara
desemnează 35 de deputați pentru Parlamentul European, dar numărul acestora va scădea printr-
o reorganizare a locurilor din Parlament stipulată în Tratatul de la Nisa.
Ca o concluzie ,etapele prezentate privind aderarea si implicit integrarea în structurile
Uniunii europene de către Polonia a reprezentat un model de urmat pentru România întrucât a
jucat o negociere destul de articulată prin care a reușit să obțină maximul. Pe de-o parte, nu
trebuie însă uitat că Polonia a deținut pe timpul acestor negocieri un atu de care nici o altă țară,
mai ales dintre cele care vor urma în al doilea val, nu a beneficiat de motivația politică. Polonia
reprezintă cel mai mare și mai important candidat iar opinia deja larg exprimată și cunoscută în
Vest în special venind din Germania care afirma că “nici unui alt stat candidat nu i se va permite
intrarea în UE înaintea Poloniei.’’
Pe de altă parte , România a trebuit să își reorienteze strategia politică pe diferite
ramuri pentru a reuși să treacă de criteriile impuse în raportul făcut de Uniune Europeană pentru
a adera . Conform lui Raymond Aron cu privire la analiza comportamentelor politice , pe care le
suspecta de ,,exces oligarhic’’.Ce presupunea acest ,,exces’’ este faptul că alinierea partidelor nu
mai avea o tendință reprezentativ democratică, situându-se dincolo de cerințele societății civile,
având doar scopuri și pârghii instituționale pentru propriile interese și obiective.5Fapt ce a
condus la o probleme pe care statul român încă nu o putea gestiona foarte bine. În Raportul de
tara din 2003, întocmit de baroana Emma Nicholson, parlamentară europeană în grupul
popularilor creștin-democrați, menționa că "Finalizarea negocierilor de aderare la sfarsitul lui
2004 si integrarea în 2007 sunt imposibile daca Romania nu rezolva doua probleme structurale
endemice: eradicarea coruptiei si punerea în aplicare a reformei". Recomandarile destinate
autoritatilor romane privesc: masurile anticoruptie, independenta si functionarea sistemului
judiciar, libertatea presei, stoparea abuzurilor politiei.
Transferul de putere a fost făcut pe cale pașnică în Polonia, pe când în România
schimbarea de regim a fost pe cale sângeroasă. Consider că țări precum Polonia care a înțeles
procesul de tranziție către democrație care a ținut cont de competivitatea pieței a reprezenat un
real suscces prin eliminarea fostei elite socialiste de la putere. Diametral opus, România care era
condusă de un singur om sau partid a coincis cu reforme graduale precum și abuzuri destul de
mari din punct de vedere al puterii politice.
Astfel, diferențele între actorii și a partidelor politice din România și Polonia a
reprezentat cu adevărat decalajul dintre cele două state-post comuniste. Lucrul observat până în
prezenta ca urmare că Polonia care a demarat mai devreme la structurile Uniunii Europene în
anul 2004 iar România în 2007, precum și reformele democratice solide ale Polonie fac ca acesta
să demonstreze țărilor post-comuniste că schimbarea întradevăr vine de la nucleul societății iar
integrarea spre europenizare reprezintă doar un pas spre prosperitate.

5
Aron Raymond,Democrație și totalitarism ,București,ed.All Educational ,2001 ,p.257
Bibliografie

AVRAM Ion, Uniunea Europeana si aderarea Romaniei ,Bucuresti: Editura Sylvi, 2001

Balcerowicz, E. (2007), The Impact of Poland’s EU Accession on its Economy, CASE – Center for Social
and Economic Research, Warsaw, Poland

Bulei Ion , O scurtă istorie a românilor ,ed. Meronia București ,2004

Cinii Michelle, ed. European Union politics Oxford: Oxford University Press, 2003

Maria Celina Błaszczyk Institute of Sociology University of Łódź , Poland’s Integration with the European
Union