Sunteți pe pagina 1din 13

COMPETENŢE MANAGERIALE

1. Competenţe manageriale generale

Există categorii generale de capacităţi necesare oricărui manager. Acestea pot fi: conceptuale, umane şi tehnice.

Competenţele conceptuale constau în capacitatea managerului de a vedea organizaţia ca pe un întreg, de a cunoaşte locul fiecărui departament în organizaţie,
al organizaţiei în comunitate, capacitatea de a gândi strategic, de a lua decizii pe termen lung, abilitatea de a înţelege gradul de complexitate într-o situaţie dată
şi de a reduce complexitatea la un nivel la care acţiunile concrete pot fi derivate (ex. adoptarea legilor care afectează modalităţile de angajare în organizaţie;
schimbările în strategia de marketing; reorganizarea unui departament care afectează activitatea altora, etc.).

Abilităţile umane constau în capacitatea managerului de a lucra cu oamenii, de a-i motiva, de a relaţiona cu ei, individual sau în grup, indiferent dacă aceştia
sunt subordonaţi, parteneri sau superiori; capacitatea de a interacţiona cu alţii pentru a realiza o comunicare (în scris sau verbal), de stimulare a atitudinilor
pozitive faţă de alţii şi faţă de locul de muncă; dezvoltarea cooperării între membrii grupurilor, de a se implica în soluţionarea conflictelor, de a fi eficient ca
membru al grupului ş.a.

Competenţele tehnice constau în cunoaşterea metodelor, tehnicilor, echipamentului implicat în activităţile financiare, de marketing etc., abilităţile necesare
pentru îndeplinirea unei sarcini specifice (a elabora şi a scrie programe pe computer, completarea de documente contabile, analiza statisticilor de orice fel, a
scrie documente oficiale, a proiecta planuri, programe, strategii, etc.). Ele se pot exersa fie prin intermediul programelor de formare iniţială, fie prin diferite
cursuri oferite de instituţii de specialitate.

Aceste competenţe sunt foarte importante pentru toţi managerii,dar primele sunt mai importante pentru managerii de la nivel superior (ex în educaţie -
inspectori, cercetători, actori educaţionali implicaţi direct în eleborarea politicilor educaţionale, personal din MECT etc), ultimele au mai mare importanţă
pentru managerii de nivel inferior (ex.profesori ca manageri ai clasei de elevi), iar la managerii de nivel mediu (ex. directori de şcoli) esenţiale sunt atât
abilităţile tehnice, cât şi cele umane.

Modelul managerial propus de Ericsson în ceea ce priveşte competenţele, are în vedere:


- capacităţi intelectuale – supleţea minţii, vivacitate intelectuală pentru a identifica problemele, pieţele şi clienţii, ca şi pentru a reuni şi selecţiona
informaţiile pertinente. A analiza raţional situaţiile făcând apel la întreaga creativitate de care dispune,
- respectul de sine – cunoaşterea propriei persoane trebuie să fie aprofundată şi realistă, echilibru, încredere în sine, a şti ceea ce vrei, manifestarea
colaborării şi flexibilităţii,
- deschidere spre ceilalţi – interes şi respect sincer pentru parteneri şi acordarea maximului de încredere, comunicare şi voinţă şi capacitatea de a lucra în
echipă,
- perspectiva – a stăpâni situaţia în întregul ei, concentrare asupra esenţialului, capacitate de analiză din diferite puncte de vedere, într-o manieră analitică,
dar şi sintetică,
- obiective şi rezultate –capacitatea de a analiza aşteptările şi rezultatele, spirit dezvoltat de a întreprinde, perseverenţă, a lua decizii în consecinţă, asumarea
responsabilităţii, chiar şi în situaţii ce comportă riscuri şi incertitudini. Obiectivele trebuie să fie ambiţioase, dar şi realiste. (Univers Psiho, Omul de afaceri,
nr.3/1994)

Trăsăturile importante ale unui manager enumerate de W.H.Newman în Managers for the year 2000 sunt – caracterul, iniţiativa, devotamentul, inteligenţa,
receptivitatea şi percepţia, previziunea, intuiţia, deschiderea intelectuală şi flexibilitatea, puterea de convingere.

Calităţi şi abilităţi manageriale generale pot fi şi:


- intelectuale (gândire critică, capacitate de conceptualizare, capacitate de a prognoza, a diagnoza etc.)
- antreprenoriale (capacitate de decizie, proactivitate, competenţe de proiectare, motivare, evaluare, comunicare)
- socio-emoţionale (autocontrol, spontaneitate, obiectivitate în perceperea şi judecarea altora, autoestimare corectă, capacitate de rezistenţă şi adaptabilitate)
- interpersonale (încredere, centrarea pe dezvoltarea celorlalţi, capacitatea de a-i influenţa pe ceilalţi, capacitatea de a asculta şi de a lua în considerare şi alte
păreri decât cele proprii, comunicare facilă, atitudine pozitivă, capacitatea de a controla procesele de grup).

QI-ul este responsabil doar în proporţie de 20% pentru succesul organizaţional al unei persoane. Motivele pentru care o persoană cu QI ridicat nu este
întotdeauna şi un manager capabil – corelaţia statistică slabă între leadership şi QI, persoanele inteligente cad în capcana intelectualizării deciziilor pe care le
iau, persoanele inteligente au un spirit critic foarte dezvoltat căruia de obicei îi acordă prioritate în dauna găsirii unor soluţii constructive.

