3.

ÎNCĂLZIREA PRIN REZISTENŢĂ ELECTRICĂ

Instalaţiile de încălzire cu rezistenţă electrică cuprind o gamă largă de echipamente bazate pe
încălzirea determinată de trecerea curentului electric printr-un element rezistiv.
Cantitatea de căldură dQ care apare într-un interval de timp dt în elementul rezistiv de rezistenţă R,
parcurs de curentul electric de intensitate I, este dată de legea lui Joule-Lenz:

dQ = RI 2 dt
În funcţie de modul de transfer al căldurii către materialul care urmează a fi încălzit instalaţiile cu
încălzire prin rezistenţă pot fi clasificate după cum urmează:

Instalaţii încălzite cu
REZISTENŢĂ ELECTRICĂ

Instalaţii cu încălzire directă Instalaţii cu încălzire indirectă

Încălzirea directă a cu radiaţii cu convecţie
semifabricatelor

Instalaţii de sudare:
-prin puncte; de tip deschis de tip închis
-cap la cap; (cu radiaţii IR) (cuptoare)
-prin cusătură;
-în relief.
Încălzirea lichidelor:
-apă
-sticlă lichidă.
Producerea materialelor
la temperaturi înalte:
-grafitare;
-carborund.

Fig.X.x Tipuri de încălzire cu rezistenţă electrică

În instalaţiile de încălzire cu acţiune directă, căldura se dezvoltă prin trecerea curentului prin materialul
ce urmează a fi încălzit.
În instalaţiile cu încălzire indirectă, căldura se dezvoltă într-un element încălzitor special, de la care se
transmite spre materialul ce urmează a fi încălzit. Transferul de
căldură de la elementul încălzitor spre material se face printr-o
600
combinaţie de convecţie şi radiaţie. Dacă diferenţa de Ps [kW/m2] 5 4
temperatură între elementul încălzitor şi material este sub 400- a=0,4 a=0,4
450 ˚C proces predomină convecţia, iar dacă sunt diferenţe de 400
temperatură mai mari, atunci predomină radiaţia.
300

3.1 Cuptorul electric cu rezistoare 200 25m/s

3
Este, fără îndoială, cel mai răspândit şi cel mai cunoscut 10m/s 2
dintre instalaţiile electrotermice industriale. În concordanţă cu 100
5m/s 1
clasificarea făcută anterior denumirea “cuptor cu rezistoare” q[°C]
acoperă instalaţii foarte diverse atât ca principiu de transmitere a
căldurii cât şi ca structură, ele depinzând de operaţia tehnologică 0 200 400 600 800 1000
pe care o realizează. Astfel se disting: Fig.X.x Puterea specifică Ps transmisă prin
-cuptoare cu radiaţie în ambianţă caldă (cuptoare pentru radiaţie şi convecţie; 1,2,3 – transmisia prin
convecţie; 4,5 – transmisia prin radiaţie
tratamente termice, cuptoare de coacere, ş.a.);

1
 -cuptoare cu radiaţie în ambianţă rece, numite şi cuptoare cu infraroşu (uscare, coacere, tratamente
termice de suprafaţă);
-cuptoare cu conducţie termică, adaptate la încălzirea lichidelor (băi de tratamente termice de
suprafaţă, reîncălzirea şi stocarea apei calde);
-cuptoare cu convecţie termică pentru încălzirea gazelor (uscare);
-cuptoare cu conducţie electrică pentru topire (metale neferoase, sticlă) şi reîncălzirea apei (cazane cu
electrozi) etc.
Descriere si funcţionare. Cuptoarele cu rezistoare sunt constituite în principal din:
-o cameră de încălzire în care se află şarja şi care este constituită din materiale refractare sau
semirefractare. Stratul (sau straturile) de materiale izolante asigură izolaţia termică;
-o carcasă, de obicei metalică, care asigură rigiditatea construcţiei;
-rezistoarele electrice + sistemul de alimentare;
-sistemul de reglare a temperaturii;
-dispozitive auxiliare, turbine de reciclare
a aerului pentru cuptoarele cu convecţie forţată
sau ventilatoare, sisteme de răcire a unor părţi
rezistoare
ale cuptorului generatoare de atmosfere
particulare. boltă perete
Cantitatea de căldură dQ disipată în refractar
elementul rezistiv determină atât încălzirea perete
acestuia prin dQ1 cât şi disiparea în mediul interiori perete
izolant
ambiant a unei cantităţi de căldură dQ2.
solă
Ecuaţia de bilanţ termic va fi: ~
cămaşă
dQ = dQ1 + dQ2 ,
metalică
unde: dQ1 = m × c × dq şi dQ2 = a × Al × (q - q0 ) × dt Fig.X.x Schema simplificată a unui cuptor electric cu rezistoare
notaţiile m - masa elementului rezistiv, c -căldura
masică (specifică) a materialului rezistiv, dq -variaţia de temperatură, q - temperatura materialului rezistiv, q0
- temperatura mediului ambiant, Al -aria laterală a elementului rezistiv, dt -variaţia de timp, a -transmisivitatea
termică complexă.
Ecuaţiile de încălzire şi răcire ale rezistorului
Dacă notăm cu P puterea electrică absorbită de elementul rezistiv, ecuaţia de bilanţ devine:
P × dt = m × c × dq + a × Al × (q - q 0 ) × dt (*)

