Samariteni

Problemele paginii
Samaritenii sunt descendenți ai unui popor rezultat
din amestecul unor evreirămași în țară, după
prăbușirea regatului din nord (722 î.Hr.) cu membrii
unor popoare aduse de cuceritori asirieni: „[...] Și
regeleAsiriei a adunat oameni din Babilon, din Cuta,
din Ava, din Hamat și din Sefarvaim și i-a așezat prin
cetățile Samariei în locul fiilor lui Israel.” (Regii II
17:23-4)
Diferențe dogmaticeModificare
Samaritenii respectă Pentateuhul, dar resping
celelalte cărți ale Bibliei și Talmudul. Ei înșiși își
spun Bene Israel („fiii lui Israel”) sauȘomerim („cei
ce respectă legea”).
Pentateuhul samaritean este scris în alfabetul paleo-
ebraic din secolul al II-lea î.Hr. și se deosebește în
mai multe rânduri de textulTorei. Spre deosebire
de Decalogul iudaic care începe cu versetul „Eu sunt
Domnul, Dumnezeul tău” (Ex.20.1), decalogul
samaritean începe cu „Să nu ai alți Dumnezei, în
afară de Mine”. A zecea poruncă în decalogul
samaritean, denumită porunca Muntelui Garizim,
afirmă că acest munte este locul unde va fi ridicat un
altar lui Dumnezeu.
Structură demograficăModificare
În timpul ocupației romane și bizantine, samaritenii
s-au bucurat de autonomie. Însă, după cucerirea
musulmană nu au fost recunoscuți ca făcând parte
din Poporul Cărții. Comunitatea mamă se află azi
laSihem și în împrejurimi, cu o ramură la Holon
aproape de Tel-Aviv. Ei formează un grup de
aproape 500–600 de oameni.[1]