2. Competenţe specifice managerilor educaţionali


Înainte de a aminti competenţele managerilor educaţionali vom puncta criteriile şi modalităţile de selecţie a directorilor de şcoli (existente în sistemele
educaţionale europene). Un amănunt interesant îl reprezintă denumirea directorilor de şcoli în ţările europene (vezi Anexa denumirea directorilor). În funcţie
de sistemul de învăţământ, directorul de şcoală este fie selecţionat de autorităţile locale sau de un consiliu al şcolii, desemnat de autorităţile centrale din
domeniul învăţământului pe baza unui concurs şi a unei liste de aptitudini, desemnat de autorităţile locale sau de comisii locale, ales de autorităţile locale sau
prin avizul favorabil al unui consiliu municipal, desemnat la depunerea unei candidaturi din partea celor interesaţi. Directorii d eşcoli depind fie direct de
conducerea departamentală (de tip ministerial), de autoritatea regională, de autorităţi educative regionale sau locale, are puteri depline (putere împărţită cu
autorităţile locale – în Danemarca, Finlanda, Suedia). Cerinţele profesionale la alegerea sau numirea directorilor de şcoli sunt: între 5 şi 10 ani vechime ca
profesor, în unele ţări, pe lângă vechime ca profesor se cere şi o vechime în poziţii de conducere, în unele ţări se cere absolvirea unui curs de management în
educaţie sau de administraţie şcolară, în alte ţări, directorii nou numiţi sunt imediat trimişi la cursuri de management în educaţie (ex. Belgia, Irlanda, Italia,
ţara Galilor). Procedura de selecţie a directorului de scoală este variată, dar ea poate lua două forme principale în ţările membre ale UE:
• Selecţie cu referire la un post existent (când rămâne/este creat un post liber de director):
- selecţie pe bază de aptitudini şi rezultate la o probă care este evaluată la diferite niveluri ministeriale (de exemplu, la nivel de land în
G e r m a n i a şi Austria);
- selecţie efectuată de autoriţăţile publice locale (în Danemarca, Finlanda şi Suedia), de autori tăţile publice reg i o n a l e ( î n Scoţia), de
autoritatea confesională sau de un comitet de selecţie desemnat de Comitetul managerial (Board of Management) în I r l a n d a , de
autoritatea competentă care subvenţionează şcoala în Olanda, de organismul responsabil cu organizarea şcolii în Anglia.
- alegere democratică prin consiliul şcolar (în Spania şi Portugalia).
 Selecţie fără referire la un post existent :
- concurs organiyat de minister (Franţa-învăţământul secundar, Italia),
- selecţie pe baza unei liste de aptitudini (Franţa, învăţământul primar),
- alegere pe bază de aptitudini, calificări şi pe baza unui raport întocmit de consiliul regional de educaţie, în Grecia
- selecţie la propunerea Ministerului educaţiai (Luxemburg).
În general, un director de şcoală este numit pe o perioadă nedeterminată, în unele ţări, iar în altele durata unui mandat este de 4
ani.

Există numeroase liste de calităţi şi competenţe ale cadrului didactic. În toate listele personalitatea este principalul element analizat. Personalitatea a fost
definită de Gordon Allport ca organizare dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său
caracteristic. Personalitatea este un fenomen universal, dar se manifestă în forme individuale. Pentru omul modern personalitatea cere două condiţii:
- să ai conştiinţa că personal reprezinţi ceea ce este valoros (statut – ceea ce un individ aşteaptă de la ceilalţi în funcţie de poziţia sa socială),
- să fi recunoscut ca o valoare, ca o individualitate remarcabilă (rolul social - ansamblul comportamentelor pe care ceilalţi le aşteaptă de la un individ).

Personalitatea implică cele trei dimensiuni – temperamentul, aptitudinile şi caracterul. Temperamentul influenţează rapiditatea gândirii şi viteza cu care se
dezvoltă procesele emoţionale. Temperamentul se manifestă în viteza şi ritmul mişcărilor omului, vorbire, mers, mimică şi gesturi. Pe baza acestor manifestări
se formează anumite calităţi psihice, se desfăşoară diverse procese psihice. Activitatea nervoasă a omului se caracterizează prin excitaţie şi inhibiţie. Diferite
forme de combinare a acestora dau diferite tipuri de activitate nervoasă superioară:
- puternic, neechilibrat, mobil (coleric),
- echilibrat, puternic, mobil (sangvinic),
- puternic, echilibrat, inert (flegmatic),
- slab, neechilibrat, inert ( melancolic).
Caracterul se reflectă în particularităţile individuale şi de aceea pot fi variate – de acţiune, pasive, închis, deschis, puternic, slab.
Aptitudinile ca trăsătură a personalităţii au o influenţă mare în desfăşurarea activităţii didactice. În funcţie de acestea unii profesori pot face totul uşor şi
repede, obţine rezultate foarte bune. Aptitudinea pedagogică după prof. Nicolae Mitrofan implică trei competenţe – ştiinţifică, psihopedagogică, psihosocială.
Competenţa psihopedagogică este dată de:
- capacitatea de a adopta un rol diferit, de a stabili uşor şi adecvat relaţii cu alţii, de a influenţa cadrele didactice în probleme de conducere, de a comunica uşor
şi eficient cu grupul, de a utiliza în mod adecvat puterea şi autoritatea, de a adopta uşor diferite stiluri de conducere, creativitate.