care poate fi integrată, în ipoteza că P, c şi a sunt constante, în funcţie de temperatură.

În mod uzual, C = c × m defineşte capacitatea termică a materialului rezistiv, iar A = a × Al defineşte
capacitatea de transmisie a fluxului termic. Atunci când temperatura ajunge la valoarea maximă qmax şi deci
dq = 0 (regim stabilizat), se obţine:
P × dt = A × (qmax - q0 ) × dt

P
sau, mai simplu, = q max - q 0
A
Dacă ecuaţia de bilanţ (*) se împarte prin A × dt se obţine:
P C dq
= × + q - q0
A A dt
şi, folosind penultima relaţie, obţinem:
dq q max - q
=
dt C
A

2
 Raportul C/A din punct de vedere dimensional este timp şi se defineşte ca fiind constanta de timp Ti a
procesului de încălzire. Atunci :

dt dq
=
Ti q max - q

Integrând, pentru o variaţie a temperaturii de la valoarea iniţială qi la o temperatură oarecare q într-un

interval de timp [0, t], se obţine:
t q -q
= - ln (q max - q ) qqi = - ln max
Ti q max - q i

Rezultă că ecuaţia de încălzire este:

æ -t ö -t
ç ÷
q = Qmax ç1 - e TI +
÷÷ i q × e Ti
ç
è ø

Dacă în momentul în care corpul (rezistorul) parcurs de curent electric atinge temperatura dorită qd
se întrerupe alimentarea cu energie electrică, atunci începe procesul de răcire. În acest caz ecuaţia de bilanţ
energetic se scrie:
C dq
× + q - q0 = 0 ,
A dt
deoarece puterea disipată în material e nulă (P = 0).

Dacă se notează cu Tr constanta de timp a procesului de răcire, atunci:

dq dt
=-
q - q0 Tr

Integrând pentru o descreştere a temperaturii de la q d la o valoare q în intervalul [0,t], se obţine :

t
ln (q - q 0 ) qqd = - , sau:
Tr

-t
Tr æ -t ö
q = qd × e + q 0 × çç1 - e Tr ÷
÷ (2)
è ø
Analizând ecuaţia de încălzire (1) se observă că, pentru un material dat aflat la o temperatură iniţială
q i fixată, procesul de încălzire va depinde de parametrii Ti şi q max . Dar, pentru un material dat, constanta
de timp Ti nu este practic posibil de modificat. Deci un reglaj al procesului de încălzire poate fi făcut doar
prin valori diferite ale lui q max .

q [°C] q [°C]
qmax q qf

qmax(1-exp(-t/Ti))
q

qf ×exp(-t/Tr)
qi
q0 q0
0 0
Ti t [sec] Tr t [sec]

Fig.X.xx Curbe de încălzire ale rezistorului Fig.X.xx Curbe de răcire ale rezistorului aflat la
temperatura iniţială qf

3
 Într-un proces de încălzire cazul ideal este atunci când procesul are loc instantaneu, astfel încât
pierderile termice să fie nule şi deci randamentul termic al procesului se obţine maxim. Cu cât procesul de
încălzire este mai lung, cu atât pierderile vor creşte şi randamentul procesului se va diminua.
Rezultă că, creşterea randamentului şi a productivităţii pot fi făcute prin reducerea duratei procesului
de încălzire a corpului (rezistorului) până la temperatura dorită q d . Astfel, la început se disipă în material
puterea P1 pentru care s-ar obţine q max 1 , după care, la momentul t1 , puterea disipată în material devine
P2 căreia îi corespunde q max 2 . Rezultă o scurtare a procesului cu timpul Dt = t 2 - t1 , şi deci o reducere a
pierderilor de căldură spre exterior.

