Elemente matematice şi

reprezentări geometrice
În general în ştiinţă, în descrierea proceselor fizice, apar
formulări matematice de forma

∫ ∫
2
s dm sau s dm

în care, în general, „s” reprezintă în mod tipic distanţa

şi „dm” are semnificaţia unei proprietăţi diferenţiale „m”.
Aceste tipuri de integrale apar în mod sistematic
în ştiinţă şi inginerie şi sunt cunoscute ca
momente de ordinul I şi respectiv de ordinul II.
Ordinul este dat de exponentul variabilei „s”. În
ingineria navală cele mai comune proprietăţi
pentru „m” sunt lungimea, aria, volumul, masa şi
forţa (greutatea).
 Momentul de ordinul I al ariilor
În figură, aria totală A este divizată în elemente infinitezimale
(diferenţiale) „dA”. Momentul fiecărui element dA faţă de o axă este
produsul dintre elementul dA până şi distanţa până la axa
considerată. Momentul total al ariei A faţă de o axă se determină prin
însumarea momentelor individuale ale elementelor suprafeţei care
reprezintă, în fapt, un proces de integrare.

Momentul ariei A faţă de axa x şi y

se determină cu relaţiile

M y = ∫ x dA
şi respectiv,

M x = ∫ y dA
Dimensiunea momentelor
de ordinul I este [m3].
 Centrul geometric (centroidul)
Centroidul unui obiect sau al unei suprafeţe reprezintă
centrul lor geometric. Aria totală AT este divizată în
elemente infinitezimale de dimensiune δAn aflate la
distanţa xn faţă de axa y şi respectiv la distanţa yn faţă de
axa x. Coordonatele centroidului sunt x si respectiv y
Toate aceste elemente sunt prezentate în figură.
 Matematic, relaţiile de calcul pentru determinarea coordonatelor
centroidului sunt

n n

x 1 δ A 1 + x 2 δ A 2 + ... + x n δ A n ∑ x i δAi ∑ x i δAi

x = = i =1
= i =1

δ A 1 + δ A 2 + ... + δ A n n
AT
∑ i =1
δAi

n n

y 1 δ A1 + y 2 δ A 2 + ... + y n δ A n ∑ y i δ Ai ∑ y i δ Ai
y = = i =1
= i =1

δ A1 + δ A 2 + ... + δ A n n
AT
∑ δA
i =1
i

în care,
yi = distanţa verticală de la fiecare element δA până la axa x, [m];
xi = distanţa orizontală de la fiecare element δA până la axa y, [m];
AT = aria totală [m2].
Dacă fiecare element δA este suficient de mic astfel încât
să devină un element diferenţial, atunci relaţiile de mai
sus pot fi scrise sub forma

x=
∫ x dA ∫ x dA
= şi respectiv y=
∫ y dA ∫ y dA
=
∫ dA A T ∫ dA A T
În multe cazuri este necesar calculul pentru figuri
geometrice compuse după cum este exemplul din figură
unde forma poate fi divizată în două suprafeţe cunoscute.
Centroidul suprafeţei totale se poate determina cu relaţiile

şi respectiv

în care semnificaţia notaţiilor este cea din figură.

Relaţiile anterioare pot fi rescrise pentru cazul general în care

sunt „n” suprafeţe regulate

şi respectiv
 Momentul de ordinul II al ariilor

Momentul de ordinul II al ariei (I) este o mărime des utilizată în

ingineria navală atât în aplicaţiile de teoria navei cât şi în
calculele structurale. Reluînd o figură anterioară

Momentul de ordinul II, care reprezintă

momentul de inerţie, se defineşte cu
relaţiile

şi respectiv

Dimensiunea momentelor de ordinul II este [m4].

În general, în aplicaţiile inginereşti, este necesară
determinarea momentelor de ordinul II (momentele de
inerţie) faţă de axele centrale principale (care trec prin
centroidul suprafeţei).

Pentru cazul diverselor figuri geometrice regulate în

literatură există relaţii cunoscute pentru evaluarea
momentelor de inerţie al ariilor.

Pentru exemplificare:
Pentru dreptunghi (originea sistemului de axe în
centoidul suprafeţei)
Pentru triunghi dreptunghic (originea la
intersecţia catetelor)
Pentru triunghi dreptunghic (originea în
centroidul ariei)
Pentru triunghi isoscel (originea în centroidul
ariei)
Pentru cerc (originea în centroidul ariei)
 Pentru inel circular (originea în centroidul
ariei).
Relaţiile sunt aproximative şi sunt valabile pentru cazul în care t are
valoare mică.
 Teorema lui Steiner
În multe aplicaţii este necesară determinarea momentului de ordinul II
faţa de axe care nu trec prin centroidul suprafeţelor. În aceste cazuri
se utilizeaza teorema lui Steiner cunoscută şi sub numele de teorema
axelor paralele.
Momentele de inerţie faţă de axele x şi
respectiv y se determină cu relaţiile

şi respectiv

în care d1 şi d2 sunt distanţele până la

axa x şi respectiv y iar Ixc şi Iyc sunt
momentele de ordinul II faţă de axele
centrale principale.

Se poate observa că, faţă de axele centrale principale,

valorile momentelor de inerţie sunt minime.
 Momentul de inerţie polar

Reprezintă practic momentul de inerţie faţă de axa z.

Iz = ∫ (x )
+ y 2 dA
2

În conformitate cu teorema axelor perpendiculare,

momentul de inerţie al unei suprafeţe plane faţă de o axă
normală la acel plan este egal cu suma momentelor de
inerţie faţă de celelalte două axe perpendiculare
conţinute în acel plan.

Jz = Ix + Iy
 Observaţie importantă

Dacă în locul elementelor de suprafaţă, δA, sunt utilizate

elemente de masă, δm, atunci problema revine la a
calcula coordonatele centrului de greutate şi respectiv a
momentelor de inerţie mecanică [t·m2], momentele de
ordinul I fiind momente statice iar cele de ordinul II
momente de inerţie.