Calităţile formate şi dezvoltate pe parcursul activităţii didactice sunt – scopurile, motivele, trebuinţele (Piramida trebuinţelor a lui Abraham Maslow – I.
fiziologice, II. de securitate,III. de apartenenţă la un colectiv, grup social, prietenie, dragoste, tandreţe, IV. de apreciere, stimă, respect, recunoaştere, V. de
autorealizare), interesele.

După Shaw şi Pretty cadrul didactic trebuie să dovedească:


- personalitate caldă, energie şi vitalitate,
- dorinţa reală de a-i ajuta pe alţii să se dezvolte şi de a se autoforma continuu,
- competenţe şi abilităţi interpersonale (să fie capabil să motiveze, să încurajeze, să identifice potenţialul de învăţare în orice situaţie, să zâmbească, să fie
deschis şi politicos, să dea dovadă de tact şi empatie, să valorizeze toate contribuţiile participanţilor),
- flexibilitate, sensibilitate şi responsabilitate, abilitate în identificarea şi rezolvarea problemelor elevilor, o bună pregătire implică adaptarea continuă a
planurilor şi materialelor pentru a utiliza ideile şi competenţele elevilor,
- cunoaşterea şi entuziasmul faţă de domeniul predat,
- credibilitate în ochii elevilor,
- încredere în propriile forţe.

După Elena Popescu calităţile şi trăsăturile ce caracterizează personalitatea cadrului didactic sunt:
- Dragostea şi respectul faţă de copii, să se apropie cu simplitate şi sinceritate de ei, să dovedească o mare răbdare cu aceştia; cel ce este închis în sine, pedant
şi distant în raporturile sale cu copiii, nu poate desfăşura o activitate instructiv-educativă cu bune rezultate; dragostea cadrului didactic faţă de elevi nu trebuie
confundată cu sentimentalismul, cu blândeţea lipsită de exigenţă, dar trebuie bazată pe încrederea nelimitată în posibilităţile elevului.
- Spirit de dreptate, să aprecieze obiectiv şi nepărtinitor sârguinţa la învăţătură, purtarea disciplinată a elevului; elevii respectă mai mult pe acei profesori care
sunt exigenţi şi echitabili, despre care ştiu sigur că nu vor nedreptăţi pe nimeni, decât pe acei profesori buni, concesivi, toleranţi, care tocmai datorită acestui
fapt comit uneori anumite nedreptăţi.
- Dragostea pentru profesiune, încrederea în viaţă şi în propriile puteri, optimismul şi entuziasmul în muncă, energie, curaj şi dinamism în activitatea sa.
- Profilul moral al profesorului este dat de sentimentul demnităţii personale, conştiinţa răspunderii etc.
- Calităţi de voinţă– energia, fermitatea, perseverenţa cu care se străduieşte să-şi îndeplinească sarcinile, independenţa şi dârzenia cu care apără opiniile sale
pedagogice, promptitudinea hotărârilor, şi trăsături de caracter – spirit de iniţiativă, stăpânirea de sine, spiritul de disciplină, cinstea şi modestia, dăruirea în
muncă, exigenţa faţă de sine etc.

Pregătirea profesională (psihopedagogică şi didactico-metodică) a cadrului didactic presupune:


- larg orizont cultural (cunoştinţe bogate de literatură şi artă, ştiinţă şi tehnică, să cunoască evenimentele vieţii social-politice),
- cunoştinţe în domeniile pe care le predă,
- cultură pedagogică (teoria instruirii şi educaţiei, legităţile procesului didactic, psihologia copilului),
- metodicile speciale ale predări obiectelor de învăţământ corespunzătoare specializării, să-şi formeze priceperi şi deprinderi pedagogice, să-şi cultive
capacităţi şi aptitudini pedagogice, să dovedească tact şi măiestrie pedagogică (capacitatea de a acţiona în diferite situaţii de instruire astfel încât să se asigure
cele mai bune rezultate în pregătirea şi educarea elevilor.

În urma unei anchete cu tema Ce calităţi consideraţi că ar trebui să aibă un director de liceu – 332 de cadre didactice ce predau la licee bucureştene au dat
răspunsurile (cele mai importante) – obiectivitate şi principialitate, cultură multilaterală, bun organizator, pregătire pedagogică, trăsături morale, mult tact în
munca cu oamenii, cunoaşterea colectivului profesoral, colegialitate, exigenţă, autoritate, iniţiativă, experienţă în munca de director, sănătos, diverse. În
Canada rolul directorului se apropie de cel al administratorului (atitudine prietenoasă, de cooperare, serviabil, acordă profesorilor libertate, inteligent, amabil,
plicticos, bun administrator şi organizator, corect, simţul umorului, agreabil, plăcut, simpatic, păstrează disciplina, deschis, sincer, consecvent, conştiincios,
răbdător.

