Procesele de producţie din şantierele navale şi particularităţile lor

Pentru realizarea produsului complex navă este necesar să se apeleze la o serie de tehnologii de execuţie, tinând cont de
particularităţile acestora în vederea organizării procesului de producţie. În această situaţie, o problemă importantă este
alegerea procesului tehnologic optim de fabricaţie, din punct de vedere economic, dar care să asigure livrarea la timp a
navelor, de calitate corespunzătoare şi la cost redus. Odată cunoscut procesul tehnologic se poate trece la proiectarea şi
analiza modului de desfăşurare a procesului de producţie.
În condiţiile realizării reformelor economice ce vizează amplificarea concurenţei, direcţiile prioritare de acţiune în domeniul
producţiei sunt :
-realizarea unor produse de calitate sporită care să răspundă cerinţelor beneficiarilor;
-creşterea productivităţii muncii;
-diminuarea costurilor unitare, în special al celor materiale prin reducerea consumurilor specifice şi
perfecţionarea tehnologiilor.
• Pentru a fi competitive, şantierele navale trebuie să-şi organizeze activitatea de producţie pe baza
unor metode de organizare cât mai performante, în scopul obţinerii avantajului competitiv.
• Cerinţele organizării moderne au impus investigaţii noi în cercetarea pieţelor, în adoptarea unor
metode de programare optimă, în folosire automatizării şi informaticii industriale, a cercetărilor operaţionale şi în
general a celor mai noi realizări ale revoluţiei tehnico-.ştiinţifice.
• Pentru realizarea obiectivelor propuse cu performanţe ridicate, este necesar ca fiecare şantier să-şi
perfecţioneze în mod continuu organizarea producţiei prin adaptarea acesteia la noile condiţii de mediu. O
organizare eficientă a producţiei va influenţa activitatea de ansamblu desfăşurată în cadrul şantierului, conferindu-i
acestuia o anumită poziţie în cadrul pieţei. Astfel activitatea de producţie trebuie organizată aşa încât să se evite
consumurile de energie, combustibil, forţă de muncă excedentară, pentru ca şantierul naval să poată supravieţui
în condiţiile nivelului ridicat al concurenţei precum şi complexităţii sporite a cererii, aspecte ce au implicaţii
majore asupra capacităţii acestuia de a face faţă şantierelor navale concurente.
Prin urmare, orice şantier naval, care are ca obiectiv principal construcţia şi repararea de nave, va desfăşura un proces de
producţie.
• Datorită complexităţii constructive şi de dotare a navelor moderne sunt necesare o serie de procedee
tehnologice diferite ca amploare şi ca mijloace tehnice precum şi existenţa unor salariaţi cu o bună pregatire profesională
care să realizeze procese de muncă de calitate.
Procesul reprezintă în general o succesiune de activităţi care contribuie la generarea unui rezultat prestabilit. O activitate
transformă parţial intrările în ieşiri, ieşirea dintr-o activitate fiind intrare în activitatea urmatoare.
Procesul de producţie cuprinde ansamblul activităţilor conduse de oameni şi desfăşurate în mod conştient, organizat cu
mijloace de muncă pentru transformarea obiectelor muncii în produse finite. Procesul de producţie este alcătuit din
procese tehnologice, procese de muncă şi procese naturale.
•Procesul tehnologic este o parte a procesului de producţie şi cuprinde totalitatea operaţiilor prin
care are loc transformarea directă, calitativă şi cantitativă a obiectelor muncii, prin modificarea formei,
dimensiunilor, compoziţiei chimice sau structurii interne şi aşezării lui spaţiale.
Procesele de producţie sunt elementare şi complexe.
Procesele de producţie elementare sunt cele în care, produsul finit este obţinut print-o singură operaţie tehnologică.
Procesele de producţie complexe sunt cele în cadrul cărora obţinerea produsului finit, necesită executarea mai multor
operaţii tehnologice asupra obiectelor muncii
Procesul de muncă cuprinde activităţi manuale ale executanţilor care cu ajutorul mijloacelor de muncă acţionează
asupra obiectelor muncii pentru a obţine produsul finit.
Procesele naturale sunt cele desfăşurate preponderent sub acţiunea factorilor naturali (ex. uscarea vopselei).
Procesele de producţie care au loc într-un şantier naval pot fi clasificate după mai multe criterii.
Cele mai utilizate criterii de grupare a proceselor de producţie sunt :
•după modul de participare la obţinerea produsului finit;
•după gradul de periodicitate;
•după gradul de continuitate;
•după natura tehnologică;
•după modul de obţinere al produsului finit.
a. În raport cu modul în care participă la realizarea produselor finite procesele de producţie sunt :
-procese de producţie de bază;
-procese de producţie auxiliare;
-procese de producţie de servire;
-procese de producţie anexe.
Procesele de producţie de bază sunt acele procese care transformă direct şi nemijlocit materiile prime şi materialele în
produse finite. Din această categorie fac parte : procesele de debitare, sudare, asamblare, montare, probare, finisare a
navei etc.
Procesele de producţie de bază pot fi la rândul lor :
-procese de bază pregătitoare, în cadrul cărora se execută operaţii pregătitoare care preced procesul de
prelucrare cum sunt :pasivizarea laminatelor, perierea sudurilor care precede vopsirea;
-procesele de bază prelucrătoare, sunt cele care efectuează operaţii de prelucrare propriu-zisă a materiilor
prime şi materialelor în vederea transformării lor în produse finite, respectiv acele procese care realizează elementele
componente ale corpului navei, instalaţiilor, mecanismelor, cum sunt :debitarea laminatelor, prelucrări manuale sau pe
