Povești de iubire

1.Paris și Elena

Elena din Troia este cunoscuta ca fiind cea mai frumoasa femeie din mitologie
greaca. Sotia lui Menelaus, Elena a fost rapita de Paris fapt ce a dus la izbucnirea
razboiului troian. Cand Elena a atins varsta maritisului multi petitori au venit la ea
sau au trimis mesageri care ii cereau mana.

Dintre toti, Menelaus era preferatul, dar acesta era in exil. Acesta i-a cerut
mana prin intermediu fratelui sau si cei doi s-au casatorit. Dupa moartea tatalui
Elenei, Menelaus a devenit regele Spartei.

Dupa cativa ani Paris a venit in Sparta dorind, la randul lui, sa se insoare cu
Elena. Aceasta s-a indragostit de Paris si l-a parasit pe Menelaus si pe fiica lor
Hermoine. Multi zic ca dragostea Elenei fata de Paris a fost posibila numai
datorita zeitei

Afrodita, pe cand altii sunt de parere ca Elena a fost o femeie extrem de egoista
care a adus tristete si amaraciune pe unde a trecut.

Mai tarziu, in timpul razboiului troian Paris a murit, Elena maritandu-se cu

fratele acestuia, Deiphobus, care la randul lui, a fost omorat de Menelaus.
 2.Orfeu şi Euridice

Orfeu a fost cel dintâi cântăreţ de imnuri din Elada, vestit pentru talentul său prin care
fermeca pe oricine. Mama sa a fost muza Caliopa, care inspira poezia şi arta de a vorbi frumos,
iar tatăl său – măreţul Apolo, ocrotitorul cântecului dulce. Orfeu a moştenit calităţile părinţilor
săi. La naşterea sa, Caliopa i-a pus pe limbă trei stropi curaţi de rouă şi a rostit o vrajă prin care i-
a hărăzit darul de a alcătui versuri. Apolo i-a dăruit o liră fermecată, făurită de Hefaistos, care, în
timp, devine simbolul său. Din lira sa, Orfeu reuşea să scoată sunete armonioase, ca acelea care îi
desfătau pe zei în Olimp.

Orfeu s-a îndrăgostit de nimfa Euridice, pe care reuşise să o încânte cu măiestria sa. Ea
dansa, împreună cu alte nimfe, pe această muzică divină.

Într-o zi, Euridice moare, muşcată de un şarpe veninos; o jale fără margini l-a cuprins pe
Orfeu, care a implorat mila zeilor, cerând învierea nepreţuitei lui Euridice. Dar cerul a rămas
mut, aşa că el pleacă în Infern, pe tărâmul umbrelor, pentru a-şi regăsi iubita.

Cu lira sa, el reuşeşte să treacă de toate primejdiile din drumul său. Ajuns la Hades, zeul
morţii, reuşeşte să-i înmoaie inima acestuia. El îi cântă cu lira-i fermecată şi îi mărturiseşte în
versuri dragostea curată care îl înlănţuise pentru toată viaţa de iubita sa Euridice.

Zeul se îndură şi va face pentru Orfeu ceea ce nici unui muritor nu i-a fost îngăduit: i-o va
reda pe Euridice. Ea îl va urma pe drumul spre lumea celor vii, cu condiţia ca Orfeu să nu
întoarca niciodată capul şi să nu se uite la iubita sa, până la ieşirea din împărăţia umbrelor.

Aproape de ieşire, când nu mai avea decât câţiva paşi, Orfeu întoarce capul, de teamă că
poate Euridice s-a rătăcit pe drum şi nu e în urma lui. O mai vede pentru ultima oară pe Euridice,
care, cu braţele întinse spre el, alunecă înapoi în Infern.

Zadarnic încearcă să se întoarcă înapoi la Hades, nu îi mai este îngăduit. Rătăceşte prin lume
abătut şi trist, cu privirea pierdută şi cu dorul în inimă. Doar cântecul îi mai rămâne drept
consolare pentru pierderea iubitei. Nu mai vrea să vadă nicio femeie; în zadar îl ademenesc
bacantele, preotesele lui Bachus, zeul cel dezmăţat. Acestea îl şi ucid, din răzbunare.

După moartea lui Orfeu, lira sa este luată de muzele lui Apolo şi pusă pe bolta cerească,
unde formează constelaţia Lirei.