Competenţe generale şi specifice ale personalului didactic


Precizăm că toate programele de formare continuă pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar rom\nesc au în vedere formarea, exersarea şi
dezvoltarea următoarelor competenţe generale cu competenţele specifice subordonate:
I.Competenţe metodologice: (ce au ca şi competenţe specifice posibile): Utilizarea adecvată a conceptelor şi teoriilor din ştiinţele educaţiei: abordări
interdisciplinare, Teoria şi Metodologia Curriculumului –TMC, Didactica generala sau Teoria şi Metodologia Instruirii - TMI, Teoria şi Metodologia Evaluării
(TME); Aplicarea conceptelor şi a teoriilor moderne privind formarea/dezvoltarea capacităţilor de cunoaştere; Aplicarea teoriilor psihopedagogice şi metodice
în situaţii educaţionale specifice, Utilizarea cunoştinţelor de metodica predării disciplinei pentru întocmirea planificării calendaristice, Utilizarea cunoştinţelor
de metodica predării disciplinei pentru proiectarea programei şi unităţilor de învăţare CDŞ, Dezvoltarea înclinaţiilor, aptitudinilor, talentelor,Selectarea şi
prelucrarea conţinuturilor în vederea accesibilizării informaţiei, Organizarea conţinuturilor în vederea însuşirii lor de către toţi elevii, Proiectarea
conţinuturilor instructiv-educative la nivel semestrial şi anual,Organizarea adecvată a activităţilor didactice în funcţie de tipul de lecţie dominant,Utilizarea
metodelor şi a strategiilor de predare adecvate particularităţilor individuale/de grup, scopului şi tipului lecţiei; Selectarea metodelor optime în vederea formării
gândirii critice,Adoptarea de strategii didactice care permit utilizarea eficientă a mijloacelor şi auxiliarelor didactice în procesul instructiv-educativ, Stabilirea
materialelor şi a auxiliarelor didactice utilizate în activităţile de învăţare şi utilizarea adecvată a acestora; Utilizarea optimă a factorilor spaţio-temporali în
vederea eficientizării procesului instructiv-educativ, Aplicarea conceptelor şi teoriilor moderne privind formarea schemelor de acţiune, Manifestarea unei
conduite metodologice inovative în plan profesional, Analiza şi diagnoza stării educaţionale a grupurilor de elevi, Realizarea activităţilor instructiv-educative,
Formarea modului de gândire specific disciplinei respective de învăţământ şi a modului de gândire sistemic, Valorizarea conţinutului obiectului de învăţământ,
structurând comportamente raportate la valori, Stimularea dezvoltării maximale a potenţialului fiecărui elev prin asimilarea conţinuturilor etc.
II.Competenţe de comunicare şi de relaţionare. Competenţe specifice pot fi: Accesarea diferitelor surse de informare în scopul documentării; Stăpânirea
conceptelor şi teoriior moderne de comunicare (orizontală/verticală, complexă totală, multiplă, diversificată şi specifică), Valorificarea metacomunicării în
optimizarea relaţiilor dintre cadrele didactice, Manifestarea comportamentului empatic şi orientării helping, Proiectarea, conducerea şi realizarea procesului
instructiv-educativ, ca act de comunicare, Realizarea unor proiecte comune şcoală-familie-comunitate, pe probleme educative
III.Competenţe de evaluare a elevilor. Competenţe specifice posibile: Proiectarea evaluării: faze, forme, tipuri; Stăpânirea conceptelor, teoriilor şi
practicilor moderne asupra învăţării creative, Utilizarea strategiilor adecvate de evaluare individuală/de grup, Elaborarea instrumentelor de evaluare în funcţie
de scop şi de particularităţile individuale/grup; Manifestarea unei conduite psihopedagogice stimulative, motivatoare şi deschise în raport cu elevii, părinţii,
cadrele didactice, Utilizarea metodelor specifice gândirii critice.
IV.Competenţe psihosociale.Competenţe specifice posibile: Stăpânirea concepelor şi teoriilor moderne privind dezvoltarea capacităţilor de cunoaştere,
Formarea capacităţilor de adaptare rapidă la schimbările de natură socială; Valorificarea metodelor şi tehnicilor de cunoaştere şi activizare a elevilor,
Selectarea metodelor optime în vederea dezvoltării simţului artistic/estetic, Asumarea responsabilă a rolului social al cadrului didactic; Identificarea dinamicii
şi tendinţelor de pe piaţa muncii şi corelarea acestora cu procesul instructiv-educativ, Elaborarea de strategii eficiente ale parteneriatului şcoală-familie,
Organizarea şi administrarea mediului de învăţare în colaborare cu Comitetul de părinţi al clasei, Colaborarea cu părinţii/comunitatea în scopul realizării unui
autentic parteneriat în educaţie, Implicarea în elaborarea şi derularea în şcoli a proiectelor de cooperare internaţională
V.Competenţe tehnice şi tehnologice. Competenţe specifice posibile: Conceperea şi utilizarea mijloacelor de învăţare; Exersarea schemelor de acţiune în
vederea dobândirii/perfecţionării deprinderilor practice, Utilizarea calculatorului în procesul instructiv-educativ, Aplicarea strategiilor didactice de utilizare
eficientă a mijloacelor/auxiliarelor didactice în procesul de învăţământ
VI.Competenţe de management al carierei. Competenţe specifice posibile: Utilizarea metodelor şi tehnicilor de autocontol pihocomportamental, Adoptarea
de conduite eficiente pentru depăşirea situaţiilor de criză, Deschiderea faţă de schimbările care au loc în situaţii de competiţie, examen, concurs etc.,
Asumarea integrală a diferitelor roluri cu implicaţii docimologice (examinator/examinat/concurent/supraveghetor, etc); Manifestarea unei conduite reflexive
asupra activităţilor didactice proprii; Manifestarea deschiderii faţă de tendinţele novatoare necesare dezvoltării profesionale, Asimilarea cunoştinţelor de tip
organizaţional.