maşini unelte în atelierele de lăcătuşerie navală, ajustaj, tinichigerie, tubulatură, tâmplărie etc.;
-procese de asamblare în cadrul cărora elementele componente ale corpului navei, instalaţiilor,
mecanismelor etc. Se asamblează obţinându-se secţiile şi blocsecţiile corpului navei, mecanismele etc.;
-procesele de montare care asigură montarea corpului navei pe cală sau în doc, montarea suprastucturii, a
mecanismelor şi instalaţiilor;
-procesele de probare şi finisare, care preced predarea navei la beneficiar.
Procesele de bază sunt cele care deţin ponderea cea mai mare în ansamblul proceselor de producţie şi sunt hotărâtoare
pentru atingerea obiectului activităţii şantierului.
Procesele de producţie auxiliare grupează acele procese de producţie care nu participă direct la construirea sau
repararea navelor dar care asigură realizarea unor produse sau servicii strict necesare desfăşurării în bune condiţii a
proceselor de bază. Din această categorie fac parte :procesele de reparare a utilajelor şi echipamentelor, de obţinere a
SDV-urilor necesare în procesele de producţie de bază, de obţinere a diferitelor feluri de energie etc.
Procesele de producţie de servire reprezintă categoria de procese care asigură servicii necesare bunei desfăşurări a proceselor
de bază şi auxiliare. Din această grupă fac parte procesele de transport intern, procesele de conservare şi depozitare a materialelor.
Procesele anexe, care cuprind activităţi cu un caracter colateral procesului de producţie(valorificarea resurselor reziduale,
confecţionarea ambalajelor).
b. După gradul de periodicitate procesele de producţie sunt : ciclice şi neciclice
Procesele de producţie ciclice au caracter repetitiv şi sunt specifice producţiei de serie mare sau de masă. În cadrul lor
prelucrarea produselor se face pe loturi de fabricaţie sau sub formă de şarje.
Procesele de producţie neciclice se repetă la perioade mari de timp şi sunt specifice pentru tipul de producţie de serie mică
sau unicate.
c. După gradul de continuitate procesele de producţie sunt :
-procese de producţie continue;
-procese de producţie periodice.
Procesele de producţie continue sunt cele care asigură o transformare continuă a materiilor prime în produse finite pe tot parcursul
fluxului de producţie, parametrii tehnologici având aceleaşi valori.
Procesele de producţie periodice sunt cele în care produsele sunt elaborate sub formă de şarje la distanţe de timp egale cu timpul
necesar pentru elaborarea unei şarje.
d. După natura tehnologică procesele de producţie sunt :
-procese chimice;
-procese de asamblare;
-procese de transport;
-procese de schimbare a configuraţiei.
Procesele chimice sunt acelea în care materiile prime se transformă în urma unor reacţii chimice sau termochimice.
Procesele de asamblare asigură sudura, lipirea sau montajul diferitelor suansamble, secţii şi blocsecţii ale corpului navei.
Procesele de transport asigură deplasarea materiilor prime şi materialelor de la un loc de muncă la altul în cadrul şantierului.
Procesele de schimbare a configuraţiei au la bază operaţii de prelucrare mecanică a materiilor prime cu ajutorul unor maşini sau
agregate tehnologice, cum sunt :procesele de strunjire, procesele de rectificare, frezare etc.
f. După modul de obţinere a produselor finite procesele de producţie sunt :
-procese de producţie directe;
-procese de producţie sintetice;
-procese de producţie analitice.
Procesele de producţie directe sunt cele în care produsul finit se obţine ca urmare a executării unor operaţii succesive asupra
aceleiaşi materii prime.
Procesele de producţie sintetice sunt cele în care produsul finit este obţinut după prelucrarea succesivă a mai multor materii prime.
Procesele de producţie analitice conduc la obţinerea mai multor produse finite în urma unor prelucrări succesive a unei singure
materii prime.
Din punct de vedere al modului în care se execută, al intervenţiei executantului în efectuarea proceselor tehnologice există: procese
manual-mecanice, procese mecanice, procese automate.
Procesele manuale se caracterizează prin aceea că executanţii acţionează nemijlocit asupra obiectelor muncii cu ajutorul
sculelor si dispozitivelor aducându-le modificările prevăzute de tehnologia producţiei ca de ex. ajustarea, montarea aparaturii etc
Procesele manual-mecanice se caracterizează prin aceea că modificările tehnologice sunt efectuate cu ajutorul unor maşini
acţionate mecanic sau electric, pe care însă executantul le dirijează, de ex. vopsirea cu pistolul, sudarea manuala etc.
Procesele mecanice folosesc surse de energie exterioare, pentru efectuarea modificărilor tehnologice, executantului revenindu-i
sarcina de a porni, supraveghea, regla şi opri funcţionarea mecanismelor cu care acţionează asupra obiectelor muncii. Din această
categorie fac parte procesele de prelucrare pe maşini-unelte, procesele de debitare mecanice etc.
Procesele automate se realizează fără intervenţia directă a omului, acestuia revenindu-i numai obligaţia de a regla şi
supraveghea desfasurarea lor în vederea asigurării calităţii produselor şi a preîntâmpinării întreruperilor în funcţionarea lor. Se
încadrează aici procesele de debitare automată, procesele de sudare automată, de fasonare automată.
Modul de organizare a procesului de producţie este influenţat de o serie de factori, dintre care cei mai importanţi sunt :
-tipul materiilor prime folosite;
-tipul procesului tehnologic utilizat;
-caracterul produsului finit;
-volumul producţiei fabricate.