Orfeu îşi primeşte moartea cu seninătate, ştiind că doar prin moarte se va putea întâlni cu
frumoasa lui Euridice, în lumea de dincolo. Iubirea sa va rămâne curată, plină de devotament,
până la sfârşitul vieţii
 3.Eros şi Psyche

Psyche, al cărei nume se traduce prin „suflet”, este o apariţie târzie în cadrul
mitologiei, unde reprezintă personificarea sufletului uman. Mitul o prezintă drept ultima
şi cea mai frumoasă dintre cele trei fiice ale unui rege; era atât de frumoasă, încât a stîrnit
gelozia înseşi Afroditei, zeiţa frumuseţii şi a iubirii. Ca să se răzbune, aceasta i-a poruncit
lui Eros să-i trezească Psychei o dragoste totală şi de nestrămutat pentru cel mai demn de
dispreţ dintre bărbaţi. Văzând-o însă, Eros a fost cucerit la rândul lui de extraordinara
frumuseţe a acesteia, sfârşind prin a se îndrăgosti de ea. Neputând să îndeplinească
porunca Afroditei, el a răpit-o pe tânără, ducând-o într-un loc izolat şi secret unde, fără să
se lase văzut şi fără să-şi dezvăluie identitatea, o vizita în fiecare noapte, dispărând de
îndată ce se iveau primii zori.

Această iubire secretă ar fi durat încă multă vreme dacă surorile Psychei, geloase, n-
ar fi convins-o că acela pe care noapte de noapte îl îmbrăţişa şi îl înconjura cu atâta
afecţiune nu voia să se lase văzut pentru că era de fapt un monstru înspăimântător.
Atunci, într-o noapte, pe când Eros dormea, Psyche s-a apropiat de el cu un opaiţ aprins,
ca să-i poată vedea adevărata înfăţişare, şi cu un pumnal ca să-l ucidă: a avut însă
surpriza să constate că nu era vorba de un monstru, ci de un zeu tânăr şi fermecător. În
timp ce îl contempla tăcută, cu opaiţul în mână, o picătură de ulei a căzut pe umărul
tânărului, care s-a trezit şi, dezamăgit şi întristat de lipsa de încredere a Psychei, a părăsit-
o.

Fericirea Psychei s-a transformat subit în disperare. După ce, cuprinsă de remuşcări
şi de durere pentru pierderea iubitului, a încercat să se sinucidă aruncându-se într-un râu,
nereuşind în tentativa sa, Psyche a început să cutreiere cetăţile şi templele, în căutare de
veşti care ar fi putut-o ajuta să-şi regăsească iubitul. Peregrinările ei au purtat-o în cele
din urmă la palatul Afroditei, unde zeiţa, a cărei dorinţă de răzbunare rămăsese la fel de
nepotolită, a înrobit-o, obligând-o să îndeplinească muncile cele mai grele şi mai
chinuitoare.

Psyche ar fi murit fără îndoială dacă Eros, care continua să o iubească în taină, n-ar fi
sprijinit-o din umbră, astfel încât aceasta a reuşit în final să biruie gelozia puternicei zeiţe
a dragostei, devenind nemuritoare şi rămânând alături de Eros pentru veşnicie.
 4.Hades și Persefona

Legenda despre Persefona începe atunci când Hades, zeul morții, s-a
îndrăgostit de frumoasa fiică a lui Zeus și a Demetrei.

Știind că Demetra, zeița culturii și a roadelor câmpului, mama Persefonei, nu

va fi niciodată de acord cu o căsătorie, Hades a cerut-o de soție lui Zeus. Neputând
să-și refuze propriul frate, acesta a consimțit la căsătoria dintre Hades și Persefona,
cu condiția ca Hades însuși să o poată duce în regatul său pe fată (Kore, adică fata,
care este și numele ei inițial), știind prea bine că Persefona este păzită cu mare
atenție de mama ei, Demetra.

Într-o zi, pe când culegea împreună cu oceanidele flori la poalele Nysei,

Persefona a fost răpită de Hades și dusă în Infern. Romanii menționează Enna, pe
insula siciliană, drept locul răpirii.

Demetra a fost însă atât de disperată de dispariția fiicei sale iubite încât a
părăsit Olimpul și timp de nouă zile a lăsat să se veștejească întreaga vegetație care
era sub oblăduirea ei.

Într-un târziu, Zeus a fost nevoit să-i destăinuie prin Hecate lui Demetra unde
se află Persefona și să mijlocească un compromis cu Hades, devenit între timp
soțul acesteia.

Deși eliberată din Infern, Persefona a rămas legată de lumea umbrelor,

deoarece a apucat să mănânce acolo un sâmbure de rodie. Acest fapt i-a fost trădat
lui Hades de către Ascalafos. În fiecare iarnă ea trebui deci să se întoarcă în Infern
și să petreacă o treime a anului acolo.

De aceea iarna este anotimpul deznădejdii Demetrei, cel în care vegetația

moare.