Competenţe ale personalului de conducere, îndrumare şi control (directori, directori adjunc’i, inspectori ;colari etc.) preciyate ]n programele de formare
continu[ destinate acestei categorii sunt:
 Competenţe generale: competenţe de comunicare şi relaţionare (competenţe specifice - Selecţia căilor şi a mijloacelor de comunicare adecvate în
vederea eficientizării demersului managerial al directorului unităţii de învăţământ, adaptarea la situaţii variate/neprevăzute pentru rezolvarea operativă a
problemelor educaţionale, soluţionarea situaţiilor conflictuale, în urma investigării, prin mediere şi negociere, în vederea asigurării unui climat de încredere şi
responsabilitate, utilizarea adecvată a conceptelor – comunicare, comunicare didactică, blocaje în comunicare, emiţător, receptor, conflict, negociere, priorităţi,
inovaţie, marketing educaţional, nevoi educaţionale, analiză de nevoi, piaţă, clienţi, oferte, servicii, cerere educaţională , aplicarea conceptelor în planificarea
şi realizarea activităţii de managament educaţional, organizarea adecvată a activităţilor manageriale în funcţie de principiile managementului priorităţilor,
stărilor tensionale, schimbării, utilizarea optimă a factorilor spaţio-temporali în vederea eficientizării managementului educaţional ţinând seama de principiile
managementului priorităţilor, stărilor tensionale, schimbării, manifestarea unei conduite metodologice creative în planul managementului educaţional,
manifestarea unei conduite inovative în plan profesional, valorizarea calităţilor personale şi asumarea principiilor deontologice profesionale, accesarea
diverselor surse de informare în scopul documentării, manifestarea comportamentului empatic în relaţiile cu elevii, părinţii, celelalte cadre didactice, alţi
parteneri educaţionali, proiectarea şi realizarea managementului organizaţiei şcolare, ca act de comunicare, realizarea unor proiecte comune şcoală-familie-
comunitate, pe probleme educative), competenţe psiho-sociale (competenţe specifice - valorizarea particularităţilor individuale si de grup ale interlocutorilor,
în scopul realizării unei comunicări eficiente, adoptarea unui comportament adecvat în raporturile cu interlocutorii pentru realizarea unui climat de colaborare,
formarea capacităţilor de adaptare rapidă la schimbările de natură socială, elaborarea de strategii eficiente ale parteneriatului director-profesori, director-elevi,
director-părinţi, inspector-directori, profesori, părinţi, colaborarea cu părinţii/comunitatea în scopul realizării unui autentic parteneriat în educaţie, identificarea
dinamicii şi tendinţelor de pe piaţa muncii şi corelarea acestora cu procesul instructiv-educativ, soluţionarea situaţiilor conflictuale pentru asigurarea unui
climat de încredere şi responsabilitate în cadrul unităţii de învăţământ, utilizarea metodelor şi tehnicilor de autocontrol psihocomportamental, adoptarea de
conduite eficiente pentru depăşirea situaţiilor de criză), competenţe de utilizare a tehnologiilor informaţionale (competenţe specifice - sintetizarea
informaţiei pentru crearea unei baze de date utile actului managerial, valorificarea informaţiilor din baza de date în vederea luării deciziilor în concordanţă cu
realităţile specifice mediului educaţional, utilizarea tehnicilor şi tehnologiilor informaţionale computerizate pentru eficientizarea activităţii şi asigurarea
calităţii acesteia), competenţe de conducere şi coordonare (competenţe specifice - Proiectarea activităţilor în vederea realizării unui demers educaţional de
calitate, organizarea activităţilor în vederea realizării obiectivelor din planul managerial, coordonarea procesului instructiv-educativ pentru realizarea
progresului şcolar), competenţe de evaluare (competenţe specifice - stabilirea obiectivelor şi criteriilor de evaluare cu respectarea principiilor
managementului calităţii totale, utilizarea tehnicilor şi instrumentelor de evaluare specifice procesului educaţional, evaluarea demersului educaţional în scopul
identificării necesarului de formare a personalului), competenţe de gestionare şi administrare a resurselor (competenţe specifice - gestionarea resurselor
materiale şi financiare în funcţie de priorităţile planului managerial cu respectarea legislaţiei generale şi specifice, gestionarea actului decizional prin asumarea
răspunderii sau delegarea responsabilităţilor în cadrul grupurilor de lucru din unitatea de învăţământ, selectarea resurselor umane potrivit specificului unităţii,
valorificarea informaţiilor din documentele de legislaţie, curriculare, de evaluare, din realitatea educaţională a instituţiei conduse, în vederea luării deciziilor
corespunzătoare, utilizarea eficientă a resurselor umane existente şi selecţia de personal potrivit specificului unităţii şi strategiei de dezvoltare a acesteia pe
următorii ani, utilizarea eficientă a resurselor de timp şi stabilirea priorităţilor), competenţe care vizează dezvoltarea instituţională (competenţe specifice -
Analizarea contextului educaţional în care funcţionează instituţia în vederea proiectării unei strategii adecvate de dezvoltare instituţională, proiectarea
strategiei de dezvoltare instituţională, promovarea valorilor naţionale şi europene în educaţie prin programe şi parteneriate), competenţe care vizează self-
managementul (competenţe specifice - evaluarea propriei activităţi în scopul creşterii calităţii actului managerial, selectarea traseului propriu de formare
pentru dezvoltarea carierei în concordanţă cu aspiraţiile personale şi cu specificul instituţiei, manifestarea deschiderii faţă de tendinţele novatoare necesare
dezvoltării profesionale).