Datorită progresului tehnic accelerat şi a cerinţelor tot mai accentuate privind creşterea productivităţii muncii şi a eficienţei economice
a activităţilor de producţie, concepţia modernă privind organizarea activităţii de producţie din cadrul şantierelor navale se axează pe
specializarea acestora pe anumite tipuri de nave, pe faze tehnologice, pe procese auxiliare, pe componente, aspecte ce determină
modificări importante ale organizării şi conducerii proceselor de producţie, ducând la necesitatea implementarea unor forme
organizatorice superioare şi flexibile care permit atingerea unei eficienţe economice ridicate. Apare astfel cerinţa dimensionării
corecte a activităţilor corespunzătoare proceselor de bază asfel încât ansamblul acestora să funcţioneze unitar şi eficient. Prin
urmare este necesară integrarea proceselor de producţie într-un sistem de producţie organizat coerent, capabil să asigure realizarea
obiectivelor de bază ale oricărui şantier naval.
Sistemul de producţie constă în ansamblul factorilor productivi interdependenţi care creează condiţiile materiale şi tehnico-
organizatorice necesare producţiei sau exploatării specifice activităţii desfăşurate, la un anumit nivel de eficienţă. El cuprinde:intrări
(materiale, de energie de forţă de muncă, informaţionale, băneşti), procesul propriu-zis de transformare a intrărilor în ieşiri şi ieşiri
(navele realizate).