Analizând ecuaţia de răcire (2) se observă că procesul de răcire la temperatura q d , atunci când
temperatura mediului ambiant este q 0 , este determinat numai de constanta de timp Tr . Deoarece Tr = C ,
A
rezultă că o creştere a vitezei de răcire este posibilă numai prin creşterea coeficientului global a de
transmisie termică. Acest lucru este realizabil prin răcirea forţată a materialului.
Dimensionarea rezistoarelor cuptorului
Dimensionarea rezistoarelor are ca scop determinarea secţiunii transversale şi a lungimii încălzitorului.
Calculele pornesc de la ipoteza că puterea P dezvoltată de rezistor prin efect Joule-Lenz se transmite
integral, prin radiaţie, piesei şi căptuşelii, adică:
q [°C]
P = Ps A - ecuaţia de echilibru termic [W]
qmax1
în care A este suprafaţa laterală a încălzitorului, iar Ps puterea specifică
qmax2 admisibilă a încălzitorului (putere specifică radiată) care se determină
cu
qd
Ps = aef er s(Tr4 – Tp4) , [W/m2]
unde: er - grad redus de înnegrire al rezistorului; s = 5,67×10-8 –
qi constanta Stefan-Boltzmann; aef - coeficient de eficienţă a radiaţiei
încălzitorului, folosit în calcule practice, care depinde de coeficienţii şi
0 suprafeţele reciproce de radiaţie; qr , qp - temperaturile de lucru ale
t1 t2 t [sec]
rezistorului şi piesei, [°C], temperaturile absolute fiind Tr = qr + 273; Tp
Fig.X.x Creşterea vitezei de încălzire = qp + 273, [K];
prin creşterea puterii disipate
Temperatura elementului încălzitor trebuie să fie superioară
temperaturii de lucru din incinta cuptorului, de obicei respectându-se
relaţia: qr = qp + (50…150)°C.
Încălzitoarele se pot conecta după scheme mono- sau trifazate diverse, dar tensiunea de lucru nu
poate depăşi U £ 500 V din considerente de tehnică a securităţii muncii. Puterea disipată pe un rezistor se
limitează al 20 kW din considerente constructive. La puteri mai mari, secţiunile transversale rezultate fac
dificilă sau imposibilă montarea încălzitorului în cuptor.
Ca putere electrică, puterea P transformată în căldură de rezistor este:
U2 sU
2
P= = - ecuaţia de echilibru electric [W]
R L r
unde: r - rezistivitatea materialului încălzitorului la temperatura de lucru, [W]; L - lungimea pe fază a
încălzitorului, [m]; s - aria secţiunii transversale a încălzitorului, [m2];
Rezistoarele sunt fie circulare (sârmă, bară) de secţiune s = pd2/4 (d – diametrul rezistorului) şi arie
laterală A=pdL, fie dreptunghiulare (bandă) când secţiunea este s = a×b = mb2 (se impune raportul dintre
lungimea a şi lăţimea b a laturilor dreptunghiului să fie m=a/b=5…12) iar aria laterală A=2(a+b)L.
Pentru rezistorul de secţiune circulară, sistemul celor două ecuaţii de echilibru poate fi scris:
ì P = Ps pdL
ï 2 2
íP = pd U
ï 4rL
î
şi are două necunoscute: d şi L. Rezolvând sistemul rezultă:

4
 4rP 2 U 2 P2
d =3 [m]; L=3 [m]
p 2U 2 Ps 4prPs2

Printr-un calcul similar, pentru rezistorul de secţiune circulară se obţine:

rPf2 mU 2f Pf
b=3 [m]; L=3 [m];
2m( m + 1 )U 2f Ps 4( m + 1 )2 rPf2

Particularităţi ale transmisiei căldurii într-un cuptor cu rezistoare

Într-un cuptor cu rezistoare transmisia căldurii se face printr-o îmbinare a legilor cunoscute: conducţie
şi, mai ales, convecţie şi radiaţie.
Transmisia prin conducţie nu intervine în transferul căldurii între perete şi piesă ci numai la:
- transmisia căldurii în interiorul piesei şi egalizarea temperaturilor;
- pierderile termice în interiorul cuptorului.
Transmisia prin radiaţie este preponderentă la cuptoarele care funcţionează la temperaturi mai mari
de 500˚C şi este singurul mod de transmitere a căldurii la cuptoare cu temperaturi peste 700˚C.
Transmisia prin convecţie are loc prin:
- convecţie naturală, datorată diferenţelor de temperatură din F [%]
camera de încălzire care provoacă o mişcare a fluidului din 100
zonele calde (rezistoare) spre cele mai reci (piesă);
- convecţie forţată, când mişcarea fluidului e obţinută printr-un 80
procedeu mecanic.
60
Convecţia joacă un rol important îndeosebi la cuptoarele
de temperaturi joase.
40
Utilizarea convecţiei forţate poate asigura o densitate de
putere ridicată şi o omogenizare a temperaturilor.
20
În realitate transferul de căldură se face simultan prin
radiaţie şi convecţie, fluidul care asigură convecţia fiind aerul q[°C]
sau atmosfera particulară din interiorul cuptorului. 0 200 400 600 800 1000
La cuptoarele de medie şi joasă temperatură, atunci când Fig.X.x Repartiţia fluxului termic Φ între
se doreşte o reglare precisă a temperaturii sau o creştere rapidă radiaţie şi convecţie
a acesteia, se recurge la convecţia forţată. în funcţie de temperatură
În domeniul de medie şi joasă temperatură se întrebuinţează băi de săruri sau metale topite în care
sunt imersate prize ce trebuie încălzite rapid, deoarece coeficientul de convecţie (deci transferul de căldură)
este mult mai mare la lichide decât la gaze.
La cuptoarele de înaltă temperatură radiaţia rămâne preponderentă şi asigură o densitate de putere
ridicată.
Din punct de vedere al transferului termic există deci 2 mari familii de cuptoare cu rezistoare:
- cuptoare cu radiaţie pentru temperaturi înalte ( > 600˚C);
- cuptoare cu convecţie forţată pentru temperaturi joase şi medii ( până la 700-750˚C).
0
Convecţia naturală este folosită pentru cuptoare de joasă temperatură (între 100 şi 150 C) care se
mai numesc etuve.
Puterea totală dezvoltată de elementele încălzitoare este transmisă pe de o parte şarjei şi, pe de altă
parte, pereţilor cuptorului. Puterea utilă este cea primită de către şarjă, cealaltă constituind pierderile:
- pierderi de căldură acumulate în pereţi, suport, rezistenţe etc. Qa;
- pierderi de căldură conductive prin pereţii cuptorului(transmisie), Qt;
- pierderi de căldură radiative prin uşa cuptorului, punctele de măsură, Qr, etc.

5
 Dacă Qu este căldura utilă, atunci bilanţul termic, pe ciclu, al unui cuptor cu regim de lucru intermitent
poate fi scris:
P × t = Qu + ( Qa + Qt + Qr )

Mărimea pierderilor depinde de terminarea sau nu a ciclului de funcţionare. În cazul cuptoarelor cu

regim de funcţionare continuu, puterile se determină neglijând căldura acumulată de zidărie, Qa.

Fig. 6 Repartiţia fluxului termic într-un cuptor cu rezistoare

Un randament bun al cuptorului poate fi obţinut în 3 condiţii:

- izolându-l la maximum pentru a minimiza pierderile şi, dacă este vorba de un cuptor în funcţionare
discontinuă, reducând la maxim masa cuptorului (fibrele ceramice fac posibilă obţinerea unui astfel de
obiectiv);
- utilizând rezistoare care pot să lucreze la înaltă temperatură şi care permit fluxuri termice intense;
- controlând puterea de alimentare printr-o reglaj fin (de ex: prin modularea puterii cu module electronice
de putere).

Condiţii constructive ale unui cuptor cu rezistoare. Construcţia cuptorului va depinde de destinaţia
sa ( de reîncălzire, de tratament termic, de coacere, de polimerizare, de topire, de uscare), de modul de
manipulare ( bandă rulantă, vibraţii), de natura atmosferei şi a mediului ( aer, atmosferă controlată, vid,
mediu lichid, baie fluidă), de forma dorită ( cu cameră, cu creuzet, cu tambur, cu clopot) etc.
Camera de încălzire trebuie să asigure realizarea unei atmosfere corespunzătoare şi împiedicarea
dispersiei căldurii spre exterior, rezistenţa mecanică necesară, dar şi o rezervă termică cu scopul de:
- a menţine un flux de căldură ridicat către şarjă;
- o mai bună repartiţie a căldurii datorită reemisiei termice a pereţilor către şarjă.
Aceste ultime condiţii impun ca incinta să absoarbă o anumită cantitate de căldură, ceea ce vine în
contradicţie cu asigurarea unui randament termic ridicat. Aici este necesară stabilirea unui optim..