Profilul de competenţă al directorului de unitate şcolară se structurează pe trei domenii – autoritate/responsabilitate (capacitatea de a analiza, diagnoza,
prognoza, planifica, organiza, de a coordona eficient activităţi diverse, de a gestiona eficient bugetul de timp, de a elabora Regulamentul de ordine internă,
motivaţie intrinsecă, de a elabora organigrama de a lucra cu oamenii pe baza comportamentului empatic, dea rezolva eficient şi rapid problemele, de a
ierarhiza sarcinile în ordinea priorităţilor, de a finaliza o activitate, de a delega sarcini, de a păstra controlul asupra ansamblului, de a utiliza metode moderne,
autocontrol în comunicare verbală şi nonverbală), procesul de învăţământ (de a controla şi corela planificările, de a motiva cadrele didactice, de a organiza
programe de perfecţionare, de a consilia întocmirea orarului, de a elabora materiale de analiză a eficienţei procesului de învăţământ, de a analiza lecţiile
asistate, de a consilia colegii asistaţi, de a colabora eficient cu şefi de catedre), relaţii interpersonale (de a comunica, de a esenţializa ideile, de a finaliza o
idee, promisiune, activitate, autocontrol, autoanaliză, de a rezolva stări conflictuale, de a aborda un stil de conducere optim, flexibil, de a avea relaţii optime cu
autorităţile, demn şi ferm în reprezentarea instituţiei şcolare, stimulator al criticii, de a se orienta repede şi precis, de a îmbina interesele profesionale
individuale cu cele ale instituţiei).

În viitor managerii vor face dovada unor capacităţi şi calităţi noi (ce se adaugă la cele deja menţionate):
- răspunsuri rapide şi eficiente la schimbare, capacitate sporită de încercare a noului,
- gândire strategică şi viziune asupra organizaţiei ca întreg,
- orientarea către calitatea totală şi satisfacerea nevoilor clienţilor, alegeri în cunoştinţă de cauză,
- utilizarea eficientă a resurselor financiare,
- înţelegerea rolului informaţiei şi tehnologiei informaţionale,
- coerenţă, asertivitate şi caracter persuasiv în comunicarea verbală, angajare emoţională intensă,
- asumarea riscului în elaborarea deciziilor.

În analiza competenţelor manageriale sunt de reţinut şi caracteristicile psihologice ale liderului (ca manager nonformal) unui grup:
- inteligenţa (nu trebuie să fie foarte mare, coeficientul între inteligenţă şi conducere este nesemnificativ, când nivelul de inteligenţă este peste media grupului,
afirmarea ca lider este anevoiasă, inteligenţa unui lider este necesară, dar nu şi suficientă),
- introversiunea/extraversiunea (extravertiţii sunt predispuşi mai mult să fie lideri, în medii intelectualizate liderii sunt mai curând din rândul introvertiţilor),
- încrederea în sine (persoanele care au încredere în ele însele pot deveni lideri mai mult şi mai uşor decât neîncrezătorii, ezitanţii),
- empatie şi sensibilitate interpersonală (persoana receptivă la ecuaţia personalităţii altuia, capabilă să cunoască pe cei din jurul său are şanse maxime să
devină lider, empatia şi sensibilitatea interpersonală sunt caracteristici care nu pot lipsi liderului, în grupul de elevi, popularitatea faţă de excluşi posedă o mai
mare capacitate empatică, deci, mai multe şanse de a fi lideri,
- alte caracteristici (capacitatea şi puterea deciziei, capacitatea de integrare şi adaptare la situaţii, capacitatea de dominare, competenţa pentru îndeplinirea unei
sarcini, aptitudine verbală.

Calităţile profesorului din perspectiva elevilor. Trăsături de personalitate ale profesorului preferat de elevi – A Neculau, Calităţile profesorului văzute de elevi,
Revista de pedagogie 1/1978:
- capacitatea de transmitere a cunoştinţelor,
- inteligenţă,
- interes pentru dezvoltarea capacităţilor intelectuale ale elevilor,
- experienţă didactică,
- pasiune în muncă,
- autoritate în faţa elevilor,
- competenţă în disciplina predată,
- capacitatea de a munci metodic.

Calităţile profesorului ideal în opţiunea viitorilor învăţători şi educatoare sunt (V. Fetescu, Educatorul ideal în viziunea elevilor şcolii normale Vasile Lupu din
Iaşi, Revista Univers didactic, nr.3, Iaşi, 1994, p.28-36):
- buna pregătire profesională, măiestria pedagogică,
- dragostea faţă de profesie şi faţă de copii,
- buna cunoaştere a psihologiei copilului,
- temeinica pregătire pedagogică,
- spiritul de dreptate în aprecierea elevilor, calmul, răbdarea, empatia, spiritul organizatoric, iniţiativa, autoritatea, vocabularul adecvat etc.

Defectele educatorilor ce blochează comportamentele fireşti ale elevilor constau în:


- severitatea excesivă, caracterul formal al activităţii profesorului (dezinteres, lipsă de înţelegere faţă de elevi, slaba pregătire profesională etc.
- limbaj neadecvat,
- lipsa dragostei pentru elevi.