Sistemul de producţie a cărei complexitate depinde de numărul şi natura elementelor sale componente, precum şi de posibilităţile
sale de integrare, se caracterizează prin trei laturi :
-latura tehnologică care se referă la nivelul calitativ şi cantitativ al capitalului tehnic (maşini, utilaje, instalaţii,
echipamente) de care dispune şantierul naval, la nivelul calitativ al tehnologiilor folosite şi la formele de organizare a producţiei;
-latura economică se concretizează în capacitate sistemului de producţie de a realiza un anumit raport între volumul
ieşirilor din sistem şi volumul intrărilor;
-latura socială se referă la gradul de integrare a forţei de muncă în cadrul sistemului de producţie, la satisfacţia în
muncă, la nivelul salariului în raport cu efortul depus.
Scopul activităţii oricărui şantier naval îl constituie realizarea unui volum de producţie cât mai mare, cu cheltuieli
minime.
Din punct de vedere al gradului de finisare, producţia unui şantier naval se împarte în: producţie finită, producţie
semifabricată şi producţie neterminată.
Producţia finită cuprinde navele, produsele şi lucrările cu caracter industrial terminate şi recepţionate de departamentul
de control tehnic de calitate. Navele trebuie să fie recepţionate de registru naval şi de beneficiar.
Producţia semifabricată a parcurs în cadrul şantierului un anumit număr de faze ale procesului tehnologic, dar ea
urmează a fi prelucrată în continuare, fie în cadrul şantierului, fie în alte întreprinderi.
Semifabricatele sunt acele produse care trec în procesul de producţie prin una sau mai multe secţii şi trebuie sa fie
recepţionate de organele controlului tehnic de calitate şi în unele cazuri de reprezentanţii registrului. De exemplu elicea
turnată, dar neprelucrată este semifabricat, la fel sunt piesele turnate şi forjate, secţiile şi blocsecţiile.
Producţia neterminată este producţia al cărei proces de fabricaţie nu a fost terminat, găsindu-se în faza de aşteptare
interoperaţională. Producţia neterminată cuprinde valoarea materialelor intrate în procesul de fabricaţie, valoarea
semifabricatelor în curs de prelucrare şi cheltuielile de manoperă aferente. Navele, din momentul începerii fabricaţiei şi
până în momentul semnării documentelor de recepţie, sunt producţie neterminată împreună cu tot aparatajul şi
mecanismele care se află în curs de montare sau probare.
Pentru asigurarea desfăşurării procesului de producţie în mod ritmic şi uniform este necesar să se realizeze o
dimensionare corectă a stocurilor de producţie neterminată. Astfel, existenţa unor stocuri de producţie neterminată
subdimensionate conduce la întreruperea procesului de producţie, în timp ce existenţa unor stocuri de producţie
neterminată supradimensionate conduce la imobilizarea mijloacelor circulante ale şantierului cu toate consecinţele
negative ce ducurg din aceasta.
Stocul de producţie neterminată poate cuprinde stocul curent (circulant), stocul de siguranţă şi stocul normal.
Stocul curent este stocul de producţie neterminată care asigură continuitatea procesului de producţie în situaţia în care
există o neconcordanţă între mărimea capacităţilor de producţie a diferitelor verigi de producţie componente ale şantierului
naval respectiv.
Stocul de siguranţă este un stoc minim de producţie neterminată pentru asigurarea unei activităţi neîntrerupte în cadrul
şantierului naval, în cazul unor ieşiri neprezăzute din funcţiune a utilajelor, a apariţiei unei cantităţi mari de producţie
rebutată etc.
Stocul normal reprezintă stocul de producţie neterminată care se găseşte în diferitele faze ale procesului de
producţie :stocul aflat în faza de transport între locurile de muncă, stocul de diferitele locuri de muncă, stocul de control
tehnic de calitate sau interoperaţională.
Pentru calculul producţiei globale, care este de fapt producţia exerciţiului, este necesar să se determine stocul de producţie
neterminată la începutul şi sfârşitul perioadei, în vederea stabilirii creşterii sau descreşterii mărimii acestui stoc.
Stocul de producţie neterminată de la începutul anului este egal cu stocul producţiei de la sfârşitul perioadei precedente.
Astfel, stocul de producţie neterminată se determină pentru fiecare tip de navă în parte, prin îmulţirea costului unitar al
acestora cu coeficientul estimat de creştere a cheltuielilor pentru producţia neterminată, la începutul şi sfârşitul perioadei
Producţia neterminată depinde de complexitatea constructivă a produselor, structura procesului tehnologic şi a ciclului de
producţie, nivelul înzestrării tehnice şi gradului de organizare a producţiei şi a muncii.

Pn = Pns + Pnd + Pna

unde:
Pns - producţie neterminată ciclică ce se formează în secţii;
Pnd - producţie neterminată ciclică ce se formează în depozite;
Pna - producţie neterminată aciclică de siguranţă.
Producţia neterminată arată volumul normat de mijloace circulante care asigură desfăşurarea uniformă şi
eficientă a procesului de producţie.