Argyle (Pedagogie, M. Ionescu, I. Radu, EDP, 1979, p.136) constata că formatorul poate fi sursa simpatiei, dar şi a antipatiei colaboratorilor săi, în funcţie de
atitudinile deosebite pe care acesta le manifestă în relaţiile sale pedagogice. Profesorul simpatizat de elevi este prietenos şi drept, realizează contacte bune cu
toţi membrii clasei, este stimulator, energetic, cu o bogată fantezie, are stabilitate afectivă, este erudit, bine pregătit în specialitatea sa. Profesorul care nu este
simpatizat de elevi este ironic, ridiculizează pe uni elevi, ignoră elevii, nu stimulează interesul pentru învăţătură, este nervos, arogant, foloseşte un ton
duşmănos.

N. Mitrofan (Aptitudinea pedagogică, Ed. Academiei, 1988, p166-169) aminteşte că profesorul trebuie să deţină capacităţi psihopedagogice (capacitatea de a
determina gradul de dificultate a materialului de învăţare pentru elevi, capacitatea de a face materialul de învăţare accesibil, capacitatea de a înţelege elevul, de
a pătrunde în lumea lui internă, capacitatea de a înţelege dificultăţile întâmpinate de elev în activitatea de învăţare şi asimilare, din perspectiva elevului,
reformulând continuu programul său didactic, creativitatea în munca psihopedagogică etc.) şi capacităţi psihosociale (de a adopta un rol diferit, de a stabili
uşor şi adecvat relaţii cu elevi, de a influenţa uşor grupul de elevi, precum şi indivizi izolaţi, de a comunica uşor şi eficient cu grupul, de a adopta uşor diferite
stiluri de conducere). Alte aspecte importante sunt semnalate - calităţile senzoriale, limbajului, atenţiei, intelectuale, afective, ale personalităţii (deschiderea
faţă de problemele elevilor, căldura sufletească, înţelegere pentru problemele celor cu care lucrează, stil conlucrant, inteligenţă vie, capacitate de abstractizare,
stabilitate emoţională puternică, abordare ponderată a problemelor, caracter echilibrat, lucid. Alături de aceste caracteristici au mai fost menţionate autoritatea,
prudenţa, conştiinciozitatea, seriozitatea, simţul datoriei, cutezanţa, sociabilitatea, delicateţea, sensibilitatea, abilitatea, sinceritatea etc.

Vivianne de Landsheere (L` education et la formation, PUF, 1992, p.462) consideră că sunt câteva caracteristici ale comportamentului întotdeauna favorabile
pentru munca de profesor – flexibilitatea, atitudinea democratică, ordonarea şi planificarea riguroasă a activităţilor, căldura umană, simţul umorului.
În urma unei analize a lucrărilor de specialitate (romîneşti şi străine) se poate concluziona că principalele caracteristici ale educaţiei şi profesorilor din viitor
sunt:

CARACTERISTICI ALE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ŞI ŞCOLII DE MÂINE COMPETENŢE ALE CADRULUI DIDACTIC PENTRU ŞCOALA DE
MÂINE

1. Unitatea ştiinţei şi pluralitatea culturilor (P. Bourdieu); educaţia 1. Cunoştinţe, atitudini şi valori, competenţe în cadrul educaţiei
internaţională (G. Văideanu) internaţionale (G. Văideanu)

2. Educaţie continuă, alternând studiul în şcoală cu lucrul în laboratoare 2. Profesionalizarea; subiect al autoeducaţiei (D. Todoran)
sau în intreprindere (P. Bourdieu); educaţie permanentă (G. Văideanu);
formarea iniţială şi continuă (G. de Landsheere)

3. Echilibrul cognitiv / socio-afectiv (G. de Landsheere) 3. Să acorde mai multă atenţie dezvoltării afective a elevilor (G.
Văideanu)

4. Utilizarea tehnicilor moderne de învăţământ (P. Bourdieu); învăţarea 4. Să ştie să programeze un ordinator, să îl monteze pentru a-l face un
asistată de calculator (G. Văideanu) instument cotidiande acţiune (G. de Landsheere); să întreţină cu ajutorul lui
un dialog constant cu elevii (OECD)
5. Deschidere în şi prin autonomie (P. Bourdieu) 5. O înaltă competenţă ştiinţifică a personalului didactic în domeniul
materei predate şi al modului de a preda

6. Trecerea de la un învăţământ centrat pe cunoştinţe la un învăţământ ce 6. Factori socio-emoţionali, cognitivi, metodico-materiali, aicooperării,
articulează cunoştinţele, competenţele şi atitudinile punându-le în serviciul ai dezvoltării (G. de Landsheere)
autoformării (G. Văideanu)

7. Individualizarea (D. Todoran); tratarea individuală în funcţie de 7. Cel ce individualizează (G. de Landsheere); profesorul să organizeze
aptitudinile şi personalitatea elevului (G. de Landsheere) învăţarea astfel încât metodele şi structurarea conţinutului să convină
fiecărui elev şi întregii clase (OECD)

8. Trecerea de la programe centrate pe disciline la programe centrate pe 8. Să diagnosticheze dificultăţile de învăţare ale elevilor (OECD); să
elev (E. Brunswic); trecerea de la "apprendre ŕ ętre" la "apprendre ŕ colaboreze cu părinţii (G. de Landsheere)
entreprendre" (G. Văideanu)

9. Promovarea interdisciplinarităţii (G. Văideanu) 9. Membru al unei echipe de specialişti ce împart experienţe şi
responsabilităţi (G. de Landsheere)

10. Sistemul instructiv-educativ integral deschis ( G. de Landsheere) 10. Cunoştinţe, imaginaţie, calm, spirit de echipă, entuziasm, curaj,
hotărâre (G. Berger); capacitate de sinteză, selecţie, flexibilitate, viziune
prospectivă (G. Văideanu)