Pmed=Vt . φ
unde :
Vt –valoarea totală a mijloacelor circulante angajate pe parcursul ciclului de producţie;
Φ –coeficientul de corecţie al cheltuielilor φ=
Sh –angajarea reală a mijloacelor circulante .

Angajarea resurselor

Sh= (V0+Vt)

Angajarea reală este mai mare cu cât sunt angajate mai multe resurse de la început
Legile şi pricipiile proiectării proceselor de producţie în timp şi spaţiu

În şantierele navale, organizarea şi dirijarea proceselor de producţie trebuie să se realizeze în concordanţă cu

cerinţele unor legi, principii şi reguli specifice a căror cunoaştere şi respectare reprezintă o premisă pentru
desfăşurarea normală în timp şi spaţiu a fabricaţiei care sunt:
- legea continuităţii proceselor de producţie în timp şi spaţiu
- legea concordanţei dintre conţinutul şi caracteristica tipologică a procesului de producţie şi formele de organizare
a producţiei
- principiul proporţionalităţii
- principiul paralelismului
- principiul ritmicităţii
Legea este o conexiune ce apare în cadrul unui proces şi a cărei cunoaştere permite proiectarea uno acţiuni care
să concorde cu realitatea.
Principiul este o idee de bază după care se desfăşoară producţia şi care indică regula sau norma de acţiune.
Succesul organizării şi conducerii producţiei depinde de îmbinarea legilor generale cu particularităţile fiecărui
proces.
Cunoaşterea legilor obiective constituie baza organizării fabricaţiei şi a creşterii eficienţei. Deoarece aceste legi
acţionează independent de voinţa oamenilor, este important să se cunoască modul cum ele acţionează.
Legea continuităţii proceselor de producţie în timp şi spaţiu exprimă cerinţa ca planul general al şantierului,
amplasarea pe teren a secţiilor şi atelierelor de producţie, zonarea teritoriului şantierului să se realizeze în
concordanţa cu procesul tehnologic de ansamblu al construcţiei navelor ca un proces continuu, fără întreruperi şi
aşteptări. Subunităţile de producţie ale şantierului naval trebuie amplasate astfel încât să se respecte succesiunea
logică a proceselor tehnologice şi să se evite transporturile de semifabricate (elemente componente, secţii,
blocsecţii, instalaţii, mecanisme) pe distanţe mari.
Procesele parţiale, componente ale procesului general de construire a navelor (ex. pregătirea laminatelor,
prelucrarea laminatelor, asamblarea secţiilor şi blocsecţiilor, montarea corpului) trebuie să se desfăşoare succesiv
pe spaţii special destinate lor.
Procesele parţiale sunt la rândul lor compuse din procese de detaliu (ex. debitare automată cu flacară
oxiacetilenică, debitarea mecanică, flanşarea) care se realizează pe locuri de muncă echipate corespunzator
cerinţelor procesului tehnologic.
Nerespectarea cerinţelor acestei legi conduce la transporturi încrucişate sau pe distanţe mari, la discontinuităţi în
fluxul tehnologic, riscul apariţiei locurilor înguste, desincronizări în fabricaţie.
 Legea concordanţei dintre tipul de producţie şi formele de organizare ale producţiei exprimă cerinţa ca între tipul producţiei
(individuala, de serie, de masă) şi forma de organizare a producţiei să existe o deplină concordanţa. Fiecarui tip
prodominant de producţie îi corespund forme şi metode specifice de planificare, programare, urmărire, control, evidenţă.
Nu este posibil ca formele şi metodele de organizare folosite în producţia de masă de exemplu, să fie transpuse mecanic
în organizarea producţiei individuale.
Principiul proportionalităţii cere ca între verigile de producţie specializate ale şantierului naval (locuri de muncă, secţii,
ateliere, sectoare de producţie) ce cooperează nemijlocit să se stabilească anumite proporţii determinate de capacităţile lor
de producţie dimensionate pentru realizarea programului de producţie stabilit; numărul elementelor umane şi a maşinilor ce
execută o operaţie tehnologică să fie proporţional cu volumul de muncă necesar efectuării acesteia. Între capacitatea de
armare a şantierului naval şi capacitatea atelierelor de montaj şi finisare trebuie să se stabilească proporţionalitatea
necesară pentru realizarea planului anual de livrări.
Principiul paralelismului stipulează cerinţa ca secţiile şi blocsecţiile, mecanismele şi instalaţiile să se execute în paralel
în aşa fel încât durata ciclului de fabricatie a navelor să fie minimă. Momentul începerii fabricaţiei elementelor se determină
prin metode specifice ţinând seama de durata execuţiei lor, fapt ce a determinat conturarea a trei forme de organizare :
succesivă, paralelă şi mixtă—corespunzător tipurilor de producţie existente, respectiv de masă, de serie, individuală.
Nerespectarea acestui principiu conduce la discontinuităţi în procesele de montare şi probare, la întreruperea sau
încetinirea executării operaţiilor, la mărirea duratei ciclului de fabricaţie a navelor.
Principiul ritmicităţii cere să se asigure condiţii favorabile pentru repetarea la intervale determinate, corespunzător
cadenţei de fabricaţie, a aceloraşi lucrări pe aceleaşi locuri de muncă pe toată durata schimbului de lucru. De asemenea
este necesar ca furnizorii să livreze beneficiarilor semifabricate, piese, mecanisme, aparate în mod ritmic pentru a se creea
condiţiile asigurării cantitative a producţiei. Astfel lipsa ritmicităţii creează perturbaţii în desfăşurarea proceselor de
producţie, întreruperea procesului de muncă.
În producţia individuală acest principiu nu este aplicabil. În ceea ce priveşte producţia de serie ritmicitatea este determinată
de perioada de repetare a loturilor(Prl), determinată cu relaţia: Prl= n·r, în care : n reprezintă numărul de obiecte ale muncii
din lotul economic ; r-ritmul mediu al fabricaţiei.
Respectarea principiului ritmicităţii la acest tip de producţie asigură desfăşurarea relativ uniformă a procesului de producţie
prin succedarea loturilor de fabricaţie la intervale de timp precis stabilite, astfel încât perioadele de prelucrare a obiectelor
muncii din lot să alterneze cu pauze în care se prelucrează obiectele muncii din alte loturi cu ritmuri de fabricaţie diferite.
În producţia de masă ritmicitatea este determinată de ritmul mediu al fabricaţiei determinat cu relaţia: r oi ra, în care roi
reprezintă ritmul de efectuare a operaţiei 0 la reperul i; ra este ritmul mediu al fabricaţiei, respectarea acestui principiu fiind
o cerinţă vitală pentru obţinerea eficienţei economice a producţiei de acest tip.
Principiile organizării proceselor de producţie în timp şi spaţiu se aplică în practică diferenţiat, în funcţie de tipul producţiei.
Cerinţele lor sunt însă aceleaşi. În industria navală respectarea cerinţelor acestor principii se realizează prin perfecţionarea
programării producţiei folosind grafice specifice. De mare importanţă pentru asigurarea paralelismului, ritmicităţii şi
continuităţii producţiei este stabilirea corectă a duratei ciclului de fabricaţie a fiecărui element, secţie, blocsecţie, instalaţie .
 Particularităţile producţiei de nave

În industria navală procesul de producţie prezintă o serie de particularităţi care conferă şantierelor navale o structură
de producţie aparte.
Dintre acestea fac parte: caracterul de unicat al producţiei, durata mare a ciclului de fabricaţie, ponderea ridicată a
cheltuielilor materiale, neuniformitatea cheltuielilor pe durata ciclului de fabricaţie, volumul mare a stocurilor de producţie
neterminată, mare complexitate constructivă şi de dotare a navelor, ordonanţarea producţiei.
Complexitate constructivă şi de dotare.
Navele sunt printre cele mai complexe produse pe care le realizează industria romanească. Ele sunt concepute şi
construite astfel încât să îndeplinească o serie de funcţiuni şi să posede calităţi multiple:
- să aibă calităţi nautice satisfăcătoare;
- să asigure conservarea calităţii mărfurilor în timpul transportului;
- să ofere garanţia securităţii mărfurilor şi a echipajului pe mare.
Navele dispun de instalaţii proprii de propulsie, de radio-navigaţie, de instalaţii de încărcare-descărcare, salvare,
pentru prevenirea şi stingerea incendiilor etc, toate acestea făcând ca preţul de producţie a lor să fie foarte mare.
Complexitatea pregătirii fabricaţiei.
Proiectarea navelor este un proces de lungă durată şi în acelaşi timp de mare răspundere, documentaţia de proiectare
fiind supusă unor verificări succesive.
Prelucrarea documentaţiei constructive şi elaborarea documentaţiei tehnologice se desfăşoară în mare parte paralel cu
construcţia prototipului.
Aprovizionarea cu materiale pentru nava prototip trebuie asigurată înainte de elaborarea tehnologiei de fabricaţie şi de
aceea pe parcursul realizării construcţiei pot apare necesităţi pentru materiale necomandate sau cerute în cantităţi mai
mici.
Producţia de unicate.
Această caracteristică este determinată de durata mare a ciclului de fabricaţie, care în funcţie de complexitatea navei,
este de 4-6 luni pentru navele nepropulsate tip barjă şi de 2-3 ani pentru navele de mare tonaj, de cerinţele beneficiarilor,
de nivelul specializării producţiei în şantierul naval.
Marea varietate a materialelor folosite.
Datorită complexităţii, realizarea unei nave presupune o orizontală foarte ramificată, ceea ce înseamnă, practic,
colaborarea cu toate ramurile industriale pentru materiale şi echipamente.
În preţul unei nave, costul echipamentelor şi instalaţiilor au o pondere mare, care poate ajunge la 60-70% în cazul unei
nave speciale, gradul de integrare (valoarea adăugată de şantier) putând depăşi 50% din valoarea navei.
Mare consum de manoperă.
Neuniformitatea cheltuielilor.
• Pe parcursul construcţiei navei cheltuielile de producţie nu sunt uniforme. Ele cresc brusc în prima etapa
datorită construcţiei secţiilor după care scad în timpul asamblării lor şi a montării corpului. Lansarea şi
armarea navei necesită angajarea unor cheltuieli mari prin introducerea pe navă a motoarelor principale şi
auxiliare, a electropompelor, a mecanismelor de punte şi din compartimentul de maşini.
• Durata mare a ciclului de fabricaţie.
• Complexitatea constructivă şi tehnologică a navelor, volumul important al operaţiilor de prelucrare,
asamblare, montaj, armare, finisare fac ca durata fabricaţiei unei nave să fie cuprinsă între 12 şi 36 de luni.
• Valoarea unitară ridicată a navelor şi durata mare a ciclului de fabricaţie determină existenţa unui
important volum de producţie neterminată ceea ce antrenează importante imobilizări de fonduri.
• Standardele de calitate sunt foarte stricte şi au caracter internaţional. Calitatea fiecărui material ce intră în
componenţa unei nave, precum şi calitatea asamblării şi montajului lor în structura navei sunt supravegheate
şi certificate de societăţi de clasificare, naţionale şi internaţionale. Pe lângă construcţia navei, aceste societăţi
urmăresc şi comportarea ei în exploatare până la casare, periodic fiind obligatorie reclasificarea în
conformitatea cu standardele de calitate.