În urma studierii lucrărilor de ştiinţele educaţiei elaborate de autori români principalele competenţe ale cadrelor didactice pot fi incluse în categoriile: trăsături psihosomatice, psihosenzoriale, cognitive,
socioemoţionale, relaţii interpersonale, orientate după anumite valori, motivaţionale, creativitate .
TRĂSĂTURI DE COMPETENŢE ALE CADRELOR DIDACTICE
PERSONALITATE D. TODORAN M. CĂLIN I. MĂRCUŞAN, A.ENESCU N. MITROFAN

1. PSIHOSOMATICE Rezistenţă corporală, robusteţe fiziologică şi Înfăţişare agreabilă


psihică
2. PSIHOSENZORIALE Acuitate vizuală şi auditivă Acuitate vizuală, sensibilitate fină
3. COGNITIVE Capacitate superioară de concentrare şi Capacitatea de a aborda diferite situaţii Cultură generală, pregătire Capacitatea de a cunoaşte elevul, capacitate de
distribuţie, capacitate de observare sintetică, pedagogice psihopedagogică a comunica accesibil cunoştiinţe
grad superior de memorie multilaterală
4. SOCIOEMOŢIONALE Iubire faţă de copii Capacitate empatetică
5. RELAŢII Sociabilitate, flexibilitate, unitatea şi Capacitatea de a lucra în echipă, Cooperant, autoritar, prevăzător, tact Capacitatea de a înţelege elevul, capacitate de
INTERPERSONALE, stabilitatea atitudinilor capacitatea de utilizare a resurselor interne pedagogic a stabili relaţia necesară cu elevul şi grupul,
ORIENTATE DUPĂ şi externe în vederea unei relaţii aptitudine organizatorică, tact pedagogic
ANUMITE VALORI pedagogice eficiente
6. MOTIVAŢIONALE Interes pentru profesie Creativitate pedagogică
7. POTENŢIALUL Creativitate
CREATIVITĂŢII

TRĂSĂTURI DE COMPETENŢE ALE CADRELOR DIDACTICE


PERSONALITATE A. NECULAU ARGYLE L. GHIVIRIGĂ G. VĂIDEANU
1. PSIHOSOMATICE
2. PSIHOSENZORIALE
3. COGNITIVE Capacitatea de a transmite cunoştiinţe, Bine pregătit în specialitatea lui Cunoaşterea metodelor şi folosirea Tendinţa de a aprecia voumul
competenţă in disciplina prezentată adecvată a acestora în lecţii, stăpânirea cunoştiinţelor şi capacitatea de
conţinutului disciplinei predate reproducere a acestora
4. SOCIOEMOŢIONALE Stabilitate afectivă
5. RELAŢII Autoritate în faţa elevilor Prietenos şi obiectiv Atidudine corectă faţă de elevi, tact Toleranţă, exigenţă, încredere,
INTERPERSONALE, pedagogic comunicare deschisă
ORIENTATE DUPĂ
ANUMITE VALORI
6. MOTIVAŢIONALE Pasiune în munca didactică Realizează contacte cu toţi membrii Interes pentru munca didactică
clasei
7. POTENŢIALUL Aprecierea atitudinilor creatoare
CREATIVITĂŢII

TRĂSĂTURI DE COMPETENŢE ALE CADRELOR DIDACTICE


PERSONALITATE B. BLAI V. PAVELCU I. NEACŞU
1. PSIHOSOMATICE
2. PSIHOSENZORIALE
3. COGNITIVE Expert în cunoaşterea disciplinei, capacitatea de a O bună pregătire profesională şi de Competenţă, cunoaşterea elevului, conduită de organizare, dirijare, control al
organiza sistematic conţinutul predat, cunoaştereaşi specialitate activităţii didactice, conduită de comunicare explicativă
orientarea rapidă în utilizarea strategiilor de
individualizare.
4. SOCIOEMOŢIONALE Atitudine simpatetică faţă de elevi Empatie, conduită socio-afectivã
5. RELAŢII Încurajarea activă a elevilor în participarea eficientţ Răbdare, exigenţă, stăpânire de sine, modestie Imparţialitate, cooperare, respect
INTERPERSONALE, la activitatea didactică
ORIENTATE DUPĂ
ANUMITE VALORI
6. MOTIVAŢIONALE Interes şi entuziasm
7. POTENŢIALUL Crteativitate
CREATIVITĂŢII
3. Competenţă, autoritate şi responsabilitate managerială
Puterea managerială este dată de competenţa managerială, autoritatea managerială şi responsabilitatea managerială. Competenţa managerială este
dată de abilitatea cu care sunt vehiculate cunoştinţele, tehnicile şi metodele manageriale. Acestea, corelate cu temperamentul, aptitudinile şi calităţile fiecăruia,
determină tipurile şi stilurile manageriale. Autoritatea managerială reprezintă ansamblul de competenţe profesionale şi manageriale corelate cu trăsăturile de
caracter, ce sunt exercitate într-un cadru de legitimitate de o persoană, caracterizând-o. Autoritatea este de două tipuri, formală, conferită de statutul socio-
profesional şi cea funcţională, conferită de competenţe. Responsabilitatea managerială reprezintă o formă de conştientizare şi autocontrol în exercitarea
funcţiilor manageriale, fiind un act de maximă angajare profesională, managerială şi morală.

S-ar putea să vă placă și