• De asemenea, proiectele navelor se execută după reguli şi sub supravegherea societăţilor de clasificare; ele
trebuie să corespundă şi regulamentelor interne ale ţărilor sub pavilionul cărora navigă sau pe ale căror ape
teritoriale navigă.
• Navele destinate navigaţiei pe apele interioare prezintă suplimentar particularităţi distincte în funcţie de fluviu
şi sector de navigaţie.
• O navă modernă este un produs de înaltă tehnicitate, care conform regulamentelor în vigoare ale
organismelor cu autoritate, trebuie să satisfacă următoarele exigenţe: realizarea transportului în condiţii de
eficienţă economică; protejarea vieţii umane; protejarea încărcăturii transportate; protecţia mediului.
• Ordonanţarea producţiei
• În condiţiile în care pe anumite capacităţi de producţie (uzine, secţii productive, utilaje) specifice fabricaţiilor
de unicate este necesar să se lanseze mai multe comenzi solicitate de clienţi, sau mai multe repere din
compunerea unor produse complexe, apare problema fixării ordinii în care urmează a fi lansate în producţie şi
fabricate. Această activitate de programare a producţiei se numeşte ordonanţare.
• Altfel spus, prin ordonanţarea producţiei se înţelege repartizarea comenzilor clienţillor în spaţiu şi timp, astfel
încât în fiecare atelier şi chiar la fiecare post de lucru, să se cunoască pentru fiecare moment de timp, ce
comandă şi în ce cantitate să fie executată.
Problema ordonanţării se realizează diferit pentru fiecare tip de producţie în parte.
Ordonanţarea se poate realiza intuitiv, ţinând seama de preferinţele şi urgenţele specificate de clienţi, sau se poate efectua
pe baza unor calcule de optimizare a folosirii resurselor după care clienţilor li se comunică termenele la care ar fi posibilă
livrarea comenzilor. Metoda intuitivă dă prioritate totală clientului, în timp ce metoda de optimizare caută să îmbine
concomitent interesele clientului şi producătorului. În cazul producţiei de unicate aşa cum este producţia de nave,
ordonanţarea comenzilor se poate realiza cu algoritmul Johnson. Acest algoritm este aplicat în cazul parcurgerii de către
comenzi a unor procese care pot fi divizate în două şi trei etape tehnologice, cu sens unic de “trecere”. Algoritmul Johnson
cu două faze implică existenţa următoarelor date iniţiale : numărul de comenzi n, denumirea comenzilor C i (cu i=1,..... n),
etapele tehnologige E1 şi E2 şi timpii ti1 şi ti2 de trecere a comenzilor Ci prin aceste etape. Paşii algoritmului sunt următorii :
-cele n comenzi se împart în două submulţimi disjuncte A1 şi A2 conform relaţiilor :

A1={Ci I ti1 <= ti2 } ; A2={ Ci I ti1 > ti2 } ;

-submulţimea A1 se ordonează după ti1, crescător, iar submulţimea A2, după ti2, descrescător;
-se concatenează cele două submulţimi astfel ordonate, obţinându-se un şir A* sub forma :

A* =A1U A2
care reprezintă ordinea optimă a executării comenzilor după criteriul timpului minim de trecere prin proces a întregului
ansamblu de comenzi. Această condiţie asigură implicit cea mai bună folosire a mijloacelor tehnologice ale şantierului
naval, adică „timpi morţi” minimi ai utilajelor şi instalaţiilor de lucru.
După stabilirea ordinii de executare a comenzilor, folosind algoritmul Johnson, se realizează graficul calendaristic al
executării comenzilor în ordinea dată de şirul optim A* , care arată eşalonarea în timp a sarcinilor de producţie conform
succesiunii stadiilor tehnologice.
În problemele de ordonanţare cu n comenzi şi procese cu trei etape tehnologice, ai căror tmpi sunt t i1, ti2, ti3, algoritmul
Johnson se poate aplica dacă :

min{ti1} >= max{ti2} (1)

Sau dacă :
min{ti3} >=max{ti2} (2)

Când are loc (1), problema ordonanţării comenzilor se reduce la cazul cu două etape tehnologice, concatenând
submulţimile dijuncte, obţinându-se :

A1={ i I ti1', <= ti3 } U A2={ i I ti1, > ti3 }

în care :ti1, = ti1 + ti2
Când are loc condiţia (2), ordonanţarea optimă rezultă prin concatenarea mulţimilor disjuncte :
A1={ i I ti1' ti2, } U A2={ i I ti1, > ti2, }
,
în care ti2 = ti2 + ti3
 Exemplu numeric de aplicare a algoritmului Johnson cu două etape tehnologice

În şantierul naval Damen se realizează următoarele comenzi de nave : C1, C2, C3, C4, C5, a căror durate de execuţie,
sistematizate pe două faze-construcţia în doc a corpului navei (E1) şi completarea armării navei lansată la apă (E2) sunt
prezentate în tabelul 1.

Tabel 1 Timpii ti1 şi ti2 de execuţie a cinci comenzi de nave, în luni

Timpii ti1 şi ti2 sunt timpii de execuţie a celor cinci comenzi, exprimaţi în luni.

se formează cele două submulţimi disjuncte A1 şi A2 astfel :

A1={C4} ; A2={C1, C2, C3, C5}

se ordonează cele două submulţimi A1 după ti1 crescător, A2 după ti2 descrescător

A1={C4} ; A2={C5, C2, C1, C3}

se concatenează cele două submulţimi ordonate

A*={C4, C5, C2, C1, C3}

În figura de mai jos se prezintă graficul calendaristic al executării comenzilor în ordinea dată de şirul optim A* (varianta V1)
comparativ cu eşalonarea comenzilor în ordinea înregistrării lor (varianta V2).

Grafic de producţie pentru cinci comenzi de nave în doua variante

Pe graficul calendaristic se observă că, varianta ordonanţării optime are un ciclu total de producţie al celor 5 comenzi
cu două luni mai scurt decât varianta V2. Prin urmare, varianta V1 răspunde mai bine intereselor şantierului decât V2.
Întrucât în practică primează interesele clienţilor, o optimizare a ordonanţării, realizată ca în varianta V1 este oportună la
tratativele cu clienţii asupra termenelor livrării comenzilor ce urmează a fi trecute